de Lin You, China

De la o vârstă fragedă, mi-a plăcut mult să dansez. Mama mi-a spus că atunci când eram foarte mică, de fiecare dată când se auzea muzică, mă mișcam natural pe ritm. Pe măsură ce am crescut, am continuat să fiu pasionată de dans și eram interesată în special de tot ce avea legătură cu dansul. Mai ales când vedeam dansatori pe scenă la televizor, care executau fără efort mișcări de dans extrem de dificile în timp ce spectatorii, vrăjiți, aplaudau și aclamau, nu-mi puteam lua ochii de la ei, iar prestațiile lor au avut un impact major asupra mea. Era pur și simplu foarte frumos! M-am gândit: „Cât de minunat ar fi dacă și eu aș putea să devin dansatoare, exprimându-mă prin dans și câștigând aplauzele și laudele publicului meu!” Pentru a-mi transforma visul în realitate, am urmat un curs de dans și am început o perioadă de pregătire profesională. În timpul orelor, analizam foarte atent mișcările profesoarei și mă străduiam să fac fiecare mișcare exact cum trebuie. Profesoara mea mi-a spus că am un mare potențial de dansatoare, iar toți colegii mi-au spus că am cu siguranță un viitor în dans. M-am simțit mulțumită să aud asta, gândindu-mă că aveam un talent real de dansatoare și că aș putea face o carieră din dans. Poate Cerul făcuse ca misiunea mea în această viață să fie dansul.

Mai târziu, am avut norocul să accept lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și, urmărind videoclipurile bisericii, am aflat că și biserica are o datorie bazată pe dans. Privindu-i pe frați și pe surori cântând, dansând și lăudându-L pe Dumnezeu, m-am gândit în sinea mea: „Dansul în lumea seculară se face pentru non-credincioși și are puțină valoare, însă dansul în biserică este o datorie și îmi permite să-I aduc laudă lui Dumnezeu; este un lucru chiar semnificativ! În plus, videoclipurile bisericii sunt încărcate online și urmărite de oameni din întreaga lume. Dacă mi-aș putea arăta abilitățile de dansatoare în acele videoclipuri, oare nu aș obține și mai multe laude și aprecieri? Pe viitor, trebuie să petrec mai mult timp exersând dansul, astfel încât să pot câștiga o datorie de dansatoare.” Mai târziu, biserica noastră a fost persecutată de PCC și mulți frați și surori au fost arestați, așa că am avut foarte puține ocazii să ne adunăm și să ne facem îndatoririle în mod normal, iar ocaziile să înființăm un grup de dans au fost și mai puține. Îmi doream foarte mult să părăsesc China ca să-mi practic credința și să-mi fac datoria într-o țară liberă și democratică. Pentru a nu-mi ieși din formă, de fiecare dată când aveam timp liber, făceam întinderi și exerciții. Uneori, când ascultam muzică, mă imaginam pe scenă într-un spectacol de dans. La scurt timp după aceea, în timpul unei adunări, polițiștii au dat buzna brusc și au început să facă arestări. Am fost reținută timp de 37 de zile și ulterior eliberată pe cauțiune în așteptarea procesului. Temându-mă să nu fiu arestată din nou, am plecat de acasă și m-am ascuns. În fiecare zi, mă uitam la întinsul cer albastru din fața ferestrei mele și eram năucită, gândindu-mă: „Acum că am fost arestată, e ca și cum aș fi fost închisă de PCC. Pe viitor, nu voi putea merge liberă nicăieri și nu voi putea părăsi țara. Cum o să mai am vreo șansă să dansez pe scenă? Oare nu e acesta sfârșitul visului meu de a dansa?” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt groaznic. Ulterior, biserica m-a pus să compun imnuri, dar, deși părea că îmi făceam datoria, nu puneam suflet în asta. Chiar am gândit că mi-a fost scris doar să fiu dansatoare și că datoria nu era potrivită pentru mine. Conducătoarea mea m-a demis după ce a văzut că mă cufundam în acea stare negativă și nu reușeam să progresez.

După ce am fost demisă, mi-am petrecut fiecare zi într-o amețeală confuză. De fiecare dată când mă gândeam cum visul meu de a dansa fusese zdrobit, mă simțeam chinuită și dezorientată. În toiul neputinței mele, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, știu că, din moment ce am fost demisă, trebuie să Te fi dezgustat cumva, dar sunt prea insensibilă și nu știu unde am greșit. Te rog să mă călăuzești și să mă luminezi ca să dobândesc cunoaștere de sine.” M-am rugat astfel lui Dumnezeu în fiecare zi. Odată, în timpul devoționalelor, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o oarecare înțelegere a problemei mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii cred că nu este nimic în neregulă cu dobândirea cunoștințelor, că este ceva întru totul natural. Ca să facă să sune atrăgător, să încurajezi idealuri înalte sau să ai ambiții înseamnă să ai aspirații, iar aceasta ar trebui să fie calea cea dreaptă în viață. Nu este oare o modalitate mai glorioasă ca oamenii să trăiască astfel, dacă își pot realiza propriile idealuri sau pot avea o carieră de succes? Făcând aceste lucruri, nu numai că ne onorăm strămoșii, ci avem și șansa de a lăsa o urmă în istorie – nu este acesta un lucru bun? Acesta este un lucru bun în ochii oamenilor din lume, iar, pentru ei, acest lucru ar trebui să fie cuvenit și pozitiv. Totuși Satana, cu motivele lui sinistre, duce oamenii pe un astfel de drum și asta-i tot? Cu siguranță, nu. De fapt, indiferent de cât de înalte sunt idealurile omului, cât de realiste sau de cuvenite pot fi dorințele lui, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este strâns legat de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru viața fiecărei persoane și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt «faimă» și «câștig». Satana folosește o metodă foarte blândă, o metodă foarte mult în acord cu noțiunile oamenilor, care nu este deloc radicală, prin care îi face pe oameni să accepte pe neștiute modul lui de viață, regulile lui de trai, și să-și stabilească obiectivele și direcția în viață și, fără să-și dea seama, ajung să aibă ambiții de viață. Indiferent cât de grandioase ar putea să pară aceste ambiții de viață, ele sunt legate inextricabil de «faimă» și de «câștig»” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Când am citit acest fragment, mi-a dat seama brusc și am ajuns să înțeleg repede că mergeam pe calea căutării faimei și a câștigului. În trecut, am crezut întotdeauna că încercarea de a-mi îndeplini visurile era calea cea bună în viață. Credeam că, dacă realizez ceva în viață, înseamnă că am ambiție și aspirații și că a fi excelentă între colegii mei și a-mi face un nume este un mod de a-mi arăta valoarea. Acest lucru m-ar face mult mai bună decât cei care nu aveau visuri sau aspirații și erau mulțumiți cu viața lor mediocră. Abia atunci mi-am dat seama că urmărirea propriilor visuri și aspirații este una dintre modalitățile Satanei de a-i corupe pe oameni și de a-i împinge să meargă pe calea căutării faimei și a câștigului. Cu cât cineva caută mai mult faima și câștigul, cu atât se îndepărtează mai mult de cerințele lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cere să acționăm onest și practic ca ființe create și să ne îndeplinim îndatoririle, dar cei care caută faima și câștigul se gândesc doar la cum să exceleze dintre semenii lor și nu sunt niciodată mulțumiți de cum stau lucrurile. Am reflectat la motivul pentru care încercam atât de mult să devin dansatoare. Când vedeam cum dansatorii de la televizor câștigă aplauzele publicului cu mișcările lor dificile, mă simțeam extrem de invidioasă pe ei și visam la ziua în care și eu aș putea să fiu în mijlocul scenei, în centrul atenției tuturor, să câștig uralele și aplauzele lor și să-mi ating obiectivul de a ieși în evidență. Pentru a-mi transforma visul în realitate, exersam dansul din zori până în seară și eram extrem de motivată. Dar, pentru că aveam cazier după ce am fost arestată de PCC, mi-am pierdut șansa de a merge în străinătate. Când mi-am dat seama că visul meu fusese spulberat, am devenit deprimată, abătută nepăsătoare și lipsită de concentrare în datoria mea. Părea că mă transformasem într-o altă persoană. Abia atunci am văzut că faima și câștigul sunt mijloacele prin care Satana ademenește și corupe oamenii. În aparență, ele pot aduce oamenilor aplauze și laude, dar, în realitate, îi corup ideologic pe oameni, făcându-i să se gândească doar la faimă și la câștig și să uite să se închine lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să urmărească adevărul și să-și îndeplinească datoria. În cele din urmă, acest lucru îi face pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu și să își piardă complet șansa la mântuire.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; de aceea iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu a expus modul în care antihriștii prețuiesc în mod special reputația și statutul și chiar merg până într-acolo încât consideră reputația și statutul ca fiind viața lor și scopul pe care îl urmăresc în viață. Nu contează când sau unde se află, nimic nu le schimbă direcția de urmărire. De fapt, exact așa am fost și eu. De la o vârstă fragedă, îmi plăcea să mă dau mare și să fiu admirată și lăudată de alții. Văzând cum dansatorii de la televizor câștigau admirația și adulația publicului lor, îi admiram și aspiram să fiu ca ei. Ba chiar îmi propusesem să devin o dansatoare remarcabilă. Chiar și după ce am început să cred și să-mi fac datoria, tot nu mi-am schimbat scopul în viață, iar când nu am reușit să fac o datorie bazată pe dans în biserica mea locală, am aspirat să merg în străinătate pentru a-mi îndeplini marele vis de a urca pe scenă ca artistă. Chiar și după ce am fost arestată de PCC și m-am ales cu cazier, ceea ce m-a făcut să nu pot părăsi țara, tot nu puteam să nu mă gândesc constant la visul meu de a dansa și am devenit negativă și chinuită pentru că nu-mi atinsesem scopul, făcându-mi datoria superficial și fiind delăsătoare și într-o stare negativă. Deseori mă gândeam și meditam la viitorul și la reputația mea. Îmi vedeam datoria ca pe o rampă de lansare care m-ar ajuta să-mi îndeplinesc visurile. Nu-mi îndeplineam corespunzător îndatoririle și mă împotriveam lui Dumnezeu! Conștientizând acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, prin judecata și expunerea cuvintelor Tale, am văzut cât sunt de obsedată de faimă, de câștig și de statut. Caut mereu să-mi îndeplinesc visurile și nu reușesc să-mi fac datoria corespunzător. Sunt dispusă să mă pocăiesc, să mă lepăd de aceste dorințe extravagante și să caut doar să-mi îndeplinesc datoria.” Ulterior, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). M-am gândit că, în trecut, mi-am făcut datoria doar pentru a-mi satisface ambiția și dorințele. Nu am ținut cont deloc de intențiile lui Dumnezeu și am trăit într-un mod josnic și detestabil. Știam că, dacă aveam să primesc o altă șansă de a face o datorie, ar fi trebuit să las deoparte dorințele personale și să-mi fac datoria în mod corespunzător pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu puteam să rămân cu mai multe regrete și sentimente de vinovăție. După ce am reflectat pentru o perioadă de timp, am început să-mi fac din nou datoria în biserică. În ciuda faptului că datoria ținea de chestiuni generale și nu avea nimic de-a face cu dansul, am știut că Dumnezeu îmi dădea o șansă să mă pocăiesc, așa că am fost dispusă să mă supun și să-mi fac datoria de ființă creată în mod corespunzător.

Pe nesimțite, a trecut mai mult de jumătate de an și, deși nu mă mai simțeam negativă și deprimată că nu-mi pot împlini visurile, tot mai simțeam o oarecare confuzie. Uneori mă întrebam: „Mulți oameni au talente, interese și hobby-uri; oare toate aceste lucruri sunt negative? Chiar nu ar trebui oamenii să urmărească aceste lucruri?” Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu cu privire la această problemă care mi-a oferit câteva răspunsuri la întrebările mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Interesele și hobbyurile oamenilor nu sunt în mod inerent ceva rău și, bineînțeles, chiar nu se poate spune că sunt lucruri negative. Nu ar trebui condamnate sau criticate. Faptul că oamenii au interese, hobbyuri și talente în anumite domenii face parte din umanitatea normală – fiecare persoană le are. Unor oameni le place să danseze, altora să cânte, să deseneze, să interpreteze, unora le place mecanica, economia, ingineria, medicina, agricultura, navigația sau anumite sporturi, altora le place să studieze geografia, geologia sau aviația și, bineînțeles, mai sunt alții cărora le-ar putea plăcea să studieze subiecte chiar mai obscure. Indiferent de interesele și hobbyurile unei persoane, toate fac parte din umanitate și din viața umană normală. Nu ar trebui să fie denigrate drept lucruri negative și nu ar trebui nici să fie criticate, cu atât mai puțin interzise. Adică orice interes sau hobby pe care l-ai putea avea este legitim. De vreme ce orice interes sau hobby este legitim și ar trebui să-i fie permis să existe, cum ar trebui tratate aspirațiile și dorințele legate de acestea? De exemplu, unor oameni le place muzica. Ei spun: «Vreau să devin muzician sau dirijor», apoi ignoră orice altceva, pentru a merge să studieze și să se perfecționeze în domeniul muzicii, îndreptându-și obiectivele și direcția vieții spre ocuparea poziției de muzician. Asta este ceea ce trebuie să facă? (Nu este.) Dacă nu crezi în Dumnezeu, dacă faci parte din lume și îți petreci viața realizând idealurile și dorințele stabilite de propriile aspirații și hobbyuri, nu avem nimic de spus despre acest lucru. Acum, fiind credincios în Dumnezeu, dacă ai astfel de interese și hobbyuri și vrei să-ți dedici întreaga viață, plătind pe tot parcursul ei prețul pentru a realiza aspirațiile și dorințele stabilite de propriile interese și hobbyuri, este această cale bună sau rea? Merită promovată? (Nu merită promovată.) Haideți să nu vorbim încă dacă merită promovată sau nu; s-ar cuveni ca totul să fie rezolvat în mod solemn, deci cum faci acest lucru, pentru a stabili dacă această chestiune este corectă sau greșită? Trebuie să te gândești dacă tot ceea ce urmărești, aspirațiile și dorințele pe care le-ai stabilit au vreo legătură cu învățăturile lui Dumnezeu și cu mântuirea și așteptările Lui pentru tine, cu intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea, cu misiunea și cu datoria ta, dacă te vor ajuta să-ți duci la capăt misiunea și să-ți îndeplinești datoria mai eficient sau dacă îți vor mări șansele de a fi mântuit și te vor ajuta să dobândești mulțumirea intențiilor lui Dumnezeu. În calitate de persoană obișnuită, este dreptul tău să urmărești aspirații și dorințe, dar, când îți realizezi propriile aspirații și dorințe și urmărești această cale, te vor conduce ele pe calea mântuirii? Te vor conduce ele pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău? Te vor conduce ele, în cele din urmă, la rezultatul supunerii absolute față de Dumnezeu și închinării la El? (Nu te vor conduce.) Acest lucru este sigur. De vreme ce nu te vor conduce, atunci, în calitate de credincios în Dumnezeu, sunt pozitive sau negative aspirațiile și dorințele stabilite datorită intereselor, hobbyurilor și chiar și talentelor și înzestrărilor tale? Ar trebui sau nu să le ai? (Sunt negative; nu ar trebui să le avem.) Nu ar trebui să le ai” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (8)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că interesele și hobby-urile fac parte din umanitatea normală a oamenilor, sunt date omului de Dumnezeu și nu sunt negative în sine, dar, când oamenii încep să-și privească hobby-urile și interesele ca pe niște idealuri și dorințe care trebuie urmărite, atunci natura problemei se schimbă. De îndată ce un om își tratează hobby-ul ca pe un ideal de urmărit, cu siguranță va consuma mult timp și energie pentru asta. Pentru oamenii obișnuiți, ar putea părea că acest lucru este libertatea și dreptul lor, dar pentru credincioșii în Dumnezeu, urmărirea idealurilor și a dorințelor nu îi poate conduce pe oameni pe calea mântuirii; în schimb, îi determină să își irosească timpul și energia pe chestiuni care nu au legătură cu adevărul. Îi împiedică într-o oarecare măsură să își îndeplinească datoria. De asemenea, dacă oamenii caută să își concretizeze idealurile, ei nu se pot supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și nu vor face decât să se îndepărteze și mai mult de El. Am trăit acest lucru pe pielea mea. Am acceptat lucrarea din zile de pe urmă a lui Dumnezeu la o vârstă fragedă, am început să-mi fac datoria și am avut ocazia să urmăresc adevărul și să obțin mântuirea. Dar nu am mers pe calea cea dreaptă, nu am prețuit șansa pe care Dumnezeu mi-a dat-o și am insistat să caut să-mi îndeplinesc visurile. Pentru că mi-am îndreptat toate gândurile și energia spre urmărirea idealurilor și dorințelor mele și nu m-am concentrat la urmărirea adevărului, nu am făcut niciun progres în datoria mea pe o perioadă lungă de timp. Perspectiva mea asupra vieții și asupra valorilor erau ambele de natură satanică. După ce am fost arestată de poliție, nu am căutat adevărul și nu am învățat din această experiență, devenind, în schimb, potrivnică și dând vina pe Dumnezeu pentru mediul pe care El l-a orchestrat după ce cazierul meu m-a împiedicat să călătoresc în străinătate, iar visul meu de a deveni dansatoare a fost spulberat. Ca ființă creată, ar fi trebuit să mă supun rânduielilor Creatorului și să înțeleg intenția lui Dumnezeu prin experiența mea. Dar m-am agățat cu încăpățânare de visul meu, am fost nemulțumită de suveranitatea și de rânduielile lui Dumnezeu și mi-am făcut datoria mecanic și distrasă. Cum să nu fi fost Dumnezeu dezgustat de atitudinea și de comportamentul meu? Dacă nu aș renunța să-mi urmăresc visurile și dorințele și, într-o zi, aș putea să fac o datorie de dansatoare, cu siguranță aș aduce mărturie despre mine și m-aș face cunoscută pentru a-mi îndeplini visul. Să aduc mărturie despre mine și nu despre Dumnezeu în datoria mea a fost un fel de împotrivire față de Dumnezeu și ar trebui să fie întâmpinată cu blestemele Lui!

Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă acei copii sunt interesați de artă, oare chiar trebuie să se implice în această activitate, chiar trebuie să lucreze în acest domeniu întreaga lor viață? Nu neapărat. Depinde de orânduiala lui Dumnezeu, de modul în care El Își exercită suveranitatea și rânduiește lucrurile. Dacă Dumnezeu rânduiește ca ei să lucreze în domeniul artelor, vor fi legați de acest domeniu întreaga lor viață. Dar, dacă Dumnezeu nu a rânduit ca ei să lucreze în acest domeniu, doar vor avea acest interes și această pasiune și, chiar dacă le place, nu le va fi posibil să se implice în acea activitate. Unii oameni au îndrăgit artele încă din copilărie. Părinții lor, văzând că al lor copil are acest interes și această pasiune, își spun: „Să-l cultivăm atunci. Poate că familia noastră este capabilă să dea naștere unui copil talentat în domeniul artistic. Poate chiar că acest copil al nostru va deveni celebru și va fi o vedetă!” Așa că încep să își cultive copilul cu studii de dans și canto și, în cele din urmă, acesta este acceptat la o academie de artă. Deși interesul și pasiunea copilului pentru artă rămân puternice și după absolvire, nu se știe dacă va putea lucra în acest domeniu. Este posibil ca, atunci când este pe punctul de a se implica în această activitate, starea sa de spirit să se schimbe, iar apoi atitudinea și opiniile sale față de această activitate să se schimbe și, de asemenea, este posibil ca, din diverse motive din mediul obiectiv, să rateze șansa de a face parte din acest domeniu. Toate aceste lucruri sunt posibile; depinde de orânduiala lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (11)”]. După ce am citit acest fragment, m-am simțit foarte ușurată. În trecut, crezusem că trebuia să urmăresc o lucrare legată de interesele și hobby-urile mele. Mă gândeam că interesele mele erau probabil o misiune care mi-a fost încredințată de Dumnezeu și că, din moment ce eram pasionată de dans, trebuia să îndeplinesc o datorie legată de dans. Așa că, atunci când mi s-a atribuit o datorie care nu avea nimic de-a face cu dansul, am simțit că nu era potrivită pentru mine și nu am vrut să o fac. Dar în viața reală am continuat să mă confrunt cu frustrări, pur și simplu nu puteam obține o datorie care să aibă legătură cu dansul. Acum înțeleg că toate acestea au reprezentat suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. M-am gândit cum nepoata unei celebre dansatoare se arătase promițătoare în dans de la o vârstă fragedă, iar dansatoarea, mătușa ei, voise ca ea să preia ștafeta familiei, dar chiar și după ce a antrenat-o personal, nepoata ei tot nu a ajuns să se apuce dans și a devenit, în schimb, actriță. Există și nenumărate exemple de oameni care au anumite abilități sau talente, dar sfârșesc prin a-și petrece viața la slujbe obișnuite pentru a-și hrăni familiile și nu pot să lucreze într-un domeniu legat de interesele și hobby-urile lor. Din toate acestea, am văzut că Dumnezeu deține suveranitatea și rânduiește lucrarea pe care oamenii o vor face în viața lor; oamenii nu au niciun cuvânt de spus în acest sens și nu pot forța astfel de lucruri să se întâmple. În ciuda faptului că nu puteam face o datorie legată de interesele mele, Dumnezeu mi-a dat calibrul de a face alte îndatoriri. Acum fac o lucrare bazată pe texte, o datorie pe care nu mi-am imaginat niciodată că o voi face. Citind diferite articole și predici, am aflat anumite adevăruri despre viziuni, am ajuns să înțeleg câte ceva despre lucrarea lui Dumnezeu și am trăit pe pielea mea cum situațiile pe care Dumnezeu le rânduiește pentru noi sunt cele mai bune și sunt benefice pentru viețile noastre. Indiferent dacă voi putea sau nu să fac o datorie legată de dans în viitor, sunt dispusă să mă supun, să urmăresc adevărul și să experimentez lucrarea lui Dumnezeu în orice mediu orchestrat de El. De asemenea, în timpul meu liber, am învățat coregrafiile bisericii, așa că îmi cultiv interesele în continuare. Uneori, după cină, dansez puțin și întotdeauna mă simt un pic mai fericită după ce fac asta. Cred că acesta este modul corect de a-mi trata hobby-urile și interesele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din toată inima că mi-a dat acest hobby, fiindcă mi-a făcut viața un pic mai interesantă. Trebuie să muncesc și mai mult să-mi fac datoria corespunzător ca să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu.