de Mengnuan, China

La începutul anului 2002, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. În scurt timp, am început să predic Evanghelia și să ud nou-veniții, plină de credință în Dumnezeu și îndeplinindu-mi îndatoririle zi de zi, timp de mai mulți ani. Fie ploaie sau soare, fie vânt ori ninsoare, nimic nu mă putea opri din îndeplinirea îndatoririlor mele. Îmi amintesc că, odată, când predicam Evanghelia, potențialul destinatar al Evangheliei nu numai că m-a respins, dar m-a și arătat cu degetul, certându-mă și amenințându-mă că va chema poliția. M-am simțit profund umilită, slabă și negativă în acel moment, dar apoi mi-am zis: „Dacă pot îndura batjocura și insultele pentru că predic Evanghelia, cu siguranță Dumnezeu mă va binecuvânta.” Cu acest gând, m-am simțit mai bine și mi-am continuat îndatoririle. Anii au trecut și, în această perioadă de îndeplinire a îndatoririlor, deși trupul meu a suferit și mândria mi-a fost rănită, m-am și bucurat de multe binecuvântări și haruri din partea lui Dumnezeu. De-a lungul acestor ani în care am crezut în Dumnezeu, familia mea a avut parte de pace și a fost ferită de dezastre sau greutăți. Mi-am zis: „Cu siguranță este așa datorită credinței mele puternice în Dumnezeu.” Chiar când mă simțeam fericită, s-a întâmplat ceva neașteptat.

Era o zi din iunie 2008, când, brusc, privirea a început să mi se încețoșeze, ca și cum ochii mi-ar fi fost acoperiți cu ceva. Am crezut că poate am doar o iritație la ochi, așa că nu am acordat prea multă atenție, continuând să îmi îndeplinesc îndatoririle ca de obicei. Mă gândeam că, de vreme ce credeam în Dumnezeu, El urma să mă protejeze și că nu aveam de ce să mă tem. Chiar dacă eram bolnavă, nu ar fi trebuit să mă opresc din îndeplinirea îndatoririlor mele. Poate că ochii mei urmau să-și revină în câteva zile. Dar, spre surprinderea mea, în loc să se amelioreze, afecțiunea s-a înrăutățit. Vederea mi-a devenit tot mai încețoșată, iar atunci când priveam la distanță, aveam sclipiri constante în fața ochilor, care îmi provocau amețeli. În acest moment, am început să fiu speriată. Dacă nu solicitam să fiu tratată prompt, ce m-aș fi făcut dacă ratam momentul propice pentru tratament și orbeam? Asta ar fi fost o mare problemă! Așa că m-am dus degrabă la spitalul județean pentru consult. Medicii mi-au spus că nu era o problemă majoră și că, după câteva zile de injecții, situația urma să se rezolve. După asta m-am simțit ușurată. Însă, după câteva zile de injecții fără vreo ameliorare, îngrijorările mele au revenit, în pofida voinței mele: ce mă fac dacă orbesc? Totuși, m-am gândit din nou: „În acești ani de credință în Dumnezeu, am predicat Evanghelia și i-am udat pe nou-veniți. Cu siguranță Dumnezeu mă va ocroti, având în vedere că m-am lepădat de lucruri și că m-am consumat. Nu voi orbi; nu ar trebui să mă sperii singură. În plus, având în vedere tehnologia medicală avansată de astăzi, boala mea de ochi cu siguranță trebuie să fie vindecabilă.”

