de Li Yuan, China

În aprilie 2023, biserica a rânduit ca eu să îmi îndeplinesc îndatoririle într-o altă locație. Entuziasmată, mi-am făcut rapid bagajele, în așteptarea plecării. Cu toate acestea, apoi mi-am amintit că aveam o problemă ginecologică și, pentru că putea fi dificil să obțin asistență medicală într-un loc necunoscut, m-am dus la spital pentru un consult înainte de plecare. După ce i-am vorbit despre simptomele mele, medicul mi-a recomandat un chiuretaj uterin pentru o biopsie, spunându-mi îngrijorat că orice amânare putea permite bolii să evolueze către cancer. Am așteptat rezultatele neliniștită, pentru că nu știam care va fi diagnosticul. După câteva zile, rezultatele au sosit, iar în raport apărea mențiunea: „suspiciune de cancer endometrial”. Vestea m-a năucit. După ce m-am calmat, am întrebat: „Scrie «suspiciune de cancer», să înțeleg că asta înseamnă că este posibil să nu fie cancer?” Medicul mi-a răspuns: „Medicii spun rareori direct că este vorba de cancer; lasă loc de interpretare. Sunt necesare analize suplimentare ca să ne dăm seama despre ce tip este vorba, iar tratamentul va fi administrat în funcție de starea dvs.” Auzind acestea, am avut un blocaj mental și nu am mai putut reține nimic din ce îmi spunea medicul. Acest diagnostic brusc și neașteptat de cancer m-a luat complet pe nepregătite. M-am gândit: „Cum se poate să fie cancer? Cum să sufăr eu de cancer?” Deși nu am verbalizat niciun fel de resentimente față de Dumnezeu, în sinea mea, nu eram dispusă să accept această realitate. M-am întrebat: „Oare acest diagnostic de cancer este modul lui Dumnezeu de a mă dezvălui și de a mă elimina sau este o rafinare? Care este intenția lui Dumnezeu?”

Când m-am întors acasă, am simțit un gol interior, iar mintea mea era plină de gânduri despre cum mai aveam doar câteva zile de trăit. În după-amiaza aceea, când m-am dus să îmi îndeplinesc îndatoririle alături de o soră, nu aveam nicio tragere de inimă, mă simțeam absentă și lipsită de motivație. La întoarcere, am privit cerul albastru și m-am gândit: „Ce frumos este! Câte zile de viață mi-au mai rămas? Cât timp voi mai putea privi acest cer minunat? Dacă mor, nu voi putea fi martora măreției fără precedent a răspândirii Evangheliei.” După aceea, am căutat informații despre cancerul uterin pe telefon. Am văzut online că unele persoane diagnosticate cu cancer endometrial la cincizeci de ani se pot vindeca, iar altele nu. Scria că pacientele diagnosticate când boala este deja în stadiu terminal trăiesc doar trei până la cinci ani și că, în cazuri mai grave, pot supraviețui doar un an. Cu cât citeam mai mult, cu atât mă speriam mai tare, întrebându-mă în ce stadiu era cancerul meu și cât timp mai aveam. În seara aceea, când m-am așezat în pat, cu mintea cât se poate de trează, mă gândeam: „Sperasem că credința mea în Dumnezeu va însemna că voi fi mântuită și că nu va trebui niciodată să înfrunt moartea, dar oare nu voi muri acum, dacă sufăr de cancer? Toți acești ani de credință au fost în van? Puteam la fel de bine să nu cred în Dumnezeu!” Cuprinsă de aceste gânduri, mi-am dat seama că nu erau corecte și că reprezentau o trădare a lui Dumnezeu. M-am gândit că și cei care nu cred în Dumnezeu se îmbolnăvesc și că, deși eu credeam în Dumnezeu, tot trebuia să înfrunt boala. Există cineva în lumea aceasta care să nu se îmbolnăvească? Mai mult, fiind o persoană coruptă, nu era cât se poate de firesc să mă îmbolnăvesc? De vreme ce eram bolnavă, trebuia să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dar gândul că voi muri îmi provoca o nefericire profundă. „O, Dumnezeule, nu vreau să mor. Mi-am părăsit familia, am renunțat la carieră, mi-am făcut datoria în toți acești ani și cu toate acestea, sufăr de cancer. Oare asta înseamnă că Tu mă abandonezi și mă elimini?” Cuprinsă de deznădejde și de îngrijorare, lacrimile au început să îmi șiroiască pe chip. În inima mea, I-am spus lui Dumnezeu: „Dumnezeule, ce să fac?” Și în acea clipă, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să experimentezi boala atunci când vine? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi, să cauți și să bâjbâi după intenția lui Dumnezeu […]. În mod normal, când înfrunți o boală gravă sau o maladie ciudată care te face să suferi foarte mult, asta nu este o întâmplare. Fie că ești bolnav sau sănătos, intenția lui Dumnezeu este acolo, în acel lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că oamenii nu sunt loviți de boli grave întâmplător; intențiile lui Dumnezeu se regăsesc întotdeauna în astfel de împrejurări. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, știu că intenția Ta este în spatele faptului că sufăr de cancer și că sunt lecții pe care trebuie să le învăț de aici, dar nu înțeleg care este intenția Ta. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă.”

După aceea, frații și surorile mi-au trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când boala bate la ușă, care e calea pe care ar trebui să meargă oamenii? Cum ar trebui să aleagă? Oamenii nu ar trebui să se cufunde în tulburare, anxietate și îngrijorare și să-și contemple propriile perspective și căi de mers înainte. Cu cât se regăsesc mai mult în astfel de vremuri, în asemenea situații și contexte speciale și în asemenea dificultăți imediate, oamenii ar trebui, mai degrabă, să caute și să urmărească mai mult adevărul. Numai dacă faci asta, predicile pe care le-ai auzit în trecut și adevărurile pe care le-ai înțeles nu vor fi în zadar și vor avea efect. Cu cât te regăsești mai mult în asemenea dificultăți, cu atât mai mult ar trebui să renunți la propriile dorințe și să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu. Scopul Lui când creează o astfel de situație și rânduiește aceste condiții pentru tine nu este să te facă să te adâncești în emoțiile de tulburare, anxietate și îngrijorare și nici ca tu să-L poți testa pe Dumnezeu, ca să vezi dacă te va vindeca atunci când te îmbolnăvești, sau să descoperi adevărul în această privință; El creează aceste situații și condiții speciale pentru tine, ca să poți învăța lecțiile practice din acestea, să obții o pătrundere mai profundă în adevăr și în supunerea față de Dumnezeu și ca să știi mai clar și mai precis cum orchestrează Dumnezeu toți oamenii, toate evenimentele și toate lucrurile. Sorțile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, indiferent dacă oamenii pot simți sau nu asta, indiferent dacă sunt cu adevărat conștienți de lucrul acesta sau nu, ar trebui să I se supună și să nu I se împotrivească, să nu-L respingă și mai ales să nu-L testeze pe Dumnezeu. Poți muri oricum și, dacă te împotrivești, Îl respingi și-L testezi pe Dumnezeu, atunci este de la sine înțeles care va fi sfârșitul tău. Pe de altă parte, dacă în aceleași situații și condiții, ești capabil să cauți felul în care se cuvine ca o ființă creată să se supună orchestrărilor Creatorului, să cauți lecțiile pe care trebuie să le înveți și ce firi corupte trebuie să cunoști în situațiile pe care le creează Dumnezeu pentru tine, să înțelegi intențiile Lui în astfel de situații și să fii mărturie bună ca să răspunzi cerințelor lui Dumnezeu, atunci asta ar trebui să faci. Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, inconveniențele și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să cauți intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele planuri, judecăți și intrigi pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste afecțiuni trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că intenția lui Dumnezeu prin această boală pe care a adus-o asupra mea nu a fost ca eu să trăiesc în tulburare și în teamă și nici ca eu să studiez în amănunt plusurile și minusurile bolii mele prin această experiență. Mai degrabă, a fost ca eu să învăț lecții prin această boală, să ajung să cunosc impuritățile din credința mea și dorințele mele extravagante față de Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să folosească această boală pentru a mă purifica, a mă transforma și a mă mântui. Dar eu nu înțelesesem intenția lui Dumnezeu. Când am aflat că sufeream de cancer, am fost cuprinsă de tulburare și de teamă, făcându-mi constant griji că boala mea este incurabilă și fiindu-mi frică că, dacă voi muri, nu voi mai putea citi niciodată cuvintele lui Dumnezeu sau să îmi îndeplinesc îndatoririle și că, astfel, nu voi putea dobândi mântuirea. Am încercat chiar să negociez cu Dumnezeu, gândindu-mă că, pentru că îmi părăsisem familia și renunțasem la carieră pentru a-mi face datoria de a crede în Dumnezeu în toți acești ani și nu Îl trădasem pe Dumnezeu în fața persecuției din partea familiei mele, Dumnezeu nu ar fi trebuit să permită ca eu să sufăr de cancer. Trăiam cu teama de moarte, nu mă încredeam în Dumnezeu și eram lipsită de motivație în îndeplinirea îndatoririlor mele. Prin dezvăluirea faptelor, am înțeles că îmi lipseau conștiința, rațiunea și umanitatea și că nu Îl aveam deloc pe Dumnezeu în inima mea. Odată ce am înțeles aceste lucruri, mi-am putut înfrunta boala într-un mod corect.

După două zile, medicul m-a sunat să îmi spună că primise rezultatele analizelor mele și că era cancer în stadiu incipient. Mi-a spus că eram norocoasă că fusese depistat atât de devreme și să merg la spital pentru operație cât mai curând cu putință. În noaptea de dinaintea operației, m-am zvârcolit în pat, neputând să adorm, cuprinsă de o oarecare neliniște și teamă. Nu știam dacă operația va reuși, dacă totul va merge bine sau dacă voi muri pe masa de operație. M-am rugat lui Dumnezeu în gând: „Dumnezeule, mâine voi fi operată. Indiferent dacă operația va reuși sau nu și chiar dacă ar fi să mor pe masa de operație, încredințez totul în mâinile Tale și mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale.” Apoi am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Fie că înfrunți o boală gravă sau una ușoară, în momentul în care se agravează și ești în pragul morții, doar amintește-ți un lucru: nu te teme de moarte. Chiar dacă ești în ultimele stadii ale cancerului, chiar dacă rata de mortalitate pentru boala ta este foarte ridicată, nu te teme de moarte. Indiferent de cât de mult suferi, dacă te temi de moarte, nu te vei supune. Unii oameni spun: «Auzindu-Te spunând asta, mă simt inspirat și am o idee și mai bună. Nu numai că nu mă voi teme de moarte, dar voi implora să vină. Oare nu-mi va fi mai ușor așa?» De ce să implori să vină moartea? E o idee extremă, pe când frica de moarte este o atitudine rezonabilă de adoptat. Nu-i așa? (Ba da.) Care este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o adopți ca să nu te temi de moarte? Dacă boala ta se agravează atât de mult încât ai putea muri, rata ei de mortalitate este mare indiferent de vârsta persoanei care face boala și intervalul de timp dintre debutul bolii și moarte este foarte scurt, ce ar trebui să gândești în inima ta? «Nu trebuie să mă tem de moarte, toată lumea moare în final. Totuși, majoritatea oamenilor nu se pot supune lui Dumnezeu, iar eu pot folosi această boală ca să practic supunerea față de El. Ar trebui să am gândirea și atitudinea de supunere față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și nu trebuie să mă tem de moarte.» Să mori e ușor, mult mai ușor decât să trăiești. Poți să ai durere enorme și să nu fii conștient de asta și, imediat ce închizi ochii, respirația încetează, sufletul tău părăsește trupul și viața ta se încheie. Asta este moartea; atât este de simplă. Atitudinea pe care trebuie să o adopți este să nu te temi de moarte. Pe lângă asta, nu trebuie să-ți faci griji dacă boala ta se va agrava sau nu, dacă vei muri în cazul în care nu poți să te vindeci, cât va dura până vei muri, sau ce dureri vei avea când va veni vremea să mori. Nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu aceste lucruri; acestea nu sunt lucruri în legătură cu care să-ți faci griji. Asta pentru că ziua trebuie să sosească și trebuie să sosească într-un anumit an, o anumită lună și într-o anumită zi. Nu te poți ascunde și nu poți scăpa de ea – este soarta ta. Așa-zisa ta soartă a fost predestinată de Dumnezeu și rânduită deja de El. La câți ani vei ajunge, vârsta și vremea la care vei muri sunt deja stabilite de Dumnezeu, deci de ce îți faci griji? Poți să te îngrijorezi, dar asta nu va schimba nimic; poți să te îngrijorezi, dar nu o poți împiedica să se întâmple; te poți îngrijora, dar nu poți opri acea zi să nu sosească. Prin urmare, îngrijorarea ta este superfluă și nu face decât să-ți îngreuneze și mai mult povara bolii” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Problema morții are aceeași natură ca alte chestiuni. Nu depinde de oameni să aleagă pentru ei înșiși și cu atât mai puțin poate fi schimbată prin voința omului. Moartea este la fel ca orice alt eveniment important din viață: se află în întregime sub predestinarea și suveranitatea Creatorului. Dacă cineva ar implora ca moartea să vină, e posibil să nu moară; dacă ar implora să trăiască, e posibil să nu trăiască. Toate acestea sunt sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și sunt lucruri schimbate și hotărâte de autoritatea Sa, de firea Lui dreaptă și de suveranitatea și rânduielile Sale. Prin urmare, să spunem că faci o boală gravă, posibil fatală, nu vei muri neapărat – cine decide dacă vei muri sau nu? (Dumnezeu.) Dumnezeu decide. Și, de vreme ce Dumnezeu decide și oamenii nu pot hotărî un asemenea lucru, în legătură cu ce se simt ei anxioși și tulburați? Ca și părinții tăi, momentul și locul în care te-ai născut – nu poți alege nici aceste lucruri. Cea mai înțeleaptă alegere în aceste chestiuni este să lași lucrurile să-și urmeze cursul natural, să te supui și să nu alegi, să nu te gândești mult la asta sau să consumi energie în legătură cu această chestiune și să nu te simți tulburat, anxios sau îngrijorat în privința acestor lucruri. De vreme ce oamenii nu sunt capabili să aleagă pentru ei înșiși, să cheltuie atât de multă energie și să aibă atât de multe gânduri în privința acestei chestiuni reprezintă o nesăbuință și o lipsă de înțelepciune. Ceea ce ar trebui să facă oamenii atunci când se confruntă cu chestiunea extraordinar de importantă a morții este să nu se tulbure, să nu se agite sau să se teamă de ea, dar ce? Oamenii ar trebui să aștepte, da? (Da.) Nu-i așa? Așteptarea înseamnă să aștepte moartea? Să aștepte să moară atunci când se confruntă cu moartea? Așa este? (Nu, oamenii ar trebui să o înfrunte în mod pozitiv și să se supună.) Așa e, nu înseamnă să aștepți moartea. Nu rămâne împietrit în fața morții și nu-ți folosi toată energia gândindu-te la moarte. Nu te gândi toată ziua: «Oare voi muri? Când voi muri? Ce voi face după ce voi muri?» Pur și simplu nu te gândi la asta. Unii spun: «De ce să nu mă gândesc la asta? De ce să nu mă gândesc la asta când sunt în pragul morții?» Fiindcă nu se știe dacă vei muri sau nu și nici dacă Dumnezeu îți va permite să mori – aceste lucruri sunt necunoscute. Mai exact, nu se știe când vei muri, unde, la ce oră sau cum te vei simți când vei muri. Oare nu ești nesăbuit dacă îți macini creierul, gândindu-te și meditând la lucruri pe care nu le cunoști și fiind neliniștit și îngrijorat din cauza lor? De vreme ce asta te face un nesăbuit, nu ar trebui să îți macini creierul pentru aceste lucruri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că viața și moartea omului sunt toate predestinate de Dumnezeu. Chiar dacă cineva se îmbolnăvește de cancer, nu va muri dacă nu trebuie să moară. Și când timpul unei persoane s-a scurs, va muri chiar dacă nu este bolnavă. Nimeni nu poate muri sau trăi mai mult doar pentru că vrea. Toate sunt decise de Dumnezeu, iar Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și le rânduiește pe toate. Gândindu-mă la perioada scursă din momentul în care am aflat că sufeream de cancer, îmi făcusem griji dacă boala mea putea fi vindecată, dacă voi muri sau dacă voi pieri pe masa de operație. Am trăit fiecare zi într-o stare constantă de tulburare și de teamă. De obicei, spuneam mereu că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și că viața și moartea omului sunt în mâinile Lui, dar când chiar m-am îmbolnăvit, acest lucru a dezvăluit că nu aveam nicio înțelegere despre atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu, că nu mă încredeam realmente în Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre supunere. Înțelegând acestea, m-am simțit profund rușinată. Mi-am dat seama că trebuie să îmi înfrunt operația cu optimism. Dacă avea să reușească sau nu era în mâinile lui Dumnezeu și chiar dacă asta însemna că voi muri în acea zi, mă voi supune orchestrărilor și rânduielilor Lui. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o imensă încredere și curaj. Când am fost dusă în sala de operație, nu îmi mai era la fel de teamă. Operația a durat șase ore. Când m-am trezit și mi-am dat seama că sunt încă în viață, am fost foarte fericită. A doua zi, când medicul a venit să mă vadă, mi-a spus: „Operația a fost un mare succes. Dacă nu apar complicații sau vreo situație excepțională, nu veți avea nevoie de tratament suplimentar. Vom face un consult de urmărire peste câteva zile și vom vedea ce spun rezultatele analizelor. Dacă este nevoie de radioterapie, o vom face, dar starea dvs. nu este gravă.” Auzind acestea, am știut în inima mea că lucrurile acestea nu se datorau priceperii medicului, ci mai degrabă suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit în secret cuvintele lui Dumnezeu în salon și am dat peste două pasaje: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați și dezvăluiți corupție – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori ca să renunți la planurile și dorințele tale și ca să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând încercări dureroase. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Îmi revărs mânia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plin de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, Eu nu le acord atenție și simt dezgust față de ei; aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat punctual motivul și scopul credinței mele în toți acești ani. Suferisem, plătisem un preț, renunțasem la lucruri și mă consumasem în îndatoririle mele pentru a dobândi binecuvântări și pentru a-mi asigura un final fără de moarte. M-am gândit la momentul când începusem să cred în Dumnezeu. Auzisem că credincioșii puteau dobândi mântuirea și viața veșnică, așa că am citit cu aviditate cuvintele lui Dumnezeu și mi-am îndeplinit îndatoririle. Chiar și atunci când familia mea a încercat să mă persecute și să îmi pună obstacole în cale, iar soțul meu a divorțat de mine, nu L-am trădat pe Dumnezeu. Am colaborat activ în orice îndatoriri rânduite de biserică pentru mine și nu am încercat niciodată să mă sustrag. Dar când am fost diagnosticată cu cancer și m-am gândit că totuși voi muri, deși renunțasem la lucruri și mă consumasem în toți acei ani de credință în Dumnezeu, am început să negociez cu Dumnezeu. Am considerat că eu nu ar trebui să sufăr de cancer și chiar mi-am regretat credința, dezvăluind doar răzvrătire și trădare! Am înțeles că nu mă consumam cu adevărat pentru Dumnezeu prin faptul că îmi părăsisem familia și renunțasem la carieră pentru a-mi face datoria, ci că eram motivată de scopul meu josnic de a obține binecuvântări. Căutam să schimb străduințele și consumatul cu binecuvântarea de a intra în Împărăție. Încercam să mă târguiesc cu Dumnezeu. Este absolut firesc și justificat pentru o ființă creată să îndeplinească o datorie; aceasta este responsabilitatea omului, iar omul nu ar trebui să aibă niciun fel de pretenții de la Dumnezeu. Cu toate acestea, când m-am îmbolnăvit, nu doar că am negociat cu Dumnezeu și m-am plâns de El, ci am și avut o pretenție, cerându-I să îmi ia boala. Am înțeles că nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. M-am gândit cum Iov și-a pierdut toate animalele și copiii, iar trupul i-a fost acoperit de răni. Deși a îndurat atât de multă suferință, nu doar că nu s-a plâns de Dumnezeu, ci nu a dorit ca El să îi vadă durerea și nu a vrut să Îi provoace suferință lui Dumnezeu. Iov a preferat să se blesteme pe el însuși mai degrabă decât să se lepede de Dumnezeu. A putut în continuare să laude numele Lui și, în final, I-a adus o minunată mărturie lui Dumnezeu. Am înțeles că Iov avea o umanitate cinstită și bună, că se supunea lui Dumnezeu și se temea de El. A mai fost și Petru. El L-a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu, a acceptat atât rafinarea, cât și zbuciumul, nu a înțeles greșit, nu s-a plâns de Dumnezeu și nici nu I-a cerut nimic, s-a supus rânduielilor lui Dumnezeu și, în final, a fost crucificat cu capul în jos pentru Dumnezeu. Pe de altă parte, comportamentul meu era cu adevărat rușinos. Nu am crezut în Dumnezeu, nu mi-am îndeplinit îndatoririle pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și nici nu am urmărit adevărul pentru a-mi transforma viața-fire, ci mai degrabă pentru a dobândi binecuvântări și un final fără de moarte. Eram exact ca Pavel, care a crezut că alergătura lui se încheiase, că luptase bine și că acum îl aștepta o cunună a neprihănirii. A depus eforturi și s-a consumat pentru a se târgui cu Dumnezeu, cerând recompense și o cunună pentru toate acestea, a ofensat firea lui Dumnezeu și a îndurat pedeapsa Lui. Perspectiva mea asupra credinței în Dumnezeu era aceeași cu a lui Pavel. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi dezvăluit prin această boală, nu mi-aș fi putut da seama niciodată. În schimb, aș fi continuat pe această cale greșită și, în final, aș fi fost eliminată de Dumnezeu. În acel moment, mi-am dat seama că această boală era, de fapt, Dumnezeu care mă mântuia.

Mai târziu, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Spuneți-Mi, cine dintre miliardele de oameni din toată lumea este atât de binecuvântat să audă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă atât de multe adevăruri despre viață și atât de multe taine? Cine dintre ei poate primi personal îndrumarea, aprovizionarea, grija și protecția lui Dumnezeu? Cine e atât de binecuvântat? Foarte puțini. Așadar, faptul că voi, cei puțini, sunteți capabili să trăiți astăzi în casa lui Dumnezeu, să-I primiți mântuirea și aprovizionarea, face să merite totul, chiar dacă ar fi să muriți acum. Sunteți atât de binecuvântați, nu-i așa? (Ba da.) Privind lucrurile din această perspectivă, oamenii nu ar trebui să fie îngroziți de chestiunea morții și nici n-ar trebui să fie constrânși de ea. Chiar dacă nu te-ai bucurat deloc de gloria și bogăția lumii, ai primit, totuși, mila Creatorului și ai auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – nu este aceasta o mare fericire? (Ba da.) Oricâți ani trăiești în viața asta, totul merită și nu ai regrete, fiindcă ți-ai făcut mereu datoria în lucrarea lui Dumnezeu, ai înțeles adevărul, tainele vieții, calea și obiectivele pe care ar trebui să le urmărești în viață – ai câștigat atât de mult! Ai trăit o viață însemnată! Deși nu poți explica asta foarte clar, ești capabil să practici unele adevăruri și să deții o parte din realitate, iar asta dovedește că ai dobândit o oarecare aprovizionare a vieții și ai înțeles câteva adevăruri din lucrarea lui Dumnezeu. Ai câștigat atât de mult – un adevărat belșug – iar asta e o binecuvântare grozavă! De la începutul istoriei omenirii, de-a lungul veacurilor, nimeni nu s-a bucurat de această binecuvântare, totuși, voi vă bucurați de ea. Sunteți dispuși să muriți acum? Având o astfel de disponibilitate, atitudinea voastră față de moarte ar trebui să fie cu adevărat supusă, nu-i așa? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost mișcată până la lacrimi. În aceste vremuri ticăloase, dintre miliardele de oameni, eu fusesem suficient de norocoasă să intru în casa lui Dumnezeu, unde primisem udarea și aprovizionarea Lui, ceea ce mi-a permis să înțeleg multe adevăruri și taine. Aflasem că omul este creat de Dumnezeu și că Dumnezeu ne dăruiește viață fiecăruia dintre noi. Aflasem cum trebuie să Îl preaslăvim pe Dumnezeu și cum să trăim, cum să fii un om cinstit, ce este binele, ce este răul și multe altele. Asta mi-a oferit un scop în căutarea mea și mi-a indicat direcția corectă în viață. Am câștigat atât de multe urmându-L pe Dumnezeu în toți acești ani; eram cu adevărat atât de binecuvântată, încât și dacă aș fi murit atunci, tot ar fi meritat. Cugetând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am plâns de fericire. Mai târziu, am fost la un alt control, iar medicul mi-a spus că nu existau semne de răspândire a cancerului și că nu aveam nevoie de radioterapie. Trebuia doar să merg la controale de urmărire la fiecare trei luni, dar puteam fi externată și să mă întorc acasă. Auzind aceste vești, am fost atât de fericită încât nu mai conteneam să-I mulțumesc lui Dumnezeu. Mai târziu, am fost la un control de urmărire, iar rezultatele au arătat că totul era normal.

Prin această experiență a bolii, am dobândit o oarecare cunoaștere a perspectivei mele greșite despre ceea ce ar trebui să urmăresc în credința mea și am ajuns să înțeleg întrucâtva atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu. Omul nu poate alege experiențele de care are parte în viață, așa cum nu are drept de alegere nici asupra vieții, bătrâneții, bolilor și morții sale. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Indiferent dacă voi trăi sau voi muri în viitor, doresc să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să urmăresc adevărul și să îmi îndeplinesc îndatoririle.