de Zhou Yuqi, China

Mă ocupam de lucrarea de activități generale în biserică. Într-o discuție, am auzit un conducător de biserică spunând: „Sora Zhen Xin are un calibru bun, o înțelegere pură a lucrurilor și are părtășie practică despre adevăr. Vreau să o cultiv pentru lucrarea de udare.” Zhen Xin a fost aleasă conducătoare nu mult după aceea. La auzul acestei vești, mi s-a strâns inima, nu alta. În trecut, eu și Zhen Xin făceam lucrare de activități generale, dar acum, ea devenise conducătoare, iar eu făceam tot lucrare de activități generale. Cum puteam fi mai prejos? Am fost abătută toată dimineața și nu m-am putut concentra la lucrare. Apoi, conducătoarea m-a întrebat dacă nu vreau să preiau lucrarea de activități generale de la Zhen Xin. Am fost cam supărată. Deși obțineam titlul de supraveghetoare, era totuși tot lucrare de activități generale. Oricât de bine o făceam, nimeni nu avea să cunoască, față de a fi conducătoare, o persoană cultivată de biserică, admirată și sprijinită de toți frații și surorile. Mi se părea că lucrarea de activități generale era la un nivel inferior și nu prea voiam să accept. Mă îngrijora ce vor crede frații și surorile despre mine dacă acceptam. Ar crede oare că am tot făcut lucrare de activități generale pentru că, după ani de credință, n-am urmărit adevărul și n-am progresat? Asta ar fi atât de jenant! Dar, de fapt, am primit datoria asta cu permisiunea lui Dumnezeu. Chiar dacă nu era ce-mi doream, trebuia să mă supun și să nu acționez după preferințele personale, așa că i-am răspuns cu reticență conducătoarei că sunt dispusă să accept datoria.

După un timp, am auzit-o pe conducătoare spunând: „Fratele Shang Jin are un calibru bun și, cu puțin efort în intrarea sa în viață, poate fi conducător sau lucrător. Depune mai mult efort să-l cultivi!” Auzind asta, m-am simțit și mai prost. Am supravegheat lucrarea lui Shang Jin, chiar și pe el conducătoarea voia să-l cultive. Mie de ce nu-mi menționase nimeni numele? I-am supravegheat lucrarea, dar n-am fost promovată, am rămas pe loc. Cum m-ar privi ceilalți? Chiar aveam atâtea defecte? Puteam să gestionez lucrarea întrucâtva, să aflu și să rezolv problemele. Uneori, când conducătoarea discuta unele lucruri, eram în măsură să exprim opinii și să fac sugestii. De ce nu putea să-mi vadă punctele forte? Dacă ea îmi menționa numele și spunea că pot fi cultivată, dar era nevoie să supraveghez lucrarea de activități generale, ar fi dovedit că nu eram nepotrivită și m-aș fi simțit mai bine. Câteva zile, acest gând m-a supărat foarte tare. M-am simțit complet apatică, n-am vrut să vorbesc cu frații și surorile mele și n-am purtat o povară pentru datoria mea. Când alții mi-au raportat probleme, nu le-am mai analizat cu atenție ca înainte.

Într-o zi, conducătoarea m-a rugat să duc ceva la o adunare a grupului lui Zhen Xin. Nu voiam să mă duc, temându-mă de ce avea să creadă Zhen Xin despre mine. Făcuserăm aceeași datorie înainte, dar acum, ea era conducătoare, iar eu încă făceam lucrare de activități generale. Avea ea să mă desconsidere, crezând că sunt inutilă? De teamă să nu afectez lucrarea dacă nu mă duceam, m-am dus strângând din dinți. Ajungând acolo, pentru ca Zhen Xin să nu mă recunoască, am stat încovoiată de spate pe canapeaua din sufragerie, ținându-mi capul în telefon peste o jumătate de oră. Unii frați și surori au vorbit cu mine, dar n-am îndrăznit să ridic capul, de teamă să nu fiu recunoscută de Zhen Xin. M-am simțit inutilă și atât de îngrozitoare, încât îmi venea să plâng. Nu m-am putut abține să nu fug în altă cameră și să plâng în tăcere, privind cerul nopții. Mă gândeam că nu meritam să fiu cultivată. În timp ce alții erau conducători, eu făceam tot lucrare de activități generale. Ce rost avea să trăiesc așa? M-am speriat când m-am surprins gândind astfel. Cum puteam să am astfel de gânduri? Atunci, mi-am amintit vag cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. […] I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului.” Cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau starea, așa că am găsit acest pasaj și l-am citit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au obținut faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i privește cu respect sau nu-i urmează, devin abătuți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și se întreabă, în sinea lor: «Am eșuat crezând în Dumnezeu în acest fel? Nu am nicio speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i ridice în slăvi când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele Lui am aflat că, în tot ce fac, antihriștii se gândesc mai întâi la prestigiul și statutul lor, nu renunță la urmărirea faimei și a statutului, statutul având aceeași importanță pentru ei ca viața lor. Am reflectat asupra mea: „De ce nu vreau să fac lucrare de activități generale? De ce-mi doresc atât să fiu conducătoare?” Am realizat că motivul principal era statutul conducătorilor. Pe lângă faptul că frații și surorile îi admirau, conducătorii de nivel superior îi apreciau, iar biserica se axa pe cultivarea lor. Consideram că e bine să fiu conducătoare, să pot apărea în public, că doar fiind conducătoare arătam potențial, că în lucrarea de activități generale făceam treburi lipsite de importanță și că doar cei care nu urmăreau adevărul făceau asemenea îndatoriri, fiind desconsiderați. Din cauza acestor idei greșite, văzând că toți din jurul meu au fost promovați și cultivați, unii chiar fiind aleși conducători, am fost afectată, dorind mereu ca numele să-mi fie menționat de conducătoare. Când conducătoarea i-a cultivat pe alții în locul meu, am fost atât de nefericită încât nu mai voiam să văd pe nimeni și nu mai aveam chef să-mi fac datoria. Era oribil să-mi petrec zilele chinuită de prestigiu și statut, ajungând chiar să simt că viața nu merita trăită. Urmărind astfel prestigiul și statutul, nu mergeam pe aceeași cale ca un antihrist? Realizând asta, m-am speriat și m-am rugat repede lui Dumnezeu, ca să mă căiesc: „Dumnezeule, dorința mea de prestigiu și statut e prea mare. Nu vreau să trăiesc în starea asta de răzvrătire. Te rog să mă îndrumi să mă eliberez din lanțurile faimei și statutului.”

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să-mi înțeleg perspectiva greșită despre urmărire. Dumnezeu Atotputernic spune: „Vă doriți mereu să fiți superiori celorlalți, să vă întindeți aripile și să vă luați zborul, și să fiți mai degrabă un vultur decât o pasăre mică? Ce fire este aceasta? E acesta principiul conduitei personale? Ar trebui să vă bazați conduita personală pe cuvintele lui Dumnezeu; doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Ați fost prea profund corupți de Satana și întotdeauna considerați cultura tradițională – cuvintele Satanei – drept adevărul, drept obiectul urmăririi voastre, ceea ce face să vă fie ușor să mergeți pe calea greșită, să umblați pe calea opoziției față de Dumnezeu. Gândurile și perspectivele omenirii corupte și lucrurile pe care le urmărește sunt toate contrare dorințelor lui Dumnezeu, adevărului și legii lui Dumnezeu de a fi suveran peste toate, orchestrând totul și controlând soarta omenirii. Așadar, indiferent cât de corectă și rezonabilă este urmărirea ta conform gândurilor și noțiunilor umane, din perspectiva lui Dumnezeu, nu este un lucru pozitiv și nu este în conformitate cu intențiile Sale. Deoarece tu te opui faptului că Dumnezeu are suveranitate peste soarta omenirii și dorești să-ți faci propria cale, luându-ți soarta în propriile mâini, te lovești mereu de ziduri, lăsându-te zdrobit și plin de vânătăi, și nimic nu-ți reușește niciodată. De ce nu-ți reușește nimic? Deoarece această lege pe care a stabilit-o Dumnezeu nu poate fi schimbată de nicio ființă creată, iar autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt mai presus de orice și nu pot fi încălcate de nicio ființă creată. Oamenii își supraestimează mult prea mult abilitățile. Ce anume îi face pe oameni să dorească mereu să scape de suveranitatea lui Dumnezeu și să dorească mereu să-și ia soarta în propriile mâini și să-și planifice propriul viitor și să dorească să-și controleze perspectivele, direcția și scopurile vieții? De unde vine această motivație? (Din firi satanice corupte.) Atunci ce le aduc oamenilor firile satanice corupte? (Lupta împotriva lui Dumnezeu.) Ce rezultă din lupta oamenilor împotriva lui Dumnezeu? (Durere.) Durerea nu este decât o mică parte – e vorba de distrugere! Ceea ce vezi chiar înaintea ochilor tăi este durere, negativitate și slăbiciune și este împotrivire și plângere – ce final va aduce lupta cu Dumnezeu? Anihilare! Aceasta nu este o chestiune măruntă și nu este un joc. Oamenii care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu nu pot vedea clar acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Firile corupte pot fi înlăturate doar prin acceptarea adevărului”). Eram asemenea celor dezvăluite de cuvintele lui Dumnezeu. Am vrut să fiu un vultur, nu o păsărică, și am crezut că lucrarea de activități generale mă făcea o păsărică, cineva care nu merită să fie cultivat sau admirat. Pentru mine, conducătorii erau ca niște vulturi. Aveau potențial și erau apreciați și admirați. Am trăit după: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, „Oamenii ar trebui să se lupte pentru demnitate”, și alte asemenea otrăvuri satanice. Credeam că, în viață, trebuia să tot lupți, iar statutul tău era bine să fie cât mai înalt, altfel nu erai bun de nimic. Sub controlul acestor idei greșite, nu mi-am putut face datoria în mod practic, dar am urmărit mereu să fiu conducătoare, ca să fiu admirată. Când am văzut că surorile și frații din jurul meu erau aleși conducători, am fost nefericită, potrivnică și n-am putut accepta. Mi-am spus: „Nu-s mai prejos decât ceilalți. De ce alții pot fi conducători, iar eu fac tot lucrare de activități generale?” Mi-am zis că lucrarea de activități generale e pentru cei care nu urmăresc adevărul și am trăit în negativitate, începând să lucrez de mântuială și să fiu leneșă în datorie. Dorința mea de statut era prea puternică! Știam, calibrul fiecărui om și îndatoririle îndeplinite de el sunt prestabilite de Dumnezeu. Și datoria mea era sub suveranitatea și rânduielile Lui; trebuia să accept și să mă supun. Crezând că nu mă apreciază nimeni pentru lucrare de activități generale, eram nefericită, dar asta pentru că viziunea mea despre urmărire era greșită și eram răzvrătită. Eram pasivă și nemulțumită, incapabilă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Practic, mă opuneam, mă răzvrăteam și mă împotriveam lui Dumnezeu. Continuând așa, nu puteam decât să fiu disprețuită și respinsă de Dumnezeu.

După aceea, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Este bine dacă ai un sentiment al poverii față de lucrarea bisericii și îți dorești să fii implicat în aceasta, dar trebuie să reflectezi dacă înțelegi adevărul, dacă ești capabil să ai părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, dacă ești capabil să te supui cu adevărat lucrării lui Dumnezeu și dacă ești în stare să duci la bun sfârșit lucrarea bisericii așa cum se cuvine, conform rânduielilor de lucru. Dacă îndeplinești aceste criterii, poți candida să fii conducător sau lucrător. Ceea ce vreau să spun prin asta este că oamenii trebuie să aibă cel puțin conștiință de sine. Uită-te mai întâi dacă ești capabil să discerni oamenii, dacă poți să înțelegi adevărul și să faci lucrurile conform principiilor. Dacă îndeplinești aceste cerințe, ești potrivit pentru a fi conducător sau lucrător. Dacă nu ești capabil să te autoevaluezi, poți să-i întrebi pe oamenii din jurul tău care-ți sunt cunoscuți sau apropiați. Dacă toți spun că ai un calibru insuficient pentru a fi conducător și că doar a-ți face bine sarcina curentă este deja suficient de bine, atunci ar trebui rapid să ajungi să te cunoști. Deoarece ai un calibru slab, nu-ți petrece tot timpul dorindu-ți să fii un conducător – fă pur și simplu ceea ce poți, fă-ți datoria în mod corespunzător, cu ambele picioare ferme pe pământ, astfel încât să ai liniște sufletească. Și acesta e un lucru bun. Și dacă ești capabil să fii conducător, dacă ai într-adevăr un asemenea calibru și talent, dacă ai capacitate de lucru și un simț al poverii, atunci ești exact tipul de om cu talent care-i lipsește casei lui Dumnezeu și cu siguranță vei fi promovat și cultivat; dar, în toate lucrurile, există timpul lui Dumnezeu. Această dorință – dorința de a fi promovat – nu este o ambiție, dar, ca să fii conducător, trebuie să ai calibrul și să îndeplinești criteriile. Dacă ai un calibru slab, dar îți petreci tot timpul dorindu-ți să fii conducător, să accepți o sarcină importantă, să fii responsabil de lucrarea generală sau să faci ceva ce îți permite să ieși în evidență, atunci Eu îți spun: aceasta este ambiție. Ambiția poate aduce dezastru, așa că ar trebui să te ferești de ea. Toți oamenii au dorința de a progresa și toți sunt dispuși să se străduiască să ajungă la adevăr, ceea ce nu este o problemă. Unii oameni au calibru, îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători și sunt capabili să se străduiască să ajungă la adevăr, iar acesta este un lucru bun. Alții nu au calibru, așa că ar trebui să se concentreze asupra propriei datorii, îndeplinind în mod corespunzător datoria care se află chiar în fața lor și făcând-o conform principiilor și conform cerințelor casei lui Dumnezeu; pentru ei, este mai bine, mai sigur, mai realist” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. „Oamenii trebuie să aibă înțelegerea și atitudinea corectă față de promovare și cultivare; în aceste chestiuni, ei trebuie să caute adevărul și să nu-și urmeze propria voință sau să aibă ambiții și dorințe. Dacă simți că ai calibru bun, dar casa lui Dumnezeu nu te-a promovat niciodată și nici nu are niciun plan să te cultive, atunci nu te frustra și nu începe să te plângi, concentrează-te doar să urmărești adevărul și să lupți să avansezi. Când ai o anumită statură și ești capabil să faci o lucrare reală, aleșii lui Dumnezeu te vor alege în mod natural pentru a fi conducător. Și, dacă simți că ai un calibru slab, că nu există nicio șansă de a fi promovat sau cultivat și că este imposibil ca ambițiile tale să se împlinească, nu este ceva bun? Acest lucru te va proteja! Deoarece ai un calibru slab, dacă întâlnești un grup de dezorientați orbi care te aleg să le fii conducător, nu vei fi pus în dificultate? Ești incapabil să faci vreo lucrare, iar inima și mintea ta sunt oarbe. Tot ceea ce faci este o perturbare; fiecare mișcare a ta este o faptă rea. Ar fi mai indicat să faci bine lucrarea datoriei curente; cel puțin nu te vei face de rușine și este mai bine decât să fii un conducător fals și ținta criticilor din culise. Ca om, trebuie să-ți știi măsura, trebuie să ai un pic de conștiință de sine; dacă ai, vei putea evita să mergi pe calea greșită și să comiți greșeli grave” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat. Mereu m-am crezut mai bună decât frații și surorile din jurul meu și am vrut să fiu conducătoare, dar oare eram potrivită pentru asta? Aveam calibrul necesar ca să fiu conducătoare? Conducătorii trebuie să urmărească adevărul, să aibă o umanitate bună și competență în lucrare. Nu oricine poate fi conducător. Dacă nu ai competențe pentru a fi conducător și nu poți face lucrare reală, chiar dacă devii unul, nu vei rezista mult timp, iar unii devin conducători falși. De fapt, mai fusesem responsabilă de lucrarea bisericii, dar, având un calibru slab și nefiind foarte competentă, n-am putut să fac lucrare reală sau să rezolv problemele și dificultățile altora cu intrarea în viață, ajungând să fiu repartizată altundeva. Privitor la calibru și capacitatea de lucru, nu eram calificată să fiu conducătoare. În schimb, eram destul de bună la lucrarea de activități generale și puteam face lucrare reală în acel domeniu. Biserica rânduiește lucrarea după calibrul și abilitățile fiecăruia. Astfel, oamenii își pot juca rolul cum trebuie, în beneficiul lucrării bisericii. Dar nu-mi vedeam lungul nasului. Era clar că nu aveam calibru și competențe pentru a fi conducătoare, însă mă credeam talentată și superioară celorlalți și îmi doream mereu să fiu promovată. Văzând-o pe conducătoare cultivându-i doar pe alții, am fost nemulțumită că nu mă aprecia și am devenit superficială în datorie, negativă și ostilă față de Dumnezeu. Eram arogantă și lipsită de cunoaștere de sine! Înțelegând asta, m-am simțit foarte vinovată și am reușit să-mi tratez corect datoria, fiind dispusă să-mi văd de treabă și să-mi fac datoria în mod practic.

Apoi, am auzit un imn din cuvântul lui Dumnezeu: „Sunt doar o micuță ființă creată.”

1  O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg pe mine însumi. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este jos, este din cauza predeterminării Tale. Totul este în mâinile Tale. Nu am nici alegeri, nici plângeri. Ai predeterminat că mă voi naște în această țară și în mijlocul acestui popor, iar tot ce pot să fac eu este să fiu total supus sub stăpânirea Ta, pentru că totul este ceea ce ai predeterminat Tu.

2  Nu stau cu gândul la statut; eu nu sunt nimic altceva decât o ființă creată. Dacă mă pui în Adânc, în iazul de foc și pucioasă, nu sunt altceva decât o ființă creată. Dacă mă folosești, sunt o ființă creată. Dacă mă desăvârșești, sunt tot o ființă creată. Dacă nu mă desăvârșești, tot Te voi iubi pentru că nu sunt mai mult decât o ființă creată.

3  Eu nu sunt nimic mai mult decât o minusculă ființă creată a Creatorului, doar unul dintre toți oamenii creați. Tu ai fost Cel care m-a creat, iar acum m-ai pus în mâinile Tale pentru a face cu mine precum voiești. Sunt dispus să fiu unealta Ta și contrastul Tău, pentru că totul este ceea ce ai predeterminat și nimeni nu poate schimba asta. Toate lucrurile și toate evenimentele sunt în mâinile Tale.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”

Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, mi s-a luminat inima. Statutul meu, înalt sau scăzut, a fost prestabilit de Dumnezeu și, indiferent dacă aveam statut sau nu, eram o mică ființă creată. Eram o ființă creată indiferent dacă aveam un statut înalt sau dacă aveam un statut scăzut. Esența mea n-avea să se schimbe. Biserica a rânduit să fac o lucrare de activități generale, deci trebuia să-mi iau postul, să-mi folosesc toate calitățile și să fac lucrarea cât mai bine. Asta era obligația mea ca ființă creată. Realizând asta, m-am simțit eliberată și m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să fiu negativă și să mă opun Ție. Indiferent de statutul meu, mă voi supune suveranității și rânduielilor Tale și-mi voi îndeplini datoria.” Apoi, nu m-am mai împotrivit situațiilor rânduite de Dumnezeu. M-am gândit cum să-mi fac bine datoria și să fac lucrarea în mod pragmatic. Punând asta în practică, m-am simțit foarte liniștită.

Apoi, reflectând, am realizat că mai era un motiv pentru care nu voiam să fac lucrare de activități generale, și anume, pentru că aveam o viziune absurdă. Credeam că cei care făceau lucrare de activități generale nu urmăreau adevărul, că erau inferiori, că n-aveau nicio speranță la mântuire și că numai cei care erau cultivați și aveau roluri importante urmăreau adevărul și aveau o șansă de a fi mântuiți. Am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu care abordează această concepție eronată. Dumnezeu Atotputernic spune: „În casa lui Dumnezeu, se vorbește constant despre acceptarea însărcinării date de Dumnezeu și îndeplinirea corectă a datoriei. Așadar, cum ia naștere datoria? În general vorbind, aceasta se naște ca rezultat al lucrării de gestionare a lui Dumnezeu prin care aduce omenirii mântuirea. Ca să vorbim în mod specific, pe măsură ce lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este realizată în rândul omenirii, apar diverse tipuri de lucrări și toate necesită ca oamenii să-și facă partea și să le finalizeze. În acest fel, iau ființă responsabilitățile și misiunile oamenilor, iar aceste responsabilități și misiuni sunt îndatoririle pe care Dumnezeu le încredințează oamenilor. În casa lui Dumnezeu, diferitele tipuri de lucrări care necesită ca oamenii să-și facă partea sunt îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze. Așadar, există diferențe între îndatoriri în ceea ce privește faptul de a fi mai bune și mai rele, mărețe și modeste, sau mari și mici? Astfel de diferențe nu există; atât timp cât o chestiune are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, este o cerință a lucrării casei Lui și este necesară pentru răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu, atunci este datoria unei persoane. Acestea sunt originea și definiția datoriei. […] Indiferent care este datoria ta, aceasta e o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Uneori ți se poate cere să ai grijă de un obiect important sau să-l protejezi. Aceasta nu este o chestiune importantă – se poate spune că e doar o responsabilitate a ta – dar este o sarcină pe care ți-a dat-o Dumnezeu, ai acceptat-o din partea Lui, iar acum aceasta este datoria ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea datoriei conform standardului?”). „Nu este adevărat că oamenii devin persoane care dețin adevărul-realitate imediat ce încep să-și facă datoria. A-ți face datoria nu e nimic mai mult decât o metodă și un canal de folosit. În îndeplinirea îndatoririlor, oamenii se folosesc de urmărirea adevărului pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, înțeleg și acceptă treptat adevărul și apoi îl practică. Atunci, ei ating o stare în care se eliberează de firea lor coruptă, scapă de legăturile și de controlul firii corupte a Satanei și astfel devin cineva care deține adevărul-realitate și cineva cu o umanitate normală. Îndeplinirea datoriei tale și acțiunile tale vor fi edificatoare pentru oameni și mulțumitoare pentru Dumnezeu doar atunci când ai o umanitate normală. Și numai atunci când sunt aprobați de Dumnezeu pentru îndeplinirea propriei datorii, oamenii pot corespunde standardului de ființe create” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să tragi învățăminte de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). Cuvintele Lui mi-au schimbat concepția eronată despre datoria mea. Am aflat că îndatoririle decurg din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea și nu există diferențe de datorii înalte sau umile, importante sau neînsemnate. Orice datorie ar fi, e o obligație și o responsabilitate și trebuie să facem tot posibilul să o îndeplinim. Lucrarea bisericii necesită cooperare între cei care fac fiecare datorie. Fiecare e indispensabil. Înainte, nu înțelegeam adevărul. Mi-am urmat noțiunile, gândind că lucrarea de activități generale era umilă și nu aveam speranță la mântuire. Asta e doar o neînțelegere față de Dumnezeu. De fapt, posibilitatea cuiva de a fi mântuit nu are legătură cu statutul sau datoria. A fi conducător nu înseamnă că vei deține adevărul și vei fi mântuit. Dacă aș deveni conducătoare, dar n-aș urmări adevărul, n-aș acționa după principii, aș fi suspendată și eliminată. M-am gândit la antihriștii și la falșii conducători care fuseseră dezvăluiți. Biserica i-a cultivat pentru o îndatoriri importante, dar ei n-au urmărit adevărul. Ei au urmărit prestigiul și statutul, s-au dedicat proiectelor personale, au fost ostili casei lui Dumnezeu și, în final, au fost alungați. Dumnezeu este drept, El nu determină finalurile oamenilor ținând cont dacă au fost cultivați sau apreciați sau dacă au avut un statut înalt, ci ținând cont dacă au dobândit adevărul și și-au schimbat firea vieții. Ăsta e standardul după care Dumnezeu determină dacă cineva poate fi mântuit.

Experiența mea de atunci mi-a arătat un pic mai clar natura urmăririi prestigiului și a statutului. Urmărirea faimei și a statutului nu e calea cea dreaptă, e o împotrivire față de Dumnezeu. Nimic nu e mai important decât urmărirea adevărului. În plus, mi-a dat și puțină cunoaștere de sine, o perspectivă corectă asupra mea, iar ambiția mea de a deveni conducătoare nu mai e atât de puternică. Când aud despre anumiți frați și surori că sunt aleși conducători, deși încă mă afectează emoțional uneori, pot face față cum se cuvine, nu mai sunt atât de constrânsă și pot coopera normal în datorie cu surorile și frații mei. Slavă lui Dumnezeu!