de Qinmo, China

În 2016, făceam videoclipuri în biserică. Am observat că sora Xin Cheng producea relativ mai multe videoclipuri și, în timpul discuțiilor noastre, opiniile ei erau adoptate în mare parte, iar supraveghetoarea îi cerea frecvent să își împărtășească opiniile. Am presupus că practica de mult timp și că era competentă din punct de vedere tehnic, așa că m-am gândit: „Deoarece sunt nouă aici, ar trebui să învăț mai multe de la ea.” Dar, mai târziu, am aflat că Xin Cheng era aici doar de două luni și am început să mă gândesc: „Amândouă am început să ne facem datoria aici cam în același timp. Poate că alții mă vor compara cu ea. Dacă ea poate obține aprobarea tuturor, eu nu pot să fiu mai prejos decât ea. Altfel, oamenii mă vor privi de sus.” După aceea, am urmărit intenționat videoclipurile făcute de Xin Cheng, dar nu am văzut nimic deosebit de special, așa că am crezut că abilitățile ei nu erau deloc speciale – ar trebui să pot ajunge și eu la acel nivel. Pentru a dovedi că nu eram mai puțin capabilă decât Xin Cheng, am cugetat cu atenție de fiecare dată când am discutat despre prezentarea videoclipurilor, încercând să ofer perspective mai profunde decât ale ei. Chiar și atunci când opiniile ei erau adecvate, adăugam, totuși, propriile mele perspective la ale ei, pentru ca toată lumea să creadă că am analizat problemele mai detaliat decât a făcut-o ea.

Odată, am văzut un videoclip realizat de Xin Cheng care era destul de bun. A fost reconfortant de urmărit. Deși am admis-o în sufletul meu, la gândul de a recunoaște că videoclipul ei a fost bun, îmi venea să mă iau la palme în public și, pur și simplu, nu am putut să mă decid să o fac. M-am consolat gândindu-mă: „Dacă aș pune un pic de suflet în asta, nu aș fi cu nimic mai prejos decât ea.” După aceea, am fost deosebit de conștiincioasă în realizarea videoclipurilor, deliberând, în mod repetat, asupra momentelor importante și gândindu-mă cum să le editez pentru un efect bun. După un efort considerabil, am produs câteva videoclipuri, iar când am pus-o pe Xin Cheng să le verifice, ea nu a găsit nicio problemă, ca urmare, m-am simțit încrezătoare că nivelul ei de competențe era similar cu al meu. Dar, mai târziu, supraveghetoarea i-a cerut lui Xin Cheng să îmi ofere ajutor. M-am gândit în sinea mea: „Amândouă am început cam în același timp. De ce să mă îndrume ea pe mine? Probabil că supraveghetoarea crede că nu sunt la fel de bună ca ea.” M-am simțit foarte sceptică în sufletul meu, gândindu-mă, „Dacă învăț ascultătoare de la ea, va fi ca și cum aș admite că îi sunt inferioară, și, chiar dacă mă voi descurca bine în viitor, toată lumea o va lăuda pe ea în schimb. N-o să permit să se întâmple asta!” Așa că, atunci când am discutat cu Xin Cheng despre prezentarea videoclipurilor, nu mi-a păsat deloc de opiniile ei și le-am respins pur și simplu. Dimpotrivă, când mi-am împărtășit opiniile, Xin Cheng a ascultat foarte atent, și, de multe ori, aducea în discuție aspecte pe care nu le înțelegea și îmi cerea părerea despre ele. Am luat acest lucru drept un semn că știam mai multe decât ea și nu am considerat-o demnă de atenția mea. Nu după mult timp, Xin Cheng a fost promovată să-și facă datoria în altă locație, iar eu m-am simțit deopotrivă fericită și invidioasă. Eram invidioasă pe promovarea ei, dar, în același timp, în sinea mea, eram mulțumită, deoarece plecarea ei însemna că aveam un concurent mai puțin.

După plecarea lui Xin Cheng, la un moment dat, discutam despre prezentarea unui videoclip. Unele probleme erau greu de înțeles, cauzând blocaje frecvente și progres lent. N-am putut să nu mă gândesc: „În trecut, când supraveghetoarea i-a cerut lui Xin Cheng să mă ajute și să aibă părtășie cu noi despre experiența ei, eu am respins-o, gândindu-mă că am înțeles tot ce știa ea și că nu conta dacă era sau nu în echipă. Acum, că Xin Cheng tocmai a plecat, ne confruntăm cu dificultăți. Se pare că am o înțelegere limitată a principiilor. Fără o persoană care să supravegheze și să preia conducerea, nu pot produce deloc un videoclip la standardul cerut.” În acel moment, am simțit cât de arogantă fusesem și am început să resimt absența lui Xin Cheng, gândindu-mă cât de grozav ar fi fost să am o altă persoană și un alt set de sugestii la care să fac referire. Mi-am amintit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să atingeți o cooperare armonioasă în scopul lucrării lui Dumnezeu, pentru folosul bisericii și pentru a vă îmboldi frații și surorile. Ar trebui să vă coordonați unul cu altul, corectându-l pe celălalt și ajungând la un rezultat mai bun al lucrării, astfel încât să arătați considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata cooperare și numai cei care se implică în ea vor câștiga adevărata intrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujiți așa cum au slujit israeliții”). Brusc, mi-am dat seama că Dumnezeu rânduise ca eu să lucrez cu Xin Cheng astfel încât să ne putem completa reciproc punctele forte și punctele slabe pentru a face videoclipurile mai bune. Însă, în ultimele luni, nu m-am ocupat de ceea ce ar fi trebuit să fac, concentrându-mă exclusiv pe a mă compara cu ea și a-mi demonstra propriile abilități, excluzând-o și necooperând cu ea. Acum, că Xin Cheng plecase, nu mai aveam nicio șansă să învăț de la ea. În clipa asta, mă uram pentru că fusesem atât de nerezonabilă atunci.

În căutarea mea, am dat peste aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și detestabil? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „Care este cea mai evidentă fire a antihriștilor? Cu alte cuvinte, care este firea de care îți vei putea da seama când intri în contact cu ei, doar auzind o frază sau două rostite de ei? Aroganța. […] Este corect să spunem că, întrucât sunt îngâmfați și consideră că nimeni nu se compară cu ei – din acest motiv nu doresc să coopereze sau să discute despre lucruri cu nimeni, indiferent ce fac. Pot să asculte predici, să citească cuvintele lui Dumnezeu, să vadă expunerea cuvintelor Sale sau să fie emondați uneori, dar, în orice caz, nu vor recunoaște că au dezvăluit corupție și au comis fărădelegi, cu atât mai puțin că sunt aroganți și neprihăniți de sine. Nu sunt capabili să înțeleagă că sunt doar persoane obișnuite, cu un calibru obișnuit. Nu pot înțelege astfel de lucruri. Indiferent cum îi emondezi, tot vor crede că au un calibru bun, că sunt superiori oamenilor de rând. Nu este dincolo de orice speranță? (Ba da.) Este dincolo de orice speranță. Așa sunt antihriștii” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că avusesem exact comportamentul de invidie față de oamenii talentați și de aroganță de neconceput pe care îl expusese Dumnezeu. Reflectând la momentul în care tocmai sosisem și începusem să realizez videoclipuri, când văzusem că Xin Cheng era capabilă să obțină aprobarea tuturor, chiar dacă și ea abia venise, mă comparasem cu ea, crezând că, dacă ea putea s-o facă, și eu puteam. Fie că era vorba de realizarea de videoclipuri sau de împărtășirea opiniilor, eu îmi frământasem creierii încercând să mă dau mare cu deșteptăciunea mea. De asemenea, nu fusesem dispusă să recunosc punctele forte ale lui Xin Cheng. Abilitățile ei de a face videoclipuri erau evident superioare abilităților mele și, deși admisesem acest lucru în sinea mea, refuzasem să-l recunosc verbal. Supraveghetoarea i-a cerut lui Xin Cheng să mă îndrume mai mult, astfel încât să pot pricepe rapid principiile și să îmi îmbunătățesc nivelul de competență, dar eu considerasem acest lucru ca pe un semn de lipsă de respect față de mine și, în mod repetat, avusesem o atitudine neserioasă față de Xin Cheng. Din cauza invidiei mele, rămăsesem blocată în felul meu de-a fi, fără nicio dorință de a mă îmbunătăți și nu învățasem nimic din colaborarea cu ea. În plus, deoarece tocmai începusem pregătirea pentru realizarea videoclipurilor, aveam multe lacune în abilitățile mele, dar tot mă simțisem de parcă știam totul și fusesem arogantă orbește și cu încăpățânare. Xin Cheng era mai bună decât mine la realizarea videoclipurilor și chiar reușea să caute, cu smerenie, îndrumare și să discute despre probleme cu mine, dar eu i-am ignorat punctele forte, ba chiar am crezut cu nerușinare că sunt mai bună decât ea. Dacă aș fi avut câtuși de puțină rațiune ca să pot să-mi recunosc lipsurile, să nu mai fiu atât de înfumurată și să învăț de la Xin Cheng, nu aș fi atât de săracă și deplorabilă cum eram acum. Conștientizând acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu m-am ocupat de ceea ce trebuia să fac și am dezamăgit intenția Ta serioasă. Nici acum nu stăpânesc încă abilitățile, fapt care mi-a întârziat datoria. Sunt dispusă să mă pocăiesc.”

Doi ani mai târziu, a fost numită o nouă supraveghetoare pe nume Wang Lu. Înainte, fusesem responsabilă de lucrarea lui Wang Lu, dar, acum, ea devenise supraveghetoare, urmărindu-mi și supraveghindu-mi lucrarea, ceea ce m-a făcut să nu mă simt în largul meu. M-am gândit: „Îmi fac datoria de mai mult timp decât ea, dar ea a devenit supraveghetoare imediat ce a sosit. Oare vor crede frații și surorile că, în ciuda pregătirii mele mai îndelungate, nu sunt la fel de capabilă ca o nou-venită?” Deși nu am intenționat niciodată să devin supraveghetoare, nici nu voiam să fiu desconsiderată. Așa că am întrebat, într-o doară, o soră ce credea despre Wang Lu, iar sora a zis că Wang Lu pricepea foarte bine principiile și că rezultatele videoclipurilor făcute de ea erau destul de bune. Auzind acestea, am fost sceptică și nu mi-a venit să cred că era atât de bună. După aceea, am continuat să caut cele mai mici probleme cu Wang Lu pentru a corecta dezechilibrul din starea mea de spirit. Într-o seară, Wang Lu a venit să facem un rezumat al problemelor din lucrarea noastră, și am vrut să văd exact care era nivelul ei, așa că am așteptat ca ea să aibă părtășie. Cu toate acestea, ea a tăcut mult timp. M-am gândit: „Ești supraveghetoare; de ce nu începi tu? Se pare că ești supraveghetoare doar cu numele. Nici măcar nu reușești să organizezi această lucrare simplă.” După aceea, le-am spus, intenționat, surorilor că Wang Lu era pasivă și ineficientă în îndatoririle ei, iar ele au fost de acord cu părerea mea. M-am bucurat puțin de nefericirea ei, gândindu-mă: „Chiar dacă este bine apreciată acum, capacitatea ei de lucru nu impresionează deloc. Probabil, nu va fi în stare să facă față rolului de supraveghetoare pentru mult timp. Până atunci, frații și surorile vor crede că, deși nu am calibrul necesar pentru a fi supraveghetoare, sunt cel puțin de încredere și responsabilă în datoria mea și nu sunt mai prejos decât ea.” În timpul unei alte adunări, Wang Lu m-a întrebat despre starea mea, iar, eu i-am răspuns foarte indiferentă, ca să-i fie greu să priceapă starea mea adevărată, punând-o intenționat într-o situație dificilă. La adunările obișnuite, chiar dacă aveam perspective, nu aveam părtășie imediat și chiar speram cu nerăbdare ca și alții să păstreze tăcerea, ca să văd cum va gestiona Wang Lu situația. Dar toată lumea a luat inițiativa de a vorbi deschis și de a avea părtășie și au răspuns activ la orice întrebare pusă de Wang Lu. Văzând că toată lumea se simțea liberă și în largul ei, în timp ce eu mă simțeam stingheră, m-am întrebat: „De ce toți ceilalți o pot trata corect pe Wang Lu, în timp ce eu încerc mereu să mă opun ei?” Reflectând, mi-am dat seama că invidia mea se manifesta din nou.

