de Owen, Spania

În 2018 realizam videoclipuri în biserică. Fiindcă mi-am îmbunătățit repede abilitățile profesionale și-mi ajutam frații și surorile să rezolve unele probleme și dificultăți, toată lumea avea o părere bună despre mine, iar conducătorii îmi încredințau unele sarcini importante. Să primesc aprecierea conducătorilor și stima deosebită a fraților și surorilor mi-a dat un puternic sentiment de împlinire și mi-a sporit entuziasmul. Deși nu eu eram liderul de echipă, identificam și analizam prompt problemele din lucrarea noastră. Mereu îmi dădeam silința să îndeplinesc sarcinile atribuite de conducători și de liderii de echipă, așa că simțeam că am o povară destul de mare pentru datoria mea și eram relativ ascultător. Mai ales când am văzut că unii frați și unele surori din jurul meu au devenit negativi și delăsători în îndatoririle lor și nu-și făceau bine îndatoririle fiindcă erau nemulțumiți de sarcinile atribuite de biserică, m-am gândit că, dacă aș întâlni o astfel de situație, nu m-aș comporta ca ei; aș fi tot ascultător.

Într-o zi din 2022, liderul de grup mi-a zis că nu aveau destui oameni pentru lucrarea bazată pe texte. Fiindcă în grupul nostru nu era mult de muncă și eram destul de priceput la scris și puteam de obicei să am părtășie despre adevăr ca să rezolv unele probleme, după o evaluare cuprinzătoare, conducătorii au decis ca eu să fac lucrare bazată pe text. Când am auzit această veste, pur și simplu nu mi-a venit să cred. M-am gândit: „Îmi vor reatribui datoria? Mi-e bine în grupul ăsta. Frații și surorile mă acceptă și oameni din alte grupuri vin să-mi ceară sfaturi. Asta mă face să dau bine! Dacă plec să fac lucrare bazată pe text, nu înțeleg principiile și nu știu cât îmi va lua să ajung la nivelul celorlalți, având în vedere că încep de la zero, nu cumva o să fiu cel mai slab din grup? Pur și simplu nu înțeleg. De ce au trebuit să mă aleagă pe mine?” M-am gândit la unele surori pe care le cunoșteam și se pricepeau la scris. La scurt timp după ce au început să facă lucrare bazată pe text, au fost realocate fiindcă nu erau potrivite pentru post. Am simțit că nu eram la fel de bun ca ele și, dacă nu puteam să fac lucrarea bine, avea să fie umilitor. Indiferent cum comparam cele două îndatoriri, simțeam că actuala era mai stabilă și mai prestigioasă. Cu cât mă gândeam mai mult așa, cu atât simțeam că erau prea pripiți conducătorii în decizia lor, că nu-mi înțeleseseră clar punctele forte înainte să mă transfere. M-am plâns la lidera de echipă: „Conducătorii n-au evaluat situația aceasta cu atenție? Mă pricep mai bine să fac videoclipuri. Lucrarea bazată pe text nu e punctul meu forte; dacă ar fi să mă duc, nu m-aș descurca bine. N-ar trebui să se mai gândească, luând în calcul punctele mele forte?” Am crezut că lidera de echipă va empatiza cu mine din perspectiva mea și că poate le va vorbi conducătorilor, ca să se mai gândească la realocarea mea. Dar ea a avut părtășie că ar trebui să iau în calcul mai întâi nevoile lucrării bisericii. Mi-am dat seama că n-ar trebui să mă opun, ci în primul rând să mă supun.

