de Hailey, Japonia

Când am început să lucrez la udarea noilor-veniți în biserică, în 2017, m-am grăbit să studiez și să acumulez cunoștințe despre toate adevărurile-principii relevante ca să pot fi competentă în lucrarea mea cât mai curând cu putință. Am lucrat mult și am plătit foarte mult pentru a-mi îndeplini datoria. Astfel am obținut rezultate din ce în ce mai bune. După aproape un an de zile, am fost selectată să slujesc drept conducătoare de grup. Frații și surorile au spus toți că progresul rapid s-a realizat după ce am devenit conducătoare de grup, iar ei veneau cu toții la mine pentru părtășie atunci când aveau probleme. Mi-am spus în sinea mea: „Se pare că toată lumea mă consideră lăudabilă. Atât timp cât continui să urmăresc adevărul, cu siguranță voi avea ocazia să fiu promovată într-o funcție mai înaltă mai târziu. Atunci, toată lumea mă va aprecia cu adevărat.”

La scurt timp după asta, supraveghetorul grupului nostru a fost demis pentru că nu făcea lucrare reală. Mi-am spus în sinea mea: „Mereu am acționat proactiv în datoria mea, am putut să soluționez unele dintre problemele și dificultățile fraților și surorilor și am fost eficientă în lucrarea mea. Acum că sunt conducătoare de grup și în curând vom alege un nou supraveghetor, cu siguranță voi fi prima alegere. Este o șansă mare să ies în evidență!” Peste numai câteva zile, însă, conducătorul nostru a transferat o soră de la altă biserică ca să ne fie supraveghetoare, spunând că era de calibru bun, urmărea adevărul și merita să fie cultivată. Am fost foarte dezamăgită când am auzit această veste. M-am gândit: „Această soră este un candidat bun pentru cultivare, iar eu nu?” Mi-a trecut apoi, totuși, prin gând că, dacă sora chiar putea face o lucrare reală rezultatul era unul bun. După ce am realizat asta, am fost mai capabilă să mă supun. Ulterior, când surorii i s-a reatribuit o datorie, din cauza anumitor nevoi ale lucrării bisericii, m-am entuziasmat foarte tare și m-am gândit: „De data asta, cu siguranță se vor gândi la mine pentru funcția de supraveghetoare.” Câteva zile mai târziu, însă, conducătorul nostru a promovat-o pe sora Adele în funcția de supraveghetoare. De data asta nu am primit vestea cu așa mult calm. M-am gândit: „Chiar lucrez din greu în datoria mea și sunt capabilă să rezolv unele probleme concrete. De ce nu m-a promovat conducătorul pe mine? Nu mă consideră potrivită pentru a fi cultivată? Oare mă desconsideră? Ce vor crede frații și surorile despre mine, acum că am fost trecută cu vederea de două ori la promovare? Adele doar ce a fost transferată aici și vine des la mine pentru sugestii, pentru că încă nu s-a obișnuit cu lucrarea, și totuși conducătorul nostru o apreciază foarte mult și o cultivă.” M-am simțit foarte frustrată și nedreptățită când toate acestea mi-au trecut prin minte. Ulterior, când Adele m-a căutat pentru a se pune la curent cu lucrarea și a pus prea multe întrebări, mi-am pierdut răbdarea. M-am gândit: „Nu tu ești supraveghetoarea? Calibrul tău nu poate fi atât de bun dacă pui mereu întrebări la care am răspuns deja!” Uneori, când frații și surorile veneau la Adele cu întrebări și dificultăți în privința udării nou-veniților, cu care nu a avut de-a face anterior, ea nu știa cum să aibă părtășie și să le rezolve și îmi cerea ajutorul. Răspundeam intenționat: „Asta e o problemă simplă. Trebuie doar să identifici miezul problemei și să ai părtășie despre adevăr cu claritatea în ceea ce-l privește.” Ofeream, apoi, exemple de cum am rezolvat probleme similare. M-am gândit: „Trebuie să arăt tuturor că sunt talentată. Nu e vorba că îmi lipsesc abilitățile, dar nu mi s-a oferit ocazia să fiu supraveghetoare.” Mai târziu, Adele a sugerat să ne mutăm împreună ca să mă poată consulta oricând apăreau probleme. M-am gândit: „Să mă consulți oricând apar probleme? Păi, atunci tu vei primi toate laudele când problema este rezolvată, nu eu. De ce să fiu ajutorul tău din culise?” După ce mi-a trecut asta prin minte, am refuzat-o pe motivul că „nu aveam timp liber, din cauza programului meu încărcat cu udarea nou-veniților”. Adele m-a întrebat, din nou, în mai multe ocazii, dar nu am fost de acord niciodată. Cu timpul, am observat că Adele părea puțin constrânsă de mine și devenise puțin pasivă în discuțiile despre lucrare. Cu toate astea, nu am reflectat asupra mea și nu am ajuns să mă cunosc, ci doar m-am gândit că Adele avea dificultăți în a sluji ca supraveghetoare. Mai mult, m-am gândit că, dacă mi-ar fi fost parteneră în mod activ, iar starea ei s-ar fi îmbunătățit și ea ar fi revenit la normal cu lucrarea ei, nu aș fi avut nicio șansă să fiu promovată. Dimpotrivă, când s-ar cufunda în negativitate, mi-ar evidenția și mai mult propriul entuziasm și inițiativa. Astfel, când discutam despre lucrare, eram foarte proactivă și entuziasmată, luând o atitudine de conducătoare ca să ies în evidență.

Ulterior, cum tot mai mulți oameni acceptau lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și mai mulți udători erau repartizați la grupul nostru, Adele m-a făcut să petrec mai mult timp ajutând frații și surorile nou-veniți. Profitam de aceste ocazii ca să le spun oamenilor cum căutam eu adevărul ca să clarific noțiunile și confuziile nou-veniților, subliniind sistematic experiența mea personală și căile de practică pentru ei. După asta, oricând frații și surorile aveau probleme, mă căutau ca să discutăm. În unele cazuri, oamenii veneau la mine și cu probleme pe care Adele însăși nu le putea rezolva. Eram foarte mulțumită de mine și mă gândeam: „Se pare că toată lucrarea mea zilele astea dă roade și toată lumea mă aprobă. N-oi fi supraveghetoare, dar pot face mare parte din lucrarea unui supraveghetor. Data viitoare cînd vor fi alegeri pentru lucrători și conducători, frații și surorile sigur vor vota pentru mine.”

La scurt timp după asta, a venit timpul pentru alegerile anuale și eram foarte entuziasmată. M-am gândit: „Dacă sunt aleasă conducătoare, voi avea puterea să iau decizii în privința proiectelor bisericii. Dacă lucrarea progresează sub supravegherea mea, frații și surorile vor considera, cu siguranță, că îmi merit funcția și mă vor respecta și mai mult.” Spre marea mea surprindere, însă, când au fost anunțate rezultatele, numele meu nu a fost strigat. M-am înroșit la față și m-am simțit incredibil de jenată. Ca să adauge sare pe rană, frații și surorile au spus că aveam o fire arogantă, constrângeam des oamenii, nu prioritizam intrarea în viață, rareori reflectam asupra mea, câștigam cunoștințe sau învățam lecții din lucruri, pe scurt, nu urmăream adevărul. Când am auzit toate astea, m-am simțit pur și simplu groaznic, toți frații și toate surorile știau acum că nu urmăream adevărul. Nu numai că eșuasem în a mă evidenția, dar mă și făcusem de râs complet. În timpul acelor zile, mi-era teamă ca frații și surorile să nu mă întrebe cum am experimentat acea situație, dar îmi făceam griji și că nimeni nu va vorbi cu mine, că vor dobândi discernământ în privința mea și mă vor evita. Aveam sentimente contradictorii și nu mă puteam gândi decât la ce s-a întâmplat. Nu mă puteam concentra asupra datoriei mele, agonizam și eram teribil de chinuită. M-am tot întrebat de ce mă confruntam cu un asemenea calvar. Mai apoi, unii frați și surori au avut părtășie cu mine și m-au presat să petrec mai mult timp reflectând asupra modului în care mă comportam când îmi făceam datoria. De asemenea, au arătat că, deși aveam unele abilități în lucrarea mea, nu am prioritizat urmărirea adevărului, ci doar am căutat reputație și statut, urmând calea greșită. Știam că sfatul și ajutorul fraților și surorilor provin de la Dumnezeu, așa că am venit înaintea Lui în rugăciune: „O, Dumnezeule, să fiu dezvăluită așa a fost foarte greu pentru mine. Dragă Dumnezeule, Te rog să mă luminezi și să-mi permiți să ajung să mă cunosc și să Îți înțeleg intenția.”

Într-o zi, în timp ce citeam cuvintele lui Dumnezeu, am dat peste câteva pasaje în care Dumnezeu expune cum antihriștii caută reputație și statut. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent ce datorie fac, antihriștii vor încerca să se plaseze într-o poziție înaltă, într-o poziție de întâietate. Nu ar putea fi niciodată mulțumiți cu locul lor de oameni de rând care Îl urmează pe Dumnezeu. Și ce îi pasionează cel mai mult? Să stea în fața oamenilor, dând ordine și dojenindu-i, determinându-i să facă așa cum spun ei. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă bine datoria – cu atât mai puțin, în timp ce și-o fac, caută adevărurile-principii pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, își sfărâmă creierii să caute căi de a se distinge, de a-i face pe conducători să aibă o părere bună despre ei și să-i promoveze, astfel încât ei înșiși să poată deveni conducători sau lucrători și să poată conduce alți oameni. Își petrec toată ziua gândindu-se și sperând la asta. Antihriștii nu sunt dispuși să fie conduși de ceilalți, nici să fie oameni de rând care Îl urmează pe Dumnezeu, cu atât mai puțin să-și facă datoria în obscuritate, fără zgomot. Indiferent care este datoria lor, dacă nu pot fi în centrul atenției, dacă nu pot fi mai presus decât ceilalți și nu îi pot conduce pe alți oameni, consideră că este plictisitor să-și facă datoria și devin negativi și delăsători. Fără laudele sau venerația celorlalți, este și mai puțin interesant pentru ei și își doresc și mai puțin să-și facă datoria. Dar dacă pot fi în centrul atenției în timp ce-și fac datoria și ajung să aibă ultimul cuvânt, se simt întăriți și vor îndura orice greutate. Ei au întotdeauna intenții personale în îndeplinirea datoriei lor și vor mereu să se distingă, ca mijloc de a-și satisface nevoia de a-i învinge pe ceilalți și a-și satisface dorințele și ambițiile” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. „Pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au obținut faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i privește cu respect sau nu-i urmează, devin abătuți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și se întreabă, în sinea lor: «Am eșuat crezând în Dumnezeu în acest fel? Nu am nicio speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i ridice în slăvi când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun cum antihriștii dau o importanță supremă reputației și statutului. Oriunde și oricând, scopul lor final este să obțină o reputație bună și statut înalt. Ei cred în Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle numai ca să iasă ei înșiși în evidență și să câștige respectul celorlalți. Se străduiesc mereu să obțină funcții cu statut, să dobândească ultimul cuvânt, putere de decizie și autoritate asupra altora. Dacă nu pot câștiga statut și reputație, încep să gândească că nu are sens să creadă în Dumnezeu și că nu există niciun motiv să-și facă datoria. Luând în considerare cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că firea pe care am dezvăluit-o și perspectiva din spatele a ceea ce urmăream nu erau cu nimic diferite față de cele ale unui antihrist. Întotdeauna m-am străduit să devin o supraveghetoare sau conducătoare, fiindcă am crezut că lucrătorii și conducătorii aveau ultimul cuvânt, puteau lua decizii importante și erau foarte respectați, susținuți și stimați. Drept conducătoare de grup, sfera autorității mele era limitată și rar aveam ocazia să ies în evidență, așa că, oricând aveam rezultate în lucrarea mea, simțeam impulsul brusc de a dobândi și mai multă putere și autoritate, ca și mai mulți oameni să mă respecte și să se adune în jurul meu. Când am auzit că biserica va alege un nou supraveghetor, am așteptat cu nerăbdare alegerile, pentru că m-am gândit că în sfârșit a sosit șansa mea să ies în evidență. Apoi, însă, când conducătorul a transferat pur și simplu o supraveghetoare de la o altă biserică, am fost foarte dezamăgită și am refuzat să accept acest rezultat, crezând că nu voia să-mi ofere o șansă să mă instruiesc și avea ceva împotriva mea. Ca să dovedesc că eram mai bună decât actuala supraveghetoare, am îngreunat intenționat situația și am exclus-o, ceea ce a făcut-o să se simtă constrânsă. Ca să mă asigur că eram aleasă ca supraveghetoare, am folosit orice oportunitate să ajut frații și surorile, ca să mă laud și să mă afirm, pentru ca mai mulți oameni să mă aprobe și să mă voteze la următoarele alegeri. Nu urmăream decât statutul și faima și tot ce făceam era doar ca să obțin statut. Mergeam pe calea unui antihrist. Realizând asta, am regretat profund, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu am urmărit adevărul în datoria mea, concurez pentru statut și reputație, m-am răzvrătit împotriva Ta și m-am împotrivit Ție. Dragă Dumnezeule, nu mai vreau să continui în acest fel și sunt pregătită să mă căiesc. Te rog să mă luminezi ca să pot ajunge să mă cunosc pe mine însămi.”

Odată, în timpul devoționalelor, am găsit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când firile satanice au prins rădăcini în oameni și au devenit natura lor, acest lucru este suficient pentru a face ca inimile lor să devină întunecate și rele, și pentru a face ca tot ceea ce urmăresc și fiecare cale pe care o aleg să fie greșite. Sub impulsul unor firi corupte satanice, care sunt aspirațiile, speranțele, ambițiile, țelurile și direcțiile în viață ale oamenilor? Nu cumva aleargă în direcția opusă lucrurilor pozitive? De exemplu, oamenii își doresc întotdeauna să fie celebrități sau staruri; își doresc să câștige o mare faimă și o mare expunere și să aducă onoare strămoșilor lor. Sunt pozitive aceste lucruri? Acestea nu sunt deloc în conformitate cu lucrurile pozitive; în plus, contravin legii prin care soarta omenirii se află sub suveranitatea lui Dumnezeu. […] Vă doriți mereu să fiți superiori celorlalți, să vă întindeți aripile și să vă luați zborul, și să fiți mai degrabă un vultur decât o pasăre mică? Ce fire este aceasta? E acesta principiul conduitei personale? Ar trebui să vă bazați conduita personală pe cuvintele lui Dumnezeu; doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Ați fost prea profund corupți de Satana și întotdeauna considerați cultura tradițională – cuvintele Satanei – drept adevărul, drept obiectul urmăririi voastre, ceea ce face să vă fie ușor să mergeți pe calea greșită, să umblați pe calea opoziției față de Dumnezeu. Gândurile și perspectivele omenirii corupte și lucrurile pe care le urmărește sunt toate contrare dorințelor lui Dumnezeu, adevărului și legii lui Dumnezeu de a fi suveran peste toate, orchestrând totul și controlând soarta omenirii. Așadar, indiferent cât de corectă și rezonabilă este urmărirea ta conform gândurilor și noțiunilor umane, din perspectiva lui Dumnezeu, nu este un lucru pozitiv și nu este în conformitate cu intențiile Sale. Deoarece tu te opui faptului că Dumnezeu are suveranitate peste soarta omenirii și dorești să-ți faci propria cale, luându-ți soarta în propriile mâini, te lovești mereu de ziduri, lăsându-te zdrobit și plin de vânătăi, și nimic nu-ți reușește niciodată. De ce nu-ți reușește nimic? Deoarece această lege pe care a stabilit-o Dumnezeu nu poate fi schimbată de nicio ființă creată, iar autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt mai presus de orice și nu pot fi încălcate de nicio ființă creată. Oamenii își supraestimează mult prea mult abilitățile. Ce anume îi face pe oameni să dorească mereu să scape de suveranitatea lui Dumnezeu și să dorească mereu să-și ia soarta în propriile mâini și să-și planifice propriul viitor și să dorească să-și controleze perspectivele, direcția și scopurile vieții? De unde vine această motivație? (Din firi satanice corupte.) Atunci ce le aduc oamenilor firile satanice corupte? (Lupta împotriva lui Dumnezeu.) Ce rezultă din lupta oamenilor împotriva lui Dumnezeu? (Durere.) Durerea nu este decât o mică parte – e vorba de distrugere! Ceea ce vezi chiar înaintea ochilor tăi este durere, negativitate și slăbiciune și este împotrivire și plângere – ce final va aduce lupta cu Dumnezeu? Anihilare! Aceasta nu este o chestiune măruntă și nu este un joc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Firile corupte pot fi înlăturate doar prin acceptarea adevărului”). Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că, după ce omul este corupt de Satana, viața sa este guvernată de o fire coruptă, satanică, caracterizată de aroganță și îngâmfare, de ticăloșie și înșelătorie. El nu se mai poate supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și este în permanență plin de ambiție și dorință, luptând să devină o persoană grozavă, faimoasă și căutând să atingă un statut înalt, ca să devină cel mai grozav dintre oameni. Filosofiile satanice, precum: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Un soldat care nu vrea să fie general nu este un soldat bun” au prins rădăcini în inima mea demult și m-au făcut să văd urmărirea faimei și a statutului ca pe un țel legitim. La școală, m-am străduit să fiu cea mai bună elevă și, dacă nu mă descurcam bine la teste, eram deprimată mai multe zile la rând. Când am intrat în câmpul muncii după absolvire, am muncit cu sârguință ca să devin unul dintre cei mai buni angajați; mă ofeream voluntar să muncesc peste program și să aleg cele mai grele sarcini ca să-mi impresionez șeful și să câștig o șansă la promovare. Odată ce am intrat în credință, am crezut că aș putea câștiga respectul și susținerea celorlalți dacă aș deveni supraveghetoare sau conducătoare în cadrul bisericii și astfel m-am străduit să ating un statut înalt. Mai ales când am devenit conducătoare de grup și am câștigat aprobarea fraților și surorilor mele, ambiția și dorința mea au atins noi cote. Am devenit din ce în ce mai arogantă, crezând că am capitalul și calificările necesare pentru a fi promovată ca supraveghetoare sau chiar conducătoare. Când conducătorul meu a promovat-o pe Adele în locul meu, m-am împotrivit plină de resentimente și nu am vrut să o susțin și să cooperez cu ea în lucrarea noastră. De asemenea, am încercat mereu să concurez cu ea. Profitam des de ocazii în care să le arăt tuturor cum pot rezolva probleme; pe de o parte, am vrut ca Adele să creadă că nu era la nivelul meu, pe de altă parte, încercam să arăt fraților și surorilor că eram mai talentată decât ea. În acest fel, am sperat că toată lumea va veni la mine când va avea probleme și se va gândi mai întâi la mine dacă se mai țineau alegeri. Am considerat statutul ca fiind mai important decât orice altceva și nu am reflectat niciodată la mine însămi, nici când m-am lovit de eșecuri repetate. Mai mult, am fost plină de resentimente și indignată, crezând că am capital doar pentru că puteam să fac bine unele lucrări și că ar trebui să devin conducătoarea celorlalți. Eram incredibil de arogantă și nerușinată! Reflectând asupra acestui lucru, am realizat că eu credeam în Dumnezeu doar ca să caut statut. Nu am prioritizat urmărirea adevărului și am avut foarte puțin din adevărul-realitate; ca atare, nu aș fi putut să fac nicio lucrare substanțială pe care trebuie să o îndeplinească lucrătorii și conducătorii. De asemenea, am avut o umanitate slabă, ceea ce m-a făcut și mai puțin calificată să fiu conducătoare. Dacă aș fi fost aleasă conducătoare ar fi dăunat atât fraților și surorilor, cât și bisericii!

Mai apoi, am citit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mai bine natura și consecințele urmăririi faimei și a statutului. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a se supune lui Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci, în schimb, vrea să dobândească faimă, câștig și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, se implică în propria afacere, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și subminează în esență lucrarea bisericii. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău aleșilor lui Dumnezeu și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să renunțe la faimă, câștig și statut nu înseamnă că le ia dreptul de a alege în mod liber; mai degrabă o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii perturbă și tulbură lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot afecta mai mulți oameni în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, a înțelege adevărul și a dobândi mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt de netăgăduit. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu devotament datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o perturbare și o tulburare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele lor diverse împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Așadar, se poate spune cu certitudine că cei care urmăresc faima, câștigul și statutul merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu; ei I se împotrivesc intenționat și Îl contrazic, și cooperează cu Satana în a se împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, a câștigului și a statutului de către oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. „Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl va judeca și-l va înlătura. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să ți-l însușești. Nu există un oarecare caracter de împotrivire față de Dumnezeu în toate acestea? Statutul nu este poruncit de Dumnezeu pentru oameni; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care corespund standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o cale care duce la pieire. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă Dumnezeu nu ți-l dă, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat – vei fi pe o cale care duce la pieire. Înțelegi asta, nu-i așa?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să-I văd disecarea și caracterizarea celor ce urmăresc statutul și faima, mi-a străpuns cu adevărat inima. Chiar nu realizasem cât de serioase erau natura și consecințele urmăririi statutului și a faimei. Când caută aceste lucruri, oamenii desființează și distrug lucrarea bisericii și slujesc drept slujitorii Satanei. Dumnezeu condamnă astfel de acțiuni. Căutarea statutului este împotriva cerințelor lui Dumnezeu și în opoziție directă cu El; un asemenea comportament duce la pierzanie! Supraveghetorul nostru anterior a fost demis pentru că nu făcea lucrare reală, așa că venirea Adelei a fost foarte benefică pentru lucrarea bisericii, pentru că urmărea adevărul și chiar prioritiza căutarea adevărurilor-principii atunci când venea ceva peste ea și putea să facă unele lucrări reale. Ar fi trebuit să o susțin și să cooperez cu ea, dar din cauză că devenisem atât de obsedată de faimă, nu am putut accepta că Adele fusese numită supraveghetoare. Am refuzat să cooperez cu ea de fiecare dată când propunea să discutăm despre lucrare. Acest lucru a făcut-o pe Adele să se simtă constrânsă și negativă, iar lucrarea bisericii a fost prejudiciată. Nu numai că am eșuat în a reflecta asupra mea, dar nu mi-am asumat răspunderea pentru ce îi făcusem ei, crezând că devenise negativă deoarece nu era potrivită pentru rolul de supraveghetor. Chiar am așteptat cu nerăbdare să realizeze, în sfârșit, că era prea mult pentru ea și să renunțe, pentru că atunci aș fi putut să mă strecor în funcția ei. Nu obstrucționam și nu tulburam eu lucrarea bisericii? Mai mult, am exploatat oportunitățile de a discuta despre lucrare și de a ajuta frații și surorile ca să ies în evidență, ca ei să vină la mine când aveau probleme, făcând-o pe Adele doar o figură simbolică. Mă purtam ca un slujitor al Satanei; tulburam și desființam lucrarea bisericii. Făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu! Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă Dumnezeu nu ți-l dă, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat – vei fi pe o cale care duce la pieire.” Am realizat că, în căutarea statutului, mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu și că unicul final ar fi fost moartea. Acest lucru m-a înfricoșat. Faptul că eu căutam statutul și faima devenise o problemă gravă și, dacă aș fi continuat așa, ambiția și dorința mea ar fi continuat să crească. Cine știe ce lucruri rele aș fi făcut dacă ajungeam să obțin statut? Dacă nu mă căiam mai repede și continuam pe acea cale greșită de urmărire, aș fi comis, într-un final, un rău mare și aș fi fost eliminată și pedepsită de Dumnezeu.

Mai apoi, în timpul unei adunări, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca membru al omenirii create, un om trebuie să își păstreze poziția și să se poarte manierat. Să păzești cu grijă ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu căuta să fii o persoană măreață, un supraom sau un individ distins și nu căuta să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate ființe create este ceva prețios și scopul pe care ființele create ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că oamenii sunt doar ființe create și că ar trebui să ne păstrăm locul care ni s-a oferit și să ne concentrăm asupra îndatoririlor noastre curente. Datorită ambiției, dorinței și firii satanice a omului, acesta dorește mereu să devină o persoană excepțională, cu statut măreț. A fi numit conducător de biserică nu înseamnă a primi statut, ci mai degrabă a-ți face datoria bine, conform adevărurilor-principii. Indiferent dacă aveam sau nu un statut, tot trebuia să mă port conștiincios și să mă țin de datoria mea. Am hotărât în tăcere ca, indiferent de cine era ales drept conducător, să rămân fermă pe locul meu curent și să-mi îndeplinesc responsabilitatea conștiincios. Indiferent dacă eram aleasă sau obțineam statut înalt, aveam să susțin lucrarea conducătorului și să fac îndatoriri corespunzător, în asentiment cu toți ceilalți. După câteva zile, când conducătorul nou ales a venit să discute cu mine despre lucrarea noastră, am explicat totul cât mai exact posibil, ca să înțeleagă foarte bine lucrarea și să fie capabil să acționeze eficient. În timp ce discutam despre lucrare, mă gândeam la ce mod de a acționa ar fi cel mai benefic pentru lucrarea noastră și aduceam în discuție imediat orice sugestie bună pe care o aveam. Indiferent de cine slujea drept conducător, important era să cooperăm în lucrarea noastră și să rezolvăm orice probleme care se iveau. Odată ce am început să mă concentrez asupra lucrării pe care o aveam de făcut și asupra felului în care să fiu parteneră cu toată lumea ca să ne îndeplinim datoria în cel mai eficient mod, m-am simțit mult mai liniștită.

Două luni mai târziu, conducătorul a fost realocat la o altă datorie, iar la noile alegeri, am fost, în sfârșit, aleasă să slujesc drept conducătoare. O soră mi-a spus: „De fapt, ai o capacitate de lucru excepțională și mereu ai fost responsabilă în datoria ta, doar că înainte nu urmăreai adevărul, așa că nu am îndrăznit să te votăm. Acum am văzut cum, după ce ai trecut prin judecata și expunerea de către cuvintele lui Dumnezeu, ai devenit conștientă de firea ta coruptă, ai făcut unele schimbări, ai devenit mai statornică și calmă în cuvintele și faptele tale și ai vorbit despre mai multe gânduri lăuntrice și practice în părtășia ta, în timpul adunărilor. Imediat după ce ai făcut aceste mici schimbări, toată lumea a putut să vadă diferența, așa că am votat pentru tine.” După ce am auzit cuvintele amabile ale surorii, I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Judecata și expunerea din partea cuvintelor lui Dumnezeu au fost cele care m-au ajutat să-mi dau seama de adevărata mea statură, de statutul și identitatea mea. Sunt doar o ființă creată care a fost profund coruptă de Satana și îmi lipsește complet adevărul-realitate. Chiar dacă aveam talent și calibru, nu eram cu nimic mai bună decât ceilalți frați și surori. Treptat, ambiția și dorința mea pentru statut s-au diminuat și am început să mă port mai smerit. Nu am jubilat, mulțumită de mine, după ce am fost aleasă conducătoare, ci am simțit greutatea datoriei mele și am avut un simț al răspunderii. Am putut să fac această mică transformare numai datorită mântuirii de la Dumnezeu. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!