de Bingqi, China

În 2022, conducătorul de biserică a rânduit ca eu să ud câțiva credincioși noi care erau de calibru destul de bun. În sinea mea, m-am simțit flatată de acest lucru, având sentimentul că, de vreme ce am fost atât de apreciată de conducători încât, dintre toți ceilalți udători, mă aleseseră pe mine pentru această datorie, trebuia să însemne că mă descurcam destul de bine. Două luni mai târziu, o nouă soră pe nume Chen Dan s-a alăturat echipei noastre. Era de calibru chiar bun, avea capacitatea de a înțelege și a făcut progrese rapide. Atunci când îi uda pe noii credincioși, avea părtășie despre adevăruri într-un mod foarte clar și temeinic și, de asemenea, avea o bună capacitate de exprimare și avea părtășie într-un mod lucid și structurat. M-a încercat imediat un sentiment de criză, gândindu-mă: „Chen Dan are calibru bun și progresează atât de rapid. Dacă acest lucru continuă, nu mă va depăși? Dacă o face, asta va însemna că nu sunt la fel de bună ca ea, și ce demnitate îmi va mai rămâne atunci?” Având în vedere acest lucru, am hotărât în secret să muncesc din greu pentru a-mi însuși adevăruri și a-mi îmbunătăți capacitatea de exprimare, fiind hotărâtă să nu o las să mă depășească, orice ar fi. Cu toate acestea, indiferent cât de mult încercam, progresul meu era minim. Atunci când rezolvam probleme, cu cât doream să mă exprim mai bine, cu atât deveneam mai incoerentă, neputând nici măcar să îmi folosesc capacitatea de exprimare pe care o aveam deja. Să o văd pe Chen Dan capabilă să aibă părtășie despre adevăruri pentru a rezolva problemele m-a făcut să mă simt foarte descurajată. Puțin mai târziu, Chen Dan a fost aleasă conducătoare de echipă. Eram plină de invidie și simțeam că mândria mea era complet distrusă. Am urât-o din tot sufletul, simțind că prezența ei era ceea ce mă făcea să fiu atât de încurcată. După aceea, eram deprimată în fiecare zi, lipsită de entuziasm în datoria mea, și chiar mă plângeam lui Dumnezeu că nu mi-a dat un calibru bun ca al ei. Uneori, când Chen Dan îmi rânduia anumite sarcini, eu eram necooperantă și îi afișam o mutră de înmormântare. Atunci când a menționat problemele din lucrarea mea de udare, m-am simțit potrivnică și am spus câteva cuvinte destul de dure. Mai târziu, alte două surori s-au alăturat echipei noastre. Când le-am văzut cerând ajutor de la Chen Dan, nu de la mine, a fost o adevărată palmă pentru mine. Am fost foarte supărată din cauza asta și am dat vina pe faptul că mă eclipsa, așa că invidia mea față de ea a devenit și mai puternică. În calitate de conducătoare de echipă, Chen Dan era responsabilă de îndeplinirea tuturor diverselor sarcini. Când s-a simțit copleșită, m-a rugat să o ajut să-i cultive pe noii credincioși. M-am gândit: „Dacă îi cultiv bine pe noii credincioși, nu-ți vor reveni ție toate meritele?” Așa că am refuzat, spunându-i: „Tu ești conducătoarea de echipă, cultivarea noilor credincioși este responsabilitatea ta.” În timpul unei adunări, Chen Dan a spus că a fi conducătoare de echipă era o provocare și că se gândea să se retragă din această datorie. Auzind acest lucru, în loc să reflectez asupra mea, m-am bucurat de dificultățile ei și mi-am bătut joc de ea în sinea mea, gândindu-mă: „Nu ar trebui să fii mai bună decât mine în toate privințele? Atunci, tu ar trebui să te ocupi de toate.” Chiar am vrut să renunț de mai multe ori. În cele din urmă, am fost demisă din funcția mea, deoarece invidia mea față de abilitățile ei exercita o influență negativă asupra echipei.

În timpul devoționalului meu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Suprimarea publică a oamenilor, excluderea lor, atacurile împotriva acestora și expunerea problemelor oamenilor de către antihriști sunt toate vizate. Fără nicio îndoială, ei folosesc astfel de mijloace pentru a-i viza pe cei care urmăresc adevărul și pot să-i deslușească. Distrugându-i pe acești oameni, ei își ating scopul de a-și întări propria poziție. Atacarea și excluderea oamenilor în acest fel este un rău intenționat în sine. În limbajul și modul de vorbire al antihriștilor există agresivitate: expunere, condamnare, defăimare și calomnie malefică. Ei chiar răstălmăcesc faptele, vorbind despre lucruri pozitive ca și cum ar fi negative și despre lucruri negative ca și cum ar fi pozitive. Transformarea albului în negru și amestecarea binelui cu răul în acest fel duc la îndeplinire scopul antihriștilor de a învinge oamenii și de a le distruge renumele. Ce mentalitate dă naștere acestui atac și acestei excluderi la adresa disidenților? De cele mai multe ori, aceste lucruri izvorăsc dintr-o mentalitate invidioasă. Într-o fire vicioasă, invidia poartă cu ea o ură puternică, iar ca urmare a invidiei lor, antihriștii atacă și exclud oamenii. Într-o atare situație, dacă antihriștii sunt dați în vileag, raportați, își pierd statutul și în mintea lor vor suferi un atac, nu se vor supune și nici nu vor fi încântați de asta, și le va fi și mai ușor să creeze o mentalitate puternică de răzbunare. Răzbunarea este un tip de mentalitate și este, totodată, un tip de fire coruptă. Când antihriștii văd că ceea ce a făcut cineva le-a dăunat, că alții sunt mai capabili decât ei sau că afirmațiile și sugestiile cuiva sunt mai bune sau mai înțelepte decât ale lor și toată lumea este de acord cu afirmațiile și sugestiile acelei persoane, antihriștii simt că poziția lor este amenințată, invidia și ura se ivesc în inimile lor, iar ei atacă și se răzbună. În general, antihriștii dau o lovitură preventivă țintei lor atunci când se răzbună. Ei sunt proactivi în atacarea și distrugerea oamenilor, până când cealaltă parte se supune. Abia atunci simt că s-au descărcat. Prin ce altceva se manifestă atacarea și excluderea oamenilor? (Prin desconsiderarea altora.) Înjosirea altora reprezintă una dintre modalitățile în care se manifestă; oricât de bine ai face o treabă, antihriștii tot te vor înjosi sau te vor condamna până când vei fi negativ și slab și nu vei putea rezista. Atunci vor fi fericiți și își vor fi atins scopul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Dumnezeu a expus că antihriștii au firi feroce, inimi invidioase și o dorință puternică de statut. Odată ce cineva din jurul lor pare să fie mai bun decât ei și le amenință statutul, antihriștii devin invidioși și își însușesc o mentalitate răzbunătoare. Pentru a-și asigura statutul, aceștia pot recurge la diverse tactici pentru a-i suprima și a-i exclude pe disidenți. Mi-am amintit că, atunci când Chen Dan tocmai sosise, văzând că era de calibru bun și că mă întrecea în toate privințele și că și noii membri ai echipei gravitau în jurul ei și o respectau foarte mult, mă simțisem îngrozitor, crezând că Chen Dan era cea care m-a făcut să fiu atât de încurcată, așa că invidia și resentimentele pe care le nutream față de ea au devenit de necontrolat. Mai târziu, când Chen Dan a rânduit câteva sarcini pentru mine, nu am cooperat și i-am aruncat o privire acră și i-am vorbit pe un ton morocănos, ceea ce i-a afectat starea. Uneori, când discutam despre probleme, știam că ceea ce spusese Chen Dan era în concordanță cu principiile, dar mi-am păstrat în mod deliberat propriile păreri și nu am vrut să renunț la ele, ba chiar i-am instigat pe alții să se alieze cu mine împotriva ei, cauzând întârzieri în lucrare. Știusem că erau multe lucrări și că Chen Dan, fiind nouă în funcția de conducătoare de echipă, cu siguranță se confrunta cu multe provocări, dar, din invidie, fusesem în mod deliberat obstructivă, nevrând să-mi fac datoria, ca o modalitate de a o pune în dificultate, vrând să o dobor. Reflectând asupra acestor comportamente, am recunoscut că eram exact ca un antihrist, cu o dorință prea puternică de statut, că, atunci când cineva mi-a amenințat poziția, mă simțisem invidioasă și răzbunătoare și ignorasem complet lucrarea bisericii, și că firea mea era feroce și lipsită de umanitate. Mi-am amintit că, atunci când începusem să fiu instruită pentru această datorie, conducătorii au rânduit special ca un responsabil să ne îndrume și să ne ajute, astfel încât să putem pricepe rapid principiile și să ne îndeplinim bine îndatoririle. Biserica mă promovase și mă cultivase în acest fel, dar eu nu urmasem calea cea dreaptă și căutasem faima și câștigul, încercând în toate felurile să-mi exclud disidentul și să tulbur lucrarea bisericii. Am făcut cu adevărat un lucru urât!

Apoi am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a se supune lui Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci, în schimb, vrea să dobândească faimă, câștig și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte faima, câștigul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care și mai mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, dobândind astfel mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și punerea în aplicare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc faima, câștigul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, a câștigului și a statutului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin un debușeu pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Obișnuiam să cred că a căuta reputația și statutul este doar un eșec personal în urmărirea adevărului și că nu cauzează pierderi decât în propria viață, fără să-i afecteze pe alții. O considerasem întotdeauna o dezvăluire minoră a corupției, gândindu-mă că toată lumea avea acest tip de corupție și că asta nu se putea schimba peste noapte; trebuia să se facă treptat. Nu înțelesesem de ce Dumnezeu urăște atât de mult urmărirea reputației și a statutului. După citirea acestui pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că urmărirea reputației și a statutului nu numai că dăunează propriei vieți, dar și tulbură lucrarea bisericii. Chen Dan era conducătoare de echipă, iar eu ar fi trebuit să o sprijin și să colaborez cu ea în lucrarea ei. Totuși, din invidie, nu colaborasem în mod deliberat în privința rânduielilor sale referitoare la lucrare și îi îngreunasem foarte mult situația, ceea ce a afectat lucrarea de udare. Când discutam despre probleme, chiar dacă știam că părtășia ei era corectă, mi-era teamă că, dacă o ascult, voi părea inferioară și că-mi va

fi știrbită imaginea. Așadar, îmi păstrasem cu încăpățânare propriile opinii, cauzând întârzieri în lucrare. Chiar devenisem obstructivă dinadins, încetasem să lucrez și refuzasem să fac până și lucrurile pe care le puteam face, împovărând-o pe Chen Dan cu întreaga lucrare pentru a exercita presiune asupra ei. În aparență, părea că concurasem cu alții pentru faimă și câștig, dar, de fapt, mă împotrivisem lui Dumnezeu. Îmi satisfăcusem vanitatea cu prețul întârzierii lucrării bisericii. Abia acum am înțeles că mulți antihriști sunt excluși nu pentru că urmăresc reputația și statutul sau că au firi corupte, ci pentru că, în goana după faimă și statut, fac tot posibilul să-i oprime pe alții și să le facă zile fripte, tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu și săvârșind numeroase fapte rele. Acțiunile mele fuseseră de aceeași natură cu cele ale antihriștilor. Dacă nu mă pocăiam, în cele din urmă, aveam să fiu exclusă din biserică pentru numeroasele mele fapte rele. Reflectând asupra acestui lucru, mi s-a făcut frică. În acel moment, m-am simțit oarecum deznădăjduită, întrebându-mă dacă mai exista speranța de a fi mântuită după ce am făcut atât de mult rău și dacă Dumnezeu folosea această situație pentru a mă dezvălui și a mă elimina.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, nu numai că puteți să-L priviți pe Dumnezeu, dar, mai important, ați primit mustrarea și judecata, ați primit această mântuire, care este cea mai profundă, cu alte cuvinte, ați primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. În tot ceea ce face El, Dumnezeu e cu adevărat iubitor față de voi. El nu are nicio intenție rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă examinați și să primiți această extraordinară mântuire. Toate acestea au scopul de a-l face complet pe om. De la început până la sfârșit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l mântui pe om și nu-Și dorește să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care i-a creat cu propriile Sale mâini. Astăzi, El a venit printre voi ca să lucreze; nu este această mântuire cu atât mai mare? Dacă v-ar urî, ar mai face El o lucrare atât de amplă ca să vă îndrume personal? De ce să sufere așa? Dumnezeu nu vă urăște și nu are nicio intenție rea față de voi. Ar trebui să știți că iubirea lui Dumnezeu este cea mai sinceră iubire. Numai din cauza răzvrătirii oamenilor trebuie să îi mântuiască El prin judecată; altfel, mântuirea lor ar fi imposibilă” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am fost profund mișcată și mi-am dat seama cât de irezonabilă fusesem. La momentul acela, fusesem demisă pentru că urmărisem faima și câștigul și pentru că nu urmasem calea cea dreaptă, ci făcusem rău și tulburasem lucrarea bisericii. Prin urmare, ar trebui să accept disciplinarea și certarea mai degrabă decât să înțeleg greșit intenția lui Dumnezeu. Am reflectat și la motivul pentru care putusem să comit astfel de fapte rele. Pe lângă faptul că râvneam la reputație și la statut, îmi lipsea cu desăvârșire o inimă cu frică de Dumnezeu. De fiecare dată când se întâmplase ceva care îmi amenința reputația și statutul, avusesem tendința să acționez cu încăpățânare, să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Am citit și un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Așadar, dacă e o persoană care are o inimă cu frică de Dumnezeu, cum se va comporta ea? (Nu va acționa în mod nesăbuit sau cu încăpățânare.) Aceste cuvinte sunt destul de potrivite. Așadar, cum pui în practică faptul de a nu acționa în mod nesăbuit sau cu încăpățânare? (Ar trebui să avem o inimă care caută.) Când se confruntă cu o problemă, unii oameni caută un răspuns de la alții, însă, când cealaltă persoană vorbește conform adevărului, aceștia nu-i acceptă spusele, nu sunt capabili să le asculte și, în inimile lor, își spun: «În mod normal, sunt mai bun decât el. Dacă îi ascult sugestia de această dată, nu va părea că îmi este superior? Nu, nu pot să-l ascult în legătură cu această problemă. Am să fac după cum cred eu.» Apoi, găsesc un motiv și o scuză pentru a discredita punctul de vedere al celeilalte persoane. Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind mijloace josnice pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță și îngâmfare, este firea Satanei, este o fire răutăcioasă. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și ticălos. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai bun decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să-l calce în picioare. Care este problema aici? Nu sunt oamenii care sunt capabili să comită astfel de fapte rele lipsiți de scrupule și încăpățânați? Astfel de oameni se gândesc doar la propriile interese, iau în considerare doar sentimentele lor și vor doar să-și îndeplinească dorințele, ambițiile și scopurile proprii. Nu le pasă cât de multe daune provoacă lucrării bisericii și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja statutul în mintea oamenilor și propria reputație. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu. Au asemenea oameni inimi cu frică de Dumnezeu? Nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acționează fără rost și fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care este natura unui astfel de comportament? Ca s-o spunem delicat, astfel de oameni sunt mult prea invidioși și au o dorință prea puternică de reputație și statut personal; sunt prea înșelători și perfizi. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este asemenea oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Nu sunt înspăimântați de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Pot cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu și care nu-L slăvesc să pună adevărul în practică? Categoric nu. Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e de dragul propriului statut și prestigiu, de a-și proteja toate interesele. Ați spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au inimi cu frică de El? Nu sunt aroganți? Nu sunt satane? Și ce lucruri sunt cele mai lipsite de o inimă cu frică de Dumnezeu? În afară de fiare, e vorba de cei răi și de antihriști, de diavoli și de tagma Satanei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o durere profundă în inima mea și am văzut că eram exact genul de persoană pe care El o expusese, genul de persoană căreia îi lipsea o inimă cu frică de Dumnezeu. Dumnezeu a spus că numai fiarele, oamenii răi, antihriștii, diavolii și Satana nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu, și am putut simți detestarea și ura lui Dumnezeu pentru astfel de oameni. Gândindu-mă la asta, deși credeam în Dumnezeu, nu era loc pentru El în inima mea; întotdeauna acordasem prioritate propriei reputații și statutului, mergând chiar până la reprimarea și excluderea altora prin orice mijloace. Văzând că Chen Dan avea un calibru mai bun decât mine, am devenit invidioasă și m-am comparat cu ea în toate privințele. După ce Chen Dan a devenit conducătoare de echipă, am simțit că faptul că ea îmi rânduia sarcinile mi-a rănit mândria deoarece eu mă ocupasem de lucrarea de udare de mai mult timp decât ea. Așadar, am refuzat în mod deliberat să colaborez cu ea, complicând lucrurile foarte mult pentru ea. Chiar și în timpul discuțiilor, îmi protejasem întotdeauna imaginea, refuzând să accept sugestiile ei adecvate, de teamă că, luându-le în seamă, voi părea inferioară ei. În cele din urmă, văzând că m-a depășit în toate privințele și că nu puteam să o eclipsez, am simțit că nu aveam nicio șansă să ies în evidență în echipă, așa că am devenit în mod deliberat obstructivă și m-am împotrivit să-mi fac datoria. Acest lucru a dezvăluit că nu aveam frică de Dumnezeu în inima mea și că îmi lipsea umanitatea. Dacă aș fi avut chiar și cea mai mică frică de Dumnezeu în inima mea, nu aș fi făcut asemenea fapte rele, nici nu aș fi îndrăznit să-mi vărs frustrările asupra lucrării bisericii. Nu numai că nu-mi îndeplinisem îndatoririle cu sinceritate, dar îi și împiedicasem pe alții să și le îndeplinească pe ale lor, tulburând lucrarea bisericii. Cum ar putea acest lucru să nu provoace detestarea lui Dumnezeu? Această demitere a fost rezultatul manifestării firii drepte a lui Dumnezeu în cazul meu; eu o cerusem. Am simțit un regret profund și m-am învinovățit și, în tăcere, m-am rugat lui Dumnezeu, m-am spovedit și m-am căit.

Apoi, am încercat să-mi dau seama cum să-mi rezolv problema că eram invidioasă pe cei care sunt talentați și capabili și cum să fac față ambiției mele de a urmări reputația și statutul. Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Darurile și abilitățile cu care se nasc oamenii sunt dăruite de Dumnezeu. Ele au fost predeterminate de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Dacă Dumnezeu te-a făcut nesăbuit, atunci nesăbuința ta are sens; dacă El te-a făcut inteligent, atunci inteligența ta are sens. Indiferent de talentele pe care ți le dă Dumnezeu, indiferent de punctele tale forte, oricât de mare este IQ-ul tău, toate au un scop pentru Dumnezeu. Toate aceste lucruri au fost predestinate de Dumnezeu. Rolul pe care îl joci în viața ta și datoria pe care o faci au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Unii oameni văd că alții au puncte forte pe care ei nu le au și sunt nemulțumiți. Vor să schimbe situația învățând mai mult, văzând mai multe lucruri și fiind mai sârguincioși. Dar există o limită în ceea ce poate realiza sârguința lor și nu îi pot depăși pe cei cu daruri și abilități. Oricât de mult te-ai lupta, este inutil. Dumnezeu a rânduit ceea ce vei fi și nimeni nu poate face nimic pentru a schimba acest lucru. Indiferent la ce te pricepi, acolo ar trebui să faci un efort. Oricare ar fi datoria pentru care ești potrivit, aceea este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești. Nu încerca să te forțezi în domenii din afara aptitudinilor tale și nu-i invidia pe alții. Fiecare are funcția lui. Să nu crezi că poți face totul bine sau că ești mai desăvârșit sau mai bun decât alții, dorind mereu să-i înlocuiești pe alții și să te etalezi. Aceasta este o fire coruptă. […] Când ai o fire ca aceasta, încerci mereu să-i ții pe ceilalți jos, încerci mereu să-i întreci, încerci mereu să-i înșeli, încerci mereu să iei de la oameni. Ești foarte invidios, nu cedezi în fața nimănui și încerci întotdeauna să ieși în evidență din mulțime. Asta îți va aduce necazuri; așa acționează Satana. Dacă vrei cu adevărat să fii o ființă creată acceptabilă, atunci nu-ți urmări visurile. Să încerci să fii superior și mai capabil decât ești pentru a-ți atinge scopurile e un lucru rău. Ar trebui să înveți să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să fii de neclintit în locul pe care ar trebui să-l ocupe o ființă umană; doar aceasta este o dovadă de rațiune” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost mișcată în inima mea. Mi-am dat seama că, de fiecare dată când întâlneam oameni de calibru bun, aveam tendința să devin invidioasă și să mă compar cu ei, urmărind în mod necontrolat reputația și statutul. Acest comportament era înrădăcinat în propria mea fire arogantă, vrând să-i depășesc pe alții în toate. Cu toate acestea, talentele și calibrul pe care le am sunt predestinate de Dumnezeu și intenția bună a lui Dumnezeu este evidentă în acest sens. Firea mea arogantă m-a făcut să-mi doresc întotdeauna să urmăresc reputația și statutul și, dacă aș avea cu adevărat un calibru atât de grozav, cine știe cât de arogantă aș fi. S-ar putea să ajung să fiu exclusă din biserică pentru comiterea multor fapte rele și urmarea căii antihristului. Predestinarea de către Dumnezeu a calibrului meu mediocru este un mod de protecție pentru mine. În plus, Dumnezeu nu ne cere să fim supereroi sau oameni extraordinari și să fim superiori altora în toate privințele. Ceea ce apreciază Dumnezeu este ca noi să folosim pe deplin ceea ce putem face, în funcție de statura și de calibrul nostru, concentrându-ne pe îndeplinirea cum se cuvine a îndatoririlor noastre, cu o inimă sinceră. Chen Dan era de un calibru mai bun și era de datoria ei să contribuie la progresul întregii lucrări în calitate de conducătoare de echipă. Ar fi trebuit să o sprijin și să colaborez cu ea, să învăț din virtuțile ei și să lucrez în armonie cu ea, astfel încât să-mi pot face mai bine datoria. Indiferent dacă avem un calibru bun sau slab, obiectivul comun al tuturor este să ne îndeplinim bine îndatoririle, iar acesta este cel mai important lucru. Comparația și competiția mea constante cu alții erau, de fapt, o împotrivire față de Dumnezeu și o nesupunere față de suveranitatea și de rânduielile lui Dumnezeu și doar m-au făcut să sufăr din cauza chinurilor Satanei. Reflectând asupra faptului că nu am prețuit oportunitatea de a-mi îndeplini îndatoririle și că, în schimb, m-am concentrat asupra luptei și competiției cu alții, mi-a părut oarecum rău.

Câteva luni mai târziu, conducătorii au rânduit ca eu să lucrez cu Chen Dan și cu alte persoane. Inițial, am fost un pic îngrijorată, temându-mă că aș putea dezvălui din nou firi corupte. Cu toate acestea, am știut și că această situație era rânduită de Dumnezeu și că era o oportunitate pentru mine să mă pocăiesc; nu am vrut să Îl dezamăgesc pe Dumnezeu, așa că a trebuit să înfrunt situația. M-am rugat în mod conștient mai mult lui Dumnezeu, cerându-I să mă protejeze, ca să pot trăi în prezența Lui, și amintindu-mi constant că nu trebuie să caut faima și câștigul sau să mă compar cu alții. Mi-am amintit că, odată, am observat că o soră făcea progrese semnificative și m-am simțit imediat un pic pierdută și neliniștită, temându-mă că sora mă va depăși, că voi deveni cea mai slabă din echipă și că voi fi desconsiderată. Mi-am dat seama rapid că mă comparam din nou cu alte persoane și m-am rugat conștient lui Dumnezeu în inima mea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem înainte: „Dacă într-adevăr îți dorești să-ți îndeplinești bine datoria, trebuie mai întâi să găsești funcția potrivită pentru tine și apoi să faci ceea ce poți cu toată inima, cu toată mintea, cu toată puterea și să faci lucrurile cât de bine posibil. Acest lucru este conform standardului și o astfel de îndeplinire a datoriei are o doză de puritate. Asta este ceea ce ar trebui să facă o ființă creată adevărată. În primul rând, trebuie să înțelegi ce este o ființă creată adevărată: o ființă creată adevărată nu este un supraom, ci o persoană care trăiește în mod onest și practic pe pământ; nu e deloc extraordinară și nicidecum excepțională, ci la fel ca orice persoană obișnuită. Dacă dorești să-i depășești pe ceilalți întotdeauna, să fii clasat deasupra celorlalți, atunci acest lucru este provocat de firea ta arogantă și satanică și e o amăgire cauzată de ambiția ta. Nu poți, de fapt, să realizezi acest lucru și îți e imposibil să faci astfel. Dumnezeu nu ți-a dat un asemenea talent sau abilitate, nici nu ți-a dat o asemenea esență. Nu uita că ești un membru obișnuit al omenirii, în niciun fel diferit de ceilalți, deși aspectul, familia și creșterea ta pot fi diferite și pot exista unele diferențe privind talentele și darurile tale. Dar nu uita acest lucru: oricât de unic ești, e doar în aceste moduri mici, iar firea ta coruptă este la fel ca a altora. Atitudinea pe care ar trebui să o ai și principiile la care trebuie să aderi în realizarea datoriei tale sunt identice cu ale altora. Oamenii diferă doar în punctele lor forte și în darurile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că sunt o ființă creată obișnuită, o persoană normală. Este firesc să existe lucruri pe care să nu le știu sau domenii în care nu sunt la fel de bună ca alte persoane. Doar pentru că am început mai devreme să practic udarea noilor credincioși, asta nu însemna că ar trebui să fiu mai bună decât alții în toate privințele. O gândire de acest gen era arogantă și irezonabilă. Dumnezeu îmi cere să fiu o persoană normală, să fac tot ce îmi stă în putință cu conștiinciozitate și să-mi folosesc pe deplin capacitățile în funcție de statura și de calibrul meu. În plus, Dumnezeu a dat fiecărei persoane calibre și virtuți diferite. Lucrând împreună, ne putem completa reciproc virtuțile și slăbiciunile, colaborând armonios, ceea ce este benefic pentru datorie. Dacă sora are capacități pe care eu nu le am, ar trebui să învăț de la ea, iar acesta este și modul în care Dumnezeu compensează neajunsurile mele. Înțelegerea intenției lui Dumnezeu mi-a adus un sentiment de ușurare și, treptat, am devenit mai concentrată asupra îndatoririlor mele. Când am dat din nou ochii cu Chen Dan, am putut să o sprijin în lucrarea ei și să colaborez cu ea în mod armonios. Când mă confruntam cu lucruri pe care nu le înțelegeam, eram dispusă să las deoparte mândria și să-i cer sfatul. Practicând în acest mod, am reușit să mă simt în largul meu și ușurată și, de asemenea, am făcut unele progrese referitoare la îndeplinirea îndatoririlor mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru!