de Lin Hui, China

În iunie 2023, am fost aleasă supraveghetoare a lucrării bazate pe texte. Prin interacțiunea cu frații și cu surorile, am aflat că aptitudinile lor profesionale și capacitatea de lucru erau relativ slabe, așa că îi îndrumam și îi ajutam cu răbdare și aveam părtășie cu ei pentru a rezolva orice dificultăți întâmpinau. Dar când am devenit ocupată, mi-am pierdut răbdarea și am început să-i privesc de sus. În iulie, biserica s-a confruntat cu arestările frenetice conduse de PCC. Nu i-am putut contacta pe mulți dintre cei care lucrau cu texte, iar rezultatele lucrării noastre au început să scadă. Frații și surorile dintr-o echipă voiau să discut cu ei cum să procedăm cu lucrarea viitoare. În acel moment, mă ocupam de o altă sarcină, așa că le-am scris pe scurt despre direcția generală a modului de desfășurare a lucrării, gândindu-mă că ar trebui să știe cum să o implementeze. Cu toate acestea, liderul de echipă tot mi-a scris înapoi, spunând că se confruntau cu unele dificultăți. M-am gândit în sinea mea: „Când biserica s-a confruntat prima dată cu arestările, nici eu nu am știut ce să fac, dar am reușit să găsesc niște căi, rugându-mă și căutând. De ce nu știi să găsești o cale pentru tine? Nu știi decât să te plângi de dificultăți. Pur și simplu nu-ți dedici inima datoriei tale; doar aștepți o soluție de-a gata. Tu ești liderul de echipă; când te plângi de dificultăți, acest lucru va avea impact negativ asupra celorlalți.” În timpul unei adunări, am spus pe un ton acuzator: „Ați discutat despre vreo soluție pentru aceste dificultăți? Ce faceți voi în fiecare zi? De ce nu încercați să găsiți o cale singuri?” Am văzut-o pe soră părând supărată și mi-am dat seama că tonul meu nu a fost corect. Dar apoi m-am gândit că spusele mele erau adevărate și că încercam să o îndrum să se bizuie mai mult pe Dumnezeu atunci când se confrunta cu dificultăți, în loc să se plângă pur și simplu de ele. Mi-am spus că era pentru binele ei. Uneori, când îi puneam întrebări surorii Liu, deoarece vorbesc repede, ea nu reacționa imediat și îmi răspundea un pic pe ocolite. O priveam de sus și mă gândeam: „Nici măcar nu-mi răspunzi la întrebare. Nu poți să răspunzi direct și la obiect? De ce trebuie să ocolești subiectul?” Apoi spuneam pe un ton plin de reproș: „Nu ocoli subiectul. Răspunde doar la întrebarea care ți se pune, altfel nimeni nu te poate înțelege!” După ce spuneam asta, ea se simțea oarecum constrânsă. Odată, sora Zhang s-a destăinuit privind starea ei, spunând că uneori, când o întrebam ceva, nu pricepea imediat ce voiam să spun. Când răspunsurile ei nu erau la obiect, o certam, iar apoi nu mai îndrăznea să spună nimic, de teamă că avea să fie emondată pentru că nu răspundea la obiect. Când am auzit-o pe sora Zhang spunând asta, tot nu am reflectat asupra mea. În schimb, am crezut că era prea preocupată să-și salveze reputația. M-am gândit: „Oare nu pentru binele tău îți arăt ce probleme ai? De ce te simți constrânsă? Ești pur și simplu prea delicată!” După un timp, surorile s-au distanțat oarecum de mine. Uneori, le auzeam stând de vorbă și râzând în birou, dar amuțeau în momentul în care intram. Mi-am dat seama că, dacă situația continua așa, toate aveau să mă evite – cum am mai fi putut coopera atunci pentru a ne face îndatoririle? Așa că am găsit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu care disecau o fire arogantă și am încercat să văd cum mi se aplicau. De asemenea, m-am înfrânat în exterior și am încercat, în general, să le vorbesc pe un ton mai blând sau să spun glume pentru a destinde atmosfera.

Mai târziu, un coleg de lucrare, fratele Wang, a aflat că mai mulți membri ai echipei se simțeau constrânși de mine și mi-a atras atenția asupra problemei mele. El mi-a citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, iar un fragment anume m-a impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Îi poți ajuta pe oameni să înțeleagă adevărul și să intre în realitate dacă doar rostești cuvinte și doctrine ca să le faci morală și să-i emondezi? Dacă lucrurile despre care ai părtășie nu sunt practice și dacă nu sunt decât cuvinte și doctrine, va fi în zadar, oricât le-ai face morală și i-ai emonda. Crezi că faptul că oamenii se tem oarecum de tine, fac ceea ce le spui și nu îndrăznesc să obiecteze este același lucru cu a înțelege adevărul și a fi supuși? Acest lucru este complet greșit. Intrarea în viață nu este atât de simplă. Unii oameni care ajung să fie conducători sunt ca niște manageri noi care încearcă să facă o impresie puternică; ei încep prin a încerca să-și impună autoritatea recent dobândită asupra aleșilor lui Dumnezeu și să-i facă pe toți să-i asculte. Ei cred că acest lucru le va face munca mai ușoară. Dacă tu nu ai adevărul-realitate și nu poți avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme, atunci, în scurt timp, adevărata ta statură va fi dezvăluită, adevărata ta față va fi expusă și ai putea fi eliminat. În unele lucrări administrative, emondarea și disciplinarea oamenilor într-o mică măsură este acceptabilă. Dar dacă nu ești capabil să ai părtășie despre adevăr, în cele din urmă, tot nu vei putea să rezolvi probleme, iar asta va afecta rezultatele lucrării. Dacă, indiferent de problemele care apar în biserică, tu le faci mereu morală oamenilor și dai întruna vina pe ei și dacă tot ce faci este să le vorbești de sus oamenilor, atunci aceasta este firea ta coruptă care se dezvăluie și ai arătat fața urâtă a corupției tale. Dacă te pui mereu pe un piedestal și le faci astfel morală oamenilor, atunci, pe măsură ce timpul trece, oamenii vor fi incapabili să primească aprovizionarea cu viață de la tine, nu vor câștiga nimic practic și, în schimb, te vor detesta și vor fi dezgustați de tine. În plus, vor exista și unii oameni care, după ce au fost influențați de tine din cauza lipsei de discernământ, vor învăța să le facă morală altora și să-i emondeze; și ei se vor enerva și își vor pierde cumpătul. Pe lângă faptul că vei fi incapabil să rezolvi problemele oamenilor, le vei întreține și firile corupte. Și nu înseamnă asta a-i conduce pe oameni pe calea pierzaniei? Nu înseamnă a face rău? Un conducător ar trebui să conducă, în primul rând, prin părtășie despre adevăr și prin aprovizionarea cu viață. Dacă te pui mereu pe un piedestal și le faci morală altora, vor putea ei să înțeleagă adevărul? Dacă lucrezi în acest fel o vreme și oamenii ajung să te vadă clar așa cum ești cu adevărat, te vor respinge. Poți aduce oamenii înaintea lui Dumnezeu lucrând în acest fel? Categoric nu. Doar vei da peste cap lucrarea bisericii și îi vei face pe aleșii lui Dumnezeu să te deteste și să te respingă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, acestea chiar mi-au străpuns inima. Ceea ce expunea Dumnezeu era exact starea mea. Eram supraveghetoare, dar când vedeam că frații și surorile întâmpinau dificultăți și probleme în îndatoririle lor, nu numai că nu aveam părtășie cu ei și nu îi ajutam, ci, în schimb, mă situam pe un piedestal ca să le țin morală și să-i critic. Acest lucru i-a făcut pe toți să mă evite și să se teamă de mine. Stările lor s-au înrăutățit, iar capacitatea lor de a-și face îndatoririle a fost afectată. Faptul că îi tratam pe oameni pe baza firilor mele corupte era cu adevărat detestabil pentru Dumnezeu și respingător pentru ceilalți. Cu ceva timp în urmă, biserica se confruntase cu arestări în masă, mulți dintre cei care lucrau cu texte nu puteau fi contactați, iar progresul lucrării bazate pe texte a încetinit. Frații și surorile trăiau în dificultate, neștiind cum să experimenteze acest lucru. Acesta era un moment în care aveau nevoie ca eu să le ofer părtășie și ajutor, să găsesc o cale de urmat împreună cu ei și să rezolv diversele dificultăți și probleme cu care se confruntau. Dar, în loc să le ofer părtășie practică și ajutor, le-am privit de sus și le-am ținut morală surorilor. Drept urmare, nu au primit niciun ajutor, dar erau constrânse de mine la fiecare pas. Asta însemna că nu-mi făceam deloc datoria! Oare nu făceam pur și simplu rău? Am simțit acest lucru în mod special când am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă te pui mereu pe un piedestal și le faci astfel morală oamenilor, atunci, pe măsură ce timpul trece, oamenii vor fi incapabili să primească aprovizionarea cu viață de la tine, nu vor câștiga nimic practic și, în schimb, te vor detesta și vor fi dezgustați de tine.” Ca supraveghetoare, situându-mă pe un piedestal, ținându-le morală și constrângându-i pe alții, nu numai că aveam să încurc lucrarea, dar, dacă frații și surorile nu puteau primi niciun ajutor de la mine, aveau să mă respingă. Acum, rezultatele lucrării noastre scăzuseră, stările fraților și ale surorilor erau proaste, iar eu eram emondată și expusă în acest fel. Oare nu mă certa Dumnezeu? Dându-mi seama de asta, m-am simțit profund îndurerată și vinovată. Am vrut doar să-mi liniștesc inima și să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care chiar m-a marcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Am constatat că mulți conducători știu doar să le facă morală oamenilor și să le predice altora cu condescendență, de la înălțime, însă nu pot să comunice cu ceilalți de la egal la egal sau să interacționeze cu oamenii în mod normal. Când unii oameni vorbesc, este întotdeauna ca și cum ar ține un discurs sau ar face un raport. Cuvintele lor sunt întotdeauna îndreptate numai către stările altor oameni, dar nu vorbesc niciodată deschis despre ei înșiși. Nu își disecă niciodată propriile firi corupte și, în schimb, doar disecă problemele altor oameni, ca să afle toată lumea despre ele. De ce fac ei asta? De ce țin astfel de predici și de ce spun astfel de lucruri? Aceasta este dovada că nu se cunosc defel pe ei înșiși, că sunt prea lipsiți de rațiune și că sunt prea aroganți și neprihăniți de sine. Ei cred că a avea abilitatea de a recunoaște firile corupte ale altor oameni dovedește că sunt mai presus de alții, mai buni decât alții la discernământ și că sunt mai puțin corupți decât alți oameni. Ei pot să-i expună, să-i disece și să le facă morală altora, dar nu se deschid, nu-și expun sau nu-și disecă propriile firi corupte, nu se dezvăluie sau nu spun nimic despre propriile lor intenții. Ei le fac mereu morală altor oameni pentru că acționează necorespunzător. Aceasta este auto-mărire și auto-înălțare. De ce faci probleme în mod atât de irezonabil de când ai devenit conducător? De ce, după ce ai fost făcut conducător al unei biserici, le faci morală altora cu lejeritate, te comporți arbitrar și acționezi cu încăpățânare după bunul plac? De ce, atunci când spui acele cuvinte, nu iei niciodată în considerare consecințele și nu iei niciodată în considerare propria ta identitate? De ce acționezi astfel? Acest lucru se datorează faptului că, deși ești conducător, nu-ți cunoști propria poziție sau identitate. A te rândui să fii conducător înseamnă doar că te înalță și îți oferă o șansă de a practica. Nu este pentru că ai mai mult adevăr-realitate decât alții sau pentru că ești mai bun decât alții. De fapt, la fel ca toți ceilalți, nu ai adevărul-realitate. Și, în unele privințe, poți fi chiar mai corupt decât alții. Așadar, de ce le faci morală, îi cerți și îi constrângi pe alții în mod arbitrar și irezonabil? De ce să îi forțezi pe alții să te asculte? De ce îi forțezi pe alții să te asculte chiar și atunci când faci lucrurile greșit? Ce demonstrează asta? Demonstrează că ești într-o poziție greșită. Nu lucrezi din poziția unui om, îți faci lucrarea din poziția lui Dumnezeu, dintr-o poziție superioară” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre decretele administrative ale lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, inima mi-a fost străpunsă. Oare nu eram eu genul de persoană despre care vorbea Dumnezeu? Aptitudinile profesionale ale surorilor și capacitatea lor de lucru erau relativ slabe și, când mediul arestărilor în masă le-a îngreunat lucrarea, au avut nevoie de mine să le ajut să găsească o cale spre o soluție. Dar nu numai că nu m-am implicat din toată inima să le ajut, ci le-am și ținut morală de pe un piedestal. Deoarece vorbesc repede, dacă o soră nu înțelegea ce voiam să spun, o certam. Tot ce le-am adus celorlalți a fost durere și vătămare și am afectat și lucrarea. Unde era măcar o fărâmă de umanitate în asta? M-am gândit la antihrista Ye, care a fost exclusă cu ceva timp în urmă. Când observa unele abateri sau probleme în îndatoririle fraților și ale surorilor, le ținea morală, îi emonda și îi chinuia fără a lua în considerare contextul și fără a le înțelege dificultățile reale. Acest lucru i-a făcut pe frați și pe surori să se teamă când o vedeau și să trăiască într-o stare de vigilență, ceea ce le-a afectat îndatoririle. Apoi m-am uitat la mine. Deși nu le țineam morală și nu îi chinuiam pe oameni la fel de aspru ca Ye, toate surorile trăiau cu garda sus, deoarece le priveam de sus și le țineam morală membrilor echipei. Se gândeau doar cum să mă mulțumească pentru a evita să le cert, ceea ce le-a afectat atât stările, cât și lucrarea. Mi-am dat seama că natura și consecințele faptului că îi constrângeam pe alții erau foarte grave și că, dacă nu îndreptam lucrurile, aveam să ajung pe calea unei antihriste și să fiu eliminată, la fel ca Ye. M-am simțit atât speriată, cât și vinovată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă pocăiesc, cerându-I să mă îndrume să reflectez în continuare asupra mea și să mă cunosc.

După aceea, am citit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind problema mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai avea o fire arogantă și îngâmfată, atunci faptul că ți s-ar spune să nu te opui lui Dumnezeu nu ar schimba nimic, deoarece nu ai fi în stare să te controlezi – ar fi ceva involuntar pentru tine. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și îngâmfate. Aroganța și îngâmfarea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L neglijezi; te-ar face să ai tendința de a te înălța pe tine însuți și te-ar determina să te pui în evidență la fiecare pas; te-ar face să-i privești de sus pe ceilalți și să nu lași pe nimeni în inima ta în afară de tine însuți; ți-ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar determina să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună, făcându-te să-ți venerezi propriile idei, gânduri și noțiuni ca fiind adevărul. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că principalul motiv pentru care îi priveam de sus și îi constrângeam pe oameni era natura mea prea arogantă. Când surorile aveau dificultăți și nu știau cum să le rezolve, aveau nevoie de ajutorul meu practic. Dar eu credeam că ar fi trebuit să poată găsi singure niște căi de urmat, rugându-se și căutând, și că, dacă le-aș fi explicat lucrurile simplu, ar fi trebuit să poată pricepe ce voiam să spun. Când tot mai aveau dificultăți, începeam să le privesc de sus și doar le emondam, fără să întreb unde, efectiv, se blocaseră. De fapt, când mă confruntasem cu dificultăți în trecut, eram adesea pierdută și nu știam cum să le rezolv, și uneori chiar plângeam pe ascuns. Cu toate acestea, mă consideram mai bună decât membrii echipei, înălțându-mă și subestimându-i în inima mea. Eram atât de arogantă și lipsită de orice rațiune! Tratându-le pe surori conform firii mele arogante, le constrângeam și ne perturbam și tulburam datoria. Oare nu mă împotriveam lui Dumnezeu? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai mult că, dacă firea mea arogantă nu era rezolvată, chiar puteam să fac rău involuntar. Am vrut să întorc foaia, să mă transform și să le tratez pe surori conform cuvintelor lui Dumnezeu.

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu, care m-au mișcat foarte mult și mi-au dat hotărârea de a practica adevărul. Dumnezeu Atotputernic spune: „Din cauză că vă văd pe toți amorțiți, fără dragoste de adevăr și că nu urmăriți adevărul, precum și din cauza calibrelor voastre slabe, trebuie să vorbesc detaliat. Trebuie să explic totul, să vorbesc despre lucruri din toate unghiurile și în toate felurile, și să descompun și să fragmentez lucrurile în vorbirea Mea. Doar atunci înțelegeți câte ceva. Dacă aș fi superficial cu voi și aș vorbi puțin despre orice subiect, oricând aș avea chef, fără să chibzuiesc, fără să-mi dau silința sau fără să pun suflet, și nu aș vorbi când nu aș avea chef, ce ați putea voi câștiga? Având calibre ca ale voastre, nu ați înțelege adevărul, nu ați câștiga nimic, și cu atât mai puțin ați atinge mântuirea. Așadar, nu pot face asta; în schimb, trebuie să vorbesc în detaliu. Trebuie să intru în detalii și să dau exemple privind stările fiecărui tip de persoană, atitudinile pe care oamenii le au față de adevăr și fiecare fel de fire coruptă și trebuie să Mă repet; numai atunci veți pricepe ceea ce spun și veți înțelege ceea ce auziți. Indiferent despre ce aspect al adevărului am părtășie, adopt diverse metode de a vorbi, folosind metode de părtășie pentru adulți și pentru copii, folosind metodele de a vorbi despre raționamente și de a spune povești și metodele de a vorbi despre teorie și de a vorbi despre practică și experiență, pentru ca oamenii să poată înțelege adevărul și să intre în realitate. În acest fel, cei care au calibru și inimi vor avea șansa să înțeleagă și să accepte adevărul și să fie mântuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). M-am gândit la cât de adânc înrădăcinate în noi toți sunt naturile noastre corupte. Deoarece ne lipsește înțelegerea privind lucrarea lui Dumnezeu, dezvoltăm adesea noțiuni și neînțelegeri despre El și tot felul de firi corupte apar una după alta. De cele mai multe ori, chiar și atunci când înțelegem puțin din adevăr, nu îl putem pune în practică. Dar Dumnezeu nu a renunțat niciodată la noi. El exprimă continuu cuvinte pentru a ne hrăni și a ne ajuta. Unele sunt cuvinte de mângâiere și de îndemn, în timp ce altele sunt de judecată și de expunere. Uneori, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine, El folosește și exemple, pilde și povești. Dumnezeu face tot ce poate pentru a ne face să înțelegem adevărul, astfel încât să putem reflecta asupra problemelor noastre, să le recunoaștem și să găsim o cale de practică. Am văzut că inima lui Dumnezeu este atât de frumoasă și de bună și că tot ce ne aduce El este benefic. Dar apoi m-am gândit la cum i-am tratat pe frați și pe surori, fără un strop de răbdare sau dragoste. Când surorile întâmpinau dificultăți, le ajutam o dată sau de două ori, apoi începeam să le privesc de sus. Nu numai că nu le-am adus niciun beneficiu, ci, în schimb, i-am constrâns și le-am făcut rău. Eram atât de lipsită de umanitate! După aceea, m-am deschis în fața membrilor echipei, mi-am expus corupția și le-am cerut iertare.

Mai târziu, am reflectat din nou asupra mea și mi-am dat seama că mai exista un motiv pentru care îi constrângeam pe oameni: nu știam cum să-i tratez conform principiilor. Nu am luat în considerare dificultățile și circumstanțele reale ale surorilor; am folosit doar o abordare universală. În realitate, și ele voiau să-și facă bine îndatoririle, dar calibrul lor era doar mediu și le lipsea capacitatea de lucru. Acest lucru necesita ca eu să depun mai mult efort și să investesc mai mult timp și mai multă energie pentru a le ajuta. Ulterior, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să-i tratați pe puținii conducători și lucrători care au un calibru slab și nu au capacitate de lucru? […] Este nevoie să le spui anume cum să facă lucrarea și cum să o implementeze. Ar trebui să le spui cine ar trebui să fie numit și să fie responsabil pentru această sarcină și ce persoane ar trebui selectate pentru a coopera la aceasta. Explică-le toate aceste detalii și lasă-i să realizeze acest lucru. De ce ar trebui procedat în acest fel? Deoarece membrii bisericii locale au, în general, doar o experiență foarte superficială și nu au capacitatea de lucru necesară, ceea ce face imposibilă selectarea conducătorilor și lucrătorilor potriviți. Numai procedând astfel se pot implementa aceste rânduieli de lucru. Dacă nu lucrezi în acest mod și îi tratezi pe acești oameni ca pe alți conducători și lucrători, spunându-le doar despre principiile și planurile specifice și nefăcând nicio deosebire, rânduielile de lucru nu vor fi implementate. Dacă nu acorzi nicio atenție acestui aspect, nu este aceasta o neglijare a responsabilității? (Ba da.) Aceasta este o responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor. Unii conducători și lucrători spun: «Alții știu cum să implementeze rânduielile de lucru și să le pună în practică; de ce această persoană nu știe? Dacă nu știe, nu îmi voi bate capul cu ea. Nu este responsabilitatea mea. În orice caz, eu mi-am făcut partea mea.» Este valabil acest raționament? (Nu.) De exemplu, să spunem că o mamă are trei copii, iar unul dintre ei este firav, se îmbolnăvește mereu și nu vrea să mănânce. Dacă mama îi permite acestui copil să nu mănânce, s-ar putea ca el să nu supraviețuiască mult timp. Ce ar trebui să facă? În calitate de mamă, trebuie să acorde o atenție specială acelui copil firav. Să presupunem că mama spune: «Este deja suficient că îmi tratez copiii în mod egal. I-am dat naștere acestui copil și i-am pregătit mâncare. Mi-am îndeplinit responsabilitatea. Nu-mi pasă dacă mănâncă sau nu. Dacă nu mănâncă, lasă-l să-i fie foame, iar când îi va fi într-adevăr foarte foame, va mânca.» Ce părere aveți despre acest tip de mamă? (Este iresponsabilă.) Există mame ca aceasta? Doar o femeie nătângă sau o mamă vitregă ar fi așa. Dacă ea este mama biologică și nu este nătângă, nu și-ar trata niciodată propriul copil în acest fel, nu-i așa? (Corect.) Dacă un copil este firav, se îmbolnăvește mereu și nu-i place să mănânce, mama lui trebuie să-i acorde mai multă atenție și să depună mai mult efort. Trebuie să găsească modalități de a-l face pe copil să mănânce și să gătească tot ce vrea acesta să mănânce, pregătind mese speciale pentru el, iar când copilul nu vrea să mănânce, trebuie să-l înduplece. Când ajunge la optsprezece sau nouăsprezece ani și corpul său este sănătos ca al unui adult normal, mama se poate relaxa și se poate retrage și nu mai trebuie să ofere acestui copil o îngrijire specială. Dacă o mamă poate trata astfel un copil cu o situație specială și își poate îndeplini responsabilitatea, atunci cum rămâne cu un conducător sau lucrător? Dacă nu ai nici măcar dragostea unei mame pentru frați și surori, atunci ești pur și simplu iresponsabil. Trebuie să îți îndeplinești responsabilitățile care îți revin; trebuie să iei în considerare bisericile de care sunt responsabili cei relativ slabi și cu o capacitate de lucru mai redusă. Conducătorii și lucrătorii trebuie să acorde o atenție deosebită și să ofere