de Lin Sen, China

În copilărie, în familia mea, bărbații au fost mereu la conducere, iar tata avea ultimul cuvânt de spus în toate. Nu făcea niciodată nicio treabă casnică; de treburi precum gătitul, spălatul rufelor și curățenia se ocupau mama și sora mea. Ne spunea adesea, mie și fraților mei, că „Bărbații ar trebui să muncească în afara casei, iar femeile să se ocupe de treburile casnice” și că agricultura și câștigatul banilor erau treaba bărbatului, pe când gătitul și spălatul rufelor erau treburi de femei. Prin vorbele și faptele tatălui meu, toți frații mei mai mari au devenit capii familiilor lor după ce s-au căsătorit și nu făceau niciodată treburi casnice. Voiam să fiu la fel ca ei, deoarece simțeam că doar așa puteam avea ținuta potrivită și demnitatea unui bărbat. După ce m-am căsătorit, soția mea a fost o gospodină foarte virtuoasă și pricepută, care a preluat toate treburile casnice. Uneori, în timpul meselor, îmi servea mâncarea chiar în față. Asta m-a făcut să cred și mai mult că, în calitate de bărbat, nu trebuia să fac treburi precum spălatul, cârpitul sau îngrijirea copiilor. Toate acestea erau treburi de femei. Dacă le-aș fi făcut, ar fi fost umilitor și sub demnitatea mea. Mai târziu, după ce soția mea a născut, veneam acasă de la muncă și o vedeam cum se chinuia să gătească și să facă treburile casnice în timp ce ținea copilul în brațe. Voiam s-o ajut, dar apoi mă gândeam ce umilitor ar fi fost dacă oamenii ar fi aflat că un bărbat în toată firea ca mine făcea acel gen de muncă. Așa că ieșeam să joc cărți, în loc s-o ajut pe soția mea cu treburile casnice. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, mi-a plăcut foarte mult să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Din cuvintele Lui, am înțeles că, pentru a crede în Dumnezeu, trebuia să practic adevărul în toate lucrurile și să trăiesc umanitatea normală. Nu puteam doar să-i las pe alții să mă servească – ar fi fost un lucru cu adevărat lipsit de rațiune. Din acel moment, am început s-o ajut pe soția mea cu unele treburi casnice, învățând să gătesc, să spăl legume și să fac curățenie.

Într-o zi din ianuarie 2023, conducătorul a spus că o locuință de găzduire se confrunta cu unele riscuri de securitate și că surorile tinere care stăteau acolo trebuiau mutate imediat. M-a rugat să le găzduiesc temporar și a spus că se vor muta după Anul Nou, odată ce se va găsi o locuință de găzduire potrivită. Mi-am zis în sinea mea: „Sunt un frate. Să-mi petrec toată ziua pe lângă aragazul din bucătărie – ce înjositor și penibil ar fi! De ce a rânduit conducătorul să fac eu datoria de găzduire? Nu cumva încearcă doar să mă pună în dificultate?” Dar apoi m-am gândit: „Cred în Dumnezeu de mulți ani. Dacă refuz această datorie, oare conducătorul nu va spune că nu sunt o persoană care urmărește adevărul? În plus, casa mea este destul de potrivită pentru găzduire. Și, deși soția mea a fost îndepărtată din biserică, mă sprijină să-mi fac datoria, iar cei doi copii ai mei nu se opun nici ei. Ar fi perfect ca surorile tinere să petreacă Anul Nou la mine acasă. Mai mult, conducătorul mi-a cerut doar să le găzduiesc temporar. Se vor muta de îndată ce se va găsi o locuință de găzduire potrivită.” Gândindu-mă la asta, am fost de acord. Dar când a venit vremea să găzduiesc, acea mentalitate cum că „Bărbații ar trebui să muncească în afara casei, iar femeile să se ocupe de treburile casnice” a ieșit din nou la suprafață. Deoarece soția mea lucra la un local cu mic-dejun, eu eram cel care gătea micul-dejun și prânzul acasă în fiecare zi. Soția mea mi-a amintit de multe ori: „Ar trebui să-ți pui un șorț și mânecuțe când gătești, altfel hainele ți se vor murdări și vor fi greu de spălat.” Încuviințam verbal, dar nu am făcut-o nici măcar o dată. M-am gândit: „Vrea să port mânecuțe și șorț? Cum aș arăta? Aș arăta ca o casnică bătrână! Dacă m-ar vedea surorile așa, cât de penibil ar fi? Gătitul și spălatul sunt treburi pe care ar trebui să le facă surorile, nu frații. Dacă frații și surorile ar afla că fac datoria de găzduire, cu siguranță m-ar privi de sus. Nu-mi vine să cred că eu, un frate care face o lucrare bazată pe texte, am devenit acum un bucătar profesionist!” După un timp, conducătorul a rânduit ca o altă soră tânără să se mute în casa mea, iar surorile păreau să nu aibă deloc de gând să se mute. Mi-am zis în sinea mea: „Nu au spus că se vor muta după Anul Nou? De ce sunt aduși mai mulți oameni în casa mea? Gătitul ăsta zilnic este atât de înjositor! Când se va termina odată?” Mă simțeam sufocat de negativitate, așa că am încetat să mai gătesc cu tragere de inimă și am început să fiu superficial. Orezul pe care îl găteam la aburi era fie prea tare, fie prea moale, iar mâncărurile pe care le sotam erau fie prea sărate, fie complet fade. Dar nu am reflectat deloc asupra mea; ba chiar am simțit că era suficient doar să reușesc să pun mâncarea pe masă. Mai târziu, au început să-mi zică părerile lor, spunând că tăițeii pe care îi găteam erau cruzi, iar cristalele de sare din mâncărurile reci nu se topiseră. Auzind asta, m-am simțit și mai prost. „Este deja destul de înjositor pentru un bărbat în toată firea ca mine să gătească pentru voi toată ziua, iar acum îmi găsiți nod în papură la toate? E de nesuportat!” În inima mea, îmi doream doar să se mute mai repede. Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă călăuzească să-mi înțeleg problemele.

În acel moment, am auzit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu:

Omenirea de la început era formată din ființe vii cu duh

1  La început am creat omenirea; adică l-am creat pe strămoșul omenirii, pe Adam. El era înzestrat cu formă și chip, plin de vitalitate, plin de vigoare și, mai mult decât atât, era însoțit de slava Mea. Aceea a fost ziua slăvită când Eu am creat omul. După aceea, Eva a fost făcută din trupul lui Adam și a fost și ea strămoșul omului. Astfel, oamenii pe care i-am creat au fost umpluți de suflul Meu și plini de slava Mea.

2  Adam „s-a născut” inițial din mâna Mea și a fost reprezentarea chipului Meu. Astfel, semnificația inițială a lui „Adam” este o ființă creată de Mine, care a fost impregnată cu energia Mea vitală, impregnată cu slava Mea, având formă și chip, având un duh și suflare. El a fost singura ființă creată care a avut duh, capabilă să Mă reprezinte și să-Mi poarte chipul, și care a primit suflul Meu.

3  La început, Eva era cel de-al doilea om înzestrat cu suflu a cărui creație am poruncit-o, prin urmare, semnificația inițială a „Evei” este o ființă creată care să continue slava Mea, care era plină de vitalitatea Mea și, cu atât mai mult, înzestrată cu slava Mea. Eva a venit din Adam, așa că și ea Mi-a purtat chipul, căci ea a fost cea de-a doua ființă umană care a fost creată după chipul Meu. Semnificația inițială a „Evei” este o ființă umană vie cu un duh, carne și oase. Ea a fost a doua mărturie a Mea, precum și al doilea chip al Meu în mijlocul omenirii. Ei au fost strămoșii omenirii, cei prețioși și curați ai omenirii, și au fost inițial ființe vii înzestrate cu duhuri.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înseamnă să fii o persoană adevărată”

Cugetând la versuri, am înțeles că atunci când Dumnezeu a creat la început omenirea – pe Adam și Eva – El nu a spus niciodată că bărbații sunt mai nobili decât femeile sau că femeile au un statut inferior bărbaților. În ochii lui Dumnezeu, bărbații și femeile sunt egali. La fel este și în casa lui Dumnezeu. Indiferent ce datorie realizează cineva, Dumnezeu nu a spus niciodată că anumite îndatoriri trebuie făcute de frați, iar altele doar de surori. Dar eu fusesem educat prin vorbele și faptele tatălui meu încă de mic și trăiam după idei șovine. Întotdeauna le-am desconsiderat pe femei și am disprețuit sarcini precum gătitul și spălatul, considerându-le treburi de femei. De aceea am fost atât de potrivnic față de datoria mea de găzduire și, chiar și atunci când o făceam, eram pur și simplu superficial. Nimic din ce gândeam și făceam nu era în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Dându-mi seama de asta, am fost dispus să mă supun și să-mi îndeplinesc datoria de găzduire cu sârguință. După aceea, când găteam tăiței, îi fierbeam puțin mai mult și puneam în avans la marinat mâncărurile reci. Am început, de asemenea, să mă gândesc să variez felurile de mâncare pe care le făceam. Când vedeam că unele dintre surorile tinere erau bolnave și tușeau, le făceam o băutură din pere și zahăr candel. Tocmai când începeam să mă schimb, ele s-au mutat pe neașteptate.

După ce au plecat, am cugetat adesea: „De ce am dezvăluit atâta împotrivire în timpul datoriei de găzduire?” Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu care expuneau problema șovinismului și am dobândit o oarecare înțelegere despre mine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Mulți bărbați gândesc: «Treburile casnice precum spălatul și cârpitul hainelor sunt toate lucruri pe care ar trebui să le facă femeile. Ori de câte ori fac aceste sarcini, mă enervez și mă simt mai puțin bărbat.» […] Unii bărbați au aceste gânduri machiste; desconsideră treburile casnice precum să aibă grijă de copii, spălatul hainelor, gătitul și curățenia, și nu sunt dispuși să le facă. Chiar dacă le fac, nu au prea multă tragere de inimă, temându-se că alții ar putea să-i privească de sus. Se gândesc: «Dacă fac mereu aceste treburi casnice, în ce fel sunt eu diferit de o femeie?» Nu există o problemă cu gândirea lor? (Ba da.) […] Oamenii din anumite regiuni sunt deosebit de machiști – fără îndoială, acesta este rezultatul condiționării și influenței din partea familiilor lor. Așadar, această condiționare ți-a făcut rău sau ți-a fost benefică? (Mi-a făcut rău.) Le-a fost profund dăunătoare oamenilor” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (14)”]. „De exemplu, să spunem că ești un frate și ți se cere să pregătești mesele și să speli vasele pentru ceilalți frați și celelalte surori în fiecare zi. Ai fi în stare să te supui? (Cred că da.) Poate că ai fi în stare pe termen scurt, dar ai fi în stare să te supui dacă ți s-ar cere să faci această datorie pe termen lung? (Aș fi în stare să mă supun dacă ar trebui să fac această datorie doar ocazional. Dacă ar fi pentru o perioadă mai lungă, s-ar putea să nu fiu în stare.) Acest lucru arată că nu ai nicio supunere. Ce îi face pe oameni să nu aibă nicio supunere? (Îi face faptul că oamenii nutresc noțiuni tradiționale în inimile lor. Ei cred că bărbații ar trebui să lucreze în afara casei, iar femeile ar trebui să se ocupe de treburile casnice, că gătitul este treaba unei femei și că un frate își pierde reputația dacă găteşte. De aceea nu ar fi ușor să te supui.) Așa este. Oamenii manifestă discriminare de gen atunci când vine vorba de împărțirea muncii. Bărbații gândesc: «Noi, bărbații, ar trebui să fim afară, câștigându-ne existența. Treburile precum gătitul și curățenia ar trebui făcute de femei. Nu ar trebui să fim puși să le facem.» Dar acestea sunt circumstanțe speciale acum și ți se cere să o faci, deci ce faci? Ce dificultăți trebuie să rezolvi pentru a fi în stare să te supui? Aceasta este esenţa problemei. Trebuie să-ți depășești discriminarea de gen. Nu există nicio slujbă care trebuie făcută de bărbați, nici vreuna care trebuie făcută de femei. În primul rând, nu împărțiți munca în acest fel. Ce datorie face cineva nu ar trebui să fie determinat în funcție de genul său” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practicarea adevărului este singura cale de a dobândi intrarea în viață”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus cu precizie starea. M-am gândit cum, influențat de vorbele și faptele tatălui meu și de educația primită în familie încă din copilărie, am crezut mereu că „bărbații sunt superiori femeilor” și că „Bărbații ar trebui să muncească în afara casei, iar femeile să se ocupe de treburile casnice”. Credeam că treburile casnice precum spălatul rufelor, gătitul și curățenia erau toate treburi de femei, în timp ce bărbații trebuiau doar să lucreze pământul sau să muncească pentru a câștiga bani. Credeam că statutul unui bărbat era mai înalt decât al unei femei, așa că soțiile lor ar trebui, în mod firesc, să-i servească, și că, dacă un bărbat făcea treburi casnice, era înjositor și ar fi fost privit de sus. Prin urmare, înainte să cred în Dumnezeu, nu am făcut niciodată nicio treabă casnică. Când o vedeam pe soția mea agitându-se, făcând treburi în timp ce ținea copilul în brațe, mă simțeam prost și voiam s-o ajut, dar apoi îmi aminteam că un bărbat în toată firea ca mine ar trebui să aibă o anumită ținută și demnitate de bărbat adevărat de apărat. Mă gândeam că m-aș face de râs dacă alții m-ar vedea făcând treburi de femei, așa că ieșeam să joc cărți și să mă distrez în loc s-o ajut cu treburile. În toți acei ani, soția mea suferise în tăcere, ducând o viață epuizantă și amară. Cel mai important, pentru că eram atât de influențat de ideile șovine, nu mă puteam supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Când conducătorul a rânduit să le găzduiesc temporar pe surori, am considerat treburile casnice ca fiind o muncă de femeie și am simțit că era umilitor și sub demnitatea mea, ca frate, să fac o datorie de găzduire. Pentru a-mi proteja imaginea masculină, nici măcar nu îndrăzneam să port un șorț sau mânecuțe când găteam, de teamă că surorile m-ar privi de sus. Din cauza împotrivirii mele lăuntrice, am fost superficial în datoria mea; nu puteam nici măcar să gătesc tăițeii cum trebuie, iar sarea din mâncărurile reci nu se topea. Când surorile îmi făceau sugestii, credeam că sunt prea pretențioase și îmi doream doar să se mute cât mai repede. Am văzut că, trăind conform acestor idei culturale tradiționale, pentru a-mi proteja așa-zisa demnitate masculină și statutul, devenisem incredibil de egoist și rece, lipsit de orice umanitate normală. Nu mă supuneam și nu mă dedicam câtuși de puțin datoriei mele. Dându-mi seama de asta, m-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu să mă călăuzească să înțeleg adevărul și să mă eliberez de robia și constrângerile ideilor mele șovine.

După aceea, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ar trebui să se facă deosebiri între responsabilitățile sociale ale bărbaților și cele ale femeilor? Ar trebui bărbații și femeile să aibă statut social egal? Este corect ca statutul bărbaților să fie înălțat excesiv, iar femeile să fie desconsiderate? (Nu, este nedrept.) Așadar, cum anume ar trebui să fie tratat statutul social al bărbaților și cel al femeilor într-un mod corect și rezonabil? Care este principiul pentru acest lucru? (Principiul este că bărbații și femeile sunt egali și ar trebui tratați corect.) Tratamentul corect este baza teoretică, dar cum ar trebui să fie pus în practică într-un mod care să reflecte corectitudinea și caracterul rezonabil? Nu implică asta probleme reale? În primul rând, trebuie să stabilim că statutul bărbaților este egal cu al femeilor – acest lucru este incontestabil. Prin urmare, diviziunea socială a muncii între bărbați și femei ar trebui, de asemenea, să fie egală și ar trebui luată în considerare și rânduită în funcție de calibrul și capacitatea lor de lucru. Ar trebui să existe egalitate în special când vine vorba de drepturile omului, în măsura în care și femeile ar trebui să se bucure de ceea ce se pot bucura bărbații; doar în acest fel poate fi asigurat statutul egal între bărbați și femei în societate. Oricine poate face treaba sau oricine este competent să fie lider ar trebui să aibă voie să o facă, indiferent dacă este bărbat sau femeie. Ce părere aveți despre acest principiu? (Este bun.) Reflectă egalitatea dintre bărbați și femei. De exemplu, să spunem că angajezi pompieri și că printre candidați se numără atât bărbați, cât și femei. Pe cine ar trebui să angajezi? Tratamentul corect este baza teoretică și principiul, dar cum ar trebui, mai exact, să procedezi? Tocmai am spus că ar trebui să fie selectat oricine este competent să facă această meserie, în funcție de calibrul său și de capacitatea sa – ar trebui să alegi pe cine să angajezi conform acestui principiu. Vezi care dintre candidați are un calibru bun, este ager la minte și poate să reacționeze prompt și poate acționa rapid în caz de urgență. Apoi, identificând diversele atribute ale fiecărei persoane, precum capacitatea ei de muncă, experiența și nivelul de competențe relevant pentru munca de pompier, poți ajunge, în cele din urmă, la un verdict adecvat. Se poate ca acei candidați pe care îi alegi să includă nu numai bărbați, ci și femei, și ca bărbații să fie masivi, înalți și puternici, să aibă experiență în meseria de pompier și să fi participat la mai multe operațiuni de stingere a incendiilor și de salvare, iar ca femeile să fie agile, să fi trecut printr-o instruire riguroasă, să fie bine informate privind cunoștințele de bază despre stingerea incendiilor și procedurile de lucru și să fi obținut rezultate remarcabile la vechiul loc de muncă. Dacă așa stau lucrurile, atunci candidații aleși sunt cu toții foarte potriviți. Asta se numește alegerea celor mai buni dintre cei mai buni, fără a favoriza niciuna dintre părți. […] Înainte de toate, atunci când te ocupi de o problemă, nu ai prejudecăți față de bărbați sau femei. Crezi că există, de asemenea, multe femei remarcabile și talentate și cunoști destul de multe persoane de acest gen. Prin urmare, înțelegerea ta te convinge că a femeilor capacitate de lucru nu este inferioară celei a bărbaților și că valoarea pe care femeile o aduc în societate nu este mai mică decât cea a bărbaților. Odată ce ai această percepție și această înțelegere, vei emite judecăți precise și vei face alegeri corecte pe baza acestui fapt, ori de câte ori vei acționa în viitor. Cu alte cuvinte, dacă nu favorizezi nicio parte și nu ai opinii părtinitoare față de genuri, atunci umanitatea ta va fi relativ normală în acest sens și poți acționa corect. Constrângerile culturii tradiționale, în sensul că bărbații sunt considerați superiori femeilor, vor fi anulate în cazul tău, gândurile tale nu vor mai fi îngrădite și nu vei mai fi influențat de acest aspect al culturii tradiționale” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o mare claritate și am înțeles că, pentru a mă elibera de cătușele ideilor culturale tradiționale precum „Bărbații sunt superiori femeilor” și „Bărbații ar trebui să muncească în afara casei, iar femeile să se ocupe de treburile casnice”, trebuia mai întâi să accept faptul că bărbații și femeile sunt egali. Bărbații nu ar trebui să aibă prejudecăți față de femei, cu atât mai puțin să le privească de sus sau să le asuprească. Asta este imoral și lipsit de umanitate. Bărbații ar trebui să le trateze pe femei în mod corect și să nu considere treburile casnice ca pe ceva ce femeile ar trebui să facă în mod natural, în timp ce consideră slujbele prestigioase, care aduc statut, ca fiind pentru bărbați. O astfel de opinie este una dintre ereziile și falsitățile Satanei și este complet împotriva adevărului. Casa lui Dumnezeu nu are nicio regulă care să stipuleze ce îndatoriri trebuie făcute de frați și care de surori. În casa lui Dumnezeu, îndatoririle nu sunt niciodată rânduite în funcție de gen, ci, mai degrabă, sunt rânduite în mod rezonabil pe baza calibrului, a punctelor forte, a capacității de lucru ale fiecărei persoane și a nevoilor lucrării bisericii. De exemplu, conducătorul mi-a rânduit datoria de găzduire deoarece locuința de găzduire în care stăteau surorile era supusă unor riscuri de securitate, și nu s-a putut găsi imediat o casă sigură. Casa mea, pe de altă parte, era potrivită, iar soția și copiii mei m-au sprijinit să-mi fac datoria. Pe de o parte, rânduiala conducătorului le-a ținut pe surori în siguranță, și, pe de altă parte, le-a permis să-și facă îndatoririle în mod normal, asigurându-se că lucrarea bisericii nu va fi afectată. Găzduindu-le, susțineam și eu lucrarea bisericii și îmi făceam datoria. Ar fi trebuit să accept rânduiala și să mă supun, să renunț la ideile și opiniile false că „Bărbații sunt superiori femeilor” și „Bărbații ar trebui să muncească în afara casei, iar femeile să se ocupe de treburile casnice”, și să-mi îndeplinesc datoria de găzduire conform cuvintelor lui Dumnezeu.

După aceea, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am învățat cum să-mi abordez corect datoria. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: «Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.» Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile din partea lui Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale împotriva lui Dumnezeu. Un astfel de moft se amestecă cu preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la orgoliul și la statutul tău, la propriile interese și la alte lucruri asemenea, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere. Ce atitudine ar trebui să ai față de datoria ta? În primul rând, nu trebuie să analizezi cine anume ți-a atribuit această lucrare; în schimb, ar trebui să o accepți din partea lui Dumnezeu – este însărcinarea dată de El și este datoria ta, iar tu ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-ți accepți datoria. În al doilea rând, nu face discriminare între cele înalte și cele joase și nu te preocupa de natura datoriei respective, dacă îți permite sau nu să ieși în evidență, dacă trebuie realizată în văzul lumii sau în culise. Nu lua în considerare aceste lucruri. Mai există un aspect al acestei atitudini: supunere și cooperare activă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă realizarea datoriei conform standardului?”). „De pildă, să spunem că este responsabilitatea ta să gătești pentru frați și surori și că este datoria ta. Cum ar trebui să tratezi această sarcină? (Ar trebui să căutăm adevărurile-principii.) Cum cauți adevărurile-principii? Acest lucru implică realitatea și adevărul. Trebuie să te gândești cum să pui adevărul în practică și cum să faci bine această datorie. Ce aspecte ale adevărului implică acest lucru? Primul pas e că, mai întâi, trebuie să știi: «Nu gătesc pentru mine. Aceasta este datoria mea.» Acest lucru implică aspectul viziunii. Dar care e al doilea pas? (Trebuie să ne gândim cum să gătim bine mâncarea.) Care este standardul pentru a găti bine? (Trebuie să căutăm cerințele lui Dumnezeu.) Așa este. Doar cerințele lui Dumnezeu reprezintă adevărul, standardul și principiul. A face lucrurile în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu – acesta este un aspect al adevărului. Mai întâi, trebuie să te gândești la acest aspect al adevărului și apoi să chibzuiești: «Dumnezeu mi-a dat să fac această datorie. Care e standardul cerut de Dumnezeu?» În primul rând, trebuie să ai acest fundament. Și atunci, cum ar trebui să acționezi ca să fii la înălțimea standardelor lui Dumnezeu? Mâncarea pe care o gătești ar trebui să fie sănătoasă, gustoasă, igienică și să nu facă rău trupului – despre aceste detalii este vorba. Atâta vreme cât acționezi conform acestui principiu, mâncarea pe care o gătești va fi făcută în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. De ce spun acest lucru? Pentru că ai căutat principiile acestei datorii și acțiunile tale nu au depășit sfera delimitată de Dumnezeu. Felul în care ai acționat a fost corect. Ți-ai realizat bine datoria și ai realizat-o într-un mod care este conform standardului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai căutând adevărurile-principii poate cineva să-și facă bine datoria”). În casa lui Dumnezeu, nicio datorie nu este rânduită în funcție de genul unei persoane și nu există îndatoriri nobile sau josnice. Atitudinea corectă față de datoria ta este să o accepți din partea lui Dumnezeu și să te supui. Indiferent cine o rânduiește sau dacă ești în centrul atenției, ar trebui să cauți adevărurile-principii pentru a-ți îndeplini datoria. Acesta este modul corect de a practica și este în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Când conducătorul mi-a rânduit datoria de găzduire, nu ar fi trebuit să-mi fac griji că voi fi privit de sus, ci, în schimb, ar fi trebuit să caut adevărurile-principii și să fac tot posibilul pentru a-mi îndeplini datoria. În primul rând, trebuia să fac tot ce puteam ca să mențin un mediu sigur pentru surori. De asemenea, trebuia să păstrez casa curată, și, când găteam, trebuia să mă gândesc cum să fac mesele nutritive și sănătoase. Faptul că făceam datoria de găzduire, pe de o parte, mi-a corectat punctul de vedere șovin fals, astfel încât nu mai priveam femeile prin lentila tradițională conform căreia „Bărbații sunt superiori femeilor”. Pe de altă parte, mi-a îmbunătățit și abilitățile de viață. Am căpătat mult mai multă îndemânare la spălatul și tocatul legumelor acum, și, acasă, practic eu sunt cel care gătește și face curățenie. Îmi amintesc că odată, în timpul prânzului, soția mea a spus zâmbind: „Obișnuiam să gătesc pentru tine, dar nu m-am gândit niciodată că acum va fi invers.” Și copiii mei au spus că m-am schimbat. Uneori, câteva surori vin la mine acasă pentru a discuta despre predicile lor și, de cele mai multe ori, eu sunt cel care gătește. Nu mai simt deloc că este înjositor sau umilitor. Surorile chiar spun că peștele pe care îl gătesc este delicios. Faptul că am putut să mă eliberez de aceste idei șovine tradiționale și să trăiesc o fărâmă de umanitate normală este în întregime un rezultat obținut prin cuvintele lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!