de Emilia, Italia

În ultimii câțiva ani, mi-am făcut datoria ca actriță, filmând videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență. Ulterior, unii frați și unele surori care făceau aceeași datorie ca mine au început să se instruiască să cânte și să danseze, pe lângă filmarea videoclipurilor cu mărturii bazate pe experiență. Am fost atât de invidioasă văzând cât de multe talente aveau și mi-am spus în sinea mea: „Trebuie să fie atât de grozav să ai așa de multe daruri și talente. Ai ocazia să apari în tot felul de videoclipuri și să câștigi admirația și lauda mai multor frați și surori. Oamenii vorbesc mereu cu atâta invidie și drag despre persoanele cu multe talente.” Am început să sper că, într-o zi, voi putea și eu să apar în alte videoclipuri și că voi câștiga admirația fraților și a surorilor. Părea un mod impresionant de a trăi. Cu ceva timp în urmă, am văzut cum conducătoarea a rânduit ca două surori să înregistreze un demo pentru un imn într-o limbă străină și mi-am spus în sinea mea: „Și eu am studiat limbi străine înainte, deci n-aș putea să-l cânt și eu? De ce nu m-a rugat conducătoarea să încerc?” Văzându-le pe surori repetând, m-am simțit un pic dezamăgită, gândindu-mă: „Cât de impresionant ar fi dac-aș putea urca pe scenă să cânt! Frații și surorile m-ar admira cu adevărat atunci.” Apoi am auzit că încă trei frați și surori urmau să cânte imnuri în limbi străine. M-am simțit din nou dezamăgită și tristă și chiar m-am plâns un pic: „Nu am alte talente, așa că tot ce pot să fac e să filmez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență. Nu voi ieși niciodată din tiparul ăsta. Ce vor crede ceilalți despre mine? Sunt sigură că nu însemn mare lucru în inimile fraților și ale surorilor.” Apoi mă uitam la frații și surorile care puteau să cânte și să danseze și care erau impresionanți și remarcabili pe scenă. Toată lumea îi admira mult și le acorda foarte multă atenție. Asta îmi lăsa un gust cu adevărat amar și tânjeam după ziua în care aveam să pot și eu să-mi fac datoria de cântăreață sau dansatoare.

În cele din urmă, într-o zi, a sosit și șansa mea. O soră m-a rugat să înregistrez un demo cu un cântec, ca să vadă dacă puteam să-mi fac datoria în acel domeniu. Am fost în culmea fericirii. M-am gândit: „Trebuie neapărat să profit de această ocazie! Dacă voi fi aleasă, voi putea și eu să cânt pe scenă. Cât de impresionant ar fi! Frații și surorile m-ar admira și m-ar invidia cu siguranță.” Dar când am încercat efectiv să cânt, mi-am dat seama cât de departe eram de ceea ce trebuia. Falsam uneori, iar gama mea vocală era restrânsă. I-am trimis surorii demo-ul finalizat, agățându-mă de o fărâmă de speranță că voi primi un mesaj în care mi se va spune că puteam să cânt part-time. Dar, până la urmă, nu s-a ales nimic de asta; n-am mai primit niciun răspuns.

Nu mult după aceea, conducătoarea ne-a cerut mie și unei alte surori să filmăm demo-uri cu dansuri solo, spunând că plănuiau să filmeze un program de dans Yangge data viitoare. M-am gândit în sinea mea: „Dansul Yangge e un dans popular din orașul meu natal. Deși nu l-am studiat niciodată la nivel profesionist, obișnuiam să-l dansez mult în copilărie. Ar fi grozav să fiu aleasă pentru acest dans.” Însă când am dansat efectiv, am avut probleme cu echilibrul, nu mi-am coordonat membrele, iar mișcările și gesturile mele nu au fost conform standardului. Am avut nevoie de două sesiuni de practică doar ca să-l învăț cât de cât, dar nu dansam bine și, în anumite momente, brațele și picioarele mi se mișcau pe aceeași parte. Mai târziu, sora care a filmat demo-urile cu mine a fost aleasă. Această soră putea nu doar să filmeze videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență, ci și să lucreze ca regizoare. Obișnuia să joace în scenete comice, cânta bine și chiar studiase unele instrumente muzicale. Iar acum, începea să danseze. Chiar avea atât de multe talente! Ceilalți au atâtea talente! În acea perioadă, îmi imaginam adesea că am multe daruri și talente diferite – nu doar că pot să cânt și să dansez, ci și că pot să cânt la diverse instrumente muzicale, arătând cu adevărat impresionant pe scenă. Într-o zi, serveam mâncarea în bucătărie când am auzit din întâmplare o soră spunându-i cu entuziasm uneia dintre dansatoare: „Urmează să urci pe scenă și să dansezi curând, e minunat! Ți-ai probat costumul?…” Auzind că-și făcea griji pentru sora respectivă, am simțit un junghi de gelozie amestecat cu dezamăgire. Stând acolo, m-am simțit un pic stânjenită, gândindu-mă: „Persoanele cu multe talente primesc mereu toată atenția. Prin comparație, eu nu pot nici să cânt, nici să dansez. Tot ce pot să fac e să filmez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență, ceea ce e atât de neremarcabil!” Mă simțeam groaznic în sinea mea. Treptat, am avut o atitudine tot mai nepăsătoare față de filmarea videoclipurilor cu mărturii bazate pe experiență. Am încetat să mai pun suflet în a mă bizui pe Dumnezeu ca să spun bine mărturiile și doar le filmam mecanic. De asemenea, am devenit reticentă în a vorbi prea mult cu frații și surorile care puteau să cânte și să danseze. În inima mea, simțeam o barieră între mine și ei, având sentimentul că le sunt inferioară; de asemenea, îi invidiam și eram geloasă pe ei. Într-o zi, m-am gândit la un fragment din Scriptură: „Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: «De ce m-ai făcut așa?» Oare nu are olarul dreptul ca, din același bulgăre de lut, să facă și un vas pentru întrebuințări deosebite, dar și unul pentru folosință obișnuită?” (Romani 9:20-21). Acest fragment m-a mișcat cu adevărat și mi-am dat seama că eram prea lipsită de rațiune. Toate darurile și talentele mele erau predeterminate de Dumnezeu; n-ar fi trebuit să am cerințe iraționale sau dorințe extravagante. Faptul că eram mereu nemulțumită de abilitățile mele însemna a mă opune și a mă împotrivi lui Dumnezeu! În acea perioadă, m-am rugat adesea lui Dumnezeu, vrând să-mi rezolv problema.

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind perspectivele din spatele a ceea ce urmăream. Dumnezeu Atotputernic spune: „Mulți oameni nu înțeleg sau nu urmăresc adevărul. Cum tratează ei realizarea unei datorii? O tratează ca pe un fel de slujbă, un fel de hobby sau o investiție în ceea ce-i interesează. Nu o tratează ca pe o misiune sau o sarcină dată de Dumnezeu sau ca pe o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Cu atât mai puțin caută să înțeleagă adevărul sau intențiile lui Dumnezeu în timp ce-și realizează îndatoririle, așa încât să și le poată realiza bine și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. […] Pot astfel de oameni să dobândească adevărul? Nu depun efort în ceea ce privește adevărul și nu pun adevărul în practică atunci când trebuie să-și realizeze îndatoririle. Pentru ei, iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a gardului. Astăzi vor să facă una, mâine vor să facă alta și cred că îndatoririle celorlalți sunt mai bune și mai ușoare decât ale lor. Cu toate acestea, nu depun efort în ceea ce privește adevărul. Nu se gândesc ce probleme există cu aceste idei ale lor și nu caută adevărul pentru a rezolva problemele. Mintea lor se concentrează mereu asupra momentului în care visurile lor se vor împlini, cine se află în lumina reflectoarelor, cine primește recunoaștere de la Cel de mai sus, cine face lucrare fără să fie emondat și este promovat. Mintea lor este plină de aceste lucruri. Pot oamenii care se gândesc mereu la aceste lucruri să-și realizeze îndatoririle într-un mod care e conform standardului? Nu pot realiza niciodată acest lucru. Așadar, ce fel de oameni își realizează îndatoririle în acest mod? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? În primul rând, un lucru e sigur: astfel de oameni nu urmăresc adevărul. Ei caută să se bucure de câteva binecuvântări, să devină faimoși și să pășească în lumina reflectoarelor în casa lui Dumnezeu, așa cum se descurcau în societate. În ceea ce privește esența, ce fel de oameni sunt? Sunt neîncrezători. Neîncrezătorii își realizează îndatoririle în casa lui Dumnezeu așa cum ar lucra în lumea exterioară. Le pasă cine este promovat, cine devine lider de echipă, cine devine conducător al bisericii, cine este lăudat de toată lumea pentru lucrarea sa, cine este înălțat și menționat. Le pasă de aceste lucruri. Este exact ca într-o companie: cine este promovat, cine primește o mărire de salariu, cine primește laudele șefului și cine devine un apropiat al șefului – oamenilor le pasă de aceste lucruri. În cazul în care urmăresc aceste lucruri și în casa lui Dumnezeu și sunt preocupați de ele toată ziua, nu sunt la fel ca non-credincioșii? În esență, sunt non-credincioși; sunt niște neîncrezători tipici. Indiferent ce datorie realizează, doar vor munci și se vor comporta superficial. Indiferent ce predici ascultă, tot nu vor accepta adevărul și cu atât mai puțin vor pune adevărul în practică. Cred în Dumnezeu de mulți ani fără să treacă prin vreo schimbare și, indiferent de câți ani își realizează îndatoririle, nu vor fi în stare să-și ofere devotamentul. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, nu au loialitate, sunt neîncrezători” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Ceea ce au expus cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să mă simt profund rușinată. Non-credincioșii din societate urmăresc mereu să fie apreciați de superiorii lor sau admirați de ceilalți. Iar eu, o credincioasă de atâția ani, urmăream în continuare aceste lucruri exact la fel ca un non-credincios. Perspectiva mea asupra lucrurilor nu se schimbase deloc. Cine ajungea să cânte, cine ajungea să danseze sau cine avea un anumit talent care câștiga admirația și lauda fraților și surorilor erau lucruri asupra cărora mă concentram mereu. Mă concentram asupra acestor lucruri în fiecare zi. Faptul că îi vedeam pe frații și pe surorile din jurul meu cu multele lor talente, capabili să coopereze în realizarea diverselor îndatoriri, mă făcea incredibil de invidioasă. Îmi doream foarte mult să am și eu aceste daruri și talente, ca să pot să evoluez pe scenă și să mă etalez. Când am fost rugată mai târziu să înregistrez demo-uri de canto și dans, m-am simțit dezamăgită și tulburată pentru că nu aveam acele talente și nu puteam să fac acele îndatoriri. M-am plâns de ce Dumnezeu nu-mi dăduse acele daruri și talente și m-am întrebat de ce le eram inferioară celorlalți. Am început chiar să-mi tratez datoria actuală cu superficialitate. Urmăream constant să am diverse daruri și talente pentru a-mi satisface ambiția și dorința de a ieși în evidență și de a fi remarcată. Îmi neglijam lucrarea care-mi revenea și nu mergeam pe calea corectă! În realitate, indiferent ce talent folosești în ce datorie, totul este cu scopul de a predica Evanghelia și de a aduce mărturie pentru Dumnezeu, astfel încât mai mulți oameni să poată să se întoarcă înaintea lui Dumnezeu și să accepte mântuirea Lui. Aceasta este intenția lui Dumnezeu și nu are nicio legătură cu reputația sau statutul. Dar eu simțeam mereu că puteam să câștig admirația mai multor oameni doar având o gamă largă de talente, fiind pricepută la cântat și dansat și având multe talente. Perspectiva mea era aceeași ca a unui non-credincios – era perspectiva unui neîncrezător!

Mai târziu, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind cauza fundamentală a faptului că urmăream constant darurile și talentele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor de rând și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, lucrurile pe care le iau prima dată în considerație sunt propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul pe care îl urmăresc de-a lungul vieții lor. […] Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. „De ce îți prețuiești atât de mult statutul? Ce beneficii poți obține din statut? Dacă statutul ți-ar aduce dezastre, dificultăți, jenă și durere, l-ai mai prețui? (Nu.) Există atât de multe beneficii care decurg din a avea statut, lucruri precum invidia, respectul, stima și lingușirea din partea altor oameni, precum și admirația și reverența lor. Există, de asemenea, sentimentul de superioritate și privilegiu pe care ți-l aduce statutul, lucru care îți oferă mândrie și un sentiment de valoare. În plus, te poți bucura și de lucruri de care alții nu se bucură, cum ar fi beneficiile statutului și tratamentul special. Acestea sunt lucrurile la care nici măcar nu îndrăznești să te gândești și sunt ceea ce ți-ai dorit în visele tale. Prețuiești aceste lucruri? Dacă statutul este pur și simplu gol, fără semnificație reală, iar apărarea lui nu servește niciunui scop real, nu este nesăbuit să-l prețuiești? Dacă poți renunța la lucruri precum interesele și plăcerile trupești, atunci nu vei mai fi legat de faimă, câștig și statut” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că antihriștii prețuiesc în mod deosebit reputația și statutul. Indiferent ce spun sau fac, totul este pentru a câștiga admirația și sprijinul celorlalți și pentru a se bucura de sentimentul de superioritate care vine odată cu reputația și statutul. Reflectând asupra mea, am văzut că mergeam pe calea unui antihrist. Trăisem după otrăvuri satanice precum „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”. Consideram reputația și statutul ca fiind incredibil de importante și voiam mereu să fiu admirată de ceilalți dintr-o mulțime, crezând că acesta era singurul mod de a trăi o viață valoroasă. În ultimii ani, filmasem multe videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență. Unii frați și unele surori care mă întâlneau pentru prima dată spuneau lucruri precum: „Te văd des în videoclipuri” sau „Am urmărit videoclipurile pe care le-ai filmat când am început să cred în Dumnezeu.” De fiecare dată când auzeam astfel de cuvinte, mă simțeam incredibil de fericită și mă bucuram cu adevărat să fiu remarcată și admirată de ceilalți. M-am simțit deosebit de dezamăgită și de tulburată când i-am văzut pe frații și surorile din jurul meu cântând și dansând cu toții, arătând atât de impresionant și bucurându-se de lumina reflectoarelor, în timp ce, prin comparație, eu nu puteam să cânt sau să dansez și puteam doar să filmez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență, care nu atrăgeau la fel de multă atenție. În special, când am auzit o altă soră salutând cu căldură o dansatoare în timp ce eu stăteam alături neobservată, asta mi-a lăsat un gust și mai amar. Mă simțeam invizibilă. Am început să-mi doresc să am o gamă largă de daruri și talente, ca să pot să apar și eu în diverse videoclipuri și să primesc admirație și un tratament preferențial din partea celor din jurul meu, la fel ca ceilalți frați și celelalte surori. Mai târziu, biserica chiar mi-a dat ocazia să înregistrez demo-uri pentru canto și dans, dar faptele au dovedit că nu mă pricepeam la ele. Asta m-a făcut să mă simt și mai deznădăjduită în privința faptului că voi reuși vreodată să ies în evidență și, din cauza asta, am devenit dezamăgită și tulburată. Am început să am o atitudine nepăsătoare față de filmarea videoclipurilor cu mărturii bazate pe experiență și chiar m-am plâns că m-am născut la țară, într-o familie săracă, și că nu învățasem niciodată să cânt, să dansez sau să cânt la vreun instrument muzical. În realitate, aceste plângeri și nemulțumirea mea față de situația mea actuală erau, în esență, plângeri și nemulțumiri la adresa lui Dumnezeu. Faptul de a putea filma videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență era deja un mare har de la Dumnezeu, dar eu nu eram mulțumită. Mă comparam mereu cu ceilalți, urmărind neîncetat reputația și statutul și dând vina pe Dumnezeu când nu puteam să le obțin. Eram cu adevărat atât de răzvrătită! Dându-mi seama de asta, am dobândit o oarecare înțelegere a perspectivelor false din spatele a ceea ce urmăream și am înțeles, de asemenea, că Dumnezeu le oferă oamenilor daruri și talente pentru a-i ajuta să-și facă mai bine îndatoririle. Dar eu voiam mereu să-mi folosesc talentele și darurile pentru a urmări admirația și sprijinul celorlalți și pentru a urmări să am un statut în inimile lor. Asta însemna a mă împotrivi lui Dumnezeu, un lucru pe care Dumnezeu îl detestă și îl urăște, și dacă aș fi continuat pe această cale, aș fi fost blestemată și pedepsită de Dumnezeu. M-am simțit un pic speriată și am fost dispusă să-mi îndrept starea incorectă.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să-I înțeleg intențiile. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă Dumnezeu te-a făcut prost, atunci există un sens în prostia ta; dacă El te-a făcut inteligent, atunci există un sens în inteligența ta. Indiferent ce puncte forte ți-a dat Dumnezeu, la orice te pricepi, oricât de mare ar fi IQ-ul tău, Dumnezeu a avut scopul Său făcând așa. Toate aceste lucruri au fost predeterminate de Dumnezeu. Rolul pe care îl joci în viața ta și datoria pe care o poți face au fost, de asemenea, predeterminate de Dumnezeu cu mult timp în urmă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). „Dacă Dumnezeu îți dă un calibru mediu, nu poți face o lucrare foarte importantă, așadar nu poți deveni arogant. Aceasta este o protecție pentru tine. Ținând cont de calibrul mediu care ți-a fost dat, nu ai capital cu care să te lauzi, nici nu poți să aduci contribuții răsunătoare. Trebuie să te gândești întotdeauna: «Calibrul meu este mediu; nu sunt bun în acest domeniu, nici în acel domeniu. Trebuie să fiu prudent și să caut adevărurile-principii în îndeplinirea datoriei mele.» Când simți că ești deficitar în toate aspectele, devii mult mai ascultător și discret și respecți mult mai mult regulile. De exemplu, indiferent ce lucrare faceți, indiferent dacă ești supraveghetor sau un membru de rând, dacă într-o anumită perioadă lucrarea ta decurge relativ bine, are unele rezultate, iar realizările sunt relativ remarcabile și primești recunoaștere de la Cel de mai sus, care ar fi mentalitatea ta? (Am deveni încrezuți, simțind că suntem buni și n-am mai căuta cu ușurință adevărul.) Atunci ți-ar deveni dificil să urmezi regulile și să rămâi cu picioarele pe pământ în conduita personală. Aceasta e o ispită foarte periculoasă pentru tine; nu este un semn bun” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că darurile și talentele pe care le are fiecare persoană și datoria pe care o poate face sunt, toate, predeterminate de Dumnezeu. Ar trebui să am o oarecare rațiune, să stau în poziția unei ființe create și să-mi știu locul în timp ce îmi fac bine datoria. Numai acest lucru este în concordanță cu intenția lui Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu spune: „Aceasta este o protecție pentru tine.” Cugetând la aceste cuvinte, m-am simțit destul de mișcată. Slăbiciunile vitale și firile corupte ale fiecăruia sunt diferite. Unii oameni, care