de Grayson, Statele Unite

Făceam lucrări de design în biserică de câțiva ani și, pe parcursul datoriei mele, stăpânisem treptat unele principii ale designului grafic și am dobândit o oarecare experiență. Majoritatea oamenilor au remarcat și ei că aveam o atitudine zeloasă față de datoria mea, ceea ce m-a făcut să mă simt destul de bine. În februarie 2022, datorită necesităților lucrării, biserica a stabilit ca eu și Sora Valerie să lucrăm împreună în lucrarea de design. După o vreme, am constatat că era cam neglijentă în datoria ei și nu a priceput foarte bine principiile, iar uneori a făcut și câteva greșeli crase, ceea ce însemna că anumite lucrări de design trebuiau să fie refăcute și revizuite. Am început să mă uit de sus la ea, considerând că avea multe probleme cu datoria ei, că nu era la fel de meticuloasă ca mine și nici la fel de pricepută la aplicarea flexibilă a principiilor. În plus, accepta fără prea multe obiecții majoritatea sugestiilor pe care i le făceam la muncă, ceea ce m-a făcut să mă simt și mai bine. Mai târziu, ori de câte ori existau probleme care trebuiau să fie discutate, nu am mai vrut să merg să-i cer sfatul. Deși uneori își împărtășea gândurile, pur și simplu nu mai ascultam și doar insistam că opinia mea era corectă și că ar trebui să-mi urmeze exemplul.

Odată, îmi amintesc că Valerie și cu mine am avut opinii diferite despre conceptul unui design. Am considerat că ideea ei era destul de banală, că nu ar atrage cu adevărat atenția oamenilor și că ar trebui, mai degrabă, să alegem ideea mea. I-am tot explicat că ideea mea era inovatoare și nu doar un clișeu și că perspectiva ei era nepotrivită. Când ea a încercat să-și explice raționamentul, mi-am zis: „Am făcut mai multe lucrări de design ca tine și înțeleg mai bine principiile, așa că ar fi corect să facem cum spun eu.” Așa că am întrerupt-o și am început să-mi impun din nou punctul de vedere. Ea însă tot nu a fost de acord cu sugestia mea și a spus că voia să se consulte cu alți frați și surori. Mi-am pierdut răbdarea într-o oarecare măsură, gândindu-mă: „Ce e de întrebat? Nu e o chestiune dificilă; ai putea să-mi urmezi sugestia, nu-i așa?” Dar, spre surprinderea mea, după ce s-a consultat cu ceilalți, cei mai mulți au evaluat problema în baza principiilor, și au simțit că ideea și perspectiva lui Valerie erau mai potrivite. Deși ele nu erau la fel de inovatoare, se potriveau mai bine cu tema Auzind aceasta, m-am simțit puțin rușinat și nu mi-a venit să cred că ideea ei era, de fapt, mai bună decât a mea. Altădată, i-am cerut lui Valerie să mă ajute cu ajustarea cromatică la un design și i-am zis cum să facă ajustările. Mai târziu, am observat că nu a urmat metoda pe care i-am explicat-o În schimb, a folosit o metodă pe care o considera mai bună. Am fost destul de furios când am văzut asta și am întrebat-o pe un ton insistent: „De ce nu mi-ai urmat metoda? Am folosit întotdeauna această metodă pentru ajustarea culorilor, și dacă este vreo problemă cu ajustările tale?” Ea a răspuns rapid: „Nu mă pricep prea bine la metoda pe care ai menționat-o, așa că am folosit-o pe cea cu care sunt mai familiarizată.” Am vrut să continui să o critic, dar mi-am dat seama că vorbeam cu impulsivitate, așa că m-am oprit.

