de Su Hang, China

În noiembrie 2023, am fost aleasă pentru a fi predicatoare, responsabilă de lucrarea a două biserici. Când am aflat rezultatul, am fost foarte surprinsă și puțin neliniștită. M-am gândit: „Predicatorii au atribuții largi și o responsabilitate grea. Am mai fost predicatoare, dar pentru că nu am făcut lucrare reală, m-am desfătat cu beneficiile statutului și diversele aspecte ale lucrării din biserică nu au dat niciun rezultat, am fost demisă. Acum, peste tot ne confruntăm cu valuri majore de arestări făcute de PCC, iar mediul este foarte ostil. Dacă rânduiesc lucrarea în mod necorespunzător și aduc prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, atunci cu siguranță voi fi trasă la răspundere. Aș putea chiar să fiu demisă. Dacă fac prea mult rău și sunt dezvăluită și eliminată, atunci îmi voi pierde șansa la mântuire. În acest caz, oare nu voi rămâne cu nimic în urma tuturor acestor ani de credință în Dumnezeu? La fel ca atunci când muncești din greu și totul e în zadar? Mai bine aș fi responsabilă doar de o singură biserică, în calitate de conducătoare. În felul acesta, nu voi fi trasă la răspundere la fel de mult.” Am plănuit să le scriu o scrisoare conducătorilor superiori pentru a explica faptul că înțelegeam greu lucrurile și că ar trebui să găsească un alt candidat, ca să nu îngreuneze lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și a surorilor mele. Totuși, apoi m-am gândit: „Dumnezeu este suveran asupra persoanelor, evenimentelor și lucrurilor pe care le întâlnesc în fiecare zi și le rânduiește. Anterior, am eșuat în a face această datorie. Oare Dumnezeu îmi dă o șansă să mă pocăiesc, făcând din nou această datorie? În plus, mulți frați și multe surori au fost arestați și este nevoie de oameni pentru lucrarea bisericii. Nu pot să mă împotrivesc conștiinței mele și să refuz această datorie în acest moment. Ar fi prea dureros pentru Dumnezeu.” Voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar mi-era și teamă că nu-mi voi face bine datoria și că voi fi trasă la răspundere. Starea mea lăuntrică era foarte conflictuală și, în noaptea aceea, m-am foit și m-am răsucit în pat, incapabilă să dorm, simțind că inima mea era zdrobită de un bolovan uriaș.

A doua zi dimineață, m-am destăinuit surorii care-mi era parteneră, Wang Nan, și i-am cerut ajutorul în legătură cu starea mea. Ea a căutat pentru mine un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Antihriștii adăpostesc aceste lucruri în inimile lor, care toate reprezintă înțelegeri greșite, opoziție, judecată și împotrivire față de Dumnezeu. Le lipsește orice fel de cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu. Ei ajung la astfel de concluzii cercetând indiscret cuvintele lui Dumnezeu, cercetând indiscret firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Antihriștii îngroapă aceste lucruri adânc în inimile lor, admonestându-se: «Prudența este părintele siguranței; este mai bine să nu ieși în evidență; pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată; și e singurătate în vârf! În niciun moment, nu fi niciodată acea pasăre care iese din cuib, nu urca niciodată prea sus; cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare.» Ei nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și nu cred că firea Lui este dreaptă și sfântă. Ei judecă toate acestea prin prisma noțiunilor și închipuirilor umane și abordează lucrarea lui Dumnezeu cu perspectivele și gândurile umane și viclenia umană, apelând la logica și gândirea Satanei pentru a delimita firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Evident, antihriștii nu doar că nu acceptă și nici nu recunosc firea, identitatea și esența lui Dumnezeu; dimpotrivă, sunt plini de noțiuni, opoziție și răzvrătire față de El și nu au nici măcar un grăunte de cunoștințe reale despre El. Definiția antihriștilor pentru lucrarea, firea și iubirea lui Dumnezeu este un semn de întrebare – o incertitudine, iar ei sunt plini de scepticism, negare și defăimare față de aceasta; așadar, cum rămâne atunci cu identitatea Lui? Firea lui Dumnezeu reprezintă identitatea Sa; cu o astfel de părere ca a lor asupra firii lui Dumnezeu, opinia lor privind identitatea lui Dumnezeu este evidentă – negare directă. Aceasta este esența antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a șasea)”]. Dumnezeu expunea faptul că antihriștii nu admit că spusele Sale sunt adevărul. Ei nu cred în dreptatea lui Dumnezeu și cu atât mai puțin cred că adevărul domnește în casa Lui. Ei se bazează pe propriile noțiuni și închipuiri pentru a evalua și a delimita identitatea și esența lui Dumnezeu și sunt plini de îndoieli privind dreptatea Sa. Ei neagă credibilitatea și dreptatea lui Dumnezeu și nu cred că El e corect și drept. Aceasta este o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Comparându-mă cu cele expuse de cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că firea pe care o dezvăluisem era exact ca aceea a unui antihrist. În urma acestui tur de scrutin, fusesem aleasă predicatoare, dar inima mea era plină de precauție și de îndoieli față de Dumnezeu. Îmi făceam griji că, deoarece atribuțiile mele aveau să fie prea largi și responsabilitatea prea grea, dacă nu-mi făceam bine datoria și perturbam lucrarea bisericii, nu numai că urma să fiu demisă, dar riscam și să fiu eliminată. Mi-am folosit mintea, noțiunile și închipuirile pentru a privi lucrarea lui Dumnezeu, crezând în mod fals că, dacă-ți asumi o mare responsabilitate în îndeplinirea datoriei tale, vei fi dezvăluit rapid și, astfel, găsind scuze pentru a-mi refuza datoria. Nu am înțeles firea dreaptă a lui Dumnezeu și am considerat casa lui Dumnezeu ca fiind la fel ca lumea: lipsită de corectitudine și dreptate. Aceasta este o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. M-am gândit cum casa lui Dumnezeu îi demite și-i elimină pe oameni conform principiilor. Nu se pune problema să fii eliminat doar pentru că nu ai făcut bine lucrarea – asta depinde de circumstanțe. Unii oameni sunt demiși pentru că-n datoria lor apar probleme și abateri și nu schimbă lucrurile în bine după ce, în multe ocazii, li se oferă ajutor și cineva are părtășie cu ei. Este exact ca atunci când am fost predicatoare și nu am făcut lucrare reală. În acea perioadă, conducătorii și lucrătorii au avut părtășie cu mine și m-au ajutat, dar eu nu m-am schimbat niciodată și am perturbat lucrarea, așa că am fost demisă. Totuși, demiterea nu este același lucru cu eliminarea. După ce am reflectat asupra mea și m-am pocăit și m-am schimbat întrucâtva, biserica mi-a rânduit din nou o datorie potrivită. Am văzut că demiterea era o modalitate a lui Dumnezeu de a mă mântui. Calibrul unor oameni este destul de slab, iar ei nu sunt apți să facă anumite lucrări. În această situație, pot fi repartizați să facă o altă datorie potrivită, ceea ce e benefic pentru intrarea lor în viață și pentru lucrarea bisericii. Totuși, oamenii răi și antihriștii provoacă în mod constant perturbări și tulburări în timp ce-și fac datoria. Indiferent cum are părtășie cineva cu ei, aceștia nu schimbă niciodată lucrurile în bine; refuză cu încăpățânare să se căiască și fac o mulțime de fapte rele. Apoi trebuie ca biserica să îi înlăture sau să îi excludă. Casa lui Dumnezeu se ocupă de oameni conform principiilor. În casa lui Dumnezeu, domnesc adevărul și dreptatea. Eu trebuia să privesc oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu mi-a oferit har de această dată, permițându-mi să fac din nou datoria de predicatoare, însemna că El îmi oferea o șansă de a mă pocăi și de a mă schimba. Aceasta era dragostea lui Dumnezeu, iar eu nu ar trebui să mă păzesc de Dumnezeu și să-L înțeleg greșit. M-am rugat lui Dumnezeu, dornică să schimb lucrurile, și am căutat adevărul pentru a-mi rezolva problemele.

Când mă pregăteam să preiau datoria de predicatoare, inima mea era chinuită încă de nesiguranță. Întâmplător, și sora Liu Xin se aflase anterior în aceeași stare, așa că a căutat pentru mine mai multe articole cu mărturii bazate pe experiențe ca să le citesc, iar un fragment din cuvintele lui Dumnezeu citat în acestea mi-a fost de mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă predici Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Dumnezeu spune că aceia care se tem să-și asume responsabilitatea când își fac datoria sunt egoiști, detestabili, trădători și înșelători. Acest tip de persoană nu are umanitate; nu este o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu. Ea poate fi doar disprețuită și respinsă și eliminată de Dumnezeu. M-am gândit la comportamentul meu recent. Am văzut că eram tipul de persoană dată în vileag de Dumnezeu, temătoare până și de umbra ei la fiecare pas. Când am fost aleasă predicatoare, deși eram conștientă că mediul era ostil și că pentru diversele elemente ale lucrării nu erau destui oameni, am fost egoistă și detestabilă și m-am protejat. Am invocat motivul protejării lucrării bisericii și a intrării în viață a fraților și a surorilor mele, refuzându-mi pe ascuns datoria, și chiar am crezut că era înțelept să fac asta. De fapt, fiecare gând pe care îl aveam era de dragul meu. Am văzut că firea mea era cu adevărat trădătoare și înșelătoare! Trăiam după otrăvurile satanice „Să nu ridici un deget fără o recompensă” și „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”. Tot ce făceam, făceam pentru mine. Credeam în Dumnezeu, dar Dumnezeu nu era în inima mea – eram exact ca neîncrezătorii. Dacă nu mă schimbam, aveam să mă distrug. Acei frați și acele surori care cred cu adevărat în Dumnezeu și-I sunt loiali pot arăta considerație față de intențiile Sale; indiferent cât de ostil este mediul exterior, ei sunt dispuși să-și asume o povară grea pentru a răspândi Evanghelia Împărăției, îndeplinindu-și datoria în mod pozitiv și activ, fără a ține cont de câștigurile sau de pierderile personale. Unii frați și unele surori chiar se ocupă de mai multe sarcini: o persoană își asumă mai multe îndatoriri, suferă și plătește un preț și, în cele din urmă, obține rezultate bune. Totuși, când m-am comparat cu acei frați și cu acele surori, am văzut că îmi dorisem să-mi refuz datoria într-un moment crucial, când era nevoie de oameni pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Am fost complet lipsită de conștiință! Mi-am adus aminte că, anterior, fusesem demisă din datoria mea din cauză că mă delectam cu beneficiile statutului și nu făceam o lucrare reală. Dumnezeu nu m-a tratat în funcție de fărădelegile mele, ba chiar mi-a oferit o șansă de a mă pocăi. Ar trebui să prețuiesc acest lucru și mai mult și ar trebui să accept această datorie și să-mi asum această responsabilitate. Când am înțeles intenția lui Dumnezeu, am fost dispusă să accept datoria aceasta din adâncul inimii mele.

Mai târziu, am venit din nou înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat Lui, ca să mă ajute să caut ceea ce mă făcea să mă gândesc permanent cum să scap de datoria mea și cum să planific lucrul acesta. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Nu este o întâmplare că antihriștii își pot face datoria – ei își fac datoria în mod cert cu propriile intenții și scopuri și cu dorința de a dobândi binecuvântări. Orice datorie fac, scopul și atitudinea lor sunt desigur inseparabile de dobândirea binecuvântărilor, a destinației bune, a perspectivelor bune și a destinului bun la care se gândesc și de care sunt preocupați zi și noapte. Sunt ca oamenii de afaceri care nu vorbesc despre nimic în afară de munca lor. Orice fac antihriștii este legat de faimă, câștig și statut – totul este legat de dobândirea binecuvântărilor, a perspectivelor și a destinului. În adâncul lor, inimile le sunt pline de astfel de lucruri; aceasta este natura-esență pe care o au antihriștii. Tocmai din cauza acestui tip de natură-esență, ceilalți sunt capabili să vadă clar că menirea lor finală este să fie eliminați” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii aduc în credința lor în Dumnezeu intenția de a obține binecuvântări și că încearcă să negocieze cu El. Pur și simplu nu cred deloc în Dumnezeu pentru a urmări să-și schimbe firea sau pentru a dobândi adevărul. Ei merg pe calea greșită și vor sfârși prin a fi eliminați. Când m-am comparat cu spusele lui Dumnezeu, am văzut că perspectiva din spatele a ceea ce urmăream era exact aceeași ca a unui antihrist. De când am început să cred în Dumnezeu și până acum, am avut un singur scop: să obțin binecuvântări. M-am gândit la faptul că, înainte, pentru a avea un final și o destinație bune, pentru a fi mântuită și a supraviețui în viitor, eram dornică să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, indiferent cum mă persecuta familia mea și chiar dacă trebuia s-o las în urmă. Odată, aproape c-am fost arestată de poliție, dar nu am dat înapoi după aceea și am continuat să-mi fac datoria în mod activ, la fel ca înainte. Acum, când datoria de predicatoare mă chema din nou, mi-era teamă că nu o voi face bine, că voi fi trasă la răspundere și că nu voi avea un final bun, așa c-am vrut să refuz această datorie pentru a mă proteja. Indiferent dacă eram sau nu dornică să-mi fac datoria, propriile interese erau cele de care țineam cont în primul rând și totul era pentru a obține binecuvântări. Am văzut că natura mea era egoistă și înșelătoare și că, de fapt, credința mea în Dumnezeu era o încercare de a negocia cu El și de a-L păcăli. Aduceam intenția de a obține binecuvântări în credința mea în Dumnezeu și pur și simplu nu puteam să-mi fac datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Mă consumam oarecum doar atunci când puteam să obțin beneficii. În acest fel, îmi făceam datoria pur tranzacțional și fără pic de sinceritate. În credința mea în Dumnezeu, perspectiva din spatele a ceea ce urmăream era greșită, iar calea pe care mergeam se opunea cerințelor lui Dumnezeu. Cum mai puteam fi mântuită, dacă eu continuam așa? Dacă nu mă schimbam în bine, aveam să sfârșesc doar prin a fi eliminată de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am înțeles că, pentru a fi o persoană cinstită, ar trebui mai întâi să ai o inimă cinstită și să-ți faci datoria bine doar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, fără să ții cont de tine însuți sau să faci planuri pentru tine. Totuși, în timp ce-mi făceam datoria, unelteam pentru mine însămi la fiecare pas. Inima mea era prea înșelătoare! M-am gândit la Noe. El a avut o inimă simplă și cinstită. Când Dumnezeu l-a instruit să construiască arca, a putut să arate considerație față de inima lui Dumnezeu și să accepte însărcinarea dată de El. A fost ascultător și supus și nu s-a gândit la binecuvântări sau calamități; în cele din urmă, a terminat arca în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Deși nu sunt vrednică să mă compar cu Noe, trebuie să-l imit și să fiu o persoană ascultătoare și supusă, să-mi accept datoria cu o inimă simplă și cinstită, să-mi dau silința să fac lucrurile pe care sunt capabilă să le fac și să mă străduiesc să îndeplinesc cerințele faptului de a fi o persoană cinstită. Două zile mai târziu, le-am răspuns conducătorilor, spunând că sunt dispusă să fac datoria de predicatoare.

După aceea, de la conducătorii superiori a sosit o scrisoare în care se spunea că lucrarea unei biserici stagnase complet după un val major de arestări și că era nevoie de cineva care să se ocupe de urmări. M-au întrebat dacă aș putea să fac eu asta. Când am citit scrisoarea, mi-a tresărit inima. „Dacă nu fac bine lucrarea, eu sunt cea responsabilă în final.” Mi-am dat seama că acest gând era incorect și că încă mă temeam să-mi asum responsabilitatea. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să cooperezi cu hotărâre și din proprie voință, să-ți dai toată silința să-ți realizezi bine datoria pe care se cuvine să o faci și să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. Asta ar trebui să facă o ființă creată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și înțelegerile greșite despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). „Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți îndeplini datoria este responsabilitatea ta personală și că, dacă nu o faci, nu ești apt să trăiești și ești o fiară, dacă crezi că numai dacă îți îndeplinești datoria în mod corespunzător ești demn de a fi numit ființă umană și te poți confrunta cu propria conștiință – dacă ai acest simț al poverii atunci când îți îndeplinești datoria – atunci vei putea să faci totul cu conștiință și vei putea să cauți adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile și astfel vei putea să-ți faci datoria în mod corespunzător și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Dacă ești demn de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine, atunci asta înseamnă că depui într-adevăr efort” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Trebuia să-mi îndeplinesc datoria în mod pozitiv și proactiv. Lucrarea acestei biserici stagnase complet și avea nevoie de o planificare și de rânduieli detaliate; și lucrarea ce privea consecințele trebuia gestionată cât mai repede posibil. Era responsabilitatea mea să protejez interesele casei lui Dumnezeu și să păstrez siguranța fraților și a surorilor mele. Dacă eu continuam să țin cont de propria cale de scăpare și să nu-mi fac datoria de teama de a-mi asuma responsabilitatea, atunci nu eram vrednică să fiu om.

Apoi, m-am dus la acea biserică pentru a mă ocupa de lucrarea de gestionare a consecințelor. În acea perioadă, am întâmpinat multe dificultăți și m-am bazat pe Dumnezeu pentru lucrurile pe care nu le înțelegeam, am căutat ajutor de la conducătorii superiori și am lucrat în armonie cu frații și cu surorile mele. Mai târziu, sub conducerea lui Dumnezeu, cărțile conținând cuvintele Sale au fost transferate în siguranță, iar frații și surorile mele și-au făcut îndatoririle cât mai bine cu putință. Deși lucrarea de evanghelizare încă nu înregistra niciun progres, îi dedicam toată puterea pentru a o pune în mișcare și nu mă mai temeam să-mi asum responsabilitatea. Știam că acestea erau datoria și responsabilitatea mea și ceea ce ar trebui să fac pe bună dreptate. Când m-am gândit la asta, m-am simțit calmă și ușurată. Am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Deocamdată, nu te concentra asupra destinației sau finalului tău, la ce se va întâmpla și ce rezervă viitorul, sau dacă vei putea să eviți dezastrul și să nu mori – nu te gândi la aceste lucruri și nu face cereri cu privire la ele. Concentrează-te doar asupra cuvintelor lui Dumnezeu și cerințelor Lui și ajunge să urmărești adevărul, fă-ți bine datoria, satisface-I intențiile lui Dumnezeu și evită să dezamăgești cei șase mii de ani de așteptare din partea lui Dumnezeu, șase mii de ani de expectativă a Lui. Oferă-I lui Dumnezeu ceva mângâiere; lasă-L să vadă speranță în tine și lasă ca dorințele Sale să se împlinească în tine. Spune-Mi, oare Dumnezeu te-ar trata nedrept dacă ai face asta? Sigur că nu! Și, chiar dacă rezultatele finale nu sunt așa cum ți-ai fi dorit, cum ar trebui să tratezi acest fapt, ca o ființă creată? Ar trebui să te supui în toate lucrurile orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, fără să ai vreun plan personal. Nu e aceasta perspectiva pe care ar trebui să o adopte ființele create? (Ba da.) Este corect să aibă această mentalitate” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). După ce am ascultat cuvintele sincere ale lui Dumnezeu, I-am simțit intențiile minuțioase pentru mântuirea oamenilor, iar inima mea a fost foarte mișcată. Planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu este în întregime pentru a mântui omenirea. Dumnezeu speră că vom urmări adevărul cu seriozitate și că vom urmări să ne schimbăm firile, să trăim manifestând o adevărată asemănare umană și să fim capabili să ascultăm de cuvintele Sale, să ne supunem Lui și să ne închinăm la El. În acest fel, inima lui Dumnezeu va fi mângâiată. Indiferent ce final voi avea în viitor, lucrul important pe care trebuie să-l fac acum este să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria bine pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!