de Zhou Yuqi, China

Într-o discuție, am auzit un conducător de biserică spunând: „Sora Zhen Xin are un calibru bun, o înțelegere pură a lucrurilor și are părtășie practică despre adevăr. Vreau să o instruiesc pentru lucrarea de udare.” Zhen Xin a fost aleasă conducătoare nu mult după aceea. La auzul acestei vești, mi s-a strâns inima, nu alta. În trecut, eu și Zhen Xin făceam lucrare generală, dar acum, ea devenise conducătoare, iar eu făceam tot lucrare generală. Cum puteam fi mai prejos? Am fost abătută toată dimineața și nu m-am putut concentra la lucrare. Apoi, conducătoarea mi-a oferit vechiul post al lui Zhen Xin. Am fost cam supărată atunci. Deși obțineam titlul de supraveghetoare, era totuși tot lucrare generală. Oricât de bine o făceam, nimeni nu avea să cunoască, față de a fi conducătoare, o persoană cultivată de biserică, admirată și sprijinită de toți frații și surorile. Mi se părea că lucrarea generală era la un nivel inferior, nu prea voiam să accept. Mă îngrijora ce vor crede frații și surorile despre mine dacă acceptam. Ar crede oare că am tot făcut lucrare generală pentru că, după ani de credință, n-am urmărit adevărul și n-am progresat? Asta ar fi atât de jenant! Dar, de fapt, am primit datoria asta cu permisiunea lui Dumnezeu. Chiar dacă nu era ce-mi doream, trebuia să mă supun și să nu acționez după preferințele personale, așa că i-am răspuns cu reticență conducătoarei că sunt dispusă să accept datoria.

După un timp, am auzit-o pe conducătoare spunând: „Fratele Shang Jin are un calibru bun și, cu puțin efort în intrarea sa în viață, poate fi cultivat.” Auzind asta, m-am simțit și mai prost. Am supravegheat lucrarea lui Shang Jin, chiar și pe el conducătoarea voia să-l cultive, mie de ce nu mi-a menționat nimeni numele? I-am supravegheat lucrarea, dar n-am fost promovată, am rămas pe loc. Cum m-ar privi ceilalți? Chiar aveam atâtea defecte? Puteam să gestionez lucrarea, să aflu și să rezolv problemele. Uneori, când conducătoarea discuta unele lucruri, eram în măsură să exprim opinii și să fac sugestii. De ce nu putea să-mi vadă punctele forte? Dacă ea îmi menționa numele și spunea că pot fi cultivată, dar era nevoie să supraveghez lucrarea generală, ar fi dovedit că nu eram nepotrivită și m-aș fi simțit mai bine. Câteva zile, acest gând m-a supărat foarte tare. M-am simțit complet apatică, n-am vrut să vorbesc cu frații și surorile mele și n-am purtat o povară pentru datoria mea. Când alții mi-au raportat probleme, nu le-am mai analizat cu atenție ca înainte.

Într-o zi, conducătoarea m-a rugat să duc ceva la o adunare a grupului lui Zhen Xin. Nu voiam să mă duc, temându-mă de ce avea să creadă Zhen Xin despre mine. Făcuserăm aceeași datorie înainte, dar acum, ea era conducătoare, iar eu încă făceam lucrare generală. Avea ea să mă desconsidere, crezând că sunt inutilă? De teamă să nu afectez lucrarea, m-am dus strângând din dinți. Ajungând acolo, pentru ca Zhen Xin să nu mă recunoască, am stat încovoiată de spate pe canapeaua din sufragerie, ținându-mi capul în telefon peste o jumătate de oră. Unii frați și surori au vorbit cu mine, dar n-am îndrăznit să ridic capul, de teamă să nu fiu recunoscută de Zhen Xin. M-am simțit inutilă, îngrozitor, îmi venea să plâng. Nu m-am putut abține să nu fug în altă cameră și să plâng în tăcere, privind cerul nopții. Mă gândeam că nu meritam să fiu cultivată. În timp ce alții erau conducători, eu făceam tot lucrare generală. Ce rost avea să trăiesc așa? M-am speriat când m-am surprins gândind astfel. Cum puteam să am astfel de gânduri? Atunci, mi-am amintit vag cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. […] I-ai putea pune într-o pădure primordială, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”). Cuvântul lui Dumnezeu îmi descria starea, așa că am găsit acest pasaj și l-am citit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure primordială, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”). Din cuvântul Lui am aflat că, în tot ce fac, antihriștii se gândesc mai întâi la prestigiul și statutul lor, nu renunță la urmărirea faimei și a statutului, statutul având aceeași importanță pentru ei ca viața lor. Am reflectat asupra mea: „De ce nu vreau să fac lucrare generală? De ce-mi doresc atât să fiu conducătoare?” Am realizat că motivul principal era statutul conducătorilor. Pe lângă faptul că frații și surorile îi admiră, conducătorii de nivel superior îi apreciază, iar biserica se axează pe cultivarea lor. Consideram că e bine să fiu conducătoare, să pot apărea în public și să am aprobarea tuturor, că doar fiind conducătoare arătam potențial, că în lucrarea generală făceam treburi lipsite de importanță și că doar cei care nu urmăresc adevărul fac asemenea îndatoriri, fiind desconsiderați. Din cauza acestor idei greșite, văzând că toți din jurul meu au fost promovați și cultivați, unii chiar fiind aleși conducători, am fost afectată, dorind ca numele să-mi fie menționat de conducătoare. Când conducătoarea i-a cultivat pe alții în locul meu, am fost atât de nefericită încât nu mai voiam să văd pe nimeni și nu mai aveam chef să-mi fac datoria. Era oribil să-mi petrec zilele chinuită de prestigiu și statut, ajungând chiar să simt că viața nu merita trăită. Urmărind astfel prestigiul și statutul, nu mergeam pe aceeași cale ca un antihrist? Realizând asta, m-am speriat și m-am rugat lui Dumnezeu, ca să mă căiesc: „Dumnezeule, dorința mea de prestigiu și statut e prea mare. Nu vreau să trăiesc în starea asta de neascultare. Te rog să mă îndrumi să mă eliberez din lanțurile faimei și statutului.”

Am citit cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să-mi înțeleg perspectiva greșită despre urmărire. Dumnezeu Atotputernic spune: „Vă doriți mereu să vă întindeți aripile și să vă luați zborul, vă doriți întotdeauna să zburați singuri, să fiți mai degrabă un vultur decât o pasăre mică? Ce fire este aceasta? E acesta principiul conduitei umane? Ar trebui să-ți bazezi urmărirea conduitei umane pe cuvintele lui Dumnezeu; doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Ați fost prea profund corupți de Satana și întotdeauna considerați cultura tradițională – cuvintele Satanei – drept adevărul, drept obiectul urmăririi voastre, ceea ce face să vă fie ușor să mergeți pe calea greșită, să umblați pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Gândurile și perspectivele omenirii corupte și lucrurile pentru care se străduiesc sunt contrare dorințelor lui Dumnezeu, adevărului și legilor suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, orchestrării Sale asupra tuturor lucrurilor și controlului Său asupra sorții omenirii. Așadar, oricât de adecvat și rezonabil este acest tip de urmărire, conform gândurilor și noțiunilor umane, din perspectiva lui Dumnezeu, nu sunt lucruri pozitive și nu sunt în conformitate cu intențiile Sale. Pentru că te împotrivești realității suveranității lui Dumnezeu asupra sorții omenirii și pentru că îți dorești să acționezi singur, luându-ți soarta în propriile mâini, te lovești mereu atât de tare de ziduri, încât îți sângerează capul și nimic nu îți merge niciodată bine. De ce nu îți merge nimic? Pentru că legile pe care le-a stabilit Dumnezeu sunt de neschimbat de orice ființă creată. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt mai presus de orice altceva, de neîncălcat de nicio ființă creată. Oamenii își supraevaluează abilitățile. Ce îi face pe oameni să-și dorească mereu să fie eliberați de suveranitatea lui Dumnezeu, să vrea întotdeauna să-și ia în mâini soarta, să-și planifice viitorul și să-și dorească să-și controleze perspectivele, direcția și scopurile vieții? De unde vine acest punct de plecare? (Dintr-o fire coruptă satanică.) Așadar, ce le aduce o fire coruptă satanică oamenilor? (Împotrivire față de Dumnezeu.) Ce se naște din împotrivirea oamenilor față de Dumnezeu? (Durerea.) Durerea? Este distrugerea! Durerea nu este nici jumătate din aceasta. Ceea ce vedeți chiar în fața ochilor este durere, negativitate și slăbiciune și acestea înseamnă împotrivire și doleanțe – ce rezultat vor aduce aceste lucruri? Anihilare! Aceasta nu este o chestiune neînsemnată, și nu este un joc. Oamenii care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu nu-și pot da seama de asta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O fire coruptă poate fi înlăturată doar prin acceptarea adevărului”). Eram asemenea celor dezvăluite de cuvântul lui Dumnezeu. Am vrut să fiu un vultur, nu o păsărică, și am crezut că lucrarea generală mă făcea o păsărică, cineva care nu merită să fie instruit sau admirat. Pentru mine, conducătorii erau ca niște vulturi. Aveau potențial și erau apreciați și admirați. Am trăit după: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos,” „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui,” „Oamenii ar trebui să se lupte pentru demnitate.” și alte asemenea toxine satanice. Credeam că, în viață, trebuie să tot lupți, iar statutul tău e bine să fie cât mai înalt, altfel nu ești bun de nimic. Sub controlul acestor idei greșite, nu mi-am putut face datoria în mod practic, dar am urmărit mereu să fiu conducătoare, ca să fiu admirată. Când am văzut că surorile și frații din jurul meu erau aleși conducători, am fost nefericită, potrivnică și n-am putut accepta. Mi-am spus: „Nu-s mai prejos decât ceilalți. De ce alții pot fi conducători, iar eu fac tot lucrare generală?” Mi-am zis că lucrarea generală e pentru cei care nu urmăresc adevărul și am trăit în negativitate, începând să lucrez de mântuială și să fiu neglijentă în datorie. Dorința mea de statut era prea puternică! Știam, calibrul fiecărui om și îndatoririle îndeplinite de el sunt prestabilite de Dumnezeu. Și datoria mea era sub conducerea Lui; trebuia să o accept și să ascult. Crezând că nu mă apreciază nimeni pentru lucrare generală, eram nefericită, dar asta pentru că viziunea mea despre urmărire era greșită și eram răzvrătită. Eram pasivă și nemulțumită, incapabilă să ascult de regulile și rânduielile lui Dumnezeu. Practic, mă opuneam, mă răzvrăteam și mă împotriveam lui Dumnezeu. Continuând așa, nu puteam decât să fiu detestată de Dumnezeu.

Am citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu: „Este bine dacă oamenii au un sentiment al poverii față de lucrarea bisericii și își doresc să fie implicați în aceasta, dar trebuie să reflecteze dacă înțeleg adevărul, dacă sunt capabili să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, dacă sunt capabili să se supună cu adevărat lucrării lui Dumnezeu și dacă sunt în stare să ducă la bun sfârșit lucrarea bisericii așa cum se cuvine, conform rânduielilor de lucru. Dacă îndeplinesc aceste criterii, se pot propune să fie conducători sau lucrători. Ceea ce vreau să spun prin asta este că oamenii trebuie, cel puțin, să aibă conștiință de sine. Uită-te mai întâi dacă ești capabil să faci deosebirea între diferite tipuri de oameni, dacă înțelegi adevărul și dacă ești în stare să faci lucrurile conform principiilor. Dacă îndeplinești aceste cerințe, ești potrivit pentru a fi conducător sau lucrător. Dacă nu ești capabil să te autoevaluezi, poți să-i întrebi pe oamenii din jurul tău care-ți sunt cunoscuți sau apropiați. Dacă toți spun că ai un calibru insuficient pentru a fi conducător și că te descurci bine doar cât să poți să-ți duci lucrarea la bun sfârșit, atunci nu pierde timpul și incearcă să te cunoști. Când ai un calibru slab, nu-ți petrece tot timpul dorindu-ți să fii un conducător – fă, pur și simplu, ceea ce poți, îndeplinește-ți datoria în mod corespunzător, cu ambele picioare ferme pe pământ, astfel încât să ai liniște sufletească. Și acesta e un lucru bun. Și dacă ești capabil să fii conducător, dacă ai într-adevăr un asemenea calibru și o astfel de aptitudine, dacă ai abilitățile de lucru și un simț al poverii, atunci ești exact tipul de persoană care-i lipsește casei lui Dumnezeu, iar tu cu siguranță vei fi promovat și cultivat; dar, în toate lucrurile, există timpul lui Dumnezeu. Această dorință – dorința de a fi promovat – nu este o ambiție, dar, ca să fii conducător, trebuie să ai calibrul și să îndeplinești criteriile. Dacă ai un calibru slab, dar îți petreci tot timpul dorindu-ți să fii un conducător, să accepți o sarcină importantă, să fii responsabil de lucrarea generală sau să faci ceva ce îți permite să ieși în evidență, atunci Eu îți spun: aceasta este ambiție și ar trebui să te ferești de ambiție; ambiția poate aduce dezastre. Oamenii se motivează singuri și sunt dispuși să lupte pentru adevăr, ceea ce nu este o problemă; unii îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători, iar alții nu. Pentru cei care îndeplinesc criteriile, strădania de a fi conducători nu este ceva rău, însă oamenii care nu îndeplinesc aceste criterii ar trebui să se țină de datoria lor; este mai bine pentru ei să facă așa cum se cuvine datoria care este chiar în fața lor, să o facă potrivit principiilor și conform cerințelor casei lui Dumnezeu. Pentru ei, asta este mai bine, mai sigur, mai realist” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”). „Oamenii trebuie să aibă înțelegerea și atitudinea corectă față de promovare și cultivare; în aceste chestiuni, ei trebuie să caute adevărul și să nu-și urmeze propria voință sau să aibă dorințe ambițioase. Dacă simți că ai calibru bun, dar casa lui Dumnezeu nu te-a promovat niciodată și nici nu are niciun plan să te cultive, atunci nu te frustra și nu începe să te plângi, concentrează-te doar să urmărești adevărul și să încerci să fii mai bun; atunci când ai o anumită statură și ești capabil să faci o lucrare reală, aleșii lui Dumnezeu te vor alege în mod natural pentru a fi conducător. Și dacă simți că ai un calibru slab, că nu există nicio șansă de a fi promovat sau cultivat și că este imposibil ca ambițiile tale să se împlinească, nu este ceva bun? Acest lucru te va proteja! Când ai un calibru slab și întâlnești un grup de nesăbuiți orbi care te aleg să le fii conducător, nu ajungi în bătaia puștii? Ești incapabil să faci vreo lucrare, iar inima și ochii tăi sunt orbi. Tot ceea ce faci este o tulburare; fiecare mișcare a ta este o faptă rea. Ar fi mai indicat să faci bine lucrarea datoriei tale; cel puțin nu te vei face de rușine și este mai bine decât să fii un fals conducător și ținta bârfelor. Ca om, trebuie să-ți știi măsura, trebuie să ai un pic de conștiință de sine; dacă ai, vei putea evita să mergi pe calea greșită și să comiți greșeli grave” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat. Mereu m-am crezut mai bună decât frații și surorile din jurul meu și am vrut să fiu conducătoare, dar oare eram potrivită pentru asta? Aveam calibrul necesar ca să fiu conducătoare? Conducătorii trebuie să urmărească adevărul, să aibă o umanitate bună și competență în lucrare. Nu oricine poate fi conducător. Dacă nu ai competențe pentru a fi conducător și nu poți face lucrare practică, chiar dacă devii unul, nu vei rezista mult timp, iar unii sunt dezvăluiți a fi falși conducători. De fapt, mai fusesem responsabilă de lucrarea bisericii, dar, având un calibru slab și nefiind foarte competentă, n-am putut să fac lucrare practică sau să rezolv problemele și dificultățile altora cu intrarea în viață, ajungând să fiu suspendată. Privitor la calibru și capacitatea de lucru, nu eram calificată să fiu conducătoare. În schimb, eram destul de bună la lucrarea generală, puteam face lucrare practică în acel domeniu și nu era foarte stresant. Biserica rânduiește lucrarea după calibrul și abilitățile fiecăruia. Astfel, oamenii își pot juca rolul cum trebuie, în beneficiul lucrării bisericii. Dar nu-mi vedeam lungul nasului. Era clar că nu aveam calibru și competențe pentru a fi conducătoare, însă mă credeam talentată și superioară celorlalți și îmi doream mereu să fiu promovată. Văzând-o pe conducătoare cultivându-i doar pe alții, am fost nemulțumită că nu mă aprecia, Am devenit neglijentă în datorie, negativă și ostilă față de Dumnezeu. Eram arogantă și lipsită de conștiință de sine! Înțelegând asta, m-am simțit foarte vinovată și am reușit să-mi tratez corect datoria, fiind dispusă să-mi văd de treabă și să-mi fac datoria așa cum trebuie, în mod practic.

Apoi, am auzit un imn din cuvântul lui Dumnezeu: „Sunt doar o micuță ființă creată.” „O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este umil, este din cauza ordinului Tău. Totul este în mâinile Tale. Nu am nici vreo alegere, nici vreo plângere. Ai ordonat că mă voi naște în această țară și în mijlocul acestui popor, iar tot ce ar trebui să fac eu este să fiu total ascultător sub stăpânirea Ta, pentru că totul este cum ai poruncit Tu. Nu stau cu gândul la statut; la urma urmei, eu nu sunt altceva decât o creatură. Dacă mă pui în Adânc, în iazul de foc și pucioasă, nu sunt altceva decât o creatură. Dacă mă folosești, sunt o creatură. Dacă mă desăvârșești, sunt tot o creatură. Dacă nu mă desăvârșești, tot Te voi iubi pentru că nu sunt mai mult decât o creatură. Eu nu sunt altceva decât o creatură minusculă creată de Domnul creației, doar unul dintre toți oamenii creați. Tu ai fost Cel care m-a creat, iar acum m-ai pus iarăși în mâinile Tale pentru a face cu mine precum voiești. Sunt dispus să fiu unealta Ta și contrastul Tău, pentru că totul este după cum ai sorocit. Nimeni nu poate schimba aceasta. Toate lucrurile și toate evenimentele sunt în mâinile Tale” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Contemplând versurile, mi s-a luminat inima. Statutul meu, înalt sau scăzut, a fost prestabilit de Dumnezeu și, indiferent dacă aveam statut sau nu, eram o mică ființă creată. Eram o ființă creată indiferent dacă aveam un statut înalt sau dacă aveam un statut scăzut. Esența mea n-avea să se schimbe. Biserica a rânduit să fac o lucrare generală, deci trebuia să-mi iau postul, să-mi folosesc toate calitățile și să fac lucrarea generală cât mai bine. Asta era obligația mea ca ființă creată. Realizând asta, m-am simțit eliberată și m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să fiu negativă și să mă opun Ție. Indiferent de statutul meu, mă voi supune conducerii Tale și-mi voi face datoria.” Apoi, nu m-am mai împotrivit situațiilor rânduite de Dumnezeu. M-am gândit cum să-mi fac bine datoria și am făcut lucrarea în mod pragmatic. Punând asta în practică, m-am simțit foarte liniștită.

Apoi, reflectând, am realizat că mai era un motiv pentru care nu voiam să fac lucrare generală, și anume, pentru că aveam o viziune absurdă. Credeam că cei care fac lucrare generală nu urmăresc adevărul, că sunt inferiori, că n-au nicio speranță la mântuire și că numai cei care sunt cultivați și au roluri importante urmăresc adevărul și au o șansă de a fi mântuiți. Am citit din cuvântul lui Dumnezeu care abordează această concepție eronată. Dumnezeu Atotputernic spune: „În casa lui Dumnezeu, se menționează constant acceptarea însărcinării date de Dumnezeu și îndeplinirea corectă a datoriei. Cum ia naștere datoria? În general vorbind, aceasta se naște ca rezultat al lucrării de gestionare a lui Dumnezeu prin care aduce omenirii mântuirea; vorbind precis, pe măsură ce lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se desfășoară în rândul omenirii, apare o lucrare care necesită ca oamenii să coopereze și să o ducă la bun sfârșit. Acest fapt a dat naștere unor responsabilități și misiuni pe care oamenii să le îndeplinească, iar aceste responsabilități și misiuni sunt îndatoririle pe care Dumnezeu le dă omenirii. În casa lui Dumnezeu, diferitele sarcini care necesită cooperarea oamenilor sunt îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze. Așadar, există diferențe între îndatoriri în ceea ce privește faptul de a fi mai bune și mai rele, mărețe și modeste, sau mari și mici? Astfel de diferențe nu există; atât timp cât o chestiune are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, este o cerință a casei Lui și este cerută de răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu, atunci este datoria unei persoane. Acestea sunt originea și definiția datoriei. […] Indiferent care este datoria ta, aceasta e o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Uneori ți se poate cere să ai grijă de un obiect important sau sau să-l protejezi. Aceasta ar putea fi o chestiune relativ banală, despre care se poate spune că e doar o responsabilitate a ta, dar este o sarcină pe care ți-a dat-o Dumnezeu; ai acceptat-o din partea lui. Ai acceptat-o din mâinile lui Dumnezeu și aceasta este datoria ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). „Nu este adevărat că oamenii devin cineva care deține adevăruri-realitate imediat ce încep să-și facă datoria. A-ți face datoria nu e nimic mai mult decât o metodă și un canal de folosit. În îndeplinirea îndatoririlor, oamenii se folosesc de urmărirea adevărului pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, înțeleg și acceptă treptat adevărul și apoi îl practică. Atunci, ei ating o stare în care se leapădă de firea lor coruptă, scapă de legăturile și de controlul firii corupte a Satanei și astfel devin cineva care deține adevărul-realitate și cineva cu o umanitate normală. Îndeplinirea datoriei tale și acțiunile tale vor fi edificatoare pentru oameni și mulțumitoare pentru Dumnezeu doar atunci când ai o umanitate normală. Și numai atunci când oamenii sunt acceptați de Dumnezeu pentru îndeplinirea propriei îndatoriri pot să fie ființe create acceptabile” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). Cuvântul Lui mi-a schimbat concepția greșită despre datorie. Am aflat că îndatoririle decurg din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea și nu există diferențe de datorii înalte sau umile, importante sau neînsemnate. Orice datorie ar fi, e o obligație și o responsabilitate și trebuie să facem tot posibilul să o îndeplinim. Lucrarea bisericii necesită cooperare între cei care fac fiecare datorie. Fiecare e indispensabil. Munca liderilor e importantă, dar nu putem renunța nici la munca generală. Dacă o verigă lipsește, lucrarea bisericii este afectată. Înainte, nu înțelegeam adevărul. Mi-am urmat noțiunile, gândind că lucrarea generală era umilă și nu aveam speranță la mântuire. Asta e doar o neînțelegere față de Dumnezeu. De fapt, posibilitatea cuiva de a fi mântuit nu are legătură cu statutul sau datoria. A fi conducător nu înseamnă că vei deține adevărul și vei fi mântuit. Dacă aș deveni conducătoare, dar n-aș urmări adevărul, n-aș acționa după principii, aș fi suspendată și alungată. Gândește-te la antihriștii și la falșii conducători care sunt expuși. Biserica îi instruiește pentru o datorie importantă, dar ei nu urmăresc adevărul. Ei urmăresc prestigiul și statutul, se dedică proiectelor personale, sunt ostili casei lui Dumnezeu și, în final, sunt alungați. Dumnezeu este drept, El nu determină finalurile oamenilor ținând cont dacă au fost instruiți sau apreciați sau dacă au avut un statut înalt, ci ținând cont dacă au dobândit adevărul și și-au schimbat firea vieții. Ăsta e standardul după care Dumnezeu determină dacă cineva poate fi mântuit. Dumnezeu e drept, nu tratează oamenii în mod preferențial. Asta îmi amintește de cuvintele Lui: „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Succesul tău în credință depinde de calea urmată. Să urmezi adevărul și să îndeplinești pragmatic datoria unei ființe create este esențial. Experiența mea de atunci mi-a arătat un pic mai clar natura urmăririi prestigiului și a statutului. Urmărirea faimei și a statutului nu e calea cea dreaptă, e o împotrivire față de Dumnezeu. Nimic nu e mai important decât urmărirea adevărului. În plus, mi-a dat și puțină conștiință de sine, o perspectivă corectă asupra mea, iar ambiția mea de a deveni conducătoare nu mai e atât de puternică. Când aud despre anumiți frați și surori că sunt aleși conducători, deși încă mă afectează emoțional uneori, pot face față cum se cuvine, nu mai sunt atât de constrânsă și pot coopera normal în datorie cu surorile și frații mei. Slavă lui Dumnezeu!