de Yang Jun, China

La începutul anului 2023, am simțit un bâzâit în cap și, gândindu-mă la tensiunea mea arterială, care, de obicei, era mare, am măsurat-o. Spre surprinderea mea, tensiunea mea era de 110 mmHg pentru diastolică și 160 mmHg pentru sistolică. Am fost șocat, gândindu-mă: „De ce este atât de mare? În ritmul acesta, mai devreme sau mai târziu, mai mult ca sigur că se va întâmpla ceva!” Mi-am amintit că tatăl meu suferise un accident vascular cerebral din cauza hipertensiunii și, în ciuda eforturilor de a-l salva, care au durat mai bine de o oră, a decedat. Mătușa mea a suferit și ea un accident vascular cerebral din cauza tensiunii arteriale ridicate și a decedat la doar două zile după aceea. Mai târziu, fratele meu mai mare, sora mea mai mare și eu am dezvoltat, de asemenea, hipertensiune. Doctorul a spus că probabil aveam un istoric familial al acestei afecțiuni și ne-a sfătuit ca pe viitor să fim mai precauți. M-am speriat puțin, făcându-mi griji că aș putea muri brusc ca tatăl și mătușa mea. Obișnuiam să consider că, dat fiind că credeam în Dumnezeu, El mă va proteja, iar ceva atât de minor precum hipertensiunea arterială nu era mare lucru și, fără îndoială, nu urma să fie problemă majoră. Dar acum, văzând că aveam tensiunea atât de mare, am început oarecum să mă plâng, gândindu-mă: „Îmi fac îndatoririle în biserică de ani de zile, de ce nu m-a vindecat Dumnezeu de această boală? Ce se va întâmpla dacă într-o zi tensiunea mea crește și mă prăbușesc? Chiar dacă nu voi muri, aș putea deveni invalid și atunci cum voi mai putea să fiu mântuit? Trebuie să găsesc o cale să o controlez, altfel, dacă această boală se înrăutățește, aș putea să îmi pierd viața.” De atunci încolo, am acordat o atenție deosebită sănătății mele. Oriunde mergeam să îmi îndeplinesc îndatoririle, nu uitam niciodată să întreb despre metode de tratare a hipertensiunii și, ori de câte ori aveam timp liber, căutam online. Am neglijat studiul principiilor necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor mele de udare și nu am rezolvat problemele care trebuiau monitorizate și rezolvate prompt. Toate gândurile mele erau concentrate pe tratarea acestei boli. Știam că acest mod de a-mi aborda îndatoririle era nepotrivit dar, gândindu-mă că trebuia să investesc timp și efort pentru a uda nou-veniții, mă îngrijoram că tensiunea mi-ar putea crește și mai mult și consideram că era urgent să găsesc o cale de a trata boala. Cu acest mod de a gândi, ușoara vinovăție pe care o simțeam dispărea.

Odată, am obținut un remediu popular pentru tratarea hipertensiunii și am auzit că mulți oameni beneficiaseră de pe urma acestuia, așa că l-am încercat fericit. După o perioadă, spre surprinderea mea, nu doar că tensiunea nu mi-a scăzut, ci din contră, a crescut, ajungând la 180 mmHg pentru tensiunea sistolică. Acest lucru m-a uimit și m-am întrebat: „Cum a putut să-mi crească tensiunea?” Eram foarte speriat și-mi făceam griji că aș putea muri brusc la fel ca tatăl meu și mătușa mea. Mă gândeam și la cei care suferiseră accidente vasculare cerebrale din cauza hipertensiunii, unii dintre ei rămânând în scaune cu rotile, cu paralizie facială, incapabili să aibă grijă de ei înșiși, iar alții, chiar paralizați pe o parte a corpului. Mă temeam că într-o zi aș putea ajunge ca ei. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai speriat și eram cuprins de anxietate și îngrijorare, iar mintea nu îmi mai stătea la îndatoririle mele. Mă gândeam: „Poate ar trebui să mă întorc acasă să mă odihnesc și să îmi vindec afecțiunea înainte de a îmi îndeplini din nou îndatoririle.” Însă, fiindcă eram urmărit de poliția PCC, nu puteam să mă întorc acasă, așa că a trebuit să continui să îmi fac îndatoririle în timp ce mă tratam. După aceea, am acordat și mai multă atenție sănătății mele și, ori de câte ori mă simțeam amețit sau aveam dureri de cap, nu mă puteam abține să nu mă întreb dacă nu cumva tensiunea îmi crescuse din nou și dacă nu cumva mă voi prăbuși din picioare și nu mă voi mai putea ridica niciodată. Eram cu nervii încordați în fiecare zi și asta îmi afecta îndeplinirea datoriei. Mai târziu, am auzit că persoanele cu hipertensiune nu ar trebui să stea seara până târziu, așa că am început să mă culc devreme și am încetat să mă grăbesc să rezolv lucrurile urgente. Însă, când venea ziua următoare și vedeam cât de mult aveam de muncă, simțeam că eram sub o mare presiune și intram în panică. În acea perioadă, eram complet absorbit de boală, eficiența mea în îndeplinirea îndatoririlor era foarte scăzută și întârzia lucrarea de udare. Mă simțeam vinovat dar, când mă gândeam la boala mea, acel sentiment de vinovăție dispărea. În fiecare zi, mă concentram pe ce puteam să mănânc și ce nu și pe cum să am grijă de boala mea. Nu aveam deloc dispoziția mentală necesară pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Am început chiar să mă plâng în sinea mea și mă gândeam: „Am suferit și m-am consumat în îndatoririle mele în biserică, de ce nu m-a păzit Dumnezeu? Starea mea nu doar că nu s-a îmbunătățit, ci a continuat în fapt să se agraveze. Cum să pot să îmi fac bine îndatoririle acum?” Inima mea se îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu și nu mai voiam să mă rog. Mă simțeam cu adevărat demoralizat și abătut și eram îngrozit că aș fi putut muri în orice zi. În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească să-I înțeleg intenția.

Mai târziu, am dat peste aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Mai există și unii care știu că sunt bolnavi, adică știu că au o anumită boală reală, de exemplu, boli de stomac, de șale sau de picioare, artrită, reumatism, precum și boli de piele, ginecologice, de ficat, hipertensiune, boli cardiace și așa mai departe. Se gândesc: «Dacă voi continua să-mi îndeplinesc datoria, oare va plăti casa lui Dumnezeu tratamentul pentru boala mea? Dacă aceasta se agravează și-mi afectează îndeplinirea datoriei, oare Dumnezeu mă va vindeca? Alți oameni s-au însănătoșit după ce au crezut în Dumnezeu, așadar, voi fi și eu vindecat? Oare Dumnezeu mă va vindeca, la fel cum le arată bunătate altora? Dacă-mi îndeplinesc datoria cu loialitate, El ar trebui să mă vindece, dar dacă îmi doresc doar ca El să mă tămăduiască și nu mă vindecă, atunci eu ce voi face?» Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, în inimile lor apare un sentiment profund de anxietate. Deși nu se opresc niciodată din a-și îndeplini datoria și fac mereu ceea ce trebuie să facă, se gândesc constant la boala lor, la sănătatea lor, la viitorul lor și la viața și moartea lor. În cele din urmă, ajung la concluzia, care este doar o dorință deșartă, că: «Dumnezeu mă va vindeca, mă va proteja. Nu mă va abandona și nu va sta cu mâinile în sân, fără să facă nimic, dacă va vedea că mă îmbolnăvesc.» Astfel de gânduri nu au nicio bază și chiar pot fi numite un fel de noțiuni. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să-și înlăture dificultățile practice cu astfel de noțiuni și închipuiri și, în adâncul inimii lor, se simt vag tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu sănătatea și boala lor; nu au idee cine își va asuma răspunderea pentru aceste lucruri sau dacă o va face cineva” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „De asemenea, există unii care, deși nu se simt rău cu adevărat și nu au fost diagnosticați cu nimic, știu că au o boală latentă. Ce boală latentă? De exemplu, poate fi o boală ereditară ca bolile de inimă, diabetul sau hipertensiunea. Sau poate fi Alzheimer, Parkinson sau un fel de cancer – toate acestea sunt boli latente. […] Deși se străduiesc să nu facă nimic în legătură cu boala lor latentă, tot caută ocazional și subconștient tot felul de remedii din popor, ca să împiedice această boală latentă să se abată brusc asupra lor într-o anumită zi, la o anumită oră sau fără ca ei să fie conștienți de acest lucru. Unii s-ar putea să pregătească din când în când niște ierburi medicinale chinezești pe care să le ia, alții merg și întreabă ocazional despre prepararea unor remedii populare pe care să le poată lua la nevoie, în vreme ce unii caută pe internet, din când în când, sfaturi despre exerciții fizice, ca să poată să facă gimnastică și să experimenteze. Deși s-ar putea să fie doar o boală latentă, este totuși în prim-plan în mintea lor; deși s-ar putea ca acești oameni să nu se simtă rău și să nu aibă niciun simptom, ei tot sunt plini de îngrijorare și anxietate în legătură cu acest lucru, iar în adâncul inimii, se simt tulburați și demoralizați din cauza asta, sperând mereu să amelioreze sau să risipească aceste emoții negative dinlăuntrul lor, prin rugăciune sau prin îndeplinirea îndatoririlor pe care le au. […] Deși nașterea, bătrânețea, boala și moartea sunt constante printre oameni și inevitabile în viață, există cei cu o anumită constituție fizică sau cu o boală deosebită care, fie că-și îndeplinesc sau nu îndatoririle, se prăbușesc în tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza dificultăților și bolilor trupului; își fac griji în legătură cu boala lor, cu numeroasele greutăți pe care le poate provoca boala, dacă aceasta se va agrava, care vor fi consecințele dacă se agravează și dacă vor muri din cauza ei. În situații speciale și în anumite contexte, această serie de întrebări îi face să se împotmolească în tulburare, anxietate și îngrijorare și incapabili să scape; unii chiar trăiesc într-o stare de tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza bolii grave pe care știu deja că o au sau a unei boli latente pe care știu că nu o pot evita și sunt influențați, afectați și controlați de aceste emoții negative” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expuneau exact starea mea. De când aflasem că am hipertensiune și un istoric familial al acesteia, fusesem îngrijorat că într-o zi aș putea muri brusc, la fel ca tatăl meu și mătușa mea. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, I-am încredințat boala mea, sperând că El mă va vindeca însă, după câțiva ani de îndeplinire a îndatoririlor, tensiunea mea nu doar că nu scăzuse, ci continuase să crească. Așa că îmi făceam griji că aș putea muri brusc într-o zi și, în special când vedeam unele persoane care nu se puteau îngriji din cauza complicațiilor cauzate de hipertensiune, deveneam și mai îngrijorat că, într-o zi, aș putea să ajung ca ei. Trăind în neliniște și anxietate, căutam în permanență remedii și nu aveam deloc dispoziția necesară ca să îmi fac îndatoririle. Îmi dedicam toată energia pentru a-mi trata boala și nu aveam inimă să învăț principiile necesare în îndeplinirea îndatoririlor mele. Nu mă grăbeam să am părtășie și să rezolv problemele nou-veniților, ceea ce afecta lucrarea de udare. În acest moment, mi-am dat în sfârșit seama că a trăi în neliniște și anxietate nu ducea decât la amplificarea panicii și a gândurilor sumbre și că, trăind constant cu frica morții, inima mea se îndepărta tot mai mult de Dumnezeu. Nu mai voiam să trăiesc în felul acesta, răzvrătit, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească să scap de emoțiile negative, de neliniște și anxietate.

După aceea, am dat peste aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Durata de viață a fiecăruia a fost predeterminată de Dumnezeu. O boală poate fi terminală din punct de vedere medical, dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă viața ta trebuie să continue și nu ți-a sunat ceasul încă, atunci nu ai putea muri chiar dacă ai vrea. Dacă ai o însărcinare de la Dumnezeu și misiunea ta nu a fost îndeplinită, atunci nu vei muri, nici măcar dacă iei o boală care se presupune că este mortală – Dumnezeu nu te va lua încă. Chiar dacă nu te rogi și nu cauți adevărul și nu te ocupi de tratarea bolii tale sau chiar dacă tratamentul tău este amânat, nu vei muri. […] Desigur, oamenii trebuie să aibă un oarecare bun simț în legătură cu menținerea sănătății de-a lungul vieții lor, indiferent dacă se îmbolnăvesc sau nu. Acesta este instinctul pe care Dumnezeu i l-a dat omului. Acestea sunt rațiunea și bunul simț pe care omul ar trebui să le aibă în cadrul liberului arbitru primit de la Dumnezeu. Odată ce te îmbolnăvești, ar trebui să înțelegi ce înseamnă un oarecare bun simț în privința îngrijirii sănătății și a tratamentelor pentru a gestiona această boală – asta ar trebui să faci. Însă tratarea bolii tale în acest fel nu are menirea să schimbe durata de viață pe care ți-a hotărât-o Dumnezeu și nici nu este garantat că poți trăi pe toată durata de viață pe care ți-a hotărât-o El. Ce înseamnă asta? Se poate explica așa: din punct de vedere pasiv, dacă nu îți iei boala în serios, dacă îți faci datoria așa cum ar trebui și te odihnești puțin mai mult decât alții, dacă nu ai întârziat cu datoria ta, boala nu se va înrăutăți și nu te va ucide. Totul depinde de ce face Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă, în viziunea lui Dumnezeu, durata ta de viață predestinată încă nu și-a urmat cursul, atunci, chiar dacă te îmbolnăvești, El nu-ți va permite să mori. Dacă boala ta nu este fatală, dar ți-a sunat ceasul, atunci Dumnezeu te va lua oricând vrea El. Nu e acest lucru complet la cheremul gândului lui Dumnezeu? Este la mila predeterminării Sale!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că durata vieții unei persoane este predeterminată de Dumnezeu și nu depinde de faptul că sunt bolnavi sau nu, ori de cât de gravă este boala lor. La fel ca mama mea, care, de când mă știu, a fost mereu bolnavă; intra și ieșea din spital și lua medicamente de ani de zile. Toată familia spunea că fără doar și poate mama nu va trăi mai mult decât tata, pentru că tata era sănătos și zeci de ani nu îl văzusem să ia medicamente. Însă, spre uimirea noastră, tatăl meu a avut brusc o hemoragie cerebrală și a murit, în timp ce mama, care a mers constant cu probleme la doctor, este încă în viață. Din aceste exemple, am înțeles că momentul în care moare o persoană nu depinde de ea. Chiar dacă o persoană nu este bolnavă, va muri dacă durata vieții sale se încheie, iar dacă durata vieții sale nu s-a încheiat încă, nu va muri, chiar dacă suferă de o boală fatală. Totul este la mila predeterminării divine. Însă eu am vrut mereu să-mi țin viața și moartea în propriile mâini și să-mi controlez destinul. Nu înțelegeam atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu. Eram atât de ignorant și arogant! Dându-mi seama de acest lucru, am avut un sentiment profund de ură de sine și am devenit dispus să încredințez boala mea lui Dumnezeu. În acel moment, m-am simțit eliberat și nu am mai fost atât de anxios sau îngrijorat.

Mai târziu, frații și surorile mi-au trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și, după ce l-am citit, am înțeles, în sfârșit, că apariția bolii vine din intenția minuțioasă a lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să apreciezi amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, inconveniențele și dificultățile pe care ți le provoacă și feluritele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să apreciezi boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să pricepi intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele socoteli, judecăți și planuri pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste stări trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a pregătit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că atunci când ești bolnav nu înseamnă că trebuie să cauți motive exterioare obiective, nici să trăiești cu frică și să lupți sau să încerci să scapi de boală. Niciuna dintre aceste reacții nu este intenția lui Dumnezeu. Intenția lui Dumnezeu este ca oamenii să tragă învățăminte din boli, să înțeleagă intenția Lui, să-și recunoască corupția, să reflecteze asupra ei și să aibă parte de anumite schimbări în viața-fire a lor. M-am gândit la cum eu nu înțelesesem și nu căutasem intenția lui Dumnezeu în timpul bolii mele, trăind în schimb în neliniște și anxietate și chiar plângându-mă împotriva lui Dumnezeu pentru că nu mă protejase și nu-mi vindecase boala. Asta era complet împotriva intenției lui Dumnezeu. Cum aș putea să mă înțeleg și să trag învățăminte în acest fel? Gândindu-mă la asta, am început să reflectez: „De ce m-am plâns împotriva lui Dumnezeu când afecțiunea mea nu s-a ameliorat?” În timpul reflecției mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o anumită înțelegere despre sine. Dumnezeu spune: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Îmi revărs mânia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plin de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, Eu nu le acord atenție și simt dezgust față de ei; aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund rușinat. Ceea ce expunea Dumnezeu era exact starea mea. Privind în urmă, inițial, am crezut în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări și har, gândindu-mă că atât timp cât cred în El și îmi îndeplinesc îndatoririle, Dumnezeu va veghea asupra mea și mă va proteja, asigurându-mi o viață în pace și confort, fără boli sau nenorociri. Așa că, atunci când afecțiunea mea s-a înrăutățit, m-am comportat nefiresc, plângându-mă împotriva lui Dumnezeu și certându-mă cu El, fiind superficial și iresponsabil în îndeplinirea îndatoririlor mele și chiar luând în considerare să renunț la ele. Am înțeles că prin credința mea în Dumnezeu căutam binecuvântări și încercam ca, în schimbul îndeplinirii îndatoririlor, a sacrificiilor și consumărilor mele, să obțin protecția și binecuvântările lui Dumnezeu, sperând ca boala mea să fie vindecată. Aceasta era înșelăciune și o încercare flagrantă de a mă târgui cu Dumnezeu. Urmam calea lui Pavel. Pavel a lucrat și s-a consumat ani de zile, nu pentru a-și îndeplini bine datoria ca ființă creată pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci pentru a câștiga recompense și o cunună. În final, și-a exprimat adevăratele sentimente spunând: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Pavel a lucrat pentru Domnul pentru a cere o cunună a neprihănirii și pentru a căuta binecuvântări. În credința mea și în îndeplinirea îndatoririlor mele, eu căutam, de asemenea, binecuvântări și pace și, când nu am obținut aceste lucruri, m-am certat cu Dumnezeu și m-am împotrivit Lui. Nu aveam o inimă cu frică de Dumnezeu. Am văzut cât de lipsit de conștiință, irezonabil și detestabil fusesem! În acel moment am fost cuprins de remușcări și de sentimentul de vinovăție. Nu mai voiam să încerc să-L înșel sau să mă târguiesc cu Dumnezeu. Voiam doar să îmi îndeplinesc bine îndatoririle și să-I mângâi inima lui Dumnezeu. Mai târziu, când îmi îndeplineam îndatoririle, mă rugam adesea lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă călăuzească, pentru ca, prin boală, să învăț să reflectez și să mă înțeleg. Fără să-mi dau seama, starea mea s-a îmbunătățit mult și am devenit motivat în îndeplinirea îndatoririlor mele.

Mai târziu, când am mers la spital pentru un control, am aflat că tensiunea mea arterială era încă destul de mare și nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez din nou, gândindu-mă: „Dacă tensiunea mea rămâne așa de mare, nu voi muri oare brusc într-o zi?” Mi-am dat seama că trăiam din nou în îngrijorare și anxietate, așa că m-am întors la cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Toți trebuie să înfrunte moartea în viața aceasta, adică moartea este lucrul pe care toți trebuie să-l înfrunte la sfârșitul călătoriei lor. Totuși, există multe atribute diferite ale morții. Unul dintre acestea este că, la momentul predestinat de Dumnezeu, tu ți-ai îndeplinit misiunea și Dumnezeu trage o linie sub viața ta trupească, iar aceasta ajunge la sfârșit, deși asta nu înseamnă că viața ta s-a încheiat. Când o persoană este lipsită de trup, viața ei s-a încheiat – așa stau lucrurile? (Nu.) Forma în care viața ta există după moarte depinde de felul în care ai tratat, în timpul vieții, lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu – acest lucru este foarte important. Forma în care exiști după moarte sau dacă vei exista sau nu va depinde de atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu și adevăr în timpul vieții. Dacă, în timpul vieții, atunci când înfrunți moartea și tot felul de boli, atitudinea ta față de adevăr este una de răzvrătire, împotrivire și aversiune față de adevăr, atunci, când vine vremea ca viața ta trupească să se sfârșească, în ce fel vei exista după moarte? Cu siguranță vei exista într-un alt fel, iar viața ta sigur nu va continua. Dimpotrivă, dacă, în timpul vieții, atunci când ești conștient în trupul tău, atitudinea ta față de adevăr și de Dumnezeu este una de supunere și loialitate și ai credință adevărată, atunci, chiar dacă viața ta trupească ajunge la final, viața ta va continua să existe într-o altă formă, într-o altă lume. Aceasta este una dintre explicațiile morții” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că viața și moartea unei persoane sunt predeterminate de Dumnezeu, că toată lumea trebuie să moară, dar natura morții și finalul de după moarte diferă de la o persoană la alta. Acest final depinde de atitudinile față de adevăr și față de îndatoririle sale pe care le are o persoană în timpul vieții. M-am gândit la Petru. Domnul Isus i-a încredințat oile Sale să aibă grijă de ele și să le îndestuleze, iar Petru a luat însărcinarea Domnului Isus ca fiind misiunea sa pe viață. Indiferent de persecuții, de necazuri sau de rafinările prin boală, el nu a renunțat niciodată la îndatoririle sale. Petru a udat credincioșii și le-a întărit credința, până în momentul în care viața lui s-a sfârșit când a fost răstignit cu capul în jos. Petru a întâmpinat moartea fără frică și, cu prețul întregii sale vieți, a dus la bun sfârșit misiunea dată de Dumnezeu, primind aprobarea Lui. M-am gândit și la Pavel, care, după ce a fost lovit de marea lumină a lui Dumnezeu, a suferit mult pentru a predica Evanghelia Domnului. Dar el a privit suferința sa ca pe o condiție pentru a obține binecuvântări și ca pe o monedă de schimb pentru a cere o cunună de la Dumnezeu. Eforturile sale au fost o încercare de a se târgui cu Dumnezeu, cu intenția de a câștiga binecuvântări pentru el însuși și nu de a îndeplini misiunea unei ființe create; el se răzvrătea și se împotrivea lui Dumnezeu. Nu doar că nu a primit aprobarea lui Dumnezeu, dar, în loc de asta, a fost condamnat. Din exemplele lui Petru și Pavel, am înțeles că, să trăiești o viață dedicată în întregime îndeplinirii îndatoririlor, fără cerințe sau pretenții personale, este lucrul cel mai valoros și mai plin de sens. Asta este ceea ce trebuie să facă o ființă creată și asta este ceea ce întrunește aprobarea lui Dumnezeu. Reflectând asupra acestui lucru, am înțeles că atitudinea mea față de îndatoririle mele era exact ca a lui Pavel. Priveam sacrificiile și consumările ca pe un mod de a obține binecuvântări, sperând că Dumnezeu mă va vindeca și mă plângeam de El când nu obțineam ceea ce voiam. Dacă aș continua să trăiesc doar pentru a-mi satisface trupul, chiar și dacă aș fi sănătos și ferit de boală ori de nenorociri, dacă firea mea coruptă ar rămâne neschimbată și aș continua să mă împotrivesc lui Dumnezeu, nu cumva aș trăi doar ca un leș umblător? Ce sens ar avea asta? Trebuia să urmez exemplul lui Petru. Deși nu am calibrul sau umanitatea lui Petru, trebuia să fac tot ce pot pentru a-mi face bine îndatoririle, îndeplinind rolul unei ființe create pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, astfel încât, chiar dacă aș muri într-o zi, să nu am regrete, și cel puțin sufletul meu să fie liniștit și în pace. De atunci încolo, când mi-am îndeplinit îndatoririle, am fost mult mai liniștit și nu m-am mai simțit constrâns de boala mea. Uneori, când amețeam în timp ce îmi îndeplineam îndatoririle, luam o pauză adecvată, luam medicamentele recomandate și, dacă nu mă simțeam bine din cauza statului prea mult pe scaun, mă ridicam să fac mișcare și să mă întind. Încercam să nu întârzii îndeplinirea îndatoririlor mele. Nu mai eram deranjat de efortul de a rezolva problemele din lucrare atunci când frații și surorile cereau ajutor și făceam tot posibilul să am părtășie și să rezolv problemele. Când îmi dedicam inima îndatoririlor mele, uneori, fără să știu, lucram până târziu în noapte fără să mă simt amețit, și, în cele din urmă, am încetat să mai iau medicamente. Nu doar că starea mea nu s-a înrăutățit, ci m-am simțit și mai relaxat. S-a dovedit că hipertensiunea nu era atât de înfricoșătoare cum îmi imaginasem. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să scap de suferința, anxietatea și îngrijorarea legate de boală și m-au scos din starea mea negativă. Mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic!