de Jinyi, China

M-am născut într-o familie obișnuită de fermieri. De la o vârstă fragedă, părinții m-au învățat că trebuie să studiez din greu, astfel încât, când voi crește, să pot realiza ceva în viață, să duc o viață bună și să nu ajung ca ei, needucați și capabili să își câștige existența doar lucrând pământul, deoarece acest lucru nu era doar greu și epuizant, ci și disprețuit de alții. Așa că mi-am jurat că voi studia din greu și voi câștiga mulți bani, ca să duc o viață superioară. Când am crescut, am devenit medic. După ce m-am căsătorit, am muncit din greu pentru a-mi îmbunătăți abilitățile profesionale, studiind intens și susținând examene de certificare. Îmi petreceam zilele ca o mașinărie, uneori dormind doar două ore pe zi. Prin munca mea asiduă, am reușit să ajung la un spital dintr-un oraș mare și am început să câștig un salariu bun. Pentru că aveam un venit mare, vecinii, rudele și prietenii mei mă invidiau. Mă simțeam mulțumită și aveam un sentiment de superioritate, gândindu-mă: „E într-adevăr minunat să ai bani!” Deși, din cauza suprasolicitării, am dezvoltat o insomnie severă și nu reușeam să dorm noaptea, tot credeam că eforturile mele au meritat. În martie 2013, împreună cu o colegă, am deschis o clinică ambulatorie mare. Aveam mai multe secții și câțiva medici pensionați, iar afacerea mergea grozav. În timpul unei cine, rudele, prietenii și colegii mei de clasă m-au lăudat pentru capacitățile mele, spunând: „Ești atât de tânără și deja ai casă și mașină, iar acum ai deschis o clinică mare. Ai realizat cu adevărat multe pentru cineva de vârsta ta!” Eram extrem de fericită și îmi doream să-mi cresc și să-mi îmbunătățesc afacerea și mai mult. Ulterior, am devenit reprezentanta legală a clinicii și gestionam toate aspectele acesteia, mari și mici. Pe atunci, acceptasem lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă de mai bine de două luni, iar prin adunări și citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că tot ceea ce aveam venea de la Dumnezeu și că El este suveran, oferă și controlează totul. Dumnezeu mă adusese în casa Lui și îmi oferise șansa de a fi mântuită, iar eu mă simțeam foarte norocoasă. În timpul adunărilor, participam activ la părtășie și fiecare adunare îmi aducea multă bucurie și multe câștiguri. Mă bucuram foarte mult de astfel de zile și, chiar dacă eram foarte ocupată cu munca, încercam totuși să îmi organizez timpul astfel încât să particip la adunări.

După trei luni, conducătorul m-a întrebat dacă aș vrea să mă ocup de găzduirea adunărilor de grup și să urmăresc lucrarea de evanghelizare a fraților și surorilor. Îmi doream foarte mult să-mi fac datoria, dar mi-am amintit că, la o adunare anterioară, o colegă a trimis un pacient la clinică, iar clinica a pierdut peste o mie de yuani pentru că nu am putut fi contactată telefonic. Colega mea m-a certat furioasă atunci și mi-a spus că, dacă se mai întâmplă, va trebui să acopăr eu pierderile. Ba chiar a trecut cardurile bancare pentru tranzacțiile clinicii pe numele ei. Acum, dacă aș accepta această datorie, mi-ar ocupa mult timp și aș avea și mai puțin timp pentru clinică. Îmi era teamă că afacerea va avea de suferit, așa că am refuzat. După un timp, conducătorul m-a abordat din nou, spunând că era o datorie urgentă și că nu găseau pe nimeni potrivit în acel moment, și m-a întrebat dacă vreau să colaborez. Nu știam ce să fac, pentru că afacerea la clinică era mai aglomerată ca niciodată, iar instituțiile medicale trebuiau să participe și la cursuri de formare. Eu eram reprezentanta legală și, dacă nu mergeam, ar fi trebuit să recuperez ulterior ca să pot profesa, ceea ce ar fi întârziat afacerea cu câteva luni și ar fi adus pierderi uriașe. Așa că mi-am găsit o scuză ca să evit din nou datoria. În acea seară m-am simțit puțin supărată că am căutat o scuză ca să evit datoria, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să-mi fac datoria, dar clinica este foarte aglomerată și chiar nu pot pleca. Sunt foarte supărată că am refuzat datoria, Te rog, călăuzește-mă să înțeleg intenția Ta.”

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Dumnezeu este pe deplin devotat mântuirii omenirii, plătind un preț în tăcere. El Însuși a devenit trup și a exprimat milioane de cuvinte pe acest pământ, aprovizionând omenirea cu tot adevărul de care are nevoie și permițându-le oamenilor să dobândească adevărul și să fie mântuiți. Dar eu fusesem nerecunoscătoare și, de dragul afacerii clinicii, mi-am respins datoria de mai multe ori pentru a câștiga mai mulți bani și a trăi o viață superioară, fără să iau deloc în considerare nevoile lucrării bisericii. Cum puteam spune că sunt o persoană care crede în Dumnezeu? De fiecare dată când mă gândeam la toate momentele în care mi-am refuzat datoria, mă simțeam profund vinovată. Nu mai voiam să trăiesc ca înainte, fără nicio conștiință. În acel moment, mi-a venit o idee. Aș putea da în chirie clinica și, chiar dacă aș câștiga mai puțini bani, tot ar fi suficient, iar eu aș putea să-mi fac datoria liniștită. Am sunat-o pe colega mea și i-am spus gândurile mele, dar ea mi-a răspuns: „Ești proastă? Clinica asta are un viitor strălucit. Dacă o ținem tot așa, în doi ani vom fi bogate și vom avea tot ce ne-am putea dori. Trebuie să fim realiste. În societatea asta, nimeni nu te respectă fără bani!” Cuvintele colegei mele m-au făcut să ezit, gândindu-mă: „Dacă îmi închiriez acțiunile, nu voi câștiga la fel de mulți bani și s-ar putea să nu-mi recuperez nici măcar investiția inițială. Ce vor crede rudele și prietenii mei despre mine?” Așa că m-am rugat lui Dumnezeu pentru îndrumare. Mi-am amintit de o adunare în timpul căreia frații și surorile au vorbit despre cum să vedem dincolo de uneltirile Satanei și să rămânem fermi în mărturie în fața dificultăților și a ispitelor, și am început să caut cuvintele lui Dumnezeu despre acest subiect. Dumnezeu spune: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii, evenimentele și lucrurile cu care ne confruntăm zilnic par a fi doar interacțiuni între oameni, dar în spatele lor se află o luptă spirituală, iar noi trebuie să rămânem fermi în mărturia noastră. La fel s-a întâmplat cu Iov, când a trecut prin încercări. Deși părea că își pierduse copiii și că tâlharii îi furaseră averea peste noapte, în realitate, în spatele acestor lucruri se aflau ispitele Satanei. Când Iov a rămas ferm în mărturia lui pentru Dumnezeu, Satana a fost făcut de rușine și a fugit. La suprafață, sfatul binevoitor al colegei mele părea să fie spre binele meu, însă în spatele lui erau uneltirile Satanei, care încerca să folosească banii pentru a mă ispiti să continui să gestionez clinica, împiedicându-mă să-mi fac timp pentru îndatoriri și îndepărtându-mă astfel de Dumnezeu. Nu puteam cădea în capcana Satanei. Așa că i-am spus colegei mele: „Ajută-mă să subînchiriez clinica. Tu vei lua 60%, eu voi lua 40%, iar partea ta va continua să genereze dividende.” Colega mea a spus că va contacta un coleg de-al ei care ar putea prelua clinica. Dar, în mod neașteptat, acesta a scăzut prețul atât de mult încât, în final, nici măcar nu a mai închiriat-o. Nu puteam înțelege, de ce n-o închiriase la un preț atât de mic? Ulterior, am aflat că acel coleg era, de fapt, iubitul colegei mele și că ei doi complotaseră pentru a mă forța să subînchiriez clinica la un preț mic. Am fost foarte supărată, simțind că, deși o tratasem cu sinceritate pe colega mea, ea mă înșelase. Am simțit că lumea era cu adevărat înfricoșătoare și că, într-adevăr, nu există prieteni adevărați! Am simțit că să crezi în Dumnezeu este bine, pentru că frații și surorile sunt sinceri și deschiși, mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, au părtășie despre adevăr și caută să se elibereze de firile lor corupte, așa că n-am mai vrut să administrez clinica împreună cu colega mea. Dar, când m-am gândit la toate economiile pe care le investisem de-a lungul anilor în deschiderea clinicii și la faptul că aș renunța înainte de a-mi recupera măcar investiția inițială, m-am întrebat cum mă vor privi ceilalți. Toată lumea spune că administrarea unei clinici este foarte profitabilă, dar, dacă aș pierde toți banii investiți în ea, ce ar crede prietenii și familia mea despre mine? Ce ar crede colegii de breaslă despre mine? Când m-am gândit la toate acestea, am simțit o mare presiune și tristețe și am avut impresia că singura mea opțiune era să rămân la clinică.

În septembrie 2013, un băiețel de aproximativ un an și jumătate a venit la clinică pentru o perfuzie. În prima zi, i-am făcut un test cutanat pentru medicament și i-am rugat pe părinți să confirme că băiețelul nu avea antecedente alergice. Dar subit, în dimineața celei de-a treia zile, chiar când urma să-i scot acul după terminarea perfuziei, ochii copilului s-au dat peste cap, corpul i-a intrat în convulsii și fața i-a devenit albastră-vineție, apoi a închis strâns ochii și nu a mai scos niciun sunet. Am încremenit. Am reacționat imediat, tratând situația ca pe o reacție alergică la medicament. După două minute, fața copilului căpătase o nuanță neagră-vineție, de parcă ar fi murit. M-am îngrozit și am intrat în panică totală, gândindu-mă: „S-a terminat! S-a terminat! Copilul acesta o să moară în mâinile mele. Ce mă fac dacă moare?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă speriam mai tare, și strigam neîncetat către Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, Te rog, veghează asupra acestui copil! Dumnezeule, Te rog, salvează-l!” După câteva momente, un gând puternic mi-a străbătut mintea: „Fluidele pe care le-a primit copilul conțineau potasiu. Oare să fie vorba de hiperkaliemie?” Am alergat imediat în sala de tratament, am diluat injecția cu calciu și i-am administrat copilului un bolus intravenos. În timp ce făceam injecția, continuam să mă rog lui Dumnezeu în inima mea. La jumătatea injecției, copilul a scos un țipăt puternic, a început să tușească, eliminând flegmă și salivă din gât, iar fața lui nu mai avea acea culoare neagră-vineție de dinainte. Când am terminat administrarea injecției cu calciu, mânuța copilului nu mai era rigidă, revenise la normal. În acel moment am conștientizat cât de fragilă este viața, de fapt. Am știut, de asemenea, că Dumnezeu îmi auzise rugăciunea și îl salvase pe copil. Îi mulțumeam neîncetat lui Dumnezeu în inima mea. Apoi am chemat o ambulanță pentru a duce copilul la spital. În zilele următoare, am fost copleșită de îngrijorare și de teamă, întrebându-mă: „Ce se va întâmpla cu acest copil? Va rămâne cu urmări grave? Cât va trebui să plătesc drept despăgubire?” De asemenea, mă temeam că, dacă ar mai avea loc vreun astfel de incident, când viața cuiva ar fi pusă în pericol, toți banii, faima și câștigurile mele s-ar risipi. Simțeam că un bolovan imens îmi apăsa inima, iar nopțile treceau fără să pot dormi. În mod neașteptat, după doar câteva zile, a avut loc un alt accident. Un bărbat de vârstă mijlocie a venit la clinică pentru o perfuzie. I-am făcut testul cutanat înainte de administrarea medicamentului și i-am cerut să confirme că nu avea antecedente alergice. La jumătatea perfuziei, bărbatul a început brusc să aibă dificultăți de respirație și să gâfâie din greu. Fața sa palidă a căpătat o culoare albastru-închis. M-am speriat și m-am neliniștit, gândindu-mă: „Situația copilului încă nu s-a rezolvat, și acum și acest pacient are un accident! S-a terminat cu mine?” Simțeam că mi se frânge inima și nici nu îndrăzneam să mă mai gândesc. M-am rugat lui Dumnezeu să mă apere, iar inima mea s-a liniștit treptat. Am urmat rapid protocolul de tratament pentru reacțiile alergice și am reușit să-l salvez. În acea perioadă, la clinică au avut loc mai multe incidente succesive și, dacă nu ar fi fost grija și protecția lui Dumnezeu, dacă nu mi-ar fi oferit îndrumare și luminare ca să mă gândesc la măsurile de urgență, acești doi oameni ar fi fost morți acum. Oricâți bani aș fi făcut în viața mea, nu mi-ar fi fost suficienți să plătesc despăgubirile! Atunci mi-am dat seama că banii, faima, câștigurile și bogățiile materiale sunt precum un castel din cărți de joc, se pot prăbuși în orice moment. Doar trăind înaintea lui Dumnezeu și făcându-mi datoria bine aș putea avea pace și liniște sufletească.

Mai târziu mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, pe care îl citisem la o adunare: „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegere și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În toate luptele dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru – dintre familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe – sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre sunt atât de nepregătite pentru a fi înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort nu Mi-au adus aparent decât renunțarea și resemnarea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). În cuvintele lui Dumnezeu am văzut intenția Sa urgentă și eforturile Sale pline de grijă. Dumnezeu speră ca fiecare dintre noi să poată urmări adevărul pentru a obține mântuirea. M-am gândit cum, de când am deschis clinica, fusesem mereu preocupată de cum să câștig mai mulți bani, să duc o viață mai bună și să câștig admirația și invidia celorlalți. De asemenea, m-am gândit la cum mi-am respins de mai multe ori îndatoririle, nefiind dispusă să-mi dedic timpul și energia pentru a urmări adevărul și a-mi face îndatoririle. Îmi doream să cred în Dumnezeu și să fiu mântuită, dar în același timp voiam și să fac mai mulți bani. Încercam să mă agăț și de bogăție, și de adevăr, iar dacă ratam ocazia de a dobândi adevărul și de a fi mântuită, ar fi fost prea târziu să plâng și să scrâșnesc din dinți de regret în mijlocul necazurilor. Mi-am amintit că Domnul Isus a spus: „Ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). În acel moment mi-am dat seama cât de nechibzuită fusesem și că nu fusesem capabilă să văd lucrurile clar. Nu știusem ce era cel mai important de urmărit în viață. Dacă nu ar fi fost aceste două accidente, inima mea amorțită și încăpățânată nu s-ar fi schimbat. Dacă nu ar fi fost mila și protecția lui Dumnezeu, acești doi oameni ar fi putut muri, și chiar dacă mi-aș fi sacrificat propria viață, nu ar fi fost de niciun folos. Probabil că ar fi trebuit să-mi trăiesc restul zilelor în suferința de a fi îndatorată atât în ceea ce privește viața, cât și banii, și nu aș fi găsit niciodată pacea. Când m-am gândit cum îmi refuzasem în mod repetat îndatoririle, am simțit că nu meritam deloc dragostea și mântuirea lui Dumnezeu. Nu mai voiam să renunț la oportunitatea de a dobândi adevărul doar pentru a urmări banii. Mai târziu, mi-am sunat colega și i-am spus despre transferul clinicii. Colega mea a văzut cât de hotărâtă eram și nu a mai spus nimic. După un timp, din cauza cerințelor ei prea stricte, transferul clinicii nu a reușit. Am privit către Dumnezeu și I-am încredințat totul, sperând că îmi va deschide o cale. Mai târziu, un grup de medici de la un spital orășenesc a preluat clinica printr-un contract de închiriere pe doi ani. După aceea, am început să-mi fac îndatoririle în biserică, am participat des la adunări, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu și am avut părtășie despre adevăr, găsind astfel pace și liniște în inima mea.

Însă, după un an și două luni, cealaltă parte a reziliat contractul. Când m-a văzut, colega mea mi-a spus: „Dacă te întorci să conduci clinica, îți garantez că vei deveni bogată. Dacă nu, voi cumpăra partea ta din clinică la un preț mic.” O altă colegă mi-a spus: „Putem administra clinica împreună, tu îți poți vedea de treburile tale, nu îți va afecta credința. Mulți pacienți încă au încredere în tine. Eu voi aduce pacienți de la spital și într-un an vom fi făcut mulți bani. Atunci vom avea atât bogăție, cât și succes în carieră. Toată lumea ne va invidia!” M-am gândit în sinea mea: „Dacă preiau clinica, nu doar că îmi voi recupera investiția, dar voi avea și o viață superioară.” Dar apoi mi-am zis: „Dacă o preiau, cu siguranță îmi va afecta îndatoririle.” După ce am reflectat asupra situației, am decis să nu accept. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Satana folosește banii pentru a-i ispiti pe oameni și îi corupe să divinizeze banii și să venereze lucrurile materiale. Și cum se manifestă în oameni această venerație a banilor? Credeți oare că nu ați putea supraviețui în această lume fără niciun ban, că până și o singură zi fără bani ar fi imposibilă? Statutul oamenilor se bazează pe cât de mulți bani au, ca și respectul pe care îl pretind. Spatele celor săraci este îndoit de rușine, în timp ce bogații se bucură de statutul lor înalt. Ei stau drepți și mândri, vorbind tare și trăind arogant. Ce le aduc oamenilor această zicală și această tendință? Oare nu este adevărat că mulți fac orice sacrificiu în goana după bani? Oare nu mulți își sacrifică demnitatea și integritatea căutând mai mulți bani? Oare nu mulți oameni pierd oportunitatea de a-și îndeplini datoria și de a-L urma pe Dumnezeu, de dragul banilor? Oare pierderea șansei de a dobândi adevărul și de a fi mântuiți nu este cea mai mare pierdere pentru oameni? Nu e Satana sinistru că folosește această metodă și această zicală pentru a-l corupe pe om într-o asemenea măsură? Nu este un tertip malițios?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”). Expunerea făcută de cuvintele lui Dumnezeu este foarte clară. Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile oamenilor și pentru a ne induce în eroare și a ne corupe. Ani la rând am urmărit atât faima, cât și câștigul, străduindu-mă să ies în evidență. M-am ghidat după zicale precum: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Banii sunt pe primul loc”, „Banii fac lumea să se învârtă” și „Banii nu reprezintă totul, dar fără ei nu poți face nimic”. Aceste filosofii satanice au ajuns să-mi conducă viața, făcându-mă să cred că, având bani, aveam totul. Tot ce-mi dorisem era să câștig mai mulți bani, să devin foarte bogată, să câștig admirația și invidia celorlalți și să duc o viață superioară. Credeam că orice suferință îndurată pentru bani, faimă și câștig merita efortul și, chiar dacă știam că Dumnezeu S-a întrupat și exprimă adevărul pentru a mântui oamenii, nu am urmărit adevărul și nu mi-am făcut îndatoririle cum se cuvine. Urmărind banii, mi-am respins în repetate rânduri îndatoririle și m-am îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Adevărul era că familia mea avea deja o situație materială bună, fără griji legate de hrană și de îmbrăcăminte, dar nu eram mulțumită și tot voiam să câștig mai mulți bani. Am pus banii, faima și câștigurile mai presus de orice, ceea ce m-a făcut să pierd oportunitatea de a-mi face îndatoririle și de a dobândi adevărul. Abia atunci mi-am dat seama că fusesem orbită de bani, faimă și câștig, că devenisem o sclavă a banilor și că, dacă nu mă schimbam, aveam să devin o victimă a faimei și a câștigurilor.

Apoi am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii își irosesc energia de o viață luptând împotriva destinului și își petrec viețile întregi agitându-se în încercarea de a-și întreține familiile și alergând încoace și încolo de dragul prestigiului și al profitului. Lucrurile pe care le prețuiesc oamenii sunt dragostea pentru familie, banii, faima și câștigul, iar ei le consideră pe acestea drept cele mai valoroase lucruri din viață. Toți oamenii se plâng că au o soartă rea, totuși încearcă să trimită într-un ungher al minții chestiunile pe care oamenii ar trebui cel mai mult să le înțeleagă și să le exploreze: de ce trăiește omul, cum ar trebui să trăiască omul și care sunt valoarea și sensul vieții omenești. Își petrec viețile întregi, oricât de lungi ar fi ele, doar alergând în căutarea faimei și a câștigului, până când tinerețea li s-a dus și ei au devenit cărunți și plini de riduri, până când își dau seama că faima și câștigul nu le pot opri îmbătrânirea, că banii nu le pot umple golul din inimi și până când înțeleg că nimeni nu poate scăpa de legile nașterii, îmbătrânirii, bolii și morții și că nimeni nu se poate elibera de rânduielile sorții. Numai atunci când trebuie să se confrunte cu ultimul moment critic al vieții înțeleg cu adevărat că, indiferent dacă o persoană are bogății imense și proprietăți extinse, indiferent dacă e privilegiat și de rang înalt, omul tot nu poate scăpa de moarte și trebuie să se întoarcă la poziția sa originară: un suflet solitar, fără nimic al său” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Oamenii își petrec viețile alergând după bani și faimă; se agață de aceste paie, gândindu-se că sunt singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei, cât de slabi sunt în fața morții, cât de ușor se fărâmă, cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, dacă o persoană își petrece întreaga viață urmărind banii, faima și câștigul, în cele din urmă, totul este în zadar. Cele două incidente aproape fatale de la clinică m-au făcut să îmi dau seama că, atunci când vine pericolul, banii și bogățiile nu pot proteja siguranța cuiva, nici nu-i pot salva viața, că Dumnezeu este Singurul de care omul are cu adevărat nevoie și pe care se poate bizui și că numai Dumnezeu stăpânește și controlează destinul fiecăruia. M-am gândit și la o vecină a mea. Era director de departament la Banca Chinei, soțul ei era director la biroul de transporturi, iar tatăl ei era șef de secție la Banca Populară a Chinei. Familia ei era bogată și influentă și, pe atunci, toți de pe strada noastră o admirau și o invidiau. Dar la vârsta de treizeci și doi de ani a fost diagnosticată cu cancer la sân și a murit la scurt timp după aceea. Am avut și o rudă care fusese bogată și renumită, dar mai târziu a murit în timpul unei călătorii. Atunci mi-a fost limpede că, indiferent cât de mulți bani, faimă sau admirație ai dobândi, când vine moartea, banii, faima și câștigul nu-ți pot salva viața. Banii, faima și câștigul pot oferi doar satisfacție și desfătare temporare pentru trup, dar dacă nu ai grija și protecția lui Dumnezeu, vei pieri. În acest caz, ce rost ar avea să ai mai mulți bani? M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mi-ai oferit ocazia de a urmări adevărul și de a fi mântuită, dar eu nu am prețuit-o. Mi-am folosit tot timpul și toată energia pentru a urmări banii, faima și câștigul. Am fost cu adevărat oarbă și nechibzuită! Acum știu că a căuta să dobândesc adevărul și a-mi face îndatoririle sunt cele mai semnificative și mai importante lucruri pe care le pot face.” După aceea, mi-am sunat colega și i-am spus că, indiferent cât aș pierde din acțiunile și din capitalul meu investit în clinică, eram dispusă să-mi transfer partea. La scurt timp, mi-am transferat acțiunile din clinică. Deși am pierdut zeci de mii, în momentul în care am făcut acest lucru, m-am simțit eliberată și fericită.

Ulterior, mi-am dedicat mai mult timp și mai multă energie îndatoririlor mele, iar când aveam timp, citeam cuvintele lui Dumnezeu și ajungeam să înțeleg mai multe adevăruri. De asemenea, am devenit mai capabilă să văd dincolo de metodele de corupere ale Satanei. M-am simțit minunat să știu că, prin credința în Dumnezeu și prin îndeplinirea îndatoririlor mele, pot înțelege adevărul! Recent, niște prieteni mi-au spus că ar fi dispuși să investească pentru a deschide o clinică împreună cu mine, încurajându-mă să continui să o conduc, iar alții chiar m-au sfătuit să lucrez într-un spital, dar aceste lucruri nu m-au mai influențat. Am ales să fac îndatoririle unei ființe create, să predic Evanghelia și să-L mărturisesc pe Dumnezeu. Acesta este cel mai semnificativ și mai valoros lucru pe care îl puteam face în această lume și este cea mai înțeleaptă decizie pe care am luat-o în viața mea.