de Su Qing, China

În 2020, îmi făceam datoria în echipa de corectori a casei lui Dumnezeu. Majoritatea fraților și surorilor cu care cooperam aveau un calibru relativ bun și erau foarte eficienți în a-și face datoria, în timp ce eu aveam un calibru mediu și trebuia adesea să le cer sfatul când întâmpinam probleme. Simțeam că nu sunt la același nivel cu ei – era evident că eram cea mai slabă. În acea perioadă, mă simțeam mereu inferioară celorlalți. Mă simțeam sufocată și nefericită, trăiam într-o stare negativă și pasivă și chiar voiam să plec. Pentru că starea mea nu s-a redresat deloc și nu obțineam niciun rezultat în datoria mea, am fost, în cele din urmă, demisă. În clipa aceea, am simțit că mă făcusem complet de râs și mi-am spus în sinea mea: „Indiferent ce s-ar întâmpla, nu mă voi mai întoarce niciodată să-mi fac datoria aici. E pur și simplu prea stânjenitor!” Ulterior, selectam articole cu mărturii bazate pe experiență de viață, în biserică. Pentru că pricepusem unele principii și obținusem unele rezultate în datoria mea, frații și surorile veneau adesea să mă întrebe despre problemele și dificultățile lor, iar eu reușeam, în principiu, să ofer mereu răspunsuri potrivite. De asemenea, îmi acceptau toate sugestiile și erau de acord cu ele, iar supraveghetorul a rânduit să mă ocup și de monitorizarea unor articole valoroase din biserică. În inima mea, eram foarte fericită. Simțeam că această datorie mi se potrivea foarte bine și că era accesibilă. Nu numai că lucrarea mea a obținut unele rezultate, dar am câștigat și admirația fraților și a surorilor și am fost apreciată de supraveghetor. Simțeam că, în sfârșit, îmi găsisem un loc potrivit și speram să continui să fac această datorie pentru totdeauna.

La sfârșitul lunii decembrie 2024, supraveghetorul a trimis o scrisoare prin care îmi cerea să-i transmit CV-ul meu. Inima a început să mi se strângă: „Oare supraveghetorul a văzut că am obținut unele rezultate în datoria mea și vrea să mă promoveze pentru a-mi face datoria în echipa de corectori a casei lui Dumnezeu?” De îndată ce m-am gândit la faptul că fusesem inferioară tuturor celorlalți și mereu ultima când mai fusesem acolo, am simțit o teamă persistentă, spunându-mi: „Chiar nu vreau să mă întorc acolo ca să mă fac din nou de râs. Ar fi mai bine să-mi văd de treabă și să mă țin cu fermitate de datoria mea actuală. Măcar lucrarea mea obține unele rezultate, iar frații și surorile mă și admiră.” Gândindu-mă la asta, n-am mai vrut să-mi trimit CV-ul. Ulterior, supraveghetorul a trimis o scrisoare ca să insiste, și abia atunci i-am trimis CV-ul. Cum era de așteptat, câteva zile mai târziu, supraveghetorul a trimis într-adevăr o scrisoare prin care mă anunța că urma să-mi fac datoria în echipa de corectori. M-am simțit supărată și agitată, gândindu-mă: „Ar fi mai bine să mă țin de datoria mea actuală, decât să mă duc acolo și să mă fac de râs. Aici nu este multă presiune și pot, de asemenea, să câștig admirația celor din jur. Ca să nu mai spun că trupul meu ar suferi dacă m-aș duce acolo și aș fi cu siguranță din nou ultima. Dacă aș fi demisă din nou pentru că nu obțin niciun rezultat în datoria mea, m-aș face complet de râs!” Am vrut să-i scriu o scrisoare supraveghetorului ca să-i spun că aveam un calibru slab, că-mi lipsea capacitatea de lucru și că nu aș putea face față lucrării nici dacă m-aș duce. Dar dacă aș fi refuzat datoria, aș fi simțit remușcare și neliniște în inima mea. De-a lungul anilor, mă bucurasem de udarea și hrănirea oferite de atâtea cuvinte ale lui Dumnezeu. Lucrarea bisericii avea mare nevoie de oameni în acel moment, iar dacă aș fi refuzat această datorie, aș fi dat dovadă de o totală lipsă de conștiință și L-ar fi dezamăgit profund pe Dumnezeu. Așadar, i-am răspuns supraveghetorului și i-am spus că sunt dispusă să accept datoria.

Ulterior, din diverse motive, supraveghetorul mi-a cerut să aștept câteva zile înainte de a mă alătura echipei. În timp ce așteptam, am început să mă agit din nou din cauza gândurilor: „Frații și surorile din echipa de corectori au toți un calibru bun, iar dacă mă alătur echipei, voi fi cu siguranță cea mai slabă dintre ei.” Gândindu-mă la asta, m-am simțit de parcă o piatră grea îmi apăsa pe inimă, lăsându-mă fără suflare. Chiar am început să regret că am fost de acord cu cererea supraveghetorului de a prelua această datorie. Altfel, n-aș fi ajuns într-o astfel de situație fără ieșire. Inima mea se frământa constant, iar eu nu aveam niciun interes pentru nimic din ce făceam. Mă lua somnul devreme, seara. Mi-am dat seama că starea mea nu era corectă, așa că m-am rugat și am căutat: „O, Dumnezeule, nici măcar n-am început să-mi fac datoria și deja vreau să dau înapoi. Știu că starea mea nu este corectă. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești ca să înțeleg intenția Ta și să-mi învăț lecția.” După ce m-am rugat, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Atunci când o persoană acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu, El are un standard pentru a judeca dacă acțiunile ei sunt bune sau rele, dacă persoana are supunere, dacă a satisfăcut intențiile lui Dumnezeu și dacă faptele și comportamentul său sunt conform standardelor. Ceea ce prețuiește Dumnezeu este inima persoanei, nu acțiunile exterioare ale acesteia. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face ceva, indiferent cum îl face. Aceasta este o înțelegere greșită pe care o au oamenii despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final, ci pune un mare accent pe modul în care este inima unei persoane și care este atitudinea sa în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există supunere, considerație și disponibilitatea de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aveam o lecție de învățat din faptul că supraveghetorul nu rânduise să mă alătur echipei în ultimele câteva zile. Deși fusesem de acord să fac această datorie, în inima mea nu mă supusesem cu adevărat, iar Dumnezeu nu văzuse că inima mea era sinceră. Dumnezeu sperase că, atunci când se ivea o datorie pentru mine, voi fi capabilă să-I iau în considerare intențiile și să accept datoria cu dorința de a mă supune Lui și de a-L mulțumi, însă eu mă gândisem doar la mândria mea. Mă temusem că voi fi cea mai slabă din echipă și că mă voi face de râs, așa că voiam să dau înapoi. Chiar dacă acceptasem această datorie fără tragere de inimă, ulterior, când aș fi cooperat cu alții și aș fi văzut că nu sunt la fel de bună ca ei, tot aș fi ajuns să mă cufund într-o stare de negativitate de dragul mândriei mele și s-ar fi putut chiar să-mi abandonez datoria. Am simțit cum Dumnezeu scrutează adâncimile inimii omului și mi-am dat seama, de asemenea, de intențiile Lui minuțioase. Nu fusesem repartizată în echipă în ultimele zile tocmai pentru a mi se permite să caut adevărul, să reflectez, să ajung să mă cunosc și să-mi rezolv firea coruptă, astfel încât să nu mai fiu legată de mândrie și statut și să-mi pot accepta cu adevărat datoria. Nu puteam rata această ocazie de a dobândi adevărul, așa că am continuat să mă rog și să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele.

Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a problemelor mele. Dumnezeu spune: „La ce Se uită Dumnezeu în principal la o persoană? El Se uită dacă ea poate să accepte adevărul și să-l practice și pe ce cale merge în credința sa în Dumnezeu. Cum evaluează Dumnezeu dacă cineva poate să practice adevărul? El Se uită dacă acea persoană poate să caute adevărul și să se bazeze pe Dumnezeu când i se întâmplă anumite lucruri. Când are dificultăți și obstacole în inima sa, care îi afectează îndeplinirea datoriei și practicarea adevărului, Dumnezeu Se uită la ce alege și pe ce cale merge. De exemplu, să presupunem că ți se dau două îndatoriri dintre care să alegi. Una îți permite să fii văzut, este ușoară și nu implică niciun disconfort fizic. Cealaltă este oarecum dificilă, ar putea fi foarte obositoare de realizat și ar putea fi chiar o sarcină ingrată; iar dacă nu o faci bine, vei fi emondat. Tu chibzuiești la asta: «Deși îndeplinirea acelei datorii dificile mi-ar permite să dobândesc mai mult din adevăr și să port o povară pentru casa lui Dumnezeu, iar îndeplinirea ei m-ar determina să fiu atent la intențiile lui Dumnezeu, este o sarcină ingrată. Deși alegerea acestei datorii ușoare nu înseamnă a fi atent la intențiile lui Dumnezeu, nu va trebui să îndur nicio greutate făcând-o. O voi alege pe aceea.» Dacă alegi astfel, ce va spune Dumnezeu? Dumnezeu te va «onora» cu o singură denumire: «alunecos». Apoi vei fi dat laoparte, iar casa lui Dumnezeu nu te va folosi” (Părtășia lui Dumnezeu). Dumnezeu expune că, atunci când primesc o datorie, unii oameni se gândesc doar la mândria și la propriile interese. Astfel de oameni acceptă bucuroși orice datorie care este ușoară și le aduce beneficii mândriei și statutului lor, dar vor refuza orice datorie din cauza căreia s-ar putea face de râs, indiferent cât de importantă ar fi. Dumnezeu spune că a proceda astfel înseamnă a fi alunecos și a încerca să-L păcălești. Acest lucru atrage dezgustul și scârba lui Dumnezeu, iar El va da laoparte astfel de oameni. Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am simțit inima străpunsă. Oare nu era ceea ce expunea Dumnezeu exact starea mea actuală? Când supraveghetorul mi-a cerut CV-ul, am fost deosebit de sensibilă. Eram îngrozită că voi fi promovată în echipa de corectori, simțind că această datorie ar fi prea dificilă și că cerințele ar fi mari. Simțeam că, dacă m-aș duce și aș fi tot mai slabă decât toți ceilalți, ca înainte, m-aș face de râs, iar dacă aș ajunge să fiu emondată sau demisă, ar fi și mai umilitor. Prin comparație, selectarea articolelor cu mărturii bazate pe experiență în biserică nu exercita o presiune prea mare, iar eu puteam, de asemenea, să câștig admirația fraților și a surorilor. Așadar, nu eram dispusă să mă duc să-mi fac datoria în echipa de corectori, motiv pentru care am tras de timp în a-mi trimite CV-ul. Când am aflat că într-adevăr trebuia să merg să-mi fac datoria în echipa de corectori, inima mi s-a frământat și mai mult, umplându-se de împotrivire. Atunci am vrut să găsesc o scuză ca să refuz și, chiar și după ce am fost de acord să mă alătur echipei, tot am vrut să dau înapoi. Când am fost promovată, nu m-am gândit decât la ce aș putea face pentru a-mi salva mândria. Oare nu eram pur și simplu alunecoasă și încercam să-L păcălesc pe Dumnezeu? Eram cu adevărat egoistă și înșelătoare. Nu luasem deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu, și nici interesele bisericii.

Am început să reflectez: „De ce, de îndată ce îmi sunt atinse mândria și statutul, nu mă pot supune și nu mă pot abține să nu mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu?” Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am recunoscut rădăcina problemei mele. Dumnezeu spune: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor de rând și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul pe care îl urmăresc de-a lungul vieții lor. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor – și din acest motiv iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au obținut faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i privește cu respect sau nu-i urmează, devin abătuți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și se întreabă, în sinea lor: «Am eșuat crezând în Dumnezeu în acest fel? Nu am nicio speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i ridice în slăvi când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce acordă ei mereu importanță unor astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Faptul că am fost expusă de cuvintele lui Dumnezeu m-a umplut de rușine și vinovăție. Firea pe care o dezvăluiam era aceeași cu cea a unui antihrist – și eu tratam reputația și statutul ca pe însăși viața mea. Trăiam după otrăvuri satanice precum „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui”, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Mai bine să fii chior în țara orbilor”. Credeam că, indiferent de situație, puteam să trăiesc o viață plină de prestigiu și demnitate doar câștigând admirația și aprobarea celor din jur. Dar a le fi inferioară celorlalți din toate punctele de vedere ar fi un mod de viață sufocant și jalnic. Când eram în lume, preferam mereu să mă asociez cu cei care îmi erau inferiori, simțind că asta îmi va permite să ies în evidență. Nu eram dispusă să mă asociez cu cei care erau mai buni decât mine, simțind că aș fi inferioară în prezența lor și incapabilă să ies în evidență. După ce am început să cred în Dumnezeu, am continuat să am această perspectivă, tratând admirația altora ca pe scopul a ceea ce urmăream și ca pe valoarea vieții mele și, indiferent de moment sau loc, nu mă gândeam decât la propria mândrie și la propriul statut. Când mi-am făcut datoria în echipa de corectori și am văzut că surorile cu care cooperam erau mai bune decât mine din toate punctele de vedere și că nu mă puteam compara cu ele, m-am simțit sufocată și nefericită și m-am cufundat în chin. Eram atât de negativă, încât nu aveam nicio tragere de inimă să-mi fac datoria. După ce m-am întors la biserică pentru a-mi face datoria, nu numai că nu am reușit să reflectez asupra problemelor mele, dar am și continuat să urmăresc reputația și statutul. Când am văzut că sunt mai bună decât alții și că dorința mea de mândrie și statut a fost satisfăcută, m-am simțit fericită și m-am bucurat cu adevărat de acel sentiment. Odată cu această promovare, eram pe deplin conștientă că ar trebui să iau în considerare intențiile lui Dumnezeu, să accept și să mă supun, dar pentru că îmi era teamă să nu-mi pierd mândria și statutul, eram plină de împotrivire și voiam întruna să refuz datoria. Chiar dacă am acceptat-o fără tragere de inimă, de îndată ce m-am gândit cum voi fi ultima din echipă și inferioară celorlalți, m-am simțit de parcă mi s-ar fi luat viața și am fost demoralizată și apatică. Chiar am regretat că am acceptat datoria și am vrut să dau înapoi în ultimul moment. De la început până la sfârșit, singurele lucruri pe care le urmărisem fuseseră reputația și statutul și îmi plăcea să fiu admirată și susținută de ceilalți. Mergeam pe calea unui antihrist. Dumnezeu este suprem, și totuși El este smerit și ascuns, fără a Se da niciodată mare pentru a fi admirat de alții. Eu, o persoană profund coruptă de Satana, plină de murdărie și fără nimic demn de laudă, tot voiam mereu ca alții să mă admire. Eram cu adevărat nerușinată! Consideram reputația și statutul mai importante decât adevărul și mai importante decât a-mi face datoria ca ființă creată. Pentru a-mi păstra mândria și statutul, am vrut chiar să refuz datoria; nu aveam, într-adevăr, nicio fărâmă de umanitate! M-am gândit cum Pavel a urmărit mereu reputația și statutul ca oamenii să-l admire și să-l venereze, dar el nu a urmărit adevărul și nu s-a cunoscut pe sine. Firea lui nu s-a schimbat câtuși de puțin și nici nu a avut vreo frică reală sau supunere față de Dumnezeu. Chiar a adus mărturie că, pentru el, a trăi era hristos. Deși a avut o mare reputație și a câștigat admirația și venerația oamenilor, ceea ce a făcut a ofensat firea lui Dumnezeu, iar el a fost un antihrist înrăit, fiind în cele din urmă eliminat și pedepsit de Dumnezeu. Dacă nu mă pocăiam, puteam doar să sfârșesc prin a fi eliminată și pedepsită la fel ca Pavel. Dându-mi seama de asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, în inima mea, mi-am refuzat datoria de dragul reputației și al statutului și nu dau dovadă de nicio supunere reală față de Tine. Sunt cu adevărat nedemnă să trăiesc înaintea Ta. Nu mai sunt dispusă să trăiesc după otrăvurile Satanei; sunt gata să mă răzvrătesc împotriva mea și să practic adevărul pentru a Te mulțumi. Te rog, călăuzește-mă!”

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am învățat cum ar trebui să practic pentru a fi în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Acum, niciunul dintre voi nu își realizează datoria din întâmplare în casa lui Dumnezeu – indiferent de mediul din care a venit oricare dintre voi pentru a-și face datoria, nu a fost din întâmplare. Niciunul dintre oamenii care își fac datoria în casa lui Dumnezeu nu a fost ales la întâmplare de vreo persoană; indiferent ce datorie realizează o persoană, a fost predeterminată de Dumnezeu înainte de veacuri. […] înălțimea, înfățișarea, ochii pe care îi ai, silueta, starea sănătății tale, experiențele dobândite în viață la o anumită vârstă și îndatoririle pe care ești în stare să ți le asumi, cât și calibrul și abilitățile pe care le ai – acestea au fost predeterminate de Dumnezeu pentru tine cu mult timp înainte și, cu siguranță, nu sunt rânduite acum. Dumnezeu le-a predeterminat de multă vreme pentru tine, ceea ce înseamnă că dacă El ar fi avut intenția să te folosească, te-ar fi pregătit încă înainte de a-ți fi încredințat această însărcinare și misiune. Prin urmare, este acceptabil să fugi de asta? Este acceptabil să nu o faci cu toată inima? Ambele sunt inacceptabile; ar însemna să-L dezamăgești pe Dumnezeu! Cel mai mare act de răzvrătire este ca oamenii să-și trădeze datoria. Este o faptă odioasă. Dumnezeu a chibzuit cu minuțiozitate, predestinând dinainte de veacuri ca tu să ajungi în această zi și să ți se încredințeze această misiune. Nu este atunci această misiune responsabilitatea ta? Nu este însăși valoarea vieții tale? […] Numai după ce ți-ai îndeplinit datoria, ți-ai dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, îți trăiești întreaga viață pentru misiunea și însărcinarea date de Dumnezeu, ai o mărturie frumoasă și duci o viață care are valoare – numai atunci ești o persoană adevărată! Și de ce spun că ești o persoană adevărată? Pentru că Dumnezeu te-a ales și te-a determinat să-ți faci datoria ca ființă creată, aflată sub gestionarea Lui. Aceasta este cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație a vieții tale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cea mai simplă practică pentru a intra în adevărul-realitate este să se gândească, la fiecare pas, la interesele casei lui Dumnezeu, renunțând la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut, și punând interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – e minimul pe care ar trebui să-l facă. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să iei în considerare lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Împărțiți-o în doi pași, făcând un mic compromis – nu simțiți că asta face lucrurile puțin mai ușoare? Dacă practici astfel pentru o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru dificil. Mai mult, dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a încălzit inima; m-am simțit luminată și am văzut că am o cale de urmat. Care este calibrul meu, ce experiențe am și ce îndatoriri fac într-un anumit moment – toate aceste lucruri au fost predeterminate de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Astăzi, am fost promovată să-mi fac datoria cooperând cu frați și surori cu un calibru mai bun decât al meu. Aceasta nu a fost rânduiala niciunui om, nici nu a fost cineva care să-mi creeze intenționat greutăți ca să mă fac de râs. Toate acestea se datorau suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și, ca ființă creată, ar trebui să mă supun necondiționat, renunțând la propria mândrie și la propriul statut și punând interesele bisericii pe primul loc. Acesta este singurul mod de a trăi într-o manieră deschisă și onestă. Înțelegând intențiile și cerințele lui Dumnezeu, inima mea s-a simțit împăcată. M-am gândit la modul în care îmi făcusem datoria bazată pe texte în toți acești ultimi ani și cum pricepusem unele principii. Acum, supraveghetorul a rânduit să fac această datorie în concordanță cu principiile. Trebuia să renunț la propria mândrie și la propriile interese, să accept datoria și să fac tot posibilul pentru a realiza lucrarea. Dacă, în ciuda eforturilor mele, aș fi în continuare cea mai slabă din echipă, sau dacă după o vreme aș fi demisă din nou pentru că nu făceam față datoriei, aș accepta și m-aș supune, nedorindu-mi să mai fiu legată și constrânsă de mândria mea.

În timp ce reflectam asupra mea, mi-am dat seama că aveam o perspectivă greșită. Mereu m-am gândit că, din moment ce calibrul meu era slab, cu siguranță nu-mi puteam face bine datoria, ceea ce nu este în concordanță cu adevărul. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să luați în considerare cele ce urmează: sunt înțelegerea și obținerea adevărului legate de aspectul oamenilor, de calibrul, nivelul de educație, contextul nașterii, vârsta, mediul familial, punctele forte sau abilitățile profesionale pe care le-au deprins? Ați putea spune că practic nu au nicio legătură. Unii oameni au un calibru oarecum slab, dar ei înșiși sunt foarte ancorați cu picioarele pe pământ. Ei folosesc atâta energie câtă au, nefiind alunecoși și înșelători, sunt conștiincioși și își asumă responsabilitatea pentru lucruri. Dacă fac greșeli, sunt capabili să accepte adevărul și să practice conform principiilor; atunci când au dificultăți, sunt capabili să caute adevărul. Rezultatele realizării datoriei lor continuă să se îmbunătățească, și, deși oamenii talentați îi desconsideră, lui Dumnezeu Îi place acest fel de persoană. Când Dumnezeu dă har oamenilor și le permite să înțeleagă adevărul, El nu Se uită la înfățișarea lor, la nivelul lor de educație, la calitatea calibrului lor sau la elocvența lor – Dumnezeu nu Se uită la nimic din toate acestea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți dobândi adevărul”). „Care ar trebui să fie principala preocupare în credința în Dumnezeu? Nu contează dacă ai un calibru înalt sau scăzut, dacă ai înțelegere spirituală sau cu ce fel de emondare te confrunți – niciunul dintre aceste lucruri nu este cel mai important. Așadar, care este cel mai important lucru acum? Este modul în care intrați în adevărul-realitate. Pentru a face acest lucru, care este lucrul fundamental pe care ar trebui să-l aibă o persoană? Trebuie să aibă o inimă sinceră. Și care sunt manifestările faptului de a avea o inimă sinceră? Când ți se întâmplă lucruri, nu acționezi într-un mod alunecos, nu ții cont de propriile tale interese, nu uneltești împotriva altora și nu acționezi cu viclenie față de Dumnezeu. Dacă încerci să-L înșeli pe Dumnezeu și nu ești sincer față de El, atunci ești complet terminat și Dumnezeu nu te va mântui, așa că ce rost are să înțelegi adevărul? […] Indiferent cât de bun pare calibrul tău la exterior, cât de perspicace, elocvent sau capabil ești, sau cât de bun ești la rezolvarea problemelor, nimic din toate acestea nu este de niciun folos. Nu asta este cheia. Așadar, care este lucrul-cheie de luat în considerare? Este dacă inima cuiva iubește adevărul. Nu este vorba de a asculta cum vorbește, ci de a vedea ce face. Dumnezeu nu Se uită la ce spui sau promiți înaintea Lui; El se uită dacă ceea ce faci are adevăr-realitate. Dumnezeu nu Se uită cât de elevate, profunde sau mărețe sunt cuvintele tale. Chiar dacă faci ceva mic, dacă Dumnezeu vede sinceritatea ta în fiecare mișcare a ta, El va spune: «Această persoană crede sincer în Mine. Nu a făcut niciodată afirmații mărețe. Își păstrează locul cuvenit. Deși nu a adus o mare contribuție casei lui Dumnezeu și este de calibru slab, în tot ceea ce face este foarte pragmatică și are sinceritate.» Ce conține această «sinceritate»? Conține teamă și supunere față de Dumnezeu, precum și credință și iubire adevărate – în ea se află tot ceea ce Dumnezeu vrea să vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că nu calibrul este cel mai critic factor în a-ți putea face bine datoria. Mai mulți frați și mai multe surori cu care intrasem în contact în trecut aveau un calibru destul de bun. Când citeau principiile, nu numai că puteau să înțeleagă punctele principale, dar puteau și să facă deducții, iar mulți oameni îi invidiau și îi admirau. Însă firile lor erau deosebit de arogante și nu acceptau adevărul câtuși de puțin. Când se confruntau cu emondarea, deveneau negativi și se împotriveau, ba chiar își dădeau aere și renunțau la datoria lor, fiind în cele din urmă demiși și eliminați. Unii oameni aveau daruri, erau elocvenți și erau foarte eficienți în lucrarea lor, dar erau hotărâți să urmărească reputația și statutul, suprimându-i și excluzându-i pe cei care nu erau de acord cu ei și făcând tot felul de rele. În cele din urmă, au fost excluși. Pe de altă parte, deși unii frați și unele surori aveau un calibru mediu, ei își făceau datoria cu o inimă sinceră și puteau efectiv să plătească un preț și să depună efort. Făceau bine și conștiincios fiecare lucru în parte și erau capabili să-și rezume abaterile și să le îndrepte cu promptitudine, astfel că deveneau tot mai buni în a-și face datoria. Gândindu-mă la trecut, demiterea mea anterioară nu a fost în întregime pentru că nu aveam un calibru la înălțime, ci pentru că nu-mi vedeam de treburile cuvenite și urmăream doar reputația și statutul. Am fost demisă doar pentru că, atunci când am fost emondată, nu am acceptat și nu am îndreptat lucrurile. De fapt, deși calibrul meu este mediu, Dumnezeu nu m-a tratat pe nedrept, iar când mi-am corectat intențiile, am pus suflet în datoria mea și am plătit un preț, am putut și eu să simt călăuzirea lui Dumnezeu și am înțeles unele principii – așadar, nu era vorba că nu aș fi fost deloc la înălțime. Faptul că am avut șansa de a fi promovată din nou pentru a-mi face datoria în această echipă a fost harul lui Dumnezeu și ar trebui să mă străduiesc să-mi fac bine datoria, pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. M-am gândit la mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Funcțiile nu sunt aceleași. Există un singur trup. Fiecare dintre voi ar trebui să-și facă datoria și fiecare dintre voi ar trebui să fie la locul său, dându-și toată silința – pentru fiecare scânteie ar trebui să existe o sclipire de lumină – și ar trebui să căutați maturitatea în viață. Astfel voi fi Eu mulțumit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 21). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima și mai mult. Calibrul și punctele forte pe care Dumnezeu le dă fiecărei persoane sunt diferite, iar fiecare are puncte forte și neajunsuri. Dacă poți să-ți găsești propriul loc și să-ți îndeplinești bine funcția, urmărind în același timp adevărul și concentrându-te asupra intrării în viață, atunci Dumnezeu este mulțumit cu asta. Deși calibrul meu este mediu, sunt dispusă să cooperez armonios cu frații și surorile, compensându-mi lipsurile cu punctele lor forte și făcând tot ce pot; să mă concentrez la faptul de a reflecta asupra mea și la a urmări adevărul în datoria mea și să mă supun de bunăvoie orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, folosindu-mi experiențele reale ca să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Gândind astfel, m-am simțit foarte împăcată în inima mea și mi-am putut înfrunta datoria cu seninătate.

După ce m-am alăturat echipei, am văzut că lidera de echipă, Xiao Ran, avea o gândire flexibilă și reacționa rapid, fiind totodată foarte eficientă în lucrarea ei; o altă soră, Wang Li, avea o sănătate șubredă, dar avea un calibru bun și o capacitate mare de lucru. În ciuda bolii sale, făcea mai multă lucrare decât lidera de echipă și cu mine la un loc. Simțeam că n-aș putea s-o ajung niciodată din urmă și o invidiam nespus. Când supraveghetorul avea părtășie despre principii și comunica cu noi despre lucrare, aveam un sentiment clar că reacțiile mele erau mai lente decât ale celorlalte. Când ne uitam la articole împreună, Xiao Ran observa adesea problemele înaintea mea; simțeam mereu că sunt inferioară tuturor celorlalte. Nu numai că Xiao Ran putea să-și finalizeze cu ușurință lucrarea în fiecare zi, dar chiar ajuta la procesarea scrisorilor din sfera mea de responsabilitate. În schimb, eu eram mereu zăpăcită, incapabilă să-mi termin măcar lucrarea și să mă ocup de scrisorile din propria sferă de responsabilitate. Supraveghetorul m-a încurajat și m-a consolat, spunând că era normal să nu știu de unde să încep și să fiu zăpăcită la început și că lucrurile aveau să fie bine odată ce mă obișnuiam. Dar mi-am spus în sinea mea: „Cele două surori cu care cooperez au un calibru bun și sunt foarte eficiente, în timp ce eu pur și simplu nu pot ține pasul cu ele. Indiferent cât de mult m-aș strădui, nu voi reuși să le depășesc. E clar – cu siguranță voi fi din nou ultima din echipă.” Când m-am gândit că în viitor voi trăi în fiecare zi cu eticheta de incapabilă, inima mi s-a îndurerat puțin și m-am simțit apăsată și irascibilă. În acel moment, mi-am dat seama că trăiam din nou pentru mândrie și statut. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, corupția mea este prea profundă și sunt prea grav legată de reputație și statut. Am nevoie de mântuirea Ta. Te rog să mă călăuzești ca să mă răzvrătesc împotriva mea și să practic adevărul.” După rugăciunea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să ai o mentalitate de supunere față de Dumnezeu și de urmărire a adevărului și să ai disponibilitatea de a te supune proactiv lui Dumnezeu, și nu trebuie să te împotrivești Lui. Chiar dacă Dumnezeu îi binecuvântează pe alții, dar nu te binecuvântează pe tine, sau dacă Dumnezeu îi luminează și îi îndrumă în mod evident pe alții, dar nu te luminează și nu te îndrumă pe tine, sau dacă El îi promovează pe alții, dar nu te promovează pe tine, nu ar trebui să fii furios sau invidios. De ce se întâmplă asta? Faptul că Dumnezeu acționează în acest fel are scopul și semnificația sa, iar El are libertatea de a acționa oricum dorește. Nu trebuie să uiți niciodată că ești o ființă creată și nu poți avea cerințe irezonabile de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îi folosește pe alții și nu te folosește pe tine și nu te lasă să fii conducător, atunci ar trebui să fii doar cel care urmează; este corect pentru tine doar să te supui lui Dumnezeu. S-ar putea să fii incapabil să preiei lucrarea bisericii, deoarece calibrul tău nu este la înălțimea ei sau s-ar putea pur și simplu să nu ai această statură. Dacă ți s-ar cere să preiei lucrarea, iar Dumnezeu ți-ar da mai multă luminare decât altora, ar fi probabil ca acest lucru să-ți alimenteze firea arogantă. Prin urmare, faptul că Dumnezeu nu te-a luminat sau nu te-a lăsat să fii conducător este o formă de protecție pentru tine; trebuie să înțelegi intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu nutrește absolut niciun motiv ascuns față de tine; în schimb, El are intenții minuțioase. Trebuie să ai supunere față de Dumnezeu; chiar dacă nu înțelegi, ar trebui să te supui, și ar trebui să te supui până la capăt. […] Dumnezeu are libertatea Sa în modul în care acționează, dar unii oameni nu au rațiune și au mereu cerințe de la Dumnezeu. Ei spun: «Dumnezeu nu este drept. De ce îi permite acelei persoane să iasă în evidență și să fie văzută? De ce o folosește pe ea și nu pe mine?» Dacă ai fi folosit, ai putea să faci bine lucrarea? Tu vrei mereu să ieși în evidență și să fii văzut și să te dai mare; dacă ai fi folosit, acest lucru ar servi doar la a-ți consolida firile corupte. Alegerea casei lui Dumnezeu de a folosi sau nu pe cineva se bazează pe adevărurile-principii. Când te găsești în această situație, trebuie să te supui și să cauți adevărul. Dacă, prin căutarea adevărului, reflectând asupra ta și disecându-te, vezi că dorința și ambiția ta pentru statut și prestigiu sunt încă foarte puternice, atunci ar trebui să îți dai seama că este complet rezonabil ca Dumnezeu să-i folosească pe alții și să nu te folosească pe tine, și că este, de asemenea, o formă de protecție pentru tine. Indiferent dacă este în acord cu noțiunile tale și indiferent dacă poți să accepți acest lucru, pe scurt, ar trebui să adopți perspectiva și locul unei ființe create și să păstrezi o atitudine de supunere, sau cel puțin disponibilitatea de a te supune” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (32)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima imediat și am înțeles, de asemenea, intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Pentru că dorința mea de reputație și statut era prea puternică, îmi plăcea la nebunie acel sentiment de a fi admirată de alții când frații și surorile veneau la mine cu orice întrebări despre selectarea articolelor în biserică. Acest lucru a făcut ca firea mea arogantă să se amplifice tot mai mult, iar eu am devenit mulțumită de mine însămi și nu am făcut niciun efort să progresez. Acum, confruntându-mă cu oameni care sunt mai buni decât mine, sunt în sfârșit capabilă să-mi văd clar adevărata statură și să-mi recunosc neajunsurile. Acest lucru mă poate stimula să mă înzestrez mai mult cu adevărurile-principii și să fac progrese în a-mi face datoria. Aceasta este, de asemenea, o bună oportunitate pentru mine de a căuta adevărul și ca viața mea să crească. Dacă n-aș fi experimentat această promovare, m-aș fi lăudat în continuare, bucurându-mă fără rușine de admirația celorlalți. Ceea ce a făcut Dumnezeu este atât de benefic pentru mine și mă protejează; sunt dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să mă concentrez asupra urmăririi adevărului, să depun mai mult efort în privința principiilor, să mă folosesc de punctele forte ale altora pentru a-mi compensa neajunsurile și să-mi asum datoria cât mai curând posibil.

Ulterior, Xiao Ran a reușit să sublinieze unele abateri în toate articolele pe care le-am trimis și, ori de câte ori o întrebam despre dificultățile pe care le întâmpinam, ea putea să-mi răspundă mereu cu ușurință. Ori de câte ori se întâmplau aceste lucruri, mă simțeam în continuare foarte complexată și chiar îmi era dor de zilele în care îmi făceam datoria în biserică și eram invidiată și admirată de alții. Cu toate acestea, am putut să mă rog în mod conștient pentru a mă răzvrăti împotriva trupului și pentru a nu fi constrânsă de mândrie, știind că tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este cel mai bine. Capacitatea mea de înțelegere este slabă, iar faptul de a putea înțelege principiile și de a dobândi unele lucruri prin părtășia altora este harul lui Dumnezeu. Deși aceste lucruri care s-au abătut asupra mea au dezvăluit multe dintre lipsurile și neajunsurile mele, am învățat să mă rog mai mult lui Dumnezeu când mi se întâmplă lucruri, să renunț la mândria mea și să cer mai des sfaturi de la frați și surori. Cu ajutorul tuturor, am dobândit o înțelegere mai clară a adevărurilor-principii în diverse privințe și am făcut unele progrese în comparație cu trecutul, atât în a-mi face datoria, cât și în intrarea mea în viață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din inimă!