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind mijloace josnice pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță și îngâmfare, este firea Satanei, este o fire răutăcioasă. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și ticălos. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai bun decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să-l calce în picioare. Care este problema aici? Nu sunt oamenii care sunt capabili să comită astfel de fapte rele lipsiți de scrupule și încăpățânați? Astfel de oameni se gândesc doar la propriile interese, iau în considerare doar sentimentele lor și vor doar să-și îndeplinească dorințele, ambițiile și scopurile proprii. Nu le pasă cât de multe daune provoacă lucrării bisericii și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja statutul în mintea oamenilor și propria reputație. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu. Au asemenea oameni inimi cu frică de Dumnezeu? Nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acționează fără rost și fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care este natura unui astfel de comportament? Ca s-o spunem delicat, astfel de oameni sunt mult prea invidioși și au o dorință prea puternică de reputație și statut personal; sunt prea înșelători și perfizi. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este asemenea oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Nu sunt înspăimântați de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Pot cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu și care nu-L slăvesc să pună adevărul în practică? Categoric nu. Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e de dragul propriului statut și prestigiu, de a-și proteja toate interesele. Ați spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au inimi cu frică de El? Nu sunt aroganți? Nu sunt satane? Și ce lucruri sunt cele mai lipsite de o inimă cu frică de Dumnezeu? În afară de fiare, e vorba de cei răi și de antihriști, de Satana și de tagma diavolilor. Ei nu acceptă deloc adevărul; nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt capabili de orice rău; sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că mi-au străpuns adânc inima. Termenii precum „cei răi”, „antihriștii”, „diavolii” și „Satana” m-au făcut să mă simt complet rușinată. Era clar că nu puteam fi supraveghetoare, totuși, voiam ca alții să mă laude. Văzând-o pe Wang Lu, o nou-venită care-i întrecea pe ceilalți, mi-era teamă că oamenii vor spune că, în ciuda perioadei mele lungi de practică, eram încă inferioară nou-venitei, ceea ce mă făcea să par inadecvată. Din invidie și nemulțumire, m-am concentrat să-i găsesc defecte. Când Wang Lu s-a alăturat pentru prima dată și încă nu era familiarizată cu lucrarea, am încercat să-i găsesc defecte pentru a o critica că este pasivă și ineficientă, pentru a o discredita și a-i submina eforturile. În timpul adunărilor, nu am fost proactivă în părtășie și nici nu am vrut să îi las pe ceilalți frați și surori să împărtășească, intenționând în mod deliberat să o fac de râs. Eram cu adevărat josnică și răuvoitoare, fără nicio teamă de Dumnezeu! În aparență, eram invidioasă pe ea și încercam să o subminez, dar, în realitate, tulburam și perturbam lucrarea bisericii și ofensam firea lui Dumnezeu. Însemna că fac ceva rău! Eu însămi nu puteam să îndeplinesc rolul de supraveghetoare, totuși, exploatam greșelile altora pentru a le complica situația, sperând că și ei vor da greș. Acționam ca un slujitor al Satanei. Dacă aș continua să trăiesc în invidie și competiție, mai devreme sau mai târziu, mă voi confrunta cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru că am comis multe fapte rele.

În reflecția mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În tabăra Satanei, fie în societate, fie în cercurile oficiale, care este atmosfera dominantă? Ce practici sunt populare? S-ar cuveni să înțelegeți ceva despre acestea. Care sunt principiile și liniile directoare ale acțiunilor lor? Fiecare ignoră părerile celorlalți; fiecare merge pe drumul propriu. Ei acționează în propriul interes și fac ceea ce doresc. Oricine are autoritate, are ultimul cuvânt. Ei nu se gândesc nici măcar o clipă la ceilalți. Fac pur și simplu doar ce vor, luptând pentru faimă, câștig și statut și acționând doar conform propriilor preferințe. De îndată ce primesc putere, exercită rapid această putere asupra celorlalți. Dacă îi jignești, doresc să te chinuie și nu poți face altceva decât să le oferi daruri. Sunt la fel de răi ca scorpionii, dispuși să încalce legile, reglementările guvernamentale și chiar să comită fărădelegi. Toate acestea sunt lucruri de care sunt capabili. Iată cât este de întuneric și de rău în tabăra Satanei. Acum, Dumnezeu a venit să mântuiască omenirea, să le permită oamenilor să accepte adevărul, să înțeleagă adevărul și să se elibereze de robia și puterea Satanei. Dacă nu acceptați adevărul și nu practicați adevărul, nu trăiți încă sub puterea Satanei? În acest caz, care e diferența dintre starea voastră actuală și cea a diavolilor și a Satanei? Ați concura în același mod în care concurează non-credincioșii. Ați lupta în același mod în care luptă non-credincioșii. De dimineața până seara, ați conspira, ați pune la cale strategii, ați invidia și v-ați implica în dispute. Care este rădăcina acestei probleme? Faptul că oamenii au firi corupte și trăiesc în conformitate cu aceste firi corupte. Domnia firilor corupte este domnia Satanei; umanitatea coruptă sălășluiește într-o fire satanică și nimeni nu e o excepție” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am amintit că, înainte de a crede în Dumnezeu, am aderat la reguli de supraviețuire precum „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă” și „Legitimitatea aparține câștigătorului; pierzătorii nu au niciodată dreptate”. Am crezut că a-i depăși pe cei din jurul meu și a deveni persoana foarte apreciată și susținută de alții era valoarea existenței. Sub dominația acestei mentalități, la școală, cei care aveau parte de note mai mari sau mai multă atenție din partea profesorilor au devenit cei cu care mă comparam în secret. După ce am intrat în câmpul muncii, am auzit adesea că, pentru a-ți asigura o funcție stabilă și pentru a fi respectat, trebuie să ieși în evidență și să fii excepțional. Când era în preajmă cineva mai capabil decât mine, părea o criză, deoarece însemna un concurent suplimentar, și, într-un anumit domeniu, dacă o persoană cu experiență este depășită de un nou-venit, este și mai umilitor. Am continuat să văd lucrurile în acest fel chiar și după ce am început să cred în Dumnezeu. În orice grup de oameni, mă uitam mai întâi la cine era mai bun decât mine sau cine îmi putea amenința poziția. Dacă cineva mă depășea în vreun domeniu, mă simțeam stânjenită și deveneam invidioasă și sceptică. Când vedeam frați și surori care erau mai buni decât mine, deveneam invidioasă și îi excludeam și încercam întotdeauna să-i desconsider și să mă pun pe mine într-o lumină favorabilă. Ca să-i întrec, puteam chiar să recurg la intrigi, să profit de greșeli și să-i critic în absența lor, sperând să-i distrug ca să fiu eu mulțumită. Mi-am dat seama că, trăind după regulile de supraviețuire ale Satanei, am devenit arogantă, răutăcioasă, lipsită de umanitate și, de asemenea, am perturbat lucrarea bisericii. Dumnezeu nu m-a tratat în funcție de faptele mele rele, ci mi-a dat totuși ocazia să mă pocăiesc. I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii mele și nu am mai dorit să continui să trăiesc conform firilor mele corupte.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat principiile de practică. Când mă confrunt cu situații, nu ar trebui să pun pe primul loc protejarea propriilor interese, a onoarei sau a statutului meu, ci ar trebui mai degrabă să iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și să fac tot ce este necesar pentru a proteja lucrarea casei lui Dumnezeu. Atunci când văd că alții sunt mai buni decât mine și pot face o lucrare concretă, ar trebui să-i sprijin și să-i susțin. Chiar dacă au lipsuri, ar trebui să-i tratez corect, să nu am așteptări prea mari de la ei și să învăț din punctele lor forte și din virtuțile lor. Wang Lu abia începuse să practice ca supraveghetoare și era normal să aibă unele neajunsuri. Atât timp cât este persoana potrivită și poate lucra eficient, ar trebui să o ajut cu dragoste și să cooperez cu ea pentru a face lucrarea bine împreună. Asta înseamnă să susții lucrarea bisericii. Când mi-am corectat mentalitatea, nu am mai fost invidioasă pe Wang Lu, ci, în schimb, am ajuns să o admir. Deși era foarte tânără, analiza situațiile atent și aborda munca cu calm și constanță, și acorda atenție căutării principiilor. Toate acestea îmi lipseau mie. Nu m-am mai simțit potrivnică față de ea, puteam, de asemenea, să iau inițiativa de a-i raporta și discuta cu ea orice problemă din lucrare și eram dispusă să accept și comentariile ei atunci când ne-a evidențiat neajunsurile din lucrare. Practicând în acest fel, nu m-am simțit jenată; în schimb, m-am simțit mai liberă.

Mai târziu, am fost transferată la o altă echipă ca să lucrez cu Jian Ran. Deși făcuserăm această datorie cam de aceeași perioadă de timp, am văzut că eficiența și abilitățile ei profesionale erau net superioare alor mele. La început, m-am simțit destul de jenată și îngrijorată că ceilalți m-ar putea desconsidera. Dar apoi mi-am dat seama că, având în vedere abilitățile ei puternice, aș putea învăța mai multe de la ea pentru a-mi compensa deficiențele, așa că eram foarte dispusă să cooperez cu ea. Totuși, mai târziu, când supraveghetoarea a desemnat-o să se ocupe de lucrare și alte surori mergeau adesea la ea pentru a discuta unele probleme, m-am simțit din nou dezechilibrată. M-am gândit: „Nu cumva e doar puțin mai capabilă și mai eficientă în îndeplinirea datoriei ei? Chiar e un motiv ca toată lumea să se adune în jurul ei? Se pare că eu sunt invizibilă.” Nu eram convinsă în sufletul meu, dar, în acel moment, mi-am dat seama că invidia mea acționa din nou. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească pentru a gestiona corect această situație. După aceea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Rolul pe care îl joci în viața ta și datoria pe care o faci au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Unii oameni văd că alții au puncte forte pe care ei nu le au și sunt nemulțumiți. Vor să schimbe situația învățând mai mult, văzând mai multe lucruri și fiind mai sârguincioși. Dar există o limită în ceea ce poate realiza sârguința lor și nu îi pot depăși pe cei cu daruri și abilități. Oricât de mult te-ai lupta, este inutil. Dumnezeu a rânduit ceea ce vei fi și nimeni nu poate face nimic pentru a schimba acest lucru. Indiferent la ce te pricepi, acolo ar trebui să faci un efort. Oricare ar fi datoria pentru care ești potrivit, aceea este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești. Nu încerca să te forțezi în domenii din afara aptitudinilor tale și nu-i invidia pe alții. Fiecare are funcția lui. Să nu crezi că poți face totul bine sau că ești mai desăvârșit sau mai bun decât alții, dorind mereu să-i înlocuiești pe alții și să te etalezi. Aceasta este o fire coruptă. Există cei care cred că nu pot face nimic bine și că nu au deloc aptitudini. Dacă acesta este cazul, ar trebui să fii o persoană care doar ascultă și se supune într-o manieră realistă. Fă ceea ce poți și fă-o bine, cu toată puterea ta. Este suficient. Dumnezeu va fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că fiecare are calibrul și punctele forte diferite, că toate au fost prestabilite de Dumnezeu, iar noi nu putem concura pentru ele. Intenția lui Dumnezeu este ca noi să tratăm corect punctele forte și neajunsurile noastre și ale celorlalți, să rămânem la locul nostru și să ne îndeplinim îndatoririle cum se cuvine. Era evident, capacitatea mea de lucru și priceperea principiilor nu erau la fel de bune ca ale lui Jian Ran, iar frații și surorile o consultau mai mult pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, nu pentru a o respecta pe ea și a mă subestima pe mine. Fiecare își făcea datoria de ființă creată în rolul pe care îl avea; nimeni nu era mai presus sau mai prejos decât altcineva. Punctele forte ale lui Jian Ran completau exact neajunsurile mele, așa că ar trebui să-i caut sfatul în mod activ și să învăț de la ea pentru a câștiga mai mult. În acest moment, m-am simțit luminată. Trebuie să-mi înfrunt propriul calibru și propriile deficiențe, să-mi las deoparte ambițiile și dorințele și să fac ceea ce sunt capabilă să fac bine. Acesta este motivul pe care ar trebui să îl am. Mai târziu, m-am concentrat pe realizarea lucrării pe care ar trebui să o fac cât pot eu de bine, și am căutat și am discutat împreună cu Jian Ran atunci când am întâlnit lucruri pe care nu le puteam înțelege. Mai târziu, când am întâlnit oameni care erau mai buni decât mine, au existat momente când invidia încă mai ieșea la suprafață, dar puteam să reflectez conștient asupra mea și să mă rog să mă răzvrătesc împotriva ei, și inima mea nu s-a mai simțit atât de constrânsă și încătușată. Să trăiesc astfel mi-a adus mult mai multă ușurință și eliberare. Slavă lui Dumnezeu!