de Yang Yi, China

În 1998 am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și am întâmpinat întoarcerea Domnului. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat cum exprimă Dumnezeu adevărul și face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă pentru a curăți și mântui omenirea, îndrumând oamenii spre o destinație frumoasă. M-am gândit c-ar trebui să mă consum, să sufăr, să plătesc un preț și să pregătesc fapte bune dacă-I vreau binecuvântările și să ating o destinație bună. Așa că am început să predic Evanghelia și să găzduiesc ocazional frați și surori și mi-am dat silința să fac tot ce pot. Mi-am sacrificat până și economiile pentru a-i ajuta pe frații și surorile care o duceau greu. Odată, când predicam Evanghelia, am fost arestată de poliție, torturată și chiar întemnițată. Chiar și atunci, nu L-am trădat pe Dumnezeu și n-am fost o iudă. M-am gândit că făcusem atât de multe fapte bune și Dumnezeu mă va binecuvânta cu siguranță. Apoi, în 2018, boala de inimă de acum 20 de ani a recidivat subit, aveam hipertensiune și am fost internată de două ori. M-am gândit că, orice s-ar întâmpla, nu mă pot plânge. Ar trebui să mă supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Surprinzător, după doar două săptămâni, mi-am revenit și am fost externată. Eram profund recunoscătoare lui Dumnezeu. Am crezut că, de vreme ce nu mă plânsesem deși eram atât de bolnavă și chiar continuam să-mi fac datoria după externare, eram realmente loială și supusă lui Dumnezeu. În februarie 2019, boala de inimă și hipertensiunea au recidivat de nicăieri și era mult mai rău ca înainte. Curând după, am fost diagnosticată și cu diabet și aveam o hernie de disc serioasă. Nu mă puteam îngriji. Trebuia să mănânc întinsă și aveam nevoie ca nora mea să mă ducă la toaletă. Stăteam în pat toată ziua și abia puteam să vorbesc sau să deschid ochii.

Într-o noapte, starea mea s-a înrăutățit subit și inima mă durea de îmi era teamă să respir, de parcă o respirație putea fi sfârșitul. Aveam dureri cam de o jumătate de oră și simțeam că aș putea muri în orice clipă. Sufeream atât de mult și mă gândeam: „Mi-e atât de rău că abia am forță să clipesc; este acesta sfârșitul? Dacă mor, cum voi intra în Împărăție? Nu voi împărtăși nicicând binecuvântările Împărăției Cerurilor și nici nu-i voi vedea peisajul superb. S-a terminat totul pentru mine?…” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai rău îmi era. M-am rugat, dar n-am putut înțelege intenția lui Dumnezeu. Pe măsură ce trecea timpul, agonia continuă a bolii m-a făcut să-mi pierd dorința de a trăi. Dar știam totodată că intenția lui Dumnezeu nu era ca eu să mor. Nu știam ce să fac și, inconștient, am început să am pretenții de la Dumnezeu: „Când mă voi face bine? Toate surorile de vârsta mea pe care le cunosc sunt mai sănătoase decât mine, dar eu nu m-am consumat sau am contribuit mai puțin ca ele. Dădusem atât de multe pentru Dumnezeu, cheltuind chibzuit ca să pot dona fraților și surorilor la nevoie. Am îndeplinit activ orice datorie am putut. Chiar și când am fost arestată, închisă și sufeream mult, nu L-am negat sau trădat pe Dumnezeu. Nu făcusem suficiente fapte bune? De ce nu mă binecuvântează Dumnezeu, nu mă protejează și nu-mi dă un trup puternic?” Mă plângeam constant și inima-mi era întunecată. Mai târziu, abia când inima a început să mă doară mai tare, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut. M-am rugat la Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, problemele cu inima s-au agravat brusc. Nu-Ți cuprind intenția și nu știu cum ar trebui să experimentez asta. Dragă Dumnezeule, nu vreau să mă răzvrătesc sau să mă împotrivesc Ție. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă ca să pot învăța din asta.” Apoi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să experimentezi boala atunci când vine? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi, să cauți și să pricepi intenția lui Dumnezeu; ar trebui să te examinezi pentru a găsi ce anume ai făcut care a fost împotriva adevărului și ce firi corupte din tine nu au fost rezolvate. Firile tale corupte nu pot fi rezolvate fără a trece prin suferință. Doar fiind căliți prin suferință, oamenii nu pot fi destrăbălați și pot trăi înaintea lui Dumnezeu în orice moment. Când cineva suferă, este mereu în rugăciune. Nu îi stă mintea la mâncare, îmbrăcăminte și alte plăceri; se roagă constant în inima sa, examinându-se pentru a vedea dacă a făcut recent ceva greșit sau a mers împotriva adevărului în vreun fel. În mod normal, când te confrunți cu o boală gravă sau o boală ciudată care îți provoacă o suferință teribilă, acest lucru nu se întâmplă din întâmplare. Intenția lui Dumnezeu este atât în boala ta, cât și în sănătatea ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cel mai important lucru”). După ce-am cugetat la cuvintele Lui, I-am înțeles mai bine intenția. Dumnezeu nu folosea această boală ca să-mi ia viața, nici nu mă făcea să sufăr degeaba. Mai degrabă, boala era modul Lui de a-mi dezvălui firea coruptă și de a mă ajuta să trag o învățătură; era felul Său de a mă mântui. N-ar trebui să-L înțeleg greșit sau să mă plâng în legătură cu El, ci să reflectez asupra mea.

