de Wang Lei, China

Am colaborat la lucrările de curățire în biserică și, în câțiva ani de practică, am înțeles anumite principii legate de îndatoririle mele și am obținut niște rezultate în îndeplinirea acestora. Când discutam problemele, conducătorii, diaconii și frații și surorile cu care colaboram erau, în general, de acord cu punctele mele de vedere. Veneau la mine pentru părtășie și îmi adoptau opiniile când le era greu să discearnă clar lucrurile. Am început să am un sentiment de superioritate, gândindu-mă că sunt mai bun decât ei. În decembrie 2020, am fost promovat să-mi îndeplinesc îndatoririle în altă regiune. Cele două surori cu care colaboram îndeplineau această datorie de mai mult timp și înțelegeau mai bine principiile. De câteva ori, am analizat împreună materialele pentru îndepărtarea oamenilor, iar cele două surori le-au analizat foarte amănunțit, raportându-se la principii. Voiam să vorbesc în părtășie, dar simțeam că ele tocmai avuseseră părtășie despre ce înțelegeam eu și că au semnalat unele probleme pe care eu nici măcar nu le observasem, deci am crezut că e mai bine să nu spun nimic, și că, dacă vorbeam, n-aș fi avut nicio valoare de referință și aș fi lăsat impresia că sunt nepotrivit. Așadar, am păstrat tăcerea. Altă dată, am analizat un document pentru excluderea unei persoane rele. Eu nu credeam că acea persoană era, într-adevăr, rea, așa că am avut părtășie despre perspectiva mea. Atunci, una dintre surori a spus că ea crede că această persoană are esența unui om rău și a oferit analiza sa, bazându-se pe faptele rele ale persoanei respective și pe esența acțiunilor sale. Cealaltă soră a fost și ea de acord. După ce le-am ascultat spusele, am considerat că părtășia surorilor era corectă și bazată pe principii și m-am simțit dintr-odată rușinat. M-am gândit în sinea mea: „M-am făcut de râs. Oare ce vor crede surorile despre mine acum? Oare vor crede că îmi lipsește discernământul și că am un calibru slab?” Mai târziu, când am analizat din nou materialele împreună, nu am îndrăznit să-mi exprim deschis opiniile, temându-mă de modul în care m-ar percepe ceilalți dacă părtășia mea era incorectă. Înainte, frații și surorile cu care colaborasem nu-și îndepliniseră îndatoririle la fel de bine ca mine, dar, acum, surorile cu care colaboram erau mai bune decât mine în toate privințele, așa că mă simțeam cel mai incapabil dintre toți; eram lipsit de orice simț al prezenței, iar deseori mă cufundam într-o stare de reprimare. În acea perioadă, starea mea era îngrozitoare, și uneori, chiar voiam să scap de această situație și să nu-mi mai îndeplinesc îndatoririle acolo. Curând, din cauza unei reduceri a volumului de muncă, a apărut nevoia de a eficientiza personalul, iar conducătorii mi-au evaluat calibrul ca fiind mediu și m-au realocat.

După un timp, din cauza unei creșteri a volumului de muncă, conducătorii mi-au scris să mă întrebe dacă pot continua să fac lucrarea de curățire în altă regiune. Când am văzut scrisoarea lor, am simțit o oarecare ezitare, gândindu-mă: „Frații și surorile cu care aș colabora acolo au toți un calibru mai bun decât mine și, de asemenea, se pricep mai bine decât mine să aibă părtășie despre adevăr și să perceapă lucrurile. N-o să mă remarc în îndatoririle mele acolo și o să mă fac de râs în cele din urmă. Nu vreau să merg acolo.” Așa că am refuzat, găsind scuze, spunând că nu aveam calibrul necesar și nu puteam face față acestei datorii. Deoarece volumul de muncă creștea, conducătorii și lucrătorii mi-au scris de mai multe ori în părtășie, dar când mă gândeam că frații și surorile din cealaltă regiune aveau un calibru bun și capacități de lucru bune, simțeam că prezența mea nu ar conta deloc acolo, așa că am continuat să le resping cererile. Adevărul era că mă simțeam foarte stânjenit pentru că mă eschivam de la îndatoririle mele și mă simțeam vinovat, dar apoi mi-am spus: „Nu contează unde îmi îndeplinesc îndatoririle, și munca de aici necesită colaborare între oameni, așa că pot munci mai mult și îmi pot îndeplini bine îndatoririle aici.”

După un timp, o soră mi-a scris o scrisoare, în care mi-a împărtășit propriile ei experiențe de realocare a îndatoririlor sale și a subliniat că reticența mea de a-mi îndeplini îndatoririle în cealaltă regiune at putea fi cauzată de constrângerea impusă de reputație și statut. Mi-a reamintit, de asemenea, să mă confrunt cu problemele mele și să caut adevărul pentru a le rezolva. Faptul că sora și-a vărsat sufletul în părtășie cu mine m-a impresionat profund. Mi-am dat seama că mi-am respins în mod repetat îndatoririle și că, făcând acest lucru, mă răzvrăteam cu adevărat împotriva lui Dumnezeu! Știam că aceasta era o altă oportunitate oferită de Dumnezeu pentru ca eu să mă pocăiesc și că trebuia să profit de ea. Am văzut că, în scrisoare, sora îmi indica un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pe care să-l citesc: „Ce fel de stare există în oameni când aceștia au o fire intransigentă? În principal, sunt încăpățânați și neprihăniți de sine. Se agață mereu de ideile lor, cred întotdeauna că este corect ceea ce spun, sunt foarte inflexibili și dogmatici. Aceasta este atitudinea intransigenței. Ei sunt ca o placă stricată, neascultând de nimeni, rămânând invariabil fixați pe o singură conduită, insistând să o păstreze până la capăt, indiferent dacă e bună sau rea; există o oarecare lipsă de căință în asta. După cum se spune: «Porcii morți nu se tem de apa fiartă.» Oamenii știu foarte bine ce trebuie să facă și, totuși, nu o fac; refuză cu fermitate să accepte adevărul. Acesta este un tip de fire: intransigența. În ce feluri de situații dezvăluiți o fire intransigentă? Sunteți deseori intransigenți? (Da.) Foarte des! Și, de vreme ce intransigența este firea ta, aceasta te însoțește în fiecare secundă din fiecare zi a existenței tale. Intransigența îi împiedică pe oameni să fie capabili să vină înaintea lui Dumnezeu, îi împiedică să fie capabili să accepte adevărul și îi împiedică să fie capabili să intre în adevărul-realitate. Iar dacă nu ești capabil să intri în adevărul-realitate, poate avea loc vreo schimbare în acest aspect al firii tale? Doar cu foarte mare dificultate. A avut loc acum vreo schimbare în acest aspect al firii voastre, care este intransigentă? Și câtă schimbare a avut loc? Să spunem, de exemplu, că erați extrem de încăpățânați, dar că acum a avut loc o mică schimbare în voi: când întâlniți vreo problemă, aveți un oarecare simț al conștiinței în inima voastră și vă spuneți: «În această problemă, trebuie să practic puțin adevăr. De vreme ce Dumnezeu a expus această fire intransigentă – de vreme ce am auzit-o și acum o știu – trebuie, prin urmare, să mă schimb. Când am întâlnit aceste tipuri de lucruri de câteva ori în trecut, m-am luat după trupul meu și am eșuat și nu sunt mulțumit de asta. De data aceasta, trebuie să practic adevărul.» Cu o astfel de aspirație, este posibil să practicați adevărul, iar asta înseamnă schimbare. Când ați experimentat în acest fel o vreme și sunteți capabili să puneți mai multe adevăruri în practică și asta produce schimbări mai mari, iar firile voastre răzvrătite și intransigente se dezvăluie tot mai puțin, a avut loc o schimbare în firea vieții voastre? Dacă firea voastră răzvrătită a devenit vizibil tot mai atenuată, iar supunerea voastră față de Dumnezeu a devenit tot mai mare, atunci a avut loc o schimbare reală. Așadar, în ce măsură trebuie să vă schimbați ca să obțineți supunere adevărată? Veți fi reușit când nu mai există nici cea mai mică intransigență, ci doar supunere. Acesta este un proces lent. Schimbările firii nu se petrec peste noapte, ele necesită perioade extinse de experiență, poate chiar și o viață întreagă. Uneori, e necesar să suferiți multe greutăți mari, greutăți similare morții și revenirii la viață, greutăți mai dureroase și mai mari decât eliminarea otrăvii din oasele voastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”). Dumnezeu a expus exact starea mea. Trăiam cu o fire intransigentă. Acest lucru mă împiedicase să vin înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul și mă făcuse incapabil să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Mi-am amintit de rânduiala conducătorilor de a-mi îndeplini îndatoririle în altă regiune. Știam că trebuie să prioritizez lucrarea bisericii, dar eram îngrijorat că surorile cu care urma să colaborez ar fi putut avea un calibru și un discernământ mai bune decât ale mele și mă temeam că lucrând împreună cu ele în îndatoririle mele nu numai că nu mi-ar aduce nicio recunoaștere, dar m-ar face, de asemenea, să par nepotrivit și să mă simt invizibil. Pentru a-mi proteja reputația și statutul, am refuzat iar și iar, cu încăpățânare, să-mi fac îndatoririle, și oricum ar fi avut ceilalți părtășie cu mine, pur și simplu, nu voiam să ascult. Inima mea era complet închisă față de Dumnezeu. Eram într-adevăr intransigent și încăpățânat! Știam că volumul de muncă din acea regiune era mare și că aveau nevoie de ajutorul mai multor oameni, dar, în acest moment critic, îmi păsa doar de mândria și de statutul meu și nu luam deloc în considerare lucrarea bisericii. Eram atât de egoist, de detestabil și lipsit de orice umanitate! Eram plin de regrete, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, firea mea este atât de încăpățânată și de intransigentă. Cunosc adevărul, dar nu îl practic. Sunt dispus să-mi schimb această stare de răzvrătire și să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele. Te rog să mă călăuzești și să mă conduci.” După aceasta, le-am scris conducătorilor, exprimându-mi dorința de a-mi îndeplini îndatoririle în altă regiune.

Mai târziu, am reflectat asupra motivului pentru care nu fusesem dispus să-mi îndeplinesc îndatoririle în altă regiune și mi-am dat seama că acest lucru se datora faptului că îmi afecta reputația și statutul. Așa că, am căutat, în mod conștient, adevărul în această privință. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii își fac datoria fără tragere de inimă pentru a obține binecuvântări. Ei se întreabă, de asemenea, dacă vor putea să se etaleze și să fie apreciați pentru faptul că fac această datorie și dacă Cel de mai sus sau Dumnezeu va ști dacă fac această datorie. Toate acestea sunt lucruri pe care le iau în considerare atunci când fac o datorie. Primul lucru pe care doresc să-l determine este ce beneficii pot obține prin faptul că fac o datorie și dacă pot fi binecuvântați. Acesta este cel mai important lucru pentru ei. Nu se gândesc niciodată cum să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu și să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, cum să predice Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să câștige mântuirea lui Dumnezeu și să obțină fericirea, cu atât mai puțin caută vreodată să înțeleagă adevărul sau să-și înlăture firile corupte și să trăiască o asemănare umană. Nu țin niciodată cont de aceste lucruri. Ei se gândesc doar dacă pot fi binecuvântați și pot obține beneficii, cum să câștige o poziție sigură, cum să dobândească statut, cum să-i facă pe oameni să-i aprecieze și cum să se distingă și să devină cei mai buni în biserică și în mulțime. Nu sunt dispuși sub nicio formă să fie adepți obișnuiți. Întotdeauna vor să fie primii în biserică, să aibă ultimul cuvânt, să devină lideri și să-i facă pe toți să-i asculte. Abia atunci pot fi mulțumiți. Puteți vedea că inimile antihriștilor sunt pline de aceste lucruri. Se sacrifică ei cu adevărat pentru Dumnezeu? Își fac cu adevărat datoria ca ființe create? (Nu.) Atunci ce vor să facă? (Să dețină putere.) Așa este. Ei spun: «În ceea ce mă privește, în lumea seculară vreau să-i întrec pe toți ceilalți. Trebuie să fiu primul în orice grup. Refuz să fiu pe locul al doilea și nu voi fi niciodată doar un secund. Vreau să fiu lider și să am ultimul cuvânt în orice grup de oameni din care fac parte. Dacă nu am ultimul cuvânt, atunci voi încerca toate mijloacele posibile pentru a vă convinge pe toți, pentru a vă face pe toți să mă apreciați și să mă alegeți ca lider. Odată ce voi avea statut, voi avea ultimul cuvânt, toată lumea va trebui să mă asculte. Va trebui să faceți lucrurile în felul meu și să fiți sub controlul meu.» Indiferent ce datorie fac, antihriștii vor încerca să se plaseze într-o poziție înaltă, într-o poziție de întâietate. Nu ar putea fi niciodată mulțumiți cu locul lor de adepți de rând. Și ce îi pasionează cel mai mult? Să stea în fața oamenilor, dând ordine și dojenindu-i, determinându-i să facă așa cum spun ei. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă bine datoria – cu atât mai puțin, în timp ce și-o fac, caută adevărurile-principii pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, își sfărâmă creierii să caute căi de a se distinge, de a-i face pe conducători să aibă o părere bună despre ei și să-i promoveze, astfel încât ei înșiși să poată deveni conducători sau lucrători și să poată conduce alți oameni. Își petrec toată ziua gândindu-se și sperând la asta. Antihriștii nu sunt dispuși să fie conduși de ceilalți, nici să fie adepți de rând, cu atât mai puțin să-și facă datoria în obscuritate, fără zgomot. Indiferent care este datoria lor, dacă nu pot fi în centrul atenției, dacă nu pot fi mai presus decât ceilalți și nu îi pot conduce pe alți oameni, consideră că este plictisitor să-și facă datoria și devin negativi și delăsători. Fără laudele sau venerația celorlalți, este și mai puțin interesant pentru ei și își doresc și mai puțin să-și facă datoria. Dar dacă pot fi în centrul atenției în timp ce-și fac datoria și ajung să aibă ultimul cuvânt, se simt întăriți și vor îndura orice greutate. Ei au întotdeauna intenții personale în îndeplinirea datoriei lor și vor mereu să se distingă, ca mijloc de a-și satisface nevoia de a-i învinge pe ceilalți și a-și satisface dorințele și ambițiile. În timp ce-și fac datoria, pe lângă faptul că sunt foarte competitivi – concurează în toate privințele ca să se remarce, să fie în vârf, să ajungă mai presus decât ceilalți – se gândesc și cum să-și păstreze statutul, reputația și prestigiul actual” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Dumnezeu expune că, oriunde își îndeplinesc îndatoririle, antihriștii o fac pentru a-și satisface dorința de statut. Dacă sunt figuri proeminente sau conducători printre oameni și sunt capabili să iasă în evidență și să câștige admirație, atunci sunt foarte motivați în tot ceea ce fac. Dar dacă nu pot ieși în evidență și nu reușesc mereu să se distingă, atunci nici măcar nu vor să-și îndeplinească îndatoririle. Comparându-mi opiniile despre urmărire cu această înțelegere, mi-am dat seama că erau identice cu cele ale unui antihrist. Când am fost alocat să-mi îndeplinesc datoria în altă regiune și am văzut că surorile cu care colaboram aveau un calibru și capacități de muncă mai bune decât mine, m-am simțit nepotrivit și inutil printre ele și nu simțeam că sunt prezent acolo. Aceasta m-a determinat să trăiesc, adesea, într-o stare de mâhnire și de reprimare și să nu mă preocupe dacă îmi îndeplinesc bine îndatoririle, de multe ori, dorindu-mi să scap din această situație. După ce am fost realocat pentru îndatoririle mele, nu am reflectat asupra căii greșite pe care o apucasem, iar când conducătorii au stabilit să-mi îndeplinesc, din nou, îndatoririle în altă regiune, am găsit scuze pentru a refuza, pentru că simțeam că nu voi putea să mă remarc. Chiar dacă frații și surorile au avut părtășie cu mine de multe ori, și știam că volumul de muncă din acea regiune era mare și că aveau urgent nevoie de mai mulți oameni pentru a ajuta, am ignorat, în continuare, lucrarea bisericii. Preocuparea mea pentru reputație și statut era copleșitoare. Am susținut mereu că mi-am îndeplinit îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a-I răsplăti iubirea, dar acum constatam că sacrificiile, consumul și suferința mea erau toate de dragul reputației și al statutului. Nu îmi îndeplineam deloc îndatoririle, ci, mai degrabă, încercam să-L folosesc și să-L înșel pe Dumnezeu. Mai târziu, m-am întrebat: „Oare de ce acord o importanță atât de mare reputației și statutului?” Era din cauza otrăvurilor satanice precum „Mai bine să fii un pește mic într-un iaz mare” și „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, care se înrădăcinaseră în inima mea și deveniseră pentru mine țeluri de urmărit și reguli de supraviețuire. Credeam că a trăi înseamnă să ieși în evidență și să câștigi admirația oamenilor și că a trăi o astfel de viață era semnificativ și valoros. Dacă nu puteam ieși niciodată în evidență sau eram mereu privit de sus oriunde mergeam, simțeam că trăiesc o viață jalnică. Deși, în aparență, îmi îndeplineam îndatoririle, în sinea mea, nu mă preocupa decât cum să mă afirm și să câștig reputație și statut, iar, când lucrarea bisericii a avut nevoie de colaborarea mea, am căutat scuze pentru a refuza pentru că dorințele mele de reputație și de statut nu erau îndeplinite. Trăind cu aceste otrăvuri satanice, am devenit, cu adevărat, arogant și egoist, fără nicio asemănare umană și am ajuns să mă răzvrătesc fără să vreau și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. În acea perioadă, am refuzat în mod repetat să-mi îndeplinesc îndatoririle și adesea m-am simțit temător și neliniștit, de parcă eram la limita pericolului. Această atitudine față de îndatoririle mele putea jigni firea lui Dumnezeu și, dacă nu mă pocăiam înaintea lui Dumnezeu, cu siguranță aș fi fost îndepărtat și eliminat de El. Înțelegând acest lucru, m-am speriat foarte tare și am recunoscut că refuzul îndatoririlor mele era o problemă gravă. Eram plin de regrete și de vinovăție și mă uram pentru că eram capabil să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu în acest fel, lăsând în urmă fărădelegi și murdărie. Într-adevăr, Îi datoram atât de mult lui Dumnezeu! Urmărirea reputației și a statutului este o cale fără întoarcere care duce la distrugere, așa că am vrut să-mi schimb opiniile cu privire la urmărire.

Mai târziu, am găsit în cuvintele lui Dumnezeu o cale de practică și de intrare. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dat fiind că dorești să rămâi pașnic în casa lui Dumnezeu, ca membru, ar trebui mai întâi să înveți cum să fii o ființă creată bună și cum să-ți îndeplinești îndatoririle conform locului tău. În casa lui Dumnezeu, atunci ai deveni o ființă creată care se ridică la așteptările numelui său. Ființa creată reprezintă identitatea ta și titlul tău exterior și ar trebui să fie însoțită de manifestări și de un fond specifice. Ideea nu este doar să deții titlul; însă dat fiind că ești o ființă creată, ar trebui să îndeplinești îndatoririle unei ființe create. Dat fiind că ești o ființă creată, ar trebui să îndeplinești responsabilitățile corespunzătoare. Așadar, care sunt îndatoririle și responsabilitățile unei ființe create? Cuvântul lui Dumnezeu prezintă clar îndatoririle, obligațiile și responsabilitățile ființelor create, nu-i așa? Începând de azi, ești un membru veritabil al casei lui Dumnezeu, și anume, te recunoști drept una dintre ființele create ale lui Dumnezeu. În consecință, începând de azi, ar trebui să-ți reformulezi planurile vieții. Nu ar trebui să mai urmărești, ci să renunți la idealurile, dorințele și obiectivele pe care le-ai stabilit înainte pentru viața ta. În schimb, ar trebui să-ți schimbi identitatea și perspectiva, pentru a planifica obiectivele vieții și direcția pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. În primul și în primul rând, obiectivele și direcția ta nu ar trebui să fie să devii conducător, să conduci sau să excelezi în orice industrie, să devii un personaj renumit care îndeplinește o anumită sarcină sau care stăpânește o anumită aptitudine. Obiectivul tău ar trebui să fie să-ți accepți datoria de la Dumnezeu, adică să știi ce lucrare ar trebui să faci acum, în acest moment, și să înțelegi ce datorie trebuie să îndeplinești. Trebuie să întrebi ce îți cere Dumnezeu și ce datorie a fost rânduită pentru tine în casa Lui. Ar trebui să înțelegi și să dobândești claritate cu privire la principiile care ar trebui înțelese, dobândite și respectate în legătură cu datoria respectivă. Dacă nu poți să le ții minte, poți să le scrii pe hârtie sau să le înregistrezi în computerul tău. Ia-ți timpul necesar ca să le analizezi și să cugeți la ele. Ca membru al ființelor create, obiectivul principal al vieții tale ar trebui să fie să-ți îndeplinești datoria ca ființă creată și să fii o ființă creată calificată. Acesta este cel mai important obiectiv al vieții pe care ar trebui să-l ai. Al doilea, mai specific, este cum să îți îndeplinești datoria ca ființă creată și să fii o ființă creată calificată. Firește, orice obiective sau indicații privind reputația, statutul, vanitatea, viitorul tău și așa mai departe ar trebui abandonate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (7)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că sunt o ființă creată și că ar trebui să mă străduiesc să-mi îndeplinesc îndatoririle ca ființă creată. Aceasta este responsabilitatea mea. Nu ar trebui să mă concentrez mereu pe felul în care mă percep ceilalți sau să concurez cu alții pentru a vedea ale cui abilități sunt mai bune. Ceea ce ar trebui să fac este să mă supun, să-mi îndeplinesc îndatoririle potrivit cerințelor și principiilor casei lui Dumnezeu într-un mod practic, să mă rog mai mult lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care nu le înțeleg, să caut părtășie cu alții și să depun eforturi pentru adevărurile-principii. Acesta este modul corect de a practica.

Acum, că îmi făceam datoria în altă regiune, încă mai judecam sau apreciam greșit lucrurile uneori când analizam materialele privind îndepărtarea oamenilor. Când existau probleme legate de deciziile pe care le scriam cu privire la îndepărtare și toată lumea oferea sugestii și rectificări, mă simțeam încă oarecum stânjenit și îngrijorat cu privire la felul în care mă vedeau ceilalți. Când au apărut aceste sentimente, mi-am dat seama că eram din nou legat și constrâns de dorința mea de reputație și statut, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispus să-mi confrunt corect neajunsurile, să accept sugestii corecte și să-mi îndeplinesc îndatoririle potrivit principiilor. După ceva experiență, am ajuns să văd că, deși mai am multe neajunsuri în îndatoririle mele, am făcut progrese în discernerea și în perceperea oamenilor și lucrurilor datorită îndrumării, părtășiei și ajutorului fraților și surorilor mele partenere. Alegerea cuvintelor mele a devenit, de asemenea, mult mai precisă decât înainte. Lucrurile acestea m-au ajutat cu adevărat să compensez multe dintre neajunsurile mele. Deși încă mă mai îngrijorez uneori pentru reputația și statutul meu, sunt capabil să mă rog lui Dumnezeu ca să mă răzvrătesc împotriva mea și să nu fiu atât de constrâns de dorința mea de reputație și statut. Slavă Domnului pentru că m-a mântuit!