de Yao Yongxin, China

Înainte să mă nasc eu, tatăl meu a murit în urma unei boli, lăsând-o pe mama să ducă singură greul creșterii a cinci copii. Nimeni din sat nu ne respecta. De când mă știu, mama ne spunea mereu: „Omul trebuie să aibă demnitate. Deși suntem săraci, ar trebui să nu ne pierdem spiritul.” „«Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.» Ar trebui să lași în urma ta un nume bun în viață. Dacă nu ai o reputație bună, ce rost are viața ta? Oriunde mergi, trebuie să le faci oamenilor o impresie bună. Orice ai face, nu lăsa oamenii să te vorbească de rău. În schimb, asigură-te că oamenii își amintesc de bunătatea ta.” Sub îndrumarea perseverentă, pe termen lung, a mamei mele, proverbul „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” a prins rădăcini adânci în inima mea. A devenit direcția conduitei și comportamentului meu și, în tot ce făceam, îmi păsa foarte mult de imaginea mea în ochii celorlalți. Îmi amintesc că, în adolescență, am auzit-o pe cumnata mea plângându-se că mama și sora mea mai mare nu o ajută să aibă grijă de copii. M-am gândit că nu aș vrea să mă vorbească și pe mine de rău pe la spate, așa că am avut grijă proactiv de copiii ei, spălându-le hainele și hrănindu-i. Mai târziu, cumnata mea mă lăuda adesea în fața altora, spunând că sunt cea mai bună din familie. Oamenii din sat mă complimentau și ei. M-am bucurat foarte mult să aud toate acele cvinte. După ce m-am căsătorit, soacra mea a rămas bolnavă la pat, iar după ce am îngrijit-o un timp, m-am simțit copleșită fizic. O dată, când am vizitat-o pe mama, m-am plâns de acest lucru. Ea m-a sfătuit: „Trebuie să te porți frumos cu soacra ta; nu-i poți lăsa o impresie proastă.” Cugetând la cuvintele mamei mele, am fost de acord cu ea. Într-adevăr, important în viață este să lași în urma ta o imagine bună, să eviți o reputație proastă. Eu și cele două cumnate ale mele trebuia să avem grijă cu schimbul de soacra mea. Dar pentru a-mi face un renume bun în sat, timp de zece ani, mi-am asumat sarcina de a o îngriji singură, până când a murit. Astfel, am primit din partea sătenilor laude și reputația bună pe care mi-o doream.

După ce am început să cred în Dumnezeu, nu am uitat învățăturile mamei mele. Mă preocupa profund cum mă evaluează frații și surorile de la biserică, temându-mă că orice greșeală aș face le-ar putea crea o impresie proastă. La acea vreme îmi urmam cu fervoare credința, citind cu sârguință cuvântul lui Dumnezeu și participând activ la părtășie în timpul adunărilor. În scurt timp mi-am început datoria de conducătoare de biserică. Pentru a-mi menține o imagine bună în inimile fraților și ale surorilor, m-am preocupat și mai mult să mănânc și să beau Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca ei să mă vadă ca pe o persoană care putea avea părtășie despre adevăr și care era o conducătoare competentă. De asemenea, mă străduiam să mențin relații bune cu colegii mei. De câte ori îmi cereau ajutorul, făceam tot posibilul să îi ajut. Uneori, ei lipseau de la întâlnirile de grup pentru probleme personale sau îmi prezentau probleme nerezolvate și mă rugau să avem părtășie pentru a rezolva problemele în loc să le rezolve singuri. Am preluat și aceste sarcini. Din cauza volumului crescut de muncă, plecam de acasă devreme și mă întorceam târziu în fiecare zi. Nu voiam cu adevărat să fiu atât de ocupată în fiecare zi. În plus, soțul meu mă împiedica să îmi fac îndatoririle și mă certa adesea după ce ajungeam acasă. Deși eram necăjită și epuizată, întotdeauna promiteam că-mi voi ajuta colegii, indiferent cât de dificil era, pentru a le menține părerea bună despre mine. Ori de câte ori frații și surorile aveau nemulțumiri în viața lor sau dificultăți în îndatoririle lor, ei veneau la mine, iar eu îi alinam și găseam cuvinte ale lui Dumnezeu pentru a avea părtășie cu ei. În biserică, mi-am câștigat laude unanime din partea fraților și surorilor.

O dată, când vorbeam cu sora Zheng Lu despre starea mea, ea a menționat că mai mulți frați și surori spuseseră că eram arogantă și că vorbeam pe un ton aspru. Am fost uluită și m-am întrebat cine avea o asemenea părere despre mine. Reflectând la fiecare interacțiune pe care o avusesem cu frații și surorile, mi-am amintit că, recent, când mă ocupasem de o scrisoare de raport, fără să verific detaliile, concepusem în grabă o anumită caracterizare bazată pe propriile mele noțiuni și închipuiri și îi forțasem pe ceilalți să fie de acord cu ea. Într-adevăr, fusesem arogantă și încrezută. Însă mi-a fost oarecum greu să accept că frații și surorile aveau această părere despre mine, și m-am simțit foarte abătută, gândindu-mă: „Întotdeauna am crezut că am o imagine destul de bună în inimile fraților și surorilor, dar se dovedește a fi atât de groaznică. Acest lucru este într-adevăr îngrozitor! Cum mai pot da ochii cu ei în viitor?” Într-o clipă, starea mea de spirit s-a prăbușit complet și m-am simțit foarte frustrată, mintea îmi era plină de gânduri legate de părerile lor negative despre mine. În acea noapte, m-am tot zvârcolit în pat, incapabilă să dorm, și am plâns în tăcere. Am luat în considerare chiar să renunț la datoria mea. Mă simțeam complet descurajată, ca și cum mi s-ar fi înecat corăbiile. Pentru a-mi reface imaginea în inimile fraților și surorilor, când am participat din nou la adunări, am fost deosebit de atentă la tonul vocii și la expresiile mele. Când vorbeam cu ei, încercam să folosesc un ton blând și delicat. Când observam probleme în îndeplinirea îndatoririlor lor, evitam să scot în evidență problemele sau să le expun direct. În schimb, îi luam cu binișorul ca să facă ce aveau de făcut, sperând că vor simți că eram abordabilă, nu arogantă și îngâmfată. Odată, la o adunare pentru implementarea lucrării, o conducătoare de grup a sosit cu mare întârziere din cauza unor probleme casnice, întârziind adunarea. Unii frați și unele surori raportaseră că îi lipsea simțul poverii în îndeplinirea datoriei și că de obicei ajungea cu întârziere la adunări. Am vrut să semnalez acest lucru și să o emondez, dar apoi m-am gândit: „Dacă o emondez, mă va vorbi oare de rău în fața fraților și a surorilor, spunând cât sunt de exigentă și cum o emondez? Dacă da, nu va lăsa acest lucru o impresie proastă despre mine în inimile mai multor frați și surori?” Pentru a-mi apăra mândria și statutul, m-am abținut și i-am spus cu blândețe conducătoarei de grup: „Data viitoare te rog să nu întârzii, căci altfel lucrarea va suferi întârzieri.” După ce am spus asta, mi-am dat seama că dacă voi continua astfel, fără să-i semnalez problemele, acest lucru ar putea avea un impact asupra vieții bisericești. Mă temeam însă că va avea o impresie proastă despre mine, așa că nu i le-am semnalat. După adunare, m-am simțit epuizată pentru că mă prefăcusem astfel. Conducătoarea aceea de grup nu s-a schimbat ulterior. Ea a continuat să își tărăgăneze îndatoririle, lipsindu-i simțul poverii. M-am simțit oprimată și neliniștită, ajungând chiar să mă gândesc că nu mai puteam continua această datorie pentru că era prea istovitoare.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Familia condiționează oamenii nu numai cu una sau două zicale, ci cu o întreagă serie de citate și aforisme celebre. De exemplu, bătrânii din familia ta și părinții tăi menționează adesea zicala «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară»? (Da.) Îți spun: «Oamenii trebuie să trăiască de dragul reputației lor. Oamenii nu caută nimic altceva în timpul vieții decât să clădească o reputație bună în rândul celorlalți și să facă o impresie bună. Oriunde mergi, fii mai generos cu formulele de întâmpinare, cu politețurile și complimentele și spune mai multe cuvinte pline de blândețe. Nu ofensa oamenii, ci în schimb, fă mai multe fapte bune și acte de bunătate.» Acest efect de condiționare particular exercitat de familie are un anumit impact asupra purtării sau principiilor de comportament ale oamenilor, cu inevitabila consecință că ei dau mare importanță faimei și câștigului. Adică, dau mare importanță propriei reputații, prestigiului și impresiei pe care o creează în mințile oamenilor și felului în care ceilalți apreciază tot ce fac ei și fiecare opinie pe care o exprimă. Dând mare importanță faimei și câștigului, fără să vrei, nu ții cont dacă datoria pe care o îndeplinești este conform adevărului și principiilor, dacă Îl mulțumești pe Dumnezeu și dacă îți îndeplinești în mod adecvat datoria. Vezi aceste lucruri ca fiind de o importanță și o prioritate mai mică, pe când zicala «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară», pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău, devine extrem de importantă pentru tine. Te face să dai mare atenție felului în care fiecare detaliu al persoanei tale se reflectă în mințile oamenilor. Unii oameni sunt atenți mai ales la ce gândesc oamenii despre ei, fără ca ei să știe, până în punctul în care trag cu urechea prin pereți, ascultă la uși întredeschise și chiar trag cu ochiul la ce scriu alți oameni despre ei. În clipa în care cineva le menționează numele, se gândesc: «Trebuie să mă grăbesc și să ascult ce spune despre mine și dacă are o părere bună despre mine. Vai de mine, a spus că sunt leneș și că-mi place mâncarea bună. Atunci trebuie să mă schimb, nu pot fi leneș în viitor, trebuie să fiu întreprinzător.» După ce sunt întreprinzători o vreme, își spun: «Am ascultat să văd dacă toată lumea spune că sunt leneș și se pare că nimeni n-a spus asta în ultimul timp.» Dar tot sunt neliniștiți, așa că strecoară asta în conversațiile cu cei din jurul lor, spunând: «Sunt puțin leneș.» Iar ceilalți răspund: «Nu ești leneș, ești mult mai întreprinzător decât erai înainte.» Asta îi liniștește imediat, sunt foarte bucuroși și alinați. «Ia te uită, s-au schimbat părerile tuturor despre mine. Se pare că toată lumea a observat îmbunătățirea în comportamentul meu.» Tot ce faci nu este de dragul practicării adevărului și nici ca să-L mulțumești pe Dumnezeu, ci de dragul propriei reputații. În felul acesta, ce a devenit efectiv tot ce faci tu? A devenit efectiv un act religios. Ce s-a ales de esența ta? Ai devenit arhetipul unui fariseu. Ce s-a ales de calea ta? A devenit calea antihriștilor. Așa o definește Dumnezeu. Așadar, esența tuturor lucrurilor pe care le faci este întinată, nu mai este aceeași; nu practici adevărul și nu-l urmărești, ci în schimb, urmărești faima și câștigul. În cele din urmă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, felul în care îți îndeplinești datoria este – într-un cuvânt – inadecvat. De ce? Pentru că ești devotat numai reputației tale, în loc să fii devotat lucrurilor pe care ți le-a încredințat Dumnezeu sau datoriei tale în calitate de ființă creată. Ce simți în inima ta când Dumnezeu emite o astfel de definiție? Că ai crezut degeaba în Dumnezeu toți acești ani? Deci înseamnă asta că nu ai urmărit deloc adevărul?” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că oamenii au fost influențați de proverbul „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.” Pe oameni îi preocupă în mod deosebit modul în care îi evaluează alții. Se concentrează asupra statutului și imaginii lor în inimile altora, străduindu-se mereu ca, prin cuvintele și acțiunile lor, să le lase o impresie bună celorlalți și să își câștige o reputație pozitivă. Nu am putut să nu reflectez asupra preocupării mele constante de a avea o imagine bună în inimile celorlalți, dându-mi seama că era influențată de acest tip de gândire și de această perspectivă. Când eram tânără, am auzit-o pe cumnata mea vorbindu-le de rău pe mama și pe sora mea mai mare. Ca să nu spună cumnata mea lucruri rele și despre mine, am luat inițiativa de a spăla hainele copiilor ei și de a-i hrăni. După ce m-am căsătorit, pentru a-mi crea o reputație bună în rândul oamenilor, am îngrijit-o zece ani din proprie inițiativă pe soacra mea bolnavă la pat. Deși eram epuizată și reticentă, am îndurat acele suferințe oricât mi-a fost de greu. După ce am început să cred în Dumnezeu, pentru a le lăsa o impresie bună fraților și surorilor, mi-am urmat cu ardoare credința și mi-am făcut activ datoria. Când colegii mei întârziau în îndatoririle lor din motive personale, nu semnalam acest lucru, ci îi ajutam să își facă datoria. Când auzeam laude din partea celorlalți, eram încântată și mă simțeam motivată să îmi fac datoria, fiind dispusă să îndur orice greutate. Când auzeam evaluări negative din partea fraților și a surorilor, mă simțeam atât de mâhnită, încât voiam chiar să îmi abandonez datoria. Am început să mă concentrez asupra reparării imaginii mele în inimile lor. Le vorbeam cu grijă fraților și surorilor atunci când îi întâlneam, încercând să aleg un ton cât mai blând și întâmpinându-i cu un zâmbet, pentru ca ei să mă considere abordabilă. Când o vedeam pe conducătoarea de grup întârziind frecvent la adunări și purtându-se iresponsabil, ar fi trebuit să îi semnalez și să îi expun problemele. Însă mă temeam că, dacă o emondez, ceilalți vor rămâne cu o impresie negativă despre mine în suflet. Așa că am închis ochii, trecând ușor peste problemă și menționând-o bând și delicat, pentru ca toată lumea să aibă o impresie bună despre mine. În calitate de conducătoare de biserică, după ce văzusem că frații și surorile fac superficial lucrarea și o întârzie, ar fi trebuit să am părtășie pentru a-i ajuta, să le semnalez problemele și să îi emondez, ajutându-i să își cunoască problemele și să le corecteze prompt. Totuși, pentru ca toată lumea să aibă o părere bună despre mine și ca să-mi mențin o reputație bună, nu ezitasem să încalc cerințele lui Dumnezeu pentru a ceda în fața oamenilor și a fi îngăduitoare cu ei. Nu ținusem cont deloc de lucrarea bisericii. Cum putea acest mod de a-mi face datoria să se alinieze la intențiile lui Dumnezeu? Reflectând asupra acțiunilor mele, mi-am dat seama că acestea fuseseră cu adevărat dezgustătoare!

Am continuat să citesc cuvintele lui Dumnezeu și mi-am înțeles mai profund comportamentul. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu ai urmărit adevărul, ci ai dat o atenție specială propriei reputații, iar la baza acestui lucru sunt efectele de condiționare care provin de la familia ta. Care este cea mai dominantă zicală cu care ai fost condiționat? Zicala «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară» a prins rădăcini puternice în inima ta și a devenit mottoul tău. Ai fost influențat și condiționat de această zicală de când erai tânăr și, chiar și la maturitate, tot repeți adesea această zicală pentru a influența următoarea generație din familia ta și oamenii din jurul tău. Desigur, ceea ce este și mai grav este că ai adoptat-o drept metoda și principiul tău de a te comporta și a gestiona lucrurile și chiar drept scopul și direcția pe care le urmărești în viață. Scopul și direcția ta sunt greșite, astfel încât finalul va fi cu siguranță negativ. Pentru că, în esență, toate lucrurile pe care le faci sunt doar de dragul reputației tale și doar pentru a pune în practică zicala «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară». Nu urmărești adevărul, totuși tu însuți nu știi asta. Crezi că nu e nimic în neregulă cu această zicală, pentru că n-ar trebui oamenii să trăiască de dragul reputației lor? Cum spune zicala cunoscută, «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.» Această zicală pare foarte pozitivă și legitimă, așa că îi accepți, în mod inconștient, efectul de condiționare și o vezi ca pe un lucru pozitiv. Odată ce vezi această zicală ca pe un lucru pozitiv, o urmărești și o pui în practică fără să știi. În același timp, în mod inconștient și confuz, o interpretezi greșit ca fiind adevărul și un criteriu al adevărului. Când o vezi drept un criteriu al adevărului, nu mai asculți și nici nu poți înțelege ce spune Dumnezeu. Pui în practică orbește acest motto: «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară» și acționezi în conformitate cu el și ceea ce obții din asta, în final, este o reputație bună. Ai câștigat ceea ce ai vrut să câștigi, dar făcând asta, ai încălcat și ai abandonat adevărul și ai pierdut șansa la mântuire. Dat fiind că acesta este finalul, ar trebui să renunți la ideea pe care familia ta a condiționat-o în tine, că «Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară» și s-o abandonezi. Nu este un lucru de care să te ții cu dinții și nici o zicală sau o idee în care să investești toată viața efort și energie pentru a o pune în practică. Această idee și părere care ți-a fost inculcată și cu care ești condiționat este greșită, așa că ar trebui să renunți la ea. Motivul pentru care ar trebui să renunți la ea nu este numai acela că nu este adevărul, ci și că te va face să rătăcești și, în cele din urmă, te va duce la distrugere, așadar consecințele sunt foarte grave. Pentru tine, nu este o simplă zicală, ci un cancer – un mijloc și o metodă care corupe oamenii. Pentru că, în cuvintele lui Dumnezeu, printre toate cerințele Lui de la oameni, El nu le-a cerut niciodată să urmărească o reputație bună, sau să caute prestigiul, sau să le facă oamenilor o impresie bună, sau să câștige aprobarea celorlalți sau aprecierea lor și nici nu i-a făcut niciodată pe oameni să trăiască de dragul faimei sau ca să lase în urmă o reputație bună. Dumnezeu vrea doar ca oamenii să-și îndeplinească bine datoria, să se supună Lui și adevărului. Prin urmare, în ceea ce te privește, această zicală este tipul de condiționare de la familia ta la care ar trebui să renunți” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. Cugetând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am fost adânc mișcată. Proverbul „un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” le face cu adevărat mult rău oamenilor. Am reflectat asupra modului în care preluasem învățăturile mamei mele din copilărie, fapt ce mă făcuse să urmez proverbul „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.” Pentru a-mi crea o reputație bună în rândul oamenilor, chiar când mă confruntam cu lucruri pe care clar nu eram dornică sau nu trebuia să le fac, mă înjosisem prin compromisuri și le făcusem. După ce am început să cred în Dumnezeu, am continuat să aprob aceste proverbe ca fiind cuvinte înțelepte, acordând mereu prioritate imaginii mele în inimile celorlalți în detrimentul îndatoririlor mele. Când sora mi-a semnalat firea arogantă și tonul aspru, intenția ei a fost să mă ajute să reflectez asupra propriei persoane și să practic adevărul pentru a mă elibera astfel de firea mea coruptă. Dar în loc să reflectez asupra mea, eu m-am ascuns și m-am prefăcut, înșelându-i pe frați și pe surori cu imaginea mea exterioară falsă. Când am observat că unii frați și surori erau iresponsabili în îndeplinirea datoriei lor și întârziau lucrarea bisericii, nu le-am semnalat asta și nu am încercat să îi ajut, ci am continuat să îi iau cu binișorul, prefăcându-mă iubitoare și răbdătoare, pentru ca frații și surorile să mă prețuiască. În realitate, toate acțiunile mele erau rețineri și deghizări superficiale, întruchipând ipocrizia. Îi înșelam pe frați și pe surori și, mai important, Îl înșelam pe Dumnezeu. Acest lucru mi-a amintit de farisei, care la prima vedere, păreau devotați, smeriți și iubitori. Ei se rugau intenționat la răscruci și predicau scripturile în temple în fiecare zi pentru a-și arăta evlavia și loialitatea față de Dumnezeu, pentru ca toată lumea să îi susțină. Totuși, făcând astfel, ei nu urmau cuvintele lui Dumnezeu, ci se îngrijeau de propria imagine și îi înșelau și îi induceau în eroare pe ceilalți prin purtarea lor aparent bună. Mi-am dat seama că mă comportam precum fariseii. Dacă nu urmăream o schimbare în firea mea și nu practicam adevărul în îndatoririle mele, oricât de bine mă prefăceam sau oricâtă admirație primeam din partea altora, finalul meu avea să fie ca și al fariseilor – blestemată și pedepsită de Dumnezeu. Dumnezeu mi-a arătat har, oferindu-mi oportunitatea de a mă instrui în calitate de conducătoare, fapt menit să mă ajute să-mi fac bine datoria și să mențin lucrarea bisericii. Când am văzut probleme legate de îndatoririle fraților și surorilor, ar fi trebuit să le semnalez, să am părtășie cu ei pentru a rezolva aceste probleme. Aceasta este responsabilitatea mea și cerința lui Dumnezeu de la mine. Eu însă mi-am urmărit doar propriul renume și câștig, trăind fără integritate și demnitate. Nu mai voiam să mă las păcălită de Satana. Trebuia să îmi fac bine datoria.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Aleșii lui Dumnezeu ar trebui, cel puțin, să aibă conștiință și rațiune și să interacționeze, să se asocieze și să lucreze împreună cu ceilalți conform principiilor și standardelor pe care Dumnezeu le cere de la oameni. Aceasta este cea mai bună abordare. Acest lucru poate să Îl mulțumească pe Dumnezeu. Așadar, care sunt adevărurile-principii impuse de Dumnezeu? Ca oamenii să fie înțelegători cu ceilalți atunci când aceștia sunt slabi și negativi, ținând cont de durerea și dificultățile celorlalți, și apoi să se intereseze despre aceste lucruri, să ofere ajutor și sprijin și să le citească din cuvintele lui Dumnezeu, ca să-i ajute să-și rezolve problemele, permițându-le să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să nu mai fie slabi, și aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Nu este în conformitate cu principiile această cale de practicare? Practicarea în felul acesta este în conformitate cu adevărurile-principii. Firește, relațiile de acest fel sunt cu atât mai mult în conformitate cu adevărurile-principii. Când oamenii provoacă intenționat tulburări și perturbări sau își fac intenționat datoria într-un mod superficial, dacă vezi asta și ești capabil să le arăți aceste lucruri, să îi admonestezi și să-i ajuți conform principiilor, atunci asta este în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă te faci că nu vezi sau le scuzi comportamentul și îi acoperi și chiar mergi până într-acolo încât să spui lucruri frumoase pentru a-i lăuda și a-i aproba, aceste moduri de a interacționa cu oamenii, de a gestiona problemele și de a te ocupa de ele sunt, în mod clar, contrare adevărurilor-principii și nu au nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, aceste moduri de a interacționa cu oamenii și de a trata problemele sunt în mod clar nepotrivite, iar acest lucru chiar nu este ușor de descoperit dacă ele nu sunt disecate și discernute conform cuvintelor lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu cere oamenilor să interacționeze unii cu alții în conformitate cu adevărurile-principii. Când vedem că frații și surorile se simt negativi, slabi sau au neajunsuri, ar trebui să avem părtășie pentru a-i ajuta cu dragoste, astfel încât să poată înțelege intențiile lui Dumnezeu, să reflecteze asupra problemelor lor, să le cunoască și să facă progrese privitor la pătrunderea în viață. Dacă cineva are o atitudine problematică față de îndatoririle sale, provocând tulburări, perturbări sau întârzieri în lucrare, trebuie să îl expunem și să îl emondăm în conformitate cu principiile. Nu putem trece cu vederea pentru a ne păstra mândria și statutul. De exemplu, când conducătoarea de grup întârzia frecvent la întâlniri și afecta viața bisericească, ar fi trebuit să o emondez, să o expun și să o disec. În plus, când frații și surorile mi-au semnalat problemele, trebuia să le accept, să reflectez cu seriozitate asupra firii mele arogante și să practic adevărul pentru a mă elibera de propria-mi corupție, nu să mă deghizez pentru a-mi păstra o imagine bună în inimile lor. După ce am înțeles aceste principii de practică, m-am simțit relaxată și ușurată.

Mai târziu, când am mers la o altă biserică pentru a urmări lucrarea de evanghelizare, am aflat că diaconul de evanghelizare era o persoană iresponsabilă și nu avea simțul poverii când își făcea datoria. Ba chiar se împotrivea când conducătorii de biserică îi supravegheau și îi urmăreau lucrarea. Ținând cont de această situație, ar fi trebuit să semnalez acest fapt pentru a o ajuta, a o expune și a o emonda. M-am gândit însă că era prima dată când participam la adunarea de acolo. Ce părere ar fi avut toată lumea despre mine dacă i-aș fi expus problemele încă din momentul sosirii? Cum aș fi putut coopera cu ei în viitor dacă nu aveau o impresie bună despre mine de la prima întâlnire? Când am avut aceste gânduri, mi-am dat seama că eram din nou preocupată de reputația și statutul meu. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în orice situație, trebuie să acord prioritate intereselor bisericii. Diaconul de evanghelizare era o persoană iresponsabilă când își făcea datoria și încetinea mersul lucrării de evanghelizare. Mai mult, ea refuza să accepte supravegherea. Lucrarea de evanghelizare ar fi fost întârziată dacă nu semnalam problemele pe care ea le avea și nu ar exista niciun beneficiu pentru propria ei intrare în viață. Nu mai puteam continua să îmi apăr imaginea și statutul în inimile celorlalți. Indiferent cum m-ar fi putut privi sora, trebuia să practic adevărul și să protejez interesele bisericii. Ulterior, am semnalat problemele legate de datoria surorii și am avut părtășie despre importanța supravegherii și a urmăririi lucrării de către conducători și lucrători, despre responsabilitățile unui diacon de evanghelizare și despre cum să își facă îndatoririle în mod responsabil. După părtășia mea, sora a recunoscut că fusese superficială când și-a făcut datoria. Ea a vorbit deschis despre starea sa și și-a exprimat dorința de a se schimba. Mai târziu, ea a început să ia mai mult inițiativa în datoria sa, iar lucrarea de evanghelizare a început să progreseze.

Prin aceste experiențe, mi-am dat seama că este esențial să practicăm adevărul și să ne facem datoria conform principiilor. Dacă îmi tot protejez interesele personale și îmi apăr mândria și statutul când îmi fac datoria, nu numai că aduc prejudicii lucrării bisericii, dar le aduc prejudicii și fraților și surorilor și chiar mie însămi. Cuvintele lui Dumnezeu sunt cele care m-au ajutat să ajung la această conștientizare și transformare. Mulțumesc lui Dumnezeu!