de Li Min, China

În februarie 2019, mi s-a retras funcția de conducere deoarece urmăream reputația și statutul în loc să fac lucrare reală. A doua zi după demiterea mea, soțul surorii din familia mea gazdă a fost rănit într-un accident, iar ea a trebuit să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de el. Supraveghetoarea a rânduit ca eu să preiau temporar îndatoririle ei de găzduire. Mi-am spus în sinea mea: „Dacă frații și surorile află că, după ce am fost demisă, mă ocup acum doar de îndatoririle de găzduire, gătesc, rezolv treburi în afara casei și transmit mesaje, ce vor crede despre mine? Cu siguranță mă vor desconsidera. Cum pot salva aparențele?” Dar, deoarece am considerat că această datorie era temporară, am acceptat-o pentru moment. Totuși, când nu s-a găsit nicio persoană potrivită care să mă înlocuiască după câteva săptămâni, supraveghetoarea a avut părtășie cu mine și m-a rugat să îndeplinesc în continuare îndatoririle de găzduire. Când am auzit acest lucru, inima mi s-a învolburat și m-am gândit: „De ce această rânduială? Dacă frații și surorile care mă cunosc află că voi îndeplini îndatoriri de găzduire pe termen lung, cu siguranță mă vor desconsidera. Oare nu vor spune că nu sunt o persoană care urmărește adevărul și că nu sunt bună decât pentru munca manuală și îndatoririle de găzduire? Cum voi putea salva aparențele? În plus, înainte de a fi demisă, colaboram cu câteva surori pentru a ne îndeplini îndatoririle. Și acum, iată-mă, doar gătesc. Ce diferență! Este absolut umilitor!” Gândindu-mă la acest lucru, nu am mai fost dispusă să îndeplinesc îndatoririle de găzduire. Supraveghetoarea a văzut că eram într-o stare proastă și a avut părtășie cu mine despre propria ei experiență când a fost demisă. Mi-am dat seama că fiecare datorie provine din suveranitatea și din rânduielile lui Dumnezeu, așa că m-am supus. Dar în acea noapte, m-am zvârcolit în pat, fără să pot dormi. Mă gândeam în sinea mea: „De când L-am găsit pe Dumnezeu, majoritatea îndatoririlor mele au fost de conducătoare sau de lucrătoare. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac doar munci mărunte și să gătesc. Ce vor crede despre mine frații și surorile care mă cunosc dacă vor afla? Asta ar fi absolut umilitor!” Le vedeam pe surori discutând despre lucrare împreună și mi-am amintit că, atunci când eram conducătoare, obișnuiam să port cu ele astfel de discuții. Dar iată-mă acum, petrecându-mi zilele spălând vase, gătind și chiar făcând curățenie. Ce diferență! Eram într-o stare nepotrivită și cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât devenea mai dureros. După aceea, ori de câte ori făceam aceste munci neplăcute, îmi era teamă că surorile mă vor desconsidera, așa că mă grăbeam să le fac când ele nu erau prin preajmă. Simțeam că a face astfel de munci neplăcute era umilitor. Inima mea era plină de durere și de suferință, iar lacrimile îmi curgeau involuntar pe față.

Într-o zi, supraveghetoarea mi-a cerut să duc gunoiul când ieșeam. Când am auzit asta, m-am simțit foarte potrivnică, gândindu-mă: „Drept cine mă iei? Noi două obișnuiam să colaborăm, dar acum îmi dai ordine în felul ăsta.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rău. Eram foarte supărată în sinea mea. Am venit în fața lui Dumnezeu și m-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu să mă lumineze și să mă îndrume ca să mă cunosc și să înțeleg intențiile Sale. Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Care este atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta, care să poată fi numită corectă și conformă intențiilor lui Dumnezeu? În primul rând, nu poți să analizezi cine ți-a aranjat-o, de ce nivel de conducere îți este atribuită – ar trebui să o accepți de la Dumnezeu. Nu poți să o analizezi, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu. Aceasta este o condiție. Mai mult, oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: «Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, tot trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.» Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile de la Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale față de Dumnezeu. Un astfel de moft este denaturat de preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la propriul beneficiu, la propria reputație și așa mai departe, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere. Ce atitudine ar trebui să ai față de datoria ta? În primul rând, nu trebuie să o analizezi încercând să te lămurești cine anume ți-a desemnat-o; în schimb, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu, ca datorie încredințată ție de Dumnezeu și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-ți accepți datoria de la Dumnezeu. În al doilea rând, nu face discriminare între cele înalte și cele joase și nu te preocupa de natura sa, indiferent dacă îți permite sau nu să ieși în evidență, dacă este realizată în văzul lumii sau în culise. Nu lua în considerare aceste lucruri. Mai există o altă atitudine: supunere și cooperarea activă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). „Nu este o sarcină ușoară să poți îndura greutăți în realizarea propriei datorii. De asemenea, nu este ușor nici să realizezi bine un anumit tip de lucrare. Este indiscutabil că adevărul cuvintelor lui Dumnezeu lucrează în oamenii care pot face aceste lucruri. Nu este ca și cum s-au născut fără teamă de greutăți și de oboseală. Unde ar putea fi găsită o astfel de persoană? Toți acești oameni au o anumită motivație și au ceva din adevărul cuvintelor lui Dumnezeu ca temelie. Când își încep îndatoririle, punctele lor de vedere și pozițiile lor se schimbă – realizarea îndatoririlor devine mai ușoară, iar suportarea unor greutăți și a oboselii trupești începe să li se pară ceva nesemnificativ. Cei care nu înțeleg adevărul și ale căror puncte de vedere asupra lucrurilor nu s-au schimbat trăiesc conform ideilor, noțiunilor, dorințelor egoiste și preferințelor personale omenești, așa că sunt reticenți și nu-și doresc să-și realizeze îndatoririle. De exemplu, când vine vorba de a face o muncă murdară și obositoare, unii oameni spun: «Mă voi supune rânduielilor casei lui Dumnezeu. Voi realiza orice datorie îmi rânduiește biserica, indiferent dacă e murdară sau obositoare, dacă e grandioasă sau cu nimic deosebită. Nu am cerințe și o voi accepta ca fiind datoria mea. Aceasta este însărcinarea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu, iar puțină murdărie și oboseală sunt greutățile pe care ar trebui să le îndur.» Drept urmare, atunci când sunt implicați în munca lor, nu simt deloc că îndură vreo greutate. Deși altora li s-ar putea părea murdară și obositoare, ei o consideră ușoară, pentru că inimile lor sunt calme și netulburate. O fac pentru Dumnezeu, așa că nu simt că este dificil. Unii oameni consideră că a face o muncă murdară, obositoare sau lipsită de importanță este o insultă la adresa statutului și caracterului lor. Ei o percep ca semn că ceilalți nu-i respectă, îi hărțuiesc sau îi privesc de sus. Drept urmare, chiar și atunci când se confruntă cu aceleași sarcini și același volum de muncă, ei consideră că este extenuant. Orice ar face, au un resentiment în inimile lor și simt că lucrurile nu sunt cum își doresc ei să fie sau că sunt nesatisfăcătoare. În sinea lor, sunt plini de negativitate și împotrivire. De ce sunt negativi și potrivnici? Care este cauza? Cel mai adesea, este că realizarea îndatoririlor proprii nu le aduce un salariu; e ca și cum lucrează gratis. Dacă ar exista recompense, ar putea fi acceptabil pentru ei, dar nu știu dacă le vor primi sau nu. Prin urmare, oamenii simt că realizarea îndatoririlor nu merită osteneala, echivalând-o cu a lucra pe degeaba, așa că devin adesea negativi și potrivnici când vine vorba de a realiza îndatoriri. Nu așa stau lucrurile? Sincer vorbind, acești oameni nu sunt dispuși să realizeze îndatoriri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu expune că, atunci când unii oameni primesc anumite îndatoriri, ei nu le pot accepta ca fiind de la Dumnezeu; în schimb, își aleg îndatoririle în funcție de preferințele proprii. Ei acceptă îndatoririle care le permit să se facă remarcați, dar se împotrivesc acelora care nu le aduc recunoaștere și le resping. Nu au o atitudine de supunere în îndeplinirea îndatoririlor lor. Ceea ce a expus Dumnezeu era tocmai starea mea. Credeam că a fi conducătoare aduce după sine dreptul de a vorbi și că, oriunde m-aș duce, aș fi privită cu admirație de frații și de surorile mele, așa că am fost dispusă să cooperez în acea datorie. Totuși, simțeam că datoria de găzduire era printre cele mai de jos și consta doar în muncă manuală, așa că nu mă puteam hotărî să mă supun. Simțeam că această datorie mă umilea și mă simțeam nedreptățită. Când supraveghetoarea mi-a cerut să curăț curtea și să duc gunoiul, mi-a fost greu să accept. Simțeam că nu mă respecta când îmi dădea ordine, și asta m-a deranjat. Foloseam nivelurile de statut pentru a evalua dacă o persoană are demnitate. Credeam că a îndeplini datoria de conducător era ca și cum ai fi șeful sau managerul unei companii, că ea aduce după sine statut și poziție socială și că acei oameni erau admirați oriunde mergeau; eu invidiam astfel de oameni. Când am auzit despre îndatoririle de găzduire, am avut sentimentul că totul se reducea la treburi casnice și la gătit, un fel de muncă de jos, și că oamenii care făceau această datorie erau modești și desconsiderați oriunde mergeau. Această datorie mi se părea umilitoare. Crezusem în Dumnezeu de atâția ani, și totuși aveam aceleași păreri ca non-credincioșii. Aceste păreri ale mele erau cu adevărat absurde! În casa lui Dumnezeu, toată lumea are îndatoriri egale. Îndatoririle nu se deosebesc după rangul înalt sau scăzut, nobil sau umil, mare sau mic. Fie că este vorba de datoria de conducere sau de cea de găzduire, toate vin de la Dumnezeu. Ele doar îndeplinesc funcții diferite, iar ca ființe create, ar trebui să le acceptăm și să ne supunem lor. Dar, în îndatoririle mele, eu mă gândeam doar la interesele proprii și la mândrie. Nu le consideram deloc o însărcinare dată de Dumnezeu. Mă împotriveam datoriei de găzduire pentru că nu-mi permitea să ies în evidență. Nu aveam niciun simț al răspunderii față de îndatoririle mele și doar făceam lucrurile cu superficialitate. Am văzut că eram cu adevărat egoistă și detestabilă și că nu aveam pic de conștiință sau de rațiune!

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost otrăvit de societate într-o măsură gravă, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică pentru interacțiuni lumești, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care I se va supune de bunăvoie lui Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub controlul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus motivul de bază pentru care nu mă puteam supune Lui. De la o vârstă fragedă, fusesem influențată de otrăvuri satanice precum: „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui” și „Omul se chinuiește în amonte; apa curge în aval”, iar acestea deveniseră criteriile după care mă călăuzeam și mă comportam. Credeam că oamenii trebuie să trăiască pentru mândria lor și că a putea fi privit cu admirație oriunde mergi este modul în care o persoană poate trăi cu demnitate. De asemenea, voiam să fac o lucrare prin care să fiu remarcată și admirată de ceilalți și credeam că așa pot trăi cu demnitate și cu valoare. Mie, însă, o lucrare neplăcută sau nerecunoscută îmi părea modestă și înjositoare, așa că nu eram dispusă să o accept. Înainte de a-L găsi pe Dumnezeu, trăiam după aceste perspective, dorind mereu să trăiesc mai bine decât alții. Îi desconsideram pe fermierii și pe muncitorii care câștigau bani prin muncă grea și simțeam că a administra o afacere cu haine era mai respectabil decât munca fizică și că-mi permitea să țin capul sus în fața altora și chiar să-i fac pe prietenii și pe rudele mele să ajungă să mă privească cu alți ochi. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, încă trăiam după aceste otrăvuri satanice în timp ce îmi îndeplineam îndatoririle în biserică. Îndeplinirea îndatoririi de conducătoare îmi satisfăcea vanitatea și mândria și îmi permitea să fiu admirată de frații și de surorile mele, iar asta mă făcea fericită. Am fost chiar dispusă să îndur unele greutăți și o oarecare epuizare pentru asta. Dar după ce am îndeplinit îndatorirea de conducătoare, tot căutam admirația celorlalți, încercând mereu să-mi protejez mândria și statutul. Nu făceam nicio lucrare reală, așa că am fost demisă. Când mi s-a atribuit din nou o datorie, nu am știut să o prețuiesc. Nu numai că nu reflectam asupra cauzelor eșecului meu, dar mă tot gândeam la mândria și la statutul meu. Credeam că a îndeplini îndatoriri de găzduire era rușinos și chiar și atunci când le-am acceptat cu reticență, am făcut-o împotrivindu-mă și într-un mod superficial. Nu aveam deloc conștiință sau rațiune. Puneam mândria și statutul meu mai presus de orice și chiar și atunci când știam că nimeni altcineva nu poate prelua îndatoririle de găzduire, tot voiam să refuz și să mă sustrag de la ele. Nu mă gândeam deloc la interesele bisericii, nici la îndatoririle și responsabilitățile mele. Eram total egoistă! Dacă nu mă pocăiam, aș fi ajuns să fiu disprețuită și eliminată de Dumnezeu. Mi-am dat seama de consecințele dăunătoare ale urmăririi mândriei și statutului și am devenit dispusă să mă pocăiesc în fața lui Dumnezeu, să renunț la mândrie și la statut și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, îndeplinind bine aceste îndatoriri de găzduire.

După aceea, nu m-am mai simțit atât de potrivnică atunci când îndeplineam îndatoririle de găzduire. Uneori, puteam chiar să mă deschid și să am părtășie cu surorile și mă simțeam mult mai liberă și mai eliberată. Am văzut că surorile mele nu mă desconsiderau pentru că îndeplineam îndatoririle de găzduire și mi-am dat seama cu adevărat că, în casa lui Dumnezeu, nu există nicio deosebire între îndatoriri de rang superior sau inferior. Funcțiile sunt pur și simplu diferite. Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, ori de câte ori îți este rânduit ceva de făcut, fie că este o muncă grea sau obositoare, și indiferent dacă îți place sau nu, este datoria ta. Dacă o poți considera drept o însărcinare și o responsabilitate dată de Dumnezeu, atunci ești relevant pentru lucrarea Sa de mântuire a omului. Și dacă ceea ce faci și datoria pe care o îndeplinești sunt relevante pentru lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului și poți să accepți în mod autentic și sincer însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, cum te va privi El? El te va considera un membru al familiei Sale. Este acest lucru o binecuvântare sau un blestem? (O binecuvântare.) Este o mare binecuvântare” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). „Care este funcția voastră în calitate de ființe create? Acest lucru se referă la practica și datoria unei persoane. Ești o ființă creată, iar dacă Dumnezeu ți-a dat darul de a cânta, iar casa lui Dumnezeu rânduiește ca tu să cânți, atunci trebuie să cânți bine. Dacă tu ai darul de a predica Evanghelia, iar casa lui Dumnezeu rânduiește ca tu să predici Evanghelia, atunci ar trebui să o faci bine. Atunci când aleșii lui Dumnezeu te aleg drept lider, ar trebui să preiei însărcinarea de lider și să-i îndrumi pe aleșii lui Dumnezeu să-I mănânce și să-I bea cuvintele, să aibă părtășie despre adevăr și să pătrundă în realitate. Făcând acest lucru, îți vei fi îndeplinit bine datoria. Însărcinarea pe care Dumnezeu o dă omului este extrem de importantă și semnificativă! Așadar, cum ar trebui să-ți asumi această însărcinare și să-ți îndeplinești rolul? Aceasta este una dintre cele mai mari probleme cu care te confrunți și trebuie să alegi. Se poate spune că acesta este un moment crucial care decide dacă tu poți obține adevărul și dacă poți fi desăvârșit de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică și am înțeles ce poziție ar trebui să adopte ființele create în fața lui Dumnezeu, precum și rațiunea adecvată pe care ar trebui să o avem. Nu contează ce datorie rânduiește biserica, fie că este vorba de datoria de găzduire sau de orice altă datorie, ar trebui să ne supunem lui Dumnezeu necondiționat. Aceasta este rațiunea potrivită pe care ar trebui să o avem. Nu contează dacă datoria este însemnată sau modestă, dacă ne putem supune și o putem trata ca pe o responsabilitate dată de Dumnezeu, dacă ne putem baza pe Dumnezeu și face tot posibilul să cooperăm, vom obține câștiguri. De exemplu, unii frați și unele surori pot face îndatoriri mai puțin vizibile, dar ei nu caută să se facă remarcați. Ei se concentrează pe căutarea adevărului și pe îndeplinirea îndatoririlor lor conform principiilor și totuși fac progrese. Dacă cineva nu urmărește adevărul sau nu se supune în timp ce își face datoria, atunci nu contează cât de impresionantă poate părea datoria sa, dacă nu dobândește adevărul sau nu experimentează o schimbare a firii sale, se opune în continuare lui Dumnezeu și, în cele din urmă, va fi eliminat de Dumnezeu. Fiecare datorie din casa lui Dumnezeu este importantă și indispensabilă. La fel cum o mașinărie nu poate funcționa dacă lipsește chiar și un singur șurub. Îndatoririle de găzduire pot părea neînsemnate, dar fără cineva care să le facă, frații și surorile nu ar avea un mediu liniștit în care să se adune și să își îndeplinească îndatoririle. Când am înțeles acest lucru, am început să-mi prețuiesc îndatorirea de găzduire din adâncul inimii mele și am devenit dispusă să cooperez în mod corespunzător.

De atunci, ori de câte ori am avut intenții greșite în datoria mea, m-am rugat conștient lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva mea. După ce îmi terminam datoria în fiecare zi, mă linișteam, citeam cuvintele lui Dumnezeu și scriam notițe de evlavie. Aveam mai mult timp pentru a fi aproape de Dumnezeu. Treptat, starea mea s-a îmbunătățit și am ajuns să simt că această datorie era chiar bună. Am experimentat cu adevărat intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu, pentru că orice orchestrări și rânduieli făcute de Dumnezeu sunt menite să ne curățească și să ne transforme. Dumnezeu nu arată favoritism și nu contează ce îndatorire îndeplinește o persoană, atât timp cât o acceptă de la Dumnezeu și este dispusă să se supună și să urmărească adevărul, ea va avea de câștigat.

Reflectând asupra acestei experiențe, I-am mulțumit în tăcere lui Dumnezeu în inima mea. Dumnezeu a rânduit acest mediu pentru ca eu să îndeplinesc îndatoririle de găzduire, m-a emondat pentru dorința mea de mândrie și de statut și mi-a corectat părerile false despre cum să percep îndatorirea. Viața mea avea nevoie de acest lucru – dragostea lui Dumnezeu. De asemenea, mi-am dat seama că îndatoririle nu sunt clasificate după importanță sau valoare și că, indiferent ce fel de îndatoriri facem, ele sunt funcția pe care ființele create ar trebui să o îndeplinească. Nu ar trebui să ne îndeplinim îndatoririle pe baza preferințelor personale și nici nu ar trebui să fim selectivi. Ar trebui să ne supunem suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, deoarece asta înseamnă să avem umanitate și rațiune. Înțelegerea și transformarea pe care le-am dobândit în această privință au venit toate ca urmare a îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu.