de Michelle, Camerun

Familia mea a fost mereu destul de săracă, iar eu am visat să fiu directoare de bancă, să am un anumit statut în societate, ca să nu mai fim strâmtorați cu banii. Când mi-am terminat studiile și am început să-mi caut de lucru, am trimit multe CV-uri, dar mi-a fost foarte greu și n-am găsit niciodată slujba dorită. Am găsit doar slujbe mediocre, slab plătite.

În 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic a zilelor de pe urmă și după puțin timp, am început să fac datoria de udare în biserică. M-am gândit că, dacă fac totul pentru Dumnezeu, sigur mă va binecuvânta și ajuta să-mi găsesc o slujbă bună. Deci, am continuat să trimit CV-uri în timp ce-mi făceam datoria. Apoi, am primit un telefon în iunie 2021,de la o companie care m-a chemat la interviu. Am intrat pe internet și am căutat întreprinderea. Am văzut că era o companie multinațională, iar directorul ei a făcut investiții în toată lumea. Avea o bancă mare la care sperasem să lucrez, dar nu am avut niciun răspuns după interviurile cu ei. Nu mă gândisem niciodată că acea companie mă va căuta pentru un interviu. A fost o surpriză plăcută. Am simțit că Dumnezeu îmi dădea o șansă și, dacă puteam să lucrez la acea multinațională, Dumnezeu mă binecuvânta. Mi-am spus că de data asta sigur voi reuși și voi avea salariu de manager, pentru că Dumnezeu mă va ajuta. Eram încântată că, în sfârșit, aveam o șansă la slujba visată și îmi voi valorifica diploma de licență pentru care muncisem din greu. Am început să-mi imaginez cum mi se va se va schimba viața în viitor, că voi avea mulți bani, casa mea și voi putea să-mi cumpăr orice îmi doresc. M-am gândit că voi putea să călătoresc în lume și să am grijă de familia mea, în special de părinți. M-am gândit că, odată ce voi începe să lucrez acolo, totul va fi mai bine. La interviu, am văzut că erau trei candidați și am început să mă tem că nu voi fi aleasă, dar mi-am spus: „Nu, slujba asta va fi a mea. Sunt un copil al lui Dumnezeu și sigur mă va binecuvânta. Orice s-ar întâmpla, Dumnezeu va păstra acest loc pentru mine.” Am avut o oarecare încredere și în capacitățile mele. La interviu, am răspuns la toate întrebările, iar interlocutorul mi-a spus că mă vor suna în cinci zile dacă am reușit. Am avut încredere că voi fi aleasă. După cinci zile, așteptam ca pe ace telefonul, dar nu l-am primit toată ziua. A trecut o săptămână și tot nu am primit niciun telefon de la ei. Mi-am dat seama că nu am luat interviul. Dezamăgită, am început să mă întreb ce nu era în ordine cu mine și de ce eșuasem. Mă bizuisem pe Dumnezeu și m-am rugat Lui, așadar, de ce nu am reușit? Mă simțeam foarte pesimistă și slabă și am început să dau vina pe Dumnezeu. Fusesem credincioasă de peste doi ani și îmi făcusem datoria în tot acest timp. Nu m-am îndepărtat niciodată de Dumnezeu, n-am renunțat la datoria mea. De ce nu voia să-mi dea harul și binecuvântările Lui? Am devenit și mai deprimată și nefericită, până la a nu mai merge la adunări sau a citi cuvintele lui Dumnezeu o săptămână întreagă. Când m-au contactat frații și surorile, am fost foarte supărată și nu am vrut să le răspund sau să vorbesc cu ei. N-am vrut să fac nimic, nici să ies din casă. Am încetat să-mi fac datoria de evanghelizare și să împărtășesc cuvintele lui Dumnezeu cu frații și surorile. Stăteam toată ziua în camera mea, fără motivație sau țeluri. N-aveam nici poftă de mâncare. Am slăbit după numai câteva zile.

Într-o zi, am auzit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Ce vrea Dumnezeu din încercări este adevărata inimă a omului.” „Când Dumnezeu îi încearcă pe oameni, ce fel de realitate Își dorește El să creeze? El le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inimile lor. Când Dumnezeu te încearcă, vede dacă inima ta este sau nu cu El, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu te încearcă, vede dacă I te împotrivești sau ești într-o poziție care este compatibilă cu El și, de asemenea, dacă inima ta este de partea Lui. Când tu ești imatur și supus încercărilor, ai puțină încredere și nu știi exact ce trebuie să faci pentru a împlini intențiile lui Dumnezeu, întrucât ai o înțelegere limitată asupra adevărului. Cu toate acestea, dacă mai poți să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu și dacă poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L faci suveranul tău și să-I oferi toate acele lucruri pe care le consideri ca fiind cele mai prețioase, atunci Îi vei fi dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe predici și înțelegi mai mult din adevăr, și statura ta va crește treptat. În acest moment, standardul cerințelor lui Dumnezeu nu va la fel ca atunci când erai imatur; El îți va cere un standard mai ridicat. Pe măsură ce oamenii Îi dăruiesc treptat lui Dumnezeu inimile lor, acestea se apropie încet de El; pe măsură ce oamenii pot să se apropie cu sinceritate de Dumnezeu, inimile lor Îl vor venera și mai mult. O inimă ca aceasta Își dorește Dumnezeu” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). Apoi, am înțeles că, atunci când Dumnezeu îi testează pe oameni, le observă inima – ce îi preocupă, dacă se supun lui Dumnezeu în mediul aranjat de El. În loc să-i dau inima mea, mă gândeam cum să-L folosesc ca să-mi satisfac dorințele. Când nu am obținut slujba, bunăstarea și confortul material pe care mi le dorisem, am devenit slabă, nemaivrând să merg la adunări sau să-mi fac datoria. A fost o trădare a lui Dumnezeu și îmi pierdeam mărturia pentru El în acea situație. Așadar, m-am rugat: „Dumnezeule Atotputernic, ai dezvăluit că nu Îți sunt devotată sau fidelă. Nu am mărturisit ferm pentru Tine, nici nu m-am supus Ție. Dumnezeule, Te rog, ai milă de mine. Vreau să mă căiesc.”

M-am simțit mult mai ușurată după rugăciunea și am răspuns la mesajele celorlalți. O soră m-a întrebat de starea mea și i-am spus tot despre situația prin care trecusem. Mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nimeni nu trece prin viață fără suferință. Pentru unii oameni, aceasta are de-a face cu familia, pentru unii, cu munca, pentru unii, cu căsătoria, iar pentru alții, cu boala fizică. Toată lumea suferă. Unii spun: «De ce trebuie să sufere oamenii? Cât de grozav ar fi să ne trăim întreaga viață într-un mod liniștit și fericit. Nu putem să nu suferim?» Nu – toată lumea trebuie să sufere. Suferința face ca fiecare persoană să experimenteze nenumăratele senzații ale vieții fizice, fie că aceste senzații sunt pozitive, negative, active sau pasive; suferința îți dă sentimente și aprecieri diferite, care, pentru tine, sunt toate experiențe de viață. Dacă poți căuta adevărul și înțelege voia lui Dumnezeu din acestea, atunci te vei apropia din ce în ce mai mult de standardul pe care ți-l cere Dumnezeu. Acesta e un aspect și are și rolul de a-i face pe oameni mai experimentați. Un alt aspect este responsabilitatea pe care Dumnezeu i-o dă omului. Ce responsabilitate? Trebuie să treci prin această suferință, să înduri această suferință și, dacă poți, atunci aceasta este mărturie, și nu ceva rușinos” („Doar când ne rezolvăm noțiunile putem intra pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu (1)” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Am aflat din cuvintele lui Dumnezeu că toți avem greutăți în viață, fie că suntem credincioși sau nu și că suferința face parte din viață. Suferința nu e nici pe departe lipsită de valoare. Poate să-mi îmbogățească experiența și să mă apropie de Dumnezeu. Am venit înaintea Lui să caut adevărul și voia Lui. Am fost atât de profund corupți de Satana, toți suntem lacomi, râvnim la glorie, căutăm statut și avere și nu iubim adevărul. Dacă trăim vieți ușoare, în confort, ne vom îndepărta de Dumnezeu și vom deveni tot mai vicioși. Mi-am închipuit că Dumnezeu a permis să mi se întâmple asta ca să mă aducă înaintea Lui în rugăciune, să mă facă să caut adevărul, ca să dobândesc credință adevărată și să mă apropii mai mult de El. După ce am înțeles intențiile Lui sincere, n-am mai vrut să lupt cu acea situație, ci, indiferent ce urma să se întâmple, am vrut să am supunere absolută și să rămân devotată lui Dumnezeu.

Apoi, am citit alt fragment. Dumnezeu Atotputernic spune: „În experiențele de viață ale oamenilor, ei își spun deseori: am renunțat la familie și carieră pentru Dumnezeu și El ce mi-a dat? Trebuie să socotesc și să confirm – am primit recent vreo binecuvântare? Am dat foarte mult în acest timp, am alergat și am alergat și am suferit mult – mi-a dat Dumnezeu vreo promisiune, în schimb? Și-a adus aminte de faptele mele bune? Care va fi sfârșitul meu? Pot primi binecuvântările lui Dumnezeu?… Fiecare persoană face constant astfel de calcule în inima sa și Îi cere lui Dumnezeu lucruri care-i conțin motivațiile, ambițiile și mentalitatea de târguială. Adică, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, face constant planuri despre Dumnezeu și își susține argumentele pentru propriul sfârșit cu Dumnezeu și încearcă să obțină o declarație de la Dumnezeu, să vadă dacă Dumnezeu îi poate da ceea ce își dorește. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. Omul a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, cerându-I lucruri neîncetat și chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget. În același timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se și ceartă cu El, și există chiar unii oameni care, când se abat încercări asupra lor sau când se află în anumite situații, deseori devin slabi, pasivi și neglijenți în lucrarea lor și plini de plângeri în privința lui Dumnezeu. Din momentul în care omul a început prima oară să creadă în Dumnezeu, el L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca și cum obligația și dreptul lui inerent erau să încerce să obțină binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitatea lui Dumnezeu era de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este înțelegerea de bază a «credinței în Dumnezeu» a tuturor celor care cred în Dumnezeu și astfel e înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu. De la natura și esența omului și până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a luat în considerare și nu a înțeles niciodată că a crede în Dumnezeu necesită frica față de El și venerarea Lui. În lumina acestor condiții, esența omului este evidentă. Care este această esență? Este faptul că inima omului este malițioasă, nutrește trădare și înșelăciune, nu iubește dreptatea și cinstea și ceea ce este pozitiv și este demnă de dispreț și lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-a dat-o deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om. Indiferent cât de mare este prețul pe care îl plătește Dumnezeu sau de cât de multe lucrări face sau de cât de multe îi oferă omului, omul rămâne orb și extrem de indiferent față de tot. Omul nu I-a dat inima lui Dumnezeu niciodată, doar vrea să aibă el însuși grijă de inima lui, să ia propriile decizii – înțelesul ascuns fiind că omul nu vrea să urmeze calea de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul sau să se supună suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici nu vrea să-L venereze pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel este starea omului astăzi” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit adevărata stare și m-au făcut să-mi fie rușine. Credința mea era doar de dragul binecuvântărilor și, deși mă sacrificam pentru Dumnezeu, în final, era doar pentru a fi răsplătită de El. L-am slujit cu entuziasm, investind mult timp și energie în datoria mea, în speranța că mă va binecuvânta și-mi va dărui harul Său, astfel că voi ajunge să am o slujbă bine plătită în domeniul studiat de mine. Apoi, voi avea o viață fericită, nu-mi voi mai dori nimic, iar eu și familia mea nu vom mai suferi. Acestea au fost gândirea și țelul meu. Însă după peste doi ani de credință, binecuvântările căutate nu se materializaseră. Când nu am obținut slujba la care speram, imboldul de a-L urma și sluji pe Dumnezeu a dispărut. Faptele mi-au arătat că Îl înșelasem tot timpul, încercând să mă târguiesc cu El. Părea că lucrez din greu pentru El, mergând la adunări și fiind activă în datoria mea, dar, în realitate, aveam motivații ascunse – să obțin mai mult har și mai multe binecuvântări de la El. Luminarea din cuvintele lui Dumnezeu mi-a arătat propriul egoism, că mă gândeam doar la mine și la familia mea, impunându-I lui Dumnezeu cerințele mele, care erau extravagante. Nu Îl tratam ca pe Dumnezeu și nu Îl veneram, de fapt, în credința mea. Îi ceream plata de parcă El era debitorul meu, punându-L să-mi facă favoruri speciale, folosindu-L să-mi îndeplinesc dorințele. Dumnezeu ne-a dat deja viață și atât de multe adevăruri, necondiționat. A devenit trup și a suferit foarte mult ca să ne mântuiască pe noi, oamenii, corupți de Satana. Toate acestea pentru ca noi să putem obține adevărul și să fim pe deplin mântuiți de El. Iubirea Lui pentru noi e nemaipomenită și ne-a dat foarte mult har. Dar eu nu am văzut iubirea Lui și nu mi-a păsat niciodată de voia Sa. Am știut doar să cer. N-am avut conștiință, nici rațiune! Cuvintele Lui îmi dezvăluie mereu adevăratele stări. Dacă îmi folosesc sacrificiile pentru a-I cere binecuvântările dorite, tratându-mi datoria ca parte dintr-o tranzacție, acest tip de credință și serviciu e ca și când am lucra pentru un șef din lume. E doar pentru a obține ceva în schimb, total lipsit de sinceritate.

Mai târziu, am citit alt fragment în ultimul pasaj din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”. „Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?” („Cuvântul Se arată în trup”). Cuvintele Lui ne spun că doar cei care au un loc în inimă pentru Dumnezeu pot mărturisi ferm prin încercările Lui, dar cei care nu-L au în inimă se gândesc doar la interesele lor. Când vor avea puțin beneficiu trupesc, se vor forța să asculte, dar imediat ce nu obțin ceea ce-și doresc, Îl văd pe Dumnezeu ca pe un vrăjmaș și Îl trădează. Sunt genul de oameni pe care Dumnezeu îi urăște și îi va elimina – sunt ca niște demoni. Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am întrebat dacă nu eram exact acel gen de om. Credința mea a fost pentru binecuvântări. Cât timp membrii familiei mele erau sănătoși și eu aveam o slujbă bună, voiam să trudesc pentru Dumnezeu. Dar când acele lucruri nu au mers cum mi-am dorit, am intrat în grevă și m-am plâns de Dumnezeu. N-am avut devotament, nici ascultare față de El. Am văzut că nu aveam credință autentică în El, că Îl înșelam și mă târguiam, iar El n-ar recunoaște niciodată acest tip de credință. Dumnezeu alcătuiește un grup de biruitori în zilele de pe urmă. Aceștia pot să-și îndrepte inima doar spre El și să trăiască doar pentru a-L mulțumi. Sunt hotărâți să sufere pentru El și pot mărturisi ferm trecând prin greutăți, ca Iov, ca să fie martori. Sunt cei pe care Dumnezeu îi va desăvârși la final și doar ei vor merita aprobarea și binecuvântările Lui. Iov a suferit mult în încercările prin care a trecut, dar nu L-a învinuit niciodată pe Dumnezeu pentru suferința lui. De fapt, credința lui în Dumnezeu nu s-a clintit deloc, iar când și-a pierdut toți copiii și toate avuțiile, a rămas capabil să-I slăvească numele și să se supună conducerii Lui. El a fost o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Dar uitându-mă la mine, eram foarte departe de ceea ce cere Dumnezeu.

Într-o zi, am citit acest fragment din cuvintele Lui, ultimul pasaj din „Cui îi ești credincios?” „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegereși atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm^[a]; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre se împotrivesc atât de mult să fie înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort nu Mi-au adus aparent decât resemnarea și deznădejdea voastră, darsperanțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima? În acest moment, ce alegeți? Vă veți supune cuvintelor Mele sau veți fi sătui de ele? Ziua Mea a fost dezvăluită chiar în fața ochilor voștri, iar ceea ce vă așteaptă este o viață nouă și un nou punct de plecare. Cu toate acestea, trebuie să vă spun că acest punct de plecare nu este începutul unei lucrări noi din trecut, ci încheierea celei vechi. Adică, acesta este actul final. Cred că toți puteți să înțelegeți ce este neobișnuit cu privire la acest punct de plecare. Totuși, într-o zi apropiată, veți înțelege adevăratul sens al acestui punct de plecare, așa că haideți să trecem de el împreună și să întâmpinăm finalul ce va să vină!” („Cuvântul Se arată în trup”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au impresionat tare și am văzut că oamenii chiar au o natură a trădării lui Dumnezeu. Iubim doar bunuri materiale, bani, statut și faimă, nu adevărul. Deși natura noastră e disprețuită de Dumnezeu, El ignoră răzvrătirea și corupția noastră, analizând dacă în prezent căutăm adevărul, dacă ne-am căit și schimbat. Dumnezeu vrea să ne mântuiască pe deplin de influența Satanei și să ne ducă în Împărăția Lui. Dar eu n-am prețuit harul lui Dumnezeu, nici n-am căutat adevărul. M-am concentrat să găsesc o slujbă bună cu un salariu mare, tânjind după avere și confort trupesc. Am fost nesăbuită! Doar adevărul poate să ne mântuiască, să ne curețe corupția, să ne permită să distingem binele de rău și să scăpăm de răul Satanei. Înțelegerea adevărului ne ajută să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să știm cum să trăim, cum să ne găsim sensul ca om. Căutând bani și plăceri materiale doar m-ar îndepărta de Dumnezeu, făcându-mă și mai coruptă, lacomă și îngăduitoare, pierzându-mi șansa la mântuire. Exact cum a spus Domnul Isus: „Și vă mai spun că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” (Matei 19:24). A fi prea bogat, prea comod nu e neapărat un lucru bun. Scrie în Proverbe: „Și mulțumirea de sine îi distruge pe cei proști” (Proverbe 1:32). Domnul Isus ne-a avertizat: „Așadar, să nu vă îngrijorați zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», căci toate aceste lucruri neamurile le caută! Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția (lui Dumnezeu) și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:31-33). Dezastrele cresc încontinuu. Cel mai important acum e să ne înzestrăm cu adevăr și să lucrăm din greu în datoria noastră. În îndatoririle noastre, trebuie să căutăm să alungăm corupția și să ne supunem lui Dumnezeu, să devenim vrednici de a fi o ființă creată în ochii Lui. Nimic altceva nu are valoare sau sens. Am învățat și că era numai în mâinile lui Dumnezeu dacă voi găsi o slujbă bună. Am fost gata să mă supun aranjamentelor Sale și să mă las pe mâna Lui.

După aceea, am citit alt fragment de la Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Am învățat din acest fragment că indiferent dacă Dumnezeu ne dă bogăție sau năpastă, trebuie să ne facem datoria și să îndeplinim însărcinarea dată de El. Este responsabilitatea noastră necondiționată. Gândindu-mă în urmă, după ce am experimentat câteva eșecuri în căutarea unei slujbe stabile și respectabile, am devenit foarte deprimată și pesimistă și nu am mai vrut să-mi fac datoria. Nu a fost o atitudine potrivită față de datoria mea. Dumnezeu ne spune că, în calitate de ființe create, toți avem responsabilitatea să ne îndeplinim obligația. Indiferent prin ce ne pune Dumnezeu să trecem, fie că simțim slăbiciune, fie că nu înțelegem voia Lui, trebuie să continuăm să ne facem datoria. Suntem ființe create care ar trebui să I ne supunem necondiționat. Nu avem niciun drept să cerem ceva de la El sau să ne târguim cu El. Ca ființe create, să ne îndeplinim obligația e datoria noastră sfântă și nicio tranzacție nu o poate pângări. E drept și adecvat, cursul natural al lucrurilor, exact cum copiii ascultă de părinți.

După aceea, am devenit mai serioasă în datoria mea și chiar m-am dedicat împărtășirii Evangheliei. M-am simțit foarte împăcată trăind așa. Într-o zi, o școală m-a chemat la un interviu. Era foarte prestigioasă și am știut că voi avea un salariu mare dacă voi obține slujba. Dar, în timpul interviului, I-am spus lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, totul e aranjat de Tine. Fie că mă descurc bine la acest interviu, fie că nu, nu Îți cer această slujbă. Vreau doar să mă supun orchestrărilor Tale. Chiar dacă nu obțin această slujbă, tot Te voi slăvi și voi continua să-mi fac datoria.” S-au dat rezultatele probei scrise, iar eu am fost printre primii cinci candidați. Am fost foarte fericită. Peste două zile, după interviurile orale, am aflat că nu fusesem aleasă. Un prieten mi-a spus că fusese ales și, deși m-am bucurat pentru el, am fost puțin dezamăgită. I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea pace interioară și să aibă grijă de inima mea, ca să mă pot supune conducerii Lui. Am fost foarte calmă după rugăciune și am mers să-mi fac datoria ca de obicei, în acea după-amiază. Am știut că, dacă Dumnezeu ar fi vrut să lucrez la acea școală, aș fi obținut slujba, dar altfel, indiferent cât de mult aș munci, nu aș fi admisă. Am avut încredere că totul era în mâinile lui Dumnezeu și nimeni nu poate trece peste El. Când am privit astfel lucrurile, am simțit o forță internă motivantă și chiar am vrut să-mi fac datoria cu orice preț, să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

Am învățat că acele circumstanțe dificile au fost, de fapt, harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a făcut să trec prin toate astea ca să-mi testeze credința și să vadă dacă Îi pot rămâne fidelă în vremuri grele. Confruntarea cu faptele mi-a arătat cât de falsă era credința mea, că eram capabilă să-L înșel pe Dumnezeu. Îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu m-a ajutat să mă înțeleg și să-mi schimb căutările greșite. N-aș fi putut niciodată obține toate astea în vremuri confortabile. Îi mulțumesc pentru iubirea Lui!

Note de subsol:

a. A se întoarce la țărm: un proverb chinezesc, care are sensul de „a se întoarce de la căile sale rele.”