își fac datoria la fel ca mine, au multe daruri și talente și tot pot să meargă pe calea corectă, să urmărească adevărul și să-și facă bine datoria într-un mod pragmatic. Totuși, dorința mea de reputație și statut era foarte puternică și, ani de zile, am urmărit mereu să ies în evidență și să fiu admirată. Dacă aș fi avut într-adevăr multe daruri și talente, mă tem că aș fi luat-o pe o cale greșită și aș fi fost dezvăluită și eliminată de Dumnezeu cu mult timp în urmă. M-am gândit la felul în care, în urmă cu doi ani, am devenit arogantă și nu-mi știam locul în univers din cauză că mă instruisem mult timp pentru filmarea videoclipurilor cu mărturii bazate pe experiență. Îmi dădeam aere în datoria mea și nu voiam să accept îndrumarea și ajutorul fraților și al surorilor. În cele din urmă, am fost expusă cu asprime, emondată și avertizată că, dacă nu mă pocăiam, aveam să fiu demisă. Abia atunci m-am întors repede și am reflectat asupra mea. Acel eșec îmi este și astăzi viu în minte și a fost cauzat de importanța exagerată pe care am acordat-o darurilor și talentelor și de sentimentul meu constant de superioritate. Gândindu-mă la asta, am înțeles că, dacă aș fi avut prea multe talente, acest lucru nu ar fi făcut decât să-mi alimenteze firea arogantă și aș fi urmărit și mai intens reputația și statutul. Doar neavând acele daruri și talente pot să-mi fac datoria într-un domeniu într-un mod disciplinat și să evit să merg pe calea spre distrugere. Aceasta este o formă de protecție pentru mine. Dându-mi seama de asta, inima mi s-a umplut de un sentiment de recunoștință. Oricât de mult mi-ar dărui Dumnezeu, intențiile Sale minuțioase și bune se regăsesc în aceasta.

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu și inima mi s-a luminat. Dumnezeu spune: „Dumnezeu a oferit fiecărei persoane puncte forte și daruri diferite. Unii oameni au puncte forte în două sau trei domenii, alții au puncte forte într-un domeniu, iar alții nu au deloc puncte forte – dacă puteți aborda corect aceste chestiuni, atunci aveți rațiune. O persoană care are rațiune va putea să-și găsească locul, să se poarte conform poziției sale și să își facă bine îndatoririle. O persoană care nu își poate găsi niciodată locul este o persoană care are mereu ambiții. În inima ei, aceasta urmărește întotdeauna statutul și beneficiile. Nu este niciodată mulțumită de ceea ce are. Pentru a obține mai multe beneficii, se extinde cu lăcomie; vrea mereu să-și satisfacă dorințele extravagante. Crede că, dacă oamenii au daruri și un calibru bun, ar trebui să se bucure mai mult de harul lui Dumnezeu și că a avea unele dorințe extravagante nu reprezintă o greșeală. Are acest tip de persoană rațiune? Oare nu este lipsit de rușine să ai mereu dorințe extravagante? Oamenii care au conștiință și rațiune pot simți că este un lucru lipsit de rușine și pot căuta adevărul pentru a renunța la dorințele lor extravagante. Dacă cineva înțelege adevărul, nu va face aceste lucruri nesăbuite. Dacă speri să-ți îndeplinești datoria cu devotament, astfel încât să răsplătești iubirea lui Dumnezeu, aceasta nu reprezintă o dorință extravagantă. Acest lucru este conform conștiinței și rațiunii umanității normale. Este pe placul lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr îți dorești să-ți faci bine datoria, trebuie mai întâi să stai în locul potrivit pentru tine și apoi să faci ceea ce poți cu toată inima, cu toată mintea, cu toată puterea și să faci lucrurile cât de bine posibil – acest lucru este conform standardului și există devotament în a îndeplini o datorie în acest mod. Asta este ceea ce ar trebui să facă o adevărată ființă creată. […] În biserică, unii oameni pot cânta la chitară, alții pot cânta la erhu, iar alții pot cânta la tobe. Dacă ești interesat de oricare dintre aceste domenii, poți învăța. Indiferent despre ce abilitate specifică sau tehnologie e vorba, atât timp cât îți place să înveți și ești priceput, poți învăța. Odată ce ai învățat o nouă abilitate, o poți folosi pentru a realiza o datorie suplimentară, fiind nu numai pe placul oamenilor, ci și pe al lui Dumnezeu. Este un lucru cât se poate de binecuvântat să dobândești mai multe abilități și să contribui mai mult la lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu e nimic rău în a învăța lucruri noi când cineva e tânăr și are o memorie bună. Există doar beneficii în asta și niciun rău. Este avantajos pentru realizarea îndatoririlor și pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. A se concentra pe învățarea diverselor lucruri noi în timp ce-și face datoria înseamnă că o persoană e sârguincioasă și responsabilă; este mult mai bună decât acei oameni care nu sunt dedicați lucrării lor. Cu toate acestea, dacă studiezi un lucru de ceva timp și încă nu înțelegi, asta indică faptul că nu ai calibru în domeniul respectiv. Este la fel ca în cazul unor oameni, care pot să danseze bine, dar cântă fals și nu au ureche muzicală – acest lucru este înnăscut și nu poate fi schimbat. O astfel de situație ar trebui abordată corect. Dacă poți dansa, atunci dansează bine. Dacă ai o inimă de laudă pentru Dumnezeu, chiar de cânți fals, pe Dumnezeu nu Îl deranjează. Atât timp cât ai bucurie în inima ta, este suficient. Indiferent în ce constau punctele tale forte, este bine dacă le poți valorifica. Să-ți îndeplinești conștiincios datoria care îți revine e ceea ce înseamnă să te porți în conformitate cu poziția ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent câte daruri sau talente are o persoană, sau cât de bun sau de slab este calibrul ei, singura diferență constă în îndatoririle și funcțiile pe care le îndeplinește; în cadrul îndatoririlor, nu există nicio distincție între înalt sau de jos, nobil sau umil. Mai mult, Dumnezeu are cerințe diferite de la oameni în funcție de diferitele daruri și talente pe care li le oferă. Atât timp cât putem să dăm totul și să ne facem îndatoririle cu devotament, Dumnezeu va fi mulțumit. Dacă sunt mereu incapabilă să-mi găsesc locul potrivit, râvnind mereu la ceea ce au alții și trăind constant în firea mea coruptă în timp ce urmăresc reputația și statutul, mai devreme sau mai târziu voi fi dezvăluită și eliminată de Dumnezeu. M-am gândit la frații și la surorile care scriu articole cu mărturii bazate pe experiență. Unii dintre ei fac datoria de găzduire, unii fac datoria treburilor generale, iar unii sunt în vârstă. Nu au niciun dar sau talent, dar sunt sinceri și practici în atitudinea față de îndatoririle lor. Ei au cea mai mare grijă să-și facă bine îndatoririle, se concentrează asupra urmăririi adevărului și au scris articole cu mărturii bazate pe experiența de viață. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii ca aceștia. Eu nu am atâtea talente și pot doar să filmez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență. Acest lucru a fost predeterminat de Dumnezeu și este ceva ce pot să fac. Dacă pun suflet în asta, o pot face chiar mai bine, dar dacă nu sunt pragmatică, s-ar putea să nu fiu capabilă nici măcar să fac bine această datorie. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să schimb lucrurile greșite pe care le urmăream și să-mi prețuiesc datoria actuală. M-am gândit la felul în care fiecare articol cu mărturii bazate pe experiență este o mărturie a experimentării lucrării lui Dumnezeu de către un frate sau o soră. Punând suflet în a prezenta bine aceste mărturii bazate pe experiență, pe de o parte aduc mărturie pentru Dumnezeu, iar pe de altă parte, le permit multor oameni să beneficieze și să fie edificați de aceste mărturii. Aceasta este o datorie foarte importantă și plină de însemnătate! După aceea, când am filmat videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență, mi-am ajustat mentalitatea, m-am concentrat asupra faptului de a încerca să înțeleg psihologia autorului pentru a intra în pielea personajului și am fost meticuloasă cu fiecare detaliu. Deși videoclipurile finalizate au încă neajunsuri și deficiențe, m-am simțit liniștită și m-am bucurat de proces în inima mea. De asemenea, mi-am dat seama că, indiferent ce datorie fac, atât timp cât folosesc ceea ce am și fac tot ce pot mai bine, stau la locul meu potrivit. În același timp, ar trebui să mă concentrez asupra urmăririi adevărului pentru a-mi rezolva firile corupte în procesul de a-mi face datoria, să nu mă bizui pe propriile daruri și talente în datoria mea, ci să mă bizui pe Dumnezeu pentru a obține îndrumarea Duhului Sfânt, să-mi îmbunătățesc abilitățile profesionale în limitele propriului calibru și să pun suflet în a-mi face bine datoria. Acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu.

Mai târziu, o soră care filmase și ea videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență s-a dus să cânte imnuri în limbi străine. M-am simțit din nou un pic dezamăgită, dar mi-am dat seama că gândirea mea era greșită. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea să mă protejeze de a fi tulburată și L-am rugat să mă conducă să renunț la perspectivele false din spatele a ceea ce urmăream. M-am gândit la felul în care era predeterminat de Dumnezeu ca sora mea să aibă acest talent, iar eu n-ar trebui să concurez sau să mă simt dezamăgită. În casa lui Dumnezeu, fiecare își îndeplinește propria funcție în îndatoririle sale. Gândind astfel, am putut să renunț întrucâtva. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Abordează-ți corect calibrul. Nu te plânge. Cât ți-a dat Dumnezeu, atât va cere de la tine. Dumnezeu nu-ți cere ce nu ți-a dat. De exemplu, dacă ți-a dat un calibru mediu sau slab, Dumnezeu nu-ți cere să fii conducător, șef de echipă sau supraveghetor. În schimb, dacă ți-a dat elocvență, capacitatea de a te exprima sau o anumită înzestrare și îți cere să faci o lucrare legată de această înzestrare, atunci ar trebui să o faci bine. Nu fi mai prejos decât condițiile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Trebuie să te ridici la înălțimea darului dat de Dumnezeu, folosindu-l în întregime și aplicându-l bine, aplicându-l lucrurilor pozitive și producând rezultate valoroase ale lucrării, care să aducă beneficii omenirii. Ar fi excelent?” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au încălzit inima. Deși nu pot să cânt sau să dansez, Dumnezeu mi-a dat daruri în domeniul actoriei. De atâția ani, casa lui Dumnezeu îmi permite să filmez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență și să particip la producții de filme. Dumnezeu mi-a arătat deja un mare har. Ar trebui să fiu mulțumită și să nu mai fac lucruri pe care Dumnezeu le detestă. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt dispusă să depun eforturi în a urmări adevărul, a-mi face bine datoria, a merge pe calea credinței în Dumnezeu conform cerințelor Tale și a privi oamenii și lucrurile conform cuvintelor Tale. Te rog, condu-mă și călăuzește-mă!” După această rugăciune, inima mea a devenit mult mai liniștită. Când i-am văzut pe alți frați și pe alte surori ducându-se să cânte sau să danseze, nu am mai fost afectată sau tulburată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru călăuzirea Sa, care mi-a dat o oarecare înțelegere privind perspectivele false din spatele a ceea ce urmăream și calea pe care mergeam. Pe viitor, sunt dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria, din toată inima.