Au fost câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care m-au ajutat să-mi înțeleg mai bine starea atunci. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în următoarea viață. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în următoarea viață. Când Îmi revărs furia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plin de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, Eu nu le acord atenție și simt aversiune față de ei; aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este relația dintre cel care primește binecuvântarea și cel care o oferă. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Nu există nicio afecțiune de înrudire în acest fel de relație bazată pe interese proprii, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netrecut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „În tot acest timp i-am impus omului un standard strict. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și cu condiții, atunci mai degrabă Mă lipsesc de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe oamenii care Mă înșală cu intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial și să facă toate lucrurile de dragul unui singur cuvânt și pentru a dovedi acest cuvânt: credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu cu adevărat credincios în Dumnezeu?”). Cuvintele lui Dumnezeu de judecată erau ca un cuțit ascuțit în inimă. Îmi era atât de rușine și mi-am venit imediat în fire. Am început să reflectez asupra mea; care-mi fusese țelul de fapt în toți anii de credință? M-am gândit la modul în care, după ce am devenit credincioasă, îmi ajutam frații și surorile oricând vedeam că au greutăți, făceam cât de bine puteam orice îndatoriri în biserică și, chiar și când am fost arestată, închisă și torturată de PCC, nu L-am trădat pe Dumnezeu. Credeam că pregătisem într-adevăr multe fapte bune. Însă prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și prin dezvăluirea cu ajutorul faptelor, mi-am dat seama că nu mă consumasem și sacrificasem ca să mă supun și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci ca să-I dobândesc harul și binecuvântările, să mențin un trup sănătos și s-ajung la o destinație bună. Așa că prima oară când m-am îmbolnăvit, m-am gândit că, deoarece mă consumasem atât de mult pentru Dumnezeu, El nu m-ar lăsa să mor, în ciuda bolii mele și nu m-am plâns în legătură cu Dumnezeu. A doua oară, când starea mi s-a agravat și nu puteam avea grijă de mine, în vreme ce mă luptam cu suferința prelungită și amenințarea morții, mi-am dat seama că șansele mele la binecuvântările Împărăției Cerului erau slabe și am regretat că m-am consumat în trecut. Ba chiar m-am folosit de sacrificiile și dățile în care m-am consumat ca să mă cert cu Dumnezeu și să mă opun Lui. Încercam să mă târguiesc cu El, să-L înșel și să mă folosesc de El – departe de a mă consuma realmente pentru El! M-am gândit de ce fusesem atât de irațională. Așa cum au arătat cuvintele lui Dumnezeu, aveam opinia falsă că pentru consumul și sacrificiile mele, Dumnezeu ar trebui să mă binecuvânteze și să-mi dea un trup sănătos și o destinație bună, exact cum, în lumea laică, e considerat corect să răsplătești bazat pe cât de mult lucrează cineva. Mi-am luat suferințele și sacrificiile drept capital de schimb pentru o destinație bună și când n-am obținut-o, inima s-a umplut de plângeri și opoziție. Eram atât de lipsită de umanitate și de rațiune! Dumnezeu e sfânt și drept. Vrea să ne sacrificăm cu sinceritate. Dar eu, cu motivele mele josnice, voiam să fac un târg cu El. Îl înșelam și mă împotriveam Lui. Dacă nu mă pocăiam curând, Dumnezeu avea să devină dezgustat de mine și să mă elimine.

M-am rugat și am căutat să înțeleg sursa problemei prin cuvintele lui Dumnezeu. Mai târziu am citit două pasaje din cuvintele Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii corupți trăiesc cu toții pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta rezumă natura umană. Oamenii cred cu toții în Dumnezeu de dragul lor; ei se leapădă de lucruri și se consumă de dragul de a fi binecuvântați, iar suferința pe care o îndură și prețul pe care îl plătesc în îndeplinirea datoriei lor sunt, de asemenea, de dragul de a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este cu scopul de a fi binecuvântați, de a fi răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În lume, oamenii lucrează pentru propriul beneficiu, iar în casa lui Dumnezeu, ei fac o datorie pentru a obține binecuvântări. De dragul de a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de tot și pot îndura multă suferință. Toate acestea sunt cea mai clară dovadă că oamenii au o natură satanică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», toți vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit întru totul temelia existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după această otravă a Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus natura-esență. Motivul pentru care făcusem târguri cu Dumnezeu, Îl înșelasem și-L folosisem era că fusesem profund coruptă de Satana. Toate gândurile și noțiunile mele fuseseră otrăvite de Satana. Am trăit după logica și principiile Satanei, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Nu accepta niciodată să fii tratat nedrept”, acționând mereu pentru propriul interes și consumându-mă pentru Dumnezeu doar pentru a face un târg cu El. Urmăream mereu să obțin ceva de la El și să dau micile mele consumări în schimbul binecuvântărilor Sale. Am trăit după otrăvurile Satanei, am fost egoistă, josnică și am căutat doar câștigul personal. Când n-am primit binecuvântări și beneficii, m-am și plâns împotriva Lui. N-aveam pic de umanitate! M-am gândit la cum, pentru a mântui lumea, la prima întrupare, Dumnezeu a fost răstignit pentru a răscumpăra omenirea și la a doua întrupare, a venit în țara marelui balaur roșu și a fost persecutat de PCC, condamnat și respins de lumea religioasă. Dumnezeu a îndurat suferințe și umilințe enorme și tot a exprimat adevărul pentru a ne uda și a ne aproviziona. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată nimic, dar S-a sacrificat mereu în liniște pentru omenire. Cât despre mine, nu m-am gândit să-I răsplătesc iubirea și chiar I-am cerut pace, binecuvântări și o destinație bună. Când n-am obținut ce voiam, m-am plâns împotriva Lui. Unde-mi era conștiința? Abia meritam să mă numesc om, darămite să intru în Împărăția lui Dumnezeu. După ce am realizat toate astea, m-am urât și am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Dacă n-aș fi fost bolnavă, la pat și sub amenințarea morții, n-aș fi reflectat nicicând asupra-mi și aș fi continuat pe calea greșită, abandonată și eliminată de Dumnezeu fără să știu ce se-ntâmplase. Am fost atât de emoționată și m-am rugat Lui: „Dragă Dumnezeule! Văd acum că boala e parte din mântuirea și iubirea Ta pentru mine. Sunt dispusă să mă supun. Doar prin acest fel de judecată, mustrare, încercare și rafinare pot să-mi identific motivele necurate în calitate de credincioasă și să-ncep să-mi schimb firea coruptă. Sunt dispusă să-mi schimb țintele greșite din spatele a ceea ce urmăream și să-mi fac datoria de ființă creată.” Apoi, am citit pasajul acesta din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul că primește binecuvântări sau va fi vai de el. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau scuze. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A fi vai de el se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când firea sa nu se schimbă, după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau e vai de ele, ființele create ar trebui să-și facă bine datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L urmărește pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți îndeplinești datoria de dragul de a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți îndeplinești datoria de teamă că va fi vai de tine. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu își face datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Am înțeles că sunt o ființă creată. A te sacrifica și a te consuma pentru Dumnezeu e absolut firesc și justificat, și e datoria mea. N-ar trebui să emit cerințe lui Dumnezeu, dar eu, cu motivele mele josnice, voiam ca Dumnezeu să-mi dea binecuvântări și o destinație bună la schimb pe sacrificiile mele. Eram atât de irațională! Indiferent dacă am sau nu un trup sănătos și o destinație bună, tot ar trebui să-L urmez pe Dumnezeu și să mă consum pentru El în îndatoririle mele, așa cum un copil ar trebui să-și respecte mereu părinții indiferent de cum îl tratează părinții și dacă va moșteni sau nu proprietăți. Deoarece acestea sunt responsabilități și obligații. Deși tot nu-mi revenisem și mă simțeam destul de rău, nu-L mai înțelegeam greșit pe Dumnezeu și nu mă mai plângeam împotriva Lui. Indiferent dacă îmi reveneam sau nu, eram dispusă să mă supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu.

De fapt, ce se pune ca fapte bune și ce fel de consum și sacrificii vor dobândi aprobarea lui Dumnezeu, în trecut, le judecam în funcție de propriile noțiuni și închipuiri, dar asta nu e conform intenției lui Dumnezeu. Abia mai târziu, după găsirea unui standard de judecată în cuvintele Lui, m-am lămurit ce constituie o faptă bună. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile tale și acțiunile tale exterioare nu aduc mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele dezonorării Sale. Nu aduci mărturie pentru Dumnezeu, nu te consumi pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile de dragul lui Dumnezeu; în schimb, acționezi în interes propriu. Ce înseamnă «în interes propriu»? Mai precis, înseamnă în interesul Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). „Din moment ce ești sigur că această cale este adevărată, trebuie să o urmezi până la capăt; trebuie să-ți menții loialitatea față de Dumnezeu. Din moment ce ai văzut că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a te desăvârși personal, ar trebui să-I dai inima ta în întregime. Dacă, indiferent ce face Dumnezeu – poate dându-ți un final nefavorabil chiar la sfârșit – tu încă poți să-L urmezi, asta înseamnă că ți-ai menținut puritatea înaintea lui Dumnezeu. Ofranda adusă lui Dumnezeu a unui trup spiritual sfânt și a unei fecioare curate despre care s-a vorbit înseamnă a păstra o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu. Sinceritatea omului este puritate, iar cei care pot fi sinceri față de Dumnezeu și-au păstrat puritatea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți păstrezi loialitatea față de Dumnezeu”). După citirea lor, am înțeles că Dumnezeu vrea să fim sinceri, să ne sacrificăm benevol pentru El fără a cere răsplată, să practicăm adevărul și să mărturisim ferm pentru El în îndatoririle lor. La asta se referă de fapt faptele bune. Înainte, aveam o înțelegere parțială a faptelor bune. Credeam că, atât timp cât mă consum, sufăr și plătesc un preț, pregăteam fapte bune și Dumnezeu avea să mă țină minte. Apoi m-am gândit cum, în Epoca Harului, Domnul Isus a aprobat-o pe văduva sărmană care a adus o ofrandă. Pentru majoritatea, părea că oferise doar câteva monede, ceea ce valora foarte puțin, dar lui Dumnezeu nu-I pasă cât de mult oferim, ci de intențiile noastre. Mă consumasem și dădusem de nenumărate ori ce oferise văduva, așa că de ce nu mă aproba Dumnezeu? Dumnezeu nu era dezgustat de cheltuielile mele, ci de motivele mele înșelătoare și de șiretlicurile mele. Nu eram sinceră cu El; consumul meu era tranzacțional și necurat. Oricât aș fi dat în acest fel, n-ar fi considerat nicicând o faptă bună. După ce-am înțeles intenția lui Dumnezeu, m-am rugat Lui spunând că, indiferent dacă-mi voi reveni sau nu ori dacă voi avea o destinație bună, tot mă voi consuma sincer pentru a-I răsplăti iubirea. Ulterior, hernia de disc nu se ameliora și afecțiunea de inimă continua să revină, dar nu mai eram constrânsă de boală sau legată de dorința de binecuvântări; puteam mânca și bea regulat cuvintele lui Dumnezeu, participa la adunări și face datoria în măsura posibilităților.

În viață, am avut ocazia de a accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și norocul de a-I auzi glasul; Dumnezeu a făcut o excepție pentru a mă înălța. Prin expunerea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să văd că eram atât de coruptă de Satana încât abia mai aveam o asemănare umană. Doar acum am dobândit ceva rațiune și supunere față de Dumnezeu. Acum, după aceste schimbări, chiar de mor, n-am trăit în van. Când am renunțat la dorința pentru binecuvântări și când n-am mai fost constrânsă de boală, m-am simțit mult mai echilibrată. Ulterior, n-am căutat tratament pentru boală, dar tot am început treptat să fiu mai bine. Acum pot sta și scrie la computer și am scris articole ca să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Pot, de asemenea, să-mi port de grijă acum. Îi mulțumesc din adâncul inimii că a folosit boala pentru a mă ajuta să trag o învățătură și că mi-a permis să-I văd mântuirea și iubirea pentru mine. M-am gândit la niște cuvinte de la Dumnezeu: „Ceea ce caută oamenii în credința lor în Dumnezeu este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Oamenii trebuie să fie rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunt purificați și în care tot dezvăluie corupție – aceasta este rânduiala lui Dumnezeu. El îți pregătește medii, obligându-te să treci prin rafinarea din ele, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi în punctul în care ai fi dispus să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și rânduielii lui Dumnezeu, chiar dacă asta ar însemna să mori. Prin urmare, dacă oamenii nu trec prin câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze din constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să tragă învățăminte, ceea ce înseamnă că sunt capabili să câștige adevărul și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a).