de Xiaoxi, China

În iunie 2022, Partidul Comunist Chinez a făcut razie în mai multe biserici din apropiere. Aproape toți conducătorii, lucrătorii și cei care se ocupau de lucrarea bazată pe texte au fost arestați și, fiindcă nu existau persoane potrivite pentru lucrarea bazată pe texte, am fost transferată eu. După mai puțin de o lună, am fost infectată cu virusul COVID-19. Am avut febră intermitentă, dureri în piept frecvente, ca o apăsare, și dificultăți de respirație. Medicamentele și injecțiile mi-au ameliorat mult aceste simptome, dar la subraț și pe interiorul brațelor mi-au apărut umflături dureroase, mi s-au format edeme în coapse, iar picioarele și șoldurile mă dureau extrem de tare. Și pe labele picioarelor am început să am ulcerații ușoare, din care se scurgea lichid. Mai demult, avusesem cancer cervical, iar când mi-au apărut aceste simptome, am fost cuprinsă de anxietate, mai ales pentru că și mama murise de cancer și, cu șase luni înainte să moară, avusese ulcerații cu lichid pe labele picioarelor. Pe deasupra, zona canceroasă mă durea uneori și m-am îngrijorat și mai mult, gândindu-mă: „Cancerul meu era deja în stadiu mediu spre avansat. Oare aceste simptome sunt un semn că s-a răspândit? Dacă e așa, nu mi-a mai rămas mult timp… Am crezut în Dumnezeu atâția ani, dar firea mea coruptă nu s-a schimbat prea mult. Dacă mor, nu îmi voi pierde șansa de a fi mântuită?” M-am gândit și la agonia prin care trec unii bolnavi de cancer înainte să moară și am devenit foarte îngrijorată, temându-mă că voi suferi la fel ca ei și făcându-mi-se și mai frică de moarte. Mai târziu, am mers la spital pentru un control. Medicul a spus că simptomele mele erau legate de infecția cu COVID-19 și că rinichii mei erau slăbiți. M-a sfătuit să mă odihnesc mai mult și să evit să stau trează până târziu. M-am gândit: „Stau la calculator în fiecare zi, făcându-mi datoria de dimineața până noaptea. Dacă starea mea se înrăutățește și mă prăbușesc, nu voi fi în imposibilitatea de a-mi face datoria? Nu va întârzia asta intrarea mea în viață? Aș mai putea obține mântuirea?” După aceea, mă întindeam să mă odihnesc de îndată ce nu mă simțeam bine. Pentru că m-am concentrat să am grijă de trupul meu, și nu de datorie, lucrarea mea a fost întârziată. Mai târziu, cu ajutorul tratamentului, starea mea a început să se îmbunătățească, dar eram încă îngrijorată, gândindu-mă: „Lucrarea bazată pe texte necesită efort mental, iar statul la calculator în fiecare zi consumă energie. Nu va fi acest lucru în detrimentul recuperării mele pe termen lung? Ce-ar fi s-o rog pe conducătoare să-mi atribuie o datorie mai ușoară, astfel încât să pot să am grijă de trup și, în același timp, să-mi fac datoria cât de bine pot?” În acel moment, aceste gânduri îmi tot veneau în minte, dar apoi m-am gândit: „Am fost transferată aici pentru că nu existau persoane potrivite pentru lucrarea bazată pe texte și, dacă renunț, nu va fi afectată lucrarea bazată de texte? Dacă mă gândesc doar la mine și nu la lucrarea bisericii, nu sunt eu lipsită de scrupule?” Așadar, am renunțat la ideea de a-mi abandona datoria. După aceea, deși părea că-mi fac în continuare datoria, eram tot timpul îngrijorată, temându-mă că, dacă starea mea se înrăutățea și muream brusc, n-aș mai experimenta lucrarea lui Dumnezeu și mi-aș pierde șansa de a obține mântuirea. Cu aceste gânduri în minte, nu mă puteam concentra asupra datoriei mele. Uneori chiar am sperat: „Ar fi minunat dacă Dumnezeu ar putea lua această boală!”

