de Li Xin, China

În 2009, o rudă de-ale mele mi-a predicat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Ea mi-a spus că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă adevărul pentru a ne purifica de corupție, a mântui omenirea de păcat și a ne elibera din această viață de suferință, aducându-ne în cele din urmă la o destinație frumoasă, unde nu va mai exista durere sau tristețe. Imediat ce am auzit asta, m-am gândit: „Oare nu este aceasta exact viața după care am tânjit mereu?” Atunci am acceptat cu bucurie lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și, la scurt timp, am început să-mi fac datoria în biserică. În următorii câțiva ani, totul era bine în familia mea, iar viețile noastre decurgeau fără probleme. Îi mulțumeam adesea lui Dumnezeu și eram și mai motivată să mă lepăd de lucruri și să mă consum.

Apoi, într-o după-amiază din toamna anului 2019, fiica mea cea mare a primit un telefon de la secția de poliție. Avusese loc un accident pe șantierul unde soțul meu era antreprenor. Un muncitor imigrant murise într-un accident la locul de muncă, iar soțul meu fusese dus la un centru de detenție în așteptarea procedurilor. Când am auzit vestea, mintea mi s-a golit. Mi-am spus în sinea mea: „Cum s-a putut întâmpla asta? Cât va trebui să plătim drept despăgubiri? Din capul locului, noi nu avem bani; nu ne permitem deloc așa ceva. Cu soțul meu reținut, oare nu va fi distrusă familia noastră?” Nici nu puteam descrie ce simțeam în sufletul meu. Fiica mea s-a plâns: „Nu crezi în Dumnezeu? Cum de a putut să se întâmple așa ceva familiei noastre?” Când rudele noastre de acasă au auzit despre asta, unii s-au plâns: „Ce ghinion teribil să li se întâmple asta! Toți banii pe care i-au câștigat de-a lungul anilor au fost în zadar!” Alții au spus: „Cine știe cât vor trebui să plătească!” Să-i aud pe toți vorbind deodată, fără ca nimeni să-mi ofere ajutorul să strâng bani, ci dimpotrivă, făcând doar remarci crude, m-am simțit profund descurajată. Pe deasupra, eram îngrijorată că familia muncitorului decedat va veni să ne facă probleme. În acele câteva zile, am fost îngrozită și neliniștită. Nu puteam să mănânc, nici să dorm bine. Ori de câte ori mă gândeam la despăgubiri, eram copleșită de îngrijorare: „Toți banii pe care soțul meu i-a câștigat muncind din greu de dimineața până seara în ultimii ani s-au dus pe plata datoriilor și pe achiziționarea de utilaje și unelte. Nu ne-au mai rămas bani. Dacă trebuie să plătim sute de mii ca despăgubiri, de unde o să fac rost de atâția bani?” Tot ce puteam face era să-I încredințez aceste dificultăți lui Dumnezeu și să mă rog: „O, Dumnezeule, nu știu ce să fac cu această sumă imensă de despăgubire. Nu mă pot baza pe rudele sau prietenii mei. Pun totul în mâinile Tale. Te rog, ajută-mă să trec peste această perioadă dificilă.” Câteva luni mai târziu, după medierea instanței, cealaltă parte a cerut despăgubiri de 280000 de yuani. Avocatul a spus că, dacă am putea plăti banii și cealaltă parte ar semna o scrisoare de iertare, soțul meu nu ar trebui să meargă la închisoare. Dacă nu puteam plăti, urma să fie condamnat. Pentru mine, 280000 de yuani era o sumă astronomică! Cum putea o femeie ca mine să facă rost de atâția bani? Dar dacă nu puteam plăti, soțul meu urma să fie condamnat la închisoare. Nu am avut de ales decât să merg să împrumut bani de la toate rudele noastre, dar, spre surprinderea mea, când am fost să cer ajutor, toți m-au refuzat, invocând diverse scuze. Confruntată cu indiferența lor, m-am simțit atât de singură și neajutorată, și eram atât de îngrijorată încât nu mă puteam opri din plâns. Am strigat către Dumnezeu iar și iar, sperând că mă va ajuta să trec peste această perioadă dificilă. Dar, pe măsură ce termenul limită pentru plată se apropia, încă nu reușisem să strâng nici pe departe acea sumă. Nu m-am putut abține să nu încep să mă plâng în inima mea: „Acei non-credincioși o duc foarte bine. Eu cred în Dumnezeu, am lăsat totul în urmă pentru credința mea și, chiar și atunci când soțul și fratele meu au încercat să mă oprească, am perseverat în a-mi face datoria. Sunt o credincioasă adevărată, așadar, de ce nu m-a protejat Dumnezeu? De ce a lăsat un asemenea dezastru să vină asupra mea?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai nedreptățită mă simțeam și am strigat către Dumnezeu: „O, Dumnezeule, mi-am făcut datoria în toți acești ani. De ce nu m-ai protejat? Acest dezastru se simte ca un munte uriaș care mă zdrobește și abia pot respira. Nu mai suport. Ce ar trebui să fac?” Mi-am dat seama că era greșit să mă plâng, dar chiar nu aveam încotro să mă îndrept și pur și simplu nu mă puteam supune în inima mea. În acele zile, nu am putut mânca sau dormi, nu am avut deloc energie și mi-am pierdut cheful de a citi cuvintele lui Dumnezeu. M-am simțit atât de departe de Dumnezeu. Ulterior, deoarece familia mea pur și simplu nu a putut face rost de banii pentru despăgubiri, soțul meu a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare. Am fost profund tulburată în fața acestui deznodământ. Cu soțul meu la închisoare, nu mai era nimeni care să câștige bani pentru familie. Cum ne vom descurca în viitor? Confruntată cu aceste dificultăți, am simțit că nu mă pot baza pe nimeni altcineva decât pe mine. Am început să mă gândesc că nu mai puteam să-mi fac datoria full-time și că va trebui să-mi petrec jumătate din zi lucrând part-time.

După ce a aflat despre situația mea, supraveghetoarea bisericii a avut părtășie cu mine pentru a mă ajuta și mi-a spus că ar trebui să caut intențiile lui Dumnezeu în ceea ce i se întâmplase familiei mele și să învăț lecții din asta. Așa că am început să mă rog și să caut la Dumnezeu. În timpul devoționalelor mele, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Afirmația lui Iov: «Să primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și dificultatea?» clarifică deja de ce el a fost capabil să se supună lui Dumnezeu și există un adevăr pe care ar trebui să-l căutăm în asta. A exprimat vreo nemulțumire sau vreo plângere când a spus acest lucru? (Nu.) A existat vreo ambiguitate sau vreo aluzie negativă? (Nu.) Cu siguranță nu. Trecând prin această încercare, Iov a ajuns să înțeleagă că modul în care Creatorul îi tratează pe oameni nu este ceva ce ei pot decide. Poate că nu sună plăcut, dar aceasta este realitatea. Dumnezeu a rânduit soarta fiecăruia pentru întreaga viață; indiferent dacă o accepți sau nu, acesta este un fapt. Nu îți poți schimba soarta. Dumnezeu este Creatorul și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor Sale. Orice face Dumnezeu este drept, pentru că El este adevărul și El este Suveranul tuturor lucrurilor – oamenii ar trebui să I se supună. Acest «tuturor lucrurilor» te include pe tine și include toate celelalte ființe create. Atunci, a cui este vina că vrei mereu să fii potrivnic? (Este vina noastră.) Aceasta este o problemă a oamenilor. Vrei mereu să găsești scuze și să te agăți de greșelile altora – este corect acest lucru? Vrei mereu să primești binecuvântări și beneficii de la Dumnezeu – este corect acest lucru? Nimic din toate acestea nu este corect. Aceste păreri sunt o cunoaștere și o înțelegere greșite despre Dumnezeu. Tocmai pentru că perspectiva care îți motivează credința în Dumnezeu este incorectă, în mod inevitabil te vei împotrivi, te vei lupta cu Dumnezeu și I te vei opune ori de câte ori ți se întâmplă ceva, gândindu-te mereu: «Este greșit din partea lui Dumnezeu să facă asta; nu pot să înțeleg. Faptul că face așa nu se conformează noțiunilor omului. Lui Dumnezeu nu Îi stă în fire să facă așa!» Nu contează dacă ceea ce face Dumnezeu este în concordanță cu noțiunile și închipuirile tale – orice ar face Dumnezeu, El este tot Dumnezeu. Dacă nu ai această rațiune și această înțelegere, scrutând și făcând mereu deducții despre lucrurile care ți se întâmplă în fiecare zi, singurul rezultat va fi că te vei lupta cu Dumnezeu și I te vei opune la fiecare pas. Nu vei putea să te eliberezi din această stare. Dar dacă ai această înțelegere și îți poți asuma locul cuvenit ca ființă creată, iar când întâmpini lucruri le compari cu acest aspect al adevărului și practici și intri în el, atunci vei ajunge să te temi de Dumnezeu tot mai mult în sinea ta. Fără să îți dai seama, vei ajunge să simți: «Se dovedește că ceea ce face Dumnezeu nu este greșit; tot ceea ce face Dumnezeu este bun. Oamenii nu trebuie să scruteze și să analizeze. Mă voi lăsa pur și simplu la mila orchestrării lui Dumnezeu!» Și când te vei trezi incapabil să te supui lui Dumnezeu sau să accepți orchestrările Sale, inima ta se va simți mustrată: «Nu am fost o ființă creată bună. De ce nu pot pur și simplu să mă supun? Oare nu Îl întristez pe Creator?» Cu cât dorești mai mult să fii o ființă creată bună, cu atât mai clar și mai limpede devine pentru tine acest aspect al adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul față de Dumnezeu”). Anterior, citisem adesea povestea lui Iov, dar o privisem întotdeauna doar ca pe o poveste. Cugetând din nou la ea în acea zi și văzând cum Iov nu a păcătuit cu buzele nici în fața unor încercări atât de mari, m-am umplut de admirație pentru supunerea lui față de Dumnezeu. Iov și-a pierdut toate oile și boii care acopereau dealurile, averea sa vastă și toți copiii; era, de asemenea, acoperit de bube dureroase, dar nu s-a plâns de Dumnezeu. El știa că Dumnezeu este Creatorul și, indiferent ce face Dumnezeu, omul ar trebui să se supună. El știa că aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă o ființă creată și că nu poți fi fericit când Dumnezeu te binecuvântează, dar să te plângi când Dumnezeu îți ia; asta ar însemna să ai o poziție greșită. De aceea, Iov a putut să spună: „Să primim din mâna lui Dumnezeu binele și să nu primim și necazul?” (Iov 2:10). Iov credea că orice făcea Dumnezeu era bun și, chiar dacă nu înțelegea, tot se putea supune. În comparație cu încercările cu care s-a confruntat Iov, ce erau lucrurile cu care mă confruntasem eu? Cu toate acestea, nu am arătat nici cea mai mică supunere. Îmi petreceam zilele proclamând: „Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile și le guvernează; ar trebui să ne supunem suveranității și rânduielilor Sale”, dar când soțul meu a dat de necaz, nu m-am putut supune deloc. I-am cerut în mod repetat lui Dumnezeu să mă ajute să-mi rezolv dificultățile imediate. Când Dumnezeu nu mi-a satisfăcut cererile, Chiar L-am confruntat, întrebând de ce ar lăsa să mi se întâmple așa ceva. Am simțit că Dumnezeu avea ceva cu mine, că ceea ce făcea El era irezonabil. M-am gândit chiar să renunț la datoria mea și să-mi găsesc singură o cale de ieșire. Am văzut că nu aveam deloc înțelegere despre suveranitatea lui Dumnezeu și nicio fărâmă de inimă cu frică de Dumnezeu. Gândindu-mă la asta – înainte de a crede în Dumnezeu, familia mea avusese atât vremuri bune, cât și vremuri rele. Și non-credincioșii trec uneori prin perioade de liniște, în timp ce alteori se confruntă cu dezastre naturale sau provocate de om. În realitate, soarta unei persoane în viață, inclusiv numărul de greutăți și eșecuri cu care se va confrunta, a fost demult predeterminată de Dumnezeu. Dar eu credeam că cei care cred în Dumnezeu ar trebui să aibă vieți mai bune decât non-credincioșii și nu ar trebui să întâmpine dezastre. Nu era aceasta o înțelegere denaturată și o lipsă de cunoaștere a suveranității lui Dumnezeu? Dumnezeu este Creatorul. El ne cunoaște cel mai bine nevoile și El pregătește medii potrivite pentru ca noi să experimentăm. Suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu se află întotdeauna în spatele a ceea ce i se întâmplă fiecărei persoane la un moment dat. Chiar dacă, la suprafață, lucrurile nu se aliniază la noțiunile noastre, ele sunt cu siguranță benefice pentru viața noastră: ar trebui să mă supun și să caut intențiile lui Dumnezeu. Dar, deși mă bucurasem de atât de mult har și de binecuvântările lui Dumnezeu, precum și de udarea și hrana cuvintele Sale, nu am arătat nici cea mai mică recunoștință. În momentul în care s-a întâmplat ceva ce nu era pe placul meu, m-am plâns amarnic împotriva lui Dumnezeu. Am văzut cât de lipsită de umanitate eram! Am fost plină de remușcări și m-am rugat lui Dumnezeu în pocăință, dornică să mă supun suveranității și rânduielilor Sale.

Ulterior, am reflectat asupra mea: de ce mă plângeam de Dumnezeu ori de câte ori se întâmpla ceva neplăcut? Apoi am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio dificultate și niciun necaz și nici cea mai mică suferință. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt animale toți aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de mult am oferit în mijlocul vostru? Așadar, tu de ce nu ai câștigat nimic? De ce te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu este oare pentru că gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este oare pentru că ești prea prost? Dacă nu reușești să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți dăruiesc adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot nu urmărești. Ești în continuare unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți dăruiesc viața umană reală, dar tu tot nu urmărești. Nu ești oare de același fel cu porcii și câinii? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dăruit adevărata cale și totuși, tu nu ai câștigat-o, rămâi cu mâna goală. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și al desfrâului și nu urmărești niciun scop, așadar, nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Îndrăznești să stai înaintea lui Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost dăruită, dar dacă poți sau nu să o câștigi în cele din urmă depinde de ceea ce urmărești tu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, ele mi-au străpuns inima. Oare nu eram exact genul de persoană pe care Dumnezeu o expune, cineva care caută mereu pacea trupului și care este lipsită de inimă și de duh? Motivul pentru care am ajuns să cred în Dumnezeu la început a fost că familia mea se confrunta mereu cu probleme și voiam doar să găsesc ceva pe care să mă sprijin. Când am auzit că Dumnezeu poate mântui oamenii și poate dărui pace și binecuvântări, L-am tratat ca pe marele meu mântuitor. Am crezut că, atât timp cât cred corespunzător în Dumnezeu și îmi fac datoria, El îmi va binecuvânta familia cu pace și ne va feri de dezastre sau calamități. Când soțul meu a obținut contractul de construcție, iar condițiile de viață ale familiei noastre s-au îmbunătățit, I-am mulțumit din plin lui Dumnezeu și am devenit și mai proactivă în datoria mea. Dar când s-a întâmplat accidentul pe șantierul lui, când nu ne-am permis despăgubirile și el a fost condamnat la închisoare, m-am plâns că Dumnezeu nu m-a protejat și nu am vrut să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, nici să mă rog. Am simțit chiar că nu mă pot baza pe Dumnezeu și m-am gândit să-mi găsesc singură o cale de ieșire, angajându-mă part-time pentru a câștiga bani. Gândiți-vă, Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă și a venit pe pământ pentru a-i dărui omului adevăruri abundente, permițându-le oamenilor să experimenteze lucrarea Sa, să urmărească adevărul și să obțină o schimbare a firii, astfel încât să poată fi în cele din urmă mântuiți și să intre în Împărăția Sa. Acestea sunt marea dragoste și mântuirea lui Dumnezeu pentru omenire. Dar în credința mea în Dumnezeu, scopurile a ceea ce urmăream erau incorecte; voiam doar să mă bucur de confortul trupului și chiar aveam fantezia că, dacă o persoană crede în Dumnezeu, întreaga sa familie va fi binecuvântată. Oare nu este aceeași perspectivă asupra credinței pe care o au oamenii religioși? În zilele de pe urmă, Dumnezeu face lucrarea de judecată și mustrare, exprimând adevărul pentru a purifica firile corupte ale oamenilor. Dumnezeu speră că fiecare poate să urmărească și să dobândească adevărul, și să trăiască o viață plină de sens. Dar eu am urmărit mereu doar harul și binecuvântările, căutând confortul trupesc ca un animal. Acesta este cel mai jalnic și mai lipsit de valoare mod de viață. Dacă aș continua să urmăresc în acest fel, nu aș reuși să dobândesc adevărul și nu aș obține nicio schimbare a firii. Oare nu aș sfârși atunci cu mâinile goale, fără nimic de arătat? În cele din urmă, tot aș fi eliminată de Dumnezeu. Am văzut cât de nesăbuită și de ignorantă eram!

Ulterior, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a propriei mele naturi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Una dintre principalele intenții și atitudini ale antihriștilor față de datoria lor este de a o folosi ca pe o ocazie să facă tranzacții cu Dumnezeu și să dobândească beneficiile pe care le vor. De asemenea, ei cred: «Când oamenii își abandonează familiile și renunță la perspectivele lor lumești ca să-și facă datoria în casa lui dumnezeu, e de la sine înțeles că se cuvine să câștige ceva, să primească ceva în schimb. Doar acest lucru e corect și rezonabil. Dacă îți faci datoria și nu primești nimic, chiar dacă primești câteva adevăruri, nu merită. Schimbarea firii nu este nici ea un beneficiu tangibil – chiar dacă ai obținut mântuirea, nimeni nu va putea să o vadă!» Acești neîncrezători se fac că nu văd cerințele pe care le are Dumnezeu de la omenire. Nu le recunosc, nici nu le cred și adoptă o atitudine de negare. Judecând după atitudinile și intențiile cu care își tratează datoria, este clar că antihriștii nu sunt oameni care urmăresc adevărul, ci neîncrezători și oportuniști; sunt ai Satanei. Ați auzit că Satana poate face cu loialitate o datorie? (Nu.) Dacă Satana își poate face «datoria» înaintea lui Dumnezeu, atunci acest cuvânt trebuie să fie pus între ghilimele, pentru că Satana face această datorie în mod pasiv și deoarece este constrâns, Satana e manipulat de Dumnezeu și Dumnezeu îl exploatează. Prin urmare, din cauza esenței lor de antihriști, pentru că nu iubesc adevărul, sunt scârbiți de el și, chiar mai mult de atât, din cauza naturii lor ticăloase, antihriștii nu își pot face îndatoririle de ființe create necondiționat sau fără să fie compensați, nu pot urmări sau dobândi adevărul în timp ce își fac îndatoririle și nici nu și le pot face în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Dumnezeu expune că antihriștii au o natură egoistă și detestabilă și sunt scârbiți de adevăr. Făcându-și datoria, ei încearcă doar să se târguiască cu Dumnezeu. Ei cred că, din moment ce au plătit un preț lepădându-se de lucruri și consumându-se în datoria lor, Dumnezeu trebuie să le ofere har și binecuvântări la cerere, și că acesta este singurul mod corect și rezonabil; altfel, Dumnezeu nu ar fi drept. Natura-esență pe care o aveam era la fel de hidoasă și ticăloasă ca a unui antihrist. În toți acei ani, am putut persevera în datoria mea, în ciuda faptului că soțul meu mă obstrucționa și rudele mele mă ridiculizau, doar de dragul de a primi binecuvântări mai mari de la Dumnezeu. Am crezut mereu că, dacă mă consum pentru Dumnezeu și îmi fac datoria, El mă va binecuvânta și mă va proteja, dându-mi o viață fără griji, o viață pașnică în care totul merge lin. Nu mi-am imaginat niciodată că s-ar putea întâmpla un accident pe șantierul soțului meu și că el ar fi condamnat la închisoare pentru că nu ne-am permis despăgubirile. Acest lucru mi s-a părut insuportabil și, astfel, am folosit lepădarea și consumarea mea ca pârghie pentru a mă certa cu Dumnezeu, întrebându-L de ce nu m-a protejat și de ce a lăsat un dezastru atât de mare să vină asupra mea. Trăiam după legi satanice de supraviețuire precum: „Să nu ridici un deget fără o recompensă”, „Luptă pentru fiecare bucată pe care o poți obține” și „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Indiferent cu cine interacționam, dacă plăteam un preț, mă așteptam la ceva în schimb. După ce am început să cred în Dumnezeu, am încercat, în mod firesc, să mă târguiesc și cu El. Credeam că, atât timp cât sufăr și mă consum pentru Dumnezeu, El ar trebui să mă binecuvânteze; altfel, El nu era drept. Un credincios adevărat își face datoria fără a se târgui sau a avea pretenții. Este la fel ca Noe, care a dat tot ce avea pentru a construi arca, perseverând timp de 120 de ani, zi de zi. El a suferit și a plătit un preț doar pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, fără a se gândi vreodată la câștigurile sau pierderile sale personale. Însă de la început până la sfârșit, credința mea în Dumnezeu a însemnat doar să-L folosesc pe El pentru a-mi atinge propriul scop de a fi binecuvântată. Nu eram deloc o credincioasă adevărată; încercam să-L înșel și să-L folosesc pe Dumnezeu. Natura mea era la fel de ticăloasă și înșelătoare ca a unui antihrist. Eram exact genul de neîncrezătoare și oportunistă pe care Dumnezeu o expune. Văzând că acțiunile mele erau atât de răzvrătite și că-I răniseră atât de profund inima lui Dumnezeu, m-am simțit plină de remușcări și de reproșuri de sine. Atunci m-am rugat din nou lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt atât de lipsită de umanitate și rațiune. Credința mea în Tine și îndeplinirea datoriei mele au fost toate încercări de a mă târgui cu Tine și de a Te înșela. Te-am dezamăgit atât de mult! Sunt dispusă să mă pocăiesc. Mă voi supune circumstanțelor pe care Tu le pregătești și nu mă voi mai răzvrăti și nu-Ți voi mai frânge inima.”

Ulterior, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu și am găsit în ele o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „A tratat câștigarea de binecuvântări ca pe un obiectiv legitim de urmărit. De ce este greșit acest lucru? Contravine complet adevărului și nu este în concordanță cu intenția lui Dumnezeu de a-i mântui pe oameni. Deoarece câștigarea de binecuvântări nu este un obiectiv legitim pe care oamenii să-l urmărească, care este un obiectiv legitim? Urmărirea adevărului și a unei schimbări a firii pentru a deveni capabil să te supui tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu – acesta este obiectivul pe care oamenii se cuvine să-l urmărească. […] Când renunți la dorința de binecuvântări și mergi pe calea urmăririi adevărului, ți se ridică o greutate de pe umeri. Ai mai putea fi negativ atunci? Chiar dacă vor mai fi momente când vei fi negativ, nu vei fi constrâns de acest lucru. În inima ta, vei continua să te rogi și să duci o luptă, schimbând obiectivul urmăririi tale de la urmărirea obținerii de binecuvântări și a avea o anumită destinație, la urmărirea adevărului. Te vei gândi în sinea ta: «Urmărirea adevărului este datoria unei ființe create. Am ajuns să înțeleg unele adevăruri și aceasta este cea mai mare recoltă, cea mai mare binecuvântare dintre toate. Chiar dacă Dumnezeu nu mă vrea, nu primesc o destinație bună și speranțele mele de a obține binecuvântări sunt spulberate, tot îmi voi face bine datoria. Aceasta este o responsabilitate de la care nu mă pot sustrage. Indiferent de motiv, nu pot permite absolut deloc ca acest lucru să afecteze îndeplinirea datoriei mele și nu pot permite ca acest lucru să afecteze îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Acesta este principiul după care mă port.» Nu înseamnă aceasta a transcende constrângerile trupului?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practicarea adevărului este singura cale de a dobândi intrarea în viață”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a crede în Dumnezeu, trebuie să urmărești adevărul și o schimbare a firii și să cauți adevărul și să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu în mediile pe care El le pregătește. Indiferent dacă primim binecuvântări sau întâmpinăm adversități, trebuie să ne facem bine datoria. Aceasta este calea corectă pe care trebuie să meargă un credincios. În trecut, inima mea era plină de dorința de binecuvântări. Când lovea dezastrul, voiam mereu să scap de el. Trăiam într-o stare de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, care era prea chinuitoare și dureroasă. Astăzi, am ajuns să înțeleg adevărul. Indiferent dacă voi primi binecuvântări în viitor, doresc doar să mă țin de datoria mea și să urmăresc cum se cuvine adevărul și o schimbare a firii mele. Ulterior, starea mea a devenit normală și am putut să-mi fac datoria cu o inimă împăcată. Deși dificultățile familiei mele încă existau, eram dispusă să mă bazez pe Dumnezeu pentru a le experimenta. Nu I-am mai adresat cereri irezonabile lui Dumnezeu, nici nu m-am mai gândit să încerc să scap de situația mea dificilă prin propriile mele puteri. Fără să-mi dau seama, am început să văd îndrumarea lui Dumnezeu. Timp de un an și ceva cât soțul meu a fost la închisoare, fiica mea cea mare s-a ocupat de nevoile zilnice și de studiile surorii ei mai mici, așa că nu a trebuit să-mi fac griji. Cât despre despăgubiri, familia victimei a văzut că eram cu adevărat incapabili să plătim și nu a mai insistat asupra problemei. Am simțit cu adevărat că Dumnezeu mă ajutase în taină tot timpul, călăuzindu-mă prin cea mai dificilă perioadă a vieții mele.

Deși am trecut prin durere și chin pe parcursul acelui an și ceva, am ajuns să-mi cunosc propria natură egoistă și detestabilă și calea greșită pe care mersesem în credința mea. Am dobândit, de asemenea, înțelegerea corectă a firii drepte a lui Dumnezeu. Am văzut că tot ceea ce orchestrează și rânduiește Dumnezeu este bun și benefic pentru viața mea. Am ajuns să înțeleg cu adevărat că a întâmpina nenorociri nu este un lucru rău. Indiferent de suferința pe care o experimentezi, dacă poți înțelege adevărul și viața ta poate crește, aceasta înseamnă a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!