Într-o zi, mi-a împărtășit starea ei recentă și a spus: „Mă simt întotdeauna inferioară când îmi fac datoria cu tine și mi-e teamă tot timpul că, dacă nu voi face lucrurile ca tine, mă vei critica. De exemplu, ultima dată când am realizat ajustarea culorilor în felul meu, ca să fac lucrurile mai repede și mai ușor, sincer, am fost cam speriată când mi-ai pus întrebări.” M-am întristat foarte tare când am auzit acest lucru. De fapt, nu mă așteptasem niciodată să-i fie teamă să colaboreze cu mine. Mai târziu, am mai observat că existau adesea probleme pe care le putea rezolva ușor singură, dar tot venea să mă întrebe pe mine mai întâi, și îndrăznea să se ocupe de lucruri numai după ce eu eram de acord. Mi-am dat seama că era o problemă cu colaborarea noastră, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze ca să mă cunosc pe mine însumi. Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum trebuie explicat și practicat termenul «cooperare»? (Să discuți despre lucruri atunci când apar.) Da, acesta este un mod de practicare. Ce altceva? (Ca slăbiciunile cuiva să fie compensate de punctele forte ale celuilalt, cei doi supraveghindu-se reciproc.) Este întru totul potrivit; o astfel de practicare înseamnă să cooperezi armonios. Mai e și altceva? A solicita părerea celuilalt atunci când se întâmplă lucruri – nu înseamnă cooperare? (Ba da.) Dacă o persoană are părtășie despre părerea ei, iar cealaltă, despre părerea ei și, în cele din urmă, acceptă pur și simplu părtășia primei persoane, de ce să facă lucrurile mecanic? Aceasta nu este cooperare – nu respectă principiile și nu conduce la rezultatele cooperării. Dacă vorbești întruna, ca o moară stricată, nu le dai ocazia altora care ar dori să vorbească și nu-i asculți pe ceilalți nici după ce ți-ai spus toate ideile, mai este aceasta o discuție? Este o părtășie? Doar faci lucrurile mecanic – nu e cooperare. Ce este cooperarea, atunci? Este atunci când, după ce ți-ai exprimat ideile și deciziile, poți solicita opiniile și punctele de vedere ale celuilalt, apoi îți compari afirmațiile și punctele de vedere cu ale celuilalt, având câțiva oameni care își exercită împreună discernământul în privința lor și caută principiile, ajungând astfel la o înțelegere comună și determinând calea corectă de practicare. Asta înseamnă să discuți și să ai părtășie – asta înseamnă «cooperare»” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că adevărata colaborare înseamnă să putem discuta împreună problemele, să ne completăm punctele forte și slăbiciunile, să căutăm împreună adevărurile-principii și să ne îndeplinim îndatoririle potrivit cerințelor lui Dumnezeu. Asta înseamnă adevărata cooperare. Reflectând la timpul petrecut cu ea până atunci, deși Valerie și cu mine ne îndeplinisem îndatoririle împreună, eu, de fapt, nu colaborasem cu ea. Credeam că eram mai silitor în felul în care făceam lucrurile și că le înțelegeam mai bine decât ea, așa că o priveam mereu de sus, iar cuvintele și acțiunile mele erau pline de dispreț față de ea. Când discutam despre probleme, luam rareori inițiativa de a-i cere sfatul și, chiar și când o făceam, era doar de formă, deoarece hotărâsem deja că am dreptate și refuzam cu totul să-i accept ideile. Ba chiar îmi pierdeam și simțul rațiunii și o întrerupeam, o criticam pe un ton insistent, dorind doar ca ea să îmi urmeze exemplul. În datoria mea, eram mereu egocentric și dominator; nu am avut niciodată vreo discuție comună sau vreo colaborare cu Valerie și întotdeauna făceam totul doar în felul meu. Prin urmare, după ce am lucrat împreună o vreme, a ajuns să fie atât de constrânsă de mine încât nu îndrăznea să gestioneze problemele de una singură, și îi era teamă tot timpul că, dacă nu făcea lucrurile ca mine, aveam să o pedepsesc. Am văzut că nu exista nicio colaborare armonioasă între ea și mine și că doar o constrânsesem și îi făcusem rău. M-am simțit foarte vinovat și am încercat să găsesc o soluție la problema mea.

