Când dorința de statut o ia razna

martie 10, 2023

de Xin Yi, China

În iulie 2020, mă ocupam de lucrarea de udare alături de fratele Zhao Zhijian și sora Li Muxin. Ei abia își începeau pregătirea, așa că îi ajutam să pătrundă principiile și să se familiarizeze cu lucrarea cât mai rapid posibil, iar ei mă întrebau când era ceva ce nu înțelegeau. După o vreme, am observat că ambii aveau unele puncte forte. Zhijian avea calibru bun și învăța rapid principiile, iar Muxin era extrem de capabilă – era foarte organizată și eficientă. De câte ori era atribuită o lucrare, ei erau în stare să găsească rapid cuvinte ale lui Dumnezeu care să soluționeze dificultățile noilor credincioși. Simțeam că păleam în comparație cu ei. Nu lucram la fel de eficient și nu asimilam la fel de rapid ca ei. Trebuia să cuget destul de mult la problemele noilor credincioși. Simțeam că totul era mai lent și mai solicitant pentru mine decât pentru ei. Ulterior, pe măsură ce s-au familiarizat mai mult cu munca, au început treptat să preia un rol central. Uneori trebuia să răspundem împreună la întrebările udătorilor, deoarece încă nu îmi terminasem toate sarcinile care-mi reveneau, iar Muxin spunea: „Nu-ți face griji, sunt câteva întrebări simple la care putem răspunde direct.” Auzind asta, m-am simțit incomod. Oare nu se temeau, pur și simplu, că discuțiile cu mine aveau să țină totul pe loc, din cauză că lucram încet? M-am simțit exclusă într-un fel pe care nu îl mai experimentasem înainte. M-am simțit chiar îmbufnată: de ce calibrul meu lăsa așa mult de dorit? Nu aveam o gândire flexibilă și nu reacționam rapid. Nu eram la fel de tânără și isteață ca ei – erau eficienți la toate. Nu aveam să fiu cea mai puțin capabilă de atunci încolo? Ce aveau să creadă despre mine? Era posibil să spună că și după ce am făcut atâta timp lucrarea de udare, eram la un nivel inferior lor, deși ei tocmai se instruiseră. Ar fi atât de stânjenitor! Nedorind să creadă că nu eram bună de nimic, am început să lucrez în secret, dedicând mai mult timp întâlnirilor zilnice cu nou-veniții și încercând să găsesc cuvinte ale lui Dumnezeu și să reflectez la problemele noilor credincioși. Am simțit că până și spălatul hainelor și mâncatul erau o pierdere de timp și m-am rugat mult lui Dumnezeu și I-am cerut ajutorul, așa încât să fiu mai eficientă în datoria mea. Dar lucrurile au ieșit pe dos – oricât de mult mă străduiam, eficiența mea pur și simplu scădea. Fără să îmi dau seama, nu am mai avut nicio motivație pentru datoria mea și le delegam o grămadă de probleme partenerilor mei, să se ocupe de ele. Mă gândeam că îmi lipsea calibrul, așa că preluam doar ce puteam gestiona. Am alunecat într-o stare din ce în ce mai proastă, am devenit extrem de pasivă în datoria mea și am încetat să mai observ probleme în lucrarea mea. Văzând că nu sunt într-o stare bună, cei doi parteneri ai mei mi-au oferit părtășie, dar eu n-am acceptat-o. Nu eram deloc în stare să-mi schimb starea și unele probleme nu au putut fi rezolvate la timp, ceea ce îmi afecta randamentul lucrării de udare.

