de Yixin, China

În 2003, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Curând după aceea, fără ca măcar să-mi dau seama, m-am vindecat de bolile de stomac, de tensiunea arterială scăzută, de glicemia scăzută și de alte boli. Am fost foarte fericită și recunoscătoare. Mi-am zis în sinea mea: „Dumnezeu nu numai că are grijă de oameni și îi ocrotește, ci Își și exprimă cuvintele pentru a-i curăți și mântui și-i aduce într-o destinație frumoasă. Am făcut alegerea corectă crezând în Dumnezeu!” În fiecare zi, îmi făceam timp să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să învăț imnuri și mă consumam cu pasiune pentru Dumnezeu, și fie că ploua sau era soare, frig sau vânt, continuam să-mi fac datoria. În acest timp, familia mea m-a persecutat, rudele și vecinii m-au batjocorit și m-au ponegrit, iar PCC m-a persecutat și m-a vânat la rândul său, însă aceste circumstanțe nu m-au împiedicat să-mi fac datoria. De fiecare dată când mă gândeam la aceste lucruri, îmi număram eforturile și consumările, simțeam că eram o adevărată credincioasă în Dumnezeu și eram sigură că, dacă eu continuam în felul acesta, aveam să fiu mântuită și să supraviețuiesc. Am fost foarte fericită.

În 2020, am tușit câteva zile, dar nu am acordat prea multă atenție acestui lucru. Până în 2021, tusea mea s-a agravat. Tușeam toată ziua și, mai ales când mă întindeam, nu mă puteam opri din tușit. Tușeam până când nu mai știam în ce moment adormeam și adesea mă simțeam amețită, aveam palpitații, probleme cu respirația și transpirații reci. În scurt timp, am scăzut în greutate, ajungând de la mai mult de 45 de kilograme la aproximativ 36 de kilograme. Mai târziu, starea mea s-a înrăutățit. Din cauza tusei violente mă dureau tot pieptul și abdomenul, fiind incapabilă să mă odihnesc; doar stând întinsă pe spate mă simțeam puțin mai bine. Am devenit foarte sensibilă la frig. În timp ce alții purtau doar haine subțiri, eu eram nevoită să port haine călduroase și, când dormeam, trebuia să mă acopăr cu pături groase. Simplele munci casnice mă epuizau atât de mult, încât abia mă puteam mișca, și gâfâiam după aer și nu puteam vorbi. Abdomenul îmi era umflat și mă durea și, deseori, nu puteam mânca. Simțeam durere oriunde apăsam pe stomac, iar aceasta se agrava când tușeam încontinuu. Mi-am zis în sinea mea: „De ce simptomele mele par să indice faptul că aș avea o boală gravă?” După pandemie, am mers la spital pentru o ecografie abdominală, iar doctorul mi-a spus solemn că aveam o mulțime de pietricele în căile biliare și că în zona pelviană exista lichid care nu a putut fi identificat clar ca retenție de apă sau stază sangvină. De asemenea, m-a îndemnat în repetate rânduri să merg la un spital mai mare pentru investigații suplimentare, spunând că ar trebui să merg imediat. Am fost oarecum sceptică. M-am gândit că, din moment ce făcusem sacrificii și mă consumasem pentru Dumnezeu în toți acești ani, El ar fi trebuit să mă ferească de bolile grave. M-am gândit: „Unii frați și unele surori nu s-au sacrificat, nu s-au consumat și nu au suferit la fel de mult ca mine, dar sunt sănătoși și își pot face îndatoririle în mod normal. Eu am suferit și am sacrificat atât de mult, și totuși mă îmbolnăvesc permanent. De ce nu m-a ținut Dumnezeu în siguranță? Oare a ajuns Dumnezeu să mă deteste și să mă abandoneze? Altfel, de ce să tot sufăr de boli?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât simțeam mai multă durere. Nu știam ce să spun când mă rugam lui Dumnezeu și nu știam ce capitol din cuvintele Sale să citesc. Voiam să-mi umplu timpul cu unele dintre îndatoririle mele, dar mă simțeam prea epuizată ca să mă mișc. Simțeam un disconfort lăuntric de nedescris și nu puteam s-adun niciun strop de energie.

