de Chen Miao, China

În 2006, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. De atunci, am slujit drept conducătoare și lucrătoare în biserică. Deși eram ocupată și obosită în fiecare zi, nu aveam de ce să mă plâng, pentru că credeam că a conduce și a supraveghea erau roluri destinate celor care urmăreau adevărul și că aceia care îndeplineau aceste îndatoriri erau foarte apreciați de frați și de surori. În 2018, am preluat o lucrare bazată pe texte. Eram foarte fericită și simțeam că, probabil, mă descurc bine, altfel nu aș fi fost aleasă pentru o datorie atât de importantă. Câteva zile mai târziu, un conducător superior s-a întâlnit cu mine și a spus: „Biserica se confruntă cu arestări din partea PCC; mediul este tensionat peste tot și avem nevoie urgent de oameni care să preia gestionarea treburilor obișnuite. Am discutat și ne-ar plăcea ca tu și soțul tău să preluați această datorie.” Auzind cuvintele conducătorului, am simțit că îmi vâjâie capul. Nu mi-am putut crede urechilor, gândindu-mă: „Cum au putut să mă repartizeze să mă ocup de treburile obișnuite? A făcut conducătorul o greșeală? Oare gestionarea treburilor obișnuite nu este doar muncă grea? Cât de neînsemnată este această datorie! Ce vor crede frații și surorile despre mine dacă vor afla?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai potrivnică și voiam să-i spun conducătorului că nu vreau să preiau această datorie, dar, luând în considerare că rânduiala bisericii se baza pe nevoile lucrării, nu puteam decât să fiu de acord fără tragere de inimă. Pe drumul spre casă, gândurile mele erau haotice: „De când am crezut în Dumnezeu, am slujit întotdeauna drept conducătoare sau lucrătoare sau am realizat datoria bazată pe texte, ambele datorii părând mai prestigioase decât datoria de treburi obișnuite. Munca grea, murdară și obositoare pe care aș fi nevoită s-o fac nu este nici pe departe la fel de prestigioasă ca datoria bazată pe texte pe care o fac în prezent, iar dacă surorile din echipă vor afla, oare nu mă vor privi de sus, spunând că sigur nu urmăream adevărul, dacă am ajuns să am această datorie?” Când am ajuns acasă, m-am întins pe pat, simțindu-mă slabă și neputincioasă, dar am afișat un zâmbet forțat când m-am întâlnit cu surorile, fiindcă mi-era frică să am părtășie în mod deschis despre starea mea și mă temeam că ar putea să mă privească de sus când ar afla că mă ocupam de gestionarea treburilor obișnuite.

Câteva zile mai târziu, eu și soțul meu am preluat oficial datoria de gestionare a treburilor obișnuite. În primele zile, i-am ajutat pe frații și pe surorile care erau în pericol să se mute în case noi. Eu și soțul meu ne trezeam pe la trei dimineața pentru a ajuta cu mutările; urcam și coboram scările și, în fiecare zi, eram epuizați, ne dureau spatele și șalele, iar când ajungeam acasă seara, nici măcar nu voiam să mănânc, simțindu-mă prea slăbită ca să mă ridic din pat. După o săptămână de muncă din zori și până-n noapte, am început să mă plâng: „Aceasta este doar muncă grea. În lume, aceste slujbe sunt realizate de cei fără cunoștințe, fără educație sau fără abilități și nu am crezut niciodată că voi coborî la acest nivel după toți acești ani în care am crezut în Dumnezeu, capabilă doar să îndeplinesc cele mai neînsemnate și mai solicitante sarcini. Obișnuiam să fac lucrarea bazată pe texte, stând în fața unui computer, purtam haine curate și eram ferită de vânt și de ploaie, dar acum transpir rău și sunt epuizată în fiecare zi! E o diferență ca de la cer la pământ!” Mi-am făcut datoria cu resemnare în fiecare zi, iar starea mea era atât de proastă, încât mă simțeam amețită, ca un cadavru ambulant, măcinată de un mare chin lăuntric.

