de Hongcao, China

La vârsta de șaizeci de ani, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Prin participarea la adunări, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că omenirea a fost creată de Dumnezeu, că Dumnezeu este cel care a îndrumat, s-a îngrijit de oameni și a hrănit omenirea până în ziua de azi și că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu a venit din nou pentru a mântui omenirea de păcat și pentru a conduce oamenii către o destinație frumoasă. Eram bucuroasă și simțeam că, chiar și la bătrânețe, a putea intra în casa lui Dumnezeu și a primi o mântuire atât de mare de la El au fost cu adevărat o imensă binecuvântare! Astfel, eram pasionată în urmărirea mea și, în scurt timp, am fost aleasă conducătoare de grup și apoi conducătoare de biserică. Indiferent cu câte obstacole și piedici m-am confruntat, nu am încetat niciodată să-mi fac îndatoririle corespunzătoare acestor funcții. Credeam că, făcând asta, voi primi aprobarea lui Dumnezeu.

În 2022, am împlinit șaptezeci și șase de ani. Pe măsură ce îmbătrâneam, memoria îmi devenea mai slabă, iar reacțiile mele erau mai lente. Într-o zi, mergeam pe o bicicletă electrică pentru a-mi face datoria. Conduceam destul de repede și intenționam să încetinesc, dar, pentru că am devenit agitată și creierul meu nu a reacționat pentru o clipă, am apăsat ambele frâne, și atât eu, cât și bicicleta am ajuns să ne răsturnăm de pe un pod mic, înalt de aproximativ trei-patru metri. Din fericire, nu am fost rănită. Îmi era clar în inima mea că aceea era protecția lui Dumnezeu. A doua zi, am pornit spre o casă de găzduire la care mergeam adesea pentru o adunare, dar dintr-o dată mintea mi s-a încețoșat și pur și simplu nu-mi puteam aminti cum să ajung acolo. Drept urmare, am ratat adunarea. Conducătorul bisericii, din considerație pentru vârsta și pentru siguranța mea, a rânduit ca eu să găzduiesc frații și surorile pentru adunări la mine acasă și să ud unii dintre nou-veniții din apropiere când aveam timp. Când a venit vremea să găzduiesc adunări pentru nou-veniți, conducătorul a rânduit să mă conducă o soră. M-am simțit puțin descurajată, gândindu-mă: „Când eram sănătoasă înainte, puteam să ies și să-mi fac datoria într-o clipă. Acum, am nevoie până și de cineva care să mă ducă la adunări. Nu am devenit eu o povară pentru biserică? Acum fac doar această mică datorie și mă întreb dacă Dumnezeu își va aminti de asta și dacă mai pot fi mântuită. Pe măsură ce îmbătrânesc, odată cu trecerea anilor, mintea mea va deveni și mai confuză. Voi mai putea să-mi fac datoria? Dacă nu-mi pot face datoria, cum voi fi mântuită?” În special când m-am dus să mă întâlnesc cu nou-veniții mai târziu și am văzut cât erau de tineri, de rapizi în înțelegerea adevărului și de agili în reacțiile lor, în timp ce eu, uneori, după ce citeam cuvintele lui Dumnezeu, mă blocam dintr-o dată când încercam să am părtășie și nu puteam să-mi amintesc despre ce voiam să am părtășie. Simțeam un fior în inimă când mă gândeam: „Am îmbătrânit cu adevărat și sunt atât de multe aspecte în care pur și simplu nu pot să țin pasul.” Nu după mult timp, cei doi nou-veniți pe care îi udam s-au confruntat cu probleme de siguranță și nu au putut participa la adunări și, din anumite motive, nici casa mea nu mai putea găzdui frații și surorile pentru adunări. Văzând că îndatoririle mele erau eliminate treptat una câte una, m-am simțit cu adevărat descurajată: „Acum nu mai pot să fac nicio datorie. Am devenit atât de bătrână și de inutilă. Nu mai am nicio speranță de mântuire!” Devenisem atât de negativă, încât mă simțeam complet epuizată. La scurt timp după aceea, m-am îmbolnăvit. Tușeam persistent și aveam dificultăți de respirație. Deși am fost la medic, iar starea mea s-a îmbunătățit oarecum, m-am gândit la modul în care îmbătrâneam din ce în ce mai mult și la modul în care sănătatea mea se înrăutățea, și m-am întrebat cum îmi mai pot îndeplini îndatoririle. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai supărată, simțindu-mă complet paralizată. După aceea, rugăciunile mele au devenit neregulate și nu am mai vrut să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu. În timpul meu liber, am început chiar să mă uit la seriale TV. Abia atunci am conștientizat că starea mea era greșită și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Acum, că sunt bătrână și cu o sănătate precară, simt că nu pot să fac nicio datorie și că nu am nicio speranță de mântuire. Mă simt atât de negativă încât mi-am pierdut chiar și dorința de a trăi. Dumnezeule! Te rog, îndrumă-mă să ies din această stare greșită.”

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care era foarte relevant pentru starea mea. Dumnezeu spune: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! La vârsta asta, nimic nu mai este important. Acum că am credință în Dumnezeu, nu mai am griji sau anxietăți, iar copiii mei sunt mari și nu mai au nevoie de mine ca să am grijă de ei sau să-i cresc, cea mai mare dorință a mea în viață este să urmăresc adevărul, să îndeplinesc datoria unei ființe create și, în final, să obțin mântuirea, în anii care mi-au rămas. Totuși, uitându-mă la situația mea actuală, miop din cauza vârstei și cu mintea încețoșată, cu o sănătate precară, fără să fiu capabil să-mi îndeplinesc bine datoria și creând uneori probleme când încerc să fac atât cât pot, se pare că obținerea mântuirii nu va fi un lucru ușor pentru mine.» Se gândesc necontenit la aceste lucruri și devin tot mai anxioși și apoi își spun: «Se pare că lucrurile bune li se întâmplă numai tinerilor, nu bătrânilor. Se pare că indiferent de cât de bune sunt lucrurile, nu voi mai fi capabil să mă bucur de ele.» Cu cât se gândesc mai mult la aceste lucruri, cu atât se frământă mai mult și devin tot mai anxioși. Nu numai că își fac griji pentru ei înșiși, dar se simt și răniți. Dacă plâng, simt că de fapt nu au pentru ce să plângă și dacă nu o fac, acea durere, acea suferință este mereu cu ei. Așadar, ce ar trebui să facă? Există mai ales niște oameni în vârstă care vor să-și petreacă tot timpul sacrificându-se pentru Dumnezeu și îndeplinindu-și datoria, dar nu se simt bine din punct de vedere fizic. Unii au tensiunea ridicată, alții au glicemia mare, unii au probleme gastrointestinale, iar forța lor fizică nu poate face față cerințelor datoriei, așa că ei se frământă. Văd oameni tineri care sunt capabili să mănânce și să bea, să alerge și să sară, și sunt invidioși. Cu cât văd mai mult tineri care fac astfel de lucruri, cu atât mai tulburați se simt, gândindu-se: «Vreau să-mi fac bine datoria, să urmăresc și să înțeleg adevărul și să-l și practic, deci de ce este atât de greu? Sunt atât de bătrân și inutil! Oare Dumnezeu nu vrea oameni bătrâni? Oare ei chiar sunt inutili? Nu putem obține mântuirea?» Sunt triști și incapabili să fie fericiți, oricât de mult se gândesc la asta. Nu vor să rateze o perioadă atât de minunată și o oportunitate atât de grozavă, și totuși sunt incapabili să se sacrifice și să-și îndeplinească datoria din toată inima și din tot sufletul, așa cum fac tinerii. Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Dumnezeu ne înțelege atât de bine. Starea și situația mea erau exact așa cum a expus Dumnezeu: îmi făceam griji că, pe măsură ce îmbătrâneam și pe măsură ce sănătatea și memoria mea continuau să se deprecieze, nu voi mai putea să-mi îndeplinesc îndatoririle și, prin urmare, nu voi fi mântuită și, chiar dacă mi-aș îndeplini îndatoririle cât de bine puteam, îmi era teamă că Dumnezeu nu-și va aduce aminte pentru că am făcut prea puțin, astfel am căzut într-o stare de suferință. Conducătorul, ținând cont de vârsta și de siguranța mea, mi-a rânduit să-mi fac datoria de a găzdui frați și surori pentru adunări acasă, în timp ce udam, de asemenea, și câțiva nou-veniți. Mă simțeam puțin descurajată și îmi făceam griji că Dumnezeu nu ar fi de acord cu aceste îndatoriri limitate pe care le făceam. Vedeam că nu eram la fel de receptivă ca tinerii și îmi făceam griji că, pe măsură ce îmbătrânesc, voi rămâne în urmă din toate punctele de vedere și că îndatoririle pe care le puteam îndeplini vor continua să se împuțineze. Mai târziu, în special, pe măsură ce mi-am pierdut îndatoririle una câte una și m-am îmbolnăvit, m-am simțit și mai descurajată și supărată, crezând că, fără să-mi îndeplinesc îndatoririle, speranța mea de mântuire era și mai îndepărtată. Astfel, căzusem într-o stare de anxietate și de suferință, îmi pierdusem motivația de a mă ruga și de a citi cuvintele lui Dumnezeu, și în schimb, îmi petreceam timpul urmărind seriale TV. Nu trăiam eu într-o stare de deznădejde și mă împotriveam lui Dumnezeu? Am venit repede înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, vreau să ies din această stare de descurajare. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a impurităților din credința mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe experiențiale au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Dumnezeu a arătat foarte clar în expunerea Sa intențiile și impuritățile pe care oamenii le au în credința lor. Oamenii se consumă, trudesc, suferă și plătesc un preț pentru Dumnezeu în speranța de a primi binecuvântări. Dacă nu văd binecuvântările sau promisiunile lui Dumnezeu, se aplatizează ca niște baloane sparte, pierzându-și chiar și motivația de a-și îndeplini îndatoririle. Acesta era exact genul de stare în care mă aflam. Privind înapoi la momentul în care am acceptat pentru prima oară lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că îndeplinirea îndatoririlor în credința proprie poate duce la mântuire și la supraviețuire, așa că am fost pasionată în urmărirea mea, și fie ploaie, fie vânt sau indiferent de pericolele persecuției din partea PCC, nu m-am retras sau nu am întârziat în îndeplinirea îndatoririlor mele. Am crezut că atât timp cât voi face tot posibilul, Dumnezeu își va aminti și voi obține aprobarea Lui. Pe măsură ce am îmbătrânit, memoria și forța fizică mi-au scăzut, iar îndatoririle pe care le puteam îndeplini au devenit din ce în ce mai puține. Atunci când puținele îndatoriri rămase pe care le puteam îndeplini, de a uda nou-veniții și de a găzdui frați și surori pentru adunări, au devenit imposibil de făcut pentru mine, am început să cred că nu voi putea fi mântuită sau să intru în Împărăție și am început să renunț la mine însămi. Mi-am dat seama că motivația mea intensă în îndatoririle mele de dinainte avea la bază o dorință ascunsă pentru binecuvântări și că, atunci când nu puteam obține binecuvântări, nu mai eram dispusă să mă rog sau să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Îndeplinindu-mi îndatoririle în acest fel, cum am dat eu dovadă de sinceritate față de Dumnezeu? Căutam doar beneficii de la Dumnezeu și încercam să dau la schimb îndeplinirea îndatoririlor mele pentru binecuvântări viitoare. Nu încercam eu doar să negociez cu Dumnezeu? Făcând asta, încercam să-L înșel pe Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai mult că îmi lipsesc conștiința și rațiunea și că Îi eram cu adevărat datoare lui Dumnezeu! De fapt, privind în urmă, am văzut că mă bucurasem atât de mult de udarea și de aprovizionarea din cuvintele lui Dumnezeu în acești ani de credință în El și că primisem mult din harul Său. Când soțul meu a decedat și aveam inima frântă și mă străduiam să trec peste toată încercarea, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au deschis inima și mi-au permis să înfrunt acest lucru în mod corect. De asemenea, când am căzut de pe un pod atât de înalt în timp ce mergeam cu bicicleta mea electrică, atât eu, cât și bicicleta am fost nevătămate. Toate acestea au fost protecția lui Dumnezeu. De-a lungul acestei călătorii a mea, Dumnezeu îmi dăruise har de nenumărate ori, dar când am crezut că binecuvântările nu erau la îndemână, m-am trezit plină de înțelegeri greșite și de plângeri și m-am îndepărtat de Dumnezeu. Cum am putut să fiu atât de lipsită de umanitate? Când biserica m-a realocat, a fost pentru că nu eram în siguranță ieșind și încercând să-mi fac îndatoririle, având în vedere vârsta mea, ceea ce ar fi întârziat lucrarea bisericii. Această realocare a fost benefică atât pentru mine, cât și pentru lucrarea bisericii și ar fi trebuit să o accept ca venind de la Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost această redistribuire a îndatoririlor mele, nu aș fi devenit conștientă de intențiile detestabile care se ascundeau în spatele anilor mei de credință în Dumnezeu. M-am gândit la Pavel în Epoca Harului. El a călătorit în mare parte din Europa pentru a predica Evanghelia, plătind un preț mare și îndurând multă suferință, totuși intenția lui a fost să caute recunoștință și binecuvântări de la Dumnezeu, mai degrabă decât să-și îndeplinească datoria de ființă creată, și, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Și eu îmi făcusem datoria pentru a obține binecuvântări și, dacă nu aș fi căutat să-mi schimb firea, în cele din urmă aș fi fost pedepsită de Dumnezeu la fel ca Pavel. Nu voiam să merg pe calea eșecului, la fel ca Pavel. Trebuia să mă pocăiesc și să mă spovedesc lui Dumnezeu, iar în timpul care mi-a mai rămas, aveam să urmăresc adevărul și nu binecuvântările.

În timpul devoționalului meu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu urmează voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un lucru pe care nicio persoană nu-l poate schimba” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu speră că toți cei care Îl urmează pot fi desăvârșiți și câștigați de El. Dumnezeu nu se uită la calibru, vârstă sau la tipul sau numărul de îndatoriri pe care le poate face o persoană pentru a determina dacă poate fi mântuită. Atât timp cât o persoană urmărește cu sinceritate, se poate supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și își îndeplinește îndatoririle cu loialitate, o astfel de persoană va fi mântuită de Dumnezeu. Trăiam în propriile mele noțiuni, gândindu-mă că, din moment ce îmbătrânisem, aveam probleme de sănătate și nu puteam îndeplini multe îndatoriri, Dumnezeu nu mă va aproba și că nu voi avea nicio speranță de mântuire. Am devenit atât de negativă încât mi-am pierdut toată motivația. Nu am căutat adevărul și L-am considerat pe Dumnezeu un șef din lumea profană, care păstra angajații atunci când contribuiau, dar îi concedia pe bătrâni când nu mai erau de folos. Am folosit perspectiva Satanei pentru a-L măsura pe Dumnezeu și, în acest fel, am înțeles greșit și am hulit împotriva Lui! Acum am înțeles că Dumnezeu îi dorește pe cei care urmăresc adevărul, care caută să își transforme firea și care sunt câștigați de El. Am văzut că, atât timp cât urmăream adevărul, ascultam cuvintele lui Dumnezeu și îmi făceam datoria cu sârguință, Dumnezeu nu mă va abandona. La fel ca acum, chiar dacă nu puteam fi conducătoare de grup sau conducătoare de biserică și nu puteam să-mi fac îndatoririle în alte regiuni, tot puteam face tot posibilul să predic Evanghelia și să sprijin frații și surorile care se simțeau negativi și slabi. Indiferent de datoria pe care o fac, atât timp cât colaborez din toată inima, mă concentrez pe căutarea adevărului și acționez conform principiilor în îndatoririle mele și mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, atunci acest lucru se va alinia la intenția lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și inima mea a devenit și mai luminată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și înverșunate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tulburat, anxios și îngrijorat când te afli în impas – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși avansezi în vârstă și ești relativ îmbătrânit fizic, tot ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea îți este încetinită, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu-ți lipsește calibrul. Dacă un om are 70 de ani, dar nu este capabil să înțeleagă adevărul, atunci asta arată că statura lui este prea mică și nu este pe măsura sarcinii. Prin urmare, vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr și, mai mult decât atât, este irelevantă când e vorba de firi corupte” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, funcțiile lor fizice scad și ei pot îndeplini mai puține îndatoriri, însă asta nu înseamnă că nu mai pot urmări adevărul. Bătrânii, ca și tinerii, au și ei multe firi corupte și au acumulat diverse otrăvuri satanice. Ei trebuie să petreacă mai mult timp examinând și disecând în profunzime aceste probleme. Am trăit zeci de ani fiind și arogantă, și înșelătoare. În interiorul meu, am acumulat diverse noțiuni tradiționale și filozofii satanice pentru interacțiunile lumești. Toate acestea trebuie rezolvate prin căutarea adevărului. La fel ca în biserică, unde era o soră care de multe ori pălăvrăgea și devia de la subiect în timpul adunărilor, tulburând viața bisericească. Voiam să-i atrag atenția cu privire la asta, dar îmi era frică să nu o jignesc. Trăiam după filozofia satanică conform căreia „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună”, și astfel nu i-am semnalat problema niciodată. În timpul adunărilor, când i-am văzut pe unii frați și unele surori care nu știau cum să aibă părtășie raportându-se la stările lor, am simțit că eram mai bună la a avea părtășie decât ei și am dezvăluit o fire arogantă, disprețuindu-i. De asemenea, de data aceasta, văzând că îmbătrânesc, m-am temut că nu voi putea să-mi fac îndatoririle și să fiu mântuită, așa că am devenit atât de negativă, încât nici nu îmi mai puteam reveni din starea în care eram. Am conștientizat că dorința mea pentru binecuvântări era prea puternică. Toate aceste probleme trebuiau rezolvate prin căutarea adevărului. Dându-mi seama de asta, am găsit o cale de a practica. Deși îmbătrânesc, asta nu înseamnă că nu am îndatoriri sau lucruri de făcut. Trebuie să mă concentrez pe cunoașterea și abordarea firii mele corupte în problemele zilnice pe care le întâlnesc. Toate acestea sunt o datorie pe care ar trebui să o fac. De asemenea, pot să scriu articole, să învăț imnuri, să învăț să dansez și să predic Evanghelia. Sunt multe îndatoriri pe care le pot face! După aceea, m-am concentrat pe a-mi cunoaște corupția în problemele zilnice pe care le-am întâlnit. Seara, le notam și găseam cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva, apoi scriam înțelegerea mea bazată pe experiență. Nu după mult timp, când sănătatea mea s-a îmbunătățit, mi-am reluat datoria de găzduire. M-am gândit cum să protejez bine această casă de găzduire, astfel încât frații și surorile să se poată aduna fără grijă. Cât voi trăi, voi continua să-mi fac datoria. Chiar dacă nu-mi voi mai putea îndeplini îndatoririle în viitor, voi continua să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva corupția și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.