de Zhuanyi, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture corupția și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu; iar prin folosirea cuvântului, ajunge să rafineze, să judece și să dezvăluie că toată necurăția, noțiunile, motivele și aspirațiile individuale din inima omului sunt complet revelate” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”). „Să lucrez acum asupra descendenților lui Moab înseamnă să îi mântuiesc pe cei care au căzut în cel mai mare întuneric. Deși ei au fost blestemați, Dumnezeu este dispus să obțină glorie de la ei căci, la început, toți au fost oameni a căror inimă era lipsită de Dumnezeu; doar a-i face pe cei fără Dumnezeu în inima lor să I se supună și să-L iubească este adevărata cucerire, iar roadele unei asemenea lucrări sunt cele mai valoroase și mai convingătoare. Doar asta înseamnă dobândirea gloriei – aceasta este gloria pe care Dumnezeu vrea să o câștige în zilele de pe urmă. Deși acești oameni au o poziție inferioară, faptul că acum sunt capabili să câștige o mântuire atât de minunată este o adevărată înălțare din partea lui Dumnezeu. Această lucrare este foarte semnificativă și prin judecată îi câștigă El pe acești oameni. Intenția Sa nu este să îi pedepsească pe acești oameni, ci să îi mântuiască. Dacă în zilele de pe urmă El încă ar mai săvârși lucrarea de cucerire în Israel, ar fi inutil; chiar dacă ar aduce roade, nu ar avea valoare sau vreo mare însemnătate, iar El nu ar putea să câștige toată gloria” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). Ascultarea acestor cuvinte de la Dumnezeu mă face să mă gândesc la încercarea mea, ca urmașă a lui Moab.

Îmi amintesc că, în 1993, Dumnezeu Atotputernic a exprimat Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2) și Esența și identitatea omului. El a dezvăluit că, în China, aleșii lui Dumnezeu sunt, cu toții, urmași ai lui Moab. La vremea respectivă, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Descendenții lui Moab sunt cei mai umili dintre toți oamenii lumii. Unii oameni întreabă: nu sunt descendenții lui Ham cei mai umili dintre toți? Descendenții marelui balaur roșu și urmașii lui Ham reprezintă lucruri diferite, iar descendenții lui Ham au o semnificație reprezentativă diferită: indiferent de modul în care sunt blestemați, ei sunt în continuare descendenții lui Noe; originile lui Moab, între timp, nu erau pure, el se trăgea din desfrâu, iar în aceasta se află diferența” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)”). „Cei pe care îi salvez sunt aceia pe care i-am predestinat cu mult timp în urmă și care au fost răscumpărați de Mine, în timp ce voi sunteți suflete sărmane, care au fost plasate printre oameni ca o excepție de la regulă. Ar trebui să știți că nu aparțineți casei lui David sau lui Iacob, ci a celei lui Moab, care sunt membri ai unui trib ne-evreiesc. Căci nu am încheiat un legământ cu voi, ci doar Mi-am înfăptuit lucrarea, am vorbit printre voi și v-am condus. Sângele Meu nu a fost vărsat pentru voi. Am făcut o lucrare printre voi numai pentru mărturia Mea. Nu ați știut asta?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența și identitatea omului”). Am fost atât de uimită! M-am întrebat: „Suntem noi urmași ai lui Moab? E adevărat asta? Moab a fost fiul lui Lot și al fiicei acestuia. El a fost un rod al dezmățului, nefiind din origini pure, așadar, cum am putea noi fi urmașii lui? În credința mea în Domnul, se spunea că noi suntem urmași ai lui Israel, că ne tragem din neamul lui Iacov. Atunci, de ce ar spune Dumnezeu că suntem urmași ai lui Moab? Chiar nu puteam accepta asta, dar apoi, m-am gândit: „Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și El revelează doar certitudini. Nu poate fi greșit! De ce sunt urmașa lui Moab și de ce m-am născut în China? Credeam că, fiind printre primii care experimentează judecata și mustrarea lui Dumnezeu, printre primii care acceptă lucrarea de judecată și curățare în zilele de pe urmă și fiind o persoană care va fi făcută biruitoare, o credincioasă-model înaintea dezastrelor, statutul meu trebuie să fie mai mare decât al aleșilor lui Dumnezeu din oricare altă țară. Dar, spre surprinderea mea, eram o urmașă a lui Moab și, pe lângă faptul că eram blestemată de Dumnezeu, eram un rod al dezmățului. Eram cea mai josnică, cea mai depravată dintre toți oamenii. Ce ar crede necredincioșii despre mine dacă ar afla despre asta? Ce ar spune membrii necredincioși ai familiei mele? Renunțasem la căminul și cariera mea pentru credință, suferind și sacrificându-mă, dar, în cele din urmă, eram doar o urmașă a lui Moab. Era un lucru atât de umilitor și rușinos! Simțeam că trebuie să sufăr în tăcere. În decursul acelei perioade, în clipa în care mă gândeam că sunt o urmașă a lui Moab, un rod al dezmățului, eram incredibil de rușinată și nu suportam să-mi arăt fața. Am rămas acasă zile la rând, fără să mănânc sau să dorm, și nu am avut tăria să mă ocup deloc de treburile gospodărești. În inima mea, pur și simplu, mă văicăream întruna: „Cum aș putea fi unul dintre urmașii lui Moab? Cum ar putea fi atât de umile descendența și statutul meu? Eram precum cineva care crescuse într-o familie bogată, incredibil de mândru, crezând că e de viță nobilă, dar care, într-o zi, află, din senin, că e de sorginte proastă și că nu aparține deloc acelei descendențe. Simțeam o agitație interioară plină de durere, neputință și tristețe și, pur și simplu, nu puteam accepta acest fapt. Eram plină de nemulțumire, pesimism și confuzie. Credeam că, urmașă a lui Moab fiind, sunt blestemată și că Dumnezeu nu mă va mântui niciodată. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai nedreptățită. Era ca și cum o povară enormă mă apăsa pe piept și abia puteam respira. Mă retrăgeam în secret și plângeam singură în baie. Toți sufereau la momentul acela. Unii plângeau ori de câte ori se pomenea despre asta.

În toiul acestui chin pe care-l sufeream, Dumnezeu Atotputernic Și-a făcut cunoscute cuvintele: Semnificația mântuirii descendenților lui Moab, dezvăluind stările noastre și spunându-ne care e voia Lui. Am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „La început, când v-am oferit poziția de popor al lui Dumnezeu, ați țopăit, cu mai multă bucurie decât oricine altcineva. Totuși, de îndată ce am spus că sunteți descendenții lui Moab, ce ați făcut? Toți v-ați pierdut cu firea! Unde este statura voastră? Conceptul vostru de poziție este prea puternic! […] Ce fel de suferințe ați îndurat de vă simțiți atât de neîndreptățiți? Credeți că imediat ce Dumnezeu v-a chinuit până la un anumit punct va fi bucuros, ca și când ar fi venit cu intenția de a vă condamna și că, după ce vă condamnă și vă distruge, lucrarea Lui se va încheia. Asta am spus Eu? Nu din cauza orbirii voastre credeți asta? Oare voi înșivă nu vă străduiți să vă purtați bine sau Eu vă condamn intenționat? Nu am făcut niciodată așa ceva – e ceva ce ați născocit voi. Acesta nu a fost niciodată modul în care am lucrat, și nici nu am intenția asta. Dacă aș vrea cu adevărat să vă distrug, aș fi nevoit să îndur astfel de greutăți? Dacă aș vrea cu adevărat să vă distrug, ar fi nevoit să vă vorbesc atât de sincer? Aceasta este voia Mea: după ce vă voi mântui, atunci Mă voi putea odihni. Cu cât mai josnică este o persoană, cu atât mai mult este obiectul mântuirii Mele. Cu cât mai proactiv puteți intra, cu atât mai fericit voi fi. Cu cât cedați mai mult, cu atât sunt mai supărat. Mereu vreți să veniți țanțoș și să preluați tronul – vă spun, aceasta nu este calea de a vă mântui de murdărie. Fantezia de a sta pe tron nu vă poate desăvârși; nu e realistă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). M-am simțit foarte vinovată când am citit asta. M-am gândit cum, înainte, când Dumnezeu a spus că vom deveni oamenii Împărăției și că vom fi făcuți biruitori, modele, eu am devenit arogantă și nu am știut cine sunt, crezând că, de vreme ce eram una dintre primii care acceptă judecata și mustrarea lui Dumnezeu și printre primii care sunt desăvârșiți, trebuie să am un statut superior aleșilor lui Dumnezeu din oricare altă țară. Eram atât de îngâmfată, atât de mulțumită de mine însămi! Când Dumnezeu ne-a dezvăluit drept urmași ai lui Moab, am văzut că sunt de sorginte și statut modeste și că sunt blestemată de Dumnezeu. Credeam că Dumnezeu nu mă va mântui niciodată, așa că am căzut pradă pesimismului și nu puteam ieși din starea asta. Mi-am dat seama că dorința mea de statut era mult prea puternică și că statura mea lăsa mult de dorit. De fapt, deși Dumnezeu ne-a dezvăluit ca urmași ai lui Moab, nu a spus niciodată că nu ne va mântui. La urma urmei, El a devenit trup în țara marelui balaur roșu și a exprimat adevăruri pentru a ne judeca, mustra, uda și a avea grijă de noi, astfel încât noi, cei mai murdari și corupți oameni, să putem avea o șansă de a fi mântuiți de Dumnezeu. Toate astea se datorează intențiilor bune ale lui Dumnezeu! Dar eu nu am înțeles voia lui Dumnezeu. Am crezut că un urmaș al lui Moab, cineva atât de murdar și de umil ca mine, va fi foarte detestat și urât de Dumnezeu, că nici pomeneală ca El să mă mântuiască. Am înțeles greșit și m-am plâns, devenind pesimistă și potrivnică lui Dumnezeu. Am fost atât de irațională! La scurt timp după asta, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Chiar și ignorând faptul că sunteți descendenții lui Moab, este natura voastră sau locul nașterii voastre de cel mai înalt nivel? Chiar și ignorând că sunteți descendenții lui, nu toți sunteți descendenții lui Moab, de la primul la ultimul? Poate fi schimbat adevărul faptelor? Expunerea naturii voastre denaturează acum adevărul faptelor? Cercetați-vă slugărnicia, viețile și caracterele – nu știți că sunteți cei mai josnici dintre oameni? Cu ce vă lăudați? Uitați-vă la poziția voastră în societate. Nu sunteți la cel mai de jos nivel al acesteia? Credeți că nu M-am exprimat corect? Avram l-a oferit pe Isac – voi ce ați oferit? Iov a oferit totul – voi ce ați oferit? Atât de mulți oameni și-au dat viețile, și-au plecat capetele și și-au vărsat sângele ca să caute adevărata cale. Ați plătit acel preț? Prin comparație, nu sunteți calificați deloc să vă bucurați de un har atât de mare. Vă nedreptățesc dacă spun astăzi că sunteți descendenții lui Moab? Să nu aveți păreri prea bune despre voi. Nu aveți cu ce să vă lăudați. O mântuire atât de măreață și un har atât de mare vi se oferă fără plată. Voi nu ați sacrificat nimic și, totuși, vă bucurați nestingheriți de har. Nu vă simțiți rușinați?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). Fiecare dintre întrebările lui Dumnezeu au bătut la ușa inimii mele. Am fost atât de stânjenită, atât de rușinată! M-am gândit la sfinții de-a lungul veacurilor: ei I-au fost devotați și ascultători lui Dumnezeu și niciodată nu au dat vina pe El când au trecut prin mari încercări. Au mărturisit ferm pentru Dumnezeu și I-au câștigat încuviințarea și binecuvântările. Avraam s-a supus poruncilor lui Dumnezeu, oferindu-l pe Isaac, preaiubitul său fiu, lui Dumnezeu. El nu a negociat nicio condiție, nici nu a încercat să polemizeze cu Dumnezeu, ci doar s-a supus categoric. Iar când Iov a trecut printr-o mare încercare, pierzând toată averea familiei sale și pe toți copiii săi, trupul lui fiind plin de bube, el tot L-a lăudat pe Dumnezeu, spunând: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1:21). Dar eu m-am născut în țara marelui balaur roșu, am fost educată în doctrina ateismului, a evoluției și a materialismului, din fragedă pruncie. Nu am știut niciodată că există Dumnezeu, cu atât mai puțin, cum să mă închin Lui. Credința mea era doar ca să obțin harul și binecuvântările lui Dumnezeu, astfel încât, ulterior, să pot intra în Împărăția cerurilor și să am o destinație bună. Când m-am confruntat cu o încercare, neavând niciun statut și neprimind nicio binecuvântare, pur și simplu, am înțeles greșit și m-am plâns, devenind pesimistă și potrivnică lui Dumnezeu. Nu eram cu adevărat supusă și nu Îl tratam ca pe Dumnezeu. Pe parcursul acelor ani de credință, mă bucurasem nestingherită de sprijinul cuvintelor lui Dumnezeu și de călăuzirea pas cu pas a lucrării lui Dumnezeu. Nu numai că nu îmi făceam datoria bine pentru a răsplăti dragostea Lui, ci tot ce I-am dat în schimb a fost neînțelegere și văicăreală, răzvrătire și împotrivire. Ce fel de credincioasă eram eu? Chiar și așa, ajunsesem să mă consider lumina ochilor lui Dumnezeu, o persoană importantă pentru El și am crezut că voi avea un statut superior aleșilor lui Dumnezeu din orice alt loc, că merit foarte mult recompensele și binecuvântările lui Dumnezeu. Eram atât de arogantă, încât nu cunoșteam situația reală. Nu aveam deloc conștiință de sine! Dacă Dumnezeu nu ar fi dezvăluit originea mea murdară, umilă, și acum aș crede că provin din una dintre cele douăsprezece seminții ale lui Iacov, că sunt un copil al lui Israel, o urmașă a lui David. Chiar nu-mi era deloc rușine! Acum îmi cunosc identitatea și statutul, așa că stau mai retrasă. Nu sunt la fel de obraznică precum eram înainte. De asemenea, am câștigat puțină rațiune înaintea lui Dumnezeu. Asta e mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! Nu ar trebui să am nicio pretenție extravagantă de la Dumnezeu și, chiar dacă nu voi avea un rezultat sau o destinație bună în cele din urmă, tot mă voi supune orânduielii lui Dumnezeu și voi lăuda dreptatea Lui.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și am înțeles mai mult din semnificația lucrării lui Dumnezeu în seminția lui Moab. Am văzut că asta este ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu. „Să lucrez acum asupra descendenților lui Moab înseamnă să îi mântuiesc pe cei care au căzut în cel mai mare întuneric. Deși ei au fost blestemați, Dumnezeu este dispus să obțină glorie de la ei căci, la început, toți au fost oameni a căror inimă era lipsită de Dumnezeu; doar a-i face pe cei fără Dumnezeu în inima lor să I se supună și să-L iubească este adevărata cucerire, iar roadele unei asemenea lucrări sunt cele mai valoroase și mai convingătoare. Doar asta înseamnă dobândirea gloriei – aceasta este gloria pe care Dumnezeu vrea să o câștige în zilele de pe urmă. Deși acești oameni au o poziție inferioară, faptul că acum sunt capabili să câștige o mântuire atât de minunată este o adevărată înălțare din partea lui Dumnezeu. Această lucrare este foarte semnificativă și prin judecată îi câștigă El pe acești oameni. Intenția Sa nu este să îi pedepsească pe acești oameni, ci să îi mântuiască. Dacă în zilele de pe urmă El încă ar mai săvârși lucrarea de cucerire în Israel, ar fi inutil; chiar dacă ar aduce roade, nu ar avea valoare sau vreo mare însemnătate, iar El nu ar putea să câștige toată gloria. […] Lucrarea de astăzi asupra voastră, descendenții lui Moab, nu este menită să vă umilească, ci să dezvăluie importanța lucrării. Pentru voi, este o mare înălțare. Dacă o persoană are rațiune și discernământ, va spune: «Sunt un descendent de-al lui Moab, cu adevărat nevrednic să primesc astăzi o înălțare atât de măreață de la Dumnezeu sau binecuvântări atât de minunate. În tot ceea ce fac și spun, și conform statutului și valorii mele, nu sunt deloc vrednic de binecuvântări atât de mărețe din partea lui Dumnezeu. Israeliții au o mare dragoste pentru Dumnezeu și El le oferă harul de care se bucură ei, dar statutul lor este mult mai înalt decât al nostru. Avram I-a fost foarte devotat lui Iahve, iar Petru I-a fost foarte devotat lui Isus – devotamentul lor era de o sută de ori mai mare decât al nostru. Potrivit acțiunilor noastre, suntem absolut nevrednici să ne bucurăm de harul lui Dumnezeu»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). „Descendenții lui Moab au fost blestemați și s-au născut în această țară subdezvoltată; fără nicio îndoială, descendenții lui Moab sunt oamenii cu cel mai jos statut, sub influența întunericului. Deoarece acești oameni au avut statutul cel mai de jos în trecut, lucrarea făcută printre ei este cea mai capabilă să dărâme concepțiile omenești și este, de asemenea, cea mai benefică lucrare pentru întregul Său plan de gestionare (planul mântuirii). Lucrarea Lui printre acești oameni este acțiunea cea mai capabilă de a spulbera concepțiile omenești; cu aceasta, El lansează o epocă; cu aceasta, El spulberă toate concepțiile omenești; cu aceasta, El încheie lucrarea întregii Epoci a Harului. Lucrarea Sa inițială a fost realizată în Iudeea, în interiorul zonei Israelului; în națiunile neamurilor, El nu a făcut nicio lucrare de lansare a vreunei epoci. Etapa finală a lucrării Sale nu este realizată numai printre oamenii națiunilor neamurilor; chiar mai mult decât atât, ea este realizată printre acei oameni blestemați. Acest singur punct este dovada cea mai capabilă de a-l umili pe Satana; astfel, Dumnezeu «devine» Dumnezeul întregii creații din univers și devine Domnul tuturor lucrurilor, obiectul de închinare pentru tot ce are viață” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este Domnul întregii creații”). Înainte, aveam noțiunea că Dumnezeu hotărâse dinainte pe cine va mântui, că aceștia erau aleșii Lui, așa că, de vreme ce chinezii erau urmașii lui Moab, de vreme ce eram cei mai de jos dintre cei de jos, cei care Îl recunoșteau cel mai puțin pe Dumnezeu, care I se împotriveau cel mai mult lui Dumnezeu, și eram blestemați și respinși de Dumnezeu, cu siguranță, El nu ne va mântui. Dar asta nu e deloc ceea ce a făcut Dumnezeu. El nu ne-a abandonat pentru că suntem umili și nu a renunțat la mântuirea noastră pentru că suntem murdari și corupți. Dimpotrivă, El Însuși a devenit trup, suportând o umilință și o suferință uriașă, pentru a veni printre noi, urmașii lui Moab, ca să lucreze, judecând, mustrând, punându-ne la încercare și rafinându-ne în repetate rânduri prin cuvintele Lui. Totul a fost făcut pentru a ne purifica și mântui. Cât de mare e iubirea lui Dumnezeu! E precum atunci când Domnul Isus a mâncat la aceeași masă cu păcătoșii. Cu cât suntem mai murdari și mai umili, cu atât mai mult vedem cât de mari sunt iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Până la urmă, Dumnezeu vrea să ne salveze pe noi, cei mai profund corupți, cei mai murdari și mai de jos oameni, de forțele întunecate ale Satanei, astfel încât să fim mărturie glorioasă pentru El. Asta e ceea ce îl va face cel mai tare de ocară pe Satana. Ăsta e sensul lucrării lui Dumnezeu în seminția lui Moab! De asemenea, lucrarea lui Dumnezeu în seminția lui Moab în zilele de pe urmă a distrus toate noțiunile noastre, permițându-ne să vedem că, pe lângă faptul că El e Dumnezeul israeliților, El e și Dumnezeul tuturor ființelor create. Pe El nu Îl interesează din ce neam provenim, de ce țară sau etnie aparținem, dacă suntem israeliți sau urmași ai lui Moab, dacă suntem binecuvântați sau blestemați de Dumnezeu. Atât timp cât suntem ființe create și atât timp cât urmăm adevărul și ne supunem lucrării lui Dumnezeu, putem fi mântuiți de Dumnezeu. Dumnezeu e corect și drept cu fiecare ființă creată în parte și ceea ce El dă fiecăruia în parte este o șansă la mântuire. Cu cât cugetam mai mult la cuvintele lui Dumnezeu, cu atât simțeam mai mult marea semnificație a lucrării lui Dumnezeu în seminția lui Moab și cât de reale sunt iubirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru umanitatea coruptă. Dar, din nefericire, calibrul meu e foarte deficitar, iar înțelegerea mea despre lucrarea lui Dumnezeu e limitată. Pot împărtăși doar o fărâmă din sentimentele și înțelegerea mea, dar nu pot da mărturie bună. Chiar Îi datorez foarte mult lui Dumnezeu.

Acum, dacă mă gândesc retrospectiv la asta, trecând prin încercarea de a fi o urmașă a lui Moab, deși am suferit puțin la vremea respectivă, am ajuns să-mi cunosc propria identitate și valoare. Am câștigat puțină înțelegere despre lucrarea lui Dumnezeu de a mântui omenirea și despre firea Lui dreaptă și, de atunci, nu am mai fost atât de arogantă și mulțumită de mine. Am ajuns să simt cât de umilă și de coruptă sunt că nu sunt vrednică de iubirea și mântuirea Lui și nu mai îndrăznesc să-I fac nicio cerere stranie. Indiferent cum mă tratează Dumnezeu sau ce orânduiește, sunt dispusă să accept asta și să mă supun. Vreau doar să accept sincer judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu și să caut o schimbare în firea vieții mele. Chiar ca urmașă a lui Moab, tot trebuie să urmez adevărul și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu. Faptul că am reușit să mă schimb fie și atât de puțin se datorează întru totul iubirii lui Dumnezeu! „Noi nu suntem israeliții, ci descendenții părăsiți ai lui Moab, nu suntem Petru, de al cărui calibru nu suntem capabili, și nici Iov, și nici măcar nu putem să ne comparăm cu hotărârea lui Pavel de a suferi pentru Dumnezeu și de a se dedica lui Dumnezeu, și suntem atât de înapoiați, și, prin urmare, nu suntem calificați pentru a ne bucura de binecuvântările lui Dumnezeu. Dumnezeu tot ne-a ridicat astăzi; aşadar, trebuie să-L mulţumim pe Dumnezeu şi, cu toate că avem un calibru sau calificări insuficiente, suntem dispuși să-L satisfacem pe Dumnezeu – avem această hotărâre. Suntem descendenții lui Moab și am fost blestemați. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu, și noi nu suntem capabili să îl schimbăm, dar existența și cunoștințele noastre se pot schimba, și suntem hotărâți să-L satisfacem pe Dumnezeu” („Hotărârea pe care urmașii lui Moab trebuie să o aibă” din Urmați Mielul și cântați cântări noi).