de Dong Xun, China

Conducătoarea m-a făcut răspunzătoare de câteva întruniri de grup. După ceva practică, am ajuns să înțeleg niște principii și am învățat să discern câteva stări prin care trec oamenii. Simțeam că această datorie mă ajuta să aflu multe adevăruri și să progresez rapid. Dar poliția a început să urmărească diaconul, iar ea n-a mai putut lua legătura cu ceilalți, așadar conducătoarea a rânduit să mă ocup eu de chestiunile generale. Pe atunci, frații și surorile erau arestați, unul după altul. Erau multe lucruri de care trebuia să ne ocupăm: să transportăm cărți, să găsim noi case de găzduire, ca să-i adăpostim pe frați și surori și altele. Practic, în fiecare zi, alergam de colo colo, rânduind toate aceste lucruri. După o vreme, am început să am toane și să fiu nemulțumită. Simțeam că era numai alergătură și că, umblând tot timpul de colo colo, nu puteam câștiga adevărul. Oare aveam să fiu mântuită dacă lucrurile continuau așa? Munca mea a ajuns să-mi displacă, n-am mai vrut s-o fac.

De mai multe ori, când am dus ceva la casele gazdelor, am văzut frați și surori având părtășie în întruniri. Mă simțeam nedreptățită și chiar îi purtam ranchiună conducătoarei. De ce m-a făcut responsabilă de chestiuni generale? Ei erau împreună, având părtășie despre adevăr, învățând atât de multe și progresând repede, iar eu doar făceam comisioane. Cum puteam câștiga adevărul? Fără adevăr, n-aș avea viață și n-aș putea fi mântuită. Asta nu era o pierdere? Tot gândindu-mă la asta eram tot mai supărată și nu mai aveam motivație să-mi fac datoria. Odată, am aflat că nu mai era sigură casa unei surori iar cărțile de-acolo trebuiau mutate cât mai rapid într-un loc sigur. M-am întrebat: „De ce sunt atât de multe sarcini generale? Îmi consumă timp și energie, dar nu pot câștiga adevărul. Oare nu fac toate astea degeaba?” Când am privit lucrurile așa, n-am mai vrut să le fac. Dar situația era urgentă, așa că trebuia să ajut la mutarea cărților. Pe neașteptate, imediat ce am terminat, au apărut probleme într-o altă casă unde erau ținute cărți. Mutând acele cărți, iar era același proces de a organiza și a împacheta și, după o zi întreagă de muncă, mă copleșiseră nemulțumirile. Când m-am târât acasă extenuată, conducătoarea și diaconul de udare erau în toiul unei discuții despre lucrare. Conducătoarea m-a întrebat: „N-ai făcut decât să duci o soră la o nouă casă de găzduire. De ce-a durat toată ziua?” Când am auzit asta, m-am simțit foarte nedreptățită. Erau toți împreună, având părtășie despre adevăr și principii, în vreme ce eu alergam de colo colo. Ce puteam câștiga ocupându-mă doar de chestiuni generale? Oricât de multe aș face, oare n-aș ajunge cel mult o făcătoare de servicii? N-ar fi grozav să pot rămâne în casă, citind cuvintele lui Dumnezeu, având părtășie cu toți în întruniri și discutând lucrarea? Ar fi mai ușor și aș putea câștiga adevărul, așa că aș fi mântuită în viitor. M-am enervat tot mai tare gândindu-mă la asta și am ajuns deprimată și complet extenuată. M-am tot frământat: de ce mă ocupam de chestiuni generale? Oare Dumnezeu voia să fiu o făcătoare de servicii? Dacă voi continua așa, oare nu voi fi bună decât pentru comisioane? Ce aș putea câștiga?