Într-o zi, în timpul devoțiunilor mele, am citit câteva fragmente în care Dumnezeu îi expunea pe antihriști și am dobândit o oarecare înțelegere despre starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „La exterior, poate părea că unii antihriști au asistenți sau parteneri, dar adevărul este că, atunci când se întâmplă ceva, oricâtă dreptate ar avea ceilalți, antihriștii nu ascultă niciodată ce au aceștia de spus. Nici măcar nu țin cont de spusele acestora, cu atât mai puțin discută sau au părtășie despre asta. Nu le dau nicio atenție, de parcă ceilalți nici nu ar fi acolo. Când antihriștii ascultă ce au ceilalți de spus, ei doar fac acest lucru mecanic sau fac o acțiune pentru ca alții să-i fie martori. Dar când vine, în sfârșit, momentul deciziei finale, antihristul este cel care controlează lucrurile; cuvintele altcuiva sunt o pierdere de timp, nu contează deloc. De exemplu, când doi oameni sunt responsabili de ceva, iar unul din ei are esența unui antihrist, ce se manifestă în această persoană? Indiferent despre ce e vorba, doar el e cel care ia inițiativa, care adresează întrebări, care rezolvă lucrurile și care vine cu o soluție. Și, de cele mai multe ori, își ține partenerul complet în întuneric. Ce este partenerul, pentru el? Nu adjunctul său, ci pur și simplu o vitrină. În ochii antihristului, partenerul lor pur și simplu nu există. Ori de câte ori există o problemă, antihristul se gândește la aceasta, meditează la ea și, odată ce s-a hotărât asupra unui plan de acțiune, îi informează pe toți ceilalți că așa trebuie procedat și nimeni nu are voie să aibă îndoieli asupra deciziei lui. Care este esența cooperării sale cu ceilalți? În principal, este aceea de a avea ultimul cuvânt, de a nu discuta niciodată problemele cu altcineva, de a-și asuma singur responsabilitatea pentru lucrare și de a-și transforma partenerii într-un decor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. „Prima manifestare a faptului că antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu, este că nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Unii ar putea spune: «A nu fi capabili să coopereze cu nimeni nu este același lucru cu a-i pune pe alții să li se supună numai lor.» A nu fi capabili să coopereze cu nimeni înseamnă că ei nu țin seama de cuvintele nimănui și nu solicită sugestiile nimănui – nu caută nici măcar intențiile lui Dumnezeu sau adevărurile-principii. Acționează și se comportă doar potrivit propriei voințe. Ce implică acest lucru? Ei sunt cei care domnesc în lucrarea lor, nu adevărul, nu Dumnezeu. Așadar, principiul lucrării lor este ca alții să țină seama de ceea ce spun ei și să-i trateze ca și cum ar fi adevărul, ca și cum ar fi Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund rușinat. Principiul după care lucrează antihriștii e acela de a exercita ei înșiși puterea, de a-i face pe ceilalți să li se supună, în loc să se supună lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Reflectând asupra colaborării mele cu Valerie, mi-am dat seama că dezvăluisem aceeași fire. În aparență, Valerie și cu mine colaboram în îndatoririle noastre, dar, de fapt, în sufletul meu, o privisem doar ca pe o discipolă. O făcusem să-mi respecte toate deciziile și să se conformeze ideilor mele, de parcă ea își făcea datoria pentru mine. Când mi-a oferit sugestii, nu am încercat să înțeleg dacă acestea erau conforme cu adevărurile-principii sau dacă erau merituoase; ci am tot insistat că opiniile mele erau corecte. Când a vrut să-i consulte pe ceilalți despre principiile relevante, mi-am pierdut răbdarea, considerând că era complet inutil. Un credincios ar trebui să-I onoreze măreția lui Dumnezeu, să-I caute intențiile în toate lucrurile și să I se supună cuvintelor Lui și adevărurilor-principii. Eu eram însă prea arogant și neprihănit de sine Nu numai că nu căutam adevărurile-principii când mă confruntam cu probleme, dar îmi doream întotdeauna ca alții să mi se supună și să-mi urmeze exemplul. Consideram că ideile mele sunt adevăruri-principii pe care ceilalți trebuie să le urmeze și să le asculte, iar aceasta e calea unui antihrist! Când frații și surorile colaborează în îndatoririle lor, se ajută și se completează reciproc, de asemenea, se supraveghează și se temperează reciproc, astfel încât abaterile din îndatoriri să fie minimizate cât mai mult posibil, și astfel să acționăm cu toții conform adevărurilor-principii și să obținem cele mai bune rezultate pentru lucrarea bisericii. Dar eu nu am cooperat cu ceilalți. Nu numai că acest lucru a dus la o îndeplinire precară a îndatoririlor, dar m-a și predispus la încălcarea principiilor și la perturbări și tulburări ale lucrării. M-am gândit la câțiva dintre antihriștii care au fost excluși din biserică pentru că fuseseră aroganți, îngâmfați și pentru că acționaseră arbitrar, cerându-le întotdeauna celorlalți să li se supună, în loc să caute adevărul și să I se supună lui Dumnezeu. Prin urmare, ei perturbau și tulburau lucrarea bisericii, le făceau mult rău fraților și surorilor și îi constrângeau și, în cele din urmă, au fost excluși și eliminați din cauza refuzului lor total de a se pocăi. Dacă tot nu m-aș fi pocăit, aș fi ajuns, în cele din urmă, ca acei antihriști – să fiu eliminat și pedepsit. Aceste gânduri mă speriau și nu voiam să continui pe această cale greșită, așa că m-am rugat rapid lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă înțeleg. Am vrut să mă pocăiesc în fața lui Dumnezeu.