În suferința mea, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule, conducătorii au stabilit să mă ocup de treburi obișnuite, dar nu mă pot supune. Simt că această datorie este neînsemnată și că i-ar face pe oameni să mă privească de sus. Nu înțeleg intenția Ta. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești ca să învăț o lecție din acest lucru.” După rugăciune, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni se simt deseori superiori în casa lui Dumnezeu. În ce moduri? Ce îi face să se simtă superiori în aceste moduri? De exemplu, unii oameni știu să vorbească o limbă străină și se gândesc că asta înseamnă că au un dar și că sunt pricepuți și că ar fi probabil foarte dificil pentru casa lui Dumnezeu să își extindă lucrarea dacă nu i-ar avea. Drept urmare, ei doresc ca oamenii să îi privească cu admirație oriunde se duc. Ce metodă folosesc oamenii de acest tip când întâlnesc alți oameni? În inima lor, le atribuie tot soiul de clasificări oamenilor care îndeplinesc diferite îndatoriri în casa lui Dumnezeu. Conducătorii sunt pe prima poziție, oamenii care au talente deosebite pe a doua, apoi oamenii care au talente obișnuite și la coadă sunt cei ce îndeplinesc tot soiul de îndatoriri de susținere. Unii oameni tratează abilitatea de a îndeplini îndatoriri importante și îndatoriri speciale drept capital și o tratează ca având adevărurile-realități. Care este problema aici? Nu este absurd? Îndeplinirea unor îndatoriri speciale îi face aroganți și trufași și să îi desconsidere pe toți. Când întâlnesc pe cineva, primul lucru pe care îl fac mereu este să întrebe ce datorie îndeplinește acea persoană. Dacă persoana îndeplinește o datorie obișnuită, o privește de sus și se gândesc că acea persoană nu merită atenția lor. Când această persoană dorește să aibă părtășie cu ei, sunt plăcuți în aparență, dar în sinea lor gândesc: «Vrei să ai părtășie cu mine? Tu ești un nimeni. Uită-te la ce datorie îndeplinești – cum să fii demn să vorbești cu mine?» Dacă datoria îndeplinită de acea persoană este mai importantă decât a lor, atunci o flatează și o invidiază. Când văd conducători sau lucrători, sunt lingușitori și îi flatează. Sunt principiali în modul în care tratează oamenii? (Nu. Tratează oamenii în funcție de datoria pe care aceștia o îndeplinesc și conform diferitelor ranguri pe care ei le conferă oamenilor.) Ei clasifică oamenii în funcție de experiența și vechimea lor și pe baza talentelor și darurilor lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). „Oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: «Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, tot trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.» Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile de la Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale față de Dumnezeu. Un astfel de moft este denaturat de preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la propriul beneficiu, la propria reputație și așa mai departe, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că perspectiva mea asupra datoriei era greșită și că clasificasem îndatoririle din casa lui Dumnezeu pe diferite niveluri. Credeam că a fi conducător și lucrător sau supraveghetor de echipă în casa lui Dumnezeu însemna că cineva era o persoană de calibru bun, cu o dorință puternică de a urmări adevărul, iar frații și surorile ar trata acești oameni cu mult respect, în timp ce aceia care aveau datoria de a se ocupa de treburi obișnuite erau de calibru slab și nu înțelegeau adevărul, iar a îndeplini o astfel de datorie era considerat un lucru inferior și nu permitea cuiva să se evidențieze. Așa că îmi lipseau îndatoririle pe care le îndeplinisem înainte, când frații și surorile mă admiraseră și întotdeauna aveam un sentiment de superioritate față de ceilalți, ceea ce m-a motivat foarte mult în datoria mea, fiind dispusă să-mi abandonez familia și cariera și să sufăr și să mă consum. Acum, când eram însărcinată cu gestionarea treburilor obișnuite, mă simțeam de parcă aș fi fost retrogradată și inferioară în fața fraților și surorilor. Mai ales când datoria era dureroasă și epuizantă, mă plângeam în sinea mea și simțeam că o astfel de rânduială a conducătorilor era nedreaptă și îmi afecta integritatea, și voiam să scap de această responsabilitate. În acest moment, am înțeles că modul în care alegeam o datorie se baza pe posibilitatea de a mă evidenția și de a obține un avantaj și că nu luam deloc în considerare lucrarea bisericii. Deși credeam în Dumnezeu de mulți ani, încă nu înțelegeam lucrurile așa cum erau descrise de cuvintele lui Dumnezeu, ci mai degrabă împărțeam îndatoririle pe diferite niveluri. Perspectiva mea nu era diferită de cea a unui neîncrezător. Înțelegând acest lucru, am fost cuprinsă de supărare și de vinovăție.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, se menționează constant acceptarea însărcinării date de Dumnezeu și îndeplinirea corectă a datoriei. Cum ia naștere datoria? În general vorbind, aceasta se naște ca rezultat al lucrării de gestionare a lui Dumnezeu prin care aduce omenirii mântuirea; vorbind precis, pe măsură ce lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se desfășoară în rândul omenirii, apare o lucrare variată care necesită ca oamenii să coopereze și să o ducă la bun sfârșit. Acest fapt a dat naștere unor responsabilități și misiuni pe care oamenii să le îndeplinească, iar aceste responsabilități și misiuni sunt îndatoririle pe care Dumnezeu le dă omenirii. În casa lui Dumnezeu, diferitele sarcini care necesită cooperarea oamenilor sunt îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze. Așadar, există diferențe între îndatoriri în ceea ce privește faptul de a fi mai bune și mai rele, mărețe și modeste, sau mari și mici? Astfel de diferențe nu există; atât timp cât o chestiune are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, este o cerință a lucrării casei Lui și este cerută de răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu, atunci este datoria unei persoane. Acestea sunt originea și definiția datoriei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). „Ce atitudine ar trebui să ai față de datoria ta? În primul rând, nu trebuie să o analizezi încercând să te lămurești cine anume ți-a desemnat-o; în schimb, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu, ca datorie încredințată ție de Dumnezeu și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-ți accepți datoria de la Dumnezeu. În al doilea rând, nu face discriminare între cele înalte și cele joase și nu te preocupa de natura sa, indiferent dacă îți permite sau nu să ieși în evidență, dacă este realizată în văzul lumii sau în culise. Nu lua în considerare aceste lucruri. Mai există o altă atitudine: supunere și cooperarea activă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi s-a luminat deodată sufletul și am înțeles că, în casa lui Dumnezeu, nu există diferențe între sarcini de nivel superior sau inferior, nobile sau modeste. Indiferent de datoria îndeplinită, fiecare își îndeplinește rolul și funcția și fiecare îndeplinește datoria unei ființe create. Biserica stabilește cui îi revine fiecare datorie în funcție de statura și de calibrul fiecărei persoane și potrivit nevoilor lucrării bisericii. Indiferent de datorie, aceasta are scopul de a răspândi Evanghelia. Conducătorii mi-au atribuit datoria de a gestiona treburi obișnuite și de a rândui cazarea pentru frați și surori, organizându-le viețile corespunzător, astfel încât să-și poată îndeplini îndatoririle cu liniște sufletească, aceasta fiind necesară și pentru lucrare. Este ca o mașină, fiecare piesă are rolul ei, iar dacă lipsește vreo piesă, mașina nu poate funcționa. La fel este și în casa lui Dumnezeu, fiecare datorie este indispensabilă și nu există ranguri când vine vorba de îndatoriri. Mai mult, dacă cineva deține adevărul-realitate, acest lucru nu este măsurat în funcție de tipul de datorie îndeplinită. Înainte, când îmi făceam datoria de conducătoare și lucrătoare, aveam adesea părtășie cu frații și cu surorile în timpul adunărilor, însă, când am fost transferată la o nouă datorie, nu am putut să mă supun și am evaluat-o din perspectiva unui non-credincios, dezvăluind dificultatea mea de a înțelege adevărul. Dumnezeu spune că orice datorie legată de planul Lui de gestionare este o datorie, că nu există nicio diferență între îndatoririle de nivel superior sau inferior, nobile sau modeste și că toate acestea sunt responsabilități de la care nu te poți eschiva. Cu toate acestea, m-am considerat ca făcând parte dintr-o elită și am crezut că faptul că mi s-a repartizat gestionarea treburilor obișnuite era o risipă a talentelor mele. Eram negativă, sfidătoare și chiar voiam să evit asta. Cum îmi făceam datoria? Esența lui Dumnezeu este atât de sfântă și de nobilă, totuşi El a îndurat toată suferința pentru a deveni trup și a exprima adevărul, muncind în tăcere pentru mântuirea omenirii. Gândindu-mă la mine, când am îndurat câteva greutăți fizice, m-am plâns neîncetat și am înțeles greșit. Atitudinea pe care o aveam față de datoria mea era, pur și simplu, lipsită de umanitate și Îl rănea cu adevărat pe Dumnezeu! M-am simțit profund îndatorată față de Dumnezeu și am regretat comportamentul meu răzvrătit. Nu-mi mai puteam alege datoria în funcție de preferințele și de dorințele personale. Când m-am supus, mentalitatea mea față de datorie s-a schimbat și am simțit mai puțină durere și oboseală în suflet. Modul în care Dumnezeu a rânduit situațiile a dezvăluit perspectivele mele greșite și aceasta a fost dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine.

După ce am îndeplinit datoria de a gestiona treburi obișnuite timp de șase luni, am crezut că părerile mele s-au schimbat și că nu mai urmăream statutul sau reputația, dar când a apărut o situație, firea mea a fost dezvăluită din nou. Într-o zi, conducătorul a venit să discute cu mine despre atribuirea unor îndatoriri de găzduire mie și soțului meu. Având în vedere nesupunerea anterioară în datoria de gestionare a treburilor obișnuite, rămăsesem îndatorată. Știam că, de data asta, nu puteam să fiu răzvrătită, așa că am fost de acord și, în curând, am închiriat o casă. Totuși, petrecându-ne zilele trăind cu frații și cu surorile și văzându-i pe toți îndeplinind îndatoriri pe bază de texte, eram cam amărâtă și nefericită și îmi spuneam: „Înainte, îmi îndeplineam și eu datoria la calculator și acum stau ghemuită în bucătărie în fiecare zi, pregătind legume și gătind.” Mă simțeam mult inferioară față de ei. Gândindu-mă la asta, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Într-o zi, a venit conducătorul la mine acasă pentru a discuta despre lucrare cu frații și cu surorile și a plecat fără să se intereseze de starea mea, ceea ce m-a făcut să mă simt și mai abătută. Mă gândeam la perioada când îndeplineam îndatoriri pe bază de texte. Eram apreciată de conducători, dar acum mă ocupam doar de oale și tigăi toată ziua și mi se părea că nu voi avea niciodată ocazia să ies în evidență. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât devenea mai dureros și simțeam că viața nu are niciun rost. Mi-am dat seama că starea mea nu era bună, așa că am căutat repede cuvintele lui Dumnezeu ca să le citesc. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când sunt mânați de forța unei firi corupte satanice, care sunt idealurile, speranțele, ambițiile, țelurile și direcțiile în viață ale oamenilor? Nu cumva aleargă în direcția opusă lucrurilor pozitive? De exemplu, oamenii își doresc întotdeauna să aibă un renume sau să fie celebrități; își doresc să câștige faimă și prestigiu și să aducă onoare strămoșilor lor. Sunt pozitive aceste lucruri? Acestea nu sunt deloc în conformitate cu lucrurile pozitive; în plus, contravin legii prin care soarta omenirii se află sub suveranitatea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? Își dorește El o persoană de seamă, o celebritate, o persoană nobilă sau o persoană care să schimbe lumea? (Nu.) Atunci, ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? (O persoană cu picioarele bine înfipte în pământ, care îndeplinește rolul unei ființe create.) Da, și ce altceva? (Dumnezeu Își dorește o persoană onestă, care se teme de El, se ferește de rău și I se supune Lui.) (O persoană care stă alături de Dumnezeu în toate chestiunile, care se străduiește să-L iubească pe Dumnezeu.) Aceste răspunsuri sunt, de asemenea, corecte. Este vorba despre orice persoană care este trup și suflet cu Dumnezeu. Scrie undeva în cuvintele lui Dumnezeu că oamenii trebuie să rămână în postura lor de oameni? (Da.) Ce spune? [«C Ca membru al omenirii create, un om trebuie să își păstreze poziția și să se poarte manierat. Să păzești cu grijă ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii o persoană măreață, un supraom sau un individ distins şi nu căuta să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate ființe create este ceva prețios și scopul pe care ființele create ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească» (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”).] Din moment ce știți ce le cer cuvintele lui Dumnezeu oamenilor, sunteți capabili să respectați cerințele lui Dumnezeu când urmăriți conduita umană? Vă doriți mereu să vă întindeți aripile și să vă luați zborul, vă doriți întotdeauna să zburați singuri, să fiți mai degrabă un vultur decât o pasăre mică? Ce fire este aceasta? E acesta principiul conduitei umane? Ar trebui să-ți bazezi urmărirea conduitei umane pe cuvintele lui Dumnezeu; doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. […] Ce îi face pe oameni să-și dorească mereu să fie eliberați de suveranitatea lui Dumnezeu, să vrea întotdeauna să-și ia în mâini soarta, să-și planifice viitorul și să-și dorească să-și controleze perspectivele, direcția și scopurile vieții? De unde vine acest punct de plecare? (Dintr-o fire coruptă satanică.) Așadar, ce le aduce o fire coruptă satanică oamenilor? (Împotrivire față de Dumnezeu.) Ce se naște din împotrivirea oamenilor față de Dumnezeu? (Durerea.) Durerea? Este distrugerea! Durerea nu este nici jumătate din aceasta. Ceea ce vedeți chiar în fața ochilor este durere, negativitate și slăbiciune și acestea înseamnă împotrivire și doleanțe – ce rezultat vor aduce aceste lucruri? Anihilare! Aceasta nu este o chestiune neînsemnată, și nu este un joc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O fire coruptă poate fi înlăturată doar prin acceptarea adevărului”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că motivul pentru care am vrut întotdeauna să îndeplinesc datoria unui conducător sau lucrător și am urmărit admirația și stima celorlalți era legat de faptul că eram influențată de dorința de a obține reputație și statut. Trăind potrivit zicalelor „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui”, „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Pentru a deveni cel mai măreț dintre oameni, trebuie să înduri cele mai mari greutăți” și altor astfel de otrăvuri satanice, ajunsesem să confund faima și importanța și urmărirea superiorității cu lucruri pozitive, crezând că a trăi în acest fel era important și gândind că a fi privită de sus de alții însemna a trăi fără succes și a fi inferioară. Am reflectat la perioada de după ce m-am căsătorit. Deși eu și soțul meu aveam locuri de muncă stabile și viața era ușor de gestionat, eram ambițioasă și nu eram dispusă să duc o viață obișnuită. Voiam să am o viață mai bună și să câștig admirația rudelor și colegilor. Pentru a realiza acest lucru, eu și soțul meu am găsit un al doilea serviciu pe lângă slujbele noastre obișnuite, am crescut găini și am cultivat legume și am muncit din zori și până-n noapte în fiecare zi. Cu trecerea timpului, viețile noastre s-au îmbunătățit, iar rudele și colegii mi-au lăudat capacitatea, ceea ce m-a făcut foarte fericită și am simțit că viața mea nu fusese în zadar. După ce am venit la biserică, am urmărit, în continuare, reputația și superioritatea, crezând că a fi conducătoare și lucrătoare sau supraveghetoare de echipă i-ar face pe frați și surori să mă admire. Când dorința mea de reputație, câștiguri și statut era satisfăcută, puteam îndura orice greutate, dar când era vorba să îndeplinesc îndatoriri precum gestionarea treburilor obișnuite sau găzduirea altora, simțeam că era mai prejos de mine și inima mea era plină de împotrivire și de nemulțumiri, și nu mă puteam supune. Nu m-am gândit cum să sprijin lucrarea bisericii și am dezvăluit o fire satanică, împotrivindu-mă lui Dumnezeu. Dându-mi seama de asta, am fost foarte speriată și am venit înaintea lui Dumnezeu, rugându-mă: „O, Dumnezeule, perspectivele mele despre urmărire au fost greșite și, în toți acești ani în care am crezut în Tine, nu am urmat calea urmăririi adevărului, ci mai degrabă, mi-am folosit îndatoririle pentru a-mi satisface propria dorință de reputație și statut, și nu mi-am îndeplinit cu sinceritate datoria ca ființă creată. Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și Te rog să mă călăuzești ca să înțeleg adevărul și să-mi corectez perspectivele eronate despre urmărire.” Ulterior, am reflectat și mi-am dat seama că îndeplinirea acestei datorii a fost benefică pentru intrarea mea în viață. Deși fusesem conducătoare și lucrătoare mulți ani, nu urmărisem adevărul și multe dintre perspectivele mele false rămăseseră neschimbate. Faptul că am fost transferată la o altă datorie m-a obligat să reflectez și să mă cunosc pe mine însămi, ceea ce a însemnat dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Înțelegând acest lucru, m-am simțit plină de regrete și vinovată și am vrut doar să-L las pe Dumnezeu să mă orchestreze după cum dorește El și să îndeplinesc orice datorie sincer, cu o inimă dispusă să caute și să se supună.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți sunt egali înaintea adevărului și nu există diferențe de vârstă, umilință sau noblețe pentru cei care își fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Toți sunt egali înaintea datoriei lor, pur și simplu fac munci diferite. Nu există diferențe între ei pe baza vechimii. Înaintea adevărului, toți ar trebui să aibă o inimă smerită, supusă și receptivă. Oamenii ar trebui să aibă această rațiune și această atitudine” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. „În cele din urmă, dacă oamenii pot să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă pot să înțeleagă și să dobândească adevărul și dacă poate, în final, să se supună cu desăvârșire lui Dumnezeu, să se lase în voia orchestrării Sale, să nu țină cont deloc de viitorul și destinul lor și să devină o ființă creată calificată. Dumnezeu este drept și sfânt și acestea sunt standardele pe care le folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Aceste standarde sunt imuabile, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles firea Lui dreaptă. În ochii lui Dumnezeu, suntem cu toții ființe create și suntem egali. Dumnezeu nu favorizează pe cineva doar pentru că este conducător sau nu privește de sus pe cineva pentru că se ocupă de treburi obișnuite. Dumnezeu exprimă adevărul, având grijă de fiecare persoană, și, atât timp cât oamenii sunt însetați și urmăresc adevărul, toți au aceeași oportunitate de a fi mântuiți. Dumnezeu nu hotărăște finalul unei persoane în funcție de tipul de datorie pe care o îndeplinește, ci potrivit esenței acesteia și căii pe care o parcurge. Dacă o persoană nu urmărește adevărul, nu practică cuvintele lui Dumnezeu, iar firea ei nu se schimbă, chiar dacă este conducător și lucrător, ea va fi, în cele din urmă, eliminată. În acest moment, am înțeles și eu că, oricât de înalt ar fi statutul meu sau oricât de mulți oameni m-ar admira, aceste lucruri nu mă pot mântui. Numai urmărind adevărul și făcând o schimbare în firea mea potrivit intenției lui Dumnezeu există posibilitatea să fiu mântuită. După ce am înțeles aceste lucruri, m-am simțit liberă în inima mea și, de atunci încolo, am dorit doar să-mi îndeplinesc bine îndatoririle și să-mi răscumpăr datoria față de Dumnezeu. Când îmi făceam datoria după aceasta, nu mă mai concentram pe modul în care mă considerau frații și surorile, ci mă gândeam cum să asigur siguranța casei și să fiu o gazdă bună pentru frați și surori, astfel încât să-și poată îndeplini îndatoririle liniștiți. În plus, în timp ce-mi îndeplineam datoria de gazdă, mă concentram asupra gândurilor și corupțiilor mele dezvăluite în interacțiunile mele zilnice cu oameni, evenimente și lucruri și căutam cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva, acordând atenție scrierii notelor devoționale și exersării scrierii unor articole de mărturie bazată pe experiență, fiecare zi fiind astfel foarte satisfăcătoare. Mustrarea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu au fost cele care mi-au corectat perspectivele false, iar schimbarea pe care o trăiesc astăzi este rezultatul lucrării lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!