de Ding Zhen, China

În noiembrie 2021, am fost aleasă drept conducătoare de biserică. Deoarece eram activă în îndatoririle mele, iar lucrarea mea a dat niște rezultate, frații și surorile mă priveau cu destul de mult respect. Conducătorii superiori mă priveau și ei cu considerație și se interesau adesea de starea mea. Alte biserici aveau potențiali destinatari ai Evangheliei cărora să le predice, iar supraveghetorul evanghelic m-a propus pentru răspândirea Evangheliei. Sora cu care colaboram m-a lăudat și ea că am un asemenea calibru la o vârstă așa de fragedă. Eram așa de fericită și mă gândeam: „Chiar dacă nu am fost conducătoare de mult timp, frații, surorile și conducătorii superiori mă tratează cu respect, iar cei din celelalte biserici știu și ei că sunt capabilă de muncă. Se pare că sunt destul de bună la ceea ce fac și probabil că toți mă consideră un talent rar.” Aceste gânduri mă făceau să mă simt foarte fericită și mă simțeam întotdeauna plină de energie.

În mai 2022, Liu Yun a fost transferată la biserica noastră ca să lucreze în calitate de conducătoare. După ce Liu Yun a ajuns la biserica noastră, a început să se familiarizeze cu echipa și a și monitorizat progresul diverselor sarcini. A descoperit că una dintre casele în care erau ținute cărțile nu era sigură și că erau niște probleme în legătură cu încălcarea principiilor. A găsit, de asemenea, pe cineva care făcea niște remarci non-credincioase în timpul adunărilor, care tulbura viața bisericii și care nu-și îndreptase greșelile în ciuda părtășiilor repetate. Liu Yun ne-a amintit că trebuia să învățăm discernământul și să izolăm această persoană, conform principiilor. Liu Yun a continuat să sprijine în mod activ nou-veniții care erau negativi, slabi și veneau neregulat la adunări și, treptat, stările nou-veniților au început să se îmbunătățească. A mai reușit să convertească și câțiva oameni. Văzând aceste lucruri, am simțit că Liu Yun era cu adevărat o lucrătoare competentă, care era capabilă să identifice și să rezolve problemele, dar am simțit și o stare de amărăciune: „Suntem amândouă conducătoare de biserică, dar au fost niște probleme pe care ea le-a rezolvat și pe care eu nici măcar nu le-am observat. Probabil că toată lumea ne compară și crede că Liu Yun e mai bună decât mine. Oare nu va avea de suferit puțin statutul meu în ochii celorlalți?” Mai târziu, la o întâlnire de conlucrare, Liu Yun a menționat cum îi sprijinise recent pe nou-veniți. Conducătorii superiori au dat din cap în semn de aprobare când au auzit-o, iar frații și surorile cu care colaboram au ascultat-o și ei foarte concentrați. Am văzut că toți îi acordau din ce în ce mai multă atenție și m-am simțit inconfortabil și un pic neglijată, gândindu-mă: „Obișnuiam să vorbesc mult la adunări despre cunoașterea mea bazată pe experiență și, de obicei, conducătorii mă prețuiau destul de mult. Acum, atenția tuturor e îndreptată spre Liu Yun. Dacă lucrurile continuă astfel, cine îmi va mai acorda atenție sau mă va privi cu admirație? Nu, trebuie să-i fac pe toți să vadă ce-i lipsește. Asta o să-i mai taie din avânt și o să-i scadă entuziasmul, iar ceilalți nu o vor mai trata cu respect. Acest lucru va îndrepta atenția tuturor înapoi către mine, iar eu voi fi capabilă să-mi refac aureola.”

După aceea, când colaboram cu Liu Yun, mă concentram în mod conștient pe greșelile și neajunsurile ei. Am descoperit că se lăuda uneori și am vrut să discut despre această problemă a ei. Dar adevărul era că alții îi semnalaseră deja acest neajuns și că ea își reparase greșeala într-o oarecare măsură. Dar, pentru a mă folosi de această șansă ca să o descurajez pe Liu Yun, am făcut un bilanț interior al lucrurilor cu care se lăuda și le-am reținut, astfel încât, atunci când aveam să-i ofer „îndrumare și ajutor”, trebuia să am un temei de necontestat și să o fac să vadă că firea ei coruptă în această privință era încă foarte gravă și că de-abia dacă se schimbase puțin. Astfel, avea să-și țină capul plecat un pic mai mult, iar eu urma să ies în evidență. Mai târziu, am găsit niște cuvinte aspre de expunere și de judecată ale lui Dumnezeu pe care să le aplic în cazul ei. Văzând aceste cuvinte aspre ale lui Dumnezeu, m-am gândit: „Liu Yun dezvăluie doar puțină corupție și încearcă să se schimbe. Dacă folosesc aceste cuvinte ale lui Dumnezeu în cazul ei, va mai fi capabilă să se descurce?” Dar apoi mi-am zis: „Crede de ani buni în Dumnezeu; ar trebui să fie în regulă. În plus, chiar are această problemă, și dacă devine negativă și slabă, iar lucrarea ei începe să aibă scăpări deoarece nu poate să accepte acest lucru, asta îmi va permite să ies în evidență.” Apoi am găsit pur și simplu niște cuvinte ale lui Dumnezeu cu privire la practică, pe care ea să le pătrundă, gândindu-mă că, în acest fel, nimeni nu-mi va bănui motivele ascunse. În următoarea zi, în timpul unei întâlniri de conlucrare, am ascultat-o vorbind despre starea ei, spunând că fusese ocupată cu chestiuni exterioare în ultima vreme și că nu se concentrase pe intrarea în viață și că, deși nu voia să meargă pe calea lui Pavel, nu se putea abține; înainte să termine de vorbit, nu m-am putut stăpâni. M-am gândit: „Din moment ce vrea să se concentreze pe intrarea în viață, mă pot servi de acest moment ca să-i semnalez problemele și s-o fac să-și vadă neajunsurile. Mai important de-atât, conducătorii superiori, frații și surorile sunt toți aici, așa că, dacă îmi voi spune părerea, toți vor ști despre neajunsurile ei și nu o vor mai admira atât de mult. Iar când toți vor vedea cât sunt de capabilă să-i ofer îndrumare și ajutor, mă vor considera o persoană care poartă o povară. O să împușc doi iepuri dintr-un foc!” Gândindu-mă la aceste lucruri, am vorbit puțin mai tare decât de obicei și i-am zis lui Liu Yun pe un ton un pic prea înflăcărat: „Tot spui că vrei să te concentrezi pe intrarea în viață, dar nu ai o cale anume de practică. Ai putea realmente să începi să reflectezi la lucruri mărunte. Am notat câteva dintre problemele pe care le-am văzut la tine. Poți să te gândești puțin la ele.” În timp ce vorbeam, am început să despăturesc scrisoarea pe care o scrisesem și în care enumerasem modurile în care își dăduse aere. Apoi i-am vorbit pe un ton serios despre atitudinea pe care o are Dumnezeu față de cei cărora le place să se laude și am disecat calea pe care sunt acești oameni și consecințele urmării ei. Apoi am propus câteva căi de practică. După ce am făcut toate aceste lucruri, Liu Yun a părut întrucâtva stânjenită și rușinată și a zis: „Accept ce ai spus și am nevoie de niște timp să mă gândesc la asta.” M-am simțit un pic vinovată când a zis asta și m-am temut că toți vor vedea că am avut motive ascunse. Dar apoi m-am gândit: „E adevărat ce am spus și, în plus, am mai găsit și câteva căi de practică, așa că nu ar trebui să fie o problemă prea mare.” Conducătorii superiori, frații și surorile nu m-au contrazis, așa că părea că sunt de acord cu mine. Acest gând m-a făcut să mă simt un pic mai ușurată.

