de Claude, Statele Unite

În 2018, am avut norocul să accept lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am fost foarte încântat că am avut ocazia să întâmpin întoarcerea Domnului. Curând, am început să învăț cum să împărtășesc Evanghelia, dar, cum de obicei lucram ziua, iar seara veneam obosit acasă, mă concentram foarte greu pe îndatorirea mea. Am vrut să renunț la slujbă și să împărtășesc permanent Evanghelia, dar practic, situația mea nu-mi permitea acest lucru. Creșteam cinci copii, iar dacă nu-i trimiteam la școală, guvernul m-ar fi considerat inapt să am grijă de ei și mi i-ar fi luat. Viața mea era plină de stres, dar știam că, în calitate de ființă creată, oricât de mari mi-ar fi fost greutățile, trebuia neapărat să-mi fac datoria.

În 2019, am devenit conducător de biserică și zilele mi s-au aglomerat și mai mult. Am decis să-mi reduc zilele lucrătoare de la șase la patru pe săptămână. M-am gândit că poate mă va binecuvânta Dumnezeu pentru sacrificii. Deși nu mai munceam așa de mult, din cauza reducerii orelor de lucru, asta nu-mi prea afecta viața, fiindcă totul mergea bine și nu aveam nici probleme de sănătate, nici necazuri. Credeam că viața mea era atât de liniștită fiindcă primeam ce meritam pentru sacrificiul meu entuziast pentru Dumnezeu. Mă bucuram foarte mult că aveam mai mult timp să-mi fac datoria. Dar apoi, totul s-a schimbat în 2021, după ce s-a declanșat pandemia.

Venitul de la salonul de coafură pe care-l administram a scăzut semnificativ din cauza pandemiei. Volumul de muncă pur și simplu nu ajungea pentru a-mi plăti chiria. Așa că am fost nevoit să mă mut într-un salon mai ieftin, dar necesita ceva renovări. Am găsit un lucrător în construcții ca să mă ajute, dar după câteva săptămâni, mi-a spus că proiectul meu necesita mult timp, că el avea multe de făcut și nu avea personal suficient, așa că nu mai putea să lucreze cu mine. Vecinii și clienții mei au aflat ce se întâmpla și au spus că dacă nu se finaliza munca la noul salon, urma să plătesc chirie pentru două spații simultan, ceea ce ar fi fost foarte scump și cum puteam păți asta eu, care eram credincios? Inițial, le-am spus, foarte sigur pe mine, că totul depindea de suveranitatea și rânduirile lui Dumnezeu și că nu mă puteam plânge. Apoi, am găsit un individ care lucra la o altă firmă de construcții, dar și el mi-a abandonat proiectul, din cauza unor probleme de sănătate. Timpul efectiv a zburat și salonul încă nu era reparat. Trei luni consecutive, am plătit chirie pentru două saloane în același timp. La scurt timp, a început să curgă o țeavă la noul salon și a trebuit dărâmat tavanul, pentru a găsi scurgerea. Acea schimbare a saloanelor deja mă costase cam 3000 de lire în total. Eram foarte nemulțumit și, în plus, derutat. De ce mi se întâmpla așa ceva, de ce-a trebuit să cheltuiesc atât? Tot timpul crezusem că Dumnezeu mă va ajuta să găsesc un constructor bun. Dar, surprinzător, acest individ pur și simplu a abandonat lucrarea după ce instalase parțial radiatorul, și țeava a început să curgă, distrugând jumătate din renovările făcute la încălzire În acea perioadă, m-am și îmbolnăvit de coronavirus. Am început să mă plâng: De ce permitea Dumnezeu să mi se întâmple așa ceva? Eu îmi făceam datoria în biserică, reducându-mi orele în care munceam și câștigam bani, deci de ce mă confruntam cu atâtea greutăți? Sufletul meu era plin de nemulțumiri.

Apoi, n-am mai avut o atitudine foarte conștiincioasă față de datoria mea. Continuam să-mi fac datoria, dar nu puneam deloc suflet. Eram complet preocupat de cum să rezolv problemele din salonul meu. Asta era o adevărată dilemă care m-a făcut să nu mă mai concentrez prea mult în adunări. Obișnuiam să fac mereu o sinteză după adunări, dar n-am mai vrut să fac asta. Obișnuiam și să-mi pot sacrifica parte din orele de somn pentru a avea părtășie cu alții și a ajuta la rezolvarea problemelor, dar acum, când mă căutau cu probleme, nu voiam să răspund la telefon. Înainte mă interesam dacă frații și surorile erau într-o stare bună sau nu, dacă aveau probleme în îndatoririle lor și să avem părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu legat de orice greutăți aveau, dar acum, nu mai voiam să fac niciuna dintre aceste lucrări. Am devenit tot mai neglijent în îndatorirea mea. Într-o zi, o conducătoare superioară mi-a spus că trebuia să-mi asum responsabilitățile, să organizez neapărat adunări pentru toți membrii noi ai bisericii și să-i ud cum se cuvine, să nu las niciunul să scape neudat. M-am împotrivit mult rânduielii ei. Făcând lucrurile în acel fel, n-aș mai fi avut mult timp să-mi rezolv treburile acasă. Voiam să-mi petrec timpul liber cu familia și prietenii mei. voiam să am parte de mai mult confort fizic. Aveam o stare tot mai proastă, nu mai voiam să fac devoțiuni, să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Înainte, mă trezeam devreme, ca să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să ascult lecturile ziua. Acum, nu mai voiam să mă trezesc dimineața sau să citesc cuvintele Lui, fiindcă nu fusesem binecuvântat în schimbul eforturilor mele și întâmpinasem atât de multe obstacole. Nu știam despre ce să am părtășie în adunări, mă prefăceam că totul era în regulă, ca măcar să-mi pot păstra funcția în biserică. Am început și să fiu necinstit în datoria mea. Când mă întreba cineva cum mergeau lucrurile, spuneam că terminasem ceva ce clar nu făcusem, înșelându-mi frații și surorile Aveam acea atitudine doar fiindcă Dumnezeu nu mă binecuvântase, ci mă lăsase să mă confrunt cu acele dificultăți. Nu arătam venerație față de Dumnezeu, darămite că mă închin Lui.

Eram într-o stare groaznică, așa că i-am spus conducătoarei prin ce treceam. Ea m-a pus să citesc din cuvintele lui Dumnezeu: „În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește voia lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile din viața oamenilor sunt dăruite de Iahve și că El este și Cel care putea să le ia pe toate. Indiferent cum a fost încercat, și-a păstrat această credință. În experiența ta, indiferent la ce rafinare te supun cuvintele lui Dumnezeu, credința și dragostea pentru El sunt, pe scurt, ceea ce îi cere omenirii. Credința, iubirea și aspirațiile oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Citind cuvintele Lui, am realizat că nu înțelegeam absolut deloc intenția lui Dumnezeu în încercările prin care treceam. Eram disperat și nefericit și chiar m-am îndoit de suveranitatea lui Dumnezeu. Dar am continuat să susțin că eram un adept devotat al lui Dumnezeu. Când afacerea mea mergea bine și eram sănătos, credeam că Dumnezeu mă binecuvântase enorm și că mă puteam dedica mai mult Lui. Când am avut necazuri, dificultăți în viață, am început să-l învinuiesc pe Dumnezeu. Oare asta era credință? Când Iov și-a pierdut toate bunurile familiei și toți copiii, el nu L-a învinuit pe Dumnezeu, ba chiar I-a slăvit numele. Când soția lui a încercat să-i zdruncine credința, el a acuzat-o că e o femeie nesăbuită, spunând: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). Iov nu negocia și nu avea pretenții în credința lui în Dumnezeu. Că primea binecuvântări sau suferea dezastre, el se supunea lui Dumnezeu. Iov avea o credință reală în Dumnezeu. Simțeam că era imposibil să fiu la fel de bun ca el. Văzând că apar întruna greutăți în viața mea, am simțit o nemulțumire. Cunoscuții mei m-au întrebat de ce mi se întâmplau astfel de lucruri mie, un credincios și deși susțineam că totul era în regulă, în timp, am început să mă simt descurajat în sufletul meu și să mă îndoiesc de conducerea lui Dumnezeu. Prin experiența lui Iov, am realizat că Satana mă ataca prin lucruri spuse de alții, ca să mă facă să-l neg și să-l învinuiesc pe Dumnezeu. Nu aveam absolut nicio mărturie în acea experiență, am devenit bătaia de joc a Satanei. M-au copleșit rușinea și regretul pentru felul cum mă comportasem.

Ulterior, am citit din cuvintele lui Dumnezeu: „În experiențele de viață ale oamenilor, ei își spun deseori: «Am renunțat la familie și carieră pentru Dumnezeu și El ce mi-a dat? Trebuie să calculez și să confirm – am primit recent vreo binecuvântare? Am dat foarte mult în acest timp, am tot alergat și am suferit mult – mi-a dat Dumnezeu vreo promisiune, în schimb? Și-a adus aminte de faptele mele bune? Care va fi finalitatea mea? Pot primi binecuvântările lui Dumnezeu?…» Fiecare persoană face constant astfel de calcule în inima sa și Îi cere lui Dumnezeu lucruri care conțin motivațiile, ambițiile și mentalitatea sa de târguială. Adică, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, face constant planuri despre Dumnezeu și își susține argumentele pentru propria finalitate cu Dumnezeu și încearcă să obțină o declarație de la Dumnezeu, să vadă dacă Dumnezeu îi poate da ceea ce își dorește. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. Omul a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, cerându-I lucruri neîncetat și chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget. În același timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se și ceartă cu El, și există chiar unii oameni care, când se abat încercări asupra lor sau când se află în anumite situații, deseori devin slabi, pasivi și neglijenți în lucrarea lor și plini de plângeri în privința lui Dumnezeu. Din momentul în care omul a început prima oară să creadă în Dumnezeu, el L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca și cum obligația și dreptul lui inerent erau să încerce să obțină binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitatea lui Dumnezeu era de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este înțelegerea de bază a «credinței în Dumnezeu» a tuturor celor care cred în El și astfel e înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu. De la natura și esența omului și până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a luat în considerare și nu a înțeles niciodată că a crede în Dumnezeu necesită frica față de El și venerarea Lui. În lumina acestor condiții, esența omului este evidentă. Care este această esență? Este faptul că inima omului este malițioasă, nutrește trădare și înșelăciune, nu iubește dreptatea și cinstea și ceea ce este pozitiv și este demnă de dispreț și lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-a dat-o deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om. Indiferent cât de mare este prețul pe care îl plătește Dumnezeu, sau de cât de multe lucrări face, sau de cât de multe îi oferă omului, omul rămâne orb și extrem de indiferent față de tot. Omul nu I-a dat inima lui Dumnezeu niciodată, doar vrea să aibă el însuși grijă de inima lui, să ia propriile decizii – înțelesul ascuns fiind că omul nu vrea să urmeze calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău sau să se supună suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici nu vrea să-L venereze pe Dumnezeu drept Dumnezeu. Astfel este starea omului astăzi” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). „Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Cuvintele Lui mi-au arătat ce mi se ascundea adânc în suflet. Nu credeam în Dumnezeu ca să mă supun și să mă închin Lui, ci ca să mă bucur de harul și binecuvântările Lui. Îmi redusesem orele de lucru și de câștigat bani ca să-mi fac datoria doar ca să fiu mai binecuvântat. Renunțasem la lucruri doar ca să încerc să tratez cu Dumnezeu, absolut deloc din credință și iubire adevărată. Când au început să-mi apară probleme în viață, am rămas ferm în datoria mea fiindcă am crezut că greutățile vor trece, iar Dumnezeu mă va binecuvânta și mai mult. Dar lucrurile au continuat să fie dificile. Am avut probleme la noul salon și am pierdut mulți bani. Nu mai aveam pic de motivație să-mi fac datoria și am început să-l învinuiesc pe Dumnezeu. Fără binecuvântările Lui, nu voiam să mai muncesc atât de mult ca înainte pentru El. Voiam doar să mă gândesc mai mult la confortul meu. Perspectiva mea asupra lucrurilor era atacată constant de problemele cu care mă confruntam și din cauza greutăților, n-am reușit să caut voia Lui și cum să practic adevărul și să rămân neclintit. În schimb, am căutat moduri de a-mi rezolva singur problemele financiare, făcându-mi datoria de mântuială și fiind iresponsabil. Dumnezeu nu avea loc în sufletul meu. Prin atitudinea mea față de datoria mea și față de Dumnezeu, am văzut că nu eram un adevărat adept al Său. Mereu susțineam că-l iubesc pe Dumnezeu, dar L-am învinuit când m-am confruntat cu probleme în viață. M-am certat și am încercat să mă socotesc cu El, așa cum a spus Dumnezeu: „Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv.” Comportamentul meu era exact ca acela expus de Dumnezeu în cuvintele Lui. Eu îmi făceam datoria bine doar când mă binecuvânta Dumnezeu. Mă purtam ca și când aș fi fost un creditor, cerându-I lui Dumnezeu ce voiam. Dar de fapt, Dumnezeu mi-a dat viață, mi-a dat tot. Îmi dăduse mai mult decât suficient. De ce încă voiam să-I fac reproșuri, să dezbat și să mă cert cu el? Mă și împotriveam Lui, nefăcându-mi bine datoria. Reflectând la asta, m-am simțit tot mai rușinat. Dacă nu m-aș căi în fața lui Dumnezeu, Dumnezeu n-ar detesta și alunga pe cineva ca mine? M-am rugat lui Dumnezeu, în sufletul meu: „Dumnezeule, nu am deloc conștiință. Deja m-am bucurat atât de mult de harul Tău, dar am întruna pretenții de la Tine, una după alta. Când nu-mi sunt împlinite dorințele, devin negativ și mă plâng. Dumnezeule, mi-am văzut adevărata față și mă disprețuiesc. Te rog, ajută-mă să-mi pot schimba aceste obiceiuri greșite.”

Apoi, am citit asta, în cuvintele lui Dumnezeu: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic în schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; când se leapădă de lucruri și se sacrifică pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt credincioși, o fac pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, îndeplinesc o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut cât de egoist și de josnic eram. Eram controlat de ideea „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Credeam că orice aș fi făcut, trebuia să-mi aducă avantaje și nu voiam să fac niciun lucru care nu-mi aducea avantaje. Tipul ăsta de filosofie, de gândire, îmi era adânc înrădăcinat în suflet și m-a făcut să trăiesc mereu doar pentru mine. Chiar și credința și sacrificiile mele pentru Dumnezeu aveau un singur scop, să fiu binecuvântat. Îl înșelam pe Dumnezeu. Eram extrem de egoist și de viclean. Îmi urmăream mereu interesele și cum să obțin harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Văzând că Dumnezeu nu mă binecuvânta cum credeam că ar fi trebuit, am devenit trist și plin de nemulțumiri. Care era voia lui Dumnezeu în acea situație? N-am căutat, n-am reflectat la asta și nu mi-a păsat. Mă concentram doar pe interesele trupului meu. Oare nu ratam ocazii de a obține adevărul? Dumnezeu s-a întrupat în zilele de pe urmă ca să ne mântuiască. A spus atât de multe cuvinte și ni S-a oferit cu trup și suflet, ca prin aceste cuvinte, prin aceste adevăruri, să scăpăm de păcat și de rău, să scăpăm de corupția și răul făcut de Satana. Dar eu nu căutam adevărul, îl desconsideram prea mult. Eram doar ahtiat după confortul trupului, gândindu-mă la el și căutând să-l obțin. Dacă aș fi continuat să mă comport așa, ce ar fi făcut Dumnezeu cu cineva ca mine? Aș fi ajuns să fiu alungat, nimicit. Am spus o rugăciune în suflet: „Dumnezeule, te rog, salvează-mă. Te rog, lasă-mă să mă cunosc și să găsesc o cale de practicare.” Am spus acest fel de rugăciune în fiecare zi.

Apoi, am citit asta, în cuvintele lui Dumnezeu: „S-ar putea să consideri că a crede în Dumnezeu înseamnă să suferi sau să faci tot felul de lucruri pentru El; s-ar putea să crezi că scopul credinței în Dumnezeu este ca trupul tău să poată fi împăcat sau ca tot în viața ta să decurgă fără probleme sau ca să te poți simți confortabil și în largul tău din toate punctele de vedere. Totuși, niciunele dintre acestea nu sunt scopuri pe care oamenii să le atașeze credinței lor în Dumnezeu. Dacă pentru aceste scopuri crezi tu, atunci perspectiva ta este incorectă, iar ție îți este pur și simplu imposibil să fii desăvârșit. Acțiunile lui Dumnezeu, firea Sa dreaptă, înțelepciunea Lui, cuvintele Sale, minunăția și caracterul Său de nepătruns sunt toate lucruri pe care oamenii s-ar cuveni să le înțeleagă. Având această înțelegere, ar trebui să o folosești ca să-ți descotorosești inima de toate cerințele, speranțele și noțiunile personale. Numai prin înlăturarea acestor lucruri poți să îndeplinești condițiile cerute de Dumnezeu și numai făcând lucrul acesta poți să ai viață și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Scopul credinței în Dumnezeu este de a-L mulțumi și de a trăi firea pe care El o cere, astfel încât acțiunile și gloria Lui să se poată manifesta prin acest grup de oameni nevrednici. Aceasta este perspectiva corectă pentru credința în Dumnezeu și, de asemenea, acesta este țelul pe care ar trebui să-l cauți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Susținusem adesea că am o credință adevărată în Dumnezeu, dar apoi, am realizat că asta era doar în imaginația mea. Tipul meu de credință era exact cum spusese Pavel în 2 Timotei 4:7-8: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății.” Pavel aștepta o cunună a dreptății după serviciul lui pentru Domnul și ăsta era și scopul credinței mele, să fiu binecuvântat. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au spus ce e credința și ce ar trebui să urmăresc în credința mea. Eram gata să schimb calea greșită pe care mă aflasem, fiindcă asta doar mă putea face să devin tot mai corupt și un dușman al lui Dumnezeu. Eram exact ca un copil care nu le era cu adevărat devotat părinților lui, ci doar voia ceva de la ei. Un asemenea copil nu poate fi favorizat de către părinți, ci doar le va provoca suferință. Motivația și perspectiva mea în credință erau rușinoase pentru mine. Ce fel de recompensă speram să primesc de la Dumnezeu? Deja mă bucurasem atât de mult de harul și de binecuvântările Lui și obținusem atât de multă susținere din adevărurile cuvintelor Lui și din grija și protecția Lui, ca să nu mai zic de aerul pe care-l respiram, de lumina soarelui pe care o simțeam, de pâinea mea cea de toate zilele. Dumnezeu mi le dădea pe toate, Dumnezeu îmi dăduse chiar și viață. Cum ar trebui să răsplătesc eu iubirea Creatorului nostru? Și dacă mi-aș fi dat toată ființa mea, tot n-aș fi putut să-L răsplătesc. Și tot îl învinuiam pe Dumnezeu, mă certam și încercam să mă socotesc cu El. Nu aveam deloc umanitate, niciun pic de conștiință de sine. L-am urmat pe Dumnezeu și mi-am făcut datoria, ceea ce era responsabilitatea mea, cel mai simplu lucru pe care ar trebui să-l fac. Era și o șansă pe care mi-o dăduse Dumnezeu să caut adevărul și să obțin mântuirea. Dacă nu-mi făceam datoria, nu aș fi putut să obțin adevărul sau să-mi schimb firea coruptă. Slavă lui Dumnezeu! Acum realizez că a-mi face datoria e exact ce ar trebui să facă o ființă creată, e responsabilitatea unui om. A-mi face datoria n-ar trebui să fie o înțelegere pe care o fac cu Dumnezeu. De asemenea, înțeleg că orice dificultăți aș avea, fie că mă îmbolnăvesc sau că nu-mi merge bine afacerea, trebuie să accept asta și să nu mă plâng. Acestea sunt rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le am ca ființă creată. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că mi-a permis să obțin o astfel de înțelegere. Acum nu câștig mulți bani și calitatea vieții mele a scăzut puțin, dar sunt mai econom decât înainte, nu mai cheltuiesc așa de mult. Mă pot descurca și așa. Nu pot lăsa problemele de sănătate și greutățile vieții să-mi afecteze atitudinea față de datoria mea. Am continuat să le ofer fraților și surorilor ajutor, străduindu-mă să-mi finalizez toate sarcinile în datorie. Trecând prin situația asta, am văzut cât de egoist și de josnic eram și mi-am înțeles mai bine perspectiva greșită în credința și căutarea mea. Am realizat toate acestea datorită îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu.