de Owen, Spania

În 2018, eram responsabilă cu lucrarea video. Uneori, veneau mai multe sarcini video în același timp și trebuiau atribuite persoanelor potrivite pentru producție. De fiecare dată, mă gândeam rapid cum să aloc lucrarea, însă, când le spuneam fratelui și surorii parteneri planul meu de alocare, întotdeauna adăugau anexe și îmbunătățiri la planul meu. Uneori, ei îmi indicau unde nu gândeam în mod comprehensiv și mă simțeam puțin jenată când aveau o mulțime de sugestii. Felul în care îmi indicau problemele mă făcea întotdeauna să simt că nu aveam bune abilități de lucru. Mă făcea să mă întreb ce credeau ceilalți despre mine drept conducătoare de echipă. Mai mult, unul dintre cei doi parteneri ai mei avea o capacitate de lucru remarcabilă. Celălalt avea multă experiență profesională și, de asemenea, crezuse în Dumnezeu mult timp. Ambii analizau problemele destul de exhaustiv și nu-mi dădeau șansa de a străluci. Mă gândeam cum, cu timpul, frații și surorile ar putea simți că, în afară de a fi făcut câteva materiale video, drept conducătoare de echipă nu eram de prea mare folos lucrării grupului. Pe cât mă gândeam mai mult astfel, pe atât mă simțeam mai rău și am început să mă întreb: „Dacă aș putea face puțin mai mult și puțin mai bine ceea ce partenerii mei nu pot, atunci nu voi putea să ies în evidență? Abilitățile mele profesionale sunt destul de bune în grup, iar frații și surorile spun că am o bună intrare în viață, așa că, dacă petrec mai mult timp rezolvând stările fraților și surorilor mele și împărtășesc mai multe din cunoștințele mele profesionale, atunci categoric mă vor admira.” Așa că, indiferent dacă aveau nevoie sau dacă aveau probleme, întotdeauna mă duceam să vorbesc cu ei despre stările lor și aveam părtășie cu ei. De asemenea, căutam deseori informații tehnice și rezumam tehnici profesionale să le împărtășesc și lor. Chiar dacă îmi întârzia lucrarea video, am insistat să fac aceste lucruri. Am simțit că merită să plătesc acest preț.

Pentru că intențiile mele erau greșite, nu puteam înțelege lucrările de importanță capitală, eficacitatea lucrării mele a scăzut vizibil, iar problemele au continuat să se ivească. Odată, am făcut o greșeală simplă pe care probabil nici măcar un novice n-ar fi făcut-o, și mi-a fost foarte rușine. Mi-am spus: „Ca și conducătoare de echipă, e ridicol că am făcut o greșeală atât de simplă. Dacă nu fac ceva să-mi refac imaginea, cum voi putea continua drept conducător de echipă?” După aceea, pentru a evita să fiu desconsiderată, mă îngropam în propria-mi lucrare. Nu întrebam deloc despre progresele lucrării în grup și de fiecare dată când primeam o sarcină, o atribuiam grăbită fraților și surorilor și terminam cu ea. Asta a dus la mai multe ocazii în care am întârziat atribuirea sarcinilor pentru că nu urmăream lucrările la timp. Eram atât de amorțită la acel moment. Când s-au întâmplat aceste lucruri, nu am reflectat la mine însămi. Mai târziu, conform cerințelor de lucru, eu și partenerii mei am instruit câțiva noi membri de echipă. Am crezut că Laura, pe care o instruiam eu, avea o bază mai solidă decât ceilalți și că, dacă o puteam cultiva rapid, puteam dovedi că aveam o capacitate bună de a cultiva oamenii. Totuși, după o perioadă de contact efectiv cu ea, am descoperit că era de calibru mediu și că progresa destul de încet. Apoi, nu am mai fost la fel de atentă sau grijulie când o învățam. Când avea întrebări, dădeam răspunsuri de mântuială. Uneori, când nu-mi înțelegea răspunsurile, chiar mi se părea o prea mare bătaie de cap să explic. Drept urmare, după ce a trecut un timp, nu doar că nu a făcut progrese, ci i-a fost mai greu să-și îndeplinească datoria. Mai târziu, partenera mea a sugerat să o învețe tehnicile pe Laura împreună cu mine, și mi-am spus: „Acum pur și simplu îmi ataci imaginea. În orice caz, sunt un conducător de echipă. Crezi că am nevoie de ajutorul tău să o învăț pe Laura? Asta m-ar face să arăt complet incapabilă, nu?” Dar mi-am dat seama că instruirea mea nu era eficientă, așa că nu o puteam respinge categoric. Tot ce puteam face era să fiu de acord fără tragere de inimă. Pentru a recupera puțină demnitate, am vrut să găsesc alte oportunități pentru a dovedi ce pot. Odată, alt grup a avut unele dificultăți profesionale și mi-a cerut ajutorul. M-am gândit: „Asta e o ocazie rară. Dacă pot rezolva problema asta cum trebuie, frații și surorile cu siguranță mă vor admira, iar reputația mea bună s-ar putea chiar răspândi și în alte grupuri.” Însă, odată ce am analizat cu adevărat situația, am descoperit că ar fi luat mult timp și efort pentru a trata problema. Pe atunci, deja aveam multe probleme în lucrarea mea care trebuiau rezolvate urgent, iar problema celuilalt grup nu era atât de urgentă. M-am gândit că, poate, ar trebui pur și simplu să las deoparte problema lor deocamdată. Însă mi-am spus că era o bună ocazie să-mi refac imaginea, așa că nu o puteam lăsa să scape. În plus, partenerii mei puteau să se ocupe de lucrare în grupul nostru. Se puteau descurca fără mine de data asta. Gândind asta, am mers înainte cu încredere totală.

Mi-am petrecut tot timpul gândindu-mă cum să-i fac pe alții să mă admire, așa că nu am fost atentă deloc la lucrarea grupului, ceea ce a făcut ca lucrarea de producție video să încetinească foarte mult. De asemenea, din cauză că nu am urmărit lucrarea îndeaproape, exista o întârziere a sarcinilor, iar eficacitatea lucrării a scăzut considerabil. Eram unul dintre supraveghetorii principali, însă nu știam cum să rezolv aceste probleme și starea mea s-a înrăutățit din ce în ce mai mult. Deși eram ocupată în fiecare zi, tot nu obțineam rezultate bune. Conducătorul meu m-a emondat după ce a aflat despre situația aceasta, spunând că mă concentram pe reputație și statut în datoria mea și că nu rezolvam problemele specifice din lucrarea noastră. Apoi, deși am făcut niște schimbări aparente, nu am încercat niciodată sincer să mă cunosc pe mine însămi și, când se întâmplau lucrurile, tot încercam să-mi protejez reputația și statutul mai întâi. Mai târziu, Laura a fost transferată la o altă datorie pentru că nu putea produce independent materiale video. Înainte să plece, a rezumat unele probleme pe care le avusese pe parcursul datoriei sale. A menționat că, atunci când i-am predat abilitățile profesionale, a avut multe dificultăți pe care nu le-a putut rezolva și că abilitățile ei profesionale s-au îmbunătățit doar după ce o altă soră a început s-o învețe. Am fost foarte supărată când am văzut ce scrisese. Mi-am spus: „Dacă conducătoarea și colegii mei ar citi ce a spus, ce ar crede? Sigur vor crede că nu pot face nimic.” Pentru a-mi proteja statutul și imaginea, m-am dus la conducătorul meu pentru a raporta problemele Laurei, i-am desconsiderat înadins calibrul, am exagerat că își îndeplinea de mântuială îndatoririle și că deseori mă contrazicea, și m-am străduit din răsputeri să subliniez deficiențele din umanitatea ei. Am fost surprinsă când conducătorul meu a spus: „Dacă este adevărat ce spui, poate că nu e potrivit să o lăsăm să ude nou-veniții.” Nu mi-am imaginat niciodată că spusele mele ar putea avea o asemenea consecință. Dacă Laura nu putea să ude nou-veniții din cauza spuselor mele, atunci făceam cu adevărat rău. Am vrut să-i explic asta conducătoarei mele, dar mi-am adus aminte că deja aveam o imagine proastă în mintea tuturor. Dacă eram cinstită despre asta, atunci nu doar că aș fi părut inutilă în lucrarea mea, ci oamenii ar fi crezut că aveam o umanitate rea. Așa că i-am spus vag conducătoarei: „Ar trebui să cercetezi.” Mai târziu, după ce a investigat și a verificat lucrurile, conducătoarea mea a descoperit că problemele Laurei nu erau atât de grave pe cât pretinsesem eu și nu a transferat-o.

Pentru că am urmărit cu încăpățânare reputația și statutul și pentru că am refuzat să mă schimb, bazându-se pe evaluările din partea fraților și surorilor, conducătoarea mea a spus că eram iresponsabilă în datoria mea, nu făceam lucrări practice, făceam lucrurile doar ca să arăt bine și astfel, m-a concediat pentru aceste lucruri. Nu puteam găsi o explicație. Eram atât de ocupată cu datoria mea în fiecare zi și iată cum au ieșit lucrurile. Dacă frații și surorile aflau motivul pentru care am fost concediată, cu siguranță vor spune că aveam o umanitate rea și că nu eram o persoană care urmărește adevărul. Cum aș da ochii cu toți pe viitor? Gândindu-mă la asta, am simțit o tristețe de nedescris, însă am știut că, orice-ar fi, înainte de orice altceva, trebuia să ascult. Mersesem pe această cale și nu puteam da vina pe nimeni în afară de mine. În acea perioadă, am vrut să reflectez la problemele mele, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume să mă cunosc pe mine însămi.

Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu și am găsit un pasaj care mi-a descris starea perfect. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii trăiesc în fiecare zi doar pentru reputație și statut, ei trăiesc doar pentru a se delecta în capcanele statutului, doar la asta se gândesc. Chiar și atunci când îndură ocazional unele greutăți minore sau plătesc un preț banal, acest lucru este de dragul obținerii statutului și reputației. A urmări statutul, a deține puterea și a avea o viață ușoară sunt lucruri majore pe care antihriștii le plănuiesc întotdeauna odată ce cred în Dumnezeu și nu renunță până când nu își ating obiectivele. Dacă faptele lor rele sunt date în vileag vreodată, intră în panică, de parcă ar fi pe cale să cadă cerul peste ei. Nu pot mânca sau dormi și par să fie în transă, ca și cum ar suferi de depresie. Când oamenii îi întreabă ce s-a întâmplat, ei inventează minciuni și spun: «Ieri am fost atât de ocupat încât nu am dormit toată noaptea, așa că sunt foarte obosit». Dar, de fapt, nimic din toate acestea nu este adevărat, totul e înșelătorie. Ei simt acest lucru pentru că se gândesc în mod constant: «Lucrurile rele pe care le-am făcut au fost date în vileag, deci cum îmi pot recăpăta reputația și statutul? Prin ce mijloace pot să mă răscumpăr? Ce ton pot să folosesc ca să le explic asta tuturor? Ce pot să spun ca să-i împiedic pe oameni să mă vadă așa cum sunt?» Multă vreme, nu își pot da seama ce să facă, așa că sunt deprimați. Uneori, ochii lor privesc în gol la un punct fix și nimeni nu știe la ce se uită. Problema îi face să-și frământe creierii, să epuizeze fiecare înlănțuire de idei și să nu vrea să mănânce sau să bea. În ciuda acestui lucru, ei încă mai pretind că le pasă de lucrarea bisericii și îi vor întreba pe oameni: «Cum merge lucrarea de evanghelizare? Cât de eficient se predică? Au dobândit frații și surorile vreo intrare în viață recent? A provocat cineva întreruperi sau perturbări?» Aceste investigații ale lor despre lucrarea bisericii au menirea unui spectacol pentru ceilalți. Dacă ar afla despre probleme, nu ar avea cum să le rezolve, așa că întrebările lor sunt o simplă formalitate pe care ceilalți sunt înclinați să o vadă drept grijă pentru lucrarea bisericii. Dacă cineva ar face un raport despre problemele bisericii pe care să le rezolve ei, doar ar clătina din cap. Niciun complot nu s-ar dovedi util și, deși ar dori să se deghizeze, nu ar putea și ar risca să fie expuși și dezvăluiți. Aceasta este cea mai mare problemă cu care se confruntă antihriștii în întreaga lor viață. […] Oriunde dețin puterea, indiferent de sfera influenței lor, chiar dacă este vorba doar de un singur grup, antihriștii vor influența lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a unei părți din aleșii lui Dumnezeu. Dacă ei dețin puterea într-o biserică, lucrarea acesteia și voia lui Dumnezeu sunt îngreunate acolo. De ce rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu pot fi implementate în anumite biserici? Pentru că antihriștii dețin puterea în acele biserici. Cine este antihrist nu se va sacrifica sincer pentru Dumnezeu, îndeplinirea îndatoririlor sale va fi doar o formalitate și ceva mecanic. Ei nu vor face lucrare reală, chiar dacă sunt conducători sau lucrători, și vor vorbi și vor acționa doar de dragul numelui, al câștigurilor și al statutului, fără să protejeze deloc lucrarea bisericii. Prin urmare, ce fac antihriștii toată ziua? Își petrec timpul dându-se în spectacol și lăudându-se. Ei fac doar lucruri care implică prestigiul și statutul propriu. Sunt ocupați să-i înșele pe alții, să atragă oamenii, iar când și-au adunat puterea, vor continua să controleze mai multe biserici. Ei doresc doar să domnească ca regi și să transforme biserica în împărăția lor independentă. Doresc doar să fie marele conducător, să aibă autoritate completă, unilaterală, să controleze mai multe biserici. Nu le pasă câtuși de puțin de nimic altceva. Ei nu se preocupă de lucrarea bisericii sau de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin le pasă dacă voia lui Dumnezeu este îndeplinită. Ei sunt preocupați doar de momentul în care pot să dețină puterea în mod independent, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Dorințele și ambițiile antihriștilor sunt într-adevăr enorme! Oricât de harnici par să fie antihriștii, ei sunt ocupați doar cu propriile lor încercări, făcând ceea ce le place să facă, și cu lucruri legate de prestigiul și statutul personal. Nici măcar nu se gândesc la responsabilitățile lor sau la datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și nu fac nimic din ce se cuvine. Antihriștii nu sunt decât acest gen de lucru – ei sunt diavolul Satana, care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit că antihriștii trăiesc doar pentru reputație și statut și nu fac niciodată vreo lucrare practică. Pentru a-i împiedica pe alții să îi discearnă și să le vadă adevăratul chip, își storc creierii să găsească moduri să-și mențină funcția și sunt fericiți să întârzie lucrarea bisericii pentru asta. Am reflectat asupra tuturor acțiunilor mele și a purtării mele de când am devenit conducătoare de echipă și am văzut că mă comportasem precum un antihrist. Când am văzut că partenerii mei vedeau chestiunile mai comprehensiv și când îmi indicau mereu deficiențele din lucrare, m-am temut că frații și surorile ar crede că aveam calibru scăzut și eram incompetentă în lucrare, așa că am încercat să profit de toate ocaziile disponibile pentru a-mi recupera demnitatea. Am petrecut timp organizând informații despre abilitățile profesionale pentru ca toți să poată vedea că purtam o povară și înțelegeam aceste lucruri. Chiar am dat deoparte și am ignorat problemele urgente din grupul meu care trebuiau rezolvate și, în schimb, mi-am petrecut timpul rezolvând problema altui grup, pentru a mă da mare. După ce am făcut o greșeală în materialul meu video, m-am temut că frații și surorile vor spune că eram slab pregătită, așa că am dat deoparte lucrarea grupului și m-am scufundat în propriile sarcini de producție, sperând să le fac destul de bine pentru a dovedi că aveam abilități. De asemenea, am folosit cultivarea altora drept o șansă de a dovedi ce puteam, dar, când am descoperit că Laura nu se dezvolta suficient de repede pentru a dovedi ce abilități am eu, am început să mă port cu ea într-o manieră rece și superficială, ceea ce a făcut să-i fie imposibil să stăpânească abilitățile. Mi-a păsat doar de urmărirea reputației și statutului și de a face lucruri care erau în beneficiul meu, nu de a face lucrarea propriu-zisă. Am provocat întârzieri și daune lucrării bisericii. Nu era acest comportament al meu exact ca acela al unui antihrist? Chiar și după ce Laura a fost transferată de la datoria ei, nu am simțit nicio vină și, pentru că mi-a indicat lacunele și deficiențele, am încercat să mă justific și să mă apăr pentru a-mi proteja reputația și statutul, desconsiderând-o și judecând-o și aproape făcând-o să fie transferată din nou. Fusesem într-adevăr prea crudă, egoistă și demnă de dispreț! Gândindu-mă la tot răul pe care l-am provocat lucrării bisericii și Laurei, m-am simțit extrem de nefericită. Aceste acțiuni îmi pătaseră calea credinței în Dumnezeu! Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu pentru a mă spovedi și a mă căi.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte prestigiul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc prestigiul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propriul prestigiu și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul prestigiului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și libera propagare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc prestigiul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării statutului și prestigiului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi prestigiul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin o pistă pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama în sfârșit că, atunci când urmăream statutul și îmi protejam interesele personale, în esență acționam drept slujitor al Satanei și perturbam lucrarea bisericii. Știam că abilitatea mea de a lucra și abilitățile profesionale nu erau la fel de bune precum cele ale partenerilor mei. Dacă aș fi putut să învăț cu umilință de la ei și să cooperez armonios cu ei, atunci nu doar că aș fi făcut unele progrese în abilitățile mele, ci aș fi fost și capabilă să înțeleg unele adevăruri-principii. Acesta ar fi fost un lucru bun pentru mine. Însă eu nu știam ce este bun pentru mine. Titlul de „conducătoare de echipă” m-a făcut să-mi pierd complet controlul. Nu mi-am petrecut timpul făcându-mi datoria propriu-zisă sau depunând eforturi pentru lucrarea mea principală. În schimb, am născocit moduri în care să mă deghizez și să mă dau mare pentru a-i face pe alții să mă admire. Am ocupat funcția unui conducător de echipă fără să îndeplinesc, de fapt, lucrare practică și am îngreunat și întârziat progresele lucrării noastre. Dumnezeu urăște și detestă lucrurile pe care le-am făcut. Concedierea mea a arătat firea dreaptă a lui Dumnezeu și protecția Lui pentru mine. Gândindu-mă la răul pe care l-am provocat lucrării bisericii, m-am simțit extrem de vinovată. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, dorința mea de statut este prea puternică! Fără această revelație, nu știu cât timp aș fi rămas amorțită. Vreau să folosesc acest eșec pentru a reflecta cum se cuvine asupra mea și a-mi rezolva problema.”

Mai târziu, în timp ce căutam o cale de practică, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „Dacă oamenii urmăresc doar prestigiul, profitul și statutul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi o pierdere. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a atingerii mântuirii, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți examinarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi reputației și statutului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a atinge mântuirea. Alegi prestigiul, profitul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu este un lucru nesăbuit? Pentru a spune lucrurilor pe șleau, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Prestigiul, profitul, statutul, banii și interesele sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească prestigiul, profitul și statutul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărurile pe care le dobândesc oameni sunt eterne; Satana nu le poate lua oamenilor aceste adevăruri, nici nimeni altcineva. Renunți la interesele tale, dar ceea ce câștigi sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate sunt ale tale și le câștigi pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea de la Dumnezeu și viața veșnică. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii renunță la adevăr de dragul intereselor proprii, atunci pierd viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai nesăbuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că, în datoria noastră, trebuie să ne lepădăm de intențiile și dorințele noastre incorecte. În loc de reputația și statutul nostru, trebuie să punem mereu pe primul loc interesele bisericii în toate. Doar a practica astfel este conform voii lui Dumnezeu și este minimul indispensabil pe care ar trebui să îl facă o persoană cu conștiință și rațiune. Recunoscând aceste lucruri, m-am lepădat conștient de trup, nu am mai dat atenție reputației și statutului și m-am concentrat pe îndeplinirea adecvată a datoriei mele. Pe lângă finalizarea sarcinilor de producție proprii, am și notat problemele și abaterile frecvente din lucrarea mea sau a altora și le-am adus înaintea conducătorilor de echipă și a fraților și surorilor mele pentru a le discuta și a găsi soluții. O astfel de practică a fost benefică tuturor și am putut avansa în privința abilităților noastre profesionale. Când am văzut acest rezultat, I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Acesta a fost rezultatul îndeplinirii de către toți a îndatoririlor, uniți în sentimente și gândire. În trecut, întotdeauna am încercat să-mi protejez reputația și statutul. Întotdeauna am acționat pentru a-mi îmbunătăți imaginea și pentru a mă da mare în datoria mea, nu am rezolvat probleme practice și tot ce am lăsat în urma mea au fost fărădelegi. Însă, odată ce am încetat să mă mai gândesc la reputația și statutul meu și, în schimb, am luat inițiativa să dezvălui lacunele și greșelile din lucrare, frații și surorile nu doar că nu m-au desconsiderat, ci au discutat și s-au coordonat cu mine și am găsit un mod mai bun de a ne face datoria. Abia atunci am văzut cât de nesăbuită am fost să mă deghizez și să mă dau mare. Dacă aș fi practicat astfel mai devreme, nu aș fi întârziat lucrarea.

După o vreme, conducătoarea mea mi-a rânduit un post cu jumătate de normă pentru a uda nou-veniții. Ea mi-a spus că, deoarece unii dintre nou-veniți încă nu stabiliseră o bază pe adevărata cale, deveneau pasivi, slabi și nu participau la întâlniri când se confruntau cu dificultăți sau când pastorii îi tulburau, așa că aveau nevoie urgentă de sprijin prin udare. Deși știam că această datorie era foarte importantă, eram totuși puțin reticentă. Asta se întâmpla mai ales pentru că era un post cu jumătate de normă, așa că, indiferent cât de bine mă descurcam, nimeni din grupul nostru n-ar ști-o. Deci m-am gândit că mai bine aș petrece mai mult timp cu lucrarea mea principală. Îmi puteam petrece timpul liber îmbunătățindu-mi tehnicile profesionale. Dacă deveneam mai eficientă la lucrarea mea principală, frații și surorile mele m-ar admira. Așa că, din acest motiv, nu am vrut să lucrez prea din greu udând nou-veniții. Însă, în următoarele zile, am simțit că starea mea era puțin greșită, așa că m-am destăinuit și am avut părtășie cu frații și surorile și atunci mi-am dat seama că încă mai urmăream reputația și statutul. Am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Deși majoritatea oamenilor spun că urmăresc de bunăvoie adevărul, când vine vorba să-l pună în practică sau să plătească un preț pentru el, unii oameni, pur și simplu, renunță. Aceasta este o trădare, în esență. Cu cât un moment este mai crucial, cu atât mai mult e nevoie să renunți la interesele trupești și să dai deoparte vanitatea și mândria; dacă ești incapabil să faci acest lucru, nu poți dobândi adevărul și asta arată că nu ești ascultător față de Dumnezeu. Dacă, pe cât este mai important un moment, pe atât oamenii pot mai mult să se supună și să renunțe la propriile interese, la vanitate și mândrie și să își îndeplinească datoriile cum se cuvine, doar atunci ei vor fi ținuți minte de Dumnezeu. Toate acestea sunt fapte bune! Indiferent ce datorie îndeplinesc sau ce fac oamenii, ce este oare mai important – vanitatea și mândria lor sau gloria lui Dumnezeu? Ce ar trebui să aleagă oamenii? (Gloria lui Dumnezeu.) Care sunt mai importante – responsabilitățile tale sau propriile tale interese? Împlinirea responsabilităților tale este cea mai importantă și ești legat de ele prin datorie” (Părtășia lui Dumnezeu). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am văzut clar că, indiferent dacă eram admirată, asta era datoria mea, ceea ce însemna că era responsabilitatea mea și o însărcinare dată de Dumnezeu. Ar trebui s-o accept și s-o tratez sincer. Nu mai puteam face calcule doar de dragul reputației și statutului meu. Era nevoie de personal pentru lucrarea de udare și, dacă nu voiam să fac această datorie doar pentru că nu-mi oferea șansa de a mă da mare, nu eram imorală și nerezonabilă? În seara aceea, am auzit un imn al cuvântului lui Dumnezeu, intitulat „Sunteți dispuși să-I dați lui Dumnezeu dragostea din inima voastră?” Versurile erau următoarele: „Dumnezeu prețuiește dragostea fiecărui om. Pentru cei care Îl iubesc, binecuvântările lui sunt duble, căci dragostea omului este atât de rar întâlnită, de puțină” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (3)”). Am fost foarte mișcată. Pe cât lucrarea bisericii trebuie protejată mai mult, pe atât ar trebui să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitatea mai bine. Nu puteam să-L dezamăgesc pe Dumnezeu din nou. Deși am avut multe deficiențe în udarea nou-veniților și am întâlnit multe dificultăți, când mi-am stabilit corect motivele și m-am bazat pe Dumnezeu, am văzut îndrumarea Lui și, nu peste mult timp, unii dintre nou-veniții pe care îi udam erau capabili să participe la adunări în mod normal.

Nu peste multă vreme, biserica m-a pus responsabilă cu o altă sarcină. De data asta, indiferent cât de ocupată eram cu lucrarea mea, am monitorizat progresele grupului și am atribuit sarcinile prompt. Pentru o vreme, am și revizuit lucrarea noastră împreună cu frații și surorile pentru a le rezolva dificultățile, iar pentru ce nu înțelegeam, am găsit oameni cu bune abilități pentru a ne ajuta să le rezolvăm. Treptat, rezultatele lucrării s-au îmbunătățit semnificativ. Știam că asta era doar datorită îndrumării și binecuvântărilor lui Dumnezeu. În trecut, mi-a păsat doar de reputație și statut. Acum, pot oarecum să renunț la urmărirea statutului, să protejez conștient lucrarea bisericii și să-mi realizez datoria în manieră realistă. Acestea sunt rezultatele obținute de cuvintele lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!