Ulterior, am căutat principiile despre ajustarea atribuirii datoriei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Casa lui Dumnezeu rânduiește ca oamenii să realizeze anumite îndatoriri nu pe baza preferințelor lor, ci pe baza nevoilor lucrării și ținând cont de faptul că o persoană poate să obțină sau nu rezultate realizând acea datorie. Ați spune că ar trebui casa lui Dumnezeu să rânduiască îndatoriri pe baza preferințelor individuale? Ar trebui să folosească oamenii cu condiția de a le satisface preferințele personale? (Nu.) Care dintre aceste aspecte se aliniază la principiile casei lui Dumnezeu privind folosirea oamenilor? Care se aliniază la adevărurile-principii? Este vorba de alegerea oamenilor conform nevoilor lucrării din casa lui Dumnezeu și rezultatelor obținute de oameni în îndeplinirea îndatoririlor lor” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles următorul lucru: în biserică, să atribui îndatoriri în funcție de priceperea individului este doar un aspect. Cel mai important lucru e să faci asta în funcție de nevoile din lucrarea bisericii. Acum nu sunt destui oameni pentru lucrarea bazată pe text, iar în grupul meu nu e multă treabă de făcut. Chiar și fără mine, progresul nu va fi întârziat. Ar trebui să iau în calcul mai întâi lucrarea bisericii și să las deoparte alegerile și cerințele personale. Dacă îmi satisfac doar propriile preferințe, sunt prea egoist. Recunoscând acest lucru, nu m-am mai simțit atât de potrivnic în inima mea.

Mai târziu am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă o persoană crede în Dumnezeu, dar nu ține seama de cuvintele Sale, nu acceptă adevărul sau dacă nu se supune orchestrărilor și rânduielilor Sale; dacă doar manifestă anumite comportamente bune, dar nu e capabilă să se răzvrătească împotriva trupului și să renunțe la nimic din interesele sale sau mândria sa; dacă, deși după aparențe își face datoria, trăiește încă în conformitate cu firile sale satanice și nu a renunțat în niciun fel la filosofiile și felurile de existență ale Satanei și nu și le-a schimbat, cum înseamnă asta să crezi în Dumnezeu? […] Indiferent de câți ani cred, ei nu au stabilit o relație normală cu Dumnezeu; indiferent ce fac sau ce li se întâmplă, primul lucru la care se gândesc este: «Vreau să acționez în cutare și cutare fel. Care abordare ar fi în interesul meu și care abordare nu ar fi? Ce s-ar putea întâmpla dacă aș face un lucru sau altul?» Acestea sunt lucrurile la care se gândesc mai întâi. Ei nu se gândesc deloc la ce fel de practică L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar aduce mărturie pentru El sau I-ar satisface intențiile și nici nu se roagă și nu caută care sunt cerințele lui Dumnezeu și ce spun cuvintele Sale. Ei nu acordă niciodată atenție intențiilor sau cerințelor lui Dumnezeu și modului în care oamenii ar trebui să practice pentru a-L mulțumi. Deși uneori se roagă înaintea lui Dumnezeu și au părtășie cu El, ei doar vorbesc cu ei înșiși, nu caută sincer adevărul. Atunci când se roagă lui Dumnezeu și Îi citesc cuvintele, nu raportează aceste lucruri la problemele pe care le întâlnesc în viața reală. Așadar, cum tratează ei suveranitatea, rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu, în mediul pregătit de El? Când se confruntă cu lucruri care nu sunt în acord cu voința lor, li se împotrivesc în inimile lor și încearcă să le evite. Când se confruntă cu lucruri care le implică interesele, își frământă mintea și se gândesc la toate modurile posibile de a-și proteja interesele – chiar dacă nu pot obține un avantaj, nu pot permite ca interesele lor să fie lezate. Ei nu caută să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, ci doar propriile dorințe. Înseamnă asta să crezi în Dumnezeu? Au astfel de oameni o relație cu Dumnezeu? Nu, nu au. Ei trăiesc într-o manieră josnică, dezgustătoare, intransigentă și urâtă. Nu numai că nu au nicio relație cu Dumnezeu, dar se și opun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu la fiecare pas. Ei spun în mod repetat: «Fie ca Dumnezeu să dețină suveranitatea peste toate și să domnească în viața mea. Sunt dispus să-L las pe Dumnezeu să ia tronul, să domnească și să guverneze în inima mea. Sunt dispus să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.» Cu toate acestea, când se confruntă cu lucruri care le lezează interesele, nu se pot supune. În loc să caute adevărul într-o situație pregătită de Dumnezeu, vor să schimbe situația sau să scape de ea. Nu vor să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu; vor să facă lucrurile conform propriei voințe, iar interesele lor nu trebuie să sufere nici cea mai mică pierdere. Ignoră complet intențiile lui Dumnezeu, preocupându-se doar de propriile interese, de propriile circumstanțe și de propriile stări de spirit și sentimente. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu? (Nu.)” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ritualuri religioase”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, atunci când credincioșii sinceri în Dumnezeu întâlnesc lucruri care nu sunt în acord cu noțiunile lor sau când interesele lor au de suferit, ei vor căuta activ adevărul ca să-și înlăture corupția, vor găsi răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu și vor aștepta luminarea și îndrumarea Lui. Cei care nu caută adevărul și sunt iraționali se vor concentra doar asupra oamenilor sau asupra situațiilor când întâlnesc lucruri care nu sunt în acord cu noțiunile lor și poate chiar se vor plânge de Dumnezeu și vor refuza să se supună orchestrărilor și rânduielilor Lui. Raportând acest lucru la mine, de câte ori mă gândeam că nu pot fi apreciat de ceilalți când fac lucrare bazată pe text și că sunt dezvăluit ca inutil, am încercat să mă justific și să caut scuze, ascunzându-mă în spatele lipsei de aptitudini, subliniindu-mi intenționat slăbiciunile, sperând că lidera de echipă îmi va arăta compasiune și înțelegere, astfel încât să pot să rămân în acel grup și să-mi păstrez statutul. Când încă nu-mi ieșise în cale asta și mă bucuram de prestigiul meu, am pretins că mă supun lui Dumnezeu și că accept lucruri de la El. Însă, când m-am confruntat cu lucruri care nu erau în acord cu noțiunile mele sau care îmi prejudiciau interesele personale, am protestat și m-am împotrivit, m-am simțit sfidător și nemulțumit față de orchestrările lui Dumnezeu. În plus, am dat vina pe alții, pretinzând că rânduielile conducătorilor nu sunt rezonabile. Gândindu-mă atent, în mod clar, conducătorii făceau o realocare chibzuită bazată pe nevoile lucrării, iar eu mă pricepeam puțin la scris; nu era ca și cum eram total nepriceput. Dar, fiindcă am simțit că această realocare urma să-mi afecteze reputația și statutul, m-am plâns și m-am împotrivit. Am fost cu adevărat absurd! Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispus să accept asta de la El și să mă supun și să-mi dau silința să fac lucrarea bazată pe text.

