de Tracey, Myanmar

În septembrie 2023, frații și surorile mele m-au ales să fiu conducătoare în biserică, responsabilă în principal de lucrarea de udare. Când am auzit această veste, m-am simțit supusă la multă presiune. M-am gândit: „Lucrarea bisericii presupune multe sarcini. Abia am început să mă instruiesc și nu am experiență. Dacă merg și monitorizez lucrarea fraților și surorilor mele și sunt unele chestiuni de care nu mă pot ocupa, ce vor crede despre mine? Vor spune că-mi lipsește rațiunea, că monitorizez lucrarea altor oameni, fără să știu eu însămi cum s-o fac?” Pentru că nu voiam ca ei să-mi descopere neajunsurile și să mă desconsidere, am refuzat datoria de conducătoare. I-am spus supraveghetorului: „Este mai bine să muncesc din greu la datoria mea actuală.” Supraveghetorul s-a întâlnit cu mine și a avut părtășie despre asta: „Cerințele pe care le ai de la tine sunt prea mari. Toată lumea are deficiențe și este foarte normal să existe unele carențe în lucrarea noastră. Cerințele lui Dumnezeu de la noi nu sunt atât de mari. Ceea ce prețuiește Dumnezeu este atitudinea pe care o avem față de datoria noastră și El analizează dacă depunem sau nu toate eforturile pentru lucrarea noastră.” Când am auzit ce-a spus supraveghetorul, m-am gândit că are dreptate. Toată lumea are carențe și neajunsuri și de aceea toți trebuie să ne instruim și să studiem mai mult. Nu ar fi trebuit să refuz această datorie. După aceea, am reflectat asupra mea. De ce tot continuam să refuz, atunci când această datorie mă chema?

Într-o zi, în timpul devoționalelor, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă dorești să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a mulțumi intențiile lui Dumnezeu, nu poți să faci asta realizând doar o datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care Dumnezeu ți-o acordă. Fie că ea corespunde gusturilor tale și se potrivește intereselor tale, fie că este ceva de care nu te bucuri, ceva ce n-ai mai făcut niciodată ori e ceva dificil, tot ar trebui să o accepți și să te supui. Nu doar că trebuie să o accepți, ci trebuie și să cooperezi proactiv și să înveți despre ea în timp ce experimentezi și pătrunzi. Chiar dacă înduri greutăți, ești obosit, umilit sau marginalizat, tot trebuie să-ți oferi toată loialitatea. Doar practicând în acest fel, vei reuși să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile și să mulțumești intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să o privești ca pe datoria pe care o ai de făcut, nu ca pe o afacere personală. Cum ar trebui să înțelegi îndatoririle? Ca pe ceva ce Creatorul – Dumnezeu – i-l dă cuiva de făcut; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea să ții cont de intențiile lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se sacrifică într-adevăr pentru Dumnezeu nu ar putea refuza niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu ar putea refuza nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți presupune, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practică, care înseamnă să practici adevărul și să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este miezul aici? Este în cuvintele «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori vor fi lucruri la care nu ești bun, pe care e nevoie să le înveți, lucruri dificile sau în care trebuie să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce lucru este, atâta vreme cât Dumnezeu ți l-a încredințat, tu trebuie să-l accepți de la El; trebuie să accepți și să îndeplinești bine acea datorie, oferindu-i toată loialitatea ta și mulțumind intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, în acel fel ar trebui să practici. Doar făcând astfel, tu practici adevărul și doar în acest fel poți intra în adevărul-realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a-I satisface intențiile, trebuie să acceptăm orice datorie care vine din partea Lui. Datoria care ne cheamă poate fi una pe care nu am mai făcut-o niciodată, așa că trebuie să investim timp și să depunem efort pentru a o învăța, iar trupul nostru trebuie să sufere mai mult. Sau mândria noastră poate fi rănită din cauza carențelor noastre, dar, indiferent de situație, trebuie să avem o inimă modestă și ascultătoare. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă o ființă creată față de datorie. M-am analizat, prin comparație. Când am aflat că fusesem aleasă conducătoare în biserică, știam că era nevoie ca noi, conducătorii, să monitorizăm diversele aspecte ale lucrării din biserică, însă eu aveam carențe în toate privințele, așa că mă îngrijoram că, dacă în timp ce monitorizam lucrarea, dădeam peste niște probleme de care nu știam cum să mă ocup și nu puteam să le indic o soluție fraților și surorilor mele, cu siguranță toți aveau să mă desconsidere și să spună că sunt incompetentă. Prin urmare, am găsit scuze să spun că nu știu cum să îndeplinesc multe sarcini și că nu aș fi potrivită pentru treaba asta. Când această datorie m-a chemat, nu m-am gândit cum să arăt considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să-mi asum datoria; în schimb, am vrut să o refuz pentru ca oamenii să nu mă desconsidere. Nu protejam deloc lucrarea bisericii. Eram deosebit de egoistă și de detestabilă. Dumnezeu m-a binecuvântat, permițându-mi să fac datoria de conducătoare. Aceasta era o ocazie excelentă de a dobândi adevărul, iar eu ar trebui să-mi fac datoria bine, cu o atitudine proactivă și pozitivă. Când am înțeles acest lucru, am fost dispusă să-mi schimb mentalitatea greșită. Deși aveam atât de multe deficiențe și neajunsuri, am fost dispusă să învăț de la frații și surorile mele. Așadar, i-am zis supraveghetorului că sunt dispusă să mă instruiesc pentru a fi conducătoare.