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă o boală se abate asupra ta și, indiferent cât de multă doctrină înțelegi, nu poți s-o depășești, inima ta tot va deveni tulburată, anxioasă și îngrijorată și nu numai că vei fi incapabil să înfrunți chestiunea cu calm, dar, de asemenea, inima ta va fi plină de doleanțe. Te vei întreba mereu: «De ce nu mai are nimeni boala asta? De ce m-a făcut pe mine să am această boală? Cum de mi s-a întâmplat asta? Pentru că sunt ghinionist și am o soartă rea. Nu am ofensat niciodată pe nimeni și nici n-am comis niciun păcat, deci de ce mi s-a întâmplat asta? Dumnezeu mă tratează foarte nedrept!» Vezi, în afară de tulburare, anxietate și îngrijorare, cazi și în depresie, cu o emoție negativă după alta și fără să poți scăpa de ele oricât de mult ți-ai putea dori. Întrucât este o boală reală, nu îți poate fi luată ușor sau vindecată, deci ce ar trebui să faci? Vrei să te supui, dar nu poți și, dacă te supui într-o zi, în următoarea, starea ta se agravează și te doare foarte mult, iar apoi nu mai vrei să te supui și începi să te plângi din nou. Te gândești și te răzgândești așa tot timpul, deci ce ar trebui să faci? Lasă-Mă să-ți spun secretul succesului. Fie că înfrunți o boală gravă sau una ușoară, în momentul în care se agravează și ești în pragul morții, doar amintește-ți un lucru: nu te teme de moarte. Chiar dacă ești în ultimele stadii ale cancerului, chiar dacă rata de mortalitate pentru boala ta este foarte ridicată, nu te teme de moarte. Indiferent de cât de mult suferi, dacă te temi de moarte, nu te vei supune. […] Care este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o adopți ca să nu te temi de moarte? Dacă boala ta se agravează atât de mult încât ai putea muri, rata ei de mortalitate este mare indiferent de vârsta persoanei care face boala și intervalul de timp dintre debutul bolii și moarte este foarte scurt, ce ar trebui să gândești în inima ta? «Nu trebuie să mă tem de moarte, toată lumea moare în final. Totuși, majoritatea oamenilor nu se pot supune lui Dumnezeu, iar eu pot folosi această boală ca să practic supunerea față de El. Ar trebui să am gândirea și atitudinea de supunere față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și nu trebuie să mă tem de moarte.» Să mori e ușor, mult mai ușor decât să trăiești. Poți să ai durere enorme și să nu fii conștient de asta și, imediat ce închizi ochii, respirația încetează, sufletul tău părăsește trupul și viața ta se încheie. Asta este moartea; atât este de simplă. Atitudinea pe care trebuie să o adopți este să nu te temi de moarte. Pe lângă asta, nu trebuie să-ți faci griji dacă boala ta se va agrava sau nu, dacă vei muri în cazul în care nu poți să te vindeci, cât va dura până vei muri, sau ce dureri vei avea când va veni vremea să mori. Nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu aceste lucruri; acestea nu sunt lucruri în legătură cu care să-ți faci griji. Asta pentru că ziua trebuie să sosească și trebuie să sosească într-un anumit an, o anumită lună și într-o anumită zi. Nu te poți ascunde și nu poți scăpa de ea – este soarta ta. Așa-zisa ta soartă a fost predestinată de Dumnezeu și rânduită deja de El. La câți ani vei ajunge, vârsta și vremea la care vei muri sunt deja stabilite de Dumnezeu, deci de ce îți faci griji? Poți să te îngrijorezi, dar asta nu va schimba nimic; poți să te îngrijorezi, dar nu o poți împiedica să se întâmple; te poți îngrijora, dar nu poți opri acea zi să nu sosească. Prin urmare, îngrijorarea ta este superfluă și nu face decât să-ți îngreuneze și mai mult povara bolii” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent de boala care se abate asupra noastră, fie că se agravează sau ne amenință viața, nu ar trebui să ne temem de moarte sau de suferința care poate veni odată cu moartea. Acestea nu sunt lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că, potrivit rânduielii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să moară. Cu toate acestea, momentul morții fiecărei persoane și modul în care aveam să murim au fost deja prestabilite de Dumnezeu. Nimeni nu poate să evite sau să scape de acest lucru. Adevărul în care ar trebui să pătrundem în fața suferinței și a morții este să ne supunem orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dar eu nu am avut o înțelegere adevărată a suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și am vrut mereu să scap de această situație. Deoarece cancerul meu se afla deja în stadii medii spre avansate, iar corpul meu prezenta unele simptome grave, eram îngrijorată că starea mea se va înrăutăți și că voi muri brusc, așa că am tot vrut să trec la o datorie mai ușoară. De fapt, dacă datoria este obositoare sau ușoară și dacă îți consumă energia sau nu, acest lucru nu determină viața sau moartea cuiva. Toate acestea sunt determinate de hotărârea și de rânduielile lui Dumnezeu. De exemplu, cunosc niște oameni care păreau puternici și sănătoși, fără nicio boală, și care aveau locuri de muncă ușoare, neextenuante, dar au decedat la o vârstă fragedă. Alți oameni, deși slabi și bolnăvicioși, care trăiesc în condiții grele, ajung până la optzeci sau nouăzeci de ani. Acest lucru arată că viața și moartea unei persoane nu sunt legate de aceste condiții obiective. Atunci când o persoană atinge durata de viață rânduită de Dumnezeu, ea va muri în mod inevitabil. Niciun fel de îngrijire umană nu poate prelungi durata de viață a unei persoane nici măcar cu o clipă. Mai ales când am văzut cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Să mori e ușor, mult mai ușor decât să trăiești. Poți să ai durere enorme și să nu fii conștient de asta și, imediat ce închizi ochii, respirația încetează, sufletul tău părăsește trupul și viața ta se încheie. Asta este moartea; atât este de simplă. Atitudinea pe care trebuie să o adopți este să nu te temi de moarte” mintea mi s-a limpezit brusc. Nu trebuia să îmi fac griji dacă trupul meu putea face față morții. Moartea nu e atât de înfricoșătoare precum am crezut. Întrucât Dumnezeu rânduise să trec printr-o asemenea situație, trebuia să mă supun în timpul bolii și să îmi dau silința să îmi asum datoria. Dacă, într-o zi, boala mi se agrava și moartea într-adevăr venea, aveam să o întâmpin cu calm și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.

Am mai citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și I-am înțeles într-o oarecare măsură bunele intenții. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, inconveniențele și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să pricepi intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele socoteli, judecăți și planuri pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste afecțiuni trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Indiferent ce încercare se abate asupra ta, trebuie să o tratezi ca pe o povară dată de Dumnezeu. Să zicem că unii oameni sunt afectați de boli grave și suferințe insuportabile, unii chiar se confruntă cu moartea. Cum ar trebui să abordeze o astfel de situație? În multe cazuri, încercările de la Dumnezeu sunt poveri pe care El le dă oamenilor. Oricât de grea este povara dată ție de Dumnezeu, aceea este greutatea poverii pe care ar trebui să ți-o asumi, căci Dumnezeu te înțelege și știe că vei fi capabil să o duci. Povara dată ție de Dumnezeu nu-ți va depăși statura sau limitele rezistenței, așa că nu e nicio îndoială că o vei putea duce. Indiferent ce tip de povară, ce fel de încercare îți dă Dumnezeu, adu-ți aminte un singur lucru: indiferent dacă înțelegi intențiile lui Dumnezeu sau nu și indiferent dacă ești luminat și iluminat de Duhul Sfânt sau nu, după ce te rogi, indiferent dacă această încercare reprezintă faptul că Dumnezeu te disciplinează sau îți dă un avertisment, nu contează dacă tu nu înțelegi. Câtă vreme nu ai întârzieri în îndeplinirea datoriei și poți să-i rămâi loial, Dumnezeu va fi satisfăcut și tu vei rămâne neclintit în mărturia ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că scopul bolii, conform intenției lui Dumnezeu, e să purifice și să transforme oamenii, lucru benefic pentru viața fiecăruia. Dumnezeu speră că oamenii se vor putea supune, că vor putea reflecta asupra propriei lor corupții și răzvrătiri, că vor căuta adevărul pentru a le înlătura și că își vor face datoria cu loialitate și în vreme de boală. Asta ar trebui să facă oamenii. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că nu m-am supus deloc în timpul bolii mele, nici nu am învățat nicio lecție din ea, ci mereu am vrut să evit situația, gândindu-mă că lucrarea bazată pe texte consumă prea multă energie și făcându-mi griji că, dacă boala se agravează și mor, îmi voi pierde șansa de a fi mântuită. Așa că m-am gândit mereu să trec la o datorie mai ușoară. Un om care are conștiință și rațiune ar fi loial în a-și face datoria chiar și când e bolnav, mai ales când e mare nevoie de el în lucrarea bisericii. Cu toate acestea, eu m-am împotrivit și m-am ferit în fața bolii. Mi-a lipsit orice loialitate și supunere față de Dumnezeu și am ținut cont doar de propriile interese. Reflectând asupra acestui fapt, am vrut să mă pocăiesc. Indiferent de boală sau de cât de tare se agrava, atât timp cât încă respiram, aveam să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să experimentez din plin acest mediu și să fac tot ce îmi stă în putință să îmi îndeplinesc datoria. Am alungat gândul de a mă transfera la o altă datorie și am început să mă dedic din toată inima îndeplinirii datoriei mele. Uneori, când nu mă simțeam bine fizic și chiar nu mai puteam suporta, mă întindeam și mă odihneam o vreme și, când mă simțeam mai bine, continuam să-mi fac datoria. În această perioadă, pe lângă că m-am tratat după medicina tradițională chineză, am făcut și terapie fizică adecvată pentru a atenua durerea. Au trecut patru luni și zona bolnavă încă mă durea, dar celelalte simptome supărătoare se diminuaseră semnificativ, iar starea mea mentală era destul de bună.

Mai târziu, am continuat să caut motivele pentru care nu mă putusem supune în timpul bolii. Într-o zi, în timpul unui devoțional, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au ajutat să îmi înțeleg întrucâtva problemele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este consecința când oamenii iau în considerare doar propriile perspective, destine și interese? Nu le e ușor să I se supună lui Dumnezeu și, chiar și atunci când vor acest lucru, nu îl pot face. Oamenii care pun preț în special pe propriile perspective, destine și interese mereu cercetează cu atenție dacă lucrarea lui Dumnezeu e benefică pentru perspectivele și destinele lor și pentru a obține binecuvântări. Într-un final, care e rezultatul cercetării lor atente? Tot ce fac ei este să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să I se împotrivească. Chiar și atunci când insistă să-și îndeplinească îndatoririle, o fac într-o manieră superficială, cu o dispoziție negativă; în inimile lor, încă se gândesc cum să profite și să nu aibă ceva de pierdut. Acestea sunt motivele lor când își îndeplinesc îndatoririle și, în acest sens, încearcă să se târguiască cu Dumnezeu. […] Ei nu se gândesc niciodată la lucrarea bisericii și nici la interesele casei lui Dumnezeu, complotează întotdeauna de dragul lor, fac mereu planuri pentru propriile interese, pentru mândrie și statut și nu numai că își îndeplinesc prost datoria, dar și întârzie și afectează lucrarea bisericii. Nu înseamnă asta că o apucă pe căi greșite și că-și neglijează îndatoririle? Dacă cineva își face mereu planuri pentru propriile interese și perspective atunci când își îndeplinește datoria și nu se gândește la lucrarea bisericii sau la interesele casei lui Dumnezeu, atunci aceasta nu este îndeplinirea unei datorii. Este oportunism, înseamnă că face lucrurile pentru propriul beneficiu și pentru a obține binecuvântări pentru sine. Astfel, natura din spatele îndeplinirii datoriei sale se schimbă. Se rezumă doar la a face un târg cu Dumnezeu și la a dori să se folosească de îndeplinirea datoriei sale pentru a-și atinge propriile obiective. E foarte posibil ca acest mod de a face lucrurile să tulbure lucrarea casei lui Dumnezeu. Dacă provoacă doar pierderi mici lucrării bisericii, atunci încă există șanse de răscumpărare și încă e posibil să i se dea ocazia să-și îndeplinească datoria, mai degrabă decât să fie îndepărtat; dar dacă provoacă pierderi mari lucrării bisericii și-și atrage furia lui Dumnezeu, dar și a oamenilor, atunci el va fi dezvăluit și eliminat, fără a mai avea în viitor ocazia de a-și îndeplini datoria. Unii oameni sunt demiși și eliminați în acest fel. De ce sunt eliminați? Ați descoperit cauza primară? Cauza primară este că ei mereu iau în calcul propriile câștiguri și pierderi, se lasă purtați de propriile interese, nu se pot răzvrăti împotriva trupului și nu au deloc o atitudine ascultătoare față de Dumnezeu, deci tind să se comporte imprudent. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a obține profit, har și binecuvântări, și nicidecum ca să obțină adevărul, astfel încât credința lor în Dumnezeu dă greș. Aceasta este rădăcina problemei. Credeți că este injust ca ei să fie dezvăluiți și eliminați? Nu este absolut deloc injust, este în totalitate consecința naturii lor. Orice persoană care nu iubește adevărul sau nu îl urmărește va fi, într-un final, dezvăluită și eliminată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). „Nu este o întâmplare că antihriștii își pot face datoria – ei își fac datoria în mod cert cu propriile intenții și scopuri și cu dorința de a dobândi binecuvântări. Orice datorie fac, scopul și atitudinea lor sunt desigur inseparabile de dobândirea binecuvântărilor, a destinației bune, a perspectivelor bune și a destinului bun la care se gândesc și de care sunt preocupați zi și noapte. Sunt ca oamenii de afaceri care nu vorbesc despre nimic în afară de munca lor. Orice fac antihriștii este legat de faimă, câștig și statut – totul este legat de dobândirea binecuvântărilor, a perspectivelor și a destinului. În adâncul lor, inimile le sunt pline de astfel de lucruri; aceasta este natura-esență pe care o au antihriștii. Tocmai din cauza acestui tip de natură-esență, ceilalți sunt capabili să vadă clar că menirea lor finală este să fie eliminați” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii își fac îndatoririle nu pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și a obține adevărul, ci pentru a folosi oportunitatea de a-și îndeplini îndatoririle ca să-și urmărească propriile interese și ca să ceară binecuvântările Împărăției Cerurilor. Deoarece intențiile antihriștilor în îndeplinirea îndatoririlor lor sunt greșite, atunci când întâlnesc medii pe care le consideră dăunătoare perspectivelor și destinației lor, le este greu să se supună. Chiar dacă pare că își îndeplinesc îndatoririle, ei o fac doar mecanic, de formă, provocând pierderi în lucrarea bisericii și creând obstacole și perturbări. În plus, le lipsește în mod constant o inimă pocăită și sunt, în cele din urmă, dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. În boala mea, și eu mă gândeam la perspectivele și la destinația mea, fără să iau deloc în considerare lucrarea bisericii. În aceste biserici, eram singura care făcea o lucrare bazată pe texte, dar eu îmi făceam griji că efortul ar fi în detrimentul sănătății mele, temându-mă că, dacă starea mea se înrăutățește și mor, aș rata șansa la mântuire, așa că am vrut să mă eschivez de la datoria mea și să trec la una mai ușoară. Adevărul era că boala mea nu era deosebit de gravă, iar după ce am luat COVID-19, corpul meu era oarecum slăbit și aveam câteva simptome neplăcute, dar m-a ajutat să mă odihnesc puțin atunci când nu mă simțeam bine. Cu toate acestea, mă tot gândeam la propriul meu trup, ceea ce întârzia lucrarea. Eram cu adevărat egoistă și detestabilă, lipsită de orice conștiință și rațiune. M-am gândit la cei care fuseseră dezvăluiți și eliminați. Unii fuseseră inițial zeloși și se consumaseră, dar nu au urmărit adevărul și au căutat doar binecuvântările. Când s-au confruntat cu boala și cu moartea, văzându-și speranțele pentru binecuvântări spulberate, au devenit plini de plângeri, negativi și neglijenți și chiar și-au abandonat îndatoririle, părăsindu-L și trădându-L pe Dumnezeu. Părerile mele despre urmărire erau similare cu ale lor și, dacă nu mă pocăiam, aveam să sfârșesc prin a fi eliminată ca ei.

Într-o zi, am simțit cum durerea din zona afectată de cancer se agravează și am început să am din nou gânduri nebunești: „S-a răspândit cancerul în tot corpul?” Am fost foarte speriată și mi-am spus: „Chiar dacă s-a răspândit cancerul, tot mă voi supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.” Am mers la spital pentru un consult, iar medicul a spus că e doar o inflamație ușoară în zona respectivă, fără celule canceroase, și mi-a sugerat să continui tratamentul cu medicamente tradiționale chinezești. Privind rezultatele analizelor, am știut că aceasta era mila lui Dumnezeu față de mine și că îmi dădea o șansă să trăiesc ca să mă pot pocăi și schimba. În timpul devoționalelor mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care chiar m-a înduioșat. Dumnezeu Atotputernic spune: „În viața asta, oamenii au doar un timp limitat pentru a trece de la înțelegerea lucrurilor la faptul de a avea această ocazie, de a deține acest calibru și de a întruni condițiile pentru a intra în dialog cu Creatorul, așa încât să ajungă la o adevărată înțelegere, cunoaștere a Creatorului și frică de El și să meargă pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Dacă vrei ca Dumnezeu să te conducă repede de aici, nu ești responsabil cu propria-ți viață. Ca să fii responsabil, ar trebui să trudești mai mult pentru a te dota cu adevărul, să reflectezi mai mult asupra ta când ți se întâmplă ceva și să-ți compensezi rapid defectele. Ar trebui să ajungi să practici adevărul, să acționezi conform principiilor, să pătrunzi în adevărul-realitate, să știi mai mult despre Dumnezeu, să fii capabil să cunoști și să înțelegi intențiile Lui și să nu-ți trăiești viața în zadar. Trebuie să ajungi să știi unde este Creatorul, care sunt intențiile Lui și cum Își exprimă El bucuria, mânia, întristarea și fericirea. Chiar dacă nu poți atinge o conștientizare mai profundă sau o cunoaștere deplină, trebuie să ai, cel puțin, o înțelegere de bază a lui Dumnezeu, să nu-L trădezi niciodată, să fii fundamental compatibil cu El, să-I arăți respect, să-I oferi o mică mângâiere și să faci ceea ce este corect și în esență realizabil pentru o ființă creată. Acestea nu sunt lucruri ușoare. În procesul îndeplinirii îndatoririlor lor, oamenii pot ajunge, treptat, să se cunoască și, ca urmare, să-L cunoască pe Dumnezeu. Procesul acesta este, de fapt, o interacțiune între Creator și ființele create și ar trebui să fie un proces de care să merite să-ți amintești toată viața. Acest proces este ceva de care oamenii ar trebui să fie capabili să se bucure, nu un proces dureros și dificil. Așadar, oamenii ar trebui să prețuiască zilele și nopțile, anii și lunile petrecute îndeplinindu-și îndatoririle. Ar trebui să prețuiască această etapă a vieții și nu ar trebui să o considere un obstacol sau o povară. Ar trebui să savureze această etapă a vieții lor și să câștige din ea cunoaștere bazată pe experiență. Atunci, ei vor ajunge la o înțelegere a adevărului și vor trăi asemănarea unei ființe umane, vor avea o inimă cu frică de Dumnezeu și vor face din ce în ce mai puțin rău” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică și de a pătrunde în adevăr. Ca să fii mântuit și desăvârșit, trebuie să urmărești adevărul, să prețuiești diferitele medii rânduite de Dumnezeu, să-ți înțelegi propria corupție și deficiențele experimentând aceste medii, să bazezi totul pe cuvintele lui Dumnezeu, să te concentrezi pe practicarea adevărului și să trăiești realitatea cuvintelor lui Dumnezeu; doar atunci poți merge pe calea spre mântuire. Privind în urmă, la boala mea, am eșuat pentru că am făcut doar declarații goale pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, nu am prețuit acest mediu rânduit cu meticulozitate de Dumnezeu, cu atât mai puțin am contemplat ce fire coruptă dezvăluia Dumnezeu prin această boală sau în ce aspecte ale adevărului ar trebui să pătrund. În schimb, am tratat această boală ca pe o neplăcere și o povară. Cu felul meu de a experimenta lucrurile, chiar dacă trupul meu ar fi fost sănătos și lipsit de boli sau de probleme, nu aș fi putut fi mântuită. Dumnezeu nu mi-a luat încă viața și mi-a dat încă o șansă de a trăi. Trebuie să am conștiință și rațiune, să mă înzestrez cu adevărul și să mă concentrez să trăiesc realitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

Mai târziu, am luat COVID-19 de două ori la rând, iar durerea din piept mi s-a agravat simțitor. Nu m-am putut abține să nu încep să am din nou gânduri nebunești, cum ar fi: „Oare e posibil să se fi extins cancerul și la plămâni?” Gândindu-mă la asta, am simțit un disconfort de nedescris în inima mea. În ziua rezumatului lucrării cu echipa bazată pe texte, am fost din nou îngrijorată, gândindu-mă: „Abia mi-am revenit; dacă mă infectez din nou când ies din casă? Trupul meu nu mai poate îndura alte suferințe.” Am vrut să îi cer conducătoarei să meargă ea în locul meu. Dar, când au apărut aceste gânduri, mi-am amintit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii ar trebui să prețuiască zilele și nopțile, anii și lunile petrecute îndeplinindu-și îndatoririle. Ar trebui să prețuiască această etapă a vieții și nu ar trebui să o considere un obstacol sau o povară. Ar trebui să savureze această etapă a vieții lor și să câștige din ea cunoaștere bazată pe experiență. Atunci, ei vor ajunge la o înțelegere a adevărului și vor trăi asemănarea unei ființe umane, vor avea o inimă cu frică de Dumnezeu și vor face din ce în ce mai puțin rău” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, m-am calmat treptat și mi-am dat seama că boala mea nu-mi pusese încă viața în pericol și că era doar o durere în piept. M-am gândit la dorința de a mă eschiva de la datoria mea din cauza disconfortului fizic. În ce fel Îi fusesem eu loială și supusă lui Dumnezeu? Fusesem atât de egoistă! Nu mă concentrasem pe căutarea adevărului sau pe experimentarea lucrării lui Dumnezeu și ratasem multe oportunități de a obține adevărul. Acum nu-mi mai puteam permite să ratez niciuna dintre aceste oportunități. Trebuie să accept și să mă supun, și să experimentez cu adevărat acest mediu. Chiar dacă aș fi infectată din nou cu COVID-19, ar fi o suferință pe care trebuie să o îndur și trebuie să-mi fac datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Când gândeam în acest fel, inima mea se simțea eliberată și nu mai era legată sau constrânsă de emoțiile negative. După ce mi-am pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei mele, m-am simțit stabilă și liniștită.