După reatribuirea datoriei mele, am văzut că majoritatea fraților și surorilor de acolo aveau abilități de scriere mai bune decât mine. Unii fuseseră conducători, iar alții făcuseră lucrarea bazată pe text timp de mulți ani, înțelegeau bine principiile, discutau probleme și-și exprimau părerile clar și cu perspicacitate. Eram destul de invidios. Fără să știu, am devenit puțin frustrat, gândindu-mă că doar ce începusem și că eram deja cu mult în urma lor și m-am întrebat: „Când o să pot să ajung la nivelul lor?” Dar nu m-am descurajat prea tare. Știind că nu prea cunoșteam principiile, profesia și alte aspecte, am stat să mă familiarizez cu principiile, am căutat îndrumare și am învățat de la frați și surori când n-am înțeles ceva. Dar, fiind nou în această datorie, nu aveam nicio idee bună când discutam despre probleme cu frații și surorile. Ocazional, când mi-am exprimat niște păreri, au fost nepotrivite și m-am simțit destul de rușinat. În ritmul acesta, cu cât lucram mai mult, cu atât mai rău păream – să nu mai zic că nu-i făceam pe oameni să mă respecte. Mi-am făcut griji că frații și surorile vor crede că am un calibru prea slab și că nu merit să fiu cultivat. Văzând cât de importantă și de solicitantă era această lucrare, m-am îngrijorat și mai tare că n-o să mă descurc și că o să fiu realocat. Ar fi fost foarte umilitor. De atunci, mi-am făcut mereu datoria fără tragere de inimă. Mă holbam la ecranul calculatorului, cu mintea goală. Îmi lipseau interesul și motivația să învăț profesia. În inima mea era un sentiment constant și inexplicabil de demoralizare. Uneori, chiar mi-am imaginat că se pot răzgândi conducătorii și mă pot trimite înapoi, gândindu-mă că ar fi mai bine decât să fiu dezvăluit ca inutil și să trec neobservat aici. Ulterior, sora care mă instruia în profesie a identificat unele probleme de principiu în îndatoririle mele. Când le-a analizat, chiar a subliniat aceste probleme și abateri în cadrul echipei. M-am simțit foarte jenat. Fără să vreau, mi-au venit în minte amintiri de când făceam videoclipuri. Pe atunci, eram renumit. Oamenii veneau la mine cu întrebări și, de cele mai multe ori, eu eram cel care le arăta greșelile celorlalți. Acum, însă, devenisem un exemplu negativ și mi se evidențiau constant greșelile. Erau pur și simplu două extreme! Acest contrast m-a făcut să fiu și mai negativ. M-am gândit chiar să le zic conducătorilor că nu sunt capabil de această lucrare și că vreau să mă întorc la făcut videoclipuri. Dar m-am temut că alții vor zice că nu sunt ascultător, așa că mi-am îndeplinit îndatoririle fără tragere de inimă.

Într-o zi, mi-am amintit brusc cuvintele lui Dumnezeu care ziceau: „Dacă vezi că apar probleme și nu cauți cu promptitudine adevărul pentru a le rezolva și aștepți până când acestea s-au acumulat și au împiedicat lucrarea, iar bruma de hotărâre pe care o ai deja nu poate rezista sub presiunea îndeplinirii datoriei tale, atunci vei deveni negativ până în punctul în care te vei prăbuși și, cu siguranță, nu vei putea rămâne ferm” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”]. Mi-am dat seama că e foarte periculos să nu abordezi această stare negativă. Deși, în aparență, îmi făceam datoria, nu o făceam din inimă. Îmi aminteam adesea vremurile când eram stimat și lăudat de alții și n-am făcut niciodată tot ce-mi stătea în putință. Mi-am dat seama că această problemă trebuia rezolvată și că nu puteam continua să fiu superficial și să mă amăgesc așa. Mai târziu, când reflectam, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii nu ar trebui să considere că sunt perfecți, foarte distinși, foarte nobili, ori foarte diferiți de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te crezi întotdeauna deosebit – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să îți fie superiori sau să fie mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu permiți niciodată punctelor forte ale altora să le depășească pe ale tale – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât ale tale, iar când descoperi că alții sunt mai buni decât tine, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face incapabil să accepți să fii corectat de alții din cauza dorinței de a-ți proteja mândria, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, asta poate face ca ura și invidia să se ivească în inima ta și poți să te simți constrâns și chiar să nu dorești să-ți faci datoria și să devii superficial când o faci. O fire arogantă poate face aceste comportamente și practici să se ivească în tine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să găsesc motivul negativității mele. Mereu am crezut că sunt capabil și am avut o părere bună despre mine, vrând să fiu într-o postură preeminentă, cu oameni care să mă înconjoare și să mă laude oriunde mă duc. Când n-am putut să câștig stima celorlalți sau să fiu în centrul atenției, am devenit negativ și am vrut să scap din situația asta. Totul s-a întâmplat din cauza naturii mele prea arogante. Doar ce începusem să practic lucrarea bazată pe text și erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam și pe care nu știam cum să le fac. Niciun principiu nu poate fi învățat doar ascultându-l sau citindu-l de câteva ori; e nevoie de o perioadă de învățare practică. În acest timp, greșelile și eșecurile sunt inevitabile. Oamenii care chiar au rațiune pot aborda corect aceste lucruri. Dar eu n-aveam deloc conștiință de sine. Oriunde mă duceam, voiam să arăt că sunt special. Era clar că eram la început, dar eram nerăbdător să realizez ceva ca să-mi etalez abilitățile, astfel încât frații și surorile să vadă că am calibru bun. Când nu m-am putut descurca bine, n-am fost la înălțime sau n-am fost în centrul atenției, am devenit negativ și delăsător, pierzându-mi motivația de a învăța profesia. M-am gândit chiar să renunț la datoria mea și să plec. Mi-am dat seama că eram cu adevărat arogant și mă consideram mare și tare. Eram singurul responsabil de suferința pe care o înduram.

Am început să gândesc: „De ce eram așa motivat când făceam videoclipuri în trecut, iar acum, că fac lucrare bazată pe text, nu reușesc să mă entuziasmez deloc?” Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și mi-am înțeles întrucâtva starea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă oamenii au o inimă care iubește adevărul, vor avea motivația de a urmări adevărul și vor fi capabili să lucreze din greu la practicarea adevărului. Vor fi capabili să se lepede de ceea ce ar trebui lepădat și să renunțe la ceea ce ar trebui renunțat. Mai ales când vine vorba de lucruri care țin de propria lor faimă, de propriul câștig și statut, ei sunt, de asemenea, capabili să renunțe la acele lucruri. Dacă nu poți renunța la interesul propriu, la faimă, la câștig și la statut înseamnă că nu iubești adevărul și nu ai motivația de a urmări adevărul. Când ți se întâmplă lucruri, trebuie să cauți adevărul și să-l practici. Dacă, în acele momente în care trebuie să practici adevărul, ai mereu motive egoiste și nu poți renunța la interesul tău propriu, nu vei putea pune adevărul în practică. Dacă, indiferent ce ți se întâmplă, nici nu cauți adevărul, nici nu-l pui în practică, atunci nu ești o persoană care iubește adevărul. Indiferent câți ani crezi în Dumnezeu, nu vei dobândi adevărul. Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent ce lucrare le rânduiește biserica să facă, ei iau în considerare mereu: «A face acest lucru va fi avantajos sau benefic pentru mine? Dacă va fi, o voi face; dacă nu, atunci nu o voi face.» O persoană ca aceasta nu practică adevărul – așadar, poate să-și facă bine datoria? Cu siguranță nu poate. Chiar dacă nu pari în exterior să fi făcut rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și, indiferent ce ți se întâmplă, îți pasă doar de propria reputație și de propriul statut, de interesul tău propriu și de ce beneficii poți obține – aceasta înseamnă că ești o persoană care caută profitul mai presus de orice și care este, de asemenea, egoistă și josnică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu spun că, dacă oamenii au o inimă care iubește adevărul, când vin peste ei lucruri care le afectează vanitatea, statutul și interesele, ei pot să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva trupului lor ca să practice adevărul. Am reflectat la felul în care, atunci când făceam videoclipuri, am crezut că sunt împovărat și ascultător și m-am considerat o persoană care urmărea adevărul. Abia când m-am confruntat cu realitatea am realizat că, înainte, nu încercam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci doar făceam o lucrare când aceasta nu implica interesele proprii. Acum, îmi tot doream să mă întorc la realizat videoclipuri nu pentru că iubeam acea datorie, ci pentru că nu puteam renunța la susținerea și stima fraților și surorilor. Deși, în aparență, nu aveam titlu de lider de echipă, frații și surorile aveau o impresie bună despre mine în inimile lor. De câte ori rezolvam o problemă sau făceam ceva bine, primeam stima și lauda lor, de care mă bucuram enorm. Așadar, indiferent ce preț am plătit sau cât de mult am suferit, nu m-am plâns deloc. Pe de altă parte, lucrarea bazată pe text m-a făcut să mă simt umilit. Aici, a trebuit să învăț totul de la zero și nimeni nu-mi acorda atenție. Mi-a fost imposibil să fiu învățător pentru alții, ca înainte. Nu doar că a trebuit să mă las deoparte pe mine și să le pun întrebări de bază altora, aveam atâtea neajunsuri în profesia aceasta, încât a trebuit și să accept constant îndrumare. Nu voiam să-mi înfrunt neajunsurile; voiam doar să mă delectez cu buchete și aplauze și să mă bucur de stima și lauda celorlalți. Mi-am imaginat chiar că, într-o zi, conducătorii mă vor lăsa să încep să fac iar videoclipuri, ca să continui să fiu înconjurat și lăudat de oameni. Dar acest rezultat n-a venit niciodată. În schimb, a venit dezvăluirea continuă a corupției și neajunsurilor mele. Așadar, am ajuns să fiu negativ și supărat și mi-am pierdut motivația în îndeplinirea datoriei. Atunci am realizat că, în trecut, îmi făcusem datoria doar de dragul reputației și al statutului și că nu-mi privisem deloc datoria ca pe o responsabilitate.

În acea perioadă am căutat frecvent și am reflectat asupra stării mele. Am citit cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au obținut faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i privește cu respect sau nu-i urmează, devin abătuți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și se întreabă, în sinea lor: «Am eșuat crezând în Dumnezeu în acest fel? Nu am nicio speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i ridice în slăvi când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce acordă ei mereu importanță unor astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că antihriștii iubesc îndeosebi reputația și statutul. Ei cred în Dumnezeu, se leapădă de lucruri și se consumă doar de dragul reputației și al statutului. Odată ce-și pierd statutul, e ca și cum le-ar fi luată viața; își pierd interesul și motivația în toate. Reflectând asupra propriului comportament, am realizat că eram exact ca un antihrist, tânjind după admirație și venerație din partea altora și chiar considerând că urmărirea reputației și a statutului este un lucru pozitiv. Timp de mulți ani am alergat după asta. Acasă, tata îmi spunea adesea „să te distingi” și „să aduci onoare familiei” și că poți avea un viitor doar dacă ești un om de succes. La școală, profesorii mi-au insuflat ideea că „omul se luptă în sus; apa curge în jos.” Aceste lucruri mi-au fost continuu insuflate în gânduri, făcându-mă să iubesc tot mai mult reputația și statutul și să fiu dispus să îndur orice greutate pentru acestea. În timpul anilor de școală, pentru a lua note mari și pentru a câștiga lauda și admirația profesorilor și colegilor, beam cafea ca să stau să fac teme până târziu și chiar mergeam la ore când eram bolnav. În ultimii câțiva ani la biserică, în timp ce făceam videoclipuri, în aparență, am îndurat greutăți și am plătit prețul, dobândind abilități și muncind mai mult, totul cu scopul de a câștiga admirația celorlalți. Când datoria mi s-a schimbat și n-am mai primit admirație de la ceilalți, iar greșelile mele chiar mi-au dezvăluit propriile neajunsuri și deficiențe, m-am descurajat, neînțelegând și fiind nemulțumit de circumstanțele rânduite de Dumnezeu, și mi-am pierdut motivația de a-mi face datoria. Am văzut că trăiam pentru reputație și statut, gândindu-mă constant cum să câștig admirația celorlalți. Ceea ce am urmărit era complet contrar cerințelor lui Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care zic: „Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să ți-l însușești. Nu există un oarecare caracter de împotrivire față de Dumnezeu în toate acestea?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Deși n-am recurs încă la a-i cuceri pe oameni, la a mă impune sau la a crea o împărăție independentă de dragul statutului, ca un antihrist, și încă n-am comis fapte rele evidente, intențiile și perspectivele din spatele lucrurilor pe care le urmăream erau greșite. Mereu am căutat să am un loc în inimile oamenilor. Să continui pe această cale e periculos și e un lucru detestat de Dumnezeu. Realizând asta, am fost foarte recunoscător pentru protecția lui Dumnezeu.

Prin această reatribuire a datoriei mele, am fost îndemnat să reflectez asupra căii greșite pe care mergeam și să mă întorc în timp. Aceasta e mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Deși nu mai aveam oportunitatea să ies în evidență și să fiu în centrul atenției, am fost capabil să mă supun cu sinceritate. Am simțit și regret pentru că am irosit atât de mult timp în ultimii câțiva ani. Dacă aș fi depus același efort în urmărirea adevărului și în a mă cunoaște în loc să caut statut, aș fi mai rezonabil, mai ascultător față de Dumnezeu și mai puțin răzvrătit și corupt decât sunt acum. Ca să abordez aceste probleme, am mai citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă vrei să fii devotat în toate lucrurile și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu, nu poți face asta doar făcând o singură datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care ți-o dă Dumnezeu. Fie că este pe gustul tău și se potrivește cu interesele tale, fie că este ceva ce nu îți place sau nu ai mai făcut niciodată și ți se pare dificil, ar trebui să o accepți și să te supui. Nu numai că trebuie să o accepți, ci trebuie, de asemenea, să cooperezi în mod proactiv, să înveți abilitățile profesionale și să dobândești experiență și pătrundere. Chiar dacă înduri greutăți sau oboseală, umilire sau ostracizare, trebuie totuși să o faci cu devotament. Doar practicând în acest fel vei putea fi devotat în toate lucrurile și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să o faci ca pe datoria ta, nu ca pe propria ta afacere. Cum ar trebui să înțelegi datoria? Datoria este ceva ce Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva să facă; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea să ții cont de intențiile lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se consumă într-adevăr pentru Dumnezeu nu trebuie să refuze niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu trebuie să refuze nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți sunt implicate, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practică, care înseamnă să practici adevărul și să fii devotat în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este esența aici? Este în cuvintele «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu se aliniază neapărat la dorințele tale și nu sunt neapărat întotdeauna lucruri pe care îți place să le faci sau pe care îți face plăcere să le accepți. Există unele sarcini la care nu ești priceput și trebuie să înveți să le faci; există unele care sunt dificile; altele care necesită să suferi. Dar indiferent despre ce este vorba, atât timp cât este ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, ar trebui să accepți din partea lui Dumnezeu; ar trebui să-ți asumi această datorie și să pui suflet în îndeplinirea ei, astfel încât să-ți poți oferi devotamentul și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Deși te-ai făcut de râs, poți învăța din asta care sunt problemele și deficiențele tale, poți învăța că nutrești o dragoste pentru vanitate și poți ajunge să înțelegi că nu ești o persoană desăvârșită. Acest lucru este benefic pentru cunoașterea de sine, așa că a te face de râs nu este un lucru rău. Nu există oameni desăvârșiți; toți oamenii au firi corupte, precum și deficiențe și neajunsuri, și toți oamenii dezvăluie corupție, spun și fac lucruri greșite și întâmpină eșecuri și înfrângeri. Așa că toți experimentează momente în care se fac de râs și sunt stânjeniți. Acest lucru este foarte normal. Oamenilor le este teamă să nu se facă de râs în principal pentru că sunt prea vanitoși. Când poți renunța la vanitatea ta și poți aborda corect această chestiune, data viitoare când te vei face de râs, nu te vei mai simți rușinat, nu-ți va mai păsa că îți afectează reputația și nu vei mai deveni demoralizat din această cauză. În acest punct, umanitatea ta se va fi maturizat. Nu este acesta un lucru bun? (Ba da.) Așadar, când te faci de râs, nu te gândi că ai ghinion și nu căuta scuze pentru a-ți proteja vanitatea și mândria. Când alții se fac de râs, nu râde nici tu de ei. Aceste lucruri sunt foarte normale și toată lumea le va experimenta. Când experimentezi multe eșecuri și obstacole, umanitatea ta devine treptat matură și călită, iar apoi, când vei întâlni din nou aceste lucruri, nu vei mai fi constrâns și vei putea să-ți faci datoria în mod normal. În acest punct, umanitatea ta va fi normală, iar rațiunea ta va fi și ea normală” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (2)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de a practica în situația asta. Indiferent dacă voi fi sau nu admirat de alții sau dacă voi avea șanse de a mă face remarcat, trebuie să mă supun mediului rânduit de Dumnezeu și să-mi tratez datoria cu sinceritate și să o fac din toată inima și cu toată puterea mea. Era responsabilitatea mea și ceea ce ar trebui să fac. Ulterior, deși uneori lucrarea pe care o terminasem tot avea greșeli și, când alții subliniau mai multe probleme, mă simțeam prost, n-am mai reacționat negativ. Cu cât înfruntam mai multe greșeli și eșecuri, cu atât mă determinau să mă întorc către Dumnezeu în timp util ca să-mi cunosc corupția, analizând și reflectând asupra abaterilor și neajunsurilor mele. De asemenea, în felul acesta, anumite principii mi s-au întipărit în memorie, ceea ce mi-a adus beneficii atât în îndeplinirea datoriei, cât și în pătrunderea mea în viață. Înțelegând asta, mentalitatea mi s-a îmbunătățit și nu mi-a mai păsat atât de mult de părerea celorlalți. În ceea ce privește profesia, mi-am analizat abaterile și problemele, am cerut ajutor fraților și surorilor când n-am înțeles ceva și am căutat și am pătruns în principii relevante. Am învățat și din bunele practici ale celorlalți. În ceea ce privește starea mea, mi-am folosit timpul liber pentru a reflecta și a chibzui, cunoscându-mă pe baza cuvintelor lui Dumnezeu despre corupțiile pe care le-am dezvăluit. Comparativ cu înainte, după ce am practicat asta o vreme, a început să-mi placă datoria mea actuală, iar rezultatele acesteia s-au îmbunătățit. Privind în urmă la acest proces, mi-am dat seama de intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Am avut multe de câștigat făcându-mi datoria în acest mediu. Datorită acestor eșecuri și dezvăluiri, am putut să-mi văd clar lipsurile și adevărata statură, să învăț să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să caut mai mult principiile în îndatoririle mele. În plus, să fiu constant temperat în acest mediu m-a maturizat în ce privește umanitatea mea, făcându-mă mai puțin impulsiv și fragil, mai capabil să-mi tratez corect lipsurile și să încep să învăț cum să caut intențiile lui Dumnezeu și adevărurile-principii. Toate acestea reprezintă instruire și desăvârșire pentru mine.

Trecând prin această reatribuire a datoriei mele, am ajuns să înțeleg că, orice datorie am face, fie că reputația ne e recunoscută, fie că suntem admirați de ceilalți, aceste lucruri nu sunt importante. Ceea ce contează e dacă noi putem să ne supunem lui Dumnezeu și să avem mărturii de practicare a adevărului. În trecut, când îi vedeam pe alții că devin negativi și neascultători după ce li se reatribuiau îndatoririle, îi disprețuiam și mă consideram mai bun. Recunoscând acum realitatea, am văzut că natura mea era prea arogantă și că nu Îi eram mai supus lui Dumnezeu decât alții. Fiind dezvăluit în situațiile pregătite de Dumnezeu, am ajuns să mă cunosc și am trecut prin niște schimbări. Sunt cu adevărat recunoscător, din adâncul inimii, pentru mântuirea de la Dumnezeu!