de Songyi, China

În octombrie 2019, am cooperat cu Mo Han la lucrarea de fotografie. Deoarece studiasem fotografia înainte, rata mea de succes în a obține cadre care corespundeau standardelor era mult mai mare decât a ei. M-am gândit: „Se pare că am un oarecare talent la fotografie, de vreme ce pot produce atât de mult material imediat utilizabil chiar de la început. Supraveghetoarea va considera cu siguranță că sunt un talent fotografic rar.” Am simțit în secret o satisfacție în interiorul meu și o priveam de sus pe Mo Han, gândindu-mă: „Ai făcut parte chiar și dintr-o asociație de fotografie în trecut și totuși abilitățile tale nici măcar nu sunt atât de impresionante!” Ulterior, în timpul unei adunări, supraveghetoarea mi-a lăudat abilitățile și dedicarea față de îndatoririle mele și i-a cerut lui Mo Han să învețe mai mult de la mine. Mi-a plăcut să aud acest lucru. După aceea, am depus și mai mult efort în îndatoririle mele. Uneori, la amiază, înduram căldura toridă și realizam fotografii de una singură în lanuri de stuf. Odată, deși nu mă simțeam bine, am continuat să fotografiez pe o ploaie torențială. M-am gândit că, atât timp cât obțin mai multe fotografii bune, toată lumea avea să aibă o părere și mai bună despre mine și că, pentru aceasta, suferința merita pe deplin. După un timp, a devenit clar că supraveghetoarea mă prețuia considerabil și în timpul fiecărei discuții tehnice, eram mereu rugată să vorbesc despre experiențele mele la ședințele foto. La sesiunile de instruire, eram, de asemenea, prima solicitată să analizeze și să rezume. Văzând cât de mult mă prețuia supraveghetoarea, m-am simțit și mai mult ca o persoană talentată.

Într-o seară, supraveghetoarea a venit la echipa noastră și a spus că trebuia să alegem un lider de echipă pentru a gestiona lucrarea. După ce am avut părtășie despre principii, Mo Han și o altă soră m-au recomandat pe mine ca lideră de echipă. În interiorul meu, m-am simțit mulțumită în secret, gândindu-mă: „Până la urmă, eforturile mele în datorie nu au fost zadarnice. Toată lumea a observat.” Dar în exterior, am simulat umilința, spunând: „Oh, n-aș putea. Chiar dacă sunt destul de bună la partea tehnică, îmi lipsește intrarea în viață. Nu pot să-mi asum responsabilitățile unui lider de echipă.” Mai târziu, supraveghetoarea a efectuat o evaluare cuprinzătoare și a ales-o pe Mo Han ca lideră de echipă. M-am gândit la faptul că Mo Han era constantă în lucrarea ei, că putea să priceapă anumite principii și că avea o intrare în viață mai bună. Eu credeam în Dumnezeu de mai puțin timp și eram mai bună doar la partea tehnică, iar pentru moment, eram într-adevăr mai potrivită pentru lucrul la o singură sarcină. Dar văzând acest rezultat, am avut totuși sentimente foarte complexe și o puternică senzație că am pierdut ceva. Am petrecut toată ziua fiind distrasă și incapabilă să mă motivez să fac ceva. Deși știam că Mo Han era alegerea potrivită pentru rolul de lider de echipă, tot m-am simțit supărată și m-am întrebat: „Oare supraveghetoarea consideră că nu înțeleg adevărul, că nu am nicio intrare în viață și că sunt doar o lucrătoare care face numai lucrare și, drept urmare, nu plănuiește să mă cultive?” Mai târziu, când supraveghetoarea a avut adunare cu noi, am început să o observ, întrebându-mă dacă îmi acorda mai multă atenție mie sau lui Mo Han. Am observat că uneori supraveghetoarea se interesa în detaliu de starea lui Mo Han și de câteva ori chiar a avut părtășie cu ea în privat. Acest lucru mi-a confirmat și mai mult gândurile și am simțit că supraveghetoarea o prețuia mai mult pe Mo Han. M-am simțit foarte descurajată și supărată și chiar am început să o disprețuiesc pe Mo Han. Odată, supraveghetoarea a spus că Mo Han își îmbunătățise abilitățile de surprindere a cadrelor și i-a cerut să-și împărtășească experiența de fotografiere. Acest lucru m-a făcut și mai invidioasă pe Mo Han și am simțit că îmi furase lumina reflectoarelor. După aceea, m-am simțit foarte stânjenită în preajma lui Mo Han. Uneori, mă simțeam chiar iritată doar când o auzeam vorbind și simțeam dorința de a o contrazice și de a mă opune ei intenționat. Văzând această atitudine a mea, Mo Han s-a simțit constrânsă și mi-a menționat odată că certurile mele constante cu ea și opoziția mea o făceau să se simtă tulburată, și că găsea interacțiunea cu mine epuizantă. Știam că era greșit să fiu invidioasă pe ea în felul acesta, dar pur și simplu nu mă puteam controla. În trecut, ori de câte ori găseam tutoriale video bune, i le recomandam lui Mo Han și, dacă observam probleme la ceea ce fotografiase ea, i le semnalam pentru a o ajuta. Dar de când am simțit că supraveghetoarea o prețuia mai mult pe ea, nu am mai vrut să o ajut în chestiuni tehnice. Uneori, chiar o ironizam direct în față, spunând că avea compoziții slabe și lipsite de frumusețe. După câteva astfel de cazuri, Mo Han a început să se îndoiască dacă avea un calibru suficient de bun ca să fie potrivită pentru această datorie. Când am văzut că înțepăturile mele o făcuseră să-și piardă încrederea, nu numai că nu mi-a părut rău, ci chiar m-am simțit oarecum mulțumită, gândindu-mă că, dacă devenea negativă, supraveghetoarea ar putea să o considere incapabilă și să reînceapă să mă prețuiască pe mine. Odată, trebuia să obținem rapid niște cadre și doar să o privesc pe Mo Han muncind din greu toată ziua pentru a căuta locații mă făcea să mă simt iritată. Mi-era teamă că ar putea să găsească niște locații grozave și să obțină niște cadre care ar fi acceptate, caz în care supraveghetoarea ar prețui-o și mai mult. Așa că am încercat să-i subminez entuziasmul, spunând că muncea atât de mult doar pentru a câștiga admirația oamenilor și că făcea toate acestea doar de dragul reputației și al statutului. Auzindu-mă spunând asta, Mo Han s-a simțit constrânsă în datoria ei. Altă dată, am observat că supraveghetoarea continua să aibă părtășie pentru a soluționa starea lui Mo Han și m-am simțit invidioasă. Când a venit rândul meu să am părtășie, m-am prefăcut că am cunoaștere de sine și am exagerat, spunând în fața supraveghetoarei: „Am fost prea exigentă cu Mo Han. Am simțit pur și simplu că, de vreme ce ea crede în Dumnezeu de atâția ani, ar trebui să aibă adevăruri-realități, așa că am vrut ca ea să mă ajute cu intrarea mea în viață. Dar când nu m-a ajutat, am început să o privesc de sus.” Am menționat și lucruri precum ajutorul altor frați și surori pe care îi întâlnisem. După ce am spus asta, m-am simțit vinovată. Supraveghetoarea a întrebat-o pe Mo Han ce părere are. Mo Han a spus: „Ceea ce a spus ea mă face să mă simt destul de tulburată. Simt că, deși înțeleg unele doctrine crezând în Dumnezeu de atâția ani, nu am mult adevăr-realitate sau dragoste pentru ea.” Văzând că sora încă putea să accepte de la Dumnezeu și să reflecteze asupra ei înseși, m-am simțit profund rușinată și mi-am dorit ca pământul să se deschidă și să mă înghită. După acest incident, am început să reflectez asupra mea și mi-am dat seama că o inhibam și o denigram pe Mo Han de dragul reputației și al statutului. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu care expuneau cum antihriștii îi inhibă și îi exclud pe dizidenți de dragul statutului, iar acest lucru mi-a oferit o oarecare înțelegere a corupției pe care o dezvăluiam.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Suprimarea publică a oamenilor, excluderea lor, atacurile împotriva acestora și expunerea problemelor oamenilor de către antihriști sunt toate vizate. Fără nicio îndoială, ei folosesc astfel de mijloace pentru a-i viza pe cei care urmăresc adevărul și pot să-i deslușească. Distrugându-i pe acești oameni, ei își ating scopul de a-și întări propria poziție. Atacarea și excluderea oamenilor în acest fel este un rău intenționat în sine. În limbajul și modul de vorbire al antihriștilor există agresivitate: expunere, condamnare, defăimare și calomnie malefică. Ei chiar răstălmăcesc faptele, vorbind despre lucruri pozitive ca și cum ar fi negative și despre lucruri negative ca și cum ar fi pozitive. Transformarea albului în negru și amestecarea binelui cu răul în acest fel duc la îndeplinire scopul antihriștilor de a învinge oamenii și de a le distruge renumele. Ce mentalitate dă naștere acestui atac și acestei excluderi la adresa disidenților? De cele mai multe ori, aceste lucruri izvorăsc dintr-o mentalitate invidioasă. Într-o fire vicioasă, invidia poartă cu ea o ură puternică, iar ca urmare a invidiei lor, antihriștii atacă și exclud oamenii. Într-o atare situație, dacă antihriștii sunt dați în vileag, raportați, își pierd statutul și suferă o lovitură, vor fi sfidători și nemulțumiți și le va fi și mai ușor să devină extrem de răzbunători. Răzbunarea este un tip de mentalitate și este, totodată, un tip de fire coruptă. Când antihriștii văd că ceea ce a făcut cineva le-a dăunat, că alții sunt mai capabili decât ei sau că afirmațiile și sugestiile cuiva sunt mai bune sau mai înțelepte decât ale lor și toată lumea este de acord cu afirmațiile și sugestiile acelei persoane, antihriștii simt că poziția lor este amenințată, invidia și ura se ivesc în inimile lor, iar ei atacă și se răzbună. În general, antihriștii dau o lovitură preventivă țintei lor atunci când se răzbună. Ei sunt proactivi în atacarea și distrugerea oamenilor, până când cealaltă parte se supune. Abia atunci simt că s-au descărcat. Prin ce altceva se manifestă atacarea și excluderea oamenilor? (Prin desconsiderarea altora.) Înjosirea altora reprezintă una dintre modalitățile în care se manifestă; oricât de bine ai face o treabă, antihriștii tot te vor înjosi sau te vor condamna până când vei fi negativ și slab și nu vei putea rezista. Atunci vor fi fericiți și își vor fi atins scopul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). „Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind mijloace josnice pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță și îngâmfare, este firea Satanei, este o fire răutăcioasă. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și ticălos. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai bun decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să-l calce în picioare. Care este problema aici? Nu sunt oamenii care sunt capabili să comită astfel de fapte rele lipsiți de scrupule și încăpățânați? Astfel de oameni se gândesc doar la propriile interese, iau în considerare doar sentimentele lor și vor doar să-și îndeplinească dorințele, ambițiile și scopurile proprii. Nu le pasă cât de multe daune provoacă lucrării bisericii și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja statutul în mintea oamenilor și propria reputație. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu. Au asemenea oameni inimi cu frică de Dumnezeu? Nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acționează fără rost și fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care este natura unui astfel de comportament? Ca s-o spunem delicat, astfel de oameni sunt mult prea invidioși și au o dorință prea puternică de reputație și statut personal; sunt prea înșelători și perfizi. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este asemenea oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Nu sunt înspăimântați de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit cu adevărat înspăimântată și tulburată. Scenele în care cooperasem cu Mo Han la îndatoririle mele îmi tot reveneau în minte. Când am început să obțin unele rezultate cu cadrele pe care le realizasem și am văzut că supraveghetoarea îmi acorda mai multă atenție, m-am considerat talentată. Când a venit momentul să fie ales un lider de echipă, am fost convinsă că eu aveam să fiu aleasa. Dar când a fost aleasă Mo Han, m-am simțit cu adevărat negativă și abătută și am început să nutresc resentimente și invidie față de Mo Han, gândindu-mă că mă înlăturase din centrul atenției. Pentru a-mi recâștiga poziția în ochii supraveghetoarei, am început să încerc să o îndepărtez treptat pe Mo Han. Nu numai că adesea adoptam o poziție opusă de a ei, dar când observam defecte în cadrele pe care le realizase, o luam în derâdere și o denigram pentru a-i zdruncina entuziasmul. Când am văzut-o limitându-se, m-am bucurat pe ascuns și am sperat să se cufunde și mai mult în negativitate, astfel, supraveghetoarea ar fi considerat-o incapabilă și m-ar fi apreciat din nou pe mine. Când am văzut-o zbătându-se să găsească locații, m-am temut că ar putea realiza niște cadre remarcabile și că supraveghetoarea ar putea s-o prețuiască și mai mult, așa că, pentru a o ataca, am acuzat-o că urmărea reputația și statutul. Chiar și în timpul adunărilor, mă simțeam nemulțumită când supraveghetoarea avea mai multă părtășie cu ea, așa că o denigram în fața supraveghetoarei, încercând să o fac pe supraveghetoare să creadă că îi lipsea adevărul-realitate și dragostea față de ceilalți. Manevrele mele lipsite de scrupule de a o inhiba pe sora mea au fost cu adevărat detestabile și ticăloase! Prin ce se deosebeau aceste fapte ticăloase ale mele de modul în care se comportă antihriștii pentru a-și proteja statutul? De când cooperam cu Mo Han, ea fusese mereu tolerantă și răbdătoare cu mine. Uneori, când eram într-o stare proastă, ea își împărtășea experiențele pentru a mă îndruma și a mă ajuta. Era conștientă de neajunsurile ei tehnice și se străduia neîncetat să învețe, muncind din greu pentru a realiza cadre bune. Indiferent de greutățile și de epuizarea cu care se confrunta în timpul ședințelor foto în aer liber, rareori se plângea. Fie în intrarea ei în viață, fie în atitudinea față de îndatoririle ei, ea era mai bună decât mine, iar alegerea ei ca lideră de echipă era în perfectă concordanță cu principiile. Și totuși, din invidie, am inhibat-o și am exclus-o în mod repetat. Eram cu adevărat lipsită de orice fărâmă de umanitate! Dumnezeu a tot disecat firea antihriștilor în părtășie, dar eu nu reușisem să mă examinez în lumina aceasta și să reflectez asupra mea, continuând să-mi urmez firea coruptă pentru a o inhiba pe sora mea. Nu aveam nici măcar puțin o inimă cu frică de Dumnezeu. Cum era posibil ca acțiunile mele să nu stârnească dezgustul și disprețul lui Dumnezeu? Cu cât îmi aminteam mai mult interacțiunile mele cu Mo Han, cu atât simțeam mai multe remușcări și vinovăție. Mă uram pentru că nu urmăream adevărul și pentru că îmi urmam natura satanică, săvârșind atâtea fapte rele.

În acea perioadă, m-am simțit atât de deznădăjduită! Ori de câte ori mă gândeam cum săvârșisem fapte rele și cum mersesem pe calea antihriștilor de dragul reputației și al statutului, mă copleșea regretul. Adesea, în toiul nopții, mă ascundeam sub pături și plângeam în tăcere. Nici măcar nu îndrăzneam să mă deschid în fața fraților și surorilor, căci mă temeam că, odată ce ar fi aflat că sunt așa, ar fi fost dezgustați de mine și m-ar fi respins, și că aș fi putut chiar să pierd șansa de a-mi face îndatoririle. Nu îndrăzneam nici să mă rog lui Dumnezeu, căci simțeam că cineva ca mine trebuie să fi stârnit de mult timp dezgustul și disprețul lui Dumnezeu și că, prin urmare, Dumnezeu nu mi-ar fi ascultat rugăciunile. Astfel, m-am cufundat într-o stare de negativitate și de durere extremă.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și și-au pus pânză de sac și cenușă, inima Lui s-a înmuiat treptat, iar El a început să Se răzgândească. În momentul dinainte să le proclame că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce împliniseră o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Deci, cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu a exprimat și a dezvăluit fiecare dintre aceste două esențe aflate la poli opuși înainte și după ce oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; mai degrabă, e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt greu de obținut, iar ceea ce El cere este căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și își abandonează violența, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Când am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o emoție de nedescris. Am simțit mila lui Dumnezeu față de mine. Era ca și cum aș fi văzut o rază de lumină într-o fundătură întunecată. M-am gândit la tot răul pe care îl săvârșisem de dragul reputației și al statutului și la supărarea pe care i-o cauzasem surorii mele. Totuși, Dumnezeu nu renunțase la mine, ci, dimpotrivă, continua să mă lumineze și să mă îndrume prin cuvintele Sale, permițându-mi să văd problemele dinlăuntrul meu și să înțeleg că, atunci când ești dezvăluit, este zadarnic să te cufunzi în uitare de sine, în negativitate și în slăbiciune și că lucrul cel mai important este să te pocăiești. M-am gândit la cum atât oamenii din Sodoma, cât și cei din Ninive ajunseseră să săvârșească răul până în punctul în care Dumnezeu decisese să-i distrugă. Dar ninivitenii și-au dat seama că faptele lor erau atât de abominabile pentru Dumnezeu, încât se aflau în pragul distrugerii, și au putut să vină înaintea lui Dumnezeu la timp pentru a se pocăi și a-și mărturisi păcatele. Datorită pocăinței lor autentice, au primit mila lui Dumnezeu. Am văzut că, deși Dumnezeu detestă faptele rele ale oamenilor, El încă Se îngrijește de oameni, are milă față de ei și le oferă oamenilor toate oportunitățile de a se pocăi. Am fost profund mișcată. Dragostea lui Dumnezeu pentru omenire este atât de reală! Reflectând la perioada de aproape un an de colaborare cu Mo Han, am văzut că fusesem mereu invidioasă pe ea și o îndepărtasem constant și că nu reflectasem niciodată asupra mea. Eram atât de amorțită! Dacă nu ar fi fost judecata și expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș fi putut nicidecum să văd problemele dinlăuntrul meu și aș fi continuat să acționez mânată de natura mea satanică și să comit și mai multe fapte rele. Judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt ocrotirea și dragostea Sa! Având aceasta în minte, am dobândit hotărâre și m-am rugat lui Dumnezeu, spunând că sunt dispusă să înfrunt direct problemele dinlăuntrul meu și să mă pocăiesc înaintea Lui.

După aceasta, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră că urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului; a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Nu sunt lipsit de speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i sprijine când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu spune că tot ce fac antihriștii este pentru propria reputație și pentru propriul statut și că prețuiesc reputația și statutul aidoma înseși vieții lor. Ei nu se dau în lături de la nimic în lupta pentru statut, chiar și cu prețul de a prejudicia interesele casei lui Dumnezeu. Reflectând la atitudinea mea față de reputație și statut, oare nu era exact la fel cu cea a antihriștilor? Din momentul în care am obținut unele mici rezultate în îndeplinirea datoriei mele de fotografiere și mi-am câștigat aprecierea în ochii supraveghetoarei, m-am simțit remarcabilă și mi-a plăcut cu adevărat să fiu prețuită de alții. Pentru a-mi menține o imagine bună în ochii supraveghetoarei, am considerat că orice preț plătit sau osteneală îndurată în îndeplinirea datoriei mele merita, ca și cum admirația altora ar fi fost totul pentru mine. Când am văzut că supraveghetoarea a ales-o pe Mo Han ca lideră de echipă, am simțit că îmi luase locul în inimile altora și am resimțit o durere insuportabilă. Pentru mine, să pierd stima celorlalți a fost ca și cum mi-aș fi pierdut coloana vertebrală. M-am simțit paralizată complet. Pentru a-mi recâștiga prețuirea în ochii supraveghetoarei, am ironizat-o, am ridiculizat-o, am exclus-o și am inhibat-o pe Mo Han. Nu numai că am făcut rău, am rănit-o pe sora mea și am întârziat lucrarea bisericii, dar am și căzut în întuneric și am trăit într-o suferință cumplită. Toate acestea au fost cauzate de urmărirea mea neîncetată a reputației și a statutului. Am trăit după otrăvurile satanice: „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ” și „Poate exista un singur mascul alfa”, și am vrut să fiu singura care iese în evidență. Când am văzut că supraveghetoarea îi acorda puțin mai multă atenție surorii mele, am devenit invidioasă și plină de resentimente. Am ajuns chiar să o consider o dușmană și am constatat că nu o puteam tolera. Pășeam pe calea unui antihrist! Am văzut că reputația și câștigul sunt cătușe invizibile cu care Satana îi leagă pe oameni și că sunt unelte pentru a-i corupe și a-i vătăma pe oameni. Dacă nu ar fi fost expunerea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu care mi-au trezit inima amorțită, aș fi trăit și acum după firea mea coruptă și, dacă aș fi continuat așa, mai devreme sau mai târziu, aș fi jignit firea lui Dumnezeu prin săvârșirea a tot felul de ticăloșii și aș fi sfârșit prin a fi eliminată și pedepsită de El.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii urmăresc doar faima, câștigul și statutul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi o pierdere. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a atingerii mântuirii, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți scrutarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi faimei, câștigului și statutului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a atinge mântuirea. Alegi faima, câștigul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu este un lucru nesăbuit? În termeni simpli, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Faima, câștigul, statutul, banii și interesele sunt temporare toate, se risipesc toate ca fumul în vânt, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească faima, câștigul și statutul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărurile pe care le dobândesc oameni sunt eterne; Satana nu le poate lua oamenilor aceste adevăruri, nici nimeni altcineva. Renunți la interesele tale, dar ceea ce câștigi sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate sunt ale tale și le câștigi pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea de la Dumnezeu și viața veșnică. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii renunță la adevăr de dragul intereselor proprii, atunci pierd viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai nesăbuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că dobândirea faimei, a câștigului și a statutului este doar efemeră și că doar obținerea adevărului este veșnică. A căuta intențiile lui Dumnezeu în cele ce ni se întâmplă și a renunța la interesele personale pentru a ne purta conform cerințelor lui Dumnezeu este calea de a obține aprobarea Sa. Acesta este modul cel mai valoros de a-ți trăi viața. M-am gândit la Iov, care, în ciuda poziției și statutului său ilustru, nu s-a cramponat de poziția sa. Când a deținut un statut înalt și a fost admirat de alții, nu s-a dedat la plăceri, ci a continuat să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Când încercările lui Dumnezeu au venit asupra lui și și-a pierdut statutul, copiii și bunurile, el tot I-a lăudat dreptatea, șezând în cenușă. Nu i-a păsat de părerile altora sau despre cum îl vedeau, ci, în schimb, s-a supus întru totul împrejurărilor rânduite de Dumnezeu pentru el. Prin faptele sale, Iov a demonstrat asemănarea corectă pe care o ființă creată ar trebui s-o manifeste. Reflectând asupra mea, câștigasem o oarecare admirație de moment din partea altora doar pentru că aveam unele aptitudini tehnice și realizasem câteva cadre bune și astfel am scăpat din vedere propria poziție și propriul statut. Mă consideram remarcabilă și credeam că alții ar trebui să mă considere importantă. Când i-am văzut pe alții depășindu-mă, am devenit invidioasă și plină de resentimente. Am ajuns chiar să fac rău și să-i rănesc pe alții. În comparație cu Iov, eram complet irațională și nerușinată!

La scurt timp după aceea, sora Zhang Nuo a fost transferată în grupul nostru. Nu după mult timp, a fost aleasă lideră de echipă. Când am văzut că surorile din jurul meu o consultau pe Zhang Nuo în legătură cu aspectele pe care nu le înțelegeau în lucrarea lor și că uneori supraveghetoarea o lăuda pe Zhang Nuo pentru simțul ei de povară în îndatoririle ei și pentru hărnicia ei în studierea aptitudinilor tehnice, m-am simțit destul de supărată și de descurajată. În trecut, supraveghetoarea mă prețuise mai mult pe mine, dar acum, cu Zhang Nuo în preajmă, păream inferioară ei. Într-o zi, stând la calculator, am reflectat la ceea ce dezvăluiam. De ce m-am simțit supărată când am văzut-o pe Zhang Nuo excelând? De ce m-am simțit atât de descurajată când surorile din jurul meu o admirau? Nu era oare pentru că acest lucru îmi leza reputația și statutul? Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, dorința mea de a rivaliza a ieșit din nou la suprafață. Nu mai vreau să fiu legată și constrânsă de reputație și de statut. Indiferent ce cred alții despre mine, doresc doar să-mi fac bine datoria. Te rog, protejează-mi inima!” După aceea, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă altcineva este mai bun decât tine și înțelege adevărul mai mult decât tine, atunci ar trebui să înveți de la el – nu este acesta un lucru bun? Ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru toți. De exemplu, a existat Iov, acel om dintre adepții lui Dumnezeu din istoria omenirii. Oare a fost un lucru glorios care s-a întâmplat în lucrarea de gestionare de 6000 de ani a lui Dumnezeu sau a fost un lucru rușinos? (A fost un lucru glorios.) A fost un lucru glorios. Ce atitudine ar trebui să adopți în legătură cu această chestiune? Ce perspectivă ar trebui să ai? Ar trebui să fii fericit pentru Dumnezeu și să-L sărbătorești, să lauzi puterea Lui, să lauzi faptul că Dumnezeu a câștigat slavă – acesta a fost un lucru bun” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au adus o claritate instantanee. Într-adevăr, când frații și surorile obțin rezultate tot mai bune în îndatoririle lor, oare nu demonstrează aceasta că lucrarea lui Dumnezeu în oameni dă roade? Acesta este un lucru care aduce mângâiere inimii lui Dumnezeu. Este un lucru bun! Nu mai puteam să fiu încătușată de firea mea coruptă și să fiu ostilă față de Dumnezeu. A doua zi, am luat inițiativa și m-am deschis față de Zhang Nuo în legătură cu starea mea. După ce am practicat astfel, am simțit o mare eliberare în sufletul meu, iar relația mea cu ea a devenit mult mai apropiată. Ulterior, supraveghetoarea încă mai menționa uneori că Zhang Nuo progresa rapid în abilitățile ei tehnice și că avea potențial de cultivare. Când vedeam că supraveghetoarea îi acorda o importanță atât de mare, uneori încă mă simțeam descurajată, dar nu mai era la fel de chinuitor ca înainte. În schimb, m-am concentrat să învăț de la ea și să îmi însușesc din punctele ei forte. Practicând astfel, m-am simțit mult mai destinsă și eliberată în inima mea și, cu ajutorul ei, am făcut și eu unele progrese în aptitudinile mele tehnice.

Această experiență de a fi dezvăluită a fost dureroasă pentru mine, dar a fost și prețioasă și Îi sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că a rânduit o astfel de situație pentru ca eu să o pot experimenta. Schimbările pe care am reușit să le dobândesc se datorează în totalitate dragostei lui Dumnezeu!