îndrumare specială în aceste privințe. La ce se referă îndrumarea specială? În afară de a avea părtășie despre adevăr, trebuie, de asemenea, să oferi călăuzire și asistență mai specifice și mai detaliate, ceea ce necesită mai mult efort în ceea ce privește comunicarea. Dacă le explici lucrarea și ei tot nu o înțeleg și nu știu cum să o implementeze sau chiar dacă o înțeleg din punct de vedere doctrinar și par să știe cum să o implementeze, dar tu nu ești sigur și ești puțin îngrijorat de modul concret în care va decurge implementarea, ce ar trebui să faci atunci? Trebuie să te implici personal în biserica locală pentru a-i îndruma și pentru a implementa sarcina împreună cu ei. Spune-le principiile în timp ce faci rânduieli specifice cu privire la sarcinile care trebuie îndeplinite în conformitate cu cerințele rânduielilor de lucru, cum ar fi ce să facă mai întâi, ce să facă în continuare și cum să-i repartizeze corect pe oameni – organizează corect toate aceste lucruri. Asta înseamnă, practic, să-i îndrumi în lucrarea lor, în loc doar să strigi sloganuri sau să dai ordine la întâmplare, să le ții morală cu niște doctrine și apoi să consideri că ți-ai terminat lucrarea – aceasta nu este o manifestare a efectuării unei lucrări specifice, iar a striga sloganuri și a da ordine oamenilor nu sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Odată ce conducătorii sau supraveghetorii bisericii locale își pot asuma lucrarea, iar lucrarea a intrat pe calea cea bună și practic nu există probleme majore, abia atunci conducătorul sau lucrătorul poate pleca” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (10)”]. „Pentru a rezolva multe dificultăți pe care le experimentează oamenii, mai întâi trebuie să înțelegi dinamica lucrării Duhului Sfânt; trebuie să înțelegi modul în care Duhul Sfânt lucrează asupra diferiților oameni, trebuie să înțelegi dificultățile cu care se confruntă oamenii și deficiențele acestora și să deslușești miezul problemei și să ajungi la rădăcina acesteia, fără să te abați sau să comiți erori. Abia atunci ești o persoană care corespunde standardului în ceea ce privește cooperarea în slujba lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calități pe care ar trebui să le aibă un păstor care este potrivit pentru a fi folosit”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii cu un calibru slab au nevoie de mai multă îndrumare și de mai mult ajutor și că nu poți folosi o abordare universală. Este ca o mamă care are mai mulți copii, iar unul dintre ei este slab și bolnăvicios. Mama trebuie să aibă grijă de acest copil mai mult decât de ceilalți, ca el să poată crește sănătos. Dar o mamă iresponsabilă, văzând că este slab copilul ei, nu are grijă de el și, în schimb, îl învinovățește pe copil pentru că este o dezamăgire. Cum poate un copil să crească sănătos în acest fel? Dumnezeu nu îi forțează pe oameni să facă ceea ce este peste puterile lor; cerințele Sale pentru oameni se bazează pe calibrul lor înnăscut. Și eu ar trebui să-mi tratez frații și surorile conform cuvintelor lui Dumnezeu, oferindu-le mai multă îndrumare și ajutor. După aceea, când vedeam că surorile mele întâmpinau dificultăți în munca lor, le ascultam cu răbdare descriindu-și problemele și dificultățile, mă concentram asupra problemelor lor și apoi aveam părtășie pentru a le ajuta. Practicând în acest fel, surorile nu s-au mai simțit constrânse de mine, ca înainte. Când în îndatoririle lor întâmpinau probleme pe care nu le puteau vedea clar, mă întrebau, la rândul lor, în mod proactiv despre ele. Atunci căutam împreună adevărul pentru a le rezolva, iar rezultatele lucrării noastre s-au îmbunătățit.

Prin această experiență, am ajuns să văd clar că a-i trata pe oameni pe baza firilor corupte doar îi constrânge și-i vatămă și dăunează lucrării. Tratarea fraților și a surorilor conform adevărurilor-principii și cuvintelor lui Dumnezeu și îndeplinirea propriilor responsabilități sunt beneficice pentru lucrare; de asemenea, îi edifică pe alții.