de Li Jing, China

Am fost o persoană care își dorea nespus onoare și statut. Încă din copilărie, am vrut să ies în evidență și să mă simt superioară. Conform zicalei: „Persoanele oficiale sunt superioare oamenilor obișnuiți”, chiar și cea mai puțin importantă persoană oficială tot e considerată mai bună decât un om obișnuit. Credeam că a avea o funcție oficială însemna să dețin putere, să fiu respectată și onorată peste tot. În tinerețe, am făcut tot felul de munci de jos obositoare în sat, doar pentru a obține o funcție de persoană oficială. Am lucrat chiar la câmp până noaptea târziu, ca un erou necunoscut. Dar, pentru că nu aveam o educație înaltă, oricât de mult am încercat, nu am reușit decât să ajung șefa Federației Femeilor din sat.

În anul 1999, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și mi-am îndeplinit datoria de a predica Evanghelia în biserică. Văzându-i în timpul adunărilor pe conducătorii superiori înconjurați de frați și de surori care îi întrebau diverse lucruri, m-a cuprins invidia: era bine să fii conducător; toată lumea se aduna în jurul tău oriunde mergeai. Ce minunat! După ce lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat în viitor, acești conducători urmau să fie mântuiți fără doar și poate. Trebuie să urmez această cale foarte serios; dacă aș fi putut deveni conducătoare în casa lui Dumnezeu, nu numai că aș fi fost privită cu admirație de către frați și surori, dar aș fi avut și mai multe șanse la mântuire și la desăvârșire. Atâta vreme cât urmăream cu sârguință și îmi făceam treaba cum trebuie, cu siguranță urma să am șansa de a deveni conducătoare. Pe atunci, Evanghelia tocmai se răspândise la noi în zonă, iar majoritatea oamenilor care acceptaseră Evanghelia erau frați și surori din fosta noastră biserică. De îndată ce erau deranjați de pastori, când deveneau negativi sau se confruntau cu dificultăți, mă grăbeam să-i susțin. Frații și surorile mă respectau cu toții și veneau la mine pentru orice dificultăți aveau. Deși pe atunci biserica nu fusese încă întemeiată și nu era nimeni la conducerea ei, ceea ce făceam eu era lucrare de conducere. Frații și surorile care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă împreună cu mine spuneau și ei: „Dacă altcineva nu poate fi ales la conducere în viitor, Li Jing va fi, cu siguranță, aleasă.” Am fost încântată când am auzit asta și m-am gândit: „Dintre frații și surorile care au acceptat lucrarea împreună cu mine, nimeni nu este mai bun decât mine și nimeni nu s-a consumat mai mult decât mine. Și frații, și surorile mă susțin, așa că, atunci când va veni vremea să fie ales un conducător, toată lumea mă va alege pe mine.” În a doua jumătate a anului 1999, conducătorii superiori au venit la noi în zonă pentru o adunare, zicând că-și doresc să înființeze o biserică și să aleagă un conducător de biserică. Am fost foarte fericită, gândind că sigur aveam să fiu aleasă drept conducătoare de biserică. În timpul adunării, am așteptat cu încredere anunțul conducătorilor superiori privind rezultatul alegerii. Dar, în mod neașteptat, sora Liu Qing a fost aleasă drept conducătoare, iar eu drept diaconiță de evanghelizare. Când am auzit rezultatele, am simțit că mi se oprește inima și m-a cuprins un fior rece. M-am schimbat la față și m-am gândit: „Stau toată ziua și propovăduiesc Evanghelia, îi ud pe noii credincioși și îi găzduiesc pe frați și pe surori. Robotesc toată ziua și nici n-am fost măcar aleasă drept conducătoare. Nu cumva am lucrat în van? Acum, că nu m-au ales, sigur că toți frații și toate surorile vor spune că nu sunt la fel de bună ca Liu Qing. Cum voi putea să mai dau ochii cu ei?” După ce s-a terminat adunarea și m-am întors acasă, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai îndurerată mă simțeam. Lacrimile îmi curgeau pe obraz fără să-mi dau seama. Eram invidioasă pe Liu Qing în inima mea: înainte, în confesiunea noastră, nici măcar nu erai așa zeloasă ca mine, așadar ce te-a calificat să fii conducătoare? Odată, Liu Qing a venit să mă întrebe despre udarea noilor credincioși, iar eu, furioasă, m-am gândit: „Nu înțelegi nimic și totuși ești conducătoare? Dacă nu te descurci, de ce nu ai spus-o mai devreme?” I-am răspuns, enervată: „Nu ești tu conducătoarea? Descurcă-te singură!” Liu Qing mi-a spus, neajutorată: „Ți-am pus aceste întrebări pentru că nu înțeleg.” Auzind-o, mi-am făcut oarecum reproșuri în inima mea, așa că mi-am îndulcit tonul și i-am spus ce să facă. Pentru că nu am fost aleasă conducătoare, am simțit în permanență un gol în inimă și nu mi-am putut trezi entuziasmul pentru îndatoririle mele. Înainte, când urmăream atent lucrarea de evanghelizare, îi căutam în mod activ pe frați și pe surori pentru a înțelege situația potențialilor destinatari ai Evangheliei și mă întovărășeam cu ei pentru a predica Evanghelia, dar acum, chiar dacă nu existau potențiali destinatari ai Evangheliei, nu îi mai căutam deloc. Uneori, când eram singură acasă, mă gândeam: „Mă ocup de găzduire și de predicarea Evangheliei și, în final, nici măcar nu am fost aleasă drept conducătoare. Ce speranță de mântuire există în viitor?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai negativă eram și mă rugam lui Dumnezeu pentru starea mea: „Dumnezeule, nu am devenit conducătoare și nu mai am niciun fel de motivație. Sunt supărată, dar nu știu cum să schimb această stare. Te rog să mă călăuzești să Îți înțeleg intenția.”

În timpul unui devoțional de dimineață, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Îi iubesc pe toți cei care Mă doresc sincer. Dacă vă concentrați asupra iubirii pentru Mine, vă voi binecuvânta cu siguranță în mod extraordinar. Îmi înțelegeți intențiile? În casa Mea, nu există distincție între statut înalt și jos. Fiecare este fiul Meu, iar Eu sunt Tatăl vostru, Dumnezeul vostru. Eu sunt suprem și unic. Eu controlez universul și toate lucrurile!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 31). „Se cuvine să «Mă slujești cu umilință și în anonimat» în casa Mea. Această expresie trebuie să-ți servească drept deviză. Nu fi o frunză dintr-un copac, ci fii rădăcina copacului și înfige-te adânc în viață. Intră într-o experiență autentică a vieții, trăiește după cuvintele Mele, caută-Mă mai mult în fiecare lucru și apropie-te de Mine și ai părtășie cu Mine. Nu da atenție niciunui lucru din exterior și nu fi constrâns de nicio persoană, eveniment sau lucru, ci ai părtășie doar cu oameni duhovnicești despre ceea ce sunt Eu. Înțelege-Mi intențiile, lasă viața Mea să curgă în tine și trăiește-Mi cuvintele și supune-te cerințelor Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 31). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că în casa lui Dumnezeu nu există nicio distincție între un statut superior și unul inferior. Intenția lui Dumnezeu este ca noi să urmărim adevărul, să ne îndeplinim cum trebuie îndatoririle, fără să ieșim în evidență, pentru a-L mulțumi. Dumnezeu nu vrea ca noi să urmărim statutul, ci să urmărim adevărul și să câștigăm viața. Câștigarea statutului este un fel de glorie externă, dar este lipsită de sens și goală. Exact așa cum frunzele – deși frumoase – cad toamna. Florilor – deși frumoase și iubite de oameni – fără fructe le lipsește viața. Mi-am dorit mereu să fiu conducătoare, să fiu susținută, admirată, ascultată și respectată de oameni, să am statut în inimile lor, dar ce sens avea cu adevărat să urmăresc aceste lucruri? Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă era de a-i judeca și de a-i curăți pe oameni, de a-i aproviziona cu adevărul. Dacă nu aș fi urmărit adevărul, dacă firea mea coruptă ar fi rămas neschimbată și dacă nu aș fi dobândit adevărul, nu aș fi crezut în van? Am considerat statutul ca fiind ceva extrem de important, m-am simțit negativă fără el și mi-am pierdut entuziasmul de a răspândi Evanghelia. Mi-am dat seama că urmăream nu adevărul, ci reputația și statutul. Nu însemna asta că mă îndepărtam de intențiile lui Dumnezeu? M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, dorința mea de statut e prea mare. Când îi văd pe alții că devin conducători și că eu nu sunt aleasă, devin negativă. În lume, am urmărit să devin o persoană oficială și o membră a cadrelor. Acum, că sunt în casa lui Dumnezeu, urmăresc aceleași lucruri. Cum e situația asta diferită față de vremea în care făceam parte din lume? Dumnezeule, nu mai vreau să urmăresc statutul. Sunt dispusă să-mi îndeplinesc îndatoririle de ființă creată potrivit cerințelor Tale, pentru a Te mulțumi.” După aceea, starea mea s-a schimbat și m-am entuziasmat în privința predicării Evangheliei. Când Liu Qing a mai avut nelămuriri și a venit să-mi ceară ajutorul, am avut părtășie cu ea atât cât am înțeles eu, simțind că aceasta face parte din lucrarea bisericii și anume că, atunci când o soră este în dificultate, am responsabilitatea de a o ajuta. Și aceasta era datoria mea. Două luni mai târziu, Liu Qing a fost demisă deoarece nu reușea să facă lucrare concretă, iar surorile și frații m-au ales pe mine să fiu conducătoarea bisericii. M-am bucurat foarte mult în inima mea, gândindu-mă că aceasta era favoarea lui Dumnezeu și că trebuia să muncesc din greu. Apoi, am ales conducători pentru fiecare grup și am avut părtășie cu frații și cu surorile despre importanța predicării Evangheliei, iar eficiența predicării Evangheliei s-a îmbunătățit. Ziua predicam Evanghelia și noaptea îi udam pe credincioșii noi, iar dacă vreo soră sau vreun frate se simțea negativ sau slab, îl vizitam pentru a oferi sprijin. Toți m-au primit cu căldură și, dacă aveau întrebări, veneau la mine. Văzând că frații și surorile se adunau în jurul meu, respectându-mă foarte mult, m-am bucurat nespus de acest sentiment, gândindu-mă: „E bine să fii conducător. Dacă fac bine toată lucrarea bisericii, vor exista ocazii să tot avansez. Dacă devin conducătoare senioară, voi câștiga și mai mult respect.”

Mai târziu, conducătorii superiori au venit să se întâlnească cu noi și ne-au spus că-și doreau să aleagă un predicator dintre mai mulți conducători de biserici. M-am gândit în sinea mea: „Biserica noastră se descurcă mai bine atât în ceea ce privește eficiența predicării Evangheliei, cât și în ceea ce privește pătrunderea în viață a fraților și surorilor. Pe lângă acestea, faptul că am fost arestată recent de Partidul Comunist, dar că am rămas fermă în mărturia mea îmi oferă avantaje față de ei, în toate privințele. Sigur voi fi aleasă predicatoare de data asta.” În mod neașteptat, a fost aleasă sora Wang Xue. Cu inima împietrită, m-am întrebat: „De ce a fost aleasă ea și nu eu? Toată lucrarea bisericii noastre are cele mai bune rezultate, prin ce nu sunt eu mai bună decât ea? Acum, că nu am fost aleasă ca predicatoare, cum mă vor privi frații și surorile? Cine mă va respecta în viitor?” La următoarele adunări, nu am spus nimic, simțind că, oricât m-aș strădui sau oricât de ocupată sau de obosită aș fi, nu avea niciun rost. Îmi era rușine să-mi destăinui starea și să caut o soluție, îmi era frică să nu-mi pierd reputația, așa că am ținut toate acestea în mine.

Mai târziu, Wang Xue a convocat o adunare pentru mai mulți conducători de biserică și toți au ascultat cu atenție, dar mie mi-a picat prost. Credeam că a fi predicator este într-adevăr altfel, că ai prestigiu și te bucuri de respect oriunde mergi și că oamenii te ascultă. Dacă aș fi predicatoare, cu siguranță că frații și surorile s-ar învârti și în jurul meu, dar acum eu trebuia să ascult de ea, ceea ce mă destabiliza. În timpul adunării, când a pus în practică lucrarea, eram reticentă să cooperez, gândindu-mă: „Am fost colege, iar tu nu ești mai bună decât mine, și acum ne rânduiești lucrarea. Dacă îți urmez instrucțiunile, nu va părea că-ți sunt inferioară?” Wang Xue m-a întrebat despre problemele din lucrarea bisericii noastre, iar eu i-am răspuns cu o figură indiferentă: „Biserica noastră nu are multe probleme. Le-am rezolvat singuri.” Apoi a întrebat despre progresul lucrării noastre de evanghelizare, dar nu mai voiam să îi răspund, așa că i-am spus, înțepată: „Eficiența lucrării noastre de evanghelizare vorbește de la sine. Alte biserici nu ating nici măcar jumătate din rezultatele noastre lunare.” Când a întrebat despre situația nou-veniților, mi-am pierdut răbdarea și am spus: „Nou-veniții sunt udați de câțiva dintre noi, conducători și lucrători, și se descurcă bine. Dacă nu crezi, poți să mergi și să vezi singură.” Wang Xue nu s-a simțit în largul ei, având în vedere atitudinea mea, iar atmosfera de la adunare a devenit ciudată. Trăiam constant într-o stare de invidie și de nemulțumire, iar sufletul meu era negru. Mi-am pierdut interesul în a-mi îndeplini îndatoririle și le făceam mecanic. Când au existat potențiali destinatari ai Evangheliei, nu am mai vrut să le predic Evanghelia. Eficiența predicării Evangheliei a început să scadă. Când conducătorii au venit să aibă părtășie cu mine și să mă ajute, nu am fost capabilă să ascult. În cele din urmă, am fost demisă.

După aceea, am reflectat asupra mea: de ce m-am simțit deranjată și nemulțumită când Wang Xue a devenit predicatoare? Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă călăuzească pentru a-mi înțelege și rezolva propriile probleme. Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În urmărirea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a emonda dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. […] De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au corodat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina. […] Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, ci vă zbateți neîncetat să-l cercetați și îl observați zilnic, cu teama profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi ruinat. Oamenii nu și-au abandonat niciodată dorința pentru tihnă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că acest fel de situație, precum cea de astăzi, era menit să-mi dezvăluie dorința de a avea statut și corupția și să mă ajute să-mi schimb viziunile greșite despre urmărirea unui scop. Urmărisem întotdeauna reputația și statutul și, după ce am devenit conducătoare de biserică, am vrut chiar să fiu predicatoare și conducătoare superioară, dorindu-mi să ocup o poziție înaltă și să mă bucur de beneficiile statutului. Înainte de alegerea predicatoarei, obișnuiam să mă trezesc devreme și să muncesc până târziu, predicând Evanghelia și udându-i pe noii credincioși, robotind toată ziua. Dar când nu am fost aleasă predicatoare, am devenit negativă și neglijentă în îndatoririle mele și nici măcar nu voiam să predic Evanghelia atunci când existau potențiali destinatari ai acesteia. Era clar că ceea ce urmăream eu era acest statut de conducere. M-am gândit: de ce eram atât de obsedată de statut? Era oare pentru că trăiam după dictoanele otrăvite ale Satanei, ca „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Persoanele oficiale sunt superioare oamenilor obișnuiți”, crezând că omul trebuie să se străduiască în viață să fie mai presus decât alții și că doar așa va fi respectat și apreciat de ceilalți și va trăi o viață valoroasă și plină de sens. Sub imperiul acestor gânduri, nu eram dispusă să fiu cea mai neînsemnată din mulțime. La șaisprezece sau șaptesprezece ani, pentru a deveni unul dintre cadrele satului, am făcut tot felul de munci grele și obositoare în sat, lucrând pe câmp ca un erou anonim până noaptea târziu. La nouăsprezece ani, am devenit șefa Federației Femeilor din satul nostru. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, când conducătorii superiori ne-au adunat, iar frații și surorile îi înconjuraseră căutând răspunsuri, i-am invidiat în inima mea. Pentru a fi aleasă conducătoare, am renunțat și m-am sacrificat, lucrând cu sârg de dimineața până seara, fiind gata să îndur orice greutăți. După ce am devenit conducătoare de biserică, am vrut să fiu predicatoare, dorindu-mi o funcție și mai înaltă. Când n-am fost aleasă predicatoare, nu am putut să accept că nu am statut și am respins-o pe predicatoarea nou aleasă. Nu am vrut să am părtășie cu ea și nici să-i ascult indicațiile privind implementarea lucrării și, când a întrebat despre lucrarea bisericii noastre, am fost indiferentă, tratând-o cu dispreț și cu sfidare, ceea ce a făcut-o să nu se simtă în largul ei. Faptul că am putut exclude și desconsidera pe alții când nu am obținut statutul dorit arăta că eram cu adevărat răutăcioasă! Ceea ce am dezvăluit era firea unui antihrist. Dumnezeu este Creatorul. Numai Dumnezeu este demn de venerație și de respect. Eu eram doar o ființă creată, o persoană coruptă. Ce calificare aveam eu să-i fac pe alții să mă privească cu respect? Chiar îmi lipseau rațiunea și rușinea! Dumnezeu mi-a dat oportunitatea de a-mi face datoria de conducătoare, sperând ca eu să urmăresc adevărul, să colaborez cu frații și cu surorile în armonie, să ne completăm unii altora punctele forte și să ne compensăm slăbiciunile și să ne îndeplinim bine îndatoririle împreună. Dar eu nu am urmărit adevărul, ci am urmărit în permanență statutul pentru a fi admirată de alții. De dragul reputației și al statutului, puteam fi chiar geloasă și invidioasă, excluzându-i și făcându-i pe alții să nu se simtă în largul lor, făcându-le rău fraților și surorilor și perturbând lucrarea bisericii. Mi-am dat seama că urmărirea statutului era calea prin care mă împotriveam lui Dumnezeu și că, dacă nu mă pocăiam, până la urmă, aș fi primit pedeapsa Lui. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt o persoană atât de coruptă, mereu caut să fiu admirată de alții; faptele și acțiunile mele sunt atât de odioase pentru Tine. Sunt dispusă să mă întorc către Tine, să nu mai urmăresc reputația și statutul. Te rog să mă călăuzești pe calea urmăririi adevărului.”

Într-o zi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Când Eu îl înalț, el se simte nevrednic, dar aceasta nu-l face să încerce să Mă mulțumească. El deține numai, în mâinile sale, «statutul» pe care Eu i l-am dat și îl cercetează; insensibil la frumusețea Mea, el, în schimb, se tot dedă la beneficiile statutului său. Nu este acesta neajunsul omului? Când munții se mișcă, ar putea ei face un ocol de dragul statutului vostru? Când apele curg, ar putea ele să se oprească înaintea statutului omului? Ar putea fi inversate cerurile și pământul de statutul omului?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 22). „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu urmează voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un lucru pe care nicio persoană nu-l poate schimba. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți din cauza dreptății lui Dumnezeu și ca răsplată pentru numeroasele lor fapte rele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că statutul nu poate mântui oamenii și că, atunci când lovește dezastrul, statutul nu va garanta supraviețuirea. Dumnezeu determină destinațiile și finalurile oamenilor luând în considerare dacă ei posedă sau nu adevărul. Indiferent de statutul lor, atât timp cât urmăresc adevărul și firea lor se transformă, ei pot obține mântuirea lui Dumnezeu. Înainte, credeam că, cu cât este mai înalt statutul, cu atât sunt mai mari șansele de a fi mântuit și desăvârșit, așa că am urmărit neîncetat statutul, fiind dispusă să renunț la tot și să îndur orice dificultate, oricare ar fi prețul, pentru a obține statutul. Am făcut din obținerea statutului scopul urmăririi și direcția vieții mele. Când nu am fost aleasă conducătoare sau predicatoare, am devenit negativă și mi-am pierdut entuziasmul pentru îndeplinirea datoriei. Trăind cu acest punct de vedere greșit, am suferit mult, le-am făcut rău fraților și surorilor și am stricat lucrarea bisericii. M-am gândit la cum Pavel avea un statut înalt în cercurile religioase, predica Evanghelia, câștiga de partea sa multe persoane și înființa multe biserici, dar nu urmărea adevărul, viața-fire a lui nu se schimba și, în cele din urmă, și-a primit pedeapsa de la Dumnezeu. Deși lucrarea lui Petru nu a fost la fel de extinsă ca a lui Pavel, Petru a urmărit adevărul, a urmărit să-L iubească pe Dumnezeu și a căutat să îndeplinească îndatoririle unei ființe create; în cele din urmă, Petru a fost desăvârșit de Dumnezeu și a obținut aprobarea Lui. Eu trăisem urmând un punct de vedere greșit, mergând pe aceeași cale ca Pavel. Dacă continuam pe acest drum, cu siguranță aș fi avut parte de soarta lui Pavel.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a clarificat calea de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii sunt niște ființe create care nu au nimic demn de laudă. Deoarece sunteți ființe create, trebuie să îndepliniți datoria unei ființe create. Nu vi se cere nimic altceva. Iată cum ar trebui să vă rugați: «O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este umil, este din cauza ordinului Tău. Totul este în mâinile Tale. Nu am nici vreo alegere, nici vreo plângere. Ai ordonat că mă voi naște în această țară și în mijlocul acestui popor, iar tot ce ar trebui să fac eu este să fiu total supus sub stăpânirea Ta, pentru că totul este cum ai poruncit Tu. Nu stau cu gândul la statut; la urma urmei, eu nu sunt altceva decât o ființă creată. Dacă mă pui în Adânc, în iazul de foc și pucioasă, nu sunt altceva decât o ființă creată. Dacă mă folosești, sunt o ființă creată. Dacă mă desăvârșești, sunt tot o ființă creată. Dacă nu mă desăvârșești, tot Te voi iubi pentru că nu sunt mai mult decât o ființă creată. Eu nu sunt altceva decât o minusculă ființă creată de Domnul creației, doar unul dintre toți oamenii creați. Tu ai fost Cel care m-a creat, iar acum m-ai pus iarăși în mâinile Tale pentru a face cu mine precum voiești. Sunt dispus să fiu unealta Ta și contrastul Tău, pentru că totul este după cum ai sorocit. Nimeni nu poate schimba aceasta. Toate lucrurile și toate evenimentele sunt în mâinile Tale.» Când va veni timpul în care nu te vei mai gândi la statut, atunci te vei elibera de el. Numai atunci vei fi capabil să urmărești cu încredere și curaj, și numai atunci inima ta poate să devină liberă de orice constrângeri. Odată ce oamenii au fost eliberați de aceste lucruri, atunci nu vor mai avea nicio îngrijorare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent dacă oamenii aveau sau nu statut, toți erau ființe create, iar în ochii lui Dumnezeu erau la fel. Dacă o persoană avea sau nu statut era ceva predeterminat de Dumnezeu. Ce îndatoriri are cineva și ce calibru sau înzestrări are, toate acestea erau determinate de Dumnezeu. Ca ființe create, oamenii ar trebui să se supună rânduielilor și suveranității lui Dumnezeu. În trecut, mereu am avut ambiția de a deveni conducătoare. După ce am devenit conducătoare de biserică, mi-am dorit să fiu și predicatoare. Totuși, judecând după calibrul și statura mea, eram fundamental nepotrivită pentru a fi predicatoare. Când biserica era recent înființată, funcția mea de conducătoare de biserică a presupus în principal predicarea Evangheliei și udarea noilor credincioși, iar eu eram bună la predicarea Evangheliei și am obținut ceva rezultate. Totuși, funcția de predicatoare presupunea gestionarea mai multor biserici, erau necesare o bună competență în muncă și abilitatea de a avea părtășie despre adevăr și de a rezolva probleme; intrarea mea în viață era slabă și nu eram pregătită pentru responsabilitățile funcției de predicatoare. Ar fi trebuit să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu. Acum, fusesem desemnată să predic Evanghelia și ar fi trebuit să îmi îndeplinesc datoria de a predica Evanghelia. Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, am urmărit statutul și nu m-am supus suveranității și rânduielilor Tale, ceea ce dăunează lucrării bisericii. Acum, sunt dispusă să mă pocăiesc și să urmăresc să fiu o ființă creată, supusă orchestrărilor Tale.”

În 2015, biserica a organizat noi alegeri pentru conducere și am auzit că mulți frați și multe surori doreau să mă aleagă. În acel moment, m-am simțit atât fericită, cât și surprinsă. Părea că frații și surorile mă prețuiau foarte mult, dovedind că aveam un oarecare adevăr-realitate. Mă gândeam că, dacă aș fi fost aleasă, aș fi fost respectată oriunde aș fi mers printre frați și surori. Dar, pe măsură ce nutream acest gând, știam că dorința mea de statut își făcea din nou simțită prezența. Reflectând la cum dorința mea de statut mi-a cauzat multă suferință și a dăunat lucrării bisericii în trecut, am decis că nu mai vreau să urmăresc statutul. Ar trebui, în schimb, să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu și să îmi îndeplinesc bine îndatoririle. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu în inima mea, fiind dispusă să renunț la dorința mea de statut și la urmarea oricărei căi greșite. Nu mai doream să urmăresc faima sau statutul. Eram dispusă să mă supun și să îndeplinesc orice îndatorire mi-ar fi fost atribuită. Înainte de vot, conducătorii superiori ne-au cerut fiecăruia dintre noi să ne împărtășim gândurile. Mi-am deschis inima și am spus: „Deși cred în Dumnezeu de mai bine de zece ani, intrarea mea în viață este superficială; natura mea este arogantă și am o dorință puternică de a avea statut, prin urmare, ocuparea unei funcții de conducere m-ar ajuta să mă bucur de beneficiile statutului și mi-ar permite să-i constrâng pe alții. Nu cred că sunt potrivită pentru o funcție de conducere. Împărtășesc situația mea adevărată cu voi toți; puteți să mă evaluați pe baza principiilor.” După ce am vorbit, m-am simțit foarte liniștită. În cele din urmă, frații și surorile au ales alte două surori drept conducătoare ale bisericii, iar eu am fost aleasă diaconiță de evanghelizare. M-am simțit foarte recunoscătoare lui Dumnezeu și eram dispusă să îmi îndeplinesc datoria din toată inima. După aceea, m-am concentrat pe lucrarea mea de evanghelizare. Cele două conducătoare ale bisericii abia începuseră să practice, așa că, atunci când observam anumite aspecte ale lucrării lor care nu erau potrivite, le aduceam în discuție și aveam părtășie cu ele pentru a le corecta. Am simțit că această abordare era bună.

În trecut, de fiecare dată când vedeam pe cineva într-o funcție de conducere, deveneam neliniștită, considerând funcția de conducere scopul urmăririi mele. Acum înțeleg că cineva poate să obțină mântuirea numai urmărind adevărul. Urmărirea statutului nu are sens. Am învățat, de asemenea, să renunț la dorința de statut din adâncul inimii mele. Indiferent cine devine conducător, pot să îl tratez corect. Nu-mi doresc decât să urmăresc adevărul cu perseverență, să îmi îndeplinesc bine îndatoririle și să alin inima lui Dumnezeu.