Conducătoarea a avut părtășie cu mine când a aflat despre starea mea. A spus că nu avea nicio legătură cu calibrul meu, ci cu faptul că tânjeam prea mult după nume și statut și trebuia să-mi schimb starea cât de curând, așa încât să nu țin în loc lucrarea. Mi-am dat seama că nu eram într-o stare bună, că îmi lipsea simțul răspunderii pentru datoria mea și că nu eram în stare să rezolv problemele pe care le puteam rezolva înainte. Nu puteam simți luminarea Duhului Sfânt; eram amorțită și obtuză. M-am gândit la ceva ce a spus Domnul Isus: „Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are(Matei 13:12). Cu siguranță făceam ceva ce se abătea de la voia lui Dumnezeu, așa încât El Își ascundea fața de mine. M-am temut oarecum și m-am rugat: „Dumnezeule, datoria mea este extrem de solicitantă și nu-Ți pot simți povața. Te rog, luminează-mă, povățuiește-mă și îngăduie-mi să reflectez asupra mea și să-mi înțeleg problemele, să-mi schimb starea greșită.” După aceea, am găsit cuvinte ale lui Dumnezeu care să se adreseze stării mele. Dumnezeu spune: „Odată, Domnul Isus a spus: «Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are» (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă «îți va lua»? Cum te face asta să te simți, ca om? E posibil să eșuezi să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, să nu simți nimic și să fii exact ca un necredincios. Asta înseamnă să îți fie luat totul de către Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va acorda acest drept. […] Dacă a-ți face datoria ți se pare mereu lipsit de sens, dacă simți că nu este nimic de făcut și nu te poți hotărî să contribui, dacă nu ești niciodată luminat și simți că nu ai niciun strop de istețime sau înțelepciune cu care să contribui, atunci acesta este un necaz: arată că nu ai motivul potrivit sau calea potrivită pentru a-ți îndeplini datoria, iar Dumnezeu nu aprobă acest lucru, iar starea ta este anormală. Trebuie să reflectezi: «De ce nu am nicio cale de a-mi îndeplini datoria? Am studiat acest lucru și se află în sfera mea profesională – ba chiar mă pricep la asta. De ce atunci când încerc să-mi aplic cunoștințele, nu pot s-o fac? De ce nu o pot duce la capăt? Ce se întâmplă?» Este aceasta o întâmplare? Există o problemă aici. Când Dumnezeu binecuvântează pe cineva, acea persoană devine inteligentă și înțeleaptă, limpede în toate chestiunile, precum și pasionată, vigilentă și deosebit de pricepută; va avea talent și va fi inspirată în tot ceea ce face și va crede că tot ceea ce face este atât de ușor și că nicio dificultate nu-i poate sta în cale – este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă cineva consideră că totul e foarte greu și, orice ar face, este neîndemânatic, ridicol și dezorientat, dacă nu înțelege, orice i s-ar spune, atunci ce înseamnă asta? Înseamnă că nu are îndrumare din partea lui Dumnezeu și nu are binecuvântarea lui Dumnezeu. Unii oameni spun: «M-am străduit, deci cum se face că nu văd binecuvântările lui Dumnezeu?» Dacă doar te străduiești și faci eforturi, dar nu cauți să acționezi conform principiilor, atunci faci lucrurile de mântuială în datoria ta. Cum ai putea să vezi binecuvântările lui Dumnezeu? Dacă ești mereu neglijent în îndeplinirea datoriei tale și niciodată conștiincios, nu vei fi luminat sau iluminat de Duhul Sfânt și nu vei avea îndrumarea lui Dumnezeu sau lucrarea Sa, iar acțiunile tale nu vor da roade. Este foarte greu să îndeplinești bine o datorie sau să gestionezi bine o problemă bazându-te pe puterea și învățarea umană. Toți cred că știu un lucru sau două, că au o anumită pricepere, dar îndeplinesc fără succes lucrurile, iar acestea merg mereu prost, stârnind comentarii și râsete larg răspândite. Acest lucru reprezintă o problemă. În mod clar, cineva poate să nu fie bun de nimic, dar să creadă că are pricepere și să nu cedeze în fața nimănui. Acest lucru are de-a face cu o problemă din natura omului(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). M-am simțit puțin panicată după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu. În ultima vreme, totul fusese dificil și obositor pentru mine. Nu remarcam problemele din lucrarea mea și mă simțeam neajutorată în fața problemelor de care fusesem în stare să mă ocup înainte. Asta din cauză că eram blocată într-o stare de răzvrătire și Dumnezeu Își ascundea fața