de Franklin, Spania

În luna mai a anului 2023, eram responsabil pentru lucrarea de evanghelizare a mai multor biserici. Când am văzut că mai mulți frați și mai multe surori cu care cooperam au fost demiși unul după altul pentru că nu făceau lucrare reală, fără să-mi dau seama, în inima mea s-a înfiripat o idee: „Nu pot fi demis pentru că nu fac lucrare reală. Dacă aș fi demis, ce ar crede frații mei și surorile mele despre mine? Trebuie să urmăresc atent și să aflu mai multe despre lucrarea fraților mei și a surorilor mele. Numai atunci când toți vor vedea că pot rezolva probleme reale în timp ce îmi fac datoria, mă vor admira; astfel, pot să îmi păstrez și statutul.” După aceea, indiferent care frate sau care soră punea o întrebare, o rezolvam cât mai repede posibil, fiindu-mi teamă că, dacă nu îndeplineam sarcina prompt, oamenii ar avea o impresie proastă despre mine și aș sfârși prin a fi demis. Odată, o lideră a echipei de evanghelizare m-a întrebat cum să dea mărturie pentru a obține rezultate bune. Pentru ca sora mea să aibă o părere bună despre mine, i-am prezentat imediat perspectiva mea. Când a auzit-o, a fost foarte mulțumită și mi s-a umplut și mie inima de fericire. Cu toate acestea, spusesem multe lucruri și nu eram sigur că sora mea le pricepuse sau dacă aveau să apară abateri în practică; după o vreme, ar fi trebuit să o întreb din nou despre asta și să urmăresc atent problema și apoi să-i ofer câteva metode mai specifice coroborate cu probleme reale. Dar nu i-am acordat prea multă importanță la momentul respectiv. M-am gândit că, deoarece îi spusesem atât de multe, probabil avea o părere bună despre mine. Nu am luat în considerare cum se va descurca ea după aceea. Mai târziu, indiferent de echipa care avea rezultate slabe în evanghelizare, contactam în grabă liderii de echipă ca să înțeleg situația și să am părtășie pentru a o rezolva, astfel încât frații mei și surorile mele să vadă că rezolvam problemele prompt și că puteam face lucrare reală. Cu toate acestea, după aceea, nu prea mi-a păsat dacă liderii de echipă implementau lucrurile corect sau dacă problemele reale erau, cu adevărat, rezolvate. Uneori, în timpul adunărilor sau când discutam despre lucrare, menționam intenționat sau neintenționat problemele pe care le descoperisem în timp ce urmărisem atent lucrarea, astfel încât frații mei și surorile mele să vadă că nu sunt un birocrat și că pot să mă implic profund în biserică pentru a rezolva problemele. După două săptămâni, am verificat lucrarea de evanghelizare a mai multor biserici. Am constatat că rezultatele nu se îmbunătățiseră deloc și, de aceea, le-am pus întrebări liderilor de echipă cu privire la situație. Am descoperit că liderii de echipă se confruntau cu unele dificultăți. În unele biserici, veniseră mulți oameni să cerceteze, dar majoritatea dintre ei nu erau în conformitate cu principiile predicării Evangheliei. În cele din urmă, puțini oameni s-au alăturat, cu adevărat, bisericii. Când am văzut această situație, am fost uimit: „Eu sunt cel care a urmărit atent lucrarea de evanghelizare în toate aceste biserici. Acum, că au apărut atât de multe probleme, ce vor crede despre mine frații și surorile cu care cooperez? Oare vor spune că îmi lipsește capacitatea de lucru?” Gândindu-mă la acest lucru, m-am simțit puțin demoralizat. Mi-am dat seama că lucrarea nu a obținut rezultate din cauza unor probleme care au existat în modul în care mi-am făcut datoria. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L să mă lumineze și să mă conducă pentru a învăța o lecție.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui apreciat dacă un conducător își îndeplinește responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor sau dacă este un conducător fals? La un nivel elementar, trebuie să vedem dacă este capabil să facă o lucrare reală, dacă are acest calibru sau nu. Apoi trebuie văzut dacă are povara de a face bine această lucrare. Ignorați cât de frumos sună lucrurile pe care le spune și cât de mult pare să înțeleagă doctrinele și ignorați cât de talentat și înzestrat este atunci când se ocupă de chestiuni externe – aceste lucruri nu sunt importante. Esențial este dacă e capabil să îndeplinească în mod corespunzător elementele fundamentale ale lucrării bisericii, dacă poate rezolva problemele folosind adevărul și dacă poate conduce oamenii în adevărul-realitate. Aceasta este lucrarea fundamentală și esențială. Dacă nu este capabil să facă aceste elemente ale lucrării reale, atunci, indiferent cât de bun îi este calibrul, cât de talentat este sau cât de mult poate îndura greutăți și plăti un preț, el tot este un conducător fals. […] Nu contează cât de talentat ești, ce nivel de calibru și educație ai, câte sloganuri poți striga sau câte cuvinte și doctrine îți sunt la îndemână; indiferent cât de ocupat ești sau cât de epuizat ești într-o zi ori cât de departe ai călătorit, câte biserici vizitezi sau cât de multe riscuri îți asumi și câte suferințe înduri – nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează este dacă îți faci lucrarea pe baza rânduielilor de lucru, dacă implementezi cu exactitate acele rânduieli; dacă, în timpul conducerii tale, participi la fiecare lucrare specifică de care ești responsabil și câte probleme reale ai rezolvat efectiv; câte persoane au ajuns să înțeleagă adevărurile-principii datorită conducerii și îndrumării tale și cât de mult a avansat și s-a dezvoltat lucrarea bisericii – ceea ce contează este dacă ai obținut aceste rezultate sau nu. Indiferent de lucrarea specifică în care ești implicat, ceea ce contează este dacă urmărești și conduci lucrarea în mod consecvent, mai degrabă decât să te comporți ca și cum ai fi important și să dai ordine. În plus, contează și dacă ai intrare în viață în timp ce îți faci datoria sau nu, dacă poți trata problemele conform principiilor, dacă ai o mărturie despre punerea adevărului în practică și dacă poți trata și rezolva problemele reale cu care se confruntă aleșii lui Dumnezeu. Acestea și alte lucruri similare sunt toate criterii pentru a evalua dacă un conducător sau lucrător și-a îndeplinit responsabilitățile sau nu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (9)”]. „Dacă liderii și lucrătorii au cu adevărat o povară și pot îndura puțin mai multă suferință, pot practica mai mult părtășia despre adevăr și pot demonstra ceva mai multă loialitate, având părtășie clară despre toate aspectele adevărului, astfel încât acei lucrători evanghelici să poată să aibă părtășie despre adevăr și să înlăture noțiunile și îndoielile oamenilor, atunci rezultatele predicării Evangheliei ar deveni tot mai bune. Acest lucru le-ar permite mai multor oameni dintre cei care cercetează adevărata cale să accepte mai repede lucrarea lui Dumnezeu și să revină dinaintea lui Dumnezeu, ca să primească mai curând mântuirea Lui. Lucrarea bisericii este întârziată pur și simplu pentru că acești conducători falși sunt extrem de neglijenți în responsabilitățile lor, nu fac lucrare reală, nu verifică și nu supraveghează lucrarea și nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevăr, ca să rezolve probleme. Bineînțeles, acest lucru se întâmplă și pentru că acești conducători falși se complac în beneficiile statutului, nu urmăresc deloc adevărul și nu sunt dispuși să verifice, să supravegheze sau să direcționeze lucrarea de răspândire a Evangheliei. Rezultatul este că lucrarea progresează încet și că multe deviații, absurdități și greșeli necugetate făcute de om nu sunt îndreptate sau rezolvate prompt, ceea ce afectează grav eficiența răspândirii Evangheliei” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, atunci când evaluezi dacă un conducător sau un lucrător corespunde standardului, nu poți să iei în considerare cât de mult suferă sau cât de mare a fost prețul pe care l-a plătit în aparență; trebuie să iei în considerare rezultatele pe care le-a obținut în lucrarea sa, câtă lucrare reală a realizat în conformitate cu cerințele și cu principiile casei lui Dumnezeu și ce rol joacă în promovarea lucrării. Dacă un conducător sau un lucrător este, în aparență, foarte activ și foarte ocupat cu îndeplinirea datoriei, dar nu lucrează în conformitate cu principiile, lasă multe probleme reale nerezolvate și face doar lucrarea care îl pune într-o lumină bună, el se folosește de aparența că este ocupat pentru a-și îmbunătăți imaginea. Acest tip de conducător este un conducător fals. Comparându-mă cu spusele lui Dumnezeu, am descoperit că, deși, în aparență, urmăream atent lucrarea de evanghelizare, mi-am făcut datoria doar formal; nu am cercetat ce trebuie să fac pentru a obține rezultate. Ca atunci când lidera echipei de evanghelizare m-a întrebat cum să dea mărturie pentru a obține rezultate bune. Deși i-am prezentat câteva căi, nu am urmărit atent problema și nu am soluționat probleme reale, și anume, dacă înțelegea cu adevărat metodele și dacă aveau să apară abateri pe măsură ce le parcurgea. Eram doar mulțumit că avusesem părtășie cu ea, dar nu am cerut rezultate reale. Am urmărit atent lucrarea de evanghelizare a unor biserici când au apărut probleme, dar nu am luat în considerare anumite aspecte, și anume dacă liderii de echipă pricepeau principiile și implementau corect lucrarea, și nici nu am urmărit atent sau nu am supravegheat procesul. Ca urmare, lucrarea nu a obținut rezultate reale și conținea tot felul de erori. Am lucrat doar în aparență, fără să caut detalii. În aparență, muncisem mult, dar nu obținusem niciun rezultat. Doar atunci, mi-am dat seama că așa muncea un fals conducător, ceea ce era deosebit de iresponsabil. Aveam un sentiment de vinovăție în inima mea și doream să îndrept lucrurile în mod adecvat și să nu mai acționez pe baza unor firi corupte. Cu toate acestea, la scurtă vreme după aceea, m-am confruntat cu unele medii care m-au dezvăluit din nou.

La puțin timp după aceea, biserica a avut o sarcină urgentă legată de lucrarea de evanghelizare la care trebuia să lucrăm. Eu, împreună cu frații și surorile cu care cooperam, am implementat-o în toate bisericile intensiv și în grabă. În acele câteva zile, întâmplarea a făcut ca liderii superiori să verifice lucrarea de care eram responsabil și să găsească unele abateri. Au semnalat, de asemenea, că nu am lucrat cu atenție. Deși fiecare biserică avea mulți lucrători evanghelici, majoritatea nu aveau o înțelegere clară a adevărului referitor la lucrarea lui Dumnezeu și erau multe deficiențe în predicarea Evangheliei. Mai mult, nu cultivasem rapid lucrătorii evanghelici. Îmi ardea fața auzind cum conducătorii îmi semnalau problemele. Conducătorii mi-au cerut să îmi fac timp ca să aflu care este situația lucrătorilor evanghelici din fiecare biserică și care sunt problemele actuale cu care se confruntă în predicarea Evangheliei și să prezint un raport cât mai curând posibil. M-am gândit în sinea mea: „Ce vor crede conducătorii despre mine după ce au descoperit atât de multe probleme? Vor crede că nu sunt potrivit să fiu supraveghetor și mă vor demite? Dacă sunt demis, ce vor crede frații mei și surorile mele despre mine? Nu, nu-i pot lăsa pe oameni să vadă că nu am făcut lucrare reală. Acum trebuie să implementez urgent lucrarea pe care conducătorii m-au instruit să o fac. Abia atunci îi pot face să vadă că, deși au existat abateri în lucrarea mea înainte, sunt capabil să le corectez în mod activ. Numai în acest fel pot recâștiga impresia bună pe care o aveau conducătorii despre mine.” După aceea, stăteam ca pe ace, disperat să finalizez lucrurile pe care conducătorii îmi ceruseră să le fac cât mai repede posibil. De fapt, știam și în adâncul inimii mele că toți aveau alte lucrări urgente de făcut care trebuiau implementate și că ar trebui să profit de momentele când îndatoririle erau mai puțin aglomerate, cum ar fi ora prânzului sau seara, ca să aflu care este situația lucrătorilor evanghelici. Astfel, nu deranjam ritmul tuturor celor care își făceau datoria. Totuși, pentru a afla lucruri și pentru a raporta conducătorilor cât mai repede posibil, am stabilit că toată lumea trebuie să finalizeze strângerea datelor despre situația și problemele lucrătorilor evanghelici într-o jumătate de zi. Când am terminat de vorbit, toți s-au simțit foarte îngrijorați. Unii au spus că au o adunare în acea zi, iar alții au spus că nu au timp pentru că trebuie să predice și Evanghelia. Neavând altă opțiune, le-am oferit o prelungire, dar i-am presat constant în tot acest timp. Cu toate acestea, tot nu era finalizată până în dimineața zilei următoare. Inima îmi era cuprinsă de neliniște. Îmi era teamă că, dacă era făcută prea încet, conducătorii superiori ar crede că îmi tergiversam lucrarea și astfel, i-am presat constant pe frații mei și pe surorile mele fără a ține cont de situația lor efectivă. Când, în a treia zi, datele au fost în sfârșit strânse, am răsuflat ușurat. Cu toate acestea, nu încercasem serios să rezolv problemele din lucrarea de evanghelizare despre care toată lumea aflase. În următoarele zile, am făcut orice lucrare rânduită de conducătorii superiori cât am putut de repede, dar când am făcut-o, nu m-am gândit niciodată care erau, de fapt, problemele reale pe care le-au menționat conducătorii superiori sau ce trebuia făcut pentru a obține rezultate. Am făcut doar o lucrare superficială în privința datelor. I-am presat constant pe frații mei și pe surorile mele ca să-mi pot îndeplini sarcina cât mai repede posibil. Asta însemna că toți ceilalți au intrat și ei în panică în lucrarea lor și nu au reușit să-și potolească inimile. Mai mulți frați și mai multe surori s-au simțit foarte stresați. Unii dintre ei nu au implementat lucrarea corect, deoarece timpul a fost prea scurt. Simțind că nu aveau calibrul potrivit pentru sarcină, stările lor au fost afectate. Unii se temeau că vor fi realocați, deoarece nu au fost niciodată capabili să-și facă bine lucrarea, și trăiau într-o stare negativă. Doar pentru că eu alesesem calea greșită, îi determinasem pe frații mei și pe surorile mele să acționeze fără principii și fără a ține cont de priorități. Acest lucru a afectat progresul implementării altei lucrări. De-abia după ce m-am confruntat cu o serie de probleme, am început să caut adevărul și să reflectez asupra mea.

În timp ce căutam, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii trăiesc în fiecare zi doar pentru reputație și statut, ei trăiesc doar pentru a se deda la beneficiile statutului, doar la asta se gândesc. Chiar și atunci când îndură ocazional unele greutăți minore sau plătesc un preț banal, acest lucru este de dragul obținerii statutului și reputației. […] Cine este antihrist nu se va sacrifica sincer pentru Dumnezeu, îndeplinirea îndatoririlor sale va fi doar o formalitate și ceva mecanic. Ei nu vor face lucrare reală, chiar dacă sunt conducători sau lucrători, și vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, al câștigului și al statutului, fără să protejeze deloc lucrarea bisericii. Prin urmare, ce fac antihriștii toată ziua? Își petrec timpul dându-se în spectacol și lăudându-se. Ei fac doar lucruri care implică faima, câștigul și statutul propriu. Sunt ocupați să-i inducă în eroare pe alții, să atragă oamenii, iar când și-au adunat puterea, vor continua să controleze mai multe biserici. Ei doresc doar să domnească ca regi și să transforme biserica în împărăția lor independentă. Doresc doar să fie marele conducător, să aibă autoritate completă, unilaterală, să controleze mai multe biserici. Nu le pasă câtuși de puțin de nimic altceva. Ei nu se preocupă de lucrarea bisericii sau de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin le pasă dacă voia lui Dumnezeu este îndeplinită. Ei sunt preocupați doar de momentul în care pot să dețină puterea în mod independent, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Dorințele și ambițiile antihriștilor sunt într-adevăr enorme! Oricât de harnici par să fie antihriștii, ei sunt ocupați doar cu propriile lor încercări, făcând ceea ce le place să facă, și cu lucruri legate de faima, câștigul și statutul personal. Nici măcar nu se gândesc la responsabilitățile lor sau la datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și nu fac nimic din ce se cuvine. Antihriștii nu sunt decât acest gen de lucru – ei sunt diavoli și satane, care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că, în inima lor, antihriștii se gândesc doar la statut și lucrează doar pentru a-l obține. Își ocupă timpul doar cu lucruri legate de propria faimă, propriul câștig și statut și nu fac nimic din ce ține de responsabilitatea lor. Mi-am dat seama că abordarea mea era aceeași ca a unui antihrist. Conducătorii superiori găsiseră abateri în lucrarea mea și nu voiam să mă disprețuiască. Prin urmare, în lucrarea alocată de conducători, am încercat din răsputeri să mă evidențiez și am vrut să o termin cât mai repede posibil. Am vrut ca liderii să vadă că am lucrat eficient și decisiv cu iuțeala fulgerului, pentru ca aceștia să aibă o părere bună despre mine. Pentru a atinge acest obiectiv, am făcut constant o lucrare superficială, cerându-le fraților și surorilor să strângă date despre lucrătorii evanghelici, să rezume problemele din lucrarea de evanghelizare și așa mai departe. Dar nu am depus niciun efort pentru a găsi soluții la problemele sau abaterile care au apărut în lucrarea de evanghelizare. Aceasta însemna că unele probleme nu au avut o rezolvare reală, iar implementarea altor sarcini a fost întârziată. Pentru a-mi proteja propria imagine și propriul statut, nu am ținut cont de dificultățile reale cu care se confruntau frații mei și surorile mele și i-am împins constant să facă progrese mai rapide. Aceasta însemna că unii frați și unele surori se simțeau foarte stresați și unii chiar simțeau că nu au calibrul potrivit pentru sarcină și trăiau într-o stare negativă, întârziind lucrarea. Când am reflectat asupra acestui lucru, am simțit un val de frică persistentă. Făcusem ceva rău! Așa că mi-am corectat în grabă starea. În același timp, am pus în ordine, din nou, lucrarea și am întocmit un plan detaliat pentru sarcinile care erau mai importante și necesitau o abordare și o rezolvare urgentă. În ceea ce privește sarcinile mai puțin urgente, le-am lăsat să le rezolv în timpul meu liber. La adunări, le-am vorbit deschis și fraților mei și surorilor mele despre firile corupte pe care le dezvăluisem în tot acest timp, astfel încât aceștia să-și poată corecta propriile stări și să se dedice activ îndatoririlor lor. După aceea, lucrarea a revenit încet pe drumul cel bun.

Mai târziu, am citit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt un soi viclean, nu-i așa? Orice ar face, încuviințează și calculează acel lucru de opt sau zece ori sau chiar mai mult. Mințile lor sunt pline de gânduri despre cum să facă să aibă poziții stabile într-o mulțime, cum să aibă o reputație bună și un prestigiu mare, cum să obțină favoruri de la Cel de mai sus, cum să-i facă pe frați și surori să-i susțină, să-i iubească și să-i respecte și fac orice este necesar pentru a obține aceste rezultate. Pe ce cale merg ei? Pentru ei, interesele casei lui Dumnezeu, interesele bisericii și lucrarea casei lui Dumnezeu nu sunt lucrurile de care țin cont în principal, cu atât mai puțin, de care sunt preocupați. Ce gândesc ei? «Aceste lucruri nu au nicio legătură cu mine. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate; oamenii trebuie să trăiască pentru ei înșiși și pentru reputația și statutul propriu. Acesta este cel mai înalt obiectiv care există. Dacă cineva nu știe că ar trebui să trăiască pentru sine și să se protejeze, atunci este un imbecil. Dacă mi s-ar cere să practic conform adevărurilor-principii și să mă supun lui dumnezeu și rânduielilor casei sale, atunci acest lucru ar depinde de existența vreunui beneficiu pentru mine și a unui avantaj în cazul în care o fac. Dacă nesupunerea față de rânduielile casei lui dumnezeu aduce cu ea posibilitatea să fiu îndepărtat și să pierd o oportunitate de a câștiga binecuvântări, atunci mă voi supune.» Astfel, pentru a-și proteja reputația și statutul, antihriștii aleg adesea să facă unele compromisuri. Ai putea spune că, de dragul statutului, antihriștii sunt capabili să îndure orice fel de suferință și, de dragul de a avea o bună reputație, sunt capabili să plătească orice fel de preț. Zicala: «Un om măreț știe când să cedeze și când să nu cedeze», pare să fie valabilă în ceea ce-i privește. Aceasta este logica Satanei, nu-i așa? Aceasta este filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești și reprezintă, totodată, principiul său de supraviețuire. Este complet dezgustător!” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. „Cei care sunt eliminați nu merg niciodată pe calea urmăririi și a practicării adevărului. Ei se abat mereu de la această cale și fac doar ceea ce vor, acționând conform propriilor dorințe și ambiții, protejându-și statutul, reputația și mândria și satisfăcându-și năzuințele – tot ceea ce fac se învârte în jurul acestor lucruri. Chiar dacă au plătit și un preț, au investit timp și energie și au muncit din zori până în amurg, care este rezultatul lor final? Pentru că lucrurile pe care le-au făcut, în ochii lui Dumnezeu, sunt condamnate ca fiind rele, rezultatul este că sunt eliminați. Mai au vreo șansă de a fi mântuiți? (Nu.) Aceasta este o consecință incredibil de gravă! Este exact ca atunci când oamenii se îmbolnăvesc: o boală minoră care nu este tratată prompt se poate transforma într-o boală majoră sau poate deveni chiar terminală. De exemplu, dacă o persoană are o răceală și tușește, se va vindeca rapid dacă primește tratament medical normal. Totuși, unii oameni cred că au o constituție robustă și, prin urmare, nu iau în serios răceala și nu apelează la tratament. Ca urmare, aceasta se prelungește mult timp și fac pneumonie. După ce fac pneumonie, ei încă mai cred că sunt tineri, cu un sistem imunitar puternic, așa că nu o tratează timp de câteva luni. Nu acordă atenție tusei lor zilnice până când se ajunge într-un punct în care aceasta devine incontrolabilă și insuportabilă și tușesc cu sânge. Așa că merg la spital pentru a fi examinați și acolo află că au dezvoltat tuberculoză. Ceilalți îi sfătuiesc să se trateze imediat, dar ei încă mai cred că sunt tineri și puternici, fără motive de îngrijorare, așa că nu apelează la un tratament adecvat. Până când, într-o zi, în cele din urmă, corpul lor va fi prea slăbit pentru a merge și, când se duc la spital pentru un control, au deja cancer în stadiu avansat. Când oamenii au firi corupte pe care nu le tratează, acest lucru poate cauza repercusiuni incurabile. A avea o fire coruptă nu este ceva de care să te temi, dar cineva cu o fire coruptă trebuie să caute adevărul pentru a o rezolva cu promptitudine; doar în acest fel firea coruptă poate fi curățită treptat. Dacă nu se concentrează pe rezolvarea ei, va deveni din ce în ce mai gravă și s-ar putea să-L ofenseze pe Dumnezeu și să I se împotrivească, să fie disprețuit și respins de El și eliminat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului și supunere față de Dumnezeu poți dobândi o schimbare a firii”). Dumnezeu expune că antihriștii iau în considerare propria faimă, propriul câștig și propriul statut în tot ceea ce fac. Sunt dispuși să îndure orice suferință de dragul faimei, al câștigului și al statutului. Când m-am gândit la viața mea de zi cu zi, am manifestat în mare măsură un comportament similar. De exemplu, în timpul adunărilor și al părtășiei, cugetam cu seriozitate pentru a putea oferi prin părtășie puțină lumină și a câștiga respectul celorlalți. Câteodată, mă străduiam și făceam câte ceva, dar făceam asta doar ca oamenii să vadă că nu sunt leneș și că am o umanitate bună. Când îmi făceam datoria, mă concentram doar pe felul în care făceam lucrurile și, rareori, acordam atenție principiilor. Am văzut că în spatele a tot ce făceam era dorința de a-mi proteja propria imagine și propriul statut. Urmărirea faimei, a câștigului și a statutului prinsese rădăcini adânci în inima mea. Dacă nu schimbam lucrurile, cu siguranță aveam să perturb și să tulbur lucrarea bisericii pentru a-mi păstra faima, câștigul și statutul. M-am gândit la acei antihriști care fuseseră excluși. Pentru a câștiga faimă, câștig și statut, au predicat Evanghelia fără a urma principiile și au raportat numere inexacte și s-au dedat la înșelăciune. Acest lucru a perturbat și a tulburat grav lucrarea casei lui Dumnezeu. În cele din urmă, au fost eliminați de Dumnezeu pentru că făceau rău în nenumărate feluri. Privind înapoi la acea perioadă, m-am concentrat doar pe realizarea unor lucruri în fața altora și realizarea lucrării care să mă pună într-o lumină bună. Nu mi-a păsat deloc de lucrarea critică sau esențială. Acest lucru însemna că, în domeniul meu de responsabilitate, lucrarea de evanghelizare nu făcea niciun progres și stagna în mod constant. Nu îndeplinea standardele cerute de casa lui Dumnezeu. Oare acest lucru nu bloca progresul lucrării de evanghelizare? Dacă aș fi continuat să urmăresc faima, câștigul și statutul fără să mă pocăiesc, atunci, oricât aș fi suferit sau oricât de mare ar fi fost prețul pe care l-am plătit, Dumnezeu nu și-ar fi amintit niciodată de mine. În schimb, aș fi caracterizat ca fiind rău din cauza lucrurilor pe care le făcusem și aș fi eliminat! Doar atunci mi-am dat seama că urmărirea constantă a faimei, a câștigului și a statutului este prea periculoasă. De asemenea, am vrut să schimb rapid perspectivele incorecte pe care se baza urmărirea mea și să-mi fac datoria într-un mod rațional.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Conducătorii și lucrătorii trebuie să trateze și să implementeze cu seriozitate fiecare rânduială de lucru emisă de casa lui Dumnezeu. Ar trebui să folosești frecvent rânduielile de lucru pentru a compara și a inspecta toate lucrările pe care le-ai făcut. De asemenea, ar trebui să analizezi și să reflectezi asupra sarcinilor pe care nu le-ai făcut bine sau pe care nu le-ai implementat corespunzător în această perioadă. Pentru orice sarcină atribuită și cerută de rânduiala de lucru care a fost neglijată, ar trebui să te revanșezi rapid și să te informezi cu privire la aceasta. […] Astfel, chiar dacă ești conducător regional, de sector, de biserică sau orice lider sau supraveghetor de echipă, odată ce ai aflat care este sfera responsabilităților tale, trebuie să verifici frecvent dacă faci o lucrare reală, dacă ai îndeplinit responsabilitățile pe care s-ar cuveni să le îndeplinească un conducător sau un lucrător, precum și ce sarcini – dintre cele câteva încredințate ție – nu ai făcut, pe care nu vrei să le faci, care au dat rezultate slabe și principiile cărei lucrări nu ai reușit să le înțelegi. Toate acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le examinezi adesea. Totodată, trebuie să înveți să ai părtășie cu alți oameni și să le pui întrebări și să înveți cum să identifici, în cuvintele și rânduielile de lucru ale lui Dumnezeu, un plan, principii și o cale de practică. Față de orice rânduială de lucru, indiferent dacă se referă la administrație, personal sau viața bisericească, sau orice fel de lucrare profesională, dacă are legătură cu responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, atunci este o responsabilitate pe care aceștia ar trebui să o îndeplinească, fiind în sfera responsabilităților acestora – acestea sunt sarcinile de care trebuie să te ocupi. Desigur, prioritățile ar trebui stabilite în funcție de situație, nicio lucrare nu poate să rămână în urmă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (10)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Implementarea oricărei sarcini nu înseamnă doar a face lucrurile superficial: trebuie să verifici constant dacă faci lucrare reală și ce lucrare nu este făcută bine. Indiferent de sarcină, trebuie să aprofundezi situația prezentă și să nu accepți sarcini care te pun într-o lumină bună pentru a urmări aparențele și a face oamenii să te aprecieze. Acest tip de lucrare nu poate rezolva deloc probleme reale. După aceea, ori de câte ori descopeream că rezultatele lucrării de evanghelizare nu erau bune, aflam efectiv care era motivul pentru rezultatele slabe și înțelegeam stările și dificultățile fraților mei și surorilor mele, cum urmăreau atent lucrarea de evanghelizare și așa mai departe. Când am verificat lucrarea în detaliu, am descoperit probleme și abateri pe care nu le văzusem înainte. Unele biserici aveau prea puțini lucrători evanghelici; unii lideri ai echipei de evanghelizare nu știau cum să urmărească atent lucrarea, iar unii lucrători evanghelici nu înțelegeau adevărul. Nu puteau avea părtășie clar despre multe adevăruri legate de lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce însemna că unii potențiali destinatari ai Evangheliei care credeau cu adevărat în Dumnezeu nu erau dispuși să-și continue cercetările, deoarece noțiunile lor nu erau rezolvate. Împreună cu frații și cu surorile cu care cooperam, am avut părtășie cu ei despre aceste probleme și le-am corectat. Am urmărit în detaliu activitatea lucrătorilor evanghelici și le-am semnalat problemele din mărturia lor, oferindu-le îndrumare și părtășie. După ce am lucrat o vreme împreună, unii potențiali destinatari ai Evangheliei au devenit dispuși să își continue cercetările și, în cele din urmă, au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. În acest moment, mi-am dat seama, în sfârșit, că doar printr-o înțelegere reală și o aprofundare a detaliilor în lucrarea noastră putem descoperi și rezolva problemele; și abia atunci am fost cu inima liniștită și împăcată.

Odată, urmăream atent lucrarea de evanghelizare a unei biserici. Am văzut că lucrarea de evanghelizare nu obținea rezultate și că majoritatea fraților și surorilor erau oarecum negativi. Așadar, am organizat o adunare pentru a rezolva stările fraților mei și ale surorilor mele. În același timp, am avut părtășie și am rezolvat problemele care existau în predicarea Evangheliei. După o vreme, lucrarea de evanghelizare a prezentat unele îmbunătățiri. Am fost foarte fericit și m-am gândit: „Cu siguranță că frații mei și surorile mele mă vor trata cu respect. Pur și simplu, o să le cer liderilor de echipă să monitorizeze situația în viitor.” Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că, în trecut, am făcut doar lucruri care mă puneau într-o lumină bună și că multe probleme nu fuseseră, de fapt, rezolvate. De data aceasta, nu mă puteam mulțumi doar cu rezolvarea stărilor fraților mei și ale surorilor mele și să nu fac nimic altceva. Trebuia să mă gândesc la sarcinile care nu fuseseră încă finalizate corespunzător. Când am mers, într-adevăr, să aflu ce se întâmpla, am descoperit că nu erau suficienți lucrători evanghelici în această biserică și că unii lucrători evanghelici făceau progrese foarte lente, dar liderul de echipă nu îi ajuta și nu îi susținea. Nici ei nu știau cum să rezolve abaterile care apăreau în lucrarea de evanghelizare. Ca urmare, lucrarea de evanghelizare nu obținuse rezultate clare mai multe luni în șir. După aceea, am discutat cu liderii de echipă despre cum să rezolvăm aceste probleme și am selectat câțiva lucrători evanghelici. I-am învățat pe liderii de echipă cum să urmărească atent și cum să rânduiască lucrarea și le-am rezolvat problemele și dificultățile. După o vreme, rezultatele predicării Evangheliei au înregistrat unele îmbunătățiri suplimentare. Când am văzut acest rezultat, m-am simțit foarte fericit, dar mi-am făcut și reproșuri într-o oarecare măsură. Pentru că, în trecut, mă străduisem prea mult să mă prezint într-o lumină favorabilă, lucrarea de evanghelizare nu făcuse niciun progres. I-am mulțumit lui Dumnezeu că a folosit acest mediu pentru a-mi permite să mă înțeleg puțin mai bine și să învăț cum să fac lucrare reală.