O scrisoare către Nuo Yi

de Yuxun, China

Dragă Nuo Yi,

Ce ai mai făcut în ultima vreme? În ultima ta scrisoare, ai menționat că nu-ți mai faci datoria de udare, ci că ai fost pusă de conducători să te ocupi de activitățile generale. Ai simțit că această datorie nu îți permitea să ieși în evidență sau să câștigi stima altora, ceea ce te-a făcut să te împotrivești și să nu fii dispusă să colaborezi. Mă întreb dacă starea ta s-a îmbunătățit în ultimul timp. Și eu am trecut printr-o astfel de stare. Mai târziu, citind cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere a firii mele corupte de a urmări reputația și statutul. În plus, mi-am corectat opiniile false cu privire la îndatoriri și am început să mi le fac cu sârguință. De data aceasta, vreau să-ți împărtășesc experiența mea în această scrisoare, în speranța că poate să te ajute.

În octombrie 2021, când am început să fiu conducătoare, oricât era de târziu când îmi terminam munca în fiecare zi, citeam cuvintele lui Dumnezeu. Mă gândeam în sinea mea: „Atât timp cât înțeleg mai mult adevăr și pot să rezolv toate problemele pe care le întâlnesc, frații și surorile vor avea cu siguranță o părere bună despre mine când vor vedea că dețin adevărurile-realități.” Jumătate de an mai târziu, din cauza calibrului meu slab, a concentrării mele excesive pe mândrie și pe statut și fiind adesea constrânsă de firea mea coruptă, nu am reușit să obțin rezultate bune în îndatoririle mele și am fost demisă. Conducătorii au rânduit ca eu să îi ajut pe frați și pe surori cu probleme legate de calculator, pe baza abilităților mele. În acel moment, starea pe care am dezvăluit-o a fost similară cu a ta. M-am gândit în sinea mea: „Aceasta este doar o sarcină obscură, care necesită muncă fizică, și indiferent cât de mult aș munci, n-ar ști nimeni.” Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că e intenția lui Dumnezeu în realocarea îndatoririlor și că ar trebui să mă supun și să accept. Dar tot nu am putut să nu mă gândesc: „Să lucrezi în activități generale nu duce la dezvoltare în viitor. Nu contează cât de bine o fac, tot nu voi câștiga stima altora. Este mai bine să fiu conducătoare, unde funcția e mai importantă și mai prestigioasă.” Deși îmi făceam datoria, nu eram niciodată prea entuziasmată. Mai ales când am auzit că nou-venita, sora Zhou Ting, avea un calibru bun și a făcut progrese rapide, și că a fost aleasă conducătoare, am fost foarte supărată. „Deși capacitatea mea de a rezolva probleme este oarecum deficitară, ar trebui să fiu mai bună decât o nou-venită. Din moment ce ea a fost numită conducătoare, de ce mai sunt eu trimisă la activități generale? Ce vor crede frații și surorile despre mine?”

Într-o zi, au venit conducătorii la o adunare, iar eu mă aflam într-o altă cameră, ajutând cu niște probleme la calculator. I-am auzit fără să vreau pe conducători având părtășie despre cultivarea oamenilor. Spuneau că unii oameni, deși credeau în Dumnezeu de doar câțiva ani, aveau un calibru bun și urmăreau mai mult adevărul, deci meritau să fie cultivați. Pe de altă parte, unii oameni au dat dovadă de puțin progres, deși credeau în Dumnezeu de mulți ani, și aveau și un calibru slab, așa că nu meritau să fie cultivați. Auzind asta, am simțit o mare durere în inima mea și m-am gândit: „Nu sunt eu genul de persoană care nu merită să fie cultivată? Se pare că pot să fac doar niște activități generale, fără nicio șansă de a ieși în evidență.” După o vreme, o conducătoare a închis ușa, iar eu m-am simțit și mai tulburată, gândindu-mă: „Și când am fost eu conducătoare, liderii de nivel superior organizaseră adunări pentru a avea părtășie cu noi, iar eu fusesem una dintre cei care au fost cultivați. Dar acum, sunt aici doar ca să rezolv probleme legate de calculator, doar o lucrătoare care face muncă fizică și treburi neînsemnate.” M-am gândit și că mă cunoșteau toți conducătorii de biserică prezenți la adunare și m-am întrebat ce ar crede despre mine dacă ar ști că acum mă ocup de această datorie. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai neliniștită. Când a venit momentul să le explic cum să folosească echipamentul după ce am rezolvat problemele informatice, nu am vrut să merg acolo deloc. Mă simțeam ca un simplu lucrător, care nu era la același nivel cu ei. M-am plimbat mult timp prin cameră înainte de a mă duce cu reticență să vorbesc cu ei. Când m-am întors, am simțit un sentiment profund de disconfort, gândindu-mă că, indiferent cât de bine m-aș descurca, nimeni nu ar ști și nu m-ar prețui. Ce rost are să investesc atât de mult timp și efort? Aș putea la fel de bine să fac cât pot. După aceea, am încetat să mai pun suflet în datoria mea. Ori de câte ori îmi puneau întrebări frații și surorile, le răspundeam fără să mă gândesc cu atenție la ele și nici nu rezumam problemele sau abaterile din lucrarea mea. În plus, nu am acordat atenție deprinderii abilităților și nu am vrut să investesc timp și efort în studiu, mulțumindu-mă să termin doar sarcinile pe care le aveam. În acea perioadă, pentru că îmi lipsea povara datoriei, începeam să mă simt somnoroasă seara devreme. Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea nu era bună, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească pentru a-mi recunoaște problemele.

În căutarea mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, se menționează constant acceptarea însărcinării date de Dumnezeu și îndeplinirea corectă a datoriei. Cum ia naștere datoria? În general vorbind, aceasta se naște ca rezultat al lucrării de gestionare a lui Dumnezeu prin care aduce omenirii mântuirea; vorbind precis, pe măsură ce lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se desfășoară în rândul omenirii, apare o lucrare variată care necesită ca oamenii să coopereze și să o ducă la bun sfârșit. Acest fapt a dat naștere unor responsabilități și misiuni pe care oamenii să le îndeplinească, iar aceste responsabilități și misiuni sunt îndatoririle pe care Dumnezeu le dă omenirii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). „Oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: «Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, tot trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.» Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile de la Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale față de Dumnezeu. Un astfel de moft este denaturat de preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la propriul beneficiu, la propria reputație și așa mai departe, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, indiferent de datoria pe care o faci, aceasta este o misiune și o responsabilitate dată de Dumnezeu. Nu există îndatoriri înalte sau joase. Dacă cineva clasifică îndatoririle ca fiind înalte sau joase și dorește să le facă doar pe cele care îl fac să iasă în evidență, evitând în același timp alte îndatoriri, acesta este un refuz al datoriei sale și o dovadă a unei adevărate lipse de supunere față de Dumnezeu. Reflectând asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că mi-am abordat îndatoririle pe baza preferințelor personale, dorind întotdeauna să îndeplinesc îndatoririle cele mai importante. Gândindu-mă la perioada în care eram conducătoare, ca să fiu foarte apreciată de liderii de nivel superior și ca să câștig stima fraților și surorilor, depuneam mult efort și îmi îndeplineam îndatoririle cu mult entuziasm. Dar, când a fost vorba să-mi fac lucrarea de activități generale, simțeam că fac doar muncă fizică și că rolul meu era neînsemnat. Consideram acest tip de datorie ca având un statut inferior și simțeam că nu-mi oferea nicio șansă de a ieși în evidență, ceea ce mă făcea să mă simt lipsită de motivație în a-mi face datoria. Mai ales când am auzit-o pe conducătoare spunând că unii credincioși cu vechime, care aveau calibre slabe și un progres lent, nu aveau nicio valoare pentru cultivare, am simțit că eram chiar mai puțin vrednică decât nou-veniții și că nu mă puteam ocupa decât de unele lucrări de activități generale. Acest lucru m-a făcut să mă simt deosebit de deznădăjduită și mi-am pierdut motivația de a-mi face îndatoririle. Nu am pus suflet în ceea ce trebuia să fac, ceea ce a cauzat unele pierderi în îndatoririle mele. M-am gândit apoi la faptul că datoria este o responsabilitate dată de Dumnezeu și, indiferent dacă este făcută dintr-o funcție de conducere sau dintr-o postură discretă, ar trebui să o accept ca fiind de la Dumnezeu și să mă supun și să-mi îndeplinesc responsabilitățile pe care trebuie să le port. Dar, pentru că am simțit că îmi pierdusem reputația și că dorința mea de statut nu era satisfăcută, am început să mă simt potrivnică, să argumentez, să devin negativă și să fiu delăsătoare în lucrarea mea. Nu depuneam efortul de a analiza și de a rezolva problemele care apăreau în îndatoririle mele, nici nu studiam sau nu dobândeam competențele necesare. Ca urmare, nu am putut rezolva independent unele probleme, ceea ce a crescut volumul de muncă pentru frații și surorile cu care am lucrat. Mă concentram prea tare pe reputație și pe statut. Eram preocupată doar de vanitatea, de mândria și de interesele mele personale, chiar și cu prețul întârzierii lucrării bisericii. Am văzut că nu aveam nicio ascultare față de realocarea îndatoririlor mele și că nu aveam deloc conștiință sau rațiune.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că aceia care sunt antihriști consideră că reputația și statutul sunt viața lor. Indiferent de datoria pe care o fac sau printre cine o fac, ei se gândesc mereu la reputație și la statut. Dacă nu câștigă stima și admirația celorlalți, consideră că viața lor este lipsită de valoare. Reflectând asupra acestui lucru, nu erau părerile mele despre urmărire la fel ca ale antihriștilor? Din copilărie, am fost influențată de otrăvurile Satanei, cum ar fi: „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos.” Luasem urmărirea reputației și a statutului ca scop al vieții mele, dorind să câștig stima celorlalți indiferent de ceea ce făceam. Când eram la școală, îi invidiam pe cei care dețineau funcții oficiale și aveau prestigiu, crezând că sunt apreciați de oameni oriunde se duc. M-am gândit că, dacă aș ajunge ca ei, viața mea ar avea valoare, așa că am studiat din greu, sperând că eforturile mele mă vor ajuta să obțin o slujbă bună în viitor și că îmi vor aduce stima altora. După ce am început să cred în Dumnezeu, părerile mele despre urmărire au rămas aceleași. Când eram conducătoare, indiferent cât de ocupată eram, citeam cuvintele lui Dumnezeu, cu scopul de a mă înzestra cu mai multe adevăruri pentru a rezolva problemele fraților și surorilor, astfel încât să le câștig stima. În timpul adunărilor, mă gândeam constant cum să am părtășie astfel încât frații și surorile să nu mă desconsidere. Deoarece intenția mea fusese greșită și starea mea nu fusese bună, eficiența adunărilor fusese afectată. Când făceam lucrare de activități generale, încă urmam vechea cale. Pentru că mă temeam să nu fiu desconsiderată, după ce rezolvam problemele informatice ale conducătorilor, nici măcar nu îndrăzneam să le spun un simplu cuvânt și mă simțeam foarte ținută în frâu în sinea mea. Ulterior, am fost foarte pasivă în îndeplinirea îndatoririlor mele, ceea ce a afectat și lucrarea. Am văzut că, indiferent de datoria pe care o făceam, gândurile și intențiile mele erau numai pentru reputația și pentru statutul meu. Nu însemna că urmam calea antihriștilor? În mod clar eram un nimic; nu aveam adevăruri-realități, calibrul meu era slab, iar firea mea coruptă era chiar gravă. În loc să-mi țin capul plecat și să-mi fac datoria, eram constant preocupată de propria mândrie și de propriul statut. Când nu primeam aceste lucruri, deveneam negativă și neliniștită și îmi pierdeam motivația în îndeplinirea îndatoririlor mele. Reputația și statutul chiar mă încorsetau foarte strâns, dominându-mi fiecare zi din viață. În tot ceea ce făceam, îmi doream stima și aprobarea altora. Chiar era extrem de dureros să trăiesc astfel! Dumnezeu îmi dăduse șansa de a-mi face datoria, astfel încât să pot urmări adevărul și să obțin o schimbare a firii mele prin îndeplinirea datoriei. Dar nu reușisem să-mi fac datoria în mod conștiincios și nu depusesem niciun efort în urmărirea adevărului, căutând mereu reputația și statutul pentru a câștiga stima altora. Când îmi pierdeam reputația sau statutul, mă răzbunam pe datoria mea și acționam iresponsabil în acest sens. Aceasta era răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu! Acum am văzut clar că urmărirea oarbă a faimei, a câștigului și a statutului era cu adevărat extrem de periculoasă. De fiecare dată când faima, câștigul sau statutul meu era în joc, mă împotriveam și mă plângeam, devenind pasivă și negativă în datoria mea, ceea ce a dus la pierderi în lucrare. Dacă aș fi continuat să urmăresc cu încăpățânare astfel, în cele din urmă aș fi fost disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu. Nuo Yi, știi? Când am conștientizat aceste lucruri, m-am speriat, gândindu-mă: „Nu pot continua să urmăresc pe o cale greșită. Trebuie să prețuiesc pe deplin oportunitatea pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru a-mi face datoria.”

Am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg întrucâtva cum să-mi determin poziția. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă tu crezi că ai un calibru foarte slab, că nu ai capacitatea de a distinge binele de rău și de a înțelege adevărul, atunci, orice ai face, nu te complace în ambițiile și dorințele tale și nu cugeta cum să te străduiești să devii o oficialitate în biserică – cu scopul de a deveni conducător de biserică – nu este atât de ușor să fii conducător. Dacă nu ești o persoană cinstită și nu ai iubire pentru adevăr, atunci, de îndată ce vei deveni conducător, fie vei fi un antihrist, fie un conducător fals. […] Este bine dacă ai un sentiment al poverii față de lucrarea bisericii și îți dorești să fii implicat în aceasta, dar trebuie să reflectezi dacă înțelegi adevărul, dacă ești capabil să ai părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, dacă ești capabil să te supui cu adevărat lucrării lui Dumnezeu și dacă ești în stare să duci la bun sfârșit lucrarea bisericii așa cum se cuvine, conform rânduielilor de lucru. Dacă îndeplinești aceste criterii, poți candida să fii conducător sau lucrător. Ceea ce vreau să spun prin asta este că oamenii trebuie să aibă cel puțin conștiință de sine. Uită-te mai întâi dacă ești capabil să discerni oamenii, dacă poți să înțelegi adevărul și să faci lucrurile conform principiilor. Dacă îndeplinești aceste cerințe, ești potrivit pentru a fi conducător sau lucrător. Dacă nu ești capabil să te autoevaluezi, poți să-i întrebi pe oamenii din jurul tău care-ți sunt cunoscuți sau apropiați. Dacă toți spun că ai un calibru insuficient pentru a fi conducător și că doar a-ți face bine sarcina curentă este deja suficient de bine, atunci ar trebui rapid să ajungi să te cunoști. Deoarece ai un calibru slab, nu-ți petrece tot timpul dorindu-ți să fii un conducător – fă pur și simplu ceea ce poți, fă-ți datoria în mod corespunzător, cu ambele picioare ferme pe pământ, astfel încât să ai liniște sufletească. Și acesta e un lucru bun. Și dacă ești capabil să fii conducător, dacă ai într-adevăr un asemenea calibru și talent, dacă ai capacitate de lucru și un simț al poverii, atunci ești exact tipul de om cu talent care-i lipsește casei lui Dumnezeu și cu siguranță vei fi promovat și cultivat; dar, în toate lucrurile, există timpul lui Dumnezeu. Această dorință – dorința de a fi promovat – nu este o ambiție, dar, ca să fii conducător, trebuie să ai calibrul și să îndeplinești criteriile. Dacă ai un calibru slab, dar îți petreci tot timpul dorindu-ți să fii conducător, să accepți o sarcină importantă, să fii responsabil de lucrarea generală sau să faci ceva ce îți permite să ieși în evidență, atunci Eu îți spun: aceasta este ambiție. Ambiția poate aduce dezastru, așa că ar trebui să te ferești de ea. Toți oamenii au dorința de a progresa și toți sunt dispuși să lupte pentru adevăr, ceea ce nu este o problemă. Unii oameni au calibru, îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători și sunt capabili să lupte pentru adevăr, iar acesta este un lucru bun. Alții nu au calibru, așa că ar trebui să se concentreze asupra propriei datorii, îndeplinind în mod corespunzător datoria care se află chiar în fața lor și făcând-o conform principiilor și conform cerințelor casei lui Dumnezeu; pentru ei, este mai bine, mai sigur, mai realist” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Nuo Yi, nu ai câștigat și tu unele lucruri citind acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu? Din acest fragment, am înțeles că, dacă cineva are calibru și capacitate de muncă și îndeplinește criteriile necesare pentru a fi conducător, casa lui Dumnezeu îl va promova și îl va cultiva cu siguranță. Dar, dacă cineva are calibru slab și nu îndeplinește criteriile pentru a fi conducător, atunci, chiar dacă va deveni conducător, va fi incapabil să facă lucrare concretă și va aduce inevitabil pierderi lucrării bisericii. Întotdeauna am crezut că mi-ar aduce stima celorlalți să fiu conducătoare, dar nu m-am gândit niciodată dacă îndeplinesc, de fapt, criteriile pentru a fi conducătoare. Privind în urmă la perioada în care am fost conducătoare, nu fusesem în stare să văd clar sau să rezolv problemele care apăruseră în îndatoririle fraților și surorilor. Când au fost multe sarcini, nu fusesem în stare să le gestionez pe toate în același timp și nici măcar nu reușisem să fac cum trebuie munca pentru care eram responsabilă în primul rând. În plus, fusesem prea preocupată de statutul meu, nu mă concentrasem pe căutarea adevărurilor-principii în realizarea datoriei mele și mă gândisem în permanență cum să am părtășie într-un mod care să-mi aducă stima fraților și surorilor. Inima mea nu putea fi dedicată cu adevărat datoriei și nu obținusem niciun rezultat din îndeplinirea ei. Liderii de nivel superior îmi redistribuiseră datoria conform principiilor, ceea ce ar fi fost în beneficiul lucrării bisericii și ar fi servit drept protecție pentru mine. Acum, datoria pe care o îndeplinesc presupune cunoașterea unor abilități tehnice, iar eu pot să stăpânesc aceste abilități și să aduc o contribuție la această datorie. Această datorie îmi este potrivită. Așa cum spune Dumnezeu: „Unii oameni au calibru, îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători și sunt capabili să lupte pentru adevăr, iar acesta este un lucru bun. Alții nu au calibru, așa că ar trebui să se concentreze asupra propriei datorii, îndeplinind în mod corespunzător datoria care se află chiar în fața lor și făcând-o conform principiilor și conform cerințelor casei lui Dumnezeu; pentru ei, este mai bine, mai sigur, mai realist.” Într-adevăr, pentru cei care îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători, să fie promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu este un lucru bun, deoarece le permite să primească mai multă pregătire, să pătrundă în diferite aspecte ale adevărurilor-principii și să-și folosească experiența practică pentru a ajuta frații și surorile, ceea ce este un lucru bun pentru lucrarea bisericii. Cei care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi conducători ar trebui să își îndeplinească cu fermitate îndatoririle de care sunt capabili. Ei pot, de asemenea, să pătrundă în unele adevăruri-realități, având în cele din urmă posibilitatea mântuirii. Conștientizând acest lucru, am înțeles un pic mai bine intenția lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit astfel de medii pentru a mă ajuta să dobândesc o înțelegere precisă a mea. Trebuie să-mi găsesc poziția corectă și să-mi fac datoria într-un mod realist. Acesta este cel mai important lucru și aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o am.

Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți suntem egali înaintea adevărului. Cei care sunt promovați și cultivați nu sunt cu mult mai buni decât ceilalți. Toți au experimentat lucrarea lui Dumnezeu cam pentru aceeași perioadă de timp. Cei care nu au fost promovați sau cultivați ar trebui, de asemenea, să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Nimeni nu-i poate priva pe alții de dreptul de a urmări adevărul. Unii oameni sunt mai dornici când caută adevărul și au un anumit calibru, așa că sunt promovați și cultivați. Acest lucru se datorează nevoilor lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce are casa lui Dumnezeu astfel de principii pentru promovarea și folosirea oamenilor? Întrucât există diferențe în calibrul și caracterul oamenilor și fiecare persoană alege o cale diferită, acest lucru duce la finaluri diferite în credința oamenilor în Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul sunt mântuiți și devin oameni ai Împărăției, în timp ce aceia care nu acceptă deloc adevărul, care nu sunt loiali în îndeplinirea datoriei lor, sunt eliminați. Casa lui Dumnezeu cultivă și folosește oamenii în funcție de măsura în care urmăresc adevărul și în care sunt loiali în îndeplinirea datoriei lor. Există o distincție în ierarhia diferiților oameni în casa lui Dumnezeu? Deocamdată, nu există nicio ierarhie în ceea ce privește pozițiile, valoarea, statutul sau reputația diferiților oameni. Cel puțin în perioada în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui și îndruma pe oameni, nu există nicio diferență între rangurile, pozițiile, valoarea sau statutul diferiților oameni. Singurele lucruri care diferă le constituie împărțirea lucrării și rolurile îndatoririlor îndeplinite. Desigur, în această perioadă, unii oameni, ca excepție, sunt promovați și cultivați să îndeplinească unele sarcini speciale, în timp ce unii oameni nu primesc astfel de oportunități din diverse motive, precum probleme cu calibrul sau mediul lor familial. Dar oare nu îi mântuiește Dumnezeu pe cei care nu au primit astfel de oportunități? Nu așa stau lucrurile. Valoarea și poziția lor sunt inferioare față de ale celorlalți? Nu. Toți sunt egali în fața adevărului, toți au ocazia de a urmări și dobândi adevărul, iar Dumnezeu îi tratează pe toți corect și rezonabil” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, în fața adevărului, toată lumea este egală. În casa lui Dumnezeu, oamenii sunt evaluați pe baza calibrului, a caracterului și a urmăririi adevărului pentru a stabili dacă pot fi cultivați. Nu există nicio distincție ierarhică între cei care sunt promovați și cultivați și cei care nu sunt; singura diferență este în diviziunea muncii fiecăruia. Dar eu am crezut că a fi conducător înseamnă un statut mai înalt, ca o oficialitate, în timp ce a face lucrarea de activități generale înseamnă un statut inferior, ca un muncitor umil. Măsuram îndatoririle din casa lui Dumnezeu dintr-o perspectivă lumească, ce nu se potrivea deloc cu vorbele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au corectat punctele de vedere false. În casa lui Dumnezeu, indiferent de datoria pe care o face cineva, adevărul cu care Dumnezeu îi aprovizionează pe oameni este același, iar oportunitățile pe care le oferă oamenilor pentru a dobândi adevărul sunt, de asemenea, aceleași. Dumnezeu nu se uită la ce îndatoriri face o persoană; El se uită dacă ea urmărește adevărul. Chiar dacă o persoană are calibru slab, atât timp cât inima ei este dreaptă și se poate supune rânduielilor lui Dumnezeu și practica atât cât înțelege, Dumnezeu o va lumina și o va conduce. M-am gândit la sora Hai Lun, partenera mea în datorie. Calibrul nu-i era foarte bun, dar avea un simț al poverii pentru datoria ei. A deprins cu promptitudine abilitățile necesare și a acceptat și s-a supus cu ușurință oricărei însărcinări de rezolvare a problemelor, indiferent unde se afla. Hai Lun a pus suflet în datoria ei, așa că a primit luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, iar datoria ei a avut efect. Firea lui Dumnezeu este dreaptă; El nu dă dovadă de favoritism. Atât timp cât cineva urmărește adevărul cu sinceritate, îl poate obține, indiferent de datoria pe care o face. După ce am conștientizat acest lucru, m-am simțit mult mai limpede. Am înțeles că, în îndeplinirea datoriei mele, ar trebui să mă concentrez pe urmărirea adevărului, mai degrabă decât să mă preocupe statutul.

Nuo Yi, acum pot să mă supun să fac lucrarea de activități generale și am învățat câteva lecții. Înainte, eram negativă, delăsătoare, îmi lipsea povara în a-mi face datoria și nu depuneam efort în a cugeta la rezolvarea problemelor din lucrare. Acum, este mult mai bine. Mă concentrez pe identificarea abaterilor din îndatoririle mele și lucrez proactiv pentru a rezolva aceste probleme. Înainte, nu eram proactivă în deprinderea competențelor tehnice, nealocând timp și efort pentru a le studia pe cele mai complexe. Acum, sunt dispusă să învăț competențele tehnice necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor mele. Deși încă mă confrunt cu unele dificultăți, nu le mai abordez cu o fire coruptă, ca înainte. Prin rugăciune și bazându-mă pe Dumnezeu, am deprins multe abilități tehnice. Înainte, consideram că să-i ajut pe frați și pe surori cu probleme informatice e o simplă sarcină. Acum, mă concentrez în mod conștient pe intrarea mea în viață. Când dezvălui firi corupte în îndatoririle mele, pot căuta cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva problemele și pentru a-mi corecta starea greșită. Când văd că nou-veniții ajung conducători, nu mai sunt tulburată. Pot face față cu calm și într-un mod corect. Mi-am dat seama cât de important este să ai o inimă onestă atunci când îți faci datoria. Indiferent de datoria pe care o faci, având o inimă pură și supusă și făcând tot ce se poate, poți ajunge la luminarea și la călăuzirea lui Dumnezeu și vei câștiga mult din îndatoririle tale. Nuo Yi, văzând asta, ai câștigat câteva căi de practică pentru tine?

Bun, asta e tot ce am de spus pentru moment. Sper că experiența mea ți-a fost de folos de data asta și că te va ghida să-ți depășești starea negativă în curând, lăsându-te să-ți abordezi îndatoririle cu o inimă onestă și să nu dezamăgești eforturile minuțioase pe care Dumnezeu le-a investit în noi. Nu ezita să ne scrii și să ne împărtășești orice idei sau câștiguri ai!

Cu sinceritate,

Yuxun

19 septembrie 2023