Mai târziu, soțul meu m-a dus la spitalul din oraș ca să mă vadă un specialist oftalmolog și să fac o tomografie oculară. Medicul mi-a spus că am edem periorbital. Inițial, câteva zile de terapie cu lichide au adus o ușoară îmbunătățire, dar aceasta nu a ținut mult timp. Vederea a continuat să mi se înrăutățească, iar ochii mi-au devenit atât de încețoșați, încât abia mai recunoșteam persoanele din fața mea. Mai mult, medicul mi-a prescris medicamente hormonale și, treptat, toate părțile corpului au început să mi se umfle. Am fost la spitalul municipal de cinci ori. Văzând că starea ochilor mei se agrava, medicul s-a simțit neputincios. Mi-a spus foarte serios: „Boala oculară este greu de tratat și poate recidiva. În cazuri grave, ar putea duce la orbire. De asemenea, utilizarea pe termen lung a medicamentelor hormonale poate cauza osteoporoză, iar dacă se întâmplă să cazi, ți se pot fractura oasele cu ușurință.” Cuvintele medicului au picat ca un trăsnet. Am simțit o slăbiciune în întregul corp și nu îmi venea să cred că era adevărat ceea ce îmi spusese medicul. L-am întrebat din nou pe doctor și, într-adevăr, așa era. În acel moment, întregul meu corp a început să tremure necontrolat. Până aici îmi fusese! Boala mea era incurabilă! Când m-am întors acasă, m-am simțit foarte deznădăjduită și neliniștită. Am început să cred că Dumnezeu nu mă proteja și nu mai voiam să mă rog Lui. Ochii continuau să mi se încețoșeze și îmi era greu să văd clar. Odată, a venit să mă viziteze verișoara mea. Dacă nu ar fi vorbit, nu aș fi știut cine era; vedeam doar o umbră întunecată în fața mea. Mi-am zis: „Sunt încă atât de tânără. Dacă orbesc cu adevărat, nu voi deveni bună de nimic? Cum îmi voi trăi viața de acum înainte?” Treptat, am devenit retrasă, închizându-mă în casă și evitând oamenii. Plângeam adesea și fiecare zi părea o veșnicie. Soțul meu, ocupat cu munca atât la câmp, cât și acasă, a început să își piardă răbdarea. Mi-a spus de mai multe ori: „Nici măcar nu poți să vezi sau să muncești ceva. La ce ești bună? Poate că ar trebui pur și simplu să te părăsesc!” Asta m-a făcut să mă simt și mai supărată și amărâtă. În durerea și neputința mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, de ce am căpătat această boală? Acum, că nu pot vedea, cum voi continua să cred în Tine și să îmi îndeplinesc îndatoririle? Dacă orbesc cu adevărat, nu voi putea să mă îngrijesc de mine, darămite să mai muncesc. Dacă ajung să depind de soțul meu pentru orice, probabil că mă va trata cu răceală. Întotdeauna am avut o stimă de sine ridicată și nu am vrut niciodată să suport obrăznicia nimănui. Cum voi trăi de acum înainte? Dumnezeule, și dacă brațele sau picioarele mele devin inutile, tot este mai bine decât să nu pot vedea! Dumnezeule, sufăr atât de mult. Te rog să îndepărtezi această boală. Dacă mă vindec, voi face orice datorie îmi vei cere.” În cele din urmă, după ce m-am rugat lui Dumnezeu o perioadă fără niciun rezultat, mi-am pierdut credința și am încetat să mă rog. Mă întrebam, din moment ce Dumnezeu nu mă proteja și soțul meu nu mă dorea, ce rost mai avea să trăiesc? Am început să mă gândesc la moarte. Dar apoi m-am gândit: „Dacă mor, cum se va descurca fiul meu încă mic?” Având asta în minte, nu am mai dorit să mor. Mai târziu, am auzit despre un alt spital care era renumit pentru tratarea bolilor oculare, așa că eu și soțul meu am luat repede o mașină până acolo. Am stat în spital mai mult de zece zile pentru tratament, dar tot nu m-am vindecat. Au trecut șase luni și cheltuisem toate economiile noastre. Afecțiunea mea oculară nu s-a ameliorat; de fapt, s-a agravat. Mi-am pierdut complet speranța de mă vindeca.

Chiar când eram îndurerată și plină de disperare, m-am întâlnit întâmplător cu o soră. Ea mi-a reamintit, zicând: „Nu poți continua să trăiești lăsând boala să te domine. Trebuie să cauți intenția lui Dumnezeu, să reflectezi asupra ta și să tragi învățăminte din această boală.” Cu acea frază, ea m-a trezit și mi-am spus: „Într-adevăr, de când m-am îmbolnăvit, nu am reflectat asupra mea deloc și Dumnezeu nu are niciun loc în inima mea. M-am concentrat doar pe căutarea doctorilor, crezând că doar doctorii și tehnologia medicală avansată m-ar putea vindeca. Cum am putut să uit de Dumnezeu?” Dar, când am vrut să citesc cuvintele lui Dumnezeu, indiferent cât îmi forțam ochii, nu le puteam vedea, ceea ce mă făcea să mă simt neliniștită. Trebuia să mă rog lui Dumnezeu și să-I cer să mă lumineze și să mă îndrume. Mai târziu, mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Apariția bolii se datorează iubirii lui Dumnezeu și cu siguranță bunăvoința Lui se află în spatele acesteia. Deși s-ar putea ca trupul tău să îndure un pic de suferință, nu pleca urechea la Satana. Preamărește-L pe Dumnezeu în toiul bolii și bucură-te de Dumnezeu în toiul laudelor tale. Nu te descuraja în fața bolii, continuă să cauți și nu renunța, iar Dumnezeu te va ilumina și lumina. Cum era credința lui Iov? Dumnezeu Atotputernic este un doctor omnipotent! Să trăiești în boală înseamnă să fii bolnav, dar să trăiești în spirit înseamnă să fii bine. Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Da, Dumnezeu Atotputernic este un medic cu puteri nelimitate. În această perioadă, am trăit lăsând boala să mă domine și m-am pierdut credința în Dumnezeu. Nu am căutat să aflu care era intenția lui Dumnezeu în privința bolii mele, nici nu am reflectat asupra mea și nu am tras învățăminte din această boală. Eram cu adevărat impasibilă! Boala mea era în mâinile lui Dumnezeu și nu puteam să-mi pierd credința în El. Deși încă nu înțelegeam intenția Lui, eram dispusă să mă rog mai mult lui Dumnezeu și să-I cer să mă lumineze și să mă îndrume să reflectez temeinic și să mă cunosc.

În această perioadă, nu puteam decât să ascult câteva lecturi din cuvintele lui Dumnezeu. Uneori, când auzeam câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre cum să mă rog Lui în caz de boală, mă rugam conform căii de practică din cuvintele lui Dumnezeu. M-am rugat: „Dumnezeule, rugăciunile mele anterioare au fost lipsite de rațiune. Ți-am cerut chiar să mă lași să-mi pierd capacitatea de a-mi folosi brațele sau picioarele în loc să-mi pierd vederea. De asemenea, Ți-am cerut să îndepărtezi această boală și am promis că voi face orice datorie dacă îmi revin. Dumnezeule, rugăciunile mele anterioare au fost într-adevăr irezonabile!” Mai târziu, am auzit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Gândiți-vă la rugăciunile lui Isus. În Grădina Ghetsimani, El S-a rugat: «Dacă e posibil […].» Adică, «dacă se poate face». Asta s-a rostit ca parte a unui dialog. El nu a spus «Te implor». Cu o inimă ascultătoare și într-o stare de supunere, El S-a rugat: «Dacă e posibil, să-mi fie luat paharul acesta! Însă nu cum doresc Eu, ci cum dorești Tu!» El a continuat să Se roage așa a doua oară, iar a treia oară S-a rugat: «Facă-se voia Ta.» După ce a înțeles dorința lui Dumnezeu Tatăl, El a spus «Facă-se voia Ta». El a fost capabil să Se supună complet, fără absolut nicio alegere personală. […] Cu toate acestea, oamenii pur și simplu nu se roagă astfel. În rugăciunile lor, oamenii spun mereu: «Dumnezeule, Te rog să faci cutare și cutare lucru, Te rog să mă călăuzești în cutare și cutare lucru și Te rog să-mi pregătești condiții…» Poate că Dumnezeu nu-ți va pregăti condiții potrivite și te va face să înduri această greutate ca să-ți dea o lecție. Dacă mereu te rogi așa – «Dumnezeule, Te rog să pregătești lucrurile pentru mine și să-mi dai tărie» – este extrem de irațional! Când te rogi lui Dumnezeu, trebuie să fii rațional și ar trebui să te rogi Lui cu o inimă supusă. Nu încerca să stabilești ce vei face. Dacă înainte de-a te ruga încerci să stabilești ce să faci, asta nu-i supunere față de Dumnezeu. În rugăciune, inima ta trebuie să fie supusă și mai întâi trebuie să cauți cu Dumnezeu. În felul acesta, în timpul rugăciunii, inima ți se va însenina în mod firesc și vei ști ce este potrivit să faci. Trecerea de la planul tău dinainte de rugăciune la schimbarea produsă în inima ta după rugăciune este rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Dacă deja ai luat propria hotărâre și ai stabilit ce să faci și apoi te rogi ca să-I ceri permisiunea lui Dumnezeu ori ca să-I ceri lui Dumnezeu să facă ce vrei tu, genul acesta de rugăciune este irațional. De multe ori, rugăciunile oamenilor nu primesc răspuns de la Dumnezeu tocmai fiindcă ei deja au hotărât ce să facă și doar Îi cer permisiunea. Dumnezeu spune: «Din moment ce ai hotărât ce să faci, de ce Mă întrebi pe Mine?» Genul acesta de rugăciune e întrucâtva perceput ca o înșelare a lui Dumnezeu și de aceea rugăciunile lor devin seci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Însemnătatea rugăciunii și practicarea ei”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că rugăciunile mele către El se concentraseră doar pe a-I cere să mă scape de boală. Fusesem atât de lipsită de rațiune! Cum aș fi putut eu, o simplă ființă creată, să mă calific să cer ca Dumnezeu să mă vindece? Voiam chiar ca Dumnezeu să acționeze conform voinței mele și să îmi satisfacă interesele personale. Într-adevăr, nu aveam o inimă cu frică de Dumnezeu! Apoi, m-am gândit la rugăciunea Domnului Isus. Știa că a fi pironit pe cruce urma să fie extrem de dureros, dar în rugăciunea Lui nu a încercat să-I ceară nimic lui Dumnezeu. A fost capabil să se supună voinței Tatălui Ceresc și, chiar dacă asta însemna suferință, era hotărât să se supună lui Dumnezeu. Ar trebui să caut intenția lui Dumnezeu și să mă supun Lui în boala mea. Atunci, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt dispusă să mă rog Ție și să caut îndrumarea Ta cu o inimă supusă. Această boală nu a venit întâmplător, dar încă nu înțeleg intenția Ta. Nu știu ce învățăminte ar trebui să trag de pe urma acestei boli. Dumnezeule, te rog să mă luminezi și să mă călăuzești.” Așadar, am continuat să mă rog lui Dumnezeu în acest mod o perioadă și, pe neașteptate, starea ochilor mei a început treptat să se îmbunătățească. Când citeam cuvintele lui Dumnezeu, nu puteam să văd decât vag câteva dintre ele.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles mai bine starea în care mă aflam. Dumnezeu spune: „Pentru toți oamenii, rafinarea este extrem de dureroasă și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare mai practică. Prin compararea faptelor cu adevărul, omul dobândește o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea lucrării de rafinare. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este o testare practică a omului și o formă de pregătire practică, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El a folosit această boală pentru a dezvălui motivele și stricăciunile ce se ascundeau în spatele credinței mele în principal pentru a mă purifica și a mă transforma. Aceasta era intenția lui Dumnezeu. În acești ani de credință în Dumnezeu, am crezut întotdeauna că, atât timp cât sufeream și plăteam un preț, urma să fiu ținută minte de Dumnezeu și să primesc binecuvântările Lui. Credeam chiar că viața noastră de familie liniștită, fără niciun fel de dezastre sau de greutăți de-a lungul anilor, se datora cu siguranță credinței mele puternice, care îmi câștigase protecția lui Dumnezeu. Dar apoi, dintr-o dată, nu am mai putut vedea clar și m-am rugat lui Dumnezeu pentru vindecare. Când Dumnezeu nu a acționat conform cerinței mele, mi-am pierdut credința în El și am început să mă bazez pe medici, crezând că tehnologia medicală avansată ar putea să-mi vindece ochii. Dar, când până și medicii au fost neputincioși, m-am prăbușit într-o stare de disperare și m-am gândit la moarte. În această perioadă, niciodată nu am căutat intenția lui Dumnezeu și cu atât mai puțin am reflectat asupra mea. Acum, în sfârșit, am înțeles că, atunci când credeam în Dumnezeu și îmi îndeplineam datoria, aveam propriile mele intenții și falsități. Îl foloseam pe Dumnezeu, Îl păcăleam și încercam să fac târguri cu El! Slavă lui Dumnezeu! Dacă nu ar fi fost revelația acestei boli, nu aș fi ajuns să mă înțeleg pe mine însămi.

Mai târziu, am citit alte câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și mi-am înțeles mai clar problemele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel ca un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul să-L înfrunți pe Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar, dacă poți sau nu să o câștigi, depinde de propria ta căutare personală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu pentru binele lor; când se leapădă de lucruri și se consumă pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt loiali, o fac tot pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, fac o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință. Nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Tot ceea ce expune Dumnezeu este real. Credința mea în Dumnezeu era doar o căutare a păcii și a siguranței pentru familia mea, având convingerea că asta înseamnă să crezi în Dumnezeu. Trăiam conform otrăvurilor satanice „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Nu ridica un deget fără o recompensă”. Așadar, credeam în Dumnezeu doar pentru a căuta binecuvântări și pace pentru mine și îmi îndeplineam îndatoririle, mă lepădam de lucruri și mă consumam pentru a câștiga binecuvântările Împărăției Cerurilor, făcând totul pentru propriul beneficiu. Când credeam în Dumnezeu și vedeam binecuvântările Lui și pacea familiei mele, eram capabilă să mă lepăd de lucruri și să mă consum pentru Dumnezeu, gândindu-mă că Îi sunt loială lui Dumnezeu, că cred cu adevărat în El și că sunt o persoană care iubește adevărul. Totuși, când m-am îmbolnăvit și rugăciunile mele pentru vindecare nu au primit răspuns, m-am îndepărtat de Dumnezeu și am încetat să mă rog sau să mă bizui pe El. Chiar dacă nu puteam vedea, încă puteam asculta lecturi din cuvintele lui Dumnezeu. Dar preferam să trag un pui de somn, lenevind în loc să ascult cuvintele lui Dumnezeu. Inima mea era complet închisă pentru Dumnezeu și nu voiam să mă apropii de El. Care era diferența dintre credința mea în Dumnezeu și cea a celor care sunt religioși doar pentru a căuta să mănânce pe săturate? Ei cred în Dumnezeu doar pentru a urmări beneficii materiale și pace, dorindu-și vreme bună pentru recoltele lor și sănătate și siguranță pentru familiile lor pe tot parcursul anului. Când nu obțin ceea ce își doresc și, uneori, se confruntă în schimb cu un dezastru, se îndepărtează de Dumnezeu și Îl trădează. Mi-am dat seama că eram la fel ca ei, egoistă și abjectă, lipsindu-mi orice conștiință ori rațiune! Dumnezeu a exprimat atât de mult adevăr, dar eu nu l-am urmărit și nu am urmărit nici purificarea ori transformarea. Atunci, ce diferență era între mine și animalele precum porcii și câinii?

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o anumită înțelegere a ceea ce este adevărata credință în Dumnezeu și a semnificației credinței în Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept în ceea ce privește credința în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa, își purifică firea coruptă, satisface intențiile lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie se poate numi «credință în Dumnezeu.» Totuși, deseori oamenii percep credința în Dumnezeu ca pe o chestiune simplă și frivolă. Oamenii care cred în Dumnezeu astfel nu mai știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și, cu toate că poate continuă să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greșită. Astăzi, încă mai există cei care cred în Dumnezeu după cuvinte și după doctrine fără valoare. Ei nu știu că le lipsește esența credinței în Dumnezeu și că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Totuși, ei se roagă lui Dumnezeu pentru binecuvântările siguranței și suficient har. Să ne oprim, să ne liniștim inimile și să ne întrebăm: nu cumva a crede în Dumnezeu este cu adevărat cel mai ușor lucru de pe pământ? Nu cumva a crede în Dumnezeu nu înseamnă nimic mai mult decât să primești mult har de la Dumnezeu? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu fără a-L cunoaște sau care cred în Dumnezeu și, totuși, I se opun, într-adevăr capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles ce înseamnă cu adevărat să crezi în El. Mi-am dat seama că, în toți acești ani, am crezut în Dumnezeu vag, cu noțiuni, gândindu-mă că credința în Dumnezeu era doar pentru a câștiga însutit în viața aceasta și în cea veșnică, din lumea ce va veni. Punctul meu de vedere în privința credinței în Dumnezeu era greșit și urmam o cale greșită. În acest fel, indiferent cât de mult timp aș fi crezut în Dumnezeu, nu aș fi fost mântuită. Cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu experimentează cuvintele și lucrarea Lui, ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, se eliberează de firile corupte și devine compatibil cu El, toate pe baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Am reflectat asupra credinței lui Petru în timpul Epocii Harului: calea pe care a urmat-o a fost în conformitate cu intenția lui Dumnezeu. El s-a concentrat pe urmărirea adevărului și putea căuta să priceapă intențiile lui Dumnezeu chiar și în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi. Mai mult, Petru și-a îndeplinit îndatoririle din poziția unei ființe create. A urmărit dragostea față de Dumnezeu și supunerea față de El, ajungând, în cele din urmă, să fie răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu și să aducă o mărturie frumoasă și răsunătoare. Comparându-mă cu Petru, m-am simțit cu adevărat rușinată și jenată. M-am rugat lui Dumnezeu, căindu-mă: „Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc înaintea Ta. În timpul care mi-a mai rămas, voi urmări cu ardoare adevărul, voi căuta intențiile Tale în îndeplinirea îndatoririlor mele, voi reflecta asupra mea și mă voi concentra pe intrarea mea în viață.”

Prin această boală de ochi am reflectat și am ajuns să-mi cunosc punctele de vedere și calea pe care am luat-o în credința mea în Dumnezeu. Pe măsură ce am tras învățăminte, treptat, ochii mi s-au vindecat. Au trecut mai bine de zece ani și boala mea oculară nu a recidivat. Deși aproape că mi-am pierdut vederea și am suferit din cauza acestei boli, după ce am trecut prin asta, am experimentat intenția bună a lui Dumnezeu și am văzut clar adevărul despre cum fusesem coruptă de Satana. De asemenea, am dobândit unele cunoștințe practice despre metoda de lucru a lui Dumnezeu și despre intenția Sa minuțioasă de a mântui oamenii. Asta este ceva ce nu aș fi putut obține niciodată într-o situație confortabilă. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru mântuire!