A doua zi, mi-am amintit cât de gravă spusese doctorul că era starea mea și am fost foarte îngrijorată și abătută. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt atât de chinuită din cauza acestei boli! Statura mea este foarte mică și nu știu cum să experimentez acest lucru. Te rog să mă îndrumi ca să-Ți înțeleg intenția în această privință și să mă ajuți să știu cum să experimentez ceea ce va urma!” Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați și dezvăluiți corupție – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori ca să renunți la intențiile și dorințele tale și ca să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând suferință și încercări. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu expun intenția și speranța pe care le au oamenii în credința lor, precum și semnificația din spatele încercărilor și rafinărilor din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu săvârșește lucrări fără sens și nici nu face vreo lucrare care este în detrimentul oamenilor. Această boală care s-a abătut asupra mea nu însemna că Dumnezeu voia să mă abandoneze, ci mai degrabă că Dumnezeu mă încerca și mă rafina, curățind impuritățile din credința mea. M-am gândit la momentul în care fusesem vindecată pentru prima dată de bolile mele. Fusesem zeloasă în a mă consuma și hotărâsem să răsplătesc sincer dragostea lui Dumnezeu și, indiferent cât de mult suferisem sau mă consumasem, făcusem totul cu bucurie și de bunăvoie. Mă considerasem o persoană care credea cu adevărat în Dumnezeu și crezusem că, dacă eu continuam așa, mântuirea avea să fie aproape. Când însă boala a lovit din nou, puțina mea credință, egoismul și neînțelegerea în ceea ce-L privește pe Dumnezeu au fost dezvăluite. Era ca și cum aș fi devenit o altă persoană. A fost exact așa cum a expus Dumnezeu când a zis: „Cei mai mulți oameni cred în Dumnezeu de dragul păcii și al altor beneficii. Dacă nu este în avantajul tău, nu crezi în Dumnezeu și, dacă nu poți primi favorurile lui Dumnezeu, te bosumfli. Cum poate aceasta să fie adevărata ta statură?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (3)”]. Tot timpul, sacrificiile și consumările mele fuseseră de dragul meu. În acest sens, încercasem să-L înșel pe Dumnezeu și să negociez cu El. Fusesem foarte egoistă și detestabilă și nu aveam nicio dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dacă această boală nu m-ar fi dezvăluit, nu mi-aș fi dat seama că toate sacrificiile făcute în credința mea de-a lungul anilor fuseseră de dragul harului și al binecuvântărilor și că încercasem să negociez cu Dumnezeu. Dumnezeu rânduise această situație și mă dezvăluise în acest fel pentru mântuirea mea. Însă eu nu înțelesesem intenția lui Dumnezeu și mă plânsesem de El și Îl înțelesesem greșit. M-am simțit profund îndatorată față de Dumnezeu și m-am rugat Lui, dorindu-mi să mă pocăiesc.

În seara aceea, am vizionat un videoclip cu un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, intitulat „Fiți martori ca Iov și Petru”: „Ai putea să spui că ai fost cucerit, dar poți să te supui până la moarte? Trebuie să fii capabil de a urma până la capăt, indiferent dacă există perspective și nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu, indiferent de mediu. În cele din urmă, trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei: mărturia lui Iov – supunere până la moarte; și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu. Într-o anumită privință, trebuie să fii ca Iov: el și-a pierdut toate bunurile materiale și a fost împresurat de boala trupului, dar, cu toate acestea, el nu s-a lepădat de numele lui Iahve. Aceasta a fost mărturia lui Iov. Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când s-a confruntat cu moartea sa, Îl iubea încă pe Dumnezeu, când a fost pus pe cruce, Îl iubea încă pe Dumnezeu. El nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe frumoase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai adus mărturie, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârșit, după ce a fost cucerit” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)”]. Ascultând acest imn, m-am emoționat până la lacrimi. Iov s-a confruntat cu încercări atât de mari! Și-a pierdut averea, copiii lui au murit, trupul i s-a acoperit de bube dureroase și totuși, în toiul unor dureri atât de mari, Iov nu numai că nu L-a tăgăduit pe Dumnezeu și nici nu s-a plâns de El, ci L-a lăudat, I-a preamărit numele și a adus o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Petru și-a petrecut viața căutând să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu și chiar și în momentul morții sale, a spus că nu-L iubise suficient. Indiferent dacă Dumnezeu Și-a îndeplinit sau nu promisiunile făcute lui, el tot a crezut în Dumnezeu și L-a iubit. Petru a adus mărturie pentru Dumnezeu și I-a mângâiat inima. Iov și Petru au fost oameni care L-au tratat cu adevărat pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Îi erau supuși lui Dumnezeu și nu aveau nicio dorință de a negocia cu El sau de a-I cere ceva, iar Dumnezeu a primit slavă din mărturiile lor. Dar eu, când boala mea s-a agravat și Dumnezeu nu mi-a îndeplinit dorințele și cerințele, m-am simțit potrivnică și m-am plâns în sinea mea. Nici măcar nu reușisem să continui să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să mă rog. Nu aveam nici măcar un strop de supunere sau de rațiune, și cu atât mai puțin aduceam mărturie pentru Dumnezeu. Niciodată nu m-aș fi gândit că, după ce am crezut în Dumnezeu atâția ani și după ce am mâncat și am băut atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am auzit atâtea predici, m-aș mai fi comportat așa și că voi încerca mereu să negociez cu Dumnezeu. Fusesem cu adevărat egoistă și detestabilă! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai îndatorată față de Dumnezeu. Am plâns în timp ce m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, cândva am crezut că îndeplinirea datoriei mele în toți anii mei de credință în Tine Te va mulțumi, dar prin ceea ce-a dezvăluit această boală, mi-am dat seama, în sfârșit, că toate sacrificiile și consumările mele au fost de dragul de-a obține binecuvântări. Nu Te-am tratat niciodată cu adevărat ca pe Dumnezeu. Dumnezeule, sunt atât de coruptă și de nevrednică de dragostea Ta! Indiferent cum evoluează boala mea, sunt dornică să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale.” Treptat, starea mea s-a schimbat în bine; am putut să depun efort pentru datoria mea în fiecare zi și nu am mai fost la fel de constrânsă de boală. Când mi-am liniștit inima ca să-mi fac datoria, spre surprinderea mea, starea mea de sănătate s-a ameliorat puțin, iar mie nu mi-a mai fost atât de frig. I-am fost atât de recunoscătoare lui Dumnezeu! După aceea, am continuat să-mi iau tratamentul medicamentos în timp ce îmi făceam datoria.

În iulie 2022, am avut febră mare, am tușit câteva zile și m-am simțit constant obosită. Când urcam scările, rămâneam fără aer și inima îmi bătea cu putere, de parcă ar fi fost pe cale să explodeze. M-am gândit în sinea mea: „De data asta, trebuie să mă supun și să nu mă plâng.” Dar, până în septembrie, boala mea s-a tot agravat. Am început să tușesc mai frecvent, am avut febră mare timp de două săptămâni consecutiv și nu m-am simțit mai bine nici măcar după ce am luat medicamente. La început, am crezut că este doar o răceală obișnuită însoțită de febră, dar deoarece starea mea se tot agrava, am mers la spital pentru un control. Diagnosticul inițial a fost efuziune pleurală cu suspiciune de tuberculoză. Doctorul a subliniat solemn că, din cauza excesului de apă din plămâni, plămânul meu drept nu mai funcționa, că starea mea devenise foarte gravă, că trebuia să mă internez imediat pentru tratament și că nu mai puteam amâna. Inima mi s-a strâns, iar eu m-am gândit în sinea mea: „Cum de-a putut boala mea să se agraveze atât de mult? Am fost grav bolnavă de mai multe ori în ultimii doi ani și, chiar dacă am fost slăbită, nu am încetat niciodată să-mi fac datoria. De ce nu s-a îmbunătățit starea mea, ci, dimpotrivă, s-a înrăutățit?” M-am simțit foarte demoralizată și speriată, gândindu-mă: „Cred în Dumnezeu de 19 ani. Mi-am abandonat familia și locul de muncă pentru a-mi face datoria și am îndurat toată suferința pe care ar fi trebuit să o îndur. Am făcut ce trebuia să fac, isprăvindu-mi alergarea, și, indiferent cât de bolnavă am fost, am stăruit în datoria mea. Am crezut că, urmându-L pe Dumnezeu, voi primi binecuvântări și voi fi mântuită, dar acum se dovedește că sunt atât de bolnavă, încât aș putea muri. Dacă mor, îmi voi pierde de tot șansa de a fi mântuită. Atunci oare nu vor fi fost în zadar toate eforturile și consumările mele?” Gândindu-mă la asta, inima mi s-a îngreunat mult, iar eu m-am simțit din cale-afară de lipsită de speranță. În acel moment, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu starea mea și am plâns în timp ce m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, simt că urmează să mor. Nu am nicio soluție acum, iar inima mea este plină de durere. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi ca să-Ți înțeleg intenția.” După ce m-am rugat, mi-am amintit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu:

5. Dacă ai fost întotdeauna foarte loial, cu multă iubire față de Mine, și totuși pătimești chinul bolii, dificultăți financiare și părăsirea de către prieteni sau rude, ori dacă înduri orice alte nenorociri în viață, atunci tot vor continua loialitatea și iubirea ta pentru Mine?

6. Dacă nimic din ce ți-ai imaginat în inima ta nu se potrivește cu ce am făcut Eu, atunci cum ar trebui să parcurgi calea viitoare?

7. Dacă nu primești niciunul dintre lucrurile pe care ai sperat să le primești, atunci poți continua să Mă urmezi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”

Confruntându-mă cu cerințele lui Dumnezeu, mintea mi s-a limpezit brusc. Aceste cerințe sunt standardele cu ajutorul cărora Dumnezeu evaluează dacă firea unei persoane s-a schimbat sau nu. Ele sunt și condițiile ca un credincios să poată primi mântuirea. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu Îi sunt loiali, Îl iubesc și pot rezista testelor indiferent de situație. Deși ceea ce face Dumnezeu nu se aliniază la închipuirile sau la speranțele lor, ei tot pot să-L urmeze și să-I rămână loiali. Gândindu-mă la trecut, am jurat cândva înaintea lui Dumnezeu și mi-am luat un angajament ferm că, indiferent de situație, Îl voi urma pe Dumnezeu și că, indiferent cum s-ar schimba circumstanțele și indiferent de durerile, necazurile, încercările sau rafinările pe care le voi experimenta, nu voi renunța la credința mea în Dumnezeu și Îl voi urma până la sfârșit. Însă faptele au arătat că eram lipsită de credință și că nu aveam deloc rațiune. Când boala s-a abătut asupra mea și nu am văzut nicio speranță de a trăi, m-am certat cu Dumnezeu, întrebându-mă de ce, din moment ce stăruisem în îndatoririle mele de-a lungul bolilor mele grave, boala mea nu se ameliora, ci se înrăutățea. Mi-am adus înaintea lui Dumnezeu chiar și toți anii de sacrificii și de consumări, inclusiv durerea de a-mi îndeplini îndatoririle în timp ce eram bolnavă, considerându-le drept capital și merite. M-am gândit că, deși nu avusesem mari realizări, cel puțin suferisem și că, prin urmare, Dumnezeu nu ar trebui să mă trateze astfel. M-am certat cu Dumnezeu, plângându-mă că mă tratează nedrept. Am regretat până și sacrificiile făcute în trecut. Eram atât de rebelă și de irezonabilă! Am văzut că anii mei de sacrificii și de consumări pentru credința mea fuseseră doar pentru a câștiga har și binecuvântări în schimb. M-am gândit la aceia care nu cred în Dumnezeu. Mănâncă, beau și se bucură de tot ce le-a dăruit Dumnezeu, dar nici nu dau dovadă de recunoștință și nici nu se închină Cerului, iar când se confruntă cu dezastre atât naturale, cât și provocate de om, se plâng de Cer și i se împotrivesc. Nu eram eu la fel ca acești neîncrezători? În realitate, este absolut firesc ca oamenii să se îmbolnăvească mâncând semințele pământului. Boala nu are nicio legătură cu faptul că o persoană crede sau nu în Dumnezeu, dar, din cauza bolii mele, eu m-am plâns de Dumnezeu, m-am îndoit de El și am vociferat împotriva Lui. Am văzut că nu aveam conștiință sau rațiune. Nu aveam câtuși de puțin o inimă cu frică de Dumnezeu. Cât de răzvrătită eram! Această boală m-a dezvăluit întru totul, iar eu am văzut cât de jalnic de mică era cu adevărat statura mea. Nu Îi eram deloc loială lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am simțit extrem de vinovată. Apoi mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În toate privințele am avut așteptări stricte de la om. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și condiții, atunci mai degrabă Mă lipsesc de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe toți cei care Mă înșală prin intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial și să facă toate lucrurile pentru a dovedi și de dragul acelui unic cuvânt: credință. Disprețuiesc faptul că voi folosiți cuvinte dulci pentru a încerca să Mă faceți să Mă bucur, căci Eu v-am tratat întotdeauna cu sinceritate, și deci Îmi doresc ca și voi să vă purtați față de Mine cu credință adevărată” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). „Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, dacă ești jalnic de murdar, atunci legea Raiului nu va tolera dorința ta de a intra în Împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Am simțit că spusele lui Dumnezeu transmit autoritate și putere și am simțit și firea Lui sfântă și dreaptă, care nu poate fi ofensată. Poarta Împărăției Cerurilor este păzită de Dumnezeu, iar celor impuri și corupți nu li se permite să intre în Împărăție. Dumnezeu nu îi va permite unei persoane să intre cu ușurință în Împărăția Sa datorită muncilor sau eforturilor sale. Aceasta este o regulă cerească pe care nimeni nu o poate încălca. M-am gândit la toți anii mei de credință. Mi-am tratat sacrificiile exterioare, consumările, suferințele și eforturile drept capital pentru a intra în Împărăția Cerurilor. Nici măcar nu dădeam dovadă de cea mai simplă formă de supunere față de Dumnezeu, deci cum putea El să nu mă deteste? Dumnezeu este credincios și tot ceea ce face pentru om este sincer. Dumnezeu speră și că oamenii vor avea credință adevărată și loialitate autentică față de El, dar de-a lungul anilor mei de credință, am nutrit întotdeauna intenții tranzacționale și am încercat să-L înșel în îndatoririle mele, iar firile mele corupte nu se schimbaseră câtuși de puțin. În ce fel eram calificată să intru în Împărăția lui Dumnezeu? Gândindu-mă la asta, mi s-a făcut frică. Am fost îndeajuns de norocoasă ca Dumnezeu să mă dezvăluie la timp, altfel, aș fi continuat să urmăresc având perspectiva greșită și aș fi ajuns să mă distrug de tot. I-am fost cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu! M-am rugat în tăcere în inima mea: „O, Dumnezeule, sunt atât de coruptă! Indiferent dacă există sau nu un leac pentru boala mea, Îți încredințez această problemă. Fie că trăiesc, fie că mor, cred că totul este în mâinile Tale.” După ce m-am rugat, m-am simțit mai liniștită.

Pe neașteptate, când am devenit dornică să mă supun, fratele meu mai mic s-a întors brusc de altundeva. După ce a aflat despre starea mea, a depus mari eforturi pentru a aranja ca eu să fiu tratată la un spital. Abia mi-a venit să cred. La apogeul unei pandemii atât de severe, era aproape imposibil să te internezi, așa că nu m-am așteptat niciodată să fiu internată și tratată atât de repede. Îmi era foarte clar că Dumnezeu îmi deschidea o cale de scăpare. Cu lacrimi de recunoștință, I-am adus mulțumiri lui Dumnezeu și L-am slăvit din adâncul inimii! După un control, am fost diagnosticată cu efuziune pleurală și pleurezie tuberculoasă, iar după operație, plămânul meu drept a început să funcționeze din nou în mod normal. Am început iarăși să respir fără probleme, iar starea mea de spirit s-a îmbunătățit enorm. La o săptămână după internare, cei de acolo m-au ajutat și să iau legătura cu un alt spital unde se trata pleurezia tuberculoasă. În acest fel, ambele boli au fost tratate simultan. Am văzut că momentul întoarcerii fratelui meu și internarea mea pentru tratament fuseseră în mâinile lui Dumnezeu. Situația rânduită de Dumnezeu pentru mine era ceva ce puteam suporta, iar eu am regretat îngrijorarea, puțina credință și neînțelegerile față de Dumnezeu pe care le dezvăluisem. O lună mai târziu, am fost externată. Mi-am reluat viața bisericească și am început să-mi fac din nou datoria.

Prin intermediul acestei boli, am ajuns să înțeleg că tot ceea ce face Dumnezeu are sens și conține intențiile Sale minuțioase. Suferința pe care am îndurat-o a fost provocată de profunda mea corupție și a fost, de asemenea, purificarea și mântuirea din partea lui Dumnezeu pentru mine. Dacă n-aș fi avut această boală și nu m-aș fi aflat în pragul morții, nu mi-aș fi dat seama cât de grave erau intențiile mele de a căuta binecuvântări, iar iluzia că păream să sufăr și să plătesc un preț ar fi continuat să mă amăgească. Expunerea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu mi-au îngăduit să văd egoismul, caracterul detestabil și impuritatea din credința mea, permițându-mi să dobândesc scopul și direcția corecte în care să urmăresc și să renunț într-o oarecare măsură la intenția mea de a căuta binecuvântări. Acum pot să trăiesc și să lucrez în mod normal în mare parte și, deși uneori boala mea recidivează, știu că aceasta este suferința pe care ar trebui să o îndur și pot să mă supun în sinea mea. Nu mă mai aștept ca Dumnezeu să-mi dea sănătate și îmi pot face și datoria cât mai bine posibil, în funcție de starea mea fizică. Indiferent dacă boala mea poate fi sau nu vindecată complet, voi urmări adevărul cu sârguință, voi căuta să-mi schimb firea și îmi voi îndeplini datoria.