de Aubry, Coreea de Sud

În septembrie 2020, eram responsabilă cu coordonarea lucrării de post-producție audio a imnurilor. Mă ocupam de toate chestiunile mari și mici din echipă, iar liderul de echipă se consulta cu mine în diverse probleme. De asemenea, și frații și surorile erau dispuși să discute cu mine despre stările și dificultățile lor. Liderul de echipă a zis: „De-a lungul anilor, mulți coordonatori au venit și au plecat din echipa noastră, dar tu ești aici de cel mai mult timp. Gestionezi bine toate aspectele lucrării și ești destul de capabilă să coordonezi.” Uneori, când aveam părtășie cu frații și surorile, îi auzeam pe unii dintre ei spunând: „Am mintea mult mai limpede când am părtășie cu tine.” De fiecare dată când auzeam astfel de cuvinte, eram foarte mulțumită. Credeam că sunt persoana cea mai potrivită pentru această datorie și că ea întruchipează cel mai bine valoarea existenței mele. Astfel, adoram această datorie.

În mod neașteptat, în ianuarie 2023, din cauza nevoilor lucrării, am fost redistribuită în echipa de înregistrare a cântecelor. Nu mai înregistrasem niciun cântec de peste patru ani, așa că a trebuit să învăț câteva abilități și tehnici de la zero. Am devenit cea mai puțin competentă persoană din echipă. Înainte, coordonatoare fiind, alți membri ai echipei veneau la mine pentru sfaturi în diverse chestiuni. Acum, trebuia să-i întreb pe ceilalți totul. Oricine din echipă putea să vină să mă îndrume în lucrarea mea și să-mi semnaleze neajunsurile, ceea ce mă făcea să mă simt foarte inconfortabil. M-am gândit: „Înainte, eu rânduiam sarcinile pentru alții. Dar acum, oricine mă poate îndruma pe mine. Unde să mă ascund? Ce vor crede frații și surorile despre mine? Nu merge așa. Trebuie să exersez cântatul cu sârguință și să mă străduiesc să-mi îmbunătățesc abilitățile cât mai repede, astfel încât să nu mi se semnaleze în mod constant problemele.” În ciuda eforturilor mele, încă aveam probleme cu tehnicile de cântat. La fel s-a întâmplat și la filmările pentru videoclipurile corului. Fiindcă nu participasem de mult timp la filmări, expresiile mele păreau nefirești. Deși am exersat din greu, am putut doar să stau în ultimul rând ca parte din fundal, fără să fiu filmată aproape deloc pe parcursul cântecului. Acest lucru m-a supărat și mai tare. M-am gândit: „Nu cânt bine; nu joc bine. Sunt cea mai slabă în toate. Oricât m-aș strădui, nu-i pot ajunge din urmă pe ceilalți. Oare mi-e scris să rămân neînsemnată pentru totdeauna? Atunci care e valoarea îndeplinirii acestei datorii? Cum să dau ochii cu oamenii?” Gândindu-mă la „gloria” mea din trecut și comparând-o cu „decăderea” mea actuală, am plâns de supărare. Această situație mă îndurera și mă înăbușea. Mi-am pierdut tot entuziasmul și chiar m-am gândit să părăsesc echipa. Îmi era tot mai dor de perioada când eram coordonatoare, imaginându-mi mereu că mă voi reîntoarce la acea funcție într-o zi. În felul acela, n-aș mai suferi atât de mult. Atunci aș putea să-mi fac datoria cu ușurință, să rânduiesc sarcinile altora cu stil și să mă bucur în continuare de considerația fraților și surorilor. Știam că starea mea nu e bună. În durerea mea, am venit în fața lui Dumnezeu în rugăciune, rugându-L să mă îndrume ca să ies din această stare.

În timpul devoționalelor mele, mă tot gândeam: este normal să nu fii familiarizat cu abilitățile într-o nouă datorie. Și frații și surorile au avut părtășie cu mine, încurajându-mă să nu-mi fac griji și spunându-mi că, dacă exersam, aveam să progresez în timp. Dar de ce ceea ce altora le părea normal, pe mine mă făcea să mă simt adesea foarte negativă și chiar să vreau să fug? Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă, nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te crezi întotdeauna deosebit – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată calităților altora să le depășească pe ale tale – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât ale tale, iar când descoperi că alții sunt mai buni decât tine, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să devii grijuliu cu reputația ta, incapabil să accepți să fii corectat de alții, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, asta poate face ca ura și gelozia să se ivească în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii superficial când o îndeplinești. O fire arogantă poate face aceste comportamente și practici să se ivească în tine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). M-am comparat cu vorbele lui Dumnezeu și am reflectat. Am ajuns să înțeleg că natura mea era prea arogantă. În ultimii doi ani, câștigasem ceva experiență în datoria mea de coordonatoare și avusesem unele rezultate. Asta m-a făcut să cred că sunt deșteaptă și capabilă în lucrarea mea, mereu liderul oricărui grup. Am crezut că eu trebuie să fiu cea care rânduiește lucrarea pentru alții și nu invers. Chiar și după ce am fost redistribuită la o datorie care presupunea învățarea de noi abilități, am simțit că trebuie să învăț mai repede decât toți ceilalți. Alți membri ai echipei se chinuiseră să cânte și avuseseră nevoie de luni de antrenament sau chiar mai mult ca să-și armonizeze treptat vocile cu toată lumea. Cu toate acestea, mă așteptam să-i ajung din urmă în câteva săptămâni. Fiindcă n-am reușit acest lucru, m-am simțit supărată și negativă. În timpul filmărilor, când am văzut alți frați și surori cu expresii mai bune decât ale mele și mai în formă, m-am simțit și inconfortabil. Când nu am apărut în multe cadre, am devenit negativă și chiar m-am gândit să renunț la datoria mea de cântat. Nu puteam continua într-un mediu care altora le părea obișnuit. Chiar și un mic impediment sau o dificultate măruntă m-a făcut să vreau să mă sustrag de la responsabilitățile mele și să-mi abandonez datoria. Eram cu adevărat arogantă și lipsită de rațiune! Când frații și surorile mi-au oferit îndrumare și ajutor, nu am fost în stare să le tratez în mod corespunzător, simțind chiar că acțiunea lor îmi rănea mândria. Mi-am dat seama că nu eram abătută și negativă fiindcă nu-mi făcusem datoria suficient de bine pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci pentru că eram cea mai slabă din grup și nu primeam admirația și lauda fraților și surorilor. Atunci, am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Care este motivul pentru care îi fac pe oameni să aibă o părere bună despre ei? (Să li se acorde statut în mintea unor astfel de oameni.) Când ți se acordă statut în mintea altora, atunci, când se află în compania ta, ei sunt cuviincioși față de tine și deosebit de politicoși când vorbesc cu tine. Întotdeauna te admiră, întotdeauna te lasă să fii primul în orice, îți fac loc, te flatează și te ascultă. În toate lucrurile, te caută și te lasă să iei decizii. Iar tu ai un sentiment de bucurie din asta – simți că ești mai puternic și mai bun decât oricine altcineva. Tuturor le place această senzație. Este sentimentul de a avea statut în inima cuiva; oamenii vor să se complacă în asta. De asta oamenii concurează pentru statut și toți vor să li se acorde statut în inima altora, să fie stimați și venerați de alții. Dacă nu ar putea obține o astfel de bucurie din statut, nu l-ar urmări. De exemplu, dacă nu ai avea un statut în mintea cuiva, acesta nu ar discuta cu tine de pe picior de egalitate, tratându-te ca pe un egal. Te-ar contrazice când e necesar, nu ar fi politicos sau respectuos cu tine și ar putea chiar să plece înainte ca tu să fi terminat de vorbit. Te-ai simți deranjat? Nu îți place când oamenii te tratează așa; îți place când te măgulesc, te admiră și te venerează în fiecare moment. Îți place când ești în centrul tuturor lucrurilor, totul se învârte în jurul tău și toată lumea te ascultă, te admiră și se supune conducerii tale. Nu e asta o dorință de a domni ca un rege, de a avea putere? Cuvintele și acțiunile tale sunt motivate de urmărirea și dobândirea statutului, iar tu rivalizezi, te iei la ceartă și concurezi cu ceilalți pentru acesta. Scopul tău este să pui mâna pe o poziție și să-i faci pe aleșii lui Dumnezeu să te asculte, să te sprijine și să te venereze. Odată ce ai pus mâna pe acea poziție, tu ai obținut atunci putere și te poți bucura de beneficiile statutului, de admirația celorlalți și de toate celelalte avantaje care vin cu acea poziție” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost profund mișcată și am înțeles imediat că reticența mea de a renunța la datoria mea anterioară de coordonatoare a provenit din dorința profundă de a fi admirată și din setea mea de beneficii ale statutului. Reflectând la timpul petrecut în echipa anterioară, când eu rânduiam totul bine, am primit laudele tuturor. În plus, frații și surorile îmi respectau părerile, liderul de echipă discuta despre toate problemele cu mine și toată lumea îmi vorbea foarte politicos. Într-un astfel de mediu, chiar am simțit că sunt importantă, primind atenție și admirație din partea tuturor. Mi-a plăcut mult acel sentiment. După ce am început datoria de cântat, nu am putut să țin pasul cu ceilalți membri ai echipei în diverse privințe. Nimeni nu mi-a mai cerut părerea și nu m-a mai consultat privind aspectele lucrării și, în schimb, toată lumea îmi dădea frecvent sugestii, așa că voiam să scap din acest mediu. Pentru a-mi îmbunătăți nivelul abilităților, mă trezeam devreme și mă culcam târziu ca să exersez cântatul, depunând mai mult efort decât alții și sperând că într-o zi voi redobândi admirația și laudele celorlalți. Chiar dacă nu aș fi remarcabilă, măcar nu aș fi ignorată în toate privințele, ca acum. Știam bine că îmbunătățirea cântatului era un proces treptat, dar tot îmi doream rezultate rapide. Când nu am văzut progrese semnificative după o perioadă de efort, am devenit negativă și mi-am pierdut tot entuziasmul. Acum mi-am dat seama că nu-mi doream doar să cânt bine cântecele, ci să-mi îmbunătățesc abilitățile repede, ca să scap de situația actuală în care eram neglijată și ignorată și să devin o persoană apreciată în grup. Am comparat diversele mele manifestări cu ceea ce au expus cuvintele lui Dumnezeu și mi-am dat seama că nu fusesem dispusă să fiu îndrumată de alții, că nu voisem să fiu ignorată și că dorisem întotdeauna să am ultimul cuvânt și autoritatea de a prelua comanda într-un grup. Am căutat să fiu susținută și privită cu considerație, dorind să-mi asigur un loc în inimile tuturor. Nu însemna că merg pe calea antihriștilor? M-am simțit foarte speriată și am venit repede în fața lui Dumnezeu pentru rugăciune: „O, Dumnezeule! Am fost intransigentă și răzvrătită în ultimul timp. Doar pentru că n-am primit admirația și atenția fraților și surorilor, am vrut să mă eschivez de la responsabilitățile mele și să-mi abandonez datoria și n-am putut să mă supun suveranității și rânduielilor Tale. Acum îmi dau seama că sunt pe o cale greșită. Sunt dispusă să mă pocăiesc. Te rog să mă îndrumi ca să mă înțeleg mai profund!”

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; de aceea iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii își prioritizează mereu reputația și statutul în tot ceea ce fac. Tratează reputația și statutul ca pe țelurile vieții lor. Oare nu era urmărirea mea la fel cu a antihriștilor? Privind în urmă, încă de când eram copil, părinții și profesorii mei m-au învățat că viața trebuie trăită cu ambiție, că în orice grup ar trebui să mă străduiesc să fiu cea mai bună și să devin un exemplu de urmat pentru alții și că numai astfel viața mea poate să aibă valoare. Mi-am amintit că, în copilărie, înainte să particip la diverse competiții, îmi evaluam mai întâi șansele de câștig. Dacă eram încrezătoare că voi câștiga, participam; dacă șansele mele erau mici, preferam să nu particip decât să risc să mă fac de râs. În mintea mea, nu exista conceptul de „Important e să participi”, ci doar „Să câștigi e totul”. Această abordare se transferase în îndatoririle mele în casa lui Dumnezeu. Întotdeauna mi-am dorit să-mi îndeplinesc îndatoririle la care eram pricepută, deoarece îmi scotea la iveală capacitatea de muncă și dobândeam aprobarea celorlalți. Nu eram dispusă să preiau sarcini la care nu mă pricepeam, fiindcă nu voiam ca frații și surorile să-mi vadă latura ignorantă și stângace. Am văzut că fiecare dezvăluire și acțiune a mea se învârteau în jurul reputației și statutului. Am dezvăluit exact firea unui antihrist. Când aveam reputație și statut, mă simțeam plină de energie în lucrarea mea și consideram că datoria este valoroasă și semnificativă. Odată ce mi-am pierdut reputația și statutul, mi-am pierdut și dorința de a-mi face datoria. Să reflectez și să planific pentru reputația și statutul meu au devenit la fel de naturale ca hrănitul și dormitul de zi cu zi. Filozofii satanice precum „Un om îşi lasă numele în urma oricărui loc unde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” se înrădăcinaseră adânc în inima mea, devenind obiectivele și standardele pentru modul în care mă purtam. Dacă nu mă pocăiam și nu mă schimbam, mai devreme sau mai târziu, aveam să fiu dezvăluită și eliminată de Dumnezeu pentru urmarea căii unui antihrist care caută reputație și statut.

La o adunare, am auzit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat o cale clară de practică și o înțelegere a cerințelor lui Dumnezeu pentru umanitate. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dat fiind că dorești să rămâi pașnic în casa lui Dumnezeu, ca membru, ar trebui mai întâi să înveți cum să fii o ființă creată bună și cum să-ți îndeplinești îndatoririle conform locului tău. În casa lui Dumnezeu, atunci ai deveni o ființă creată care se ridică la așteptările numelui său. Ființa creată reprezintă identitatea ta și titlul tău exterior și ar trebui să fie însoțită de manifestări și de un fond specifice. Ideea nu este doar să deții titlul; însă dat fiind că ești o ființă creată, ar trebui să îndeplinești îndatoririle unei ființe create. Dat fiind că ești o ființă creată, ar trebui să îndeplinești responsabilitățile corespunzătoare. Așadar, care sunt îndatoririle și responsabilitățile unei ființe create? Cuvântul lui Dumnezeu prezintă clar îndatoririle, obligațiile și responsabilitățile ființelor create, nu-i așa? Începând de azi, ești un membru veritabil al casei lui Dumnezeu, și anume, te recunoști drept una dintre ființele create ale lui Dumnezeu. În consecință, începând de azi, ar trebui să-ți reconsideri planurile vieții. Nu ar trebui să mai urmărești, ci să renunți la idealurile, dorințele și obiectivele pe care le-ai stabilit înainte pentru viața ta. În schimb, ar trebui să-ți schimbi identitatea și perspectiva, pentru a planifica obiectivele vieții și direcția pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. În primul și în primul rând, obiectivele și direcția ta nu ar trebui să fie să devii conducător, să conduci sau să excelezi în orice industrie, să devii un personaj renumit care îndeplinește o anumită sarcină sau care stăpânește o anumită aptitudine. Obiectivul tău ar trebui să fie să-ți accepți datoria de la Dumnezeu, adică să știi ce lucrare ar trebui să faci acum, în acest moment, și să înțelegi ce datorie trebuie să îndeplinești. Trebuie să întrebi ce îți cere Dumnezeu și ce datorie a fost rânduită pentru tine în casa Lui. Ar trebui să înțelegi și să dobândești claritate cu privire la principiile care ar trebui înțelese, dobândite și respectate în legătură cu datoria respectivă. Dacă nu poți să le ții minte, poți să le scrii pe hârtie sau să le înregistrezi în computerul tău. Ia-ți timpul necesar ca să le analizezi și să cugeți la ele. Ca membru al ființelor create, obiectivul principal al vieții tale ar trebui să fie să-ți îndeplinești datoria ca ființă creată și să fii o ființă creată calificată. Acesta este cel mai important obiectiv al vieții pe care ar trebui să-l ai. Al doilea, mai specific, este cum să îți îndeplinești datoria ca ființă creată și să fii o ființă creată calificată. Firește, orice obiective sau indicații privind reputația, statutul, vanitatea, viitorul tău și așa mai departe ar trebui abandonate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Dumnezeu cere fiecărei ființe create să-și îndeplinească îndatoririle în funcție de locul său și să știe care sunt lucrările și îndatoririle sale actuale. Orice obiectiv legat de propria reputație, de statut sau de viitor ar trebui să fie abandonat. Datoria mea actuală este cântatul. Ar trebui să mă concentrez mai mult pe studiul abilităților și tehnicilor de cântat și să mă străduiesc să-mi îmbunătățesc cântatul cât mai curând posibil. Nu ar trebui să mă agăț de gloria funcției mele anterioare de coordonatoare și nici să mă preocupe modul în care reputația și statutul meu sunt afectate în timp ce exersez cântatul. Aceste manifestări nu arătau că eram cu picioarele pe pământ în îndeplinirea îndatoririlor. Înțelegând acest lucru, am încercat tot posibilul să exersez conform cuvintelor lui Dumnezeu, concentrându-mă pe abordarea firii mele corupte și a punctelor de vedere false în procesul de exersare a cântatului. Ori de câte ori eram îngrijorată de reputație și de statut și ezitam să cânt deschis, mă rugam în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume și să mă ajute să renunț la mândrie și la statut. Deși, uneori, încă mă simțeam deznădăjduită și supărată că nu cânt bine, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, eram clar conștientă că punctul meu de vedere despre urmărire era greșit. Dumnezeu nu le cere oamenilor să fie lideri sau figuri remarcabile în niciun domeniu, ci mai degrabă le spune acestora să-și asume îndatoririle și responsabilitățile. Dându-mi seama de acest lucru, mi-am corectat rapid emoțiile negative și am devenit mai puțin constrânsă când cântam. După o vreme, supraveghetorul nostru a spus că am făcut unele progrese la cântat și mi-a permis să particip la înregistrare. Văzând această mică îmbunătățire a abilităților mele, m-am simțit foarte fericită. Și mi-am dat seama că progresul în abilități este strâns legat de intrarea în viața personală. Când m-am concentrat pe reputația și pe statutul meu, m-am simțit legată și constrânsă în toate și nu puteam să simt îndrumarea lui Dumnezeu în datoria mea. Dar când am fost dispusă să-mi las deoparte mândria și statutul și să-mi exersez cu seriozitate abilitățile, am descoperit, fără să-mi dau seama, câteva căi de practică.

Prin această experiență, mi-am dat seama cu adevărat că urmărirea reputației și a statutului, mai degrabă decât a adevărului, nu m-a ajutat să-mi fac bine datoria. În schimb, a avut impact asupra lucrării bisericii. Mi-am mai dat seama că această realocare în datoria mea a fost marea protecție a lui Dumnezeu pentru mine. Mi-a permis să-mi văd corupția și neajunsurile, să-mi găsesc locul potrivit, să mă supun și să-mi fac datoria cu liniște sufletească. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!