de Chang Xing, China

De-a lungul anilor mei de credință, am îndeplinit în principal îndatoriri bazate pe texte și, în timp, majoritatea fraților și surorilor au ajuns să mă admire și să mă respecte. Simțeam că Dumnezeu își revărsase harul asupra mea și eram întotdeauna motivat în datoria mea. Dar fără comparație, nu există diferențe. Când am văzut că frați și surori de vârsta mea care erau credincioși cam de la fel de mult timp ca mine deveniseră conducători și supraveghetori, mi s-a schimbat mentalitatea. Am simțit că funcția de conducător sau de supraveghetor era mai prestigioasă și mai impunătoare și m-am gândit cât de grozav ar fi dacă aș putea deveni conducător sau supraveghetor într-o zi.

În aprilie 2022, organizam documente pentru îndepărtarea oamenilor din biserică. Odată, Li Wei a venit să conducă o adunare pentru noi. Am observat că avea cam aceeași vârstă ca mine, aproximativ treizeci de ani. Când am aflat că era conducătoare de district, am fost uluit și invidios în același timp, gândindu-mă: „Li Wei este atât de tânără și deja a devenit conducătoare de district! Dacă a fost aleasă conducătoare de district, trebuie că are cel mai bun calibru și că urmărește cel mai mult adevărul dintre toți din bisericile din district. Sigur toți frații și toate surorile o respectă. Dacă aș putea deveni și eu conducător sau supraveghetor ca ea, frații și surorile m-ar respecta și pe mine, cu siguranță.” Dar când m-am gândit cum, după toți acești ani de credință, cea mai înaltă funcție pe care reușisem să o obțin era cea de lider de echipă, am fost puțin dezamăgit, gândindu-mă: „Dacă frații și surorile află că nu am fost niciodată conducător de biserică după toți acești ani de credință, oare vor crede că nu sunt o persoană care urmărește adevărul? Îndatoririle tuturor sunt rânduite și poruncite de Dumnezeu, așadar, de ce a poruncit Dumnezeu ca Li Wei să poată deveni conducătoare, în timp ce eu pot face doar îndatoriri bazate pe texte?” Întâmplător, la vremea aceea biserica se pregătea să aleagă un conducător. M-am gândit în sinea mea: „Cred în Dumnezeu de mai bine de un deceniu și în toți acești ani am îndeplinit îndatoriri bazate pe texte. Înțeleg unele adevăruri și pot rezolva unele probleme, oare nu m-aș putea instrui și pentru funcția de conducător de biserică?” Speram ca alții să mă recomande, dar în final, nimeni nu a făcut-o. Am fost puțin dezamăgit. Dar apoi m-am gândit: „Ei bine, oamenii de aici nu au stat prea mult în preajma mea și nu mă cunosc bine. În plus, n-am fost niciodată conducător sau lucrător și îmi lipsește experiența practică. Dacă chiar mi s-ar atribui datoria de conducător, poate nu m-aș descurca bine.” Așa că am renunțat la idee.

În ianuarie 2023, din cauza realocărilor din cadrul lucrării, am început să analizez articole. Când am văzut-o pe supraveghetoarea mea, Li Qing, am fost destul de supărat, gândindu-mă: „Li Qing are aceeași vârstă ca mine. Amândoi am început să credem în Dumnezeu în facultate și acum câțiva ani, pe când eu eram lider de echipă, Li Qing era doar membră a echipei. Dar la doar câțiva ani distanță, ea supraveghează acum lucrarea bazată pe texte, iar eu sunt doar membru al echipei. Când frații și surorile văd că Li Qing este atât de tânără și este deja supraveghetoare, trebuie că se gândesc că are un calibru bun și că urmărește adevărul. Cred în Dumnezeu de atât de mulți ani, de ce nu am avut șansa de a fi supraveghetor? În trecut, simțeam că Dumnezeu chiar își revărsase harul asupra mea prin aceea că îndeplineam îndatoriri bazate pe texte. Dar comparativ cu acești frați și surori care pot servi drept conducători, lucrători sau supraveghetori, eu sunt în continuare un credincios de rând, Nu pare că nu urmăresc adevărul? Dacă lucrurile continuă așa, nimeni nu mă va respecta!” Gândindu-mă la toate acestea, în mine au început să răsară nemulțumiri. „De ce Își revarsă Dumnezeu harul asupra altora, dar nu și asupra mea?” După aceea, când îmi îndeplineam îndatoririle, am devenit puțin pasiv. Am văzut-o pe Li Qing având părtășie pentru a aborda stările fraților și surorilor și a rezolva problemele din lucrare, iar când avea părtășie, toată lumea o asculta cu atenție și uneori oamenii chiar luau notițe. După ce am văzut acest lucru, inima mi-a fost atinsă de un amestec de gelozie și invidie, dar și de un refuz de a accepta această situație, iar când Li Qing avea părtășie, nu voiam să o ascult. Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea era greșită. Când am văzut că Li Qing devenise supraveghetoare, am fost gelos și nu am putut accepta acest lucru, ba chiar m-am plâns că Dumnezeu nu mă făcuse pe mine supraveghetor. Nu era asta o lipsă de supunere față de Dumnezeu? Prin urmare, am căutat adevărul ca să-mi rezolv problema.

Într-o zi, am citit niște cuvinte ale lui Dumnezeu: „Identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu nu pot fi niciodată echivalate cu identitatea, statutul și esența omului, iar aceste lucruri nici nu vor suferi vreo schimbare – Dumnezeu va fi de-a pururi Dumnezeu, iar omul va fi de-a pururi om. Dacă o persoană este capabilă să înțeleagă acest lucru, ce ar trebui să facă? Ar trebui să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu – acesta este cel mai rațional mod de a gestiona lucrurile și, în afară de asta, nu există nicio altă cale care poate fi aleasă. Dacă nu te supui, atunci ești răzvrătit și dacă ești sfidător și te cerți, atunci ești scandalos de răzvrătit și ar trebui să fii distrus. Să fii capabil să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu arată că ai rațiune; aceasta este atitudinea pe care trebuie să o aibă oamenii și doar aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă ființele create. De exemplu, să spunem că ai o pisicuță sau un cățeluș – acea pisică sau acel câine e calificat să ceară să îi cumperi diverse tipuri de mâncăruri gustoase sau jucării simpatice? Există pisici sau câini care sunt atât de iraționali încât să le ceară lucruri stăpânilor lor? (Nu.) Și există vreun câine care ar alege să nu stea cu stăpânul său, după ce a văzut că un câine din casa altcuiva duce o viață mai bună decât el? (Nu.) Instinctul lui natural este să se gândească: «Stăpânul meu îmi dă hrană și un loc unde să stau, așa că trebuie să păzesc casa, pentru stăpânul meu. Chiar dacă stăpânul meu nu-mi dă hrană sau îmi dă hrană care nu este foarte bună, tot trebuie să-i păzesc casa.» Câinele nu are alte gânduri inadecvate de a-și depăși condiția. Indiferent dacă stăpânul său se poartă frumos cu el sau nu, câinele este foarte fericit când stăpânul său vine acasă, dând întruna din coadă, cât se poate de fericit. Indiferent dacă stăpânul său îl place sau nu, dacă îi cumpără hrană gustoasă sau nu, el se poartă mereu la fel cu stăpânul său și tot îi păzește casa. Judecând pe baza acestui fapt, nu sunt oamenii mai răi decât câinii? (Ba da.) Oamenii mereu Îi cer lucruri lui Dumnezeu și mereu se răzvrătesc împotriva Lui. Care este sursa acestei probleme? Este faptul că oamenii au firi corupte, nu pot sta în locul ființelor create, așa că își pierd instinctele și devin satane; instinctele lor se transformă într-un instinct satanic de a I se opune lui Dumnezeu, de a respinge adevărul, de a face rău și de a nu I se supune lui Dumnezeu. Cum pot fi recuperate instinctele lor umane? Ei trebuie obligați să aibă conștiință și rațiune, să facă lucrurile pe care s-ar cuveni să le facă o persoană, să facă datoria pe care s-ar cuveni să o facă. E la fel cum un câine păzește o casă și la fel cum o pisică prinde șoareci – indiferent cum îi tratează stăpânul lor, ele își folosesc toată puterea pe care o au pentru a face aceste lucruri, se dedică total acestor sarcini și stau la locul lor și profită din plin de instinctele lor, așa că stăpânul lor le place” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Dumnezeu expune că, după ce oamenii sunt corupți de Satana, ei își pierd conștiința și rațiunea și sunt plini de răzvrătire față de Dumnezeu. Sunt chiar mai rău decât pisicile și câinii. Gândiți-vă la pisici și la câini: indiferent dacă stăpânul le oferă hrană multă sau puțină, indiferent dacă îi lasă să doarmă pe canapea sau sub streașină, ei sunt întotdeauna dedicați să prindă șoareci sau să păzească locuința stăpânului lor, fructificându-și la maximum instinctele. Comparând asta cu situația mea, deși eu nu îndeplinisem datoria de conducător sau de lucrător, aveam totuși parte de udarea și de aprovizionarea din cuvintele lui Dumnezeu în egală măsură, iar dacă întâmpinam dificultăți și mă bizuiam pe Dumnezeu și îmi îndreptam privirea către El, primeam îndrumarea și călăuzirea Lui. Dumnezeu nu manifestase nici cea mai mică fărâmă de părtinire împotriva mea, dar eu aveam mereu pretenții de la El. Când am văzut că unii frați și unele surori fuseseră aleși drept conducători sau supraveghetori, m-am lamentat de Dumnezeu. Am simțit că Dumnezeu își revărsa harul asupra altora, dar nu și asupra mea. Faptul că aveam astfel de pretenții de la Dumnezeu arăta că nu aveam nicio rațiune și că mă răzvrăteam împotriva Lui. Dându-mi seama de aceste lucruri, m-am simțit oarecum rușinat și am devenit dispus să îmi îndrept atenția către datoria mea și să o îndeplinesc cu realism.

Două luni mai târziu, un alt supraveghetor, fratele Chen Yu, a fost realocat din cauza calibrului lui slab. Am întrezărit o nouă oportunitate. Cum Chen Yu fusese demis, clar trebuia ales un nou supraveghetor. Dintre frații și surorile care colaborau, eu mă remarcam ceva mai mult din punctul de vedere al calibrului și al capacității de muncă. Probabilitatea ca eu să fiu ales supraveghetor era mai mare. M-am gândit: „Trebuie să profit de această ocazie și să lucrez bine. Dacă sunt ales și toată lumea vede că am fost ales supraveghetor la o vârstă atât de fragedă, cu siguranță vor crede că am un calibru bun și că urmăresc adevărul. Ce înălțător va fi!” Din acel moment, am fost foarte activ în îndeplinirea datoriei mele. Îi adunam pe toți pentru a studia tehnicile și participam și la discuții pentru a rezolva problemele din lucrare. Odată, în timp ce îmi făceam datoria, din cauza aroganței și a neprihănirii mele de sine, am încălcat principiile și am fost emondat. M-am gândit în sinea mea: „Capacitatea cuiva de a accepta emondarea este o manifestare importantă pentru a cântări dacă acceptă adevărul. Trebuie să fiu mai sincer în a mă cunoaște. În felul acesta, toată lumea va avea o impresie bună despre mine și șansele mele de a fi ales supraveghetor vor crește!” Așa că am răspuns spunând: „Emondarea ta a fost corectă și sunt dispus să o accept. Firea mea este într-adevăr prea arogantă și, dacă îmi observi problemele, te rog să mă îndrumi, deoarece îmi va fi benefic.” Nu la mult timp după aceea, echipa a trebuit să aleagă un supraveghetor și sigur că un frate m-a recomandat. Dar înainte de alegerile finale, conducătorii m-au promovat să fac o altă datorie. Deși dorința mea de a deveni supraveghetor nu s-a îndeplinit, eram totuși foarte fericit că fusesem promovat.

Abia în septembrie 2023, când am primit o scrisoare de la conducători, am început să reflectez asupra faptului că urmăream statutul. Scrisoarea mă informa că supraveghetoarea Li Qing mersese de curând acasă, pentru un control medical, dar că, înainte de plecare, se plânsese că era prea dificil pentru ea să își îndeplinească îndatoririle departe de casă și că, odată întoarsă acasă, după ceva mai mult de o lună, se căsătorise cu un non-credincios și nu mai dorea să își îndeplinească îndatoririle. Am fost șocat, gândindu-mă: „Li Qing și-a îndeplinit îndatoririle departe de casă în toți acești ani și slujea ca supraveghetoare, un post atât de important, cum a putut să renunțe dintr-odată la datoria ei și să fugă cu un non-credincios?” Acest incident a avut un impact puternic asupra mea. Mi-a fost evident că, dacă o persoană are un statut, nu înseamnă că urmărește adevărul și nici că Dumnezeu o aprobă sau o acceptă. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a suferinței îndurate și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci Mă uit dacă posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. Dumnezeu determină finalurile oamenilor în funcție de măsura în care au dobândit adevărul, nu pe baza statutului, a vârstei lor sau în funcție de cât de mult au suferit. Fundamental, nu acceptasem cuvintele lui Dumnezeu în inima mea și nu făcusem din adevăr obiectivul urmăririi mele. Deși văzusem mulți conducători și lucrători care nu urmăreau adevărul sau nu făceau lucrare reală, care au devenit falși conducători și au fost demiși sau pe alții care urmăreau cu încăpățânare statutul, atacându-i și excluzându-i pe cei care le stăteau în cale, devenind antihriști și fiind excluși, tot nu am dobândit nicio înțelegere și nu am depus eforturi pentru a urmări adevărul. În schimb, am rămas fixat pe statut. Mi-am dorit mereu să urmăresc statutul. Am fost cu adevărat nesăbuit și intransigent! Doar în acest moment m-am hotărât să caut adevărul așa cum se cuvine și să îmi rezolv problemele legate de urmărirea neîncetată a statutului.

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „De ce îți prețuiești atât de mult statutul? Ce beneficii poți obține din statut? Dacă statutul ți-ar aduce dezastre, dificultăți, jenă și durere, l-ai mai prețui? (Nu.) Există atât de multe beneficii care decurg din a avea statut, lucruri precum invidia, respectul, stima și lingușirea din partea altor oameni, precum și admirația și respectul lor. Există, de asemenea, sentimentul de superioritate și privilegiu pe care ți-l aduce statutul, lucru care îți oferă mândrie și un sentiment de valoare. În plus, te poți bucura și de lucruri de care alții nu se bucură, cum ar fi beneficiile statutului și tratamentul special. Acestea sunt lucrurile la care nici măcar nu îndrăznești să te gândești și sunt ceea ce ți-ai dorit în visele tale. Prețuiești aceste lucruri? Dacă statutul este pur și simplu gol, fără semnificație reală, iar apărarea lui nu servește niciunui scop real, nu este nesăbuit să-l prețuiești? Dacă poți renunța la lucruri precum interesele și plăcerile trupești, atunci nu vei mai fi legat de faimă, câștig și statut” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. „Când ți se acordă statut în mintea altora, atunci, când se află în compania ta, ei sunt cuviincioși față de tine și deosebit de politicoși când vorbesc cu tine. Întotdeauna te admiră, întotdeauna te lasă să fii primul în orice, îți fac loc, te flatează și te ascultă. În toate lucrurile, te caută și te lasă să iei decizii. Iar tu ai un sentiment de bucurie din asta – simți că ești mai puternic și mai bun decât oricine altcineva. Tuturor le place această senzație. Este sentimentul de a avea statut în inima cuiva; oamenii vor să se complacă în asta. De asta oamenii concurează pentru statut și toți vor să li se acorde statut în inima altora, să fie stimați și venerați de alții. Dacă nu ar putea obține o astfel de bucurie din statut, nu l-ar urmări. De exemplu, dacă nu ai avea un statut în mintea cuiva, acesta nu ar discuta cu tine de pe picior de egalitate, tratându-te ca pe un egal. Te-ar contrazice când e necesar, nu ar fi politicos sau respectuos cu tine și ar putea chiar să plece înainte ca tu să fi terminat de vorbit. Te-ai simți deranjat? Nu îți place când oamenii te tratează așa; îți place când te măgulesc, te admiră și te venerează în fiecare moment. Îți place când ești în centrul tuturor lucrurilor, totul se învârte în jurul tău și toată lumea te ascultă, te admiră și se supune conducerii tale. Nu e asta o dorință de a domni ca un rege, de a avea putere? Cuvintele și acțiunile tale sunt motivate de urmărirea și dobândirea statutului, iar tu rivalizezi, te iei la ceartă și concurezi cu ceilalți pentru acesta. Scopul tău este să pui mâna pe o poziție și să-i faci pe aleșii lui Dumnezeu să te asculte, să te sprijine și să te venereze. Odată ce ai pus mâna pe acea poziție, tu ai obținut atunci putere și te poți bucura de beneficiile statutului, de admirația celorlalți și de toate celelalte avantaje care vin cu acea poziție” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că motivul pentru care le invidiasem pe Li Wei în calitate de conducătoare și pe Li Qing în calitate de supraveghetoare era, de fapt, acela că, după ce deveniseră conducătoare și, respectiv, supraveghetoare, erau susținute și admirate de alții. Invidiasem sentimentul de superioritate și beneficiile care veneau cu statutul. Exact ca înainte să încep să cred în Dumnezeu, vedeam liderii din lume și observam că toată lumea îi saluta cu respect, că orice opinie exprimau, subordonații lor îi ascultau și se conformau și că aveau un puternic sentiment de superioritate în mulțime. Credeam că doar trăind în felul acesta, o persoană poate fi respectabilă și încununată de succes. După ce am început să cred în Dumnezeu, le-am văzut pe Li Wei și Li Qing care deveniseră conducătoare și supraveghetoare la o vârstă fragedă și m-am gândit că toți frații și toate surorile le admirau și le invidiau, lăudându-le pentru calibrul lor bun și pentru că urmăreau adevărul, așa că am tânjit și eu după funcția de conducător sau postul de lucrător. În felul acesta, frații și surorile aveau să mă admire și să mă invidieze și aveau să mă asculte atent atunci când vorbeam în mulțime. Cât de respectabilă și plină de însemnătate ar fi o astfel de viață! Am văzut că dorința mea de a deveni conducător sau supraveghetor nu era motivată de faptul că doream să port o povară grea și să arăt considerație față de intențiile lui Dumnezeu, ci să dobândesc un statut, iar apoi să obțin considerația altora și să mă bucur de sprijinul și de admirația fraților și surorilor. Oare asta nu era la fel cu non-credincioșii care urmăresc poziții de putere și de conducere? Ceea ce urmăream eu era răsfățul beneficiilor statutului. Cum puteam să dobândesc adevărul și să fiu mântuit în acest fel?

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Lui Dumnezeu Îi plac oamenii care urmăresc adevărul, iar ceea ce detestă cel mai mult este ca oamenii să urmărească faima, câștigul și statutul. Unii oameni prețuiesc într-adevăr statutul și reputația, sunt profund atașați de ele, nu suportă să renunțe la ele. Ei simt întotdeauna că fără acestea nu există bucurie sau speranță în faptul de a trăi, că în această viață există speranță doar când trăiesc pentru statut și reputație și, chiar dacă au puțină faimă, vor continua să lupte, fără să renunțe niciodată. Dacă aceasta este gândirea și perspectiva ta, dacă inima ta este plină de astfel de lucruri, atunci ești incapabil să iubești și să urmărești adevărul, îți lipsesc direcția corectă și obiectivele potrivite în credința ta în Dumnezeu și ești incapabil să urmărești cunoașterea de sine, să lepezi stricăciunea și să trăiești chipul omului; lași lucrurile în voia lor când îți faci datoria, ești lipsit de orice simț al responsabilității și te mulțumești doar să nu faci răul, să nu provoci tulburări, să nu fii îndepărtat. Ar putea astfel de oameni să-și facă datoria într-un mod care este conform standardului? Și ar putea fi mântuiți de Dumnezeu? Imposibil. Când acționezi de dragul reputației și al statutului, chiar te gândești: «Atât timp cât ceea ce fac nu este o faptă rea și nu constituie o tulburare, atunci, chiar dacă motivul meu este greșit, nimeni nu poate să-l vadă sau să mă condamne.» Tu nu știi că Dumnezeu scrutează totul amănunțit. Dacă nu accepți sau nu practici adevărul și ești disprețuit și respins de Dumnezeu, totul s-a terminat pentru tine. Toți cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu se cred deștepți; de fapt, ei nici măcar nu știu când L-au ofensat. Unii oameni nu văd aceste lucruri clar; ei se gândesc: «Eu caut reputația și statutul doar pentru a face mai mult, pentru a-mi asuma mai multe responsabilități. Asta nu constituie o perturbare sau o tulburare a lucrării bisericii și cu siguranță nu dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Nu este o problemă majoră. Pur și simplu îmi iubesc și-mi protejez statutul, dar aceasta nu este o faptă rea.» La suprafață, o astfel de căutare poate părea a nu fi o faptă rea, dar la ce duce în cele din urmă? Vor câștiga astfel de oameni adevărul? Vor dobândi ei mântuirea? Categoric nu. Așadar, urmărirea reputației și a statutului nu este calea cea bună – merge exact în direcția opusă urmăririi adevărului. În concluzie, indiferent de direcția sau țelul urmăririi tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și a reputației și dacă ți se pare foarte dificil să o lași deoparte, atunci îți va afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va fi pe deplin capabil să controleze și să influențeze direcția vieții tale și țelul urmăririi tale, caz în care îți va fi foarte greu să intri în adevărul-realitate, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să renunți la urmărirea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți face datoria într-un fel care e conform standardului, ceea ce va face foarte dificil să devii o ființă creată care să fie conform standardului. De ce spun asta? Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l purifică. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Nu există un oarecare caracter de împotrivire față de Dumnezeu în toate acestea? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care sunt conform standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat, și vei da de o fundătură” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu explică în mod clar prejudiciul și consecințele pe care le implică urmărirea statutului. Dacă o persoană este fixată mereu pe statut, atunci chiar dacă nu pare să provoace niciun fel de perturbări sau de tulburări evidente, acest lucru tot o va împiedica să își îndeplinească îndatoririle bine, ba mai mult, îi va întârzia urmărirea transformării firii și mântuirea. Reflectând asupra propriului meu comportament, am văzut că, deși nu păream să fac nimic care perturba sau tulbura lucrarea bisericii, inima mea era constant ocupată de dorința de statut. Când am văzut că Li Wei devenise conducătoare și că Li Qing devenise supraveghetoare, inima mea a devenit dezechilibrată, simțindu-mă dezamăgit și supărat că eu nu am fost promovat. M-am și lamentat că Dumnezeu își revărsase harul asupra altora, dar nu și asupra mea. Mai ales când am văzut că Li Qing a devenit supraveghetoare, în timp ce eu eram încă membru al echipei, am devenit gelos, nu am vrut să accept acest lucru, nu am fost dispus să o ascult când avea părtășie și am încetat să mai pun suflet în datoria mea. După ce Chen Yu a fost realocat, am încercat activ să ies în față pentru a fi ales supraveghetor. Când aroganța și neprihănirea mea de sine în datoria mea au dus la emondarea mea, m-am prefăcut că mă cunosc, pentru ca alții să creadă că pot accepta adevărul, sperând că mă vor vota la alegeri. Mi-am dat seama că intențiile și acțiunile mele erau toate îndreptate către dobândirea statutului și că mergem pe calea unui antihrist! Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles și că Dumnezeu exprimă adevărul pentru mântuirea oamenilor în speranța că aceștia vor urmări în mod corespunzător adevărul și schimbarea firii pentru a corespunde într-un final standardului, în calitate de ființă creată, și nu pentru a deveni persoane cu orice fel de prestigiu sau de statut. Nu înțelesesem intențiile lui Dumnezeu. Eram mereu nemulțumit că sunt doar un credincios de rând și nu mă axam pe urmărirea adevărului. Îmi doream mereu să caut statutul pentru a-i face pe ceilalți să mă admire și să mă venereze. Acest lucru era complet contrar intențiilor lui Dumnezeu. Continuând în felul acesta, nu aveam să reușesc niciodată să îmi schimb viața-fire și să îmi îndeplinesc îndatoririle într-un mod care să fie conform standardului și, în final, aveam să sfârșesc prin a fi pur și simplu eliminat.

Mai târziu, reflectând, mi-am dat seama că faptul că urmăream constant statutul izvora dintr-un punct de vedere greșit din interiorul meu. Consideram că supraveghetorii și conducătorii erau cei care urmăreau cel mai mult adevărul dintr-un grup și că, întrucât eu fusesem întotdeauna doar un credincios de rând, neocupând niciodată funcția de conducător sau de supraveghetor, asta însemna că nu puteam urmări adevărul și că Dumnezeu nu mă aproba. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit un oarecare discernământ asupra acestui punct de vedere fals. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când cineva este ales de către frați și surori să fie conducător sau este promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită parte a lucrării sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o poziție specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele înțelese de alți oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Cu siguranță, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că este cineva care se teme de El. De fapt, nu a atins nimic din toate acestea. Promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și aprobată de Dumnezeu. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar rezultatul final al acestei cultivări depinde de faptul dacă această persoană urmărește adevărul și dacă este capabilă să aleagă calea urmăririi adevărului” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a înseninat. Dacă o persoană este aleasă conducător sau supraveghetor, nu înseamnă că aceasta urmărește adevărul sau că urmează calea urmăririi adevărului. Înseamnă pur și simplu că acea persoană este dispusă să îl urmărească, că deține un oarecare calibru și că îndeplinește condițiile pentru a fi aleasă și folosită de casa lui Dumnezeu, astfel încât biserica îi oferă oportunitatea de a se instrui mai bine. Cu toate acestea, dacă această persoană va putea în final să pornească pe calea urmăririi adevărului și dacă va putea dobândi adevărul și să intre în realitate depinde de măsura în care ea urmărește cu adevărat adevărul și de calea pe care alege să o urmeze. De exemplu, Li Qing. Inițial, a fost aleasă supraveghetoare pentru că avea un oarecare simț al poverii în îndatoririle ei, dar după ce a devenit supraveghetoare, nu s-a concentrat pe urmărirea adevărului și a început să se desfete cu beneficiile statutului. Rareori vorbea despre firile corupte pe care le dezvăluia în îndatoririle ei sau despre cum căuta adevărul pentru a le îndrepta. Se bucura de funcția ei de supraveghetoare, de faptul că putea coordona lucrarea și savura din plin admirația și girul oamenilor. Când s-a îmbolnăvit, s-a gândit că era prea greu să își îndeplinească îndatoririle departe de casă, iar în final a renunțat cu totul la ele, a plecat acasă și s-a căsătorit. M-am gândit și la o situație recentă, când un conducător care credea în Dumnezeu de mulți ani a fost arestat. Temându-se că va fi condamnat și neputând să se lepede de copiii săi, a semnat „cele trei declarații” și L-a trădat pe Dumnezeu. Aceste fapte mi-au arătat că dacă o persoană deține un statut nu înseamnă că aceasta urmărește adevărul sau deține adevărurile-realități, cu atât mai puțin că acea persoană este aprobată de Dumnezeu sau că are confirmarea Lui. Urmărirea adevărului este singura cale pentru a fi mântuit și desăvârșit și chiar dacă nu deține un statut, atât timp cât o persoană urmărește cu sinceritate adevărul și își îndeplinește îndatoririle, aceasta poate primi în continuare luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu, poate înțelege adevărul și intra în realitate. După aceea, am cugetat: „De ce nu am fost ales conducător sau supraveghetor după toți acești ani de credință în Dumnezeu? Ce anume îmi lipsește mai exact?” Pentru a fi conducător sau supraveghetor, o persoană trebuie să aibă calibrul necesar pentru a înțelege adevărul, să priceapă principiile în îndatoriri și să dețină un simț al poverii și o capacitate de lucru. Deși aveam o oarecare abilitate de înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, constatasem că trupul punea stăpânire asupra mea, că îmi lipsea un simț al poverii în îndatoririle mele și că aveam o capacitate de lucru redusă. Când era prea mult de lucru, deveneam agitat și nu reușeam să pricep aspectele cheie. În plus, nu mă descurcam prea bine nici să descopăr și să rezolv probleme. Judecând după aceste comportamente, chiar nu eram potrivit să fiu conducător sau supraveghetor. Mai mult, prin această perioadă de reflecție, am observat că, în toți anii mei de credință, urmărisem constant reputația și statutul și că nu eram deloc o persoană care urmărește adevărul. Nici măcar în acest moment nu dețineam niciun adevăr-realitate și nu puteam avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva adevăratele probleme ale fraților și surorilor. Prin urmare, era cât se poate de corect că nu fusesem ales conducător sau supraveghetor. Faptul că biserica rânduise ca eu să îndeplinesc îndatoriri bazate pe texte era harul și înălțarea lui Dumnezeu pentru mine și ar fi trebuit să Îi mulțumesc lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am reușit să înțeleg mai bine intențiile și cerințele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. […] Îl urmezi pe Dumnezeu, însă, desigur, asta și pentru că Dumnezeu te-a ales – dar care este semnificația faptului că Dumnezeu te alege pe tine? Este acela de a te schimba într-o persoană care are încredere în Dumnezeu, care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu, care poate renunța la tot pentru El și care este capabilă să urmeze calea lui Dumnezeu; într-o persoană care și-a alungat propria fire satanică, fără a-l mai urma pe Satana sau a mai trăi sub puterea lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt pline de aduceri aminte, încurajări și povețe, toate fiind sfaturi sincere din adâncul inimii lui Dumnezeu pentru oameni. Am fost profund mișcat. Dumnezeu alege oamenii care să Îl urmeze sperând că aceștia vor urmări adevărul și schimbarea firii, se vor supune suveranității și rânduielilor Lui și își vor îndeplini îndatoririle cum se cuvine, cu bucurie și credință. Astfel, îi vor aduce mulțumire lui Dumnezeu. Lucrarea casei lui Dumnezeu nu poate fi îndeplinită de o singură persoană. Este nevoie de conducători și de lucrători care să supravegheze lucrarea, dar și de frați și surori care să îndeplinească anumite sarcini. Doar în acest fel, lucrarea bisericii va putea progresa în condiții normale. Faptul că biserica rânduise ca eu să îndeplinesc îndatoriri bazate pe texte era consecința unei evaluări cuprinzătoare a talentelor, umanității și calibrului meu, iar eu ar trebui să mă supun și să îmi fac datoria bine. Aceasta era rațiunea pe care ar fi trebuit să o am. După ce am înțeles aceste lucruri, m-am simțit mult mai eliberat și ușurat, iar când vedeam frați și surori de aceeași vârstă cu mine sau chiar mai tineri ori care credeau în Dumnezeu de mai puțin timp decât mine devenind conducători sau supraveghetori, nu mai eram cuprins de resentimente și nici nu mai eram deznădăjduit sau dezamăgit pentru că eu nu fusesem desemnat conducător sau lucrător. Acum am tendința de a acorda mai multă atenție firilor corupte pe care le dezvălui și, în timpul devoționalelor mele, caut adevărul pentru a-mi corecta firile corupte. De asemenea, mă axez și pe a dedica mai mult efort îndatoririlor mele. Semnalez și discut activ despre orice probleme pe care le observ în lucrare și mă gândesc cum să colaborez cu frații și cu surorile mele astfel încât să ne putem îndeplini îndatoririle cum se cuvine. Pentru că mentalitatea mea a fost corectată, după un timp, am avut unele câștiguri atât în intrarea mea în viață, cât și în îndatoririle mele. Slavă lui Dumnezeu!