Câteva zile mai târziu, într-o seară, în timp ce Liu Yun și cu mine vorbeam despre lucrare, am simțit o ușoară neliniște despre „ajutorul” pe care i-l dădusem și am întrebat-o despre starea ei. A zis că nu e prea bine. Simțea că, deoarece fusese credincioasă atâția ani, însă de-abia dacă era în stare să schimbe acel aspect al firii sale corupte, decisese că era incapabilă de schimbare și se simțea chiar negativă. M-am simțit stânjenită auzind asta și m-am gândit: „Oare faptul că i-am semnalat problema a rănit-o atât de mult încât a făcut-o să se simtă negativă?” În continuare, am folosit cuvintele lui Dumnezeu ca să am părtășie cu atenție despre calea de a îndrepta acest aspect al firii sale corupte și apoi i-am zis că era nevoie să înfrunte acest lucru în mod corect și să-și redreseze starea. Am văzut că a dobândit o oarecare înțelegere, ceea ce m-a făcut să mă simt puțin mai împăcată. Mai târziu, am reflectat asupra mea în lumina acestei chestiuni și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume pentru a-mi recunoaște propria fire coruptă. Am citit aceste fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și detestabil? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „A treia tehnică pe care o folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni: ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul. Unii oameni iubesc lucrurile pozitive, dreptatea și lumina și au părtășie despre adevăr. Ei caută adesea frați și surori care urmăresc și caută adevărul pentru a avea părtășie cu ei. Temperamentul unui antihrist se aprinde când vede acest lucru. Pentru el, toți cei care urmăresc adevărul sunt un ac în ochiul său, un ghimpe în coaste; i-ar face pe toți cei care urmăresc adevărul să primească atacurile, excluderea și asalturile sale. Desigur, un antihrist nu îi va ataca pe acești oameni doar cu tactici brutale și sălbatice, care sunt suficient de evidente pentru ca oamenii să le poată vedea. Va adopta metoda părtășiei despre adevăr și, cu ajutorul câtorva cuvinte și doctrine, îi va judeca și îi va lovi pe oameni. Acest lucru îi face pe oameni să creadă că ceea ce face el este potrivit și rezonabil, că el este de ajutor – că nu este nimic în neregulă cu ceea ce face el. Care sunt aceste metode «potrivite și rezonabile» ale sale? (El citează din cuvintele lui Dumnezeu ca să-i judece pe oameni și să lovească în ei.) Corect – citează din cuvintele lui Dumnezeu ca să-i expună pe oameni și să-i judece. Aceasta este cea mai comună metodă a lui. La suprafață, această manieră de a vorbi pare cinstită, rezonabilă și destul de potrivită, dar, pe dinăuntru, intenția sa nu este să-i ajute pe alții spre beneficiul lor, ci să-i dea în vileag, să-i judece, să-i condamne și să-i înjosească. Acest lucru reprezintă ceea ce urmărește în mod absolut să realizeze. Prin urmare, problema este de unde începe” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul trei: Ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul”). „Suprimarea publică a oamenilor, excluderea lor, atacurile împotriva acestora și expunerea problemelor oamenilor de către antihriști sunt toate vizate. Fără nicio îndoială, ei folosesc astfel de mijloace pentru a-i viza pe cei care urmăresc adevărul și pot să-i deslușească. Distrugându-i pe acești oameni, ei își ating scopul de a-și întări propria poziție. Atacarea și excluderea oamenilor în acest fel este un rău intenționat în sine. În limbajul și modul de vorbire al antihriștilor există agresivitate: expunere, condamnare, defăimare și calomnie malefică. Ei chiar răstălmăcesc faptele, vorbind despre lucruri pozitive ca și cum ar fi negative și despre lucruri negative ca și cum ar fi pozitive. Transformarea albului în negru și amestecarea binelui cu răul în acest fel duc la îndeplinire scopul antihriștilor de a învinge oamenii și de a le distruge renumele. Ce mentalitate dă naștere acestui atac și acestei excluderi la adresa disidenților? De cele mai multe ori, aceste lucruri izvorăsc dintr-o mentalitate invidioasă. Într-o fire vicioasă, invidia poartă cu ea o ură puternică, iar ca urmare a invidiei lor, antihriștii atacă și exclud oamenii. Într-o atare situație, dacă antihriștii sunt dați în vileag, raportați, își pierd statutul și în mintea lor vor suferi un atac, nu se vor supune și nici nu vor fi încântați de asta, și le va fi și mai ușor să creeze o mentalitate puternică de răzbunare. Răzbunarea este un tip de mentalitate și este, totodată, un tip de fire coruptă. Când antihriștii văd că ceea ce a făcut cineva le-a dăunat, că alții sunt mai capabili decât ei sau că afirmațiile și sugestiile cuiva sunt mai bune sau mai înțelepte decât ale lor și toată lumea este de acord cu afirmațiile și sugestiile acelei persoane, antihriștii simt că poziția lor este amenințată, invidia și ura se ivesc în inimile lor, iar ei atacă și se răzbună. În general, antihriștii dau o lovitură preventivă țintei lor atunci când se răzbună. Ei sunt proactivi în atacarea și distrugerea oamenilor, până când cealaltă parte se supune. Abia atunci simt că s-au descărcat. Prin ce altceva se manifestă atacarea și excluderea oamenilor? (Prin desconsiderarea altora.) Înjosirea altora reprezintă una dintre modalitățile în care se manifestă; oricât de bine ai face o treabă, antihriștii tot te vor înjosi sau te vor condamna până când vei fi negativ și slab și nu vei putea rezista. Atunci vor fi fericiți și își vor fi atins scopul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că îmi fusese teamă că celorlalți le păsa doar de Liu Yun și că pe mine nu mă tratau cu respect, motiv pentru care o atacasem și o exclusesem, și că aceasta era o fire răutăcioasă. Liu Yun venise să ne sprijine biserica și nu numai că făcuse o lucrare reală, dar mă ajutase și pe mine cu propriile îndatoriri. Nu mă gândisem, însă, cum să colaborez armonios cu ea pentru îndeplinirea îndatoririlor sau protejarea lucrării bisericii, ci o considerasem doar o amenințare pentru statutul meu și mă temusem că, dacă lucrurile ar fi continuat în același fel, nimeni nu m-ar mai fi tratat cu respect, așa că îi căutasem cu bună știință neajunsurile și apoi le exploatasem, folosind „îndrumarea și ajutorul” ca pe o cale de a o ataca. Deși părea că o ajutam să se înțeleagă, de fapt, eram doar invidioasă că era mai bună decât mine în toate privințele. Voiam ca ea să se limiteze și să se simtă deznădăjduită după ce citea cuvintele de expunere și de judecată ale lui Dumnezeu, astfel încât să nu mai iasă atât de mult în evidență. Am văzut că „ajutorul” pe care i l-am dat lui Liu Yun fusese, de fapt, doar un pretext ca să o atac. Fusesem invidioasă pe ea și voisem să-i pricinuiesc răul, să o fac să se simtă negativă și să rămână mai prejos decât mine. Acțiunile mele erau la fel ca ale unui antihrist care îi atacă și îi exclude pe cei care urmăresc adevărul, folosind metode aparent legitime și rezonabile pentru a reprima oamenii, consolidându-și, astfel, statutul în ochii fraților și ai surorilor. Acest lucru a dezvăluit o fire răutăcioasă! Conotațiile cuvintelor lui Dumnezeu m-au făcut să simt că El e dezgustat de firile antihriștilor și că le urăște și am fost copleșită de un sentiment de tulburare și de teamă. Am crezut că Dumnezeu sigur mă detestă. Așa că m-am rugat Lui: „O, Dumnezeule Atotputernic, vreau să mă pocăiesc. Nu vreau să-mi atac sau să-mi exclud din nou frații și surorile. Te rog, ai milă de mine și permite-mi să dobândesc cât de cât o recunoaștere adevărată despre mine în această situație.”

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au făcut să-mi înțeleg într-o oarecare măsură problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind mijloace josnice pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță și îngâmfare, este firea Satanei, este o fire răutăcioasă. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și ticălos. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai bun decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să-l calce în picioare. Care este problema aici? Nu sunt oamenii care sunt capabili să comită astfel de fapte rele lipsiți de scrupule și încăpățânați? Astfel de oameni se gândesc doar la propriile interese, iau în considerare doar sentimentele lor și vor doar să-și îndeplinească dorințele, ambițiile și scopurile proprii. Nu le pasă cât de multe daune provoacă lucrării bisericii și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja statutul în mintea oamenilor și propria reputație. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu. Au asemenea oameni inimi cu frică de Dumnezeu? Nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acționează fără rost și fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care este natura unui astfel de comportament? Ca s-o spunem delicat, astfel de oameni sunt mult prea invidioși și au o dorință prea puternică de reputație și statut personal; sunt prea înșelători și perfizi. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este asemenea oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Nu sunt înspăimântați de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Pot cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu și care nu-L slăvesc să pună adevărul în practică? Categoric nu. Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e de dragul propriului statut și prestigiu, de a-și proteja toate interesele. Ați spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au inimi cu frică de El? Nu sunt aroganți? Nu sunt satane? Și ce lucruri sunt cele mai lipsite de o inimă cu frică de Dumnezeu? În afară de fiare, e vorba de cei răi și de antihriști, de Satana și de tagma diavolilor. Ei nu acceptă deloc adevărul; nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt capabili de orice rău; sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu și comparându-le cu propriul comportament, am înțeles că excluderea și reprimarea celorlalți de către mine erau înrădăcinate în faptul că-mi lipsea complet o inimă cu frică de Dumnezeu. Ideile, gândurile și acțiunile mele erau toate de dragul reputației și statutului meu. Înainte să vină Liu Yun, mă remarcam în tot ce făceam, dar, când am văzut cum mă întrecea în toate privințele, am devenit invidioasă și incapabilă să-i accept superioritatea și nu am vrut s-o las să mă depășească. De aceea am exploatat corupția pe care o dezvăluise și m-am folosit de „ajutorul” dat ei ca de un mod aparent legitim să o umilesc, ca toată lumea să-i vadă cusururile și să redobândesc admirația oamenilor. În tot acest timp, am folosit cuvintele lui Dumnezeu ca pe o armă cu care s-o atac, dorind s-o fac să se simtă negativă și fără tragere de inimă pentru a-și îndeplini datoria, ceea ce mi-ar fi permis să mă remarc și să-i împiedic pe ceilalți să-mi vadă intenția detestabilă. Am fost așa de șireată și de ticăloasă! M-am ghidat după otrăvuri satanice, crezând că biserica nu e îndeajuns de mare pentru amândouă. Nu am putut să tolerez ca o persoană să mă depășească sau să fie mai bună decât mine în biserică. Am vrut să mă bucur în continuare de admirația celorlalți și să ocup un loc în inimile lor doar pentru că dobândeam niște rezultate în lucrarea mea. Liu Yun era o lucrătoare competentă, era eficientă în îndatoririle sale și era capabilă să asigure progresul diverselor sarcini ale bisericii, dar nu m-am gândit cum să colaborez armonios cu ea pentru îndeplinirea îndatoririlor sau protejarea lucrării bisericii. M-am gândit doar să fiu cea care strălucește mai puternic, până în punctul în care am atacat-o pe Liu Yun ca s-o fac să se simtă negativă și să mă pun într-o poziție superioară. Nu am luat deloc în considerare ce impact o să aibă acest lucru asupra lucrării bisericii și am văzut că nu avusesem deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Dumnezeu le cere fraților și surorilor să colaboreze pentru prestarea de servicii și să-și îndeplinească îndatoririle cu sufletul și mintea aliniate. Cu toate acestea, când am văzut că o persoană din biserică e capabilă să facă o lucrare reală și să rezolve problemele, m-am gândit doar cum m-ar putea ea lipsi de admirația celorlalți, așa că am exclus-o și am reprimat-o. Am considerat biserica un loc în care să-mi etalez abilitățile, iar ceea ce am făcut a stârnit perturbări și tulburări, ceea ce Dumnezeu detestă cu adevărat! Am spus în gând o rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Cuvintele Tale de judecată, expunere, îndrumare și providență mi-au permis să dobândesc treptat o oarecare înțelegere despre mine și văd că urmărirea reputației și a statutului nu mă fac decât să mă opun Ție. Nu mai vreau să mă împotrivesc Ție. Sunt dispusă să practic conform cuvintelor Tale. Te rog, îndrumă-mă!”

După aceasta, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca membru al omenirii create, un om trebuie să își păstreze poziția și să se poarte manierat. Să păzești cu grijă ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii o persoană măreață, un supraom sau un individ distins şi nu căuta să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate ființe create este ceva prețios și scopul pe care ființele create ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El ne cere să ne comportăm conștiincios, să ne îndeplinim îndatoririle corespunzător, să facem toate lucrurile înaintea Lui și să-I acceptăm scrutarea. Când vedem că alții sunt mai buni decât noi, ar trebui să avem o inimă cu frică de Dumnezeu, să ne rugăm mai mult Lui, să lăsăm la o parte urmărirea admirației, a reputației și a statutului și să începem să luăm în considerare interesele casei lui Dumnezeu, felul în care să ne îndeplinim bine îndatoririle, felul în care să ne purtăm astfel încât să-L mulțumim pe Dumnezeu, apoi ar trebui să colaborăm armonios cu ceilalți ca să ne îndeplinim îndatoririle, să-L satisfacem pe Dumnezeu și să facem lucruri care să aducă beneficii vieților fraților și surorilor noastre. Comportându-ne și făcând lucrurile astfel, putem să trăim cinstit și să obținem aprobarea lui Dumnezeu. După ce am înțeles aceste lucruri, am luat inițiativa să mă destăinui lui Liu Yun și celorlalți despre corupția pe care o dezvăluisem. Am fost destul de stânjenită când am făcut asta, așa că am spus o rugăciune în gând, cerându-I lui Dumnezeu să-mi dea curaj. Frații și surorile nu m-au tratat cu superioritate după mărturisirea mea, iar Liu Yun a zis că, prin îndrumarea și emondarea mea, ajunsese să-și înțeleagă un pic mai bine firea coruptă. Văzând că Liu Yun fusese capabilă să înfrunte corect lucrurile și să dobândească întrucâtva intrare, I-am mulțumit lui Dumnezeu din străfundul inimii mele și I-am mulțumit și pentru că mi-a dat șansa să mă cunosc, să mă pocăiesc și să mă schimb.

Mai târziu, Liu Yun discuta despre lucrare cu noi și vorbea despre câteva dintre opiniile ei despre aceasta. Mi-am zis: „Vorbești așa de bine și așa de mult, oare eu cum ar trebui să ies în evidență? Adevărul e că încă îți lipsesc niște aspecte în lucrarea ta de monitorizare. Trebuie să semnalez aceste neajunsuri din lucrarea ta de monitorizare, astfel încât colegii noștri să poată vedea abaterile din îndatoririle tale recente.” În acel moment, mi-am dat seama că voiam să caut din nou admirația celorlalți și să fiu mai bună decât Liu Yun. M-am gândit la ce spune Dumnezeu, că aceia care urmăresc reputația și statutul nu au absolut deloc o inimă cu frică de Dumnezeu și că doar oamenii răi și antihriștii fac asemenea lucruri. Am început să mă urăsc puțin și nu am vrut să continui în acest mod. Apoi mi-am amintit un imn din cuvintele lui Dumnezeu: „Doar acceptând scrutarea lui Dumnezeu poți trăi în fața Lui”. Spune așa: „Tot ceea ce faci, fiecare acțiune, fiecare intenție și fiecare reacție ar trebui aduse înaintea lui Dumnezeu. Chiar și viața ta spirituală de zi cu zi – rugăciunile tale, apropierea ta de Dumnezeu, modul în care mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, părtășia cu frații și surorile, și viața în sânul Bisericii – și contribuția ta în cooperare pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu ca să le cerceteze atent. O astfel de practică te ajută să dobândești creșterea în viață” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt se conformează voii Sale”). Am spus în gând o rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, vreau să-mi îndrept dorința de a căuta reputația și statutul și să încetez să mă întrec cu Liu Yun. Te rog, păzește-mi și protejează-mi inima. Sunt dispusă să-Ți accept scrutarea.” După ce m-am rugat astfel, m-am simțit mult mai împăcată. Apoi am discutat cum să ne continuăm îndatoririle. Am avut părtășie colaborând una cu cealaltă și am dobândit niște țeluri și o direcție. După ce am practicat în acest mod, inima mea s-a simțit mai împăcată și mai limpede și mi-am dat seama că practicarea conform cuvintelor lui Dumnezeu face mai ușoară și armonioasă interacțiunea cu ceilalți. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!