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Primul tip a fost al celor care pot fi supraveghetori ai diferitelor elemente ale lucrării. Prima cerință pentru aceștia este să aibă capacitatea și calibrul de a înțelege adevărul. Aceasta este cerința minimă. A doua cerință este ca ei să poarte o povară – acest lucru este indispensabil” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. „Unii oameni s-ar putea întreba: «Cum se face că aceste criterii pe care oamenii talentați ar trebui să le îndeplinească pentru a fi promovați și cultivați nu includ înțelegerea adevărului, deținerea adevărului-realitate și capacitatea de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău? Cum se face că acestea nu includ capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a se supune lui Dumnezeu, de a fi loiali lui Dumnezeu și de a fi niște ființe create care sunt conform standardului? Oare aceste lucruri au fost lăsate în urmă?» Spune-Mi, dacă cineva înțelege adevărul, a intrat în adevărul-realitate, este capabil să se supună lui Dumnezeu, Îi este loial și are o inimă cu frică de Dumnezeu, și mai mult, Îl cunoaște pe Dumnezeu, nu I se va împotrivi și este o ființă creată care este conform standardului, mai are nevoie să fie cultivat? Dacă într-adevăr a reușit toate acestea, nu este rezultatul cultivării deja îndeplinit? (Ba da.) Prin urmare, cerințele pentru ca oamenii talentați să fie promovați și cultivați nu includ aceste criterii. Întrucât candidații sunt promovați și cultivați din rândul ființelor umane care nu înțeleg adevărul și care sunt pline de firi corupte, este, prin urmare, imposibil ca acești candidați care sunt promovați și cultivați să dețină deja adevărul-realitate sau să se supună deja pe deplin lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să fie deja întru totul loiali lui Dumnezeu, iar ei sunt cu siguranță și mai departe de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Criteriile pe care oamenii talentați de toate felurile ar trebui să le îndeplinească înainte de toate pentru a fi promovați și cultivați sunt cele pe care tocmai le-am menționat – acestea sunt cele mai realiste și specifice” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. „Spuneți-Mi, cum puteți să fiți oameni care sunt obișnuiți și normali? Cum puteți voi, după cum spune Dumnezeu, să vă asumați locul adecvat al unei ființe create – cum puteți să nu încercați să fiți supraoameni sau vreun personaj ilustru? Cum ar trebui să practicați pentru a fi persoane obișnuite și normale? Cum se poate face acest lucru? Cine va răspunde? (În primul rând, trebuie să recunoaștem că suntem oameni obișnuiți, oameni foarte comuni. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le înțelegem, nu le cunoaștem și nu le putem vedea ca atare. Trebuie să recunoaștem că suntem corupți și plini de defecte. După asta, trebuie să avem o inimă sinceră și să venim des înaintea lui Dumnezeu, pentru a căuta.) Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște domeniul ăsta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va lega mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate. Gândirea și judecata ta normală vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. Mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite. Dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni oarecum normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez», sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei avea o rațiune normală. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor; oricine consideră că viața este epuizantă și-a făcut-o cu mâna lui. Nu te preface și nu afișa o mască. Mai întâi, deschide-te cu privire la ce gândești în inimă, cu privire la adevăratele tale gânduri, astfel încât toată lumea să le cunoască și să le înțeleagă. Ca urmare, preocupările și barierele tale, precum și suspiciunile dintre tine și ceilalți vor fi eliminate. Mai ești împiedicat și de altceva. Întotdeauna te consideri șeful echipei, un conducător, un lucrător sau o persoană cu un titlu, un statut și o reputație: dacă spui că nu înțelegi ceva sau că nu poți face ceva, nu te denigrezi? Când lași deoparte aceste obstacole din inima ta, când nu te mai consideri un conducător sau un lucrător și când nu te mai gândești că ești mai bun decât alți oameni și simți că ești o persoană obișnuită, la fel ca toți ceilalți și că există unele domenii în care ești inferior altora – când ai părtășie despre adevăr și despre chestiuni legate de lucrare cu această atitudine, efectul e diferit, la fel cum e și atmosfera” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles principiile casei lui Dumnezeu pentru promovarea și cultivarea oamenilor. Nu se pune problema că doar oamenii care dețin adevărul-realitate sau care pot să se ocupe de toate aspectele lucrării pot fi promovați și cultivați pentru a fi conducători. În schimb, atât timp cât ai abilitatea de a înțelege adevărul, ai o umanitate decentă, porți o povară în îndeplinirea datoriei tale și ești dispus să înveți chiar dacă nu ai experiență, poți fi cultivat. În plus, dacă ești ales să fii conducător, nu trebuie să te poziționezi pe un piedestal, ci ar trebui să ocupi locul cuvenit și să recunoști că ești doar o persoană obișnuită și că, indiferent de lucrare, nu te-ai născut capabil să o faci; când întâlnești lucruri pe care nu știi cum să le faci sau pe care nu le înțelegi, poți să ceri ajutorul fraților și surorilor. Mi-am adus aminte că, atunci când am început să mă instruiesc pentru a-i uda pe nou-veniți, nu știam cum să fac lucrarea, însă mi-am dat seama că udarea nou-veniților înseamnă să te instruiești cum să folosești adevărul ca să rezolvi probleme, ceea ce era benefic pentru intrarea mea în viață, așa c-am avut motivația să-mi fac bine datoria. Când m-am instruit împreună cu frații și cu surorile mele, puțin câte puțin, am fost capabilă, după o vreme, să rezolv unele probleme. Mi-am dat seama că, indiferent care e lucrarea, nu înseamnă că poți s-o faci doar după ce știi cum să o faci și o înțelegi; trebuie să te supui mereu unui proces de studiu și de instruire. Totuși, eram condusă de firea mea arogantă și credeam că, dacă sunt conducătoare în biserică, atunci trebuie să înțeleg mai mult ca alții și să fiu mai bună la lucrare decât alții. Doar în felul acesta aveam să fiu calificată să merg și să verific lucrarea altor oameni. Credeam și că, dacă nu puteam s-o fac sau să o înțeleg singură, atunci alți oameni aveau cu siguranță să mă desconsidere, așa că am refuzat datoria. Nu-mi știam adevărata măsură. Eram prea lipsită de rațiune! De fapt, cerințele lui Dumnezeu de la noi nu sunt mari: doar să fim oameni obișnuiți și să ne înfruntăm cu calm neajunsurile, să căutăm în mod activ ajutorul fraților și surorilor în privința lucrurilor pe care nu le înțelegem și să căutăm adevărul pentru a ne compensa carențele. Dacă ne instruim treptat în acest fel, progresul nostru va fi mai rapid. Odată ce am înțeles acest lucru, am fost dispusă să renunț la ideea falsă conform căreia: „Sunt conducătoare, trebuie să fiu mai bună decât alții și să înțeleg mai multe decât alții” și să practic faptul de a fi o persoană onestă. Am acceptat datoria de conducătoare din adâncul inimii mele.

La început, am fost responsabilă doar de biserica din care făceam parte. Eram relativ familiarizată cu personalul și cu lucrarea bisericii, dar nu după mult timp, supraveghetorul mi-a cerut să-mi asum responsabilitatea pentru lucrarea mai multor biserici. M-am gândit în sinea mea: „Capacitatea de muncă a fraților și surorilor din aceste biserici este foarte bună. Ei cred în Dumnezeu de mai mult timp decât mine. Nu sunt la fel de bună ca ei. Dacă nu pot face multe lucruri în timp ce le monitorizez lucrarea, ce vor crede despre mine? Mă vor desconsidera?” I-am trimis un mesaj supraveghetorului, spunându-i că nu sunt în stare și că nu pot să o fac. Supraveghetorul mi-a cerut să încerc să mă instruiesc și să văd cum decurge totul. Ulterior, mi-am amintit de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem înainte: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cât am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a-mi face bine datoria, trebuia să renunț la propria mândrie și la statut și să pun pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, de fiecare dată. Doar asta avea să-L mulțumească pe Dumnezeu. Faptul că datoria mă chema era înălțarea din partea lui Dumnezeu, îndemnându-mă să caut mai mult adevărul și să merg pe calea urmăririi adevărului. M-am gândit la cât de tensionată e situația în Birmania, din cauza războiului permanent. Nu știam cât de mult timp mai puteam să-mi fac datoria. Acum, că aveam șansa de a face o datorie, ar trebui s-o prețuiesc cu atenție și nu puteam să o refuz din cauză că-mi făceam griji în privința părerii celorlalți despre mine. Indiferent ce probleme aveau să fie expuse data viitoare în datoria mea, ar trebui să-mi înfrunt neajunsurile cu calm. Când m-am gândit astfel la acest lucru, inima mea s-a simțit puțin mai liniștită. Într-o zi, m-am întâlnit cu fratele și cu sora alături de care lucram și am discutat despre următoarea lucrare. M-am destăinuit celor doi și le-am zis: „Am multe carențe și nu pot să fac multe dintre sarcini, așa că trebuie să lucrăm împreună.” Când am deschis gura ca să spun asta, m-am înroșit tare la față. Deși simțeam că-mi pierdusem oarecum reputația, inima mea a fost foarte liniștită după ce mi-am recunoscut carențele în fața lor și-am vorbit cu sinceritate. Fratele meu și sora mea nu m-au desconsiderat și au fost dispuși să lucreze împreună cu mine, pentru a face bine lucrarea.

Într-o zi, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind principala cauză pentru care-mi refuzam datoria. Dumnezeu Atotputernic spune: „În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei. Dar oamenii nu sunt conștienți de acest lucru. Convingerea lor este că trebuie să se agațe de această fărâmă de renume până la capăt. Nu sunt conștienți că numai atunci când aceste lucruri zadarnice și superficiale vor fi pe deplin abandonate și lăsate deoparte vor deveni persoane adevărate. Dacă o persoană păzește ca pe viața sa aceste lucruri care ar trebui înlăturate, viața ei este pierdută. Ei nu știu ce este în joc. Așadar, atunci când acționează, întotdeauna rețin ceva, încearcă mereu să-și protejeze reputația și statutul, le pun pe acestea pe primul loc, vorbind doar pentru propriile scopuri, pentru propria apărare prefăcută. Tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat. Când apare camera de fotografiat, de exemplu, oamenii se grăbesc în față; le place să fie filmați, cu cât mai mult, cu atât mai bine; se tem să nu fie filmați prea puțin și vor plăti orice preț pentru șansa aceasta. Și nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Acestea sunt firile lor satanice. Și ce dacă ești filmat? Și ce dacă oamenii au o părere foarte bună despre tine? Și ce dacă te idolatrizează? Demonstrează ceva din toate acestea că ai adevărul-realitate? Nimic din toate acestea nu are vreo valoare. Când poți depăși aceste lucruri – când devii indiferent față de ele și nu mai simți că sunt importante, când renumele, vanitatea, statutul și admirația oamenilor nu-ți mai controlează gândurile și comportamentul, cu atât mai puțin modul în care îți îndeplinești datoria, atunci îndeplinirea datoriei tale va deveni din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai pură” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că toți oamenii prețuiesc statutul și că se gândesc la reputație și la statut la fiecare pas, în tot ceea ce fac. M-am gândit la începuturi, când fusesem aleasă conducătoare în biserică. Pentru că abia începusem să mă instruiesc și aveam multe carențe, mi-era teamă că, dacă aș fi monitorizat lucrarea fraților și surorilor mele în timp ce existau multe lucruri pe care nu știam cum să le fac, aș fi părut chiar incompetentă. Prin urmare, ca oamenii să nu mă desconsidere, mi-am refuzat datoria de nenumărate ori. Faptul că am putut să mă instruiesc pentru a fi conducătoare a fost o înălțare din partea lui Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu spera ca eu să pot porni pe calea urmăririi adevărului și, treptat, să-mi înlătur firile corupte. Cu toate acestea, nu am apreciat favoarea și am continuat să încerc să-mi refuz datoria pentru a-mi proteja reputația. Însemna că mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu. De-a lungul acestor ani, m-am bucurat de udare și de aprovizionare din partea atâtor cuvinte ale lui Dumnezeu, dar când lucrarea bisericii mi-a cerut să fac asta, nu m-am gândit cum să-mi îndeplinesc responsabilitățile sau cum să răsplătesc harul lui Dumnezeu. Eram, într-adevăr, prea lipsită de umanitate! De fapt, încă de când am devenit conducătoare, mi-am însușit treptat unele adevăruri în ceea ce privește discernământul și m-am instruit să folosesc adevărul pentru a rezolva probleme. În calitate de conducătoare, am experimentat multe lucruri și am avut multe oportunități de a obține adevărul. Toate acestea au fost câștiguri reale! Dacă nu slujeam drept conducătoare și nu monitorizam lucrarea altora, atunci carențele mele nu aveau să fie expuse, iar eu aveam să-mi salvez reputația. Totuși, până la urmă, nu aveam să obțin adevărul și firea mea nu avea să se schimbe. În final, n-avea totul să fie deșart? În cele din urmă, n-aveam decât să-mi pierd șansa la mântuire și să mă distrug. E înfricoșător să te gândești la asta. Ulterior, am fost capabilă să-mi fac datoria în mod normal, fără să fiu atât de constrânsă de reputație.

Odată, am mers la o biserică pentru a participa la una dintre adunările sale. O soră și-a exprimat cu claritate ideile comunicând despre lucrare, iar eu am vrut să le completez. Totuși, pentru că am simțit că sora mea vorbise atât de bine și de cuprinzător, nu am spus nimic. M-am gândit în sinea mea: „Dacă vin aici și nu dau niciun sfat, ce vor crede frații și surorile mele despre mine? Nu vor crede că sunt cu adevărat inutilă și lipsită de orice capacitate de lucru?” Când m-am gândit la asta, m-am simțit puțin stânjenită și am considerat că frații și surorile mele văzuseră cu siguranță cum sunt de fapt. Așa că nu am mai vrut să particip la adunările lor. În acele zile, nu le-am monitorizat lucrarea și nu am aflat nimic despre ea. La acea vreme, mi-am făcut unele reproșuri: „Nu am monitorizat lucrarea pentru că mi-era teamă ca frații și surorile să nu mă desconsidere. Nu este aceasta o neglijare a datoriei? Dacă nu monitorizez lucrarea mult timp, cu siguranță voi pierde această datorie și multe oportunități de a obține adevărul. Nu pot lua în considerare în mod constant ce cred alți oameni despre mine. Oricât de mult mă stimează ei, nu este de niciun folos. Lucrul esențial este ce crede Dumnezeu despre mine și acesta e cel mai important.” Prin urmare, am renunțat la mândria mea și m-am dus să monitorizez lucrarea. Mai târziu, mi-am făcut un plan, scoțând în evidență ce biserici aveam să verific peste o săptămână și ce aspecte ale lucrării aveam să monitorizez. La început, am fost foarte neliniștită. Mi-era teamă că nu voi putea să mă exprim bine și că frații și surorile mele mă vor desconsidera. Ori de câte ori se întâmpla asta, mă calmam și mă rugam lui Dumnezeu, cerându-I să mă împiedice să fiu constrânsă de reputație. Când mi-am corectat mentalitatea, am reușit să-mi calmez inima și să monitorizez lucrarea în mod normal. În plus, monitorizând lucrarea, am descoperit că frații și surorile aveau cu toții puncte forte și, cu ajutorul acestora, am reușit să-mi compensez slăbiciunile. Uneori, dacă întâmpinam o problemă pe care nu o puteam pricepe atunci când monitorizam lucrarea, discutam în mod direct cu ei despre asta: „Încă nu pot pricepe această problemă, așa că voi căuta mai târziu.” Practicând în acest fel, inima mea s-a simțit foarte liniștită. Faptul că am reușit să dobândesc acest strop de înțelegere și să realizez această mică schimbare este un rezultat obținut prin cuvintele lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!