de Martial, Franța

În 2021, în luna mai, am fost ales ca lider de echipă și am fost responsabil cu lucrarea de udare. Am fost foarte fericit când am auzit vestea, deoarece prin udarea fraților și a surorilor, puteam să câștig un nivel înalt de luminare și experiențe mai bogate. Dacă puteam rezolva problemele pe care le întâmpinau în intrarea în viață, frații și surorile mele sigur aveau să spună că eram priceput, că înțelegeam adevărul și că puteam deveni un stâlp al bisericii. Așadar, m-am avântat în îndatoririle mele, am mers adesea la întruniri pentru a avea părtășie cu frații și surorile mele, iar când aceștia aveau greutăți, luam inițiativa de a căuta în cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajut să rezolve aceste dificultăți. După o vreme, frații și surorile mele veneau la mine pentru părtășie dacă aveau întrebări, iar eu eram foarte fericit.

Cu timpul, pe măsură ce mai mulți oameni au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, numărul oamenilor din biserică a crescut treptat. Într-o zi, am aflat că un conducător de biserică avea să vină să ude nou-veniții și să-mi urmărească lucrarea. Dacă frații și surorile aveau probleme de rezolvat, îl puteau întreba și pe el. Când am auzit asta, nu am fost deloc încântat, deoarece acest conducător mă udase înainte, avea un calibru bun, înțelegea mai mult decât mine, avea părtășie destul de clară despre cuvântul lui Dumnezeu și era capabil să rezolve ușor problemele fraților și surorilor noastre. M-am gândit în sinea mea: „Acum, vine ca să-mi fie partener; oare frații și surorile vor veni la mine cu toate întrebările lor ca înainte? Oare mă vor da la o parte și îl vor întreba pe conducătorul meu? Cine mă va admira în viitor? Statutul meu din inimile fraților și surorilor va dispărea.” Gândindu-mă la asta, nu am vrut deloc să fiu partener cu acel conducător. În același timp, simțeam că urmează o criză. Mi-am spus: „Nu pot permite asta. Trebuie să-mi mențin statutul din inimile fraților și surorilor.” De atunci, când auzeam că frații și surorile erau într-o stare proastă sau aveau greutăți, mă grăbeam să am părtășie cu ei și să le rezolv problemele, de teamă că liderul va ajunge la ei primul. De asemenea, am contactat frații și surorile individual ca să-i întreb dacă aveau nevoie de ajutor și le-am spus că, dacă aveau întrebări sau neclarități, mă puteau contacta și puteam să-i ajut. M-am gândit că, în felul acela, frații și surorile nu aveau să-l caute pe conducător pentru probleme lor. Însă lucrurile nu au mers atât de lin precum am plănuit. Nu înțelegeam clar multe probleme despre care mă întrebau și nu știam cum să le rezolv, dar nu voiam să-l întreb pe conducător. M-am gândit în sinea mea: „Dacă îl întreb pe conducător, oare nu va crede că nu înțeleg adevărul și că nu pot rezolva probleme? Mai mult decât atât, dacă îl las pe conducător să rezolve problemele fraților și surorilor, oare ei nu vor crede că sunt incompetent și că nu-i pot ajuta?” Nu voiam să le arăt că nu puteam să îi ajut. Voiam ca toți să știe că eram calificat pentru această lucrare, ca să continue să vină la mine atunci când aveau întrebări. Însă îmi era greu să-mi ajut frații și surorile de unul singur. Existau unele lucruri pe care nu le experimentasem și nu știam cum să am părtășie despre asta cu ei pentru a găsi o soluție, și uneori îmi lua mai multe zile să găsesc părți relevante din cuvântul lui Dumnezeu pentru a le rezolva problemele, iar atunci când alți frați și surori veneau la mine cu întrebări, nu aveam timp să-i primesc. A trecut o lună în acest fel și, întrucât nu mi-am putut ajuta câțiva frați și surori la timp, problemele lor au rămas nerezolvate, iar ei au continuat să fie într-o stare proastă. Am înțeles clar că, dacă i-aș fi spus conducătorului despre aceste probleme pe care nu le înțelegeam, am fi putut căuta adevărul împreună și problemele tuturor ar fi putut fi rezolvate cât mai curând posibil, dar nu am făcut asta. M-am simțit puțin vinovat, știind că, dacă aș fi continuat să fac acest lucru, cu siguranță aș fi împiedicat grav intrarea în viață a fraților și surorilor mele.

Într-o zi, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și doar atunci am obținut puțină înțelegere despre atitudinile avute față de îndatoririle mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Îndatoririle sunt însărcinări încredințate oamenilor de către Dumnezeu; ele sunt misiuni pe care oamenii se cuvine să le încheie. Totuși, o datorie cu siguranță nu reprezintă afacerea ta personală și nici nu este o punte cu ajutorul căreia tu să te remarci din mulțime. Unii oameni își folosesc îndatoririle ca oportunități de a-și desfășura propriile întreprinderi și de a forma clici; unii pentru a-și satisface dorințele; alții pentru a umple golul pe care îl simt în interior; iar alții pentru a-și satisface mentalitatea de a se încrede în noroc, gândindu-se că, atâta vreme cât își realizează îndatoririle, vor avea o parte în casa lui Dumnezeu și în minunata destinație pe care El o rânduiește pentru om. Astfel de atitudini cu privire la datorie sunt incorecte; sunt detestate de Dumnezeu și trebuie rezolvate numaidecât” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea datoriei conform standardului?”). Citind cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că îndatoririle noastre sunt o însărcinare pe care ne-o dă Dumnezeu și nu o chestiune personală și că nu ar trebui să ne tratăm îndatoririle drept un mijloc de a ne da mari și a-i face pe ceilalți să ne admire și că nici nu ar trebui să folosim îndeplinirea îndatoririlor noastre ca pe o oportunitate de a urmări reputația și statutul ca să-i facem pe ceilalți să ne admire. Ar trebui, în schimb, să ne tratăm îndatoririle ca pe o obligație și să le îndeplinim așa cum o cere Dumnezeu. Însă care era atitudinea mea față de datoria mea? Mi-am îndeplinit datoria ca să urmăresc faima și câștigul, ca să-mi satisfac dorințele. Voiam ca frații și surorile mele să mă admire și să mă venereze. Nu purtam nicio povară pentru viața lor și nu voiam cu adevărat să-i ajut, ci voiam ca ei să aibă o impresie bună despre mine, ca atunci când vorbeau despre mine, să spună că eram foarte drăguț și amabil. M-am folosit de datoria mea pentru a urmări faima, câștigul și statutul, ca să am un loc în inimile oamenilor și ca ei să vină la mine cu problemele lor și să-L lase deoparte pe Dumnezeu. Conduceam o afacere personală. Atunci am realizat că atitudinea mea față de datorie era greșită. Chiar dacă îi puteam ajuta pe frați și surori, intenția mea nu era să-mi fac datoria bine, ceea ce nu L-ar fi mulțumit niciodată pe Dumnezeu.

Ulterior, am văzut un pasaj în care Dumnezeu îi expunea pe antihriști și care îmi descria bine starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune și acea lature a sa care este răzvrătită și coruptă, acest lucru îi va leza grav statutul și reputația – și va fi mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Chiar dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are firi corupte, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde venerația și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu li se vadestăinui oamenilor într-un mod candid; orice s-ar întâmpla, nu va renunța la puterea și statutul său în favoarea nimănui altcuiva; în schimb, va încerca tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. După ce am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștilor le place statutul. Pentru a-și păstra imaginea bună în inimile celorlalți, nu le spun niciodată oamenilor despre greutățile lor, de teamă că toți le vor vedea neajunsurile. Chiar și atunci când întâmpină greutăți în îndatoririle lor, ei se prefac, astfel încât ceilalți să-i vadă drept atotputernici și drept oameni care înțeleg adevărul. Aceasta era starea mea. În mod clar, aveam multe probleme pe care nu le puteam rezolva, dar nu am cerut ajutorul nimănui Și m-am ascuns întotdeauna, vrând să creez o imagine bună despre mine în inimile oamenilor, ca să-i fac pe frații și surorile mele să creadă că nu aveam neajunsuri și lipsuri și că îi puteam ajuta să-și rezolve toate problemele. Ca să-mi păstrez poziția și imaginea din inimile lor, m-am ascuns, alegând să irosesc mult timp căutând în cuvântul lui Dumnezeu, decât să caut împreună cu liderul. Rezultatul a fost că am împiedicat intrarea în viață a fraților și surorilor mele. Am văzut că firea mea coruptă era gravă și că eram un ipocrit. M-am gândit la felul în care, în iudaismul timpuriu, fariseii erau smeriți și toleranți la exterior. Se rugau adesea la răscruci sau le explicau Scripturile celorlalți. Aveau o imagine bună în inimile oamenilor, dar, în realitate, în sinea lor, erau ipocriți, aroganți și răi, nu aveau ascultare sau frică față de Dumnezeu și, în tot ce făceau, nu dădeau ascultare cuvântului lui Dumnezeu. În schimb, înșelau oameni printr-o purtare bună și creau iluzii ca să-i facă pe alții să îi admire și să li se închine. Am văzut că eram la fel de ipocrit ca fariseii și că mergeam pe calea antihristului de împotrivire față de Dumnezeu.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Esența acțiunilor antihriștilor este că ei utilizează constant diverse mijloace și metode pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, de a-i induce în eroare și de a-i prinde pe oameni în mrejele lor și de a dobândi un statut înalt, astfel încât aceștia să-i urmeze și să-i venereze. E posibil ca, în adâncul inimii lor, să nu concureze intenționat cu Dumnezeu pentru oameni, dar un lucru e sigur: chiar dacă nu concurează cu Dumnezeu pentru oameni, ei tot vor să aibă statut și putere printre oameni. Chiar dacă vine ziua când își dau seama că ei concurează cu Dumnezeu pentru statut și se înfrânează puțin, folosesc în continuare diferite metode pentru a urmări statutul și reputația; în inima lor, le este clar că își vor asigura un statut legitim atât timp cât pot să câștige recunoașterea și admirația unor oameni. Pe scurt, deși tot ceea ce fac antihriștii pare să fie îndeplinirea îndatoririlor proprii, consecința acestui fapt este de a-i induce în eroare pe oameni și de a-i face pe oameni să-i venereze și să-i urmeze – în consecință, a-și îndeplini datoria în acest fel înseamnă a se preamări și a aduce mărturie pentru ei înșiși. Ambiția lor de a controla oamenii și de a câștiga statut și putere în biserică nu se va schimba niciodată. Ei sunt antihriști din toate punctele de vedere. Indiferent de ceea ce spune sau face Dumnezeu și indiferent ce le cere oamenilor, antihriștii nu fac ce ar trebui să facă și nu-și îndeplinesc îndatoririle într-un mod care se potrivește cuvintelor și cerințelor Lui, nici nu renunță la a urmări puterea și statutul ca urmare a înțelegerii unei mici părți din adevăr. În orice moment, ambițiile și dorințele lor încă rămân și încă le acaparează inimile și le controlează întreaga ființă, îndrumându-le comportamentul și gândurile și determinându-le calea pe care pășesc. Ei sunt antihriști autentici. Ce se vede cel mai mult la antihriști? Unii oameni spun: «Antihriștii concurează cu Dumnezeu pentru oameni, ei nu Îl recunosc pe Dumnezeu.» Nu este vorba că nu Îl recunosc pe Dumnezeu; în inimile lor, chiar Îl recunosc cu adevărat și cred în existența Lui. Sunt dispuși să-L urmeze și vor să urmeze adevărul, dar nu se pot abține, așa că pot să facă rău. Deși pot spune multe lucruri care sună bine, un lucru nu se va schimba niciodată: ambiția și dorința lor de putere și statut nu se va schimba niciodată. Nu vor renunța niciodată să urmeze puterea și statutul din cauza eșecului sau a obstacolelor ori din cauză că Dumnezeu i-a dat la o parte sau i-a abandonat. Astfel este natura antihriștilor” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). Dumnezeu spune că antihriștii urmăresc faima și statutul, ca să-i facă pe oameni să-i urmeze și să-și îndeplinească ambițiile de a controla și stăpâni oameni. Ei concurează cu Dumnezeu pentru a stăpâni oameni. Aceasta era calea de împotrivire față de Dumnezeu pe care mergeam. Credeam în Dumnezeu și voiam să-L iubesc, știam și că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor și că este mai presus de toate. El este Creatorul și ar trebui să ne închinăm Lui. Însă, prin îndeplinirea îndatoririlor mele, voiam întotdeauna să-i fac pe oameni să mă admire și să mi se închine, ca să-mi câștig un loc în inimile lor. Mergeam pe calea antihristului! M-am gândit la pastorii și prezbiterii din lumea religioasă și la faptul că, deși predică Evanghelia, interpretează Biblia, se roagă pentru oameni, oferă binecuvântări și fac câteva fapte bune de ochii lumii, scopul lor în toate astea este să-și păstreze statutul și să-i facă pe credincioși să-i admire și să-i urmeze, astfel încât, oricând credincioșii au întrebări, să se ducă la ei pentru îndrumare. Chiar și atunci când aud de întoarcerea Domnului și vor să caute și să cerceteze adevărata cale, ei caută acordul lor. Nu înseamnă asta că îi fac pe oameni să-i trateze ca pe Dumnezeu? Acești pastori și conducători exercită un control ferm asupra oamenilor, sunt în mod deschis ostili lui Dumnezeu și devin antihriști care cred în Dumnezeu, dar în același timp I se împotrivesc. Și eu eram la fel. Voiam ca frații și surorile să mă admire și să vină la mine cu problemele lor, nu la conducător. De fapt, fusesem credincios doar de puțin timp și aveam puțină experiență. Îmi lipsea pătrunderea în problemele fraților și surorilor mele. Nu-i puteam ajuta prea bine, dar tot nu am căutat adevărul și n-am vrut să colaborez cu liderul. Am vrut ca frații și surorile mele să se învârtă doar în jurul meu. Am fost cu adevărat arogant și irațional! În trecut, simțeam că numai liderii de nivel înalt erau pasibili să meargă pe calea antihriștilor să devină antihriști și că, în calitate de lider de echipă, fără un statut înalt, eu nu aveam să merg pe acea cale. Însă acum am realizat că această perspectivă era greșită. Fără judecata și revelația cuvântului lui Dumnezeu, n-aș fi știut niciodată că mergeam pe calea antihristului, aș fi trăit condus de o fire coruptă și aș fi făcut mai mult rău, ba chiar aș fi fost respins și alungat. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că m-a luminat și îndrumat să realizez asta și am jurat să mă căiesc, să nu mai urmăresc faima, câștigul și statutul și să-mi îndeplinesc datoria conform cerințelor lui Dumnezeu.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Când Dumnezeu le cere oamenilor să-și facă bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreo realizare măreață și nici să îndeplinească vreo faptă inovatoare. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască după cuvintele Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Tot ce are nevoie Dumnezeu este ca tu să practici conform cuvintelor Sale într-o manieră realistă. După ce ai înțeles cuvintele lui Dumnezeu, acționează după ele și pune-le în aplicare sau, după ce ai auzit cuvintele lui Dumnezeu, amintește-ți-le bine și, când vine timpul să practici, fă acest lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna să fii deasupra celorlalți. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult măreția și noblețea și cauți să fii deasupra celorlalți, să te ridici deasupra mulțimii, să fii excepțional și remarcabil, cu atât mai multă aversiune simte Dumnezeu față de tine. Dacă nu reflectezi asupra ta și nu te căiești, atunci Dumnezeu va fi scârbit de tine și te va respinge. Sub nicio formă nu trebuie să fii o persoană față de care Dumnezeu simte aversiune; trebuie să fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poți deveni o persoană pe care Dumnezeu o iubește? Acceptă ascultător adevărul, ocupă-ți locul cuvenit de ființă creată, acționează în mod realist pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, îndeplinește-ți datoria cum se cuvine, fii o persoană onestă și trăiește asemănarea umană. Acest lucru este de ajuns și Îl va mulțumi pe Dumnezeu. Oamenii nu trebuie sub nicio formă să nutrească ambiții sau visuri deșarte, nu trebuie să urmărească faimă, câștig și statut sau să caute să se ridice deasupra mulțimii. Cu atât mai mult, nu trebuie să caute să fie supraoameni sau personalități mărețe, să fie deasupra celorlalți și să-i facă pe alții să-i idolatrizeze. La aceasta tânjesc oamenii corupți și aceasta este calea Satanei; Dumnezeu nu îi mântuiește pe astfel de oameni. […] Îndeplinirea datoriei nu este de fapt dificilă, nici nu este greu să o faci cu devotament și conform standardului. Nu trebuie să-ți sacrifici viața sau să faci vreun lucru deosebit sau dificil, trebuie, pur și simplu, să urmezi cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu într-o manieră supusă și realistă, fără să ai idei proprii sau să-ți desfășori propria afacere, ci mergând pe calea urmăririi adevărului. Dacă oamenii pot face asta, vor avea, în esență, o asemănare umană. Atunci când au o supunere adevărată față de Dumnezeu și au devenit oameni cinstiți, vor avea asemănarea unei adevărate ființe umane” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să-I înțeleg voia. În prezent, Dumnezeu a exprimat multe cuvinte ca să-i mântuiască pe oameni, în speranța că Îi vom asculta cuvintele, că ne vom lua locurile de ființe create, ne vom îndeplini îndatoririle cu credință, conform cerințelor Sale, vom scăpa de firile noastre corupte și vom fi mântuiți. În îndatoririle noastre, nu ar trebui să ne angajăm în afaceri personale pentru a ne păstra reputația și statutul. În schimb, ar trebui să lăsăm deoparte motivele ascunse, să urmărim sârguincioși adevărul și să ne îndeplinim îndatoririle de ființe create, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Datorită îndrumării cuvântului lui Dumnezeu, am găsit o cale de a practica.

După mai multe zile, o soră mi-a povestit despre greutățile ei și a spus că avea nevoie de ajutor. Nu aveam experiență în acest domeniu și nu știam cum să rezolv. Mi-am dat seama că nu mă puteam purta așa cum o făcusem, refuzând să cooperez cu liderul meu ca să-mi demonstrez competența, așa că l-am întrebat pe lider despre această problemă. Am spus: „Nu pot rezolva această problemă. Mă poți ajuta?” Liderul a găsit părți potrivite din cuvântul lui Dumnezeu și mi le-a trimis și, împreună, am participat la părtășie și am rezolvat dificultatea surorii. După aceea, oricând aveam probleme pe care nu puteam să le înțeleg, îl căutam pe liderul meu și cooperam cu el și nu mai făceam lucrurile singur, ca înainte. Atitudinea mea este diferită de cea dinainte. Nu vreau să mă gândesc dacă frații și surorile mă vor admira sau nu. În schimb, mă gândesc cum să le rezolv mai bine problemele. Acest fel de practică îmi dă un profund sentiment de ușurare. Slavă lui Dumnezeu!