de Mingzhi, Coreea de Sud

În ultimul rol jucat, nu m-am gândit suficient la starea emoțională a personajului, sau nu i-am înțeles bine personalitatea. Doar l-am jucat după propria percepție. Am acceptat sfaturile regizorului, dar în sinea mea mi-am păstrat modul de-a gândi. Ca urmare, interpretarea mea nu s-a potrivit cu personajul, iar filmul n-a ieșit bine. Conducătoarea mi-a schimbat datoria cu răspândirea Evangheliei. Aroganța, încăpățânarea și eșecul de a-mi face bine datoria au întârziat filmările. M-am simțit prost, am vrut să împărtășesc Evanghelia, să fac fapte bune, ca să-mi compensez fărădelegile. Apoi, am lucrat mult răspândind Evanghelia, ca să-mi ispășesc greșelile. Am convertit mulți oameni, ceea ce m-a făcut fericit și m-a motivat în datorie.

Așa că m-am opus când conducătoarea mi-a cerut să dau o probă. Nu credeam că sunt un actor bun. Eșuasem și înainte, m-am gândit că probabil voi eșua și acum. Acum e o perioadă critică pentru răspândirea Evangheliei, iar eu aveam rezultate bune. Nu puteam predica dacă aveam de jucat un rol. În plus, acel personaj apărea în multe scene. Dacă jucam bine, era în regulă, dar dacă nu, dacă eșuam iar la jumătatea drumului și întârziam filmările, era încă o fărădelege. Îmi întârziam lucrarea evanghelică și faptele bune. Sufeream o dublă pierdere. M-am tot gândit și mi-am spus că, de data asta, chiar nu puteam merge. M-am întrebat dacă nu cumva conducătoarea alegea oamenii după preferințele ei. Așa că i-am spus: Chiar nu pot juca rolul. Ar trebui să găsești pe altcineva. Dar ea m-a îndemnat să încerc, iar eu am fost nevoit să accept. Totuși, știam că nu voi primi rolul. Aveam doar să fac totul mecanic, lăsându-i pe conducătoare și pe regizor să vadă rezultatele probei. Apoi ar renunța. La filmări, i-am spus regizorului: „N-ai văzut că am gafat data trecută? De ce mă mai chemi înapoi?” Mi-a răspuns: „Niciunul dintre cei care au dat probe nu a fost potrivit pentru rol. Am discutat cu conducătoarea și am analizat toate aspectele. E un film foarte important, iar tu ești foarte potrivit pentru rol. Sper să te poți gândi la lucrare în ansamblu și să vii la probă cu mintea limpede.” Când vorbea despre importanța filmului, îmi era tot mai teamă să joc în el. În fond, eșuasem ultima dată, dacă nu puteam înțelege rolul sau nu-l puteam juca bine? Indiferent ce spuneau, am insistat că nu pot juca rolul. M-am gândit să dau o probă scurtă, rudimentară, ca regizorul să vadă că nu sunt în stare. Apoi, puteam împărtăși iar Evanghelia. Ajuns la această concluzie, m-am simțit neliniștit și puțin speriat. Dacă asta venise de la Dumnezeu, iar eu nu ascultam, Îl ofensam. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și am spus: „Dumnezeule, îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia, să mă supun, să nu mă răzvrătesc împotriva Ta.”

A doua zi, conducătoarea a citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care m-au impresionat. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Lecțiile de supunere sunt cele mai grele, dar sunt, totodată, cele mai ușoare. În ce fel sunt grele? (Oamenii au propriile idei.) Nu faptul că oamenii au idei este problema – ce persoană nu are idei? Toți oamenii au inimă și creier, toți au propriile idei. Nu aceasta este problema aici. Așadar, ce este atunci? Problema este firea coruptă a omului. Dacă omul nu ar avea o fire coruptă, el s-ar putea supune indiferent câte idei ar avea – nu ar fi o problemă. Dacă o persoană are această rațiune și spune: «Trebuie să mă supun lui Dumnezeu în toate lucrurile. Nu voi găsi scuze și nu voi insista pe propriile idei, nu voi ajunge la un verdict personal în această chestiune», nu-i este ușor să se supună? Dacă o persoană nu ajunge la propriile verdicte, este un semn că nu este neprihănită de sine; dacă nu insistă asupra propriilor idei, este semn că are rațiune. Dacă se poate supune, totodată, atunci a dobândit practicarea adevărului. […] Dacă vrei să iei mereu propriile decizii atunci când ți se întâmplă lucruri, să raționezi cu ceilalți și să insiști asupra propriilor idei, acest lucru va deveni destul de problematic. Aceasta e din cauză că lucrurile asupra cărora insiști nu sunt pozitive și sunt toate în cadrul unei firi corupte. Toate aceste lucruri reprezintă revărsări ale unei firi corupte și, în astfel de circumstanțe, deși s-ar putea să-ți dorești să cauți adevărul, nu vei fi capabil să-l practici și, deși s-ar putea să vrei să te rogi lui Dumnezeu, vei face lucrurile doar de formă. Dacă cineva ar avea părtășie cu tine despre adevăr și ar descoperi falsificările intenției tale, cum ai face o alegere? Te-ai putea supune cu ușurință adevărului? Ar fi foarte extenuant pentru tine să te supui într-un astfel de moment și nu vei fi capabil s-o faci. Nu ai asculta și ai încerca să raționezi cu ceilalți. Ai spune: «Deciziile mele sunt de dragul casei lui Dumnezeu. Nu sunt greșite. De ce încă îmi ceri să mă supun?» Vezi în ce fel ai fi incapabil să te supui? Și în afară de asta, te-ai și împotrivi; aceasta este o fărădelege deliberată! Nu este acest lucru extrem de problematic? Atunci când cineva are părtășie cu tine despre adevăr, dacă nu ești capabil să accepți adevărul și chiar ai comite cu bună știință fărădelegi, neascultând și împotrivindu-te lui Dumnezeu, atunci ai o problemă gravă. Ești în pericol de a fi dat în vileag de Dumnezeu și alungat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”). „Cum poate fi înlăturată o fire coruptă? În primul rând, trebuie să vezi dacă ești capabil să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și dacă te poți supune tuturor împrejurărilor pe care ți le pregătește El” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”). Atunci, am simțit că mă trezisem dintr-un vis. Cuvintele Lui descriau exact starea mea. De data asta, mă împotriveam să joc. Nu voiam să mă supun și am continuat să mă cert. Nu reușisem înainte, nu-mi jucasem bine rolul și mă descurcam bine împărtășind Evanghelia. De ce voiau neapărat să joc iar? Conducătoarea părea că-și urmează un capriciu personal. M-am împotrivit în loc să ascult, trăind o fire coruptă. Atunci am realizat că, deși părea că o persoană îmi cerea să dau probă, de fapt, era orchestrarea lui Dumnezeu. Chiar ar fi o răzvrătire să insist să fac lucrurile în felul meu. Perspectiva asta mi-a schimbat puțin mentalitatea. Oricum, trebuia să mă supun, să tratez datoria cu seriozitate, să mă străduiesc la probă. Și, spre surprinderea mea, după probă, am fost ales pentru rol.

Am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să primești și să înțelegi adevărul supunerii? Majoritatea oamenilor cred că supunerea înseamnă a fi ascultător și a nu te împotrivi sau a nu dezvălui neascultarea atunci când se ivesc lucruri. Ei cred că asta înseamnă să se supună. Oamenii nu înțeleg detaliile supunerii: de ce vrea Dumnezeu ca oamenii să se supună, care sunt semnificația și principiile supunerii, cum se cuvine să se supună cineva și ce lucruri corupte trebuie înlăturate din oameni atunci când practică supunerea. Oamenii doar respectă reguli și se gândesc: «Supunerea înseamnă că, dacă îmi este menit să pregătesc mâncare, nu mătur podeaua, iar dacă îmi este menit să mătur podeaua, nu lustruiesc sticlăria. Fac ceea ce-mi este menit să fac; este atât de simplu. Nu este nevoie să fiu atent la ceea ce am în minte; Dumnezeu nu Se ocupă de acest lucru.» În realitate, prin faptul că oamenii se supun Lui, Dumnezeu rezolvă răzvrătirea și corupția lor, pentru ca ei să poată dobândi o supunere adevărată față de El. Acesta este adevărul supunerii. Până la urmă, în ce măsură ar trebui să înțeleagă și să știe oamenii despre acest lucru? În măsura în care înțeleg că, indiferent de ceea ce Dumnezeu cere de la oameni, acest lucru ar trebui făcut și că în el este voia lui Dumnezeu, iar oamenii ar trebui să i se supună necondiționat. Dacă oamenii pot înțelege în această măsură, ei vor fi înțeles adevărul supunerii și vor fi capabili să practice supunerea față de Dumnezeu și să-L mulțumească” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care înțeleg adevărul înțeleg chestiunile spirituale”). Meditând la cuvintele Lui, am reflectat. Chiar dacă participasem la filmări și păream că mă supun, conform cuvintelor Lui, asta nu era deloc o supunere adevărată. Încă trebuia să caut adevărul, să-mi îndrept corupția și să-mi fac datoria conform principiilor. M-am gândit puțin la asta. În timpul filmărilor, am fost foarte pasiv, având multă împotrivire în suflet. Ce fire coruptă mă controla?

Am citit cuvintele lui Dumnezeu care mi-au dat o perspectivă asupra problemei. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima și statutul lor de speranța pe care o au pentru binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut datoria, reputația și statutul, nu va mai fi nicio speranță să obțină binecuvântări și recompense, iar acest lucru asta ar fi de parcă și-ar pierde viața. Prin urmare, trebuie să se păzească de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, pentru a-și păstra visul de a obține binecuvântări, de a fi răsfățați. Ei se agață de reputația și statutul lor, deoarece cred cp este singura lor speranță pentru a obține binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile însele, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați de Dumnezeu și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există nicio funcție și speranța de a câștiga binecuvântări”). „Cei care sunt mereu sceptici cu privire la Dumnezeu, cercetându-L tot timpul, încercând mereu să încheie o înțelegere cu El – sunt oameni cu o inimă cinstită? (Nu.) Ce se află în inimile unor astfel de oameni? Viclenie și răutate; ei cercetează mereu. Și ce anume cercetează ei? (Atitudinea lui Dumnezeu față de oameni.) Ei cercetează mereu atitudinea lui Dumnezeu față de oameni. Ce problemă este aceasta? Și de ce cercetează acest lucru? Pentru că implică interesele lor vitale. În inimile lor, gândesc pentru ei înșiși: «Dumnezeu a creat aceste împrejurări pentru mine, El a făcut ca acest lucru să mi se întâmple. De ce a făcut asta? Acest lucru nu s-a întâmplat altor oameni – de ce a trebuit să mi se întâmple mie? Și care vor fi consecințele după aceea?» Acestea sunt lucrurile pe care le cercetează, își analizează profiturile și pierderile, binecuvântările și nenorocirile. Și în timp ce analizează aceste lucruri, sunt ei capabili să practice adevărul? Sunt ei capabili să asculte de Dumnezeu? Nu sunt. […] Și care este finalul atunci când oamenii iau în considerare doar propriile interese? Atunci când acționează doar de dragul lor, nu le este ușor să asculte de Dumnezeu și chiar dacă-și doresc să o facă, nu pot. Și care este rezultatul final al cercetării făcute de oamenii care se gândesc mereu la propriile interese? Tot ce fac ei este să nu Îl asculte pe Dumnezeu și să I se împotrivească. Chiar și atunci când insistă să-și îndeplinească datoria, o fac într-o manieră nepăsătoare și superficială, cu o dispoziție negativă; în inimile lor, încă se gândesc cum să profite, să nu aibă ceva de pierdut. Acestea sunt motivele lor când își îndeplinesc datoria și, în acest sens, încearcă să se târguiască cu Dumnezeu. Ce fire este aceasta? E viclenie și este o fire rea. Aceasta nu mai este o fire coruptă obișnuită, ea a escaladat către răutate. Și când există acest tip de fire rea în inimile lor, aceasta este o luptă împotriva lui Dumnezeu! Ar trebui să fii lămurit cu privire la această problemă. Dacă oamenii Îl cercetează mereu pe Dumnezeu și încearcă să se târguiască atunci când își îndeplinesc datoria, o pot îndeplini în mod corespunzător? În niciun caz” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea principiilor adevărului putem să ne îndeplinim datoria cum se cuvine”). Dumnezeu ne spune că antihriștii nu se supun rânduielilor casei lui Dumnezeu, ci doar fac ce vor ei. Ei vor să dea la schimb sacrificii și eforturi superficiale pentru o destinație frumoasă, dar când nu reușesc să obțină un statut sau noroc, devin neglijenți și pasivi și își resping îndatoririle. Am văzut că starea mea era cum o descrie Dumnezeu. Când mi se ceruse să joc un rol, nu mă gândisem decât la viitorul meu. Credeam că răspândisem Evanghelia cu succes, deci continuând cu asta, puteam face mai multe fapte bune, ca să-mi compensez greșelile, garantându-mi destinația. Dar, ca actor, eșuasem deja o dată și nu știam dacă voi reuși de data asta, sau nu. Dacă nu mă descurcam bine și întârziam filmările, era încă o fărădelege și-mi întârziam faptele bune de împărtășire a Evangheliei. Nu merita. Am încercat să găsesc motive să n-o fac, folosind eșecul din trecut ca scuză, ca să scap de datorie. Mai târziu, m-am dus la probă cu reticență, vrând doar să fac totul mecanic și să scap. Regizorul a fost foarte clar că, atunci, eu eram cel mai potrivit candidat. Dar n-am ținut cont deloc de nevoile lucrării bisericii. M-am gândit doar la ce datorie m-ar avantaja cel mai mult și, după toate calculele mele, am simțit că mi-aș asigura mai bine destinația răspândind Evanghelia, decât fiind actor. Așa că m-am împotrivit și am refuzat rolul. Am căutat să profit de datoria mea, să nu fiu în dezavantaj. Biserica îmi rânduia îndatoririle după nevoile sale de lucru și trebuia să mă supun. Dar eu mă purtam ca un om de afaceri, gândindu-mă dacă m-ar avantaja să fac filmul sau nu. Am găsit toate aceste motive aparent respectabile, ca să-mi ascund motivele josnice. Dădeam dovadă de o fire nu numai înșelătoare, ci și rea, făcând tranzacții, înșelându-L pe Dumnezeu! Înainte crezusem că, împărtășind Evanghelia, țineam cont de voia lui Dumnezeu. Acum, am înțeles c-am vrut doar să convertesc mai mulți oameni, ca să-mi ispășesc greșeala, să-mi îndrept fărădelegile din timpul filmărilor, să obțin acea destinație glorioasă. Mă foloseam de datorie pentru binecuvântări. M-am gândit cum Pavel a fost lovit de o lumină puternică în drum spre Damasc, apoi, a vrut să răspândească Evanghelia, ca să-și îndrepte greșelile, în schimbul unei coroane a dreptății. Erau motivele mele de a-mi face datoria diferite de ale lui Pavel? Eram prea irațional. Eram pe o cale împotriva lui Dumnezeu, ca și Pavel. Realizând asta, am simțit că eram josnic. M-am pălmuit, dezgustat. M-am rugat lui Dumnezeu, în lacrimi: „Dumnezeule! Văd că în datoria mea am fost tranzacțional cu Tine, că am fost înșelător și rău. Chiar și după toți acești ani de credință, încă înșel în relația cu Tine. Am fost corupt de Satana, ajungând să nu mai am asemănare umană. Te rog, salvează-mă!” Apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Destinația și soarta voastră sunt foarte importante pentru voi – sunt de maxim interes. Credeți că dacă nu faceți lucrurile cu mare grijă, va însemna că nu veți mai avea o destinație și că v-ați distrus soarta. Dar v-a trecut vreodată prin minte că oamenii care depun eforturi doar de dragul destinației lor, nu fac decât să muncească în zadar? Astfel de eforturi nu sunt autentice – reprezintă falsitatea și înșelătoria. Dacă așa stau lucrurile, atunci aceia care lucrează doar de dragul destinației lor se află în pragul ultimei înfrângeri, deoarece eșecul în credința în Dumnezeu e cauzat de înșelăciune” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”). „În cele din urmă, dacă oamenii pot să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă pot să înțeleagă și să dobândească adevărul și dacă pot, în final, să se supună cu desăvârșire lui Dumnezeu, să se lase în voia rânduielii Sale, să nu țină cont deloc de viitorul și destinul lor și să devină o ființă creată calificată. Dumnezeu este drept și sfânt și acesta este standardul pe care Îl folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Standardul acesta este imuabil, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta. Întipărește-ți acest standard în minte și nu te gândi să găsești vreo altă cale, să cauți vreun lucru ireal. Cerințele și standardele pe care Dumnezeu le are pentru toți cei care vor să atingă mântuirea sunt veșnic neschimbătoare. Ele rămân aceleași, indiferent cine ești” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele Lui, am înțeles că, dacă faci eforturi doar ca să obții o destinație bună, denaturezi procesul de îndeplinire a datoriei cu motive și tranzacții ascunse. Nu poți fi sincer și ascultător față de Dumnezeu, firea ta nu se va schimba și nu vei primi aprobarea Lui. Mi-am calmat inima și m-am gândit la experiențele mele. După eșecul de la filmări, am simțit că nu mi-am făcut bine datoria, că am întârziat lucrarea și am comis o fărădelege, așa că m-am temut pentru destinația mea. M-am dedicat împărtășirii Evangheliei, ca să-mi ispășesc greșelile. După ce am convertit câțiva oameni, m-am crezut devotat lui Dumnezeu și am sperat la o destinație bună. N-am căutat adevărul, nici n-am reflectat de ce eșuasem la filmarea anterioară. Cât despre corupția arătată când am răspândit Evanghelia, încălcarea principiilor și opiniile greșite pe care le-am avut, n-am reflectat nici la acestea. M-am mulțumit doar să lucrez și să predic în fiecare zi, iar firea mea coruptă nu s-a schimbat. Eram mulțumit cu puținul pe care îl realizasem. Devenisem tot mai arogant, iar dorința mea de binecuvântări se întețise. M-am gândit cum Pavel a convertit atâția oameni, dar predicând, n-a fost martor pentru Domnul Isus sau pentru cuvintele lui Dumnezeu. El doar s-a preamărit și s-a lăudat, iar firea lui a devenit tot mai arogantă. N-a înțeles că natura și esența sa se împotriveau lui Dumnezeu și, în final, și-a folosit lucrarea, suferința și convertirile ca pe un capital, ca să-i ceară lui Dumnezeu o coroană a dreptății. În final, a mărturisit chiar că el însuși era Hristos și a fost pedepsit și condamnat de Dumnezeu. Știam că eram pe calea eșecului, ca Pavel, și cât de periculos era acest lucru. Lăsându-mă să particip la o nouă filmare, Dumnezeu îmi mai dădea o șansă. În acest mediu, puteam să reflectez și să-mi înțeleg opiniile greșite. Toate aceste întâmplări au fost mântuirea Lui pentru mine. Dar eu nu înțelesesem asta. Credeam că filmarea mă va împiedica să împărtășesc Evanghelia și să fac fapte bune. Nu știam să deosebesc binele de rău. Eram orb și nesăbuit! Când am înțeles asta, m-au cuprins regretele și recunoștința față de Dumnezeu. M-am rugat Lui, ca să-I mulțumesc.

Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Ele m-au ajutat să-I înțeleg voia și mi-au dat o cale de urmat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). „Dacă ceea ce cauți este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci cărarea pe care calci este cea corectă. Dacă ceea ce cauți este binecuvântarea trupului și ceea ce pui în practică este adevărul propriilor noțiuni, și dacă nu există nicio schimbare în firea ta, nu ești deloc ascultător lui Dumnezeu în trup și încă trăiești în neclaritate, atunci ceea ce cauți te va duce cu siguranță în iad, deoarece cărarea pe care mergi este cărarea eșecului. Dacă vei fi făcut desăvârșit sau dacă vei fi alungat, depinde de propria ta căutare. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de cărarea pe care merge omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Orice datorie ai face, e rânduiala lui Dumnezeu, o responsabilitate pe care trebuie s-o îndeplinești și ceva ce o ființă creată ar trebui să facă. N-are legătură cu a fi binecuvântat sau blestemat. Orice datorie mi-ar fi dat biserica, chiar dacă nu mă pricepeam la ea sau eșuasem înainte, trebuia să accept și să mă supun mai întâi, apoi să caut cum s-o fac bine, ce principii să înțeleg și să-mi dau toată silința. Iar dacă nu puteam să fac ceva, trebuia să mă rog lui Dumnezeu, să caut și să am părtășie. Așa trebuia să gândesc. Nu puteam să-mi aleg datoria după interese personale și chiar nu puteam să o leg de binecuvântare. E ca respectul unui copil față de părinți; e o responsabilitate. Am refuzat o datorie când biserica avea nevoie de cooperarea oamenilor, nereușind să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Nu L-am ascultat pe Dumnezeu. În tot acest timp, am trăit în propriile noțiuni și închipuiri. Am crezut că practicam adevărul convertind mai mulți oameni, ca să-mi compensez greșelile, și că fărădelegile acoperite creșteau cu numărul celor convertiți. Dar nu înțelegeam voia lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca oamenii să poată urmări adevărul când își fac datoria și, indiferent cum au greșit sau ce corupție au arătat, să reflecteze asupra lor, să se căiască și să se schimbe, să-L venereze, să I se supună și să acționeze după principiile adevărului. Așa îți poți face datoria conform voii lui Dumnezeu. Dacă vrem să ne ispășim greșelile doar pentru binecuvântarea Lui, atunci, nu e sincer ceea ce sacrificăm. Îl înșelăm și nu-I vom obține aprobarea. Ascultasem experiențele unora dintre frații și surorile care răspândesc Evanghelia. Eșuaseră în îndatoriri, chiar fiind suspendați. Dar, apoi, ei citiseră cuvintele lui Dumnezeu ca să-și cunoască firile corupte și sursa eșecului. Apoi au putut reflecta și găsi principiile de practică și, într-o situație similară, s-au putut schimba și mărturisi că au practicat adevărul. Cât despre mine, deși am împărtășit Evanghelia zilnic, am făcut-o doar ca să-mi ispășesc greșelile în schimbul unei destinații bune. A fost o tranzacție, un schimb. Nu mă supuneam lui Dumnezeu și nu aveam mărturia practicării adevărului. Eram rușinat.

Apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Finalul sau destinația unei persoane nu este determinată de propria voință, nici de propriile înclinații sau închipuiri. Creatorul, Dumnezeu, are ultimul cuvânt. Cum ar trebui să coopereze oamenii în astfel de chestiuni? Oamenii nu au decât o singură cale pe care o pot alege: numai în cazul în care caută adevărul, înțeleg adevărul, ascultă de cuvintele lui Dumnezeu, dobândesc supunere față de Dumnezeu și obțin mântuirea, vor avea, în cele din urmă, un final și un destin bun. Perspectivele și destinul oamenilor nu sunt dificil de imaginat dacă aceștia fac contrariul. Așadar, în această privință, nu te concentra la ceea ce i-a promis Dumnezeu omului, la care este finalul lui Dumnezeu pentru omenire, la ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru omenire. Acestea nu au nimic de-a face cu tine, sunt treaba lui Dumnezeu, nu pot fi luate, cerșite sau schimbate de tine. În calitate de creatură a lui Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să-ți îndeplinești datoria, făcând ceea ce trebuie să faci cu toată inima, mintea și puterea ta. Restul – lucruri care au de-a face cu perspectivele și soarta și destinația viitoare a omenirii – nu sunt lucruri pe care le poți decide tu, sunt în mâinile lui Dumnezeu, toate acestea sunt dictate și rânduite de Creator și nu au nimic de-a face cu niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea nouă)”). Din cuvintele Lui, am aflat că singura cale de a avea o soartă și o destinație bună e să urmărești adevărul în datorie, să asculți și să urmezi cuvintele Lui și să-ți pui tot sufletul în datorie. Am eșuat la ultima filmare pentru că nu m-am gândit cum se simțea personajul. Am fost arogant și nu am căutat principii. N-am acceptat sugestiile altora, ci am jucat după propria percepție. Cum să-mi fac bine datoria, fiind atât de arogant? Căutând o cale de practică, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „O persoană trebuie să discute cu ceilalți despre orice face. Ascultă mai întâi ce au de spus toți ceilalți. Dacă opinia majorității este corectă și este în conformitate cu adevărul, ar trebui să o accepți și să i te supui. Orice ai face, nu recurge la lucruri bombastice. Acestea nu sunt niciodată bune, în niciun grup de oameni. […] Ar trebui să ai deseori părtășie cu ceilalți, să faci sugestii și să-ți exprimi propriile opinii – acest lucru reprezintă datoria și libertatea ta. Însă, în cele din urmă, atunci când trebuie luată o decizie, dacă tu singur ești cel care dă verdictul final, punându-i pe toți să facă ceea ce spui și să urmeze voia ta, atunci încalci principiile. Ar trebui să faci alegerea corectă în funcție de voia majorității și apoi să luați decizia finală. Dacă sugestia majorității nu este în concordanță cu principiile adevărului, ar trebui să perseverezi în adevăr. Acesta este lucrul care se conformează principiilor adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Trebuie să urmez cuvintele Lui, să mă las deoparte, să discut mai mult cu alții, să ascult sugestiile lor și să accept ideile care urmează principiile adevărului și care ar avantaja lucrarea bisericii. Asta e o atitudine de acceptare a adevărului. Înțelegerea acestui lucru chiar m-a eliberat și mi-a oferit o cale. După asta, în fiecare scenă filmată, m-am axat pe gândirea și emoțiile personajului și le-am discutat cu regizorul. Uneori, când auzeam o sugestie care nu se potrivea cu gândirea mea, vrând să-mi păstrez ideea, mă linișteam, mă rugam, mă lăsam deoparte și căutam principii cu regizorul și conducătoarea. Apoi, vedeam că avea dreptate cealaltă persoană. Practicând asta o vreme, am realizat că aveam multe defecte și n-am mai fost atât de arogant. Uneori, încă eram încăpățânat, dar am învățat să mă resping și am acceptat mai mult sugestiile altora. Când am pus suflet în datorie, m-am putut gândi cu adevărat cum să joc rolul bine și nu m-am temut că voi fi învinuit că nu mă descurc. Mi-am îndreptat puțin gândirea. Cel mai important era să-mi fac bine datoria și am fost împăcat când am tratat-o astfel. Mi-am dat silința să joc bine în fiecare interpretare. Uneori refăceam un cadru de mai multe ori. Chiar dacă regizorul îl aproba, simțeam că-l pot face mai bine, așa că mă străduiam să-l refac. Doar așa puteam să fac tot posibilul și să n-am regrete pentru nicio scenă. Cum am făcut asta, mi-am dat seama treptat cum să joc rolul, iar unele scene emoționale, greu de jucat la început, au devenit mai ușoare. Știam că totul se datorează îndrumării lui Dumnezeu. M-am rugat după fiecare filmare, slăvindu-L pe Dumnezeu, mulțumindu-I pentru îndrumare.

Prin această experiență am învățat că totul e rânduit de Dumnezeu, fie că situația mea corespunde sau nu cu noțiunile mele. Cu cât corespunde mai puțin, cu atât trebuie să o accept, să caut voia Lui și să mă supun orchestrărilor Sale.