În următoarele zile, m-am tot întrebat: „De ce nu pot să colaborez armonios cu ceilalți? Care e rădăcina acestei probleme?” Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a problemelor mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te dai mare în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că sursa neputinței mele de a colabora armonios cu Valerie era, în principal, natura mea mult prea arogantă. Mă ghidam după otrava Satanei, conform căreia „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ” și mă consideram întotdeauna superior. Când datoria mea a dat rezultate, am început să mă consider special și să o privesc de sus în toate privințele, de parcă nimeni altcineva nu era la fel de bun ca mine. Făcându-mi datoria cu o asemenea fire, am devenit foarte încrezător în mine, ba chiar am crezut că toate opiniile mele erau corecte și orientam deseori datoria în jurul meu, acționând arbitrar, fără să caut deloc intențiile lui Dumnezeu. Când discutam despre probleme cu Valerie, voiam mereu ca ea să facă lucrurile ca mine, iar când ea nu se conforma, voiam să-mi pierd cumpătul, să o dojenesc, să o demoralizez, să o forțez să asculte, ceea ce a dus la faptul că a fost constrânsă de mine și i-a fost teamă să colaboreze cu mine. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai înspăimântător mi se părea și, în cele din urmă, mi-am dat seama că firea mea arogantă mă făcuse să-mi pierd umanitatea, rațiunea și inima mea cu frică de Dumnezeu, ceea ce mă făcuse răutăcios. Pe neștiute, acest lucru afectase și lucrarea bisericii și, dacă nu corectam această fire arogantă, aveam să fiu cu adevărat în pericol. În acel moment, mi-am dat seama că aroganța mea provenea din faptul că mă gândeam mereu că sunt mai bun decât ceilalți. Dar chiar eram așa de grozav? Dumnezeu spune: „Pentru a-ți realiza datoria în mod adecvat, nu contează câți ani ai crezut în Dumnezeu, câte îndatoriri ai îndeplinit și nici câte contribuții ai adus casei lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cât ești de experimentat în datoria ta. Principalul lucru la care Se uită Dumnezeu este calea pe care un om merge. Cu alte cuvinte, Se uită la atitudinea omului față de adevăr și principii, la direcția, originea și punctul de plecare din spatele acțiunilor unui om. Dumnezeu Se concentrează pe lucrurile acestea; ele sunt cele care determină calea pe care mergi. […] În orice domeniu ai avea un dar ori o specialitate sau oriunde ai putea avea anumite cunoștințe profesionale, cel mai potrivit este să folosești aceste lucruri în îndeplinirea unei îndatoriri – e singurul mod de a-ți îndeplini bine datoria. Un aspect este să te bazezi pe conștiință și rațiune pentru a-ți îndeplini datoria, iar celălalt este că trebuie să cauți adevărul pentru a-ți înlătura firea coruptă. Îndeplinindu-și datoria în acest mod, o persoană dobândește intrarea în viață și devine capabilă să-și îndeplinească datoria în mod adecvat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că realizarea datoriei conform standardelor de către o persoană nu depinde de cât timp și-a făcut datoria sau de cât de multă experiență are și că cel mai important lucru e ca ea să fie pe calea dreaptă, să caute adevărul pentru a-și îndrepta firea coruptă și să acționeze conform principiilor. Întotdeauna, am privit-o de sus pe Valerie și nu am putut să colaborez armonios cu ea, în special, pentru că simțeam că înțelegeam mai bine lucrarea decât ea, că aveam mai multă experiență și că eram mai meticulos în îndatoririle mele. Într-adevăr, aceste lucruri puteau să-mi îmbunătățească eficiența datoriei într-o anumită măsură, dar ele nu constituiau adevărul. În plus, în diverse contexte, cunoștințele tehnice și experiența pe care le am s-ar putea să nu fie întotdeauna aplicabile. De pildă, când lucram cu Valerie, uneori, judecam cum să mă ocup de lucruri pe baza propriei experiențe, dar, pentru că eram arogant, neprihănit de sine și nu căutam adevărurile-principii, ajungeam să fac ceva nepotrivit. Deși ea avea neajunsuri, deoarece căuta principiile, încă era capabilă să identifice problemele. Apoi mi-am dat seama că nu eram mai bun decât ceilalți și că aroganța și neprihănirea mea de sine de dinainte erau cu adevărat absurde! Atunci am înțeles că ne putem îndeplini bine îndatoririle doar cooperând și completându-ne reciproc, căutând împreună adevărul și acționând conform principiilor.

Mai târziu, când am colaborat din nou cu Valerie la un design, mai întâi, i-am cerut în mod intenționat părerea, iar când și-a exprimat-o, am fost capabil să ascult cu atenție. După o vreme, am descoperit că Valerie avea puncte forte din care merita să înveți și că era capabilă să accepte sugestiile celorlalți și să se concentreze pe căutarea adevărului, calități pe care eu nu le aveam. În acel moment, mi-am dat seama că e chiar minunat să cooperez cu o asemenea persoană care îmi poate completa lipsurile în datoria mea. În același timp, am învățat să gestionez cum trebuie neajunsurile lui Valerie și am încercat să am părtășie cu ea și s-o ajut să înțeleagă principiile pe care nu le pricepea. I-am mai spus și despre alte metode pe care le descoperisem și care puteau îmbunătăți eficiența muncii. Colaborarea noastră s-a îmbunătățit treptat și eficiența generală a îndatoririlor noastre a crescut și ea. Mai târziu, am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce efect va produce această cooperare armonioasă? Efectul este uriaș. Vei câștiga lucruri pe care nu le-ai mai avut niciodată, care sunt lumina adevărului și realitățile vieții; vei descoperi virtuțile celorlalți și vei învăța din punctele lor tari. Mai există ceva: îi consideri pe ceilalți oameni proști, slabi la minte, nesăbuiți, inferiori ție, dar, când le asculți părerile sau când alți oameni ți se destăinuie, vei descoperi fără să vrei că nimeni nu este chiar atât de obișnuit precum crezi, că toți pot veni cu diverse gânduri și idei și că toți au meritele lor. Dacă înveți să cooperezi armonios, mai mult decât faptul că te ajută să înveți din punctele tari ale altora, îți poate dezvălui aroganța și neprihănirea de sine și te poate împiedica să-ți imaginezi că ești isteț. Când nu te mai consideri mai deștept și mai bun decât toți ceilalți, vei înceta să trăiești în această stare narcisistă și de autoapreciere. Și asta te va proteja, nu-i așa? Aceasta este lecția pe care ar trebui să o înveți și beneficiul pe care ar trebui să-l câștigi din cooperarea cu alții” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cu cât citeam mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult îmi dădeam seama cât sunt de practice. Învățând să coperăm cu alții în îndatoririle noastre nu numai că ne permite să atingem rezultate mai bune în muncă și ajută la compensarea propriilor neajunsuri, ci mă și ajută să-mi recunosc mai clar abilitățile, ferindu-mă să acționez conform propriilor idei și să provoc lipsuri în lucrarea bisericii. Acest lucru a fost benefic atât lucrării bisericii, cât și mie însumi.

Mai târziu, la un moment dat, i-am trimis un design finalizat Fratelui Camden ca să-l verifice. Spre surprinderea mea, el a spus că designul general arăta un pic întunecat, așa că, am vorbit cu el despre părerile mele. Însă el nu mi-a acceptat opinia și a continuat să spună că designul general era prea întunecat, ba chiar a sugerat să revin și să-l evaluez din nou conform principiilor sau să-i întreb pe alți frați și surori, să văd dacă ei observă aceeași problemă. Mi-am zis: „Eu sunt specialistul în design aici, așa că cine știe mai bine, tu sau eu? Deja l-am evaluat conform principiilor, așadar, cum ar putea fi o problemă? Și să-mi ceară să mă consult cu ceilalți? Chiar nu cred că e nevoie de așa ceva!” Chiar am vrut să-l combat. Însă mi-am dat seama că dezvăluiam din nou o fire arogantă, așa că m-am rugat rapid lui Dumnezeu în sufletul meu, cerându-I să mă ferească să acționez din nou conform firii mele corupte și spunând că eram dispus să fac abstracție de mine și să caut adevărurile-principii. După ce m-am rugat, m-am gândit dintr-odată la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva face o sugestie, mai întâi trebuie s-o accepți și apoi să-i lași pe toți să confirme calea corectă de practică. Dacă nimeni nu are nicio problemă cu ea, poți să hotărăști, apoi, modul cel mai adecvat de a face lucrurile și să acționezi în acel mod. Dacă se descoperă o problemă, atunci trebuie să ceri părerea fiecăruia și ar trebui să căutați adevărul cu toții și să aveți părtășie despre el împreună, iar în felul acesta veți dobândi luminarea Duhului Sfânt. Când inimile vă sunt iluminate și aveți o cale mai bună, rezultatele pe care le obțineți vor fi mai bune decât înainte. Nu e asta îndrumarea lui Dumnezeu? E un lucru minunat! Dacă poți evita să fii neprihănit de sine, dacă poți renunța la închipuirile și ideile tale și dacă poți asculta opiniile corecte ale altora, vei fi capabil să obții luminarea Duhului Sfânt. Inima îți va fi iluminată, iar tu vei fi capabil să găsești calea corectă. Vei avea o cale înainte și, când o vei pune în practică, va fi cu siguranță în acord cu adevărul. Printr-o astfel de practică și experiență vei învăța cum să practici adevărul și, totodată, vei învăța ceva nou despre domeniul respectiv de lucru. Nu-i un lucru bun?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am dobândit o cale clară de practică. Când se întâmplă ceva, nu pot să fiu complet încrezător și ar trebui să iau în considerare, cu toată convingerea, sugestiile celorlalți, să caut adevărurile-principii și să practic potrivit cerințelor lui Dumnezeu. Doar atunci îmi pot face bine datoria. Chiar dacă persoana care face sugestia nu este un specialist, tot ar trebui s-o iau în considerare dacă există o problemă, în loc să mă împotrivesc și să refuz s-o accept. Așa că m-am sfătuit rapid cu supervizorul. Prin căutare și comunicare, mi-am dat seama în sfârșit că înțelesesem greșit tema și că problema ridicată de Camden chiar exista.

După această experiență, mi-am dat seama că, în realizarea datoriei, colaborarea armonioasă e indispensabilă și că ascultând mai mult sugestiile celorlalți nu numai că este în beneficiul lucrării bisericii, ci îmi și compensează lipsurile din datoria mea. Cu toții avem puncte forte și slăbiciuni și ne putem îndeplini bine îndatoririle doar completând punctele forte ale celuilalt și colaborând armonios unul cu altul. Așa cum zice Dumnezeu: „Cooperarea între frați și surori este un proces de compensare a punctelor slabe ale unuia cu punctele forte ale altuia. Îți folosești punctele forte pentru a compensa neajunsurile altora, iar alții își folosesc punctele forte pentru a compensa carențele tale. Asta e ceea ce înseamnă să compensezi slăbiciunile proprii cu punctele forte ale celorlalți și să cooperezi în mod armonios. Numai atunci când cooperează în armonie, oamenii pot fi binecuvântați înaintea lui Dumnezeu și, cu cât experimentează mai mult din asta, cu atât mai multă realitate au, calea lor devine mai luminată când o parcurg, iar ei devin din ce în ce mai liniștiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”).