de mine. Ajunsesem insensibilă și toantă, idioată și grea de cap. Îi udam pe noii credincioși de ceva timp și am înțeles o parte din adevărul viziunilor și am pătruns câteva dintre principii. Logic era să devin mai bună în datoria mea cu timpul, dar eu mă descurcam din ce în ce mai prost. Nu puteam simți deloc povățuirea Duhului Sfânt, iar atitudinea mea față de propria datorie Îl dezgusta pe Dumnezeu. Am putut vedea dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu din cuvintele Lui. Dacă El binecuvântează oamenii sau le răpește lucruri, asta se bazează pe principii. Când oamenii pun suflet în datoria lor, când își dau toată silința pentru asta iar motivația lor e să-L mulțumească pe Dumnezeu, le e ușor să dobândească lucrarea Duhului Sfânt. Ei au pătrundere și pot descoperi probleme în datoria lor, știu cum să rezolve probleme. Devin din ce în ce mai buni în datoria lor. Dacă oamenii nu sunt sinceri în datoria lor, dacă se gândesc tot timpul la reputație și statut, se vor chinui să dobândească lucrarea Duhului Sfânt. După care devin inerți și tonți și nu-și pot manifesta punctele forte de dinainte. E imposibil să-ți faci bine datoria astfel. Am reflectat la starea mea în decursul acelei perioade. După ce am început să lucrez cu cei doi parteneri ai mei, inițial am avut simțul poverii și i-am putut ajuta să-și învețe atribuțiile cât mai rapid cu putință, dar când am aflat că progresau cu repeziciune și erau mai pricepuți decât mine din toate punctele de vedere, m-am simțit amenințată – m-am temut să nu-mi pierd rolul de conducătoare, așa încât am început să o iau razna. Nu voiam ca ei să vadă că nu mă descurc, așa încât am muncit din greu până noaptea târziu. Ca să devin mai eficientă cu udarea, am dedicat mai mult timp întrunirilor cu noi credincioși. Dar oricât de mult trudeam, indiferent de prețul plătit, tot realizam mai puține decât ei. Mi-am pus toată energia în competiția cu partenerii mei. I-am cerut până și lui Dumnezeu ajutorul să realizez mai multe la muncă și să salvez aparențele. Am fost atât de nerezonabilă! Mă foloseam de Dumnezeu, înșelându-L – cum se putea numi asta că-mi făceam datoria? Am regretat din plin și m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Am urmărit renumele și statutul, nefăcându-mi bine datoria. Am fost un impediment pentru lucrarea de udare. Vreau să mă căiesc față de Tine.”

După aceea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a fost extrem de util. Dumnezeu Atotputernic spune: „Măsura în care îți poți îndeplini bine datoria nu este o chestiune care ține de aptitudinile tale, măreția calibrului tău, umanitatea, abilitățile sau priceperile tale; se rezumă la măsura în care ești o persoană care acceptă adevărul și în care ești capabil să pui adevărul în practică. Dacă ești capabil să pui adevărul în practică și să îi tratezi pe ceilalți în mod corect, poți să obții o cooperare armonioasă cu ceilalți. Cheia în privința faptului că o persoană își poate îndeplini bine datoria și poate obține o cooperare armonioasă cu ceilalți sau nu constă în măsura în care poate să accepte adevărul și să i se supună. Calibrul oamenilor, darurile, aptitudinile, vârsta etc. nu reprezintă principalul lucru, toate sunt secundare. Cel mai important lucru este să vedem dacă o persoană iubește adevărul și dacă poate să îl practice. După ce ascultă o predică, cei care iubesc adevărul și pot să practice adevărul o vor recunoaște ca fiind corectă. În viața reală, atunci când au de-a face cu oameni, evenimente și obiecte, vor implementa aceste adevăruri. Vor pune adevărul în practică, acesta va deveni propria lor realitate și o parte din viața lor. Va reprezenta îndrumările și principiile după care se comportă și fac lucruri; va deveni ceea ce trăiesc și afișează. Când ascultă o predică, cei care nu iubesc adevărul vor recunoaște și ei că este corectă și vor crede că înțeleg totul. Ei au consemnat, în inima lor, doctrinele, dar care sunt principiile și îndrumările pe care le folosesc pentru a lua în considerare un lucru atunci când îl îndeplinesc? Ei iau mereu în considerare lucrurile în funcție de propriile interese; ei nu iau în considerare lucrurile folosind adevărul. Se tem că practicarea adevărului îi va face să aibă de pierdut și le este frică să nu fie judecați și priviți de sus de ceilalți – să nu își piardă imaginea. Ei sunt ezitanți în privința lucrurilor pe care le iau în considerare, apoi, în cele din urmă, se gândesc: «Îmi voi proteja, pur și simplu, statutul, reputația și interesele, acesta este principalul lucru. Când aceste lucruri vor fi satisfăcute, voi fi mulțumit. Dacă aceste lucruri nu sunt satisfăcute, nu voi fi bucuros să practic adevărul și nici nu-l voi considera ca fiind un lucru plăcut». Este aceasta o persoană care iubește adevărul? În niciun caz(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Am aflat din cuvintele lui Dumnezeu că îndeplinirea adecvată a unei datorii nu depinde doar de calibrul cuiva, de darurile sau vârsta lui. Esențial este dacă acesta iubește adevărul și îl pune în practică. Dacă nu iubește adevărul sau nu-l practică, ci doar se gândește la aparențe și statut cu vorba sau cu fapta și nu sprijină lucrarea bisericii, oricât de elevate i-ar fi calibrul sau darurile, se va chinui să-și facă bine datoria. Dar mereu am crezut că cineva cu un calibru bun și gândire flexibilă și-ar face bine datoria, în timp ce aceia care erau mai în vârstă și cărora le lipsea calibrul nu aveau să reușească, oricât de tare și-ar da silința. Nu am înțeles adevărul, ci tot timpul am privit oamenii și lucrurile prin prisma noțiunilor mele. Am fost atât de nesăbuită și ignorantă! Dumnezeu îi dăruiește fiecăruia un calibru diferit, daruri diferite și cere lucruri diferite de la noi. Biserica rânduiește să lucrăm împreună, așa încât să ne punem în valoare punctele forte compensând slăbiciunile celorlalți. Apoi ne putem face îndatoririle bine împreună. Având doi parteneri cu calibru bun ne-ar putea crește eficiența lucrării. Am putea rezolva probleme mai rapid, iar lucrarea noastră nu ar stagna. Dacă aș fi fost în stare să renunț la egoul meu și să învăț din punctele forte ale celorlalți, nu aș fi progresat mai rapid? Nu aveam calibrul partenerilor mei, dar nu eram așa deficitară încât să nu-mi pot face treaba. Când am avut atitudinea corectă, când am fost gata să depun efort în datoria mea și să o tratez cu seriozitate, am putut vedea mai clar problemele și rezolva mai rapid lucrurile. A trebuit să nu mă mai gândesc la câștigurile și pierderile personale legate de renumele și statutul proprii. După aceea, am lucrat la ducerea la îndeplinire a cerințelor lui Dumnezeu, nemaiconcurând cu partenerii mei, ci punând suflet în datoria mea. Starea mea s-a schimbat treptat în timp și lucrurile au prins avânt în lucrarea mea.

Am fost șocată când am întâmpinat aceeași problemă în scurt timp. Câțiva credincioși noi care tocmai acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă s-au transferat la biserica noastră. Eu și Zhijian eram responsabili de udarea lor. Deși nu făcuse lucrare de udare de foarte mult timp, el a reușit să găsească cuvinte ale lui Dumnezeu foarte potrivite ca să le rezolve problemele și părtășia lui era extrem de clară. Eu le-am putut rezolva câteva dintre probleme, dar nu am putut comunica la fel de clar ca el. Nou-veniților le-a plăcut mai mult părtășia lui Zhijian decât a mea. Am fost tare invidioasă. Zhijian a progresat atât de rapid la muncă în timp așa de scurt, iar mie îmi luase atâția ani să ajung la acel nivel! Chiar m-am simțit inferioară lui. Când vedeam că oamenii aveau probleme pe care nu le înțelegeau și se duceau la Zhijian să se ocupe de ele, eram nespus de invidioasă. Contează atât de mult să ai calibru bun! Nu doar că a câștigat admirația celorlalți, ci însemna că depunea mai puțin efort în datoria lui și obținea rezultate mai bune. Dacă aveam calibru precum Zhijian, poate că toți ceilalți aveau să mă admire și pe mine. Dar deja aveam peste 50 de ani și calibrul meu lăsa de dorit. Aveam să rămân blocată la acel nivel, oricât de mult aș fi trudit. Fără să-mi dau seama, mi-am pierdut motivația pentru datoria mea. De câte ori un credincios nou adresa o întrebare într-o întrunire, îl puneam pe Zhijian să răspundă și eu doar adăugam câteva comentarii simple. Am ajuns din ce în ce mai pasivă în datoria mea și tot mai distantă față de Dumnezeu. Nu știam ce să spun la rugăciune și uneori, noaptea, chiar adormeam rugându-mă. Dându-mi seama că eram într-o stare periculoasă, m-am pus pe cercetat și meditat. Când am văzut că îmi lipsea calibrul, am devenit negativistă și pasivă în datoria mea. Ce fire coruptă se ascundea în spatele acestui lucru?

Ulterior, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu. „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă și nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te consideri întotdeauna special – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să îți fie superiori sau să fie mai puternici decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât tine și, când au, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit starea exactă. Mi-am comparat calibrul cu cel al partenerilor mei, am devenit negativistă și m-am retras când nu am făcut față. Acest lucru era guvernat de o fire arogantă. Din cauza aroganței mele, nu mi-am putut înfrunta cum trebuie slăbiciunile și carențele, și îndeosebi nu am putut accepta ca ceilalți să fie mai buni sau mai capabili ca mine. Văzând că partenerii mei erau mai puternici decât mine, fiind în centrul atenției grupului și câștigând admirația și aprobarea tuturor, m-am simțit incomod, lipsită de echilibru și nu am putut accepta realitatea. Deși recunoșteam că aveam un calibru inferior celorlalți, în adâncul meu nu mă împăcam cu asta. Continuam să mă întrec pe ascuns cu ei. Eram hotărâtă să concurez cu ei, să mă compar cu ei. Când nu reușeam să îi întrec, deveneam negativistă și îmi lipsea energia în datoria mea. Oare nu îmi făcea figuri firea mea arogantă? Ce arogantă și ignorantă am fost!

M-am gândit, de asemenea, la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu în care El expune firile antihriștilor. Dumnezeu spune: „Pentru un antihrist, statutul și prestigiul sunt viața sa și scopul său de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu prestigiul meu? Oare această acțiune îmi va da prestigiu? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru un antihrist, statutul și prestigiul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva străin de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin statut și prestigiu; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Statutul și prestigiul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de cele pentru care se străduiesc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și prestigiul sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent pentru ce se străduiesc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un rang înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure primordială, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea statutului și a prestigiului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la statut și prestigiu. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea statutului și a prestigiului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc și propriul statut și prestigiu. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră credința în Dumnezeu și căutarea adevărului ca fiind căutarea statutului și a prestigiului; căutarea statutului și a prestigiului e și căutarea adevărului, iar a câștiga statut și prestigiu înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au prestigiu sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i venerează sau nu-i urmează, sunt foarte frustrați, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în Dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă o voce în biserică, o reputație, ca să se bucure de beneficii și să aibă statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Cuvintele lui Dumnezeu care expun firile antihriștilor au fost extrem de pătrunzătoare, de dificile pentru mine. Urmărirea de către aceștia a renumelui și statutului nu e doar un aspect pasager, ci simt asta până în măduva oaselor – e ceva ce urmăresc toată viața. Pentru ei, statutul e mai presus de orice, fiind chiar la fel de important precum propria viață. Antihriștii vor mereu să aibă un cuvânt de zis și nu sunt dispuși să fie mai prejos decât ceilalți. Au nevoie de respectul și admirația tuturor ca să fie motivați în datoria lor. Fără acestea, devin negativiști și se delasă, ba chiar pierd complet interesul față de credință. Cu ce a diferit comportamentul meu de cel al unui antihrist? Am fost motivată în datoria mea atunci când ceilalți m-au luat drept model și m-au prețuit, dar când partenerii mei au excelat și m-au întrecut în toate privințele și dorința mea de statut nu a fost îndeplinită, nu am mai simțit o povară pentru datoria mea. Lucrarea de udare este atât de importantă acum, când atâția nou-veniți au nevoie urgentă de udare! Ar fi trebuit să îi ajut să afle adevărul și să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu, să prindă rădăcini pe adevărata cale, cât mai rapid cu putință. Dar eu nu puneam suflet în asta. În sufletul meu nu era loc decât de numele și statutul proprii și îi delegam totul lui Zhijian. Nu îndeplineam datoria pe care ar fi trebuit să o fac. Nu aveam niciun pic de umanitate! Nu simțeam vină sau regret când nu îmi făceam bine datoria. Să-mi văd afectate reputația sau statutul era la fel de dureros ca pierderea propriei vieți. Îmi calculam pierderile și câștigurile și deveneam negativistă și slabă din acest motiv. Mereu am sperat să ajung precum partenerii mei, cu un calibru mai bun, să mă întrebe toți despre lucruri pe care nu le înțelegeau și să mă caute să discutăm, așa încât să devin centrul atenției grupului. Asta era ceea ce urmărisem tot timpul, ceea ce îmi dorisem să obțin. Mă concentram pe a-i face pe ceilalți să mă ia drept model, să mă admire. Acest gen de preocupare și perspectivă nu era identic cu al unui antihrist? De vreme ce eram pe calea greșită și îmi pierdusem povățuirea Duhului Sfânt, nu îmi îndeplineam datoria pe care ar fi trebuit să o îndeplinesc. Așa că și dacă aș fi obținut o poziție mai înaltă și aș fi câștigat admirația tuturor, nu aș fi sfârșit prin a fi alungată de Dumnezeu? Când mi-am dat seama de asta, m-am temut oarecum. Am văzut că urmărind statutul, eram pe o cale potrivnică lui Dumnezeu! Am vrut să-mi schimb preocuparea greșită și să încetez să mai concurez cu ceilalți. Am vrut să-mi fac datoria cuvenită.

După aceea, am căutat o cale de practică. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. „Ce trebuie să facă omul pentru a-și îndeplini bine datoria? Trebuie să ajungă să o îndeplinească din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la îndeplinirea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă înțelegi, accepți și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei îndeplini bine datoria, așa vei ajunge la îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să-ți asumi totul singur, să faci pe cont propriu lucruri mărețe și ca atenția să fie îndreptată spre tine, și nu spre ceilalți, îți îndeplinești datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu îndeplinirea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de îndeplinire a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată credința și faci tot posibilul, îți îndeplinești bine datoria(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică. Nu conta calibrul meu. Câtă vreme puteam să am inima curată și să lucrez bine cu ceilalți, să-mi dau toată silința și să fac bine toate câte se cuveneau, fără tertipuri, asta avea să fie în concordanță cu voia lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu ne-a dat nouă, celor trei, calibre și atuuri diferite, încât să ne complimentăm reciproc. Cei doi parteneri ai mei aveau calibru bun și erau eficienți în lucrare; ei vedeau aspectele-cheie ale problemelor. Ei compensau ceea ce mie îmi lipsea. Calibrul meu era ușor deficient, dar eram puțin mai în vârstă decât ei, așa că puteam să mă gândesc la lucruri într-un mod puțin mai atent, mai cuprinzător. Cu toții aveam propriile puncte forte, puteam lucra împreună și asta avea să îi priască lucrării noastre. Dar în loc să caut adevărul, eu comparam atuurile partenerilor mei cu ale mele, ceea ce mă făcea negativistă și pasivă și nu puteam să îmi fac datoria. Gândindu-mă acum la asta, chiar că am fost prea nesăbuită! Înțelegând asta, când urma să-mi fac ulterior datoria, puteam fi mai proactivă. Orice dificultăți sau probleme aveam, urma să le discut cu partenerii mei. Când nu am fost împiedicată de calibrul sau de vârsta mea, m-am simțit mult mai relaxată în datoria mea. Când cooperăm ca să scoatem în evidență punctele forte ale fiecăruia, putem colabora în armonie. Astfel, toată lumea lucrează bine împreună și lucrarea are mai mult succes.

Mi-a adus aminte de ceva ce a rostit Dumnezeu: „Indiferent dacă sunteți mulți sau puțini dintre voi care vă îndepliniți datoria împreună, indiferent de circumstanțe și de timp, nu uitați un singur lucru – să fiți în acord. Trăind în această stare, puteți avea lucrarea Duhului Sfânt(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Când renunțăm la renume și statut și lucrăm bine cu ceilalți, vom dobândi îndrumarea Duhului Sfânt și vom obține rezultate bune în îndatoririle noastre.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar