de Su Enze, China

Am hipertensiune arterială, o problemă ereditară în familia mea. În 2013, am început să am și dureri de cap puternice, care apăreau în fiecare zi sau o dată la două zile. Când mă lovea durerea, nu puteam face nimic; îmi simțeam tot corpul slăbit, nu puteam nici măcar să stau în picioare, iar durerile de cap erau însoțite de dureri de dinți și greață. Chiar și după ce am fost la spitale mari, cauza nu a putut fi diagnosticată. Uneori durerea era atât de intensă, încât îmi venea să mă dau cu capul de pereți, dorindu-mi să fi murit, dar, văzându-mi soția și copilul nou-născut, rezistam. Mai târziu, mama mi-a împărtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, iar eu mi-am pus speranța în Dumnezeu, gândindu-mă că, din moment ce Dumnezeu este atotputernic, dacă aș crede în El din toată inima, El m-ar putea binecuvânta și m-ar putea vindeca de boală. După ce am început să cred în Dumnezeu, starea mi s-a ameliorat oarecum. Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pe aceia dintre voi care se consumă pentru Mine cu sinceritate îi voi binecuvânta, cu siguranță, din belșug” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 55). Eram în culmea fericirii și mi-am întărit și mai mult convingerea că, atât timp cât voi face un efort să mă consum pentru Dumnezeu, voi fi binecuvântat de El în viitor. Mai târziu, am renunțat la serviciul meu bine plătit ca să mă dedic cu totul datoriei mele și, oricâte suferințe sau greutăți înduram, eram dispus și fericit să fac asta. În acei ani, durerile de cap mi s-au ameliorat semnificativ, iar frecvența crizelor a scăzut. Câțiva ani mai târziu, în timp ce îmi făceam datoria departe de casă, am întâlnit o soră care era medic. Ea mi-a spus că durerile mele de cap erau cauzate de o nevralgie de trigemen și mi-a prescris niște medicamente care au costat puțin peste zece yuani. Spre surprinderea mea, după două luni de tratament cu medicamentul acela, nevralgia mea de trigemen a dispărut în mod miraculos. Boala cronică de care suferisem ani de zile dispăruse, iar eu eram foarte fericit. Știam că, la suprafață, părea că medicamentele mă vindecaseră, dar, în realitate, harul lui Dumnezeu era cel care coborâse asupra mea. Părea că, într-adevăr, faptul că m-am consumat pentru Dumnezeu era răsplătit, așa că m-am dedicat și mai mult îndeplinirii datoriei mele.

În iulie 2023, am început să simt o moleșeală constantă, iar uneori aveam și dureri de cap și amețeli. La început, nu am acordat prea multă atenție acestor stări, gândindu-mă că, din moment ce aveam tensiune arterială ridicată, era normal să am uneori amețeli. Dar după mai mult de o lună fără nicio îmbunătățire, simptomele s-au agravat, până când am ajuns să nu-mi mai pot face datoria decât dimineața. Până după-amiaza și seara, capul mi se învârtea și mă durea, iar mâna stângă îmi amorțea. Când mi se agrava amețeala, mă întindeam puțin să mă odihnesc. Într-o zi, după ce am ieșit din baie, am amețit atât de tare încât m-am sprijinit repede de perete și am închis ochii, dar am leșinat pe neașteptate după puțin timp. Când mi-am revenit, mă durea puternic ceafa și mi-am dat seama că zăceam pe pardoseala de beton. După ce m-a ajutat fratele meu să mă ridic, am observat că rupsesem cadrul ușii în cădere, iar la ceafă aveam un cucui mare. M-am gândit în sinea mea: „Bine că am căzut mai întâi pe cadrul ușii; dacă m-aș fi lovit cu ceafa direct de pardoseală, consecințele ar fi fost de neimaginat!” Așa că am mers la spital la un control, iar diagnosticul a fost infarct cerebral. Am fost șocat și l-am întrebat pe medic: „Cum am putut suferi un infarct cerebral la vârsta asta? Asta nu e o boală a vârstnicilor? Ar putea fi o greșeală?” Medicul a confirmat în mod repetat că era vorba de un infarct cerebral și a cerut să fiu internat. El a spus că, la o persoană atât de tânără, dacă s-ar bloca niște vase de sânge mici și nu ar primi tratament urgent, s-ar putea bloca apoi vasele principale, ceea ce ar putea fi o problemă. Cuvintele medicului au căzut ca un bolovan peste inima mea. Văzusem mulți vârstnici cu infarct cerebral. Unii erau grav paralizați pe o parte a corpului, aveau dificultăți de vorbire, gura strâmbă și ochii deformați, precum și facultăți mintale diminuate. Mi-era groază să ajung ca ei, gândindu-mă: „Dacă ajung ca ei, cum voi putea să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu și să-mi fac datoria? Fără să-mi fac datoria, cum pot obține mântuirea?” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt neliniștit și nedreptățit și am început să mă plâng: „În toți acești ani, mi-am lăsat familia și cariera în urmă. Deși rudele și prietenii mei m-au ridiculizat și m-au calomniat, nu am renunțat niciodată la credința mea în Dumnezeu. Am trecut prin atât de multe momente dificile pentru a-mi face datoria, dar Dumnezeu de ce nu m-a ocrotit? De ce m-a lăsat să mă îmbolnăvesc astfel? Dacă nu m-aș fi îmbolnăvit, n-aș fi putut să îmi fac datoria și mai bine?” Mai ales în perioada cât am fost internat, eram cel mai tânăr dintre aproape o sută de pacienți, iar când pacienții din jurul meu aflau că aveam această afecțiune, erau șocați și spuneau: „Este de înțeles să aibă vârstnicii această boală, dar cum ar putea cineva așa tânăr ca tine să sufere un infarct cerebral?” Auzind acest lucru, mă simțeam și mai rău. Văzând mai mulți pacienți la ATI care se prăbușiseră în urma unor infarcturi cerebrale bruște, iar acum respirau cu ajutorul aparatelor și ba intrau, ba ieșeau din comă, mi-am făcut griji că aș putea ajunge și eu la fel dacă aș leșina din nou. M-am gândit: „Cum am putut avea ghinionul de a suferi de o boală ca aceasta?” Mă simțeam neliniștit și îngrijorat. După o perioadă de tratament, afecțiunea mea a fost adusă sub control. După ce m-am întors acasă, m-am concentrat asupra îngrijirii sănătății mele, temându-mă să nu mă suprasolicit, și nu mi-a mai stat gândul la datoria mea.

Într-o noapte, stând în pat, am reflectat la faptul că nu fusesem la fel de atent la datorie în ultimele zile pentru că eram concentrat să am grijă de sănătatea mea și m-am simțit puțin vinovat. A doua zi, m-am rugat înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, de când am aflat că am un infarct cerebral, mă îngrijorează în permanență gândul că s-ar putea repeta și aș putea leșina din nou. Mi-e teamă că dacă voi cădea rău și viața mea va fi în pericol, nu voi putea obține mântuirea. Ca urmare, nu am fost în starea potrivită pentru a-mi face datoria și am fost mai preocupat să îmi păstrez sănătatea. Dumnezeule, Te rog să-mi dai credință și să mă călăuzești să caut adevărul pentru a-mi îndrepta starea.” După ce m-am rugat, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu pe care mi le trimisese o soră înainte să fiu internat în spital: „Durata de viață a fiecăruia a fost predeterminată de Dumnezeu. O boală poate fi terminală din punct de vedere medical, dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă viața ta trebuie să continue și nu ți-a sunat ceasul încă, atunci nu ai putea muri chiar dacă ai vrea. Dacă ai o însărcinare de la Dumnezeu și misiunea ta nu a fost îndeplinită, atunci nu vei muri, nici măcar dacă iei o boală care se presupune că este mortală – Dumnezeu nu te va lua încă. Chiar dacă nu te rogi și nu cauți adevărul și nu te ocupi de tratarea bolii tale sau chiar dacă tratamentul tău este amânat, nu vei muri. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care au o însărcinare importantă de la Dumnezeu: când misiunea lor nu a fost încă îndeplinită, indiferent de boala care s-ar abate asupra lor, nu vor muri imediat; vor trăi până în momentul final al îndeplinirii misiunii. Ai această credință? Dacă nu crezi, vei oferi lui Dumnezeu doar niște rugăciuni superficiale, spunând: «Dumnezeule! Trebuie să îndeplinesc însărcinarea pe care mi-ai dat-o. Vreau să-mi petrec ultimele zile fiindu-Ți loial, așa încât să nu las în urmă regrete. Trebuie să mă protejezi!» Deși te rogi așa, dacă nu iei inițiativa să cauți adevărul, atunci nu vei avea voința și puterea să-ți exerciți loialitatea. Din moment ce nu ești dispus să plătești prețul real, vei folosi deseori acest fel de scuză și această metodă ca să te rogi lui Dumnezeu și să te tocmești cu El – este aceasta o persoană care urmărește adevărul? Dacă boala ți-ar fi vindecată, ai putea cu adevărat să-ți îndeplinești bine datoria? Nu neapărat. Adevărul e că, indiferent dacă te tocmești ca să-ți vindeci boala și să nu mori, sau dacă ai vreo altă intenție sau scop prin asta, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, dacă-ți poți face datoria și încă ești folositor, dacă Dumnezeu a hotărât că ar trebui să fii folosit, atunci nu vei muri. Nu vei putea muri nici dacă vei vrea asta. Dar dacă faci probleme și comiți tot felul de fapte rele și exasperezi firea lui Dumnezeu, vei muri repede; viața ta va fi curmată. Durata de viață a tuturor a fost determinată de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Dacă se pot supune rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu, atunci indiferent dacă suferă de o boală sau nu și dacă sunt sănătoși sau nu, vor trăi numărul de ani predeterminat de Dumnezeu. Ai această credință? Dacă accepți acest lucru numai în termeni de doctrină, atunci nu ai credință adevărată și este inutil să rostești cuvinte care sună frumos. Dacă tu confirmi din adâncul inimii tale că Dumnezeu va face asta, abordarea și practica ta se vor schimba în mod firesc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că viața și moartea unei persoane, precum și durata vieții sale sunt toate rânduite de Dumnezeu. Când misiunea unei persoane pe Pământ este împlinită, durata vieții sale se încheie, iar atunci se termină viața sa. Dacă misiunea unei persoane nu este încă împlinită, indiferent de gravitatea bolii, viața sa nu se va sfârși. Mi-am dat seama că momentul morții unei persoane nu are nimic de-a face cu boala de care suferă, ci este stabilit de rânduiala lui Dumnezeu. M-am gândit la niște frați și surori care au fost diagnosticați cu boli foarte grave, iar medicii îi anunțaseră că nu mai aveau mult de trăit, dar, în cele din urmă, bolile lor au fost vindecate în mod miraculos. Am auzit, de asemenea, de un caz în care un băiețel a murit dintr-o simplă răceală. Acest lucru mi-a arătat că viața și moartea unei persoane nu au nimic de-a face cu gravitatea bolii sale, ci sunt stabilite de rânduiala lui Dumnezeu. Eu însă nu văzusem clar acest lucru. După ce am aflat că am făcut un infarct cerebral, am trăit într-o stare frică și îngrijorare, temându-mă că boala mea se va înrăutăți, că aș putea leșina din nou și că o cădere gravă mi-ar putea pune viața în pericol, făcându-mă să pierd șansa de a obține mântuirea. Chiar m-am plâns, întrebând de ce nu m-a ocrotit Dumnezeu și a permis să mă îmbolnăvesc astfel. Ca urmare, mi-a scăzut entuziasmul de a-mi face datoria și m-am axat doar pe menținerea sănătății mele, ceea ce a dezvăluit faptul că nu aveam o credință adevărată în Dumnezeu. Acum am înțeles că nu puteam decât să-mi liniștesc inima, să-mi fac datoria cu sârguință și să-mi încredințez viața și moartea lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să orchestreze totul. Când m-am gândit în acest fel, nu am mai simțit aceeași tristețe și îngrijorare ca înainte, iar inima mea putea să se implice în îndeplinirea datoriei mele.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Potrivit unor oameni, credința în Dumnezeu ar trebui să aducă pace și bucurie și, dacă se confruntă cu anumite situații, trebuie doar să se roage lui Dumnezeu, iar El Își va pleca urechea, le va dărui har și binecuvântări și Se va asigura că totul decurge liniștit și fără probleme pentru ei. Scopul credinței lor în Dumnezeu este să caute har, să obțină binecuvântări și să se bucure de pace și fericire. Ei își părăsesc familiile sau își dau demisia de la slujbă ca să se consume pentru Dumnezeu și pot să îndure greutăți și să plătească un preț tocmai datorită acestor opinii. Ei cred că, atât timp cât renunță la lucruri, se consumă pentru Dumnezeu, îndură greutăți și lucrează cu sârguință, dând dovadă de un comportament excepțional, vor obține binecuvântările și favorurile lui Dumnezeu și că, indiferent ce dificultăți întâmpină, atât timp cât se roagă lui Dumnezeu, El le va rezolva și le va deschide o cale în toate. Acesta este punctul de vedere al majorității oamenilor care cred în Dumnezeu. Oamenii simt că acest punct de vedere este legitim și corect. Capacitatea multora de a-și păstra credința în Dumnezeu ani de zile, fără să renunțe la credința lor, este legată direct de acest punct de vedere. Ei cred: «M-am consumat atât de mult pentru Dumnezeu, comportamentul meu a fost foarte bun și n-am făcut nicio faptă rea; Dumnezeu mă va binecuvânta cu siguranță. Întrucât am suferit mult și am plătit un preț mare pentru fiecare sarcină, făcând totul potrivit cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu fără să greșesc, Dumnezeu ar trebui să mă binecuvânteze; ar trebui să Se asigure că totul îmi merge bine, că am adesea pace și bucurie în inima mea și că mă bucur de prezența Lui.» Nu este aceasta o noțiune și o închipuire umană? Dintr-o perspectivă umană, oamenii se bucură de harul lui Dumnezeu și primesc beneficii, prin urmare, are sens să fii nevoit să suferi puțin pentru asta și merită să schimbi această suferință cu binecuvântările lui Dumnezeu. Aceasta e o mentalitate de târguire cu Dumnezeu. Totuși, din perspectiva adevărului și din perspectiva lui Dumnezeu, acest lucru nu este în mod fundamental conform cu principiile lucrării lui Dumnezeu și nici cu standardele pe care le cere El oamenilor. Este în întregime o dorință deșartă, doar o noțiune și o închipuire umană despre credința în Dumnezeu. Fie că implică încheierea de târguri cu Dumnezeu ori solicitarea unor lucruri de la El, fie că include noțiuni și închipuiri umane, oricum, nimic din aceasta nu se aliniază la cerințele Sale și nici nu respectă principiile și standardele lui Dumnezeu privind binecuvântarea oamenilor. În special, acest gând și punct de vedere tranzacțional ofensează firea lui Dumnezeu, dar oamenii nu-și dau seama. Când ceea ce face Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile oamenilor, în inimile lor, încep să aibă rapid nemulțumiri și înțelegeri greșite despre El. Ba chiar se simt nedreptățiți și apoi încep să se certe cu Dumnezeu și pot chiar să-L judece și să-L condamne. Indiferent ce noțiuni și înțelegeri greșite dezvoltă oamenii, din perspectiva lui Dumnezeu, El nu acționează niciodată și nu tratează pe nimeni conform noțiunilor sau dorințelor umane. Dumnezeu face mereu ceea ce-Și dorește să facă, în felul Său și pe baza propriei firi-esențe. Dumnezeu are principii în modul în care tratează fiecare persoană; nimic din ce îi face fiecărei persoane nu se bazează pe noțiuni, închipuiri sau preferințe umane. Acesta este aspectul lucrării lui Dumnezeu care contrazice cel mai mult noțiunile umane. Când Dumnezeu le rânduiește oamenilor un mediu care le contrazice complet noțiunile și închipuirile, aceștia își formează în inimile lor noțiuni, judecăți și condamnări împotriva lui Dumnezeu și pot chiar să-L tăgăduiască. Poate atunci Dumnezeu să le satisfacă nevoile? Categoric nu. El nu-Și va schimba niciodată modul de a lucra și dorințele în funcție de noțiunile umane. Cine trebuie să și le schimbe, atunci? Oamenii. Ei trebuie să renunțe la noțiunile lor, să accepte, să se supună și să experimenteze mediile rânduite de Dumnezeu și să caute adevărul pentru a-și rezolva noțiunile, în loc să compare ce face Dumnezeu cu noțiunile lor pentru a vedea dacă este corect. Când insistă să se agațe de noțiunile lor, oamenii încep să aibă împotrivire față de Dumnezeu – acest lucru se întâmplă în mod natural. Unde se află sursa împotrivirii? În faptul că, de obicei, oamenii au fără îndoială în inimile lor noțiuni și închipuiri, și nu adevărul. Prin urmare, când se confruntă cu faptul că lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile umane, oamenii Îl pot sfida pe Dumnezeu și pot emite judecăți împotriva Lui. Acest lucru dovedește că nu au în mod fundamental o inimă supusă față de Dumnezeu, că firea lor coruptă este departe de a fi curățită și, în esență, trăiesc potrivit firii lor corupte. Încă sunt incredibil de departe de dobândirea mântuirii” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (16)”]. „Indiferent de mediul pe care îl întâlnesc, unii oameni nu caută adevărul. În schimb, evaluează toate mediile orchestrate de Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor lor și a faptului că le sunt sau nu benefice. Considerentele lor se învârt mereu în jurul intereselor personale; le pasă tot timpul de cât de mare este beneficiul pe care îl pot obține, de cât de mult le pot fi satisfăcute interesele în ceea ce privește lucrurile materiale, banii și plăcerea trupească și iau întotdeauna decizii și tratează tot ce rânduiește Dumnezeu pe baza acestor factori. Iar în ultimă instanță, după ce-și frământă creierii, aleg să nu se supună mediului rânduit de Dumnezeu, ci să scape de el și să-l evite. Din cauza împotrivirii, respingerii și eschivării lor, ei se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu, ratează experiența de viață și suferă pierderi, atrăgând durere și chin asupra inimilor lor. Cu cât se opun mai mult unor asemenea medii, cu atât mai multă și mai mare este suferința pe care o îndură. Când apare o astfel de situație, puțina credință pe care o au în Dumnezeu este, în cele din urmă, zdrobită. În acel moment, noțiunile care le domină inimile răbufnesc toate deodată: «M-am consumat pentru dumnezeu atât de mult timp, însă nu m-am așteptat ca dumnezeu să mă trateze în acest fel. Dumnezeu este nedrept, nu îi iubește pe oameni! Dumnezeu a spus că aceia care se vor consuma cu sinceritate pentru el vor fi, cu siguranță, binecuvântați din belșug. Eu m-am consumat sincer pentru dumnezeu, m-am lepădat de familie și de carieră, am îndurat greutăți și am muncit din greu – de ce nu am fost binecuvântat din belșug de dumnezeu? Unde sunt binecuvântările lui? De ce nu pot să le simt sau să le văd? De ce dumnezeu îi tratează nedrept pe oameni? De ce dumnezeu nu se ține de cuvânt? Oamenii spun că dumnezeu este loial, dar eu de ce nu pot să simt asta? Lăsând orice altceva deoparte, exact în acest mediu, nu am simțit deloc că dumnezeu este loial!» Fiindcă au noțiuni, oamenii sunt ușor păcăliți și îndrumați greșit de aceștia. Chiar și atunci când Dumnezeu rânduiește medii pentru schimbarea firii oamenilor și pentru creșterea lor în viață, acestora li se pare greu să accepte și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu. Se gândesc că aceasta nu este binecuvântarea lui Dumnezeu și că Dumnezeu nu Îi place. Cred că s-au consumat sincer pentru Dumnezeu, dar El nu Și-a îndeplinit promisiunile. Astfel, acești oameni care nu urmăresc adevărul sunt atât de ușor dezvăluiți printr-o singură încercare dintr-un mediu neînsemnat” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (16)”]. Dumnezeu expune că oamenii au o anumită noțiune în credința lor în El: Ei cred că atât timp cât se leapădă de lucruri și se consumă pentru Dumnezeu, îndură suferințe și fac sacrificii pentru El, Dumnezeu ar trebui să-i binecuvânteze, să vegheze asupra lor, să-i ocrotească și să le ofere pace sufletească și bucurie. Când Dumnezeu nu îi mulțumește conform noțiunilor lor, ei se ceartă cu El, Îl înțeleg greșit și se plâng de El. Exact asta făcusem eu. Când am început să cred în Dumnezeu, mă gândisem că atât timp cât credeam în Dumnezeu din toată inima și eram dispus să sufăr greutăți și să plătesc un preț pentru a-mi face datoria, Dumnezeu mă va binecuvânta, ameliorându-mi sănătatea. Condus de acest punct de vedere, îmi abandonasem de-a lungul anilor familia și cariera pentru a-mi face datoria și, chiar și când nevralgia de trigemen îmi provocase dureri de cap puternice sau când tensiunea mea ridicată dusese la amețeli, vărsături și slăbiciune generală, nu îmi amânasem niciodată datoria. De multe ori mă consolasem cu gândul că Dumnezeu avea să țină cont că am suferit și m-am consumat, că avea să mă vegheze și să mă ocrotească și că în viitor avea să-mi dea mari binecuvântări. Cu toate acestea, când aflasem că suferisem un infarct cerebral, mă simțisem nedreptățit. Mă gândisem că Dumnezeu nu mă binecuvântase cu o stare bună de sănătate; din contră, El îngăduise ca eu să fac această boală și, în loc să primesc binecuvântări, suferisem o nenorocire. Acest lucru mă umpluse de neînțelegeri și nemulțumiri față de Dumnezeu și chiar m-am certat cu El: „Dacă aș duce-o mai bine cu sănătatea, nu mi-aș putea face datoria și mai bine?” Mi-am dat seama că în toți acești ani în care crezusem în Dumnezeu, încercasem pur și simplu să negociez cu Dumnezeu și să cer lucruri de la El. Când Dumnezeu îmi vindecase boala, fusesem entuziast și sârguincios în îndeplinirea datoriei mele, dar când Dumnezeu nu m-a satisfăcut, motivația mea de a-mi face datoria și de a mă consuma pentru El se diminuase. Nu fusesem nimic altceva decât un nimeni detestabil, preocupat doar să dobândesc avantaje pentru mine însumi, urmărind avid binecuvântările în timp ce evitam greutățile. Fusesem cu adevărat extrem de egoist! Eforturile mele fuseseră în mod clar pentru mine și pentru a obține binecuvântări, dar susținusem pompos că erau de dragul de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a-mi face datoria. Câtă nerușinare!

Mai târziu, am citit un pasaj în care Dumnezeu expune și disecă starea oamenilor care cred în El doar cu scopul de a obține binecuvântări. Dumnezeu spune: „Care este cea mai mare problemă în relația lor cu Dumnezeu? Este aceea că nu s-au privit deloc, niciodată ca pe niște ființe create și nu L-au privit niciodată, câtuși de puțin, pe Dumnezeu ca pe Creatorul la care să se închine. De la începutul credinței lor în Dumnezeu, ei L-au tratat ca pe un sac de bani, o comoară găsită; L-au privit ca pe un Bodhisattva care să-i izbăvească de suferință și dezastru și s-au privit pe ei înșiși ca pe niște adepți ai acestui Bodhisattva, ai acestui idol. Au considerat că a crede în Dumnezeu seamănă cu credința în Buddha, unde ar putea obține ceea ce vor doar hrănindu-se cu mâncare vegetariană, recitând scripturi, arzând tămâie și îngenunchind frecvent. Astfel, toate poveștile apărute după ce au crezut în Dumnezeu s-au întâmplat în sfera noțiunilor și închipuirilor lor. Nu au afișat niciuna dintre manifestările unei ființe create care acceptă adevărul de la Creator, nici nu au arătat nicio supunere pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Creator; au existat doar pretenții continue, calcule continue și cerințe neîncetate. Toate acestea au dus, în cele din urmă, la ruperea relației lor cu Dumnezeu. Acest fel de relație este tranzacțională și nu poate fi niciodată de neclintit; este doar o chestiune de timp până când acești oameni vor fi dezvăluiți” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (16)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund rușinat. Ceea ce descria Dumnezeu era exact punctul meu de vedere și ceea ce urmăream eu. Cei care îi venerează pe Buddha sau pe Guanyin îi tratează ca surse de bogăție și protecție. Pentru a obține promovări, a se îmbogăți și a-și menține familia sănătoasă, ei se închină, ard tămâie, devin vegetarieni și recită scripturi budiste în schimbul lucrurilor pe care și le doresc. Căutarea lor este în întregime pentru câștig personal. Tot astfel, după ce începusem să cred în Dumnezeu, și eu mă gândisem în mod greșit că, atât timp cât oamenii se consumă și fac sacrificii crezând în Dumnezeu, vor fi răsplătiți, în sensul că Dumnezeu va veghea asupra lor, îi va ocroti și le va dărui har nesfârșit. Îl tratasem pe Dumnezeu ca pe un talisman, un furnizor de har și pace sufletească. Când fusesem diagnosticat cu infarct cerebral, mă văitasem că Dumnezeu nu veghease asupra mea și nu mă ocrotise. Mă certasem și pretinsesem lucruri, fără să arăt nici cea mai mică supunere față de Dumnezeu, nereușind astfel să-L tratez ca pe Dumnezeu. Ce diferență exista între punctul meu de vedere asupra credinței și cel al adoratorilor lui Buddha sau Guanyin? În zilele de pe urmă, lucrarea principală a lui Dumnezeu implică exprimarea adevărului pentru a-i judeca și mustra pe oameni, cu scopul de a-i purifica și a-i mântui. Eu nu urmărisem adevărul, ci mai degrabă Îl tratasem pe Dumnezeu ca pe Buddha sau Guanyin, convins că El le-ar oferi oamenilor beneficii pe baza contribuțiilor și a eforturilor lor aparente. Acest lucru reflecta în mod clar punctul de vedere al neîncrezătorilor și, chiar mai mult, era o formă de blasfemie împotriva lui Dumnezeu! Mi-am amintit, de asemenea, de relatarea din Biblie despre cei 5.000 de oameni care L-au urmat pe Domnul Isus pe munte. Ei nu căutau să audă învățăturile Lui, ci urmăreau binecuvântări și har. Îl priveau pe Domnul doar ca pe un binefăcător, fiind oameni care caută să mănânce pe săturate, iar Domnul Isus nu a recunoscut credința unor asemenea oameni. Credința mea în Dumnezeu fusese și ea cu scopul de a căuta câștiguri și beneficii de la El. Aceasta nu era credință adevărată, ci mai degrabă punctul de vedere al unui neîncrezător care caută să mănânce pe săturate și, în cele din urmă, și eu aș fi fost cu siguranță respins și eliminat de Dumnezeu. Am simțit frică în inima mea și am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „O, Dumnezeule, în anii aceștia mulți de când cred în Tine, Te-am tratat ca pe cineva de la care să cer har, crezând în Tine cu același punct de vedere ca și cei care se închină la Buddha și Guanyin, cerându-Ți tot astfel har și binecuvântări. Acest punct de vedere este greșit, și sunt dispus să mă pocăiesc și să schimb direcția.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu spune: «Pe aceia dintre voi care se consumă pentru Mine cu sinceritate îi voi binecuvânta, cu siguranță, din belșug» – nu sunt aceste cuvinte adevărul? Aceste cuvinte sunt sută la sută adevărul. Ele nu conțin nicio urmă de impetuozitate sau înșelătorie. Nu sunt minciuni sau idei pompoase, cu atât mai puțin vreun fel de teorie spirituală – ele sunt adevărul. Care este esența acestor cuvinte de adevăr? Esența lor este că trebuie să fii sincer când te consumi pentru Dumnezeu. Ce înseamnă «sincer»? Dispus și fără impurități; să nu fii motivat de bani sau faimă și, categoric, să nu fii mânat de propriile intenții, dorințe și obiective. Te consumi nu pentru că ești forțat sau pentru că ești îndemnat, convins sau tras de mânecă, ci mai degrabă pentru că vine din interiorul tău, de bunăvoie; acest lucru izvorăște din conștiință și rațiune. Asta înseamnă să fii sincer. În ceea ce privește disponibilitatea de a te consuma pentru Dumnezeu, asta înseamnă să fii sincer. Atunci, cum se manifestă practic sinceritatea când te consumi pentru Dumnezeu? Nu te implici în falsități sau înșelătorie, nu apelezi la șiretlicuri pentru a te feri de lucrare și nu faci lucrurile superficial; te dedici din toată inima și cu toată mintea, făcând tot ce poți și așa mai departe – sunt prea multe detalii de menționat aici! Pe scurt, a fi sincer include adevărurile-principii. Există un standard și un principiu în spatele cerințelor lui Dumnezeu pentru om” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (16)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles adevărata semnificație a cuvintelor: „Pe cei care se sacrifică pentru Mine cu sinceritate îi voi binecuvânta, cu siguranță, din belșug.” Această afirmație îi vizează pe cei care sunt devotați căutării adevărului și îndeplinirii îndatoririlor lor pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei nu caută câștigul personal, nu Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și nu se plâng de El când se confruntă cu calamități. Ei se pot lepăda de bunăvoie de lucruri și se pot consuma pentru Dumnezeu, iar astfel de oameni sunt plăcuți lui Dumnezeu și vor primi cu siguranță binecuvântările Lui în viitor. Să ne gândim la Iov, de exemplu: el a urmat întotdeauna calea lui Dumnezeu, s-a rugat frecvent lui Dumnezeu și a adus jertfe. Chiar și când și-a pierdut averea și copiii și a fost afectat de răni dureroase, Iov nu L-a învinuit pe Dumnezeu. Dimpotrivă, a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Iov L-a venerat cu adevărat pe Dumnezeu. El nu L-a tratat pe Dumnezeu ca pe un obiect al pretențiilor și mai ales nu și-a considerat actele obișnuite de închinare și sacrificiile ca pe un capital pentru a obține har și binecuvântări. Chiar și când a pierdut totul, tot nu s-a plâns de Dumnezeu. Credința și supunerea sa autentice au dus în cele din urmă la binecuvântările lui Dumnezeu. Când m-am uitat la mine însumi, mi-am dat seama că nu am înțeles corect cuvintele lui Dumnezeu. Am crezut în mod eronat că, atât timp cât puteam să mă lepăd de lucruri, să mă consum, să îndur suferința și să plătesc prețul pentru credința mea, aveam să primesc în cele din urmă binecuvântări, pace și sănătate. Demersul meu a fost exact opus celui al lui Iov. Mi-am folosit sacrificiile și consumarea ca un mijloc de a cere har și binecuvântări de la Dumnezeu, crezând în El doar de dragul dorințelor mele egoiste și al câștigului meu personal. Când m-am confruntat cu boala, chiar m-am plâns de Dumnezeu. Mi s-a făcut cu adevărat rușine, deoarece nu mă asemănam deloc cu Iov. Acum am înțeles că, în calitate de ființă creată, trebuie să cred în Dumnezeu și să mă închin Lui. A-mi face datoria este responsabilitatea mea, este absolut firesc și justificat și nu are nimic de-a face cu a primi binecuvântări sau a suferi nenorociri. Chiar și când mă confrunt cu dificultăți și boli, tot ar trebui să mă supun lui Dumnezeu și să rămân ferm în mărturia mea.

În martie 2024, am suferit din nou un infarct cerebral. Mâna stângă îmi era amorțită și aveam amețeli în permanență. Îmi făceam griji că dacă voi cădea din nou și va fi grav, nu-mi voi mai putea face datoria – cum aș putea atunci să urmăresc mântuirea? Privindu-i pe frații din jurul meu, care erau toți mai sănătoși decât mine, am simțit că îi invidiez, gândindu-mă: „De ce nu pot avea și eu un corp sănătos ca toți ceilalți?” Când am avut aceste gânduri, mi-am dat seama că iar mă plângeam și am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Binecuvântări, har, recompense, cununi – de Dumnezeu depinde cum și cui îi sunt date toate aceste lucruri. De ce depinde de Dumnezeu? Aceste lucruri Îi aparțin lui Dumnezeu; ele nu sunt bunuri deținute în comun de oameni și Dumnezeu, care pot fi distribuite în mod egal între ei. Ele Îi aparțin lui Dumnezeu, iar El le oferă celor cărora le promite că le va oferi. Dacă Dumnezeu nu promite că ți le va oferi ție, tu tot ar trebui să I te supui. Dacă încetezi să crezi în Dumnezeu din acest motiv, ce probleme va rezolva asta? Vei înceta să fii o ființă creată? Poți să scapi de suveranitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu tot deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, iar acesta este un fapt imuabil. Identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu nu pot fi niciodată echivalate cu identitatea, statutul și esența omului, iar aceste lucruri nici nu vor suferi vreo schimbare – Dumnezeu va fi de-a pururi Dumnezeu, iar omul va fi de-a pururi om. Dacă o persoană este capabilă să înțeleagă acest lucru, ce ar trebui să facă? Ar trebui să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu – acesta este cel mai rațional mod de a gestiona lucrurile și, în afară de asta, nu există nicio altă cale care poate fi aleasă” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit la timp. Ar trebui să-mi văd clar propria identitate și propriul statut. Eu sunt doar o ființă creată, în timp ce Dumnezeu este Creatorul. Cu toate acestea, eu tot am vrut să dictez ce ar trebui să facă și cum ar trebui să mă trateze Dumnezeu – era un lucru irațional. Îmi fusese teamă că dacă infarctul cerebral s-ar repeta și nu mi-aș putea face datoria, mi-aș pierde șansa la mântuire, așa că am cerut ca Dumnezeu să-mi dea sănătate ca și celorlalți frați. Și aceasta a fost o nesupunere! Ar trebui să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, făcând tot ce-mi stă în putință pentru a-mi îndeplini datoria – aceasta ar trebui să fie rațiunea mea. Așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „O, Dumnezeule, oricât de grave ar putea fi recidivele infarctului meu cerebral, Te rog, nu mă lăsa să mă plâng, ca să-mi pot face ferm datoria.” Câteva zile mai târziu, am mers la spital pentru un control. Medicul a spus că starea mea era ținută destul de bine sub control și că trebuia doar să iau medicamentele în mod normal. M-am bucurat foarte mult să aud acest lucru. Când mă gândeam că au trecut mai mult de șapte luni de la ultimul meu tratament și încă eram în stare să-mi fac îndatoririle în mod normal – toate acestea se datorau harului lui Dumnezeu, iar eu eram cu adevărat recunoscător pentru mila Lui.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să apreciezi amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, inconveniențele și dificultățile pe care ți le provoacă și feluritele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să apreciezi boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să pricepi intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele socoteli, judecăți și planuri pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste stări trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Am citit de mai multe ori acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am simțit că această boală conținea intenția sinceră a lui Dumnezeu. Dumnezeu a intenționat să mă salveze și să mă ajute să mă înțeleg, determinând o transformare a firii mele. Când am început să cred în Dumnezeu, intenția mea a fost să obțin binecuvântări. De-a lungul anilor, nu am avut o înțelegere reală a intenției mele de a obține binecuvântări. Deoarece Dumnezeu este sfânt, firea mea coruptă m-ar fi împiedicat să fiu mântuit dacă nu ar fi fost înlăturată până la sfârșitul lucrării lui Dumnezeu. Această boală a dezvăluit dorința mea de binecuvântări, pretențiile și noțiunile mele față de Dumnezeu, îndemnându-mă să caut adevărul, să mă pocăiesc și să mă schimb. Aceasta a fost mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Eu însă nu am înțeles intenția lui Dumnezeu și am nutrit neînțelegeri și nemulțumiri împotriva Lui. Este ca și atunci când un copil merge pe calea comiterii de infracțiuni. Când părinții folosesc măsuri severe pentru a ajuta copilul să-și corecteze comportamentul, intențiile lor sunt pentru binele copilului. Dar dacă acesta nu înțelege inimile părinților și simte că lor nu le pasă de el, copilul are o atitudine irezonabilă și descurajantă pentru părinți. Nu sunt eu exact acel copil care este ignorant și incapabil să discearnă ce e corect de ce e greșit? În ciuda neînțelegerilor și a nemulțumirilor mele, Dumnezeu m-a călăuzit în liniște prin cuvintele Lui, ajutându-mă ajutându-mă să mă trezesc din starea mea negativă și răzvrătită. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rușinat și mai vinovat. De acum înainte, indiferent dacă boala mea se ameliorează sau se agravează, chiar dacă îmi pune viața în pericol, nu vreau să Îl mai înțeleg greșit pe Dumnezeu sau să mă plâng de El. Sunt dispus să mă supun rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu.

După ce am trecut prin această boală, am dobândit o anumită înțelegere a intenției mele de a căuta binecuvântări și am apreciat cu adevărat eforturile sincere ale lui Dumnezeu de a-i mântui pe oameni. Sunt recunoscător pentru călăuzirea lui Dumnezeu, din care am avut atâta de câștigat!