de Lu Heng, China

În aprilie 2023, am primit o scrisoare de la conducători în care se spunea că aveam o fire arogantă, că nu căutam adevărurile-principii atunci când selectam și numeam oameni și că alegeam mereu oameni nepotriviți, bazându-mă pe propria mea voie, provocând perturbare și tulburare lucrării bisericii. Scrisoarea mai spunea că nu mă îndreptasem nici măcar după părtășie și că, în anul în care fusesem conducătoare, nu făcusem prea multe progrese. Per total, am fost evaluată ca având un calibru mediu și ca fiind nepotrivită pentru a fi cultivată în continuare drept conducătoare sau lucrătoare. Având în vedere că aveam ceva talent la scris, mi s-a atribuit o datorie bazată pe texte. Citirea scrisorii conducătorilor a fost o lovitură puternică pentru inima mea. Ce voiau să spună conducătorii era că aveam un calibru slab care mă făcea nepotrivită pentru datoria de conducere. Asta însemna că nu mai puteam sluji drept conducătoare sau lucrătoare. Astfel, nu numai că aveam să pierd stima fraților și a surorilor, dar urma să pierd și multe ocazii de a dobândi adevărul, iar speranța mea de a fi mântuită avea să fie redusă. La acest gând, m-am simțit incredibil de demoralizată. Noaptea, mă răsuceam în pat de pe o parte pe alta, neputând adormi deloc, gândindu-mă: „Am fost transferată din cauza calibrului meu slab. Nu voi mai avea niciodată șansa să ies în evidență; voi fi doar o persoană neînsemnată pentru totdeauna. Când îmi voi face datoria bazată pe texte, tot ce voi face în fiecare zi va fi să selectez articole și să răspund la scrisori. Nu se compară cu a fi conducătoare, unde poți să faci rânduieli și să iei decizii cu privire la toate aspectele lucrării sau să ții adunări cu frații și surorile pentru a îndruma lucrarea. Nu mă voi mai bucura niciodată de stima și sprijinul lor. În plus, conducătorii le vor spune cu siguranță fraților și surorilor care mă cunosc de ce am fost demisă. Probabil că mă vor și discerne. Atunci reputația mea va fi distrusă și voi fi dezonorată peste tot!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam că viața mea era sumbră și viitorul meu complet întunecat, iar lacrimile îmi șiroiau pe față necontrolat. Mi-am dat seama că aceste gânduri ale mele erau greșite și am vrut să mă adun și să-mi dedic inima datoriei. Dar ori de câte ori îmi aminteam că fusesem transferată din cauza calibrului meu slab, simțeam ca și cum mi se răsucea un cuțit în inimă. Nu puteam să-mi liniștesc inima când îmi făceam datoria și, uneori, pur și simplu mă ascundeam și plângeam în taină. În acea perioadă, îmi făceam datoria de formă în fiecare zi, mulțumindu-mă să-mi rezolv propriile sarcini fără să-mi pese prea mult de lucrarea de ansamblu. Când vedeam că frații și surorile din echipa mea erau delăsători în lucrarea lor și că lidera de echipă nu purta nicio povară în datoria ei și nu făcea planuri rezonabile pentru aceasta, nu aveam părtășie pentru a rezolva situația, simțind că nu avea nicio legătură cu mine. Deoarece nu purtam nicio povară în datoria mea, aceasta nu a dat niciun rezultat. Abia după ce supraveghetoarea mi-a scos în evidență problemele și m-a emondat, mi-am dat seama de gravitatea problemei. Eram îngrijorată că voi fi demisă dacă voi continua așa, așa că am vrut să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele. M-am rugat: „Dumnezeule, sunt într-o stare foarte proastă și nu reușesc nicicum să-mi găsesc energia, dar nu știu care este cauza. Te rog, luminează-mă ca să-mi pot înțelege propriile probleme și să-mi învăț lecțiile.”

În timpul devoțiunilor mele spirituale, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care vorbea direct despre starea mea. Dumnezeu spune: „Când unii oameni sunt demiși din funcția lor de conducători și aud că Cel de mai sus a spus că nu vor mai fi cultivați sau utilizați vreodată, se simt incredibil de triști și plâng cu amărăciune, ca și când ar fi eliminați – ce problemă este aceasta? Faptul că nu vor mai fi cultivați sau utilizați vreodată înseamnă că sunt eliminați? Înseamnă că atunci, ei nu pot atinge mântuirea? Chiar sunt faima, câștigul și statutul atât de importante pentru ei? Dacă sunt persoane care urmăresc adevărul, ar trebui să reflecteze asupra lor înseși atunci când își pierd faima, câștigul și statutul, și să simtă remușcări reale; ar trebui să aleagă calea urmăririi adevărului, să înceapă o viață nouă și să nu se mai necăjească și să nu mai plângă atât de mult. Dacă știu, în inimile lor, că au fost demiși de casa lui Dumnezeu fiindcă nu fac lucrare reală și nu urmăresc adevărul și aud casa lui Dumnezeu spunând că nu vor mai fi promovați sau folosiți niciodată, atunci ar trebui să le fie rușine, să se simtă datori față de Dumnezeu și să simtă că L-au dezamăgit; ar trebui să știe că nu merită să fie utilizați de Dumnezeu și, în acest fel, se poate considera că au o fărâmă de rațiune. Totuși, devin negativi și necăjiți atunci când aud că nu vor mai fi cultivați sau utilizați vreodată de casa lui Dumnezeu, iar acest lucru arată că urmăresc faima, câștigul și statutul și că nu sunt persoane care urmăresc adevărul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au mers direct la inimă. M-am simțit foarte rușinată și, de asemenea, foarte mișcată. În această realocare a datoriei, faptul că i-am auzit pe conducători evaluându-mă ca având un calibru mediu și ca nefiind potrivită pentru a fi cultivată drept conducătoare a fost o lovitură puternică. Am simțit că, deoarece am fost transferată din cauza calibrului meu slab, nu voi mai putea să mă instruiesc niciodată pentru a fi conducătoare sau să ies în evidență. Am simțit că viața mea era sumbră și viitorul meu întunecat și eram lipsită de entuziasm față de datoria mea. Am văzut că dorința mea de statut era prea puternică. Pe vremea când eram conducătoare, eram plină de o energie nemărginită. Alergam de colo-colo ocupându-mă de lucrarea bisericii de dimineața până seara și, ori de câte ori vedeam o problemă, mă implicam în rezolvarea ei. Am simțit că purtam o povară reală și că eram o persoană care lua în considerare intențiile lui Dumnezeu. Dar după ce mi-am pierdut datoria de conducere, am fost ca un balon dezumflat și nu am mai putut să-mi găsesc nicicum energia. Pur și simplu îmi făceam datoria de formă în fiecare zi. Când am văzut că lidera de echipă nu purta nicio povară în datoria ei și că lucrarea echipei era un haos dezorganizat, m-am prefăcut că nu văd. Ca o persoană din afară, am lăsat pur și simplu lucrarea să fie întârziată. Făcându-mi datoria în acest fel, nu luam deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu; doar mă trudeam și munceam. Am văzut că entuziasmul meu din trecut și povara pe care o purtasem erau toate de dragul reputației și al statutului și că nu mergeam pe calea urmăririi adevărului. De fapt, calibrul meu slab a fost doar un motiv pentru demiterea mea; motivul principal a fost natura mea arogantă și refuzul meu de a accepta adevărul. Ar fi trebuit să folosesc această demitere pentru a reflecta cum se cuvine asupra firii mele corupte și a o înțelege, și pentru a ajunge la o pocăință adevărată, în loc să fiu deprimată toată ziua din cauza pierderii statutului meu, ceea ce a întârziat lucrarea bisericii. Aceasta însemna să fac rău și era ceva detestabil pentru Dumnezeu. După aceea, am căutat cuvintele lui Dumnezeu relevante pentru problemele mele, ca să pot reflecta asupra mea și să mă pot înțelege. Am văzut că, în trecut, îmi făcusem datoria bazându-mă pe firea mea arogantă, selectând și numind oameni doar pe baza intelectului și darurilor acestora. Când conducătorii au avut părtășie cu mine despre adevărurile-principii, eu pur și simplu nu am ascultat. Drept urmare, am ales oamenii greșiți, provocând perturbare și tulburare lucrării bisericii și lăsând diverse sarcini într-o stare de semiparalizie. A fost corect să mă demită conducătorii; ei protejau lucrarea bisericii. Biserica îmi dăduse totuși ocazia să fac o datorie, așa că trebuia s-o prețuiesc și să mă pocăiesc cum se cuvine. După aceea, mi-am dedicat inima datoriei mele și am luat inițiativa de a mă implica în lucrarea echipei. Am cugetat cu atenție la motivele progresului nostru lent și, când am găsit probleme, am căutat adevărurile-principii relevante pentru a avea părtășie despre ele și a le rezolva. Când am văzut că lidera de echipă nu purta nicio povară, i-am semnalat acest lucru și am avut părtășie cu ea. Ea a dobândit o oarecare înțelegere a propriilor probleme și a fost dispusă să se îndrepte și să se pocăiască. Ulterior, am planificat lucrarea împreună, supraveghindu-ne una pe cealaltă și învățând din punctele forte ale celeilalte. După o vreme, rezultatele lucrării au început să arate o oarecare îmbunătățire.

Într-o zi din iunie, conducătorii de nivel superior m-au întrebat pe neașteptate dacă aș fi dispusă să fac o datorie în echipa de corectori a casei lui Dumnezeu. Auzind asta, am avut sentimente contradictorii. Gândindu-mă la starea mea de demoralizare după ce am fost repartizată la o datorie bazată pe texte, am simțit că nu meritam să fiu promovată. În același timp, eram și puțin îngrijorată: „Dacă aleg să fac o datorie bazată pe texte în echipa de corectori, s-ar putea să nu mai am niciodată șansa de a fi din nou conducătoare. Nu-mi va fi greu atunci să ies în evidență?” La acest gând, am vrut foarte mult să refuz, dar știam, de asemenea, că biserica rânduiește întotdeauna îndatoririle în funcție de nevoile lucrării și că rațiunea pe care ar trebui să o aibă o ființă creată este să se supună, așa că am fost de acord să merg. La început, am avut o oarecare dorință de a-mi face bine datoria, dar, deoarece starea mea nu se îndreptase cu adevărat, am fost din nou scoasă la iveală de îndată ce s-a întâmplat ceva. Odată, am aflat că o soră care fusese demisă din funcția de conducătoare a dobândit o oarecare înțelegere de sine și s-a pocăit, fiind în curând aleasă din nou conducătoare. Am simțit atâta invidie: „De ce i-a acordat Dumnezeu atât de mult har și i-a dat un calibru atât de bun? Am cam aceeași vârstă, dar din cauza calibrului meu slab, am pierdut pentru totdeauna șansa de a fi conducătoare. De acum încolo, pot fi doar o membră de echipă neînsemnată. De ce nu mi-a dat Dumnezeu un calibru bun?” Când m-am gândit la asta, am simțit că nu eram înălțată sau favorizată de Dumnezeu, nici nu eram stimată de alții, și am avut un sentiment inexplicabil de tristețe și pierdere. Uneori încercam să mă abțin de la a mă gândi la aceste lucruri, dar ori de câte ori îmi terminam datoria și mă opream pentru o clipă, aceste gânduri ieșeau la suprafață fără să le pot controla. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât inima mea se simțea mai tulburată. Deși nu îndrăzneam să-mi abandonez datoria, nu puteam să-mi adun nicio fărâmă de energie pentru nimic din ce făceam. Îmi făceam datoria de formă în fiecare zi și nu obțineam niciun rezultat.

Într-o zi, în timpul devoțiunilor mele spirituale, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, iar starea mea s-a îmbunătățit oarecum. Dumnezeu Atotputernic spune: „În credinţa în Dumnezeu, indiferent ce probleme are o persoană, fie că este vorba de urmărirea statutului, a faimei, a câștigului și a bogăției, fie de satisfacerea ambițiilor și dorințelor personale, în orice caz, toate problemele trebuie rezolvate prin urmărirea adevărului. Indiferent ce datorie face cineva, nu poate ocoli adevărul și, indiferent care este problema, ea nu poate fi rezolvată fără adevăr. Odată ce cineva se îndepărtează de adevăr în credința sa în Dumnezeu, totul este gol și a urmări orice altceva este inutil. Unii oameni se mulţumesc doar să îndeplinească îndatoriri măreţe și impresionante, făcându-i pe alții să-i admire și să-i invidieze. Sunt aceste lucruri de vreun folos? Aceste lucruri nu sunt echivalente cu aprobarea lui Dumnezeu și nici nu sunt recompense de la El. Așadar, indiferent ce datorie faci, ea este doar temporară; nu este veșnică. Dacă o persoană poate dobândi în cele din urmă mântuirea nu depinde de ce datorie face, ci de faptul dacă poate înțelege și dobândi adevărul și, în cele din urmă, dacă poate să ajungă la o supunere absolută față de Dumnezeu și să se lase la mila orchestrării Sale, dacă poate să nu mai ia în considerare viitorul și destinul său și dacă poate să devină o ființă creată care corespunde standardului. Dumnezeu este drept și sfânt, El folosește acest standard pentru a-i măsura pe toți oamenii, iar acest standard nu se va schimba niciodată – trebuie să-ți amintești acest lucru. Păstrează acest standard ferm în mintea ta și nu te gândi niciodată să părăsești calea urmăririi adevărului pentru a urmări acele lucruri ireale. Standardul cerut de Dumnezeu pentru toți cei care urmează să fie mântuiți este veșnic neschimbat. Rămâne același indiferent cine ești. Poți să dobândeşti mântuirea numai crezând în Dumnezeu conform standardului cerut de El. Dacă găsești altă cale și urmărești lucruri care sunt nedeslușite și îți faci iluzii că vei reuși din noroc, ești o persoană care I se împotrivește lui Dumnezeu și Îl trădează și categoric vei fi blestemat și pedepsit de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a fi conducător sau lucrător nu înseamnă că o persoană va avea un final bun la sfârșit. Dumnezeu determină finalul unei persoane în funcție de faptul dacă a dobândit adevărul și dacă firea ei coruptă s-a schimbat. Nu înțelegeam firea dreaptă a lui Dumnezeu. Am simțit întotdeauna că a fi conducător nu numai că aducea prestigiu și înalta stimă a altora, dar oferea și mai multe ocazii de a dobândi adevărul și o speranță mai mare de a fi mântuit, așa că îi invidiam pe cei care erau conducători. Acest punct de vedere al meu nu era în acord cu adevărul. M-am gândit la numeroasele persoane care fuseseră conducătoare, dar care au fost dezvăluite și eliminate în cele din urmă, deoarece nu urmăreau adevărul și mergeau pe calea greșită. Să-l luăm pe Yang, o persoană pe care o cunoșteam. El a urmărit faima, câștigul și statutul în perioada în care a fost conducător din cauza naturii lui arogante; a concurat cu frații și surorile pentru faimă și câștig și chiar a făcut lucruri precum a unelti împotriva celor care nu erau de acord cu el și a-i ostraciza. În cele din urmă, a perturbat și a tulburat grav lucrarea bisericii și a fost izolat. Apoi a fost Dan, care fusese întotdeauna conducătoare sau lucrătoare. Darurile și talentele ei erau remarcabile, dar în datoria ei, adesea se înălța pe sine, se lăuda, monopoliza puterea și-i marginaliza pe frații și pe surorile cu care coopera. Ea a săvârșit multe fapte rele și a fost caracterizată drept antihrist și exclusă. Din exemplele acestor persoane eșuate, am văzut că a fi conducător nu garantează că vei fi mântuit și desăvârșit. Cheia este dacă urmărești adevărul și mergi pe calea cea dreaptă. Conducătorii și lucrătorii întâlnesc mai multe persoane, evenimente și lucruri, așa că au cu siguranță mai multe ocazii de a se instrui. Dacă se pot concentra asupra urmăririi adevărului pentru a-și rezolva firile corupte, cu siguranță vor dobândi mai multe adevăruri, ceea ce este benefic pentru a fi desăvârșiți. Dar dacă nu urmăresc adevărul și firile lor corupte nu se schimbă, nu pot fi mântuiți chiar dacă sunt conducători. Dacă, pe baza firilor lor corupte, fac rău și provoacă perturbare și tulburare lucrării bisericii, vor fi în cele din urmă dezvăluiți și eliminați. Datoria pe care o faci acum nu-ți determină finalul și destinația viitoare. Doar urmărind adevărul și alungându-ți firea coruptă poți supraviețui. Conștientizarea acestui lucru a adus o mare lumină în inima mea și am văzut că acum nu ar trebui să mai urmăresc îndatoriri care aduc prestigiu și îi fac pe oameni să mă stimeze și să mă invidieze. Trebuie să urmăresc adevărul pentru a obține o schimbare în firea mea; asta este cel mai important. După aceea, mentalitatea mea față de datoria mea s-a schimbat oarecum. Ori de câte ori aveam timp liber, cugetam la cuvintele lui Dumnezeu și scriam articole de mărturie bazată pe experiență. Eram mai atentă la datoria mea decât înainte și aceasta a început să dea unele rezultate.

Mai târziu, am citit alte câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au fost de mare ajutor în înțelegerea propriilor mele probleme. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au obținut faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i privește cu respect sau nu-i urmează, devin abătuți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și se întreabă, în sinea lor: «Am eșuat crezând în Dumnezeu în acest fel? Nu am nicio speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i ridice în slăvi când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. „Indiferent de direcția sau țelul urmăririi tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și a reputației și dacă ți se pare foarte dificil să o lași deoparte, atunci îți va afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va fi pe deplin capabil să controleze și să influențeze direcția vieții tale și țelul urmăririi tale, caz în care îți va fi foarte greu să intri în adevărul-realitate, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să renunți la urmărirea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți face datoria într-un fel care este conform standardului, ceea ce va face foarte dificil să devii o ființă creată care corespunde standardului. De ce spun asta? Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este firea Satanei; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl va judeca și-l va curăți. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să ți-l însușești. Nu există un oarecare caracter de împotrivire față de Dumnezeu în toate acestea? Statutul nu este poruncit de Dumnezeu pentru oameni; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care corespund standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o cale care duce la pieire. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă Dumnezeu nu ți-l dă, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat – vei fi pe o cale care duce la pieire” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”].

Dumnezeu expune că antihriștii consideră reputația și statutul mai importante decât propriile lor vieți. Ei fac din obținerea unei bune reputații și a unui statut înalt scopul urmăririi lor și urzesc constant în inimile lor cum să-și asigure o poziție în casa lui Dumnezeu și cum să-i facă pe alții să-i admire. În momentul în care pierd faima, câștigul și statutul și nu mai au admirația și venerația fraților și surorilor lor, își pierd toată energia și simt că viața nu are sens. Comparându-mă cu acest lucru, am văzut că mă comportam exact la fel ca un antihrist. Trăiam după otrăvurile Satanei, precum „Să te distingi”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Un soldat care nu vrea să fie general nu este un soldat bun”. Credeam că trebuie să ies în evidență deasupra celorlalți pentru a trăi o viață plină de sens și valoare. La școală, am învățat din greu. După ce am fost aleasă șefa clasei, colegii mei m-au admirat și m-au lăudat cu toții. M-am simțit foarte mândră și am crezut că orice suferință merita. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, am văzut că a fi conducătoare aducea statut și prestigiu, așa că am urmărit mereu să fiu conducătoare. Când am fost aleasă conducătoare și am câștigat stima fraților și surorilor mele, inima îmi era dulce ca mierea. Am simțit că exista ceva pentru care merita să mă străduiesc să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, așa că am participat activ la toate aspectele lucrării, stând trează până noaptea târziu în fiecare zi, fără să mă satur vreodată de asta. Când i-am auzit pe conducătorii de nivel superior spunând că nu eram potrivită pentru a fi conducătoare, am simțit ca și cum aș fi fost lovită de un baros. Gândul că nu mai puteam fi conducătoare și că nu voi mai primi niciodată stima și venerația fraților și surorilor mele și că era posibil chiar să fiu discernută de ei m-a făcut să simt ca și cum viața mea ajunsese într-un punct critic. Eram într-o agonie mentală teribilă și mi-am pierdut toată energia pentru orice. Chiar mă plângeam că Dumnezeu nu-mi dăduse un calibru bun și îmi petreceam zilele într-o stare de amețeală, trăind în neînțelegeri și demoralizare, fără a purta nicio povară în datoria mea și fără a obține niciun rezultat în lucrarea mea. Am tratat reputația și statutul ca pe însuși sângele vieții mele, considerându-le mai importante decât a urmări adevărul și a-mi face bine datoria. Când aveam statut, urmăream cu râvnă; dar când mi-am pierdut reputația și statutul, a fost ca și cum sufletul mi-ar fi fost smuls și am devenit negativă și delăsătoare în datoria mea. Dorința mea de statut era prea puternică! În mod clar aveam un calibru slab și eram arogantă, fără nicio fărâmă de adevăr-realitate și eram complet nepotrivită pentru datoria de conducere. Cu toate acestea, tot nu puteam să nu mă mai gândesc la a deveni conducătoare și nu eram dispusă să fiu o lucrătoare obișnuită, care lucrează cu texte. Aveam un vis deșert că într-o zi aș putea fi din nou conducătoare și m-aș putea bucura de admirația și venerația fraților și surorilor mele. Eram atât de arogantă și îngâmfată și complet lipsită de rațiune! Dorința mea de a fi conducătoare nu avea deloc scopul de a lua în considerare intențiile lui Dumnezeu sau a-L mulțumi pe Dumnezeu, nici nu avea, de fapt, scopul de a urmări adevărul pentru a fi mântuită. Totul era pentru a-mi satisface propria vanitate și a mă bucura de beneficiile statutului. Mergeam pe calea unui antihrist! Dacă aveam să continui să urmăresc cu încăpățânare în acest fel, doar aveam să devin mai răzvrătită și mai potrivnică față de Dumnezeu, în cele din urmă ofensând firea lui Dumnezeu și fiind scoasă la iveală și eliminată de El, la fel ca un antihrist. M-a speriat când mi-am dat seama de acest lucru. Am simțit că natura și consecințele urmăririi reputației și statutului erau prea grave. Faptul că astăzi nu eram conducătoare era modul lui Dumnezeu de a-mi emonda dorința de statut, învățându-mă să mă supun Lui, să stau ascultătoare în poziția unei ființe create și să-mi fac bine datoria de ființă creată. Aceasta era ocrotirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Inima mea era plină de recunoștință pentru Dumnezeu și nu mai voiam să urmăresc reputația și statutul.

Ulterior, am citit alte câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit principii și o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Casa lui Dumnezeu folosește oamenii în așa fel încât fiecare să fie folosit cât mai eficient, adaptând rolurile în funcție de fiecare persoană, și face acest lucru într-o manieră cât se poate de corectă. Dacă ai o umanitate bună, dar calibrul tău este slab, atunci ar trebui să îți faci datoria bine din toată inima și cu toată puterea ta; nu este adevărat că trebuie să fii conducător sau lucrător pentru a fi aprobat de Dumnezeu. Chiar dacă ești dispus să te străduiești, dar nu ești capabil să te străduiești în maniera în care trebuie să o facă un conducător, iar tu nu ai calibrul pe care ar trebui să îl ai pentru a fi conducător și nu reușești să faci asta, atunci ce poți face? Nu te forța și nu-ți îngreuna situația; dacă poți căra 25 de kilograme, atunci cară 25 de kilograme. Nu încerca să te dai mare, încercând să-ți depășești limitele, spunând: «25 de kilograme nu sunt suficiente. Vreau să car și mai mult, vreau să car 50 de kilograme. Sunt dispus să o fac chiar dacă voi muri de epuizare!» Nu ești capabil să fii conducător sau lucrător, dar dacă totuși continui să-ți forțezi limitele pentru a te da mare, chiar dacă nu te vei epuiza, vei cauza întârzieri în lucrarea bisericii, vei afecta progresul și eficiența lucrării și vei întârzia progresul vieții multor oameni – aceasta nu este o responsabilitate pe care îți poți permite să o porți” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. „Dacă ai un calibru slab, dar îți petreci tot timpul dorindu-ți să fii conducător, să accepți o sarcină importantă, să fii responsabil de lucrarea generală sau să faci ceva ce îți permite să ieși în evidență, atunci Eu îți spun: aceasta este ambiție. Ambiția poate aduce dezastru, așa că ar trebui să te ferești de ea. Toți oamenii au dorința de a progresa și toți sunt dispuși să se străduiască să ajungă la adevăr, ceea ce nu este o problemă. Unii oameni au calibru, îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători și sunt capabili să se străduiască să ajungă la adevăr, iar acesta este un lucru bun. Alții nu au calibru, așa că ar trebui să se concentreze asupra propriei datorii, îndeplinind în mod corespunzător datoria care se află chiar în fața lor și făcând-o conform principiilor și conform cerințelor casei lui Dumnezeu; pentru ei, este mai bine, mai sigur, mai realist” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. „Pentru a fi conducător sau lucrător, o persoană trebuie să aibă un anumit nivel de calibru. Calibrul unei persoane determină capacitatea sa de lucru și măsura în care pricepe adevărurile-principii. Dacă ai un calibru oarecum deficitar și nu ai o înțelegere suficient de profundă a adevărului, dar ești capabil să practici atât cât poți înțelege și poți pune în practică ceea ce înțelegi, iar în inima ta ești pur și cinstit, fără să uneltești nimic în interes propriu, fără să urmărești faimă, câștig și statut și poți accepta scrutarea de către Dumnezeu, atunci ești o persoană corectă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (20)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că, în casa lui Dumnezeu, a fi conducător sau lucrător necesită nu numai urmărirea adevărului, ci și să ai un anumit calibru și o anumită capacitate de lucru. Numai atunci poți face bine lucrarea bisericii. Biserica îmi oferise ocazii de a mă instrui pentru a fi conducătoare în trecut și lucrasem din greu în urmărirea mea. Deși puteam rezolva problemele și dificultățile fraților și surorilor conform cuvintelor lui Dumnezeu, când venea vorba de chestiuni majore precum selectarea și numirea oamenilor sau lucrarea decizională, nu puteam să discern oamenii sau să aleg în mod corespunzător. Cunoșteam unele principii într-un sens doctrinar, dar făceam mereu greșeli când le aplicam în practică. Eram, de asemenea, arogantă și nu ascultam sugestiile altora, selectând și numind mereu oameni nepotriviți, ceea ce aducea perturbare și tulburare lucrării bisericii. Am văzut că aveam un calibru foarte slab. Dacă aș fi continuat să fiu conducătoare, nu numai că le-aș fi făcut rău fraților și surorilor, dar aș fi perturbat și tulburat și lucrarea bisericii. Acum, biserica mi-a atribuit o datorie bazată pe texte, în funcție de calibrul și punctele mele forte, ceea ce valorifică la maximum abilitățile mele și este pe măsura mea. De asemenea, acest lucru mă protejează. Dorința mea de reputație și statut este atât de puternică, încât, dacă aș fi conducătoare, aș fi împinsă în mod incontrolabil să trudesc pentru statut, lăudându-mă la fiecare pas în lucrarea și în predicile mele și neputând să-mi liniștesc inima înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărurile-principii. Aș provoca, de asemenea, perturbare și tulburare pentru a-mi satisface ambiția privind statutul și aș merge pe calea unui antihrist. Așadar, a nu fi conducătoare este de fapt un lucru bun pentru mine. Acum, în datoria mea bazată pe texte, pot să-mi liniștesc mai mult inima pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și a cugeta la adevăr. Acest lucru mă ajută să reflectez asupra mea și să mă cunosc și este benefic pentru intrarea mea în viață. Este, de asemenea, o înfrânare a aroganței și ambiției mele și mă protejează. Aceasta este intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Ar trebui să mă supun rânduielilor bisericii, să stau la locul meu și să-mi fac bine datoria bazată pe texte. Când am privit lucrurile așa, inima mea s-a luminat foarte mult. Am simțit ca și cum aș fi lăsat jos o povară grea și m-am simțit mult mai eliberată.

Într-o zi, am aflat că sora Qi Ya fusese aleasă conducătoare de biserică și am simțit un val de invidie. „Ea are un calibru bun și poate juca un rol major fiind conducătoare în biserică, dar eu pot face doar o datorie bazată pe texte. Nu voi mai avea niciodată șansa de a fi conducătoare și de a fi admirată.” Când aceste gânduri au ieșit la iveală, mi-am dat seama repede că dorința mea de statut se manifesta din nou, așa că m-am răzvrătit împotriva gândurilor mele. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ca membru al omenirii create, trebuie să îți păstrezi locul cuvenit și să te porţi într-un mod decent. Să păstrezi cu conștiinciozitate ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu întreci măsura și să nu faci lucruri care îți depășesc capacitățile sau care sunt detestabile pentru Dumnezeu. Nu urmări să fii o persoană măreață, un supraom sau un individ distins și nu urmări să devii Dumnezeu. Toate acestea sunt dorințe pe care omul nu ar trebui să le aibă” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). „Funcțiile sunt diferite, dar există un singur trup. Fiecare dintre voi ar trebui să-și îndeplinească propria funcție, să rămână la locul său și să facă tot posibilul, să emane lumină proporțional cu căldura pe care o are și să urmărească maturitatea în viață. Astfel voi fi Eu mulțumit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 21). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția Lui. Dumnezeu îi dă fiecăruia un calibru diferit și rânduiește îndatoriri diferite pentru fiecare; nu există îndatoriri cu statut înalt sau cu statut scăzut. Ar trebui să stau la locul meu, să urmăresc adevărul și să-mi fac bine datoria pentru a mângâia inima lui Dumnezeu. Acesta este lucrul cel mai plin de însemnătate. Gândindu-mă la asta, am putut să-mi liniștesc inima pentru datoria mea. Uneori, când nu-mi făceam bine datoria, cugetam la aspectele în care aveam neajunsuri și la cum aș putea să mă îmbunătățesc și să-mi depășesc limitele. După ce am practicat în acest fel o vreme, am reușit să obțin unele rezultate bune în datoria mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a condus să am aceste schimbări!