A doua zi, trebuia să ne ocupăm de multe sarcini generale, iar eu nu m-am putut abține să nu mă plâng. Conducătoarea a văzut că aveam o stare proastă și mi-a spus să reflectez asupra mea și să învăț din asta. A fost ca un avertisment pentru mine. Cât timp m-am ocupat de chestiuni generale, făceam lucrarea, dar mă opuneam în interior. Eram nemulțumită, făceam nazuri în datorie. Ba chiar m-am gândit că Dumnezeu era nedrept cu mine. Am realizat că eram într-o stare periculoasă. Nu mai puteam fi atât de refractară. Trebuia să caut adevărul și să mă căiesc lui Dumnezeu.

Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „Principiile pe care trebuie să le înțelegi și adevărurile pe care trebuie să le pui în practică sunt aceleași, indiferent ce datorie îndeplinești. Fie că ți se cere să fii lider sau lucrător sau fie că pregătești de mâncare ca gazdă sau ți se cere să te ocupi de unele treburi externe sau să faci ceva muncă fizică, principiile adevărului care ar trebui respectate în îndeplinirea acestor diferite îndatoriri sunt aceleași, în sensul în care trebuie să se bazeze pe adevăr și cuvintele lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea principiilor adevărului putem să ne îndeplinim datoria cum se cuvine”). „Multor oameni nu le este clar ce înseamnă să fii mântuit. Unii cred că numărul anilor în care au crezut în Dumnezeu este direct proporțional cu șansa de a fi mântuiți. Unii oameni cred că, cu cât înțeleg mai multe doctrine spirituale, cu atât sunt mai multe șanse să fie mântuiți, sau unii cred că liderii și lucrătorii vor fi cu siguranță mântuiți. Acestea sunt toate noțiuni și închipuiri omenești. Cheia acestui lucru este că oamenii trebuie să înțeleagă ce înseamnă mântuirea. A fi mântuit înseamnă în primul rând să fii eliberat de păcat, de influența Satanei, și să te întorci cu adevărat către Dumnezeu și să-L asculți. Ce trebuie să dețineți pentru a fi liberi de păcat și de influența Satanei? Adevărul. Dacă oamenii speră să dobândească adevărul, trebuie să fie înarmați cu multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să fie capabili să le experimenteze și să le practice, astfel încât să poată înțelege adevărul și să intre în realitatea adevărului. Numai atunci pot fi mântuiți. Dacă o persoană poate fi sau nu mântuită nu are nicio legătură cu cât de mult timp a crezut în Dumnezeu, cunoștințele pe care le au, dacă au daruri și puncte tari sau cât de mult suferă. Singurul lucru direct legat de mântuire este posibilitatea persoanei de a dobândi adevărul. Așadar, astăzi, câte adevăruri ai înțeles în mod autentic? Și câte dintre cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața ta? În care dintre toate cerințele lui Dumnezeu ai dobândit intrarea? În timpul anilor tăi de credință în Dumnezeu, cât de multă intrare în realitatea cuvântului lui Dumnezeu ai dobândit? Dacă nu știi sau dacă nu ai reușit să intri în nicio realitate a cuvântului lui Dumnezeu, atunci, sincer, nu ai nicio speranță de mântuire. Nu e cu putință să fii mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, fie că e vorba de lucrarea de udare sau de chestiuni generale în biserică, acestea sunt îndatoriri pe care oamenii ar trebui să le facă. Dumnezeu speră ca, făcându-ne datoria, să urmărim adevărul și să avem o oarecare intrare în viață. Deși îndatoririle noastre pot să difere, principiile adevărului pe care le practicăm în acestea sunt aceleași. Toți arătăm corupție, indiferent ce datorie facem. Cât timp căutăm adevărul când arătăm corupție, apoi ne căim și ne schimbăm, putem progresa în viață. Atunci putem să câștigăm adevărul și să fim mântuiți. Dar dacă nu învățăm nimic atunci când se întâmplă ceva sau dacă ceea ce facem nu are legătură cu practicarea adevărului sau cu schimbarea firii noastre, atunci Dumnezeu vede asta doar ca pe o lucrare și nu vom câștiga adevărul, cu atât mai puțin mântuirea lui Dumnezeu. Însă am crezut greșit că nu puteam câștiga adevărul ocupându-mă de chestiuni generale și că, oricâte aș fi făcut, cel mult aș fi fost o făcătoare de servicii. Credeam că, dacă erai lider sau lider de grup, aveai părtășie despre adevăr și-i sprijineai pe ceilalți, citeai și aveai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu zilnic, progresai repede în viață, puteai să câștigi adevărul și să fii mântuit. Nu era ridicol din partea mea? De fapt, un om care chiar caută adevărul poate învăța din lucrurile cu care se confruntă, indiferent ce datorie face, și apoi poate avea câștiguri reale, practice. Exact ca în mărturiile video pe care le-am văzut. Unii frați și surori se ocupă de chestiuni generale, dar pot lucra la a pune-n practică cuvintele lui Dumnezeu, căutând adevărul și îndepărtându-și corupția după ce e dezvăluită. Se pot schimba după o experiență și-și pot împărtăși mărturia adevărată. Și există niște conducători, care adesea le citesc altora cuvintele lui Dumnezeu și-i ajută să-și rezolve problemele, dar de fapt nu practică ceea ce predică, ci vorbesc doar în doctrine și, în final, sunt expuși și alungați. Aceste lucruri chiar se întâmplă, nu-i așa? Dumnezeu nu arată favoritism fiindcă oamenii fac îndatoriri diferite. Cei care nu urmăresc adevărul sunt cei care doar fac servicii. Un om care urmărește adevărul va obține o răsplată din orice datorie. Dumnezeu e drept și nu favorizează pe nimeni. Dar eu eram blocată în ideile mele greșite și voiam să-mi aleg îndatoririle. Nu voiam să mă ocup de chestiuni generale, nu voiam s-o fac. Ba chiar i-am purtat ranchiună conducătoarei, enervată că mi-a atribuit o astfel de lucrare. Nu am urmărit adevărul. Am arătat corupție, dar nu am reflectat asupra mea și nu am îndepărtat-o. Totuși, eram negativă, plângăcioasă și dădeam vina pe ceilalți. Am crezut că Dumnezeu m-a pus doar să fac servicii. L-am înțeles greșit. Am fost într-un mediu foarte practic, dar n-am învățat nimic. M-am plâns continuu. Ce lipsă de rațiune! Dacă aș fi continuat așa, fără să câștig niciun adevăr, aș fi devenit o făcătoare de servicii. Trebuia să mă ocup de câteva chestiuni generale, iar eu n-am fost capabilă să accept asta de la Dumnezeu și să mă supun. Nu-mi puteam rezolva problemele, cu atât mai puțin pe cele ale fraților și surorilor. Și voiam să fac lucrarea de udare în starea aceea! Nu-i irațional? M-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „În cele din urmă, dacă oamenii pot să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă pot să înțeleagă și să dobândească adevărul și dacă poate, în final, să se supună cu desăvârșire lui Dumnezeu, să se lase în voia rânduielii Sale, să nu țină cont deloc de viitorul și destinul lor și să devină o ființă creată calificată. Dumnezeu este drept și sfânt și acesta este standardul pe care Îl folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Standardul acesta este imuabil, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta. Întipărește-ți acest standard în minte și nu te gândi să găsești vreo altă cale, să cauți vreun lucru ireal. Cerințele și standardele pe care Dumnezeu le are pentru toți cei care vor să atingă mântuirea sunt veșnic neschimbătoare. Ele rămân aceleași, indiferent cine ești” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, fie că cineva se ocupă de chestiuni generale sau slujește ca lider, cheia e să caute adevărul, în timp ce-și face datoria. Oamenii care pot fi mântuiți sunt cei care caută adevărul în mediul rânduit de Dumnezeu și se pot înțelege, se pot căi și schimba. Când am înțeles asta, inima mi s-a luminat.

Ulterior, am început să chibzuiesc iar. De ce am fost atât de supărată și nu am vrut să lucrez când mi s-au atribuit chestiuni generale? Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Cel mai trist lucru referitor la credința omenirii în Dumnezeu este că omul își conduce propria gestionare în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și, totuși, nu acordă atenție gestionării lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al omului constă în modul în care, în același timp cu încercarea de a se supune lui Dumnezeu și de a I se închina, omul își construiește propria destinație ideală și urzește cum să primească cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de jalnici, detestabili și vrednici de milă sunt ei, câți pot să renunțe cu ușurință la idealurile și la speranțele lor? Și cine poate să-și oprească proprii pași și să nu se mai gândească doar la el însuși? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera strâns cu El pentru a-Și completa gestionarea. El are nevoie de cei care I se vor supune dedicându-și toată mintea și tot trupul lucrării Sale de gestionare. Nu are nevoie de oameni care întind mâinile ca să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin de cei care dau puțin și apoi așteaptă să fie răsplătiți. Dumnezeu îi disprețuiește pe cei care aduc o contribuție măruntă și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care-I resping lucrarea de gestionare și care vor să vorbească numai despre a merge în rai și a câștiga binecuvântări. Îi urăște și mai mult pe cei care profită de ocazia oferită de lucrarea pe care El o face pentru a mântui omenirea. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce dorește Dumnezeu să realizeze și să dobândească prin lucrarea gestionării Sale. Lor le pasă doar de modul în care pot folosi ocazia oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Nu le pasă de inima lui Dumnezeu, fiind preocupați în totalitate de propriile perspective și propria soartă. Cei care resping lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru voința Lui fac doar ceea ce le place, într-un mod detașat de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Comportamentul lor nu este nici amintit de Dumnezeu, nici aprobat de Dumnezeu – cu atât mai puțin este privit favorabil de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit starea. Eram reticentă să mă ocup de chestiuni generale, fiindcă nu aveam motivația corectă în datoria mea. O făceam ca să fiu binecuvântată, calculând mereu câștigurile și pierderile în inima mea. Am plătit zeloasă orice preț când ceva a fost în beneficiul meu, dar imediat ce am văzut că-mi fuseseră atribuite chestiuni generale și că era posibil să fiu doar o făcătoare de servicii, am simțit că asta avea să fie o mare pierdere. Am făcut o față lungă și am bombănit și, chiar dacă am lucrat, am fost nemulțumită. Trăiam după filosofii satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Să ieși mereu în avantaj” și „Niciodată să nu ridici un deget fără recompensă”. „Răsplata” era mereu pe primul loc și chiar când mă sacrificam pentru Dumnezeu, făceam tranzacții cu El. De la început până la sfârșit, nu m-am gândit cum să-mi fac bine datoria. Chiar și în aceste condiții aspre, prima grijă nu era să apăr frații, surorile și bunurile bisericii, mutându-le imediat în siguranță, ci dacă merita să fac acea lucrare, dacă ar fi benefică pentru destinația mea. Am văzut cum m-a corupt Satana să fiu egoistă și ticăloasă, fără conștiință și rațiune. Aveam inima împietrită și făceam totul doar pentru mine. Eram o membră a bisericii, așa că orice proiect trebuia făcut, ar fi trebuit să cooperez ca să apăr interesele bisericii. Dar eu aveam un scop în orice făceam. Simțeam că aveam cu adevărat de pierdut dacă nu eram binecuvântată după atâta trudă. Capul îmi era plin de gânduri despre felul în care să fiu binecuvântată și să profit. Faptele mi-au arătat că motivația pentru anii mei de efort în credință era doar o dorință de binecuvântări. Asta mi-a amintit de ce a spus Dumnezeu: „Chiar și oamenii care arată bunăvoință față de alții sunt răsplătiți și, totuși, Hristos, care a făcut o asemenea lucrare între voi, nu a primit nici dragostea omului, nici răsplata și supunerea lui. Nu este acest lucru ceva sfâșietor?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Am avut și mai multe regrete și m-am simțit groaznic în fața cuvintelor lui Dumnezeu. Mâncasem și băusem atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu, mă bucurasem de harul și binecuvântarea Lui, dar nu mă gândisem niciodată să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu făcându-mi datoria bine. Nu făceam decât să cer. Îi ceream lacomă lui Dumnezeu, binecuvâtări, vrând ca El să-mi dea o destinație bună. M-am bosumflat când nu le-am obținut și m-am plâns când am făcut chiar și o mică datorie. Conștiința și rațiunea îmi amorțiseră, iar asta Îl durea pe Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am simțit și mai îndatorată și vinovată. M-am urât că am fost atât de lipsită de conștiință și umanitate.

Ulterior, am citit altceva în cuvintele lui Dumnezeu. „În casa lui Dumnezeu, ori de câte ori îți este rânduit ceva de făcut, fie că este o muncă grea sau obositoare, și indiferent dacă îți place sau nu, este datoria ta. Dacă o poți considera drept o însărcinare și o responsabilitate dată de Dumnezeu, atunci ești relevant pentru lucrarea Sa de mântuire a omului. Și dacă ceea ce faci și datoria pe care o îndeplinești sunt relevante pentru lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului și poți să accepți cu seriozitate și sinceritate însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, cum te va privi El? El te va considera un membru al familiei Sale. Este acest lucru o binecuvântare sau un blestem? (O binecuvântare.) Este o mare binecuvântare” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Acest pasaj m-a emoționat foarte mult. Atât timp cât cineva vrea să facă o datorie, Dumnezeu îi va da o nouă șansă. Toate muncile din biserică sunt semnificative, chiar și cele care nu par impresionante. Toate ar trebui să fie acceptate și luate drept datoria și răspunderea proprie. Dacă încerci să urmărești adevărul în datoria ta și o faci adecvat, conform cerințelor lui Dumnezeu, vei avea o șansă la mântuire. Dacă-ți tratezi datoria ca pe o tranzacție, ca pe un capital de dat la schimb pe binecuvântări sau un bilet spre Împărăția lui Dumnezeu, oricât de mult trudești, nu vei pătrunde niciodată adevărul, fiindcă perspectiva ta față de urmărire și calea pe care ești sunt greșite. Să am ocazia să fac o datorie și să fac servicii pentru lucrarea lui Dumnezeu este înălțarea Lui și o binecuvântare imensă. Deci cum puteam face mofturi în legătură cu datoria mea? Ar fi trebuit s-o accept și să mă supun. În calitate de ființă creată, asta ar fi trebuit să fac. Dar eu nu vedeam binecuvântările de care eram înconjurată și nu prețuiam șansa de a urmări adevărul prin această datorie. Îmi tratam datoria ca pe o corvoadă, ca pe o monedă de schimb într-o tranzacție cu Dumnezeu. În plus, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și L-am învinovățit. Am fost atât de oarbă! Realizând asta, n-am mai fost ostilă față de chestiunile generale. Am fost cu adevărat bucuroasă să accept acea datorie și s-o fac bine.

Am mai citit un pasaj. „În îndeplinirea îndatoririlor, oamenii se folosesc de urmărirea adevărului pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, înțeleg și acceptă treptat adevărul și și apoi îl practică. Atunci, ei ating o stare prin care se leapădă de firea lor coruptă, scapă de legăturile și de controlul firii corupte a Satanei și astfel devin cineva care deține realitatea adevărului și cineva cu o umanitate normală. Îndeplinirea datoriei tale și acțiunile tale vor fi edificatoare pentru oameni și mulțumitoare pentru Dumnezeu doar atunci când ai o umanitate normală. Și numai atunci când oamenii sunt lăudați de Dumnezeu pentru îndeplinirea propriilor îndatoriri pot fi creaturi acceptate de Dumnezeu. Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea datoriei voastre, deși ceea ce sacrificați și scoateți acum în evidență cu devotament sunt diversele abilități, învățăturile și cunoștințele pe care le-ați dobândit, tocmai acestea sunt cele care asigură canalul prin care puteți să înțelegeți adevărul în timp ce vă îndepliniți datoria și să știți ce înseamnă a-ți îndeplini datoria, ce înseamnă a veni înaintea lui Dumnezeu, ce înseamnă a te sacrifica din toată inima pentru Dumnezeu. Prin intermediul aceastui canal, veți ști cum să vă înlăturați firea coruptă și cum să renunțați la voi înșivă, să nu fiți aroganți și neprihăniți de sine și să ascultați de adevăr și de Dumnezeu. Numai așa puteți dobândi mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din chestiunile și lucrurile din apropiere”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că făcând o datorie poți să-ți schimbi firea și să câștigi adevărul. Nu are nicio legătură cu binecuvântările sau beneficiile. Orice datorie faci, urmărirea adevărului și axarea pe schimbarea firii sunt singura cale corectă. Motivul pentru care nu învățam nimic din lucrarea chestiunilor generale era că nu urmăream adevărul și nu lucram la pătrunderea în viață. Nu avea nicio legătură cu datoria pe care o făceam. Credeam că lucrarea chestiunilor generale era o corvoadă. Când am arătat corupție, nu m-am axat pe căutarea adevărului ca s-o îndepărtez. Am fost apatică și delăsătoare în datoria mea și, deși am făcut treaba, nu am câștigat nimic, iar firea mea nu s-a schimbat deloc. N-am cum să fiu mântuită dacă lucrurile continuă așa. Această realizare mi-a dat o cale de practică. Fie că era vorba să mă ocup de chestiuni generale sau de udarea și sprijinirea celorlalți, nu puteam continua să tratez asta ca pe o sarcină. Trebuia să mă axez pe rugăciune și pe căutarea principiilor adevărului și, când arătam corupție, trebuia să reflectez asupra mea și să caut adevărul ca s-o îndepărtez. După ce am practicat astfel o vreme, foarte curând, m-am înțeles mai bine și am câștigat o înțelegere mai practică a adevărului.

Îmi amintesc că era o soră care-mi cerea mereu să mă implic în planurile ei. Ba chiar îmi cerea să o ajut cu lucruri simple, pe care le putea face singură. Ulterior, când mi-a cerut asta, mi-am corectat gândirea și n-am fost refractară din cauză că aveam mult de lucru. Când lucram împreună, am observat că nu ducea o povară reală în datoria ei și tânjea după confort. Am vrut să-i semnalez asta, însă mi-a fost teamă că va crede că sunt un om dificil, așa că am ținut cont de trupul ei. M-am gândit că puteam compensa eu. Nu i-am semnalat asta și nu am avut părtășie cu ea. Ulterior, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea, am realizat că le făceam pe plac oamenilor. Părea că eram atentă și înțelegătoare, dar de fapt, aveam propriul motiv, iar acela era să-i fac o impresie bună. Asta n-ar fi fost în folosul vieții ei și ar fi făcut-o să se bazeze mereu pe mine. Atunci i-am vorbit deschis și i-am spus despre corupția mea și despre problemele ei. După aceea, s-a schimbat, devenind mai activă în datoria ei și mai puțin dependentă de mine. Aceste experiențe m-au învățat că poți afla adevărul și-l poți pătrunde, indiferent ce datorie faci. Dumnezeu chiar nu favorizează pe nimeni. Am realizat și că, orice muncă fac sau orice situație înfrunt, important e să pot căuta adevărul și să-l pun în practică.