de Joyjene, Filipine

L-am găsit pe Dumnezeu Atotputernic în 2018. În octombrie 2021, am preluat datoria de regizor și am supravegheat filmarea videoclipurilor muzicale. În anul următor, am preluat datoria de actorie. Am simțit că Dumnezeu mă binecuvânta cu adevărat. Frații și surorile mă lăudau, spunând că mă pricep la diverse lucruri… Mă simțeam foarte fericită și credeam că într-adevăr calibrul meu era chiar bun în comparație cu al fraților și al surorilor. Ulterior, o soră pe nume Angela a venit să se instruiască pentru a fi actriță. După o perioadă de timp, Angela a început să joace destul de bine și era adesea lăudată de regizori și de ceilalți frați și surori. Am simțit că ea ajunsese în centrul atenției, iar eu eram dată laoparte și pur și simplu nu puteam să accept acest lucru. M-am gândit în sinea mea: „În regulă, o să concurez cu tine. Nu ai cum să mă depășești!” Așa că, după aceea, de fiecare dată când filmam, făceam tot posibilul să am cea mai bună interpretare. Uneori, când o vedeam pe Angela într-o stare proastă, cu destul de multe probleme în interpretarea ei, nu numai că nu o ajutam, dar mă simțeam și mulțumită, gândindu-mă că aveam ocazia să o întrec. Ba chiar vorbeam cu alți frați și alte surori despre slăbiciunile Angelei. Mai târziu, deoarece tatăl ei o persecuta și se opunea credinței ei, Angela nu a avut de ales decât să înceteze să-și mai facă datoria. Deși, din exterior, păream îngrijorată că plecarea ei avea să afecteze lucrarea, în sinea mea mă bucuram că plecase și speram să nu se mai întoarcă, pentru ca statutul meu să nu mai fie amenințat.

După un an, s-a întors. Într-o zi, fratele Dante mi-a spus că Angela se va întoarce la datorie. Am fost nefericită când am auzit acest lucru. Erai îngrijorată că întoarcerea ei ți-ar putea amenința statutul? Am menționat că tatăl ei o persecutase pentru credința ei în Dumnezeu și speram că biserica va lua în considerare aceste probleme de siguranță și că nu îi va permite să se întoarcă. Dar fratele Dante mi-a spus că nu mai locuia cu tatăl ei și că se putea întoarce să-și facă datoria. Nu am avut de ales decât să accept cu reticență toate acestea. Dar inima mea nu putea fi liniștită și mă gândeam doar la următorul lucru: „Dacă se întoarce, oare statutul meu va fi afectat?” M-am gândit chiar să mă rog lui Dumnezeu să o împiedice să se întoarcă. Știam că astfel de gânduri nu erau în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și că, în calitate de conducătoare, ar trebui să fiu fericită că a putut să se întoarcă la datoria ei. Îmi simțeam inima împovărată de faptul că aveam aceste gânduri negative. M-am rugat în inima mea: „Dumnezeule, nu vreau ca sora Angela să se întoarcă la datoria ei, dar știu că totul este rânduit de Tine. Nu vreau să mă împotrivesc Ție. Dumnezeule, Te rog, călăuzește-mă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale, să las deoparte interesele mele și să iau în considerare lucrarea bisericii!” După ce mi-am deschis inima către Dumnezeu, ea s-a liniștit și, în acel moment, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care chiar a rezonat cu starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni, indiferent de problema pe care o întâmpină atunci când își îndeplinesc îndatoririle, nu caută adevărul și acționează întotdeauna în funcție de gândurile, noțiunile, închipuirile și dorințele lor. De la început până la sfârșit, ei își satisfac propriile dorințe, iar firile lor corupte le controlează întotdeauna acțiunile. Ei pot părea că și-au îndeplinit întotdeauna îndatoririle, dar pentru că nu au acceptat niciodată adevărul și nu au reușit să facă lucrurile conform adevărurilor-principii, în cele din urmă, ei nu dobândesc adevărul și viața și devin muncitori vrednici de acest nume. […] De ce Dumnezeu îi numește răufăcători pe acești oameni care depun eforturi și muncesc? Există un aspect de care putem fi siguri, și anume acela că, indiferent de îndatoririle acestor oameni sau de lucrarea pe care o fac, motivațiile, imboldurile, intențiile și gândurile lor se nasc în întregime din propriile lor dorințe și sunt în întregime pentru a-și proteja propriile interese și perspective și, de asemenea, pentru a-și proteja propria imagine și propriul statut și pentru a-și satisface vanitatea. Toate considerațiile și calculele lor se axează pe aceste lucruri, nu există adevăr în inimile lor și nu au o inimă care se teme de Dumnezeu și care I se supune. Aceasta este rădăcina problemei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit acest fragment, m-am simțit vinovată și înfricoșată. Dumnezeu spune că, dacă inimile noastre sunt mereu controlate de dorințe egoiste și de firi corupte, iar în îndatoririle noastre ne gândim constant cum să ne protejăm propriile interese și propriul statut, înseamnă că nu ne facem îndatoririle de ființe create, ci mai degrabă muncim. Aceasta era starea de spirit pe care o aveam în datoria mea, gândindu-mă adesea cum să interpretez mai bine și să-i fac pe frați și pe surori să mă admire mai mult. Când am văzut că Angela avea ceva calibru și că era lăudată de frați și de surori pentru îndeplinirea datoriei ei, am simțit că statutul meu era amenințat și astfel am devenit invidioasă pe ea și nu am vrut să cooperez cu ea. Când a trebuit să se întoarcă acasă din cauza persecuției tatălui ei, chiar m-am simțit oarecum fericită, pentru că asta însemna că atenția tuturor avea să fie îndreptată din nou asupra mea. Când am aflat că avea să se întoarcă la datoria ei, mi-a fost teamă că va fi din nou admirată de alții, iar eu aș putea fi trecută cu vederea. Pur și simplu nu puteam accepta asta și m-am simțit foarte potrivnică, dorindu-mi chiar să o împiedic să se întoarcă la datoria ei. Tot ce am făcut a fost de dragul propriului meu statut. M-am gândit la Pavel; el a făcut multă lucrare, dar tot ce a făcut a fost cu scopul de a-i face pe alții să-l admire și să-l venereze și astfel să poată câștiga o cunună și binecuvântări. Ceea ce a făcut a fost condamnat și blestemat de Dumnezeu. Mi-am dat seama că urmam aceeași cale ca Pavel. Dacă nu renunțam la urmărirea statutului, atunci, chiar dacă făceam multe îndatoriri, Dumnezeu tot m-ar fi detestat, pentru că îmi făceam datoria pentru a mă da mare, ceea ce nu avea nimic de-a face cu datoria unei ființe create. M-am rugat ca Dumnezeu să rânduiască mai multe situații ca să mă dezvăluie, să mă ajute să înțeleg gravitatea urmăririi statutului și să mă facă să mă răzvrătesc împotriva acestuia.

Mai târziu, am preluat datoria de recitare, iar conducătoarea a rânduit ca un profesor să ne instruiască. La ore, profesorul mă ruga adesea să servesc drept exemplu și mă lăuda frecvent. M-am simțit mândră de mine și am crezut că, în comparație cu alții, învățam mai bine. Într-o zi, a fost un exercițiu pe care nu l-am făcut bine, iar profesorul a rugat-o pe sora Ali să fie exemplu, lăudând-o chiar pentru că l-a făcut atât de corect. Auzind asta, am simțit brusc invidie și nemulțumire față de ea și mi-am pierdut entuziasmul pentru exercițiu. Când am făcut exerciții pentru gât, am reușit să le învăț repede, iar după ce am fost lăudată de profesor, am simțit că îmi recăpătasem puterea. M-am gândit: „Până la urmă, nimeni nu mă poate întrece!” Dar, după aceea, am simțit împunsătura unei mustrări de conștiință și m-am gândit: „De ce vreau mereu să ies în evidență și să-i fac pe alții să creadă că sunt bună și specială?” Nu m-am putut abține să nu mă întreb: „Joy, de ce îți este atât de greu să renunți la dorința ta de statut?” Mai târziu, i-am trimis un mesaj surorii Sarah despre starea mea. Ea mi-a spus: „Tu urmărești statutul, asta faci. Nu le permiți altora să te întreacă, iar aceasta este, de fapt, firea ta arogantă care te controlează. Fiecare are puncte forte, dar tu vrei mereu să ieși în evidență și să fii mai bună decât alții. Aceasta nu este urmărirea adevărului.” După ce am auzit-o spunând asta, m-am simțit mustrată. Mai ales când a spus că prin comportamentul meu nu urmăream adevărul, am fost profund mișcată, deoarece credeam că iubeam și urmăream adevărul. Cu toate acestea, din comportamentul meu reieșea clar că prețuiam statutul mai mult decât adevărul.

De ce nu reușeam să renunț la goana mea după reputație și statut? La momentul respectiv, am căutat cum să rezolv această problemă și am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră că urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului; a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Nu sunt lipsit de speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i sprijine când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. După ce am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii prețuiesc în mod deosebit statutul. Pentru ei, statutul este viața lor, iar fără el, simt că nu mai pot trăi. Antihriștii gândesc și fac totul pentru a obține statut. Chiar dacă dăunează lucrării bisericii, ei tot o vor face. Am văzut că am comportamentul identic cu cel al unui antihrist și mi-am dat seama că, de fiecare dată când îmi făceam îndatoririle, mă gândeam mereu: „Cum pot face asta într-un mod care să-mi permită să câștig laudele celorlalți? Cum pot face asta într-un mod care să-i facă pe frați și pe surori să mă admire?” Când primeam laude de la frați și de la surori, mă simțeam foarte fericită, iar asta mă făcea mai motivată să-mi fac bine îndatoririle. Dar, dacă vedeam că un om se descurca mai bine decât mine și că nimeni nu mă admira, eram predispusă să devin negativă și îmi pierdeam motivația pentru îndatoririle mele, ba chiar eram invidioasă pe el. Nu credeam în Dumnezeu ca să dobândesc adevărul, ci ca să câștig statut și să fiu admirată de alții în biserică. Cu ce era purtarea mea diferită de cea a unui antihrist? Eforturile lui Dumnezeu de a mă mântui sunt cu adevărat minuțioase; nu numai că m-a călăuzit să accept lucrarea Sa din zilele de pe urmă, dar mi-a dat și ocazia să-mi fac îndatoririle. Dar eu nu am luat în considerare intențiile lui Dumnezeu, nici nu mi-am îndeplinit îndatoririle cu sinceritate. Am căutat doar să câștig reputație și statut prin îndatoririle mele. Ce egoistă și rușinoasă am fost! Dacă nu schimbam ceea ce ar trebui să urmăresc, atunci indiferent câte îndatoriri făceam și chiar de câștigam admirația fraților și surorilor mele, în ochii lui Dumnezeu, doar păcătuiam încontinuu, iar El m-ar detesta și m-ar elimina. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc. Deși acesta este un proces dificil pentru mine, chiar dacă o fac doar puțin, sunt dispusă să urmăresc schimbarea. Nu vreau să continui să fac rău. Vreau să fiu un om care ia în considerare intențiile Tale. Dacă o să continui să urmăresc reputația și statutul, fie ca judecata Ta să nu se depărteze niciodată de mine și să mă disciplinezi până când voi putea renunța la reputație și la statut. Amin!” După ce m-am rugat, m-am hotărât să renunț la reputație și la statut.

Mai târziu, când o soră a interpretat mai bine decât mine, iar am fost invidioasă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească să renunț la gândurile mele invidioase și să-mi accept neajunsurile. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Cooperarea între frați și surori este un proces de compensare a punctelor slabe ale unuia cu punctele forte ale altuia. Îți folosești punctele forte pentru a compensa neajunsurile altora, iar alții își folosesc punctele forte pentru a compensa carențele tale. Asta e ceea ce înseamnă să compensezi slăbiciunile proprii cu punctele forte ale celorlalți și să cooperezi în mod armonios. Numai dacă oamenii cooperează în armonie, pot fi binecuvântați înaintea lui Dumnezeu și, cu cât experimentează mai mult lucruri, cu atât mai multă realitate ajung să aibă și, cu cât merg mai mult pe calea lor, cu atât aceasta devine mai luminată, iar ei se simt din ce în ce mai liniștiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu au adus pace în inima mea. Am înțeles că trebuie să-mi accept neajunsurile și să învăț de la alții și că numai așa pot să progresez și să-mi îndeplinesc îndatoririle. Nu ar trebui să fiu invidioasă pe sora mea, ci mai degrabă să învăț de la ea și să-mi îmbunătățesc abilitățile. După aceea, am luat inițiativa să cer sfatul acestei surori, iar ea m-a ajutat cu bucurie. Practicând astfel, inima mea s-a simțit mult mai ușoară și am experimentat cu adevărat cât de important este să iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu, să nu fiu invidioasă pe alții și să cooperez armonios cu frații și cu surorile mele. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!