de Dong Xun, China

Într-o zi din 2021, conducătoarea m-a făcut răspunzătoare de câteva întruniri de grup. După ceva practică, am ajuns să înțeleg niște principii și să am un oarecare discernământ al diverselor stări prin care trec oamenii. Simțeam că această datorie mă ajuta să înțeleg multe adevăruri și să progresez rapid. Dar, ulterior, poliția a început să urmărească diaconul și ea nu a mai putut avea contact cu ceilalți, așadar conducătoarea a rânduit să mă ocup eu de chestiunile generale. Pe atunci, frații și surorile erau arestați, unul după altul. Erau multe lucruri de care trebuia să ne ocupăm: să transportăm cărți, să găsim noi case de găzduire, ca să-i adăpostim pe frați și surori, și altele. Practic, eram pe drumuri în fiecare zi, rânduind toate aceste lucruri. După o vreme, am început să am toane și să fiu nemulțumită. Simțeam că era numai alergătură și că, fiind tot timpul pe drumuri, nu puteam câștiga adevărul. Oare aveam să fiu mântuită dacă lucrurile continuau așa? Am ajuns să fiu împotriva lucrării de chestiuni generale și nu mai voiam să o fac.

De mai multe ori, când am dus ceva la casele gazdelor, am văzut frați și surori având părtășie în întruniri. Mă simțeam nedreptățită și chiar m-am plâns de conducătoare. De ce m-a făcut responsabilă de chestiuni generale? Ei erau împreună, având părtășie despre adevăr, învățând atât de multe și progresând repede, iar eu doar făceam comisioane. Cum puteam câștiga adevărul? Fără adevăr, n-aș avea viață și n-aș putea fi mântuită. Asta nu era o pierdere? Tot gândindu-mă la asta eram tot mai supărată și nu mai aveam motivație să-mi fac datoria. Odată, am aflat că nu mai era sigură casa unei surori iar cărțile de-acolo trebuiau mutate cât mai rapid într-un loc sigur. M-am întrebat: „De ce sunt atât de multe sarcini generale? Îmi consumă timp și energie, dar nu pot câștiga adevărul. Oare nu fac toate astea degeaba?” Când am privit lucrurile așa, n-am mai vrut să le fac. Dar situația era urgentă, așa că trebuia să ajut la mutarea cărților. Pe neașteptate, imediat ce am terminat, au apărut probleme într-o altă casă unde erau ținute cărți. Mutând acele cărți, iar era același proces de a organiza și a împacheta și, după o zi întreagă de muncă, mă copleșiseră nemulțumirile. Când m-am târât acasă extenuată, conducătoarea și diaconul de udare erau în toiul unei discuții despre lucrare. Conducătoarea m-a întrebat: „N-ai făcut decât să duci o soră la o nouă casă de găzduire. De ce-a durat toată ziua?” Când am auzit asta, m-am simțit foarte nedreptățită. Erau toți împreună, având părtășie despre adevăr și principii, în vreme ce eu eram pe drumuri. Ce puteam câștiga ocupându-mă doar de chestiuni generale? Oricât de multe aș face, oare n-aș ajunge cel mult o muncitoare? N-ar fi grozav să pot rămâne în casă, citind cuvintele lui Dumnezeu, având părtășie cu toți în întruniri și discutând lucrarea? Ar fi mai ușor și aș putea câștiga adevărul, așa că aș fi mântuită în viitor. M-am enervat tot mai tare gândindu-mă la asta și am ajuns să fiu foarte negativă și complet extenuată. M-am tot frământat: de ce mă ocupam de chestiuni generale? Oare Dumnezeu voia să fiu o muncitoare? Dacă voi continua așa, oare nu voi fi bună decât pentru comisioane? Ce aș putea câștiga?

A doua zi, trebuia să ne ocupăm de multe sarcini generale, iar eu nu m-am putut abține să nu mă plâng. Conducătoarea a văzut că aveam o stare proastă și mi-a spus să reflectez asupra mea și să învăț din asta. A fost ca un avertisment pentru mine. Cât timp m-am ocupat de chestiuni generale, făceam lucrarea, dar eram sfidătoare în sinea mea. Eram nemulțumită, dorind să îmi aleg datoria. Ba chiar m-am gândit că Dumnezeu era nedrept cu mine. Am realizat că eram într-o stare periculoasă. Nu mai puteam fi atât de refractară. Trebuia să caut adevărul și să mă căiesc lui Dumnezeu.

Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Principiile pe care trebuie să le înțelegi și adevărurile pe care trebuie să le pui în practică sunt aceleași, indiferent ce datorie îndeplinești. Fie că ți se cere să fii un conducător sau un lucrător sau fie că pregătești de mâncare ca gazdă sau ți se cere să te ocupi de unele treburi externe sau să faci ceva muncă fizică, adevărurile-principii care ar trebui respectate în îndeplinirea acestor diferite îndatoriri sunt aceleași, în sensul în care trebuie să se bazeze pe adevăr și pe cuvintele lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). „Mulți oameni nu pot vedea clar ce înseamnă a dobândi mântuirea. Unii oameni cred că, dacă au crezut în Dumnezeu mult timp, atunci probabil că vor fi mântuiți. Unii oameni cred că, dacă înțeleg multe doctrine spirituale, atunci probabil că vor fi mântuiți. Iar unii cred că, dacă devin conducători și lucrători, cu siguranță vor fi mântuiți. Toate acestea sunt noțiuni și închipuiri umane. Cheia este ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă a dobândi mântuirea. A dobândi mântuirea înseamnă în primul rând a te elibera de păcat și de influența Satanei și a te întoarce cu adevărat la Dumnezeu și a te supune lui Dumnezeu. Ce trebuie să posede oamenii pentru a se elibera de păcat și de influența Satanei? Adevărul. Pentru a dobândi adevărul, oamenii trebuie să se echipeze cu multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și trebuie să fie capabili să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și să le pună în practică, astfel încât să poată înțelege adevărul și să intre în realitate – doar atunci vor fi mântuiți. Dacă cineva poate fi sau nu mântuit nu are nicio legătură cu cât timp a crezut în Dumnezeu, cât de avansate sunt cunoștințele sale, dacă posedă daruri și puncte forte sau cât de mult suferă. Singurul lucru care are o relație directă cu dobândirea mântuirii este dacă o persoană dobândește sau nu adevărul. Așadar, câte adevăruri ai înțeles acum în inimă? Și câte dintre cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața ta? Dintre toate cerințele lui Dumnezeu, în care ai dobândit intrare? După ce ai crezut în Dumnezeu atâția ani, în cât din realitatea cuvintelor lui Dumnezeu ai intrat? Dacă nu știi sau dacă nu ai dobândit intrare în realitatea niciunuia dintre cuvintele lui Dumnezeu, atunci lasă-Mă să-ți spun ceva adevărat: speranța ta de a fi mântuit este nulă – nu poți dobândi mântuirea sub nicio formă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, fie că e vorba de lucrarea de udare sau de chestiuni generale în biserică, acestea sunt îndatoriri pe care ar trebui să le facem. Dumnezeu speră ca, făcându-ne datoria, să urmărim adevărul și să avem o oarecare intrare în viață. Deși îndatoririle noastre pot să difere, principiile adevărului pe care le practicăm în acestea sunt aceleași. Toți arătăm corupție, indiferent ce datorie facem. Cât timp căutăm adevărul când arătăm corupție, apoi ne căim și ne schimbăm, putem progresa în viață. Atunci putem să câștigăm adevărul și să fim mântuiți. Dar, dacă nu învățăm nimic atunci când se întâmplă ceva sau dacă ceea ce facem nu are legătură cu practicarea adevărului sau cu schimbarea firii noastre, atunci Dumnezeu vede asta doar ca pe o lucrare și nu vom câștiga adevărul, cu atât mai puțin mântuirea lui Dumnezeu. Însă am crezut greșit că nu puteam câștiga adevărul ocupându-mă de chestiuni generale și că, oricâte aș fi făcut, cel mult aș fi fost o muncitoare. Credeam că, dacă erai conducător sau conducător de grup, aveai părtășie despre adevăr și-i sprijineai pe ceilalți, citeai și aveai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu zilnic, progresai repede în viață, puteai să câștigi adevărul și să fii mântuit. Nu era ridicol din partea mea? De fapt, un om care chiar caută adevărul poate învăța din lucrurile cu care se confruntă, indiferent ce datorie face, și apoi poate avea câștiguri reale. Exact ca în mărturiile video bazate pe experiențe pe care le-am văzut. Unii frați și surori se ocupă de chestiuni generale, dar pot lucra la a pune-n practică cuvintele lui Dumnezeu, căutând adevărul și îndepărtându-și corupția după ce e dezvăluită. Se pot schimba după o experiență și-și pot împărtăși mărturia adevărată. Și există niște conducători, care adesea le citesc altora cuvintele lui Dumnezeu și-i ajută să-și rezolve problemele, dar, de fapt, nu practică ceea ce predică, ci spun doar cuvinte și doctrine și, în final, sunt expuși și eliminați. Aceste lucruri chiar se întâmplă, nu-i așa? Dumnezeu nu arată favoritism fiindcă oamenii fac îndatoriri diferite. Cei care nu urmăresc adevărul sunt cei care doar muncesc. Un om care urmărește adevărul va obține o răsplată din orice datorie. Dumnezeu e drept și nu favorizează pe nimeni. Dar eu eram blocată în ideile mele false și voiam să-mi aleg îndatoririle. Nu voiam să mă ocup de chestiuni generale, nu voiam s-o fac. Ba chiar am ajuns să am prejudecăți împotriva conducătoarei, fiind iritată că mi-a atribuit o astfel de lucrare. Nu am urmărit adevărul. Am arătat corupție, dar nu am reflectat asupra mea și nu am îndepărtat-o. Totuși, eram negativă, plângăcioasă și dădeam vina pe ceilalți. Am crezut că Dumnezeu m-a pus doar să muncesc. Nu-L înțelegeam greșit? Am fost într-un mediu foarte concret, dar n-am învățat nimic. M-am plâns continuu. Ce lipsă de rațiune! Dacă aș fi continuat așa, fără să câștig niciun adevăr, aș fi devenit o muncitoare. Trebuia să mă ocup de câteva chestiuni generale, iar eu n-am fost capabilă să accept asta de la Dumnezeu și să mă supun. Nu-mi puteam rezolva problemele, cu atât mai puțin pe cele ale altor frați și surori. Totuși, tot voiam să fac lucrarea de udare în starea aceea! Nu era irațional? M-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „Dacă o persoană poate dobândi în cele din urmă mântuirea nu depinde de ce datorie face, ci de faptul dacă poate înțelege și dobândi adevărul și, în cele din urmă, dacă poate să ajungă la o supunere absolută față de Dumnezeu și să se lase la mila orchestrării Sale, dacă poate să nu mai ia în considerare viitorul și destinul său și dacă poate să devină o ființă creată care corespunde standardului. Dumnezeu este drept și sfânt, El folosește acest standard pentru a măsura întreaga omenire, iar acest standard nu se va schimba niciodată – trebuie să-ți amintești acest lucru. Păstrează acest standard ferm în mintea ta și nu te gândi niciodată să părăsești calea urmăririi adevărului pentru a urmări acele lucruri ireale. Standardul cerut de Dumnezeu pentru toți cei care urmează să fie mântuiți este veșnic neschimbat. Rămâne același indiferent cine ești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, fie că cineva se ocupă de chestiuni generale sau slujește drept conducător, cheia e să caute adevărul, în timp ce-și face datoria. Oamenii care pot fi mântuiți sunt cei care caută adevărul în mediul rânduit de Dumnezeu și se pot înțelege, se pot căi și schimba. Când am înțeles asta, inima mi s-a luminat.

Ulterior, am început să chibzuiesc iar. De ce am fost atât de supărată și nu am vrut să lucrez când mi s-au atribuit chestiuni generale? Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Cel mai trist lucru legat de credința omenirii în Dumnezeu este că omul își desfășoară propria afacere în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și totuși nu acordă nicio atenție gestionării lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al credinței omului în Dumnezeu este că, în timp ce urmărește să se supună lui Dumnezeu și să I se închine, el își construiește simultan propriul vis al unei destinații la care aspiră și complotează cum să obțină cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de patetici, demni de ură și jalnici sunt, câți pot renunța cu ușurință la aspirațiile și speranțele lor? Și cine este în stare să-și oprească propriii pași și să nu-și mai facă planuri în nume propriu? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera îndeaproape cu El, pentru a-I duce la bun sfârșit gestionarea. El are nevoie de cei care își vor dedica întreaga minte și întregul trup lucrării gestionării Sale, pentru a I se supune. El nu are nevoie de oameni care întind mâinile să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin de cei care se consumă puțin pentru El și apoi așteaptă să-I ceară răsplată. Dumnezeu îi urăște pe cei care aduc o contribuție neînsemnată și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care resimt antipatie față de lucrarea gestionării Sale și vor doar să vorbească despre a merge în cer și a obține binecuvântări. El are o ură și mai mare pentru cei care profită de oportunitatea oferită de lucrarea Sa de mântuire în propriul lor beneficiu. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce Dumnezeu vrea să realizeze și să obțină prin lucrarea gestionării Sale. Ei sunt preocupați doar de cum pot folosi oportunitatea oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a obține binecuvântări. Ei nu sunt deloc atenți la inima lui Dumnezeu, fiind în întregime preocupați de propriile perspective și de propria soartă. Cei care resimt antipatie față de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și care nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru intențiile Sale, toți fac lucruri care le plac în afara sferei lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Acțiunile lor nu sunt nici amintite, nici aprobate de Dumnezeu, cu atât mai puțin privite în mod favorabil de către Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit starea. Eram reticentă să mă ocup de chestiuni generale, fiindcă nu aveam motivația corectă în datoria mea. O făceam ca să fiu binecuvântată, calculând mereu câștigurile și pierderile în inima mea. Am plătit zeloasă orice preț când ceva a fost în beneficiul meu, dar imediat ce am văzut că-mi fuseseră atribuite chestiuni generale și că era posibil să fiu doar o muncitoare, am simțit că asta avea să fie o mare pierdere. M-am bosumflat și am bombănit și, chiar dacă am lucrat, am fost nemulțumită. Trăiam după filosofii satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Nu accepta niciodată să fii tratat nedrept” și „Să nu ridici un deget fără o recompensă”. „Răsplata” era mereu pe primul loc și chiar când mă sacrificam pentru Dumnezeu, făceam tranzacții cu El. De la început până la sfârșit, nu m-am gândit cum să-mi fac bine datoria. Chiar și în aceste condiții aspre, prima grijă nu era să apăr frații, surorile și bunurile bisericii, mutându-le imediat în siguranță, ci dacă merita să fac acea lucrare, dacă ar fi benefică pentru destinația mea. Am văzut cum m-a corupt Satana să fiu egoistă și ticăloasă, fără conștiință și rațiune. Aveam inima împietrită și făceam totul doar pentru mine. Eram o membră a bisericii, așa că, orice proiect trebuia făcut, ar fi trebuit să cooperez ca să apăr interesele bisericii. Dar eu aveam un scop în orice făceam. Simțeam că aveam cu adevărat de pierdut dacă nu eram binecuvântată după atâta trudă. Capul îmi era plin de gânduri despre felul în care să fiu binecuvântată și să profit. Faptele mi-au arătat că motivația pentru anii mei de efort în credință era doar o dorință de binecuvântări. Asta mi-a amintit de ce a spus Dumnezeu: „Chiar și oamenii care arată bunăvoință față de alții sunt răsplătiți și, totuși, Hristos, care a făcut o asemenea lucrare între voi, nu a primit nici dragostea omului, nici răsplata și supunerea lui. Nu este acest lucru ceva sfâșietor?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Am avut și mai multe regrete și m-am simțit groaznic în fața cuvintelor lui Dumnezeu. Mâncasem și băusem atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu, mă bucurasem de harul și binecuvântarea Lui, dar nu mă gândisem niciodată să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu făcându-mi datoria bine. Nu făceam decât să cer. Îi ceream cu lăcomie binecuvântări lui Dumnezeu, vrând ca El să-mi dea o destinație bună. M-am bosumflat când nu le-am obținut și m-am plâns când am făcut chiar și o mică datorie. Conștiința și rațiunea îmi amorțiseră, iar asta Îl durea pe Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am simțit și mai îndatorată și vinovată. M-am urât că am fost atât de lipsită de conștiință și umanitate.

Ulterior, am citit altceva în cuvintele lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, ori de câte ori ți se rânduiește să faci ceva, indiferent dacă este o lucrare grea sau obositoare sau dacă îți place sau nu să o faci, este datoria ta. Dacă o poți considera o însărcinare și o responsabilitate pe care ți-a dat-o Dumnezeu și o poți duce la bun sfârșit cu toată inima și puterea ta, atunci se poate spune că lucrarea pe care o faci – datoria pe care o realizezi – este relevantă pentru lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului. Dacă poți accepta cu seriozitate și sinceritate însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, cum te va privi El? El te va considera un membru al familiei Sale. Este aceasta o binecuvântare sau o nenorocire? (O binecuvântare.) Este o mare binecuvântare” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea datoriei conform standardului?”). Acest pasaj m-a emoționat foarte mult. Atât timp cât cineva vrea să facă o datorie, Dumnezeu îi va da o nouă șansă. Toate muncile din biserică sunt semnificative, chiar și cele care nu par impresionante. Toate ar trebui să fie acceptate și luate drept datoria și răspunderea proprii. Dacă încerci să urmărești adevărul în datoria ta și o faci adecvat, conform cerințelor lui Dumnezeu, vei avea o șansă la mântuire. Dacă-ți tratezi datoria ca pe o tranzacție, ca pe un capital de dat la schimb pe binecuvântări sau un bilet spre Împărăția lui Dumnezeu, oricât de mult trudești, nu vei pătrunde niciodată în adevăr, fiindcă perspectiva ta față de urmărire și calea pe care ești sunt greșite. Să am ocazia să fac o datorie și să muncesc pentru lucrarea lui Dumnezeu este înălțarea Lui și o binecuvântare imensă. Deci cum puteam face mofturi în legătură cu datoria mea? Ar fi trebuit s-o accept și să mă supun. În calitate de ființă creată, asta ar fi trebuit să fac. Dar eu nu vedeam binecuvântările de care eram înconjurată și nu prețuiam șansa de a urmări adevărul prin această datorie. Îmi tratam datoria ca pe o corvoadă, ca pe o monedă de schimb într-o tranzacție cu Dumnezeu, pe care L-am înțeles greșit și L-am învinovățit. Am fost atât de oarbă! Realizând asta, n-am mai fost ostilă față de chestiunile generale. Am fost cu adevărat dispusă să accept acea datorie și s-o fac bine.

Am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În îndeplinirea îndatoririlor, oamenii se folosesc de urmărirea adevărului pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, înțeleg și acceptă treptat adevărul și apoi îl practică. Atunci, ei ating o stare în care se eliberează de firea lor coruptă, scapă de legăturile și de controlul firii corupte a Satanei și astfel devin cineva care deține adevărul-realitate și cineva cu o umanitate normală. Îndeplinirea datoriei tale și acțiunile tale vor fi edificatoare pentru oameni și mulțumitoare pentru Dumnezeu doar atunci când ai o umanitate normală. Și numai atunci când sunt aprobați de Dumnezeu pentru îndeplinirea propriei datorii, oamenii pot corespunde standardului de ființe create. Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea datoriei voastre, deși ceea ce consumați și manifestați acum în devoțiune sunt diversele abilități, învățăturile și cunoștințele pe care le-ați dobândit, tocmai prin intermediul îndeplinirii datoriei voastre puteți să înțelegeți adevărul și să știți ce înseamnă a-ți îndeplini datoria, ce înseamnă a veni înaintea lui Dumnezeu, ce înseamnă a te consuma din toată inima pentru Dumnezeu. Prin intermediul acestui canal, veți ști cum să vă eliberați de firea coruptă și cum să vă răzvrătiți împotriva propriei persoane, să nu fiți aroganți și neprihăniți de sine și să vă supuneți adevărului și lui Dumnezeu. Numai așa puteți dobândi mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să tragi învățăminte de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că, făcând o datorie, poți să-ți schimbi firea și să câștigi adevărul. Nu are nicio legătură cu binecuvântările sau beneficiile. Orice datorie faci, urmărirea adevărului și axarea pe schimbarea firii sunt singura cale corectă. Motivul pentru care nu învățam nimic din lucrarea chestiunilor generale era că nu urmăream adevărul și nu lucram la pătrunderea în viață. Nu avea nicio legătură cu datoria pe care o făceam. Credeam că lucrarea chestiunilor generale era o corvoadă. Când am arătat corupție, nu m-am axat pe căutarea adevărului și pe îndepărtarea acesteia. Am fost negativă și delăsătoare în datoria mea și, deși am făcut treaba, nu am câștigat nimic, iar firea mea nu s-a schimbat deloc. N-aveam cum să fiu mântuită dacă aș fi continuat așa. Această realizare mi-a dat o cale de practică. Fie că era vorba să mă ocup de chestiuni generale, fie de udarea și sprijinirea fraților și surorilor, nu puteam continua să tratez asta ca pe o sarcină. Trebuia să mă axez pe rugăciune și pe căutarea principiilor adevărului și, când arătam corupție, trebuia să reflectez asupra mea și să caut adevărul ca s-o îndepărtez. După ce am practicat astfel o vreme, foarte curând, m-am înțeles mai bine și am câștigat o înțelegere mai concretă a adevărului.

Îmi amintesc că, la un moment dat, o soră îmi cerea mereu să mă implic în planurile ei. Ba chiar îmi cerea să o ajut cu lucruri simple, pe care le putea face singură. Când m-a întrebat din nou, mi-am corectat gândirea și n-am fost refractară din cauză că aveam mult de lucru. Când lucram împreună, am observat că nu ducea o povară reală în datoria ei și tânjea după confort. Am vrut să-i semnalez asta, însă mi-a fost teamă că va crede că sunt un om dificil, așa că am ținut cont de trupul ei. M-am gândit că puteam compensa eu. Nu i-am semnalat asta și nu am avut părtășie cu ea. Ulterior, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea, am realizat că le făceam pe plac oamenilor. Părea că eram atentă și înțelegătoare, dar, de fapt, aveam propriul motiv, iar acela era să-i fac o impresie bună. Asta n-ar fi fost în folosul vieții ei și ar fi făcut-o să se bazeze mereu pe mine. Atunci i-am vorbit deschis și i-am spus despre corupția mea și despre problemele ei. După aceea, a făcut niște schimbări, devenind mai activă în datoria ei și mai puțin dependentă de mine.

Aceste experiențe m-au învățat că pot afla adevărul și-l pot pătrunde, indiferent ce datorie fac. Dumnezeu chiar nu favorizează pe nimeni. În același timp, am realizat și că, orice muncă fac sau orice situație înfrunt, important e să pot căuta adevărul și să-l pun în practică.