de Jinru, China

M-am născut într-o familie creștină și am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic la 60 de ani. M-am simțit foarte norocoasă să pot să-L întâmpin pe Domnul în zilele de pe urmă, să accept lucrarea finală a lui Dumnezeu și să mi se împlinească în curând visul de a fi mântuită și de a intra în Împărăție. Atât timp cât lucram din greu în datoria mea și făceam sacrificii, aveam șansa să primesc mântuirea lui Dumnezeu. După aceea, am dat totul pentru datoria pe care mi-a rânduit-o biserica și, chiar la 70 de ani, puteam încă să merg pe bicicletă și să fac lucruri pentru biserică. Urcam și coboram scările făcându-mi datoria, fără să mă simt niciodată obosită. Eram fericită că încă puteam să îndeplinesc o datorie. Pe măsură ce îmbătrâneam, funcțiile trupului meu au fost afectate de bătrânețe, iar eu nu mai eram aceeași din punct de vedere fizic. Din considerente de sănătate, biserica mi-a atribuit îndatoriri de găzduire acasă. Am fost oarecum dezamăgită. Continuând să îmbătrânesc, mi-a slăbit vederea și nu am mai putut să merg pe bicicletă ca să fac o datorie. Puteam să preiau doar datoria de găzduire. Dacă nu mai puteam să fac nicio datorie deoarece îmbătrâneam, mai puteam să fiu mântuită? Mă gândeam ce bine ar fi dacă aș fi cu câțiva ani mai tânără și chiar îi invidiam pe frații și surorile mai tinere care putea să călătorească, lucrând pentru Dumnezeu.

În martie 2022, conducătorul de biserică mi-a rânduit să merg să o sprijin pe sora Yu Xin. Avea 78 de ani și îi era greu să se deplaseze din cauza sănătății ei și nu putea îndeplini nicio datorie. Văzând starea în care era, m-am simțit tristă și tulburată. Aveam deja peste 80 de ani, eram chiar mai bătrână decât ea, sănătatea mea nu mai era ce a fost și nu știam dacă nu mă voi îmbolnăvi și eu într-o zi, neputând să fac o datorie, și atunci la ce mai eram bună? Puteam spera la mântuire dacă nu mai făceam nicio îndatorire? Acest gând mă întrista tot mai mult. Apoi, m-am și îmbolnăvit. Odată, în miezul nopții, când m-am ridicat să merg la baie, am amețit și, dimineața, nu m-am mai putut ridica din pat. Eram atât de amețită, încât nici nu puteam să deschid ochii. Vomam și aveam diaree, chiar și apa o dădeam afară. Soțul meu a sunat-o pe fiica noastră să vină să aibă grijă de mine și, după două zile, am început, în sfârșit, să-mi revin. Nu m-a împiedicat să-mi fac datoria, dar eram foarte slăbită și nu aveam energie să fac nimic. Mâncarea o dădeam afară, amețeam și îmi era greață. Eram îngrijorată, ca o persoană bătrână căreia i se înrăutățea sănătatea în fiecare zi. Dacă m-aș mai îmbolnăvi așa, mi-aș mai reveni atât de repede? Dacă nu mă făceam bine repede și aveam nevoie de îngrijirea cuiva, nu mai puteam să îndeplinesc nicio datorie. Nu mă făcea asta inutilă? Aș putea să intru în Împărăție fără o datorie? Ce minunat ar fi să fiu cu câțiva ani mai tânără, cum am fost acum 20 de ani, când tocmai acceptasem această etapă a lucrării, fără să mă tem de nimic! Orice îmi atribuia biserica, aproape sau departe, puteam să o fac. Având o datorie, speram și mai mult să fiu binecuvântată. Dar nu puteam da ceasul înapoi și nu eram în stare de nimic. Așa că făceam totul de mântuială în fiecare zi. Fără să-mi dau seama, trăiam într-o stare de negativitate și neînțelegere. Starea mea continua să se degradeze. Nu mai eram motivată să citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu aveam chef de nimic. Nu mai puneam suflet în datoria mea, ca înainte. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, acum că sunt mai bătrână și că nu mai pot face multe îndatoriri, simt că nu mai am speranță să intru în Împărăție și să fiu mântuită. Sunt foarte deprimată. O, Dumnezeule, Te rog, dă-mi credință și îndrumă-mă, să nu fiu ținută în frâu de bătrânețe, să-Ți înțeleg voia și să ies din această stare.”

Starea mea a început să se schimbe când am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Îmi este foarte greu să urmăresc adevărul și să obțin mântuirea. Ce pot să fac?» […] Există mai ales niște oameni în vârstă care vor să-și petreacă tot timpul sacrificându-se pentru Dumnezeu și îndeplinindu-și datoria, dar nu se simt bine din punct de vedere fizic. Unii au tensiunea ridicată, alții au glicemia mare, unii au probleme gastrointestinale, iar forța lor fizică nu poate face față cerințelor datoriei, așa că ei se frământă. Văd oameni tineri care sunt capabili să mănânce și să bea, să alerge și să sară, și sunt invidioși. Cu cât văd mai mult tineri care fac astfel de lucruri, cu atât mai tulburați se simt, gândindu-se: «Vreau să-mi fac bine datoria, să urmăresc și să înțeleg adevărul și să-l și practic, deci de ce este atât de greu? Sunt atât de bătrân și inutil! Oare Dumnezeu nu vrea oameni bătrâni? Oare ei chiar sunt inutili? Nu putem obține mântuirea?» Sunt triști și incapabili să fie fericiți, oricât de mult se gândesc la asta. Nu vor să rateze o perioadă atât de minunată și o oportunitate atât de grozavă, și totuși sunt incapabili să se sacrifice și să-și îndeplinească datoria din toată inima și din tot sufletul, așa cum fac tinerii. Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte. Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare așa stau lucrurile? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu ar trebui să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență. Ce înseamnă când spun că nu există nicio diferență? Fie că un om este bătrân sau tânăr, firile lui corupte sunt la fel, atitudinile și părerile lui despre tot felul de lucruri sunt la fel, iar perspectivele și punctele lui de vedere despre tot felul de lucruri sunt la fel. Așadar, oamenii în vârstă nu trebuie să considere că, fiindcă sunt bătrâni, cu mai puține dorințe extravagante decât tinerii și capabili de stabilitate, ei nu au dorințe sau ambiții nebunești și că au mai puține firi corupte – aceasta este o concepție greșită. Tinerii pot lupta pentru o funcție, deci nu o pot face și bătrânii? Tinerii pot face lucruri împotriva principiilor și pot acționa arbitrar, deci nu pot și bătrânii să facă la fel? (Ba da, pot.) Tinerii pot fi aroganți, dar nu cumva și bătrânii pot fi aroganți? Doar că, atunci când bătrânii sunt aroganți, din cauza vârstei lor înaintate, nu sunt atât de agresivi și nu este o aroganță atât de bătătoare la ochi. Tinerii își manifestă mai evident aroganța, din cauza membrelor și a minților lor flexibile, în vreme ce oamenii în vârstă au manifestări mai puțin evidente ale aroganței, din cauza membrelor lor rigide și a minților inflexibile. Cu toate astea, esența aroganței lor și firile lor corupte sunt la fel. Indiferent de când crede un bătrân în Dumnezeu sau de câți ani își îndeplinește datoria, dacă nu urmărește adevărul, atunci firile lui corupte vor rămâne. […] Așadar, ideea nu este că persoanele în vârstă nu au nimic de făcut, nici că nu sunt în stare să-și facă îndatoririle sau, cu atât mai puțin, că nu sunt în stare să urmărească adevărul – sunt multe lucruri pe care ar trebui să le facă. În viața ta ai acumulat tot felul de erezii și falsități, precum și diverse idei și noțiuni tradiționale, lucruri nesăbuite și încăpățânate, lucruri conservatoare, lucruri iraționale și lucruri denaturate. Acestea s-au strâns mult prea mult în inima ta. Ar trebui să petreci chiar mai mult timp decât tinerii pentru a scoate la iveală, a diseca și a cunoaște aceste lucruri. Nu înseamnă că nu ai nimic de făcut. Când nu ai ocupație, devii tulburat, anxios și îngrijorat în legătură cu lucruri care nu sunt nici sarcina ta, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși poate că avansezi în vârstă și, din punct de vedere fizic, ai îmbătrânit într-o oarecare măsură, ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea ți-a încetinit, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu ai un calibru slab. Dacă un om are 70 sau 80 de ani, dar nu este capabil să înțeleagă adevărul, atunci asta arată că statura lui este prea mică și nu este suficientă. Prin urmare, vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Am citit fragmentul de mai multe ori. Cuvintele lui Dumnezeu chiar mi-au mers la inimă, dezvăluindu-mi starea exactă. Am văzut că eram bătrână acum și nu mai eram în aceeași formă, așa că nu mai puteam să alerg făcând o datorie, ci doar să fiu gazdă acasă. Iar când am văzut starea surorii Yu Xin, care era acasă, incapabilă să facă o datorie, vârsta mea chiar m-a îngrijorat, crezând că n-aveam cum să fiu mântuită dacă într-o zi nu mai puteam să mă deplasez sau să fac o datorie. Gândul de-a nu intra în Împărăție a fost foarte dureros și supărător pentru mine și m-a făcut să mă îngrijorez pentru destinația mea. Trăiam într-o stare negativă, pesimistă și nu aveam chef să fac nimic. Am fost mișcată citind cuvintele lui Dumnezeu și mi s-a înseninat inima. Nu e adevărat că bătrânii nu au nicio opțiune și nu pot fi mântuiți, că nu putem să facem nimic sau să preluăm o datorie. Bătrânețea nu înseamnă că inima noastră e bătrână și că nu putem face nimic. Bătrânii încă pot să facă lucruri exact ca înainte, citind cuvintele lui Dumnezeu și rugându-se când ar trebui și făcând orice datorie pe care o pot face, ca de obicei. Dumnezeu n-a spus niciodată că nu aprobă bătrânii fiindcă nu pot face atât de multe îndatoriri. În plus, atât bătrânii, cât și tinerii au firi corupte și toți trebuie să căutăm adevărul pentru a le înlătura. În special oamenii mai bătrâni, ca mine, după o viață petrecută acasă, la școală și în societate, și-au însușit tot felul de gânduri, noțiuni și filosofii despre viață. Mi se adunaseră în cap atât de multe filosofii, erezii și sofisme satanice. Credeam de mulți ani, dar aceste otrăvuri satanice erau încă înrădăcinate în mine și deveniseră reguli de supraviețuire. Uneori, când eram la adunare cu ceilalți, observam că o persoană trăia într-o stare incorectă sau răspândea negativitate. Vedeam foarte clar că nu era edificator ceea ce le spunea celorlalți, dar tăceam ca să îmi protejez relațiile interpersonale. Trăiam după filosofia satanică: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.” Nu eram dispusă să practic adevărul, nedorind să jignesc pe nimeni. Iar la adunări, când discutam despre unele personajele și povestiri din Biblie, unii frați și surori nu înțelegeau, iar eu afișam o fire arogantă. Fiind creștină cu vechime, simțeam că știam mai multe decât ei, prin urmare, continuam să le tot explic asta, folosind acest lucru drept capital pentru a mă lăuda. Cu atât de multe firi corupte care nu fuseseră înlăturate, ar fi trebuit să simt mai multă presiune și să depun eforturi pentru urmărirea adevărului. Ar trebui să caut mai mult adevărul în anii care mi-au rămas, ca să-mi înlătur corupția. Am atât de multe lucruri de făcut și adevăruri de pătruns. Totuși, mereu am invidiat tinerii pentru sănătatea lor și multele îndatoriri posibile, crezând că aveau mai multă speranță la mântuire. Cum nu mai puteam să mă deplasez și având îndatoririle limitate, mă îngrijoram că nu voi avea un loc în Împărăție. M-am cufundat într-o stare negativă din care nu puteam să ies. Acum când mă gândesc la asta, a fost foarte nesăbuit din partea mea! Aveam nevoie de o atitudine adecvată. Chiar dacă sunt mai bătrână și trupul îmi îmbătrânește, încă pot să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și am rațiune normală, așa că nu pot să pierd timpul și să nu urmăresc adevărul și nu pot să trăiesc în continuare tulburată și neliniștită. Asta reiese clar din acest fragment al cuvintelor lui Dumnezeu: „Deși îmbătrânești, gândirea ți-a încetinit, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu ai un calibru slab” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au înseninat inima și am simțit imediat că am pentru ce să lupt. Dumnezeu spune că nu sunt bătrână, așa că ar trebui să urmăresc cu sârguință adevărul și mai mult în anii care îmi rămân.

Am citit și asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Eu determin destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii sau a amplorii suferinței îndurate și cu atât mai puțin în funcție de cât de jalnică este, ci în funcție de faptul că are sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Totuși, faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu acest lucru; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu acest lucru; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să faci datoria de găzduire, cerințele Mele față de tine vor fi în conformitate cu aceasta; dacă spui că nu poți face datoria de găzduire și poți îndeplini doar o anumită funcție, fie că este vorba de a predica Evanghelia, de a îngriji biserica sau de a te ocupa de alte treburi generale, desăvârșirea Mea asupra ta va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. A fi loial, a te supune până la capăt și a căuta să-L iubești pe Dumnezeu în cea mai mare măsură cu putință – asta este ceea ce trebuie să împlinești, doar aceste trei lucruri, și acestea sunt cele mai bune practici” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Am fost foarte mișcată de aceste cuvinte de la Dumnezeu. El nu a hotărât niciodată finalul cuiva pe baza calibrului, vârstei sale, a numărului de îndatoriri făcute. Dumnezeu Se uită doar dacă oamenii sunt devotați și ascultători față de El. Atât timp cât un om e hotărât să urmărească adevărul și are credință adevărată și iubește adevărul, Dumnezeu nu îl va abandona. Am văzut că Dumnezeu e drept și că ale Sale cerințe nu sunt universale. El emite cerințe pentru oameni pe baza staturii lor și a ceea ce sunt în stare să realizeze. Cei care pot găzdui ar trebui să găzduiască, cei care pot predica Evanghelia ar trebui să o facă. Oamenii ar trebui să facă orice datorie pot. Cât timp putem să urmărim adevărul și să acționăm pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, avem o șansă la mântuire. Dar eu am simțit că, la vârsta mea înaintată, nu exista nicio datorie pe care o puteam face și că Dumnezeu nu mă va aproba. Mă gândeam la Dumnezeu ca la un șef din lume, care te va păstra când lucrezi și ai valoare, ori, altfel, te va alunga. Aceasta a fost o lipsă de frică față de Dumnezeu. În plus, I-am înțeles greșit voia din cauza noțiunilor și închipuirilor mele greșite. De asemenea, El nu a spus niciodată că bătrânii nu pot fi mântuiți sau desăvârșiți. M-am gândit la antihriștii și răufăcătorii excluși din biserică. Unii erau mai tineri decât mine și renunțaseră la casele și slujbele lor pentru îndatoriri. Au lucrat din greu după standarde umane, dar nu au urmărit adevărul, iar firile lor corupte nu s-au schimbat deloc. Au făcut lucrurile conform naturilor lor satanice, perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu, necăindu-se niciodată și, în cele din urmă, au fost alungați de Dumnezeu. În cazul membrilor mai bătrâni, unii stau acasă făcând îndatoriri de găzduire, alții țin contabilitatea bisericii, dar toți își joacă rolul cum ar trebui. Dumnezeu nu le întoarce spatele, nici nu-i alungă din cauza vârstei lor înaintate sau fiindcă nu pot face la fel de multe îndatoriri. Am văzut că Dumnezeu alungă oameni din cauza naturii-esențe pe care o au, nu a vârstei lor. Acum că sunt bătrână, nu mai sprijin biserica la fel ca înainte. Îi găzduiesc pe alții la mine acasă. Așa că trebuie să-mi fac bine datoria de găzduire și să păstrez un mediu sigur pentru adunări în casa mea, astfel încât frații și surorile să poată veni și pleca în liniște. Asta înseamnă să mă dedic datoriei mele. Vecina mea, sora Yu Xin, nu se simte bine și are nevoie de sprijin, așa că ar trebui să fac tot ce pot, întâlnindu-mă și având părtășie cu ea. Și, oricând întâmpin provocări sau probleme, ar trebui să mă rog lui Dumnezeu și să-I citesc cuvintele, pentru a le rezolva. Dacă pot să car 2 kilograme, atât voi căra, dacă pot să car 10, voi căra 10. Fă absolut tot posibilul și tot ce poți; e cel mai important lucru. Odată ce am înțeles asta, m-am simțit rușinată și umilită. Nu-I înțelesesem voia, nu vedeam lucrurile și nu acționam conform cuvintelor Sale. În schimb, trăiam după opiniile mele greșite, înțelegându-L greșit pe Dumnezeu. Am fost cu adevărat răzvrătită.

M-am întrebat de ce mă îngrijoram mereu că eram bătrână, incapabilă să fac o datorie și că voi fi alungată. Ce motive se ascundeau în spatele acestui lucru? În căutarea mea, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni devin plini de vigoare de îndată ce văd cum credința în Dumnezeu le va aduce binecuvântări, dar, apoi, își pierd toată energia imediat ce văd că trebuie să fie supuși rafinărilor. Înseamnă asta a crede în Dumnezeu? În cele din urmă, în credința ta, trebuie să dobândești supunerea deplină și absolută înaintea lui Dumnezeu. Crezi în Dumnezeu, dar totuși Îi ceri diverse lucruri, ai multe noțiuni religioase de care nu poți să te lepezi, interese personale la care nu poți să renunți și tot cauți binecuvântările trupului și-ți dorești ca Dumnezeu să-ți mântuiască trupul, să-ți mântuiască sufletul – toate acestea sunt comportamente ale oamenilor a căror perspectivă este greșită. Deși oamenii cu convingeri religioase au credință în Dumnezeu, ei nu caută să-și schimbe firile și nu urmăresc să-L cunoască pe Dumnezeu, ci caută doar interesele trupului lor. Mulți dintre voi au credințe care fac parte din categoria convingerilor religioase; aceasta nu este adevărata credință în Dumnezeu. Pentru a crede în Dumnezeu, oamenii trebuie să aibă o inimă pregătită să sufere pentru El și hotărârea de a renunța la ei înșiși. Dacă oamenii nu îndeplinesc aceste două condiții, credința lor în Dumnezeu nu este valabilă, iar ei nu vor putea să obțină o schimbare în firea lor. Doar oamenii care urmăresc sincer adevărul, cunoașterea lui Dumnezeu și viața sunt cei care într-adevăr cred în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Toți oamenii cred în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări, recompense și coroane. Nu are fiecare persoană această intenție în inimă? În realitate, fiecare persoană o are. Acesta este un fapt. Deși oamenii nu vorbesc adesea despre asta și chiar își ascund intenția și dorința de a obține binecuvântări, această dorință, această intenție și acest motiv care se află adânc în inimile oamenilor nu s-au clintit niciodată. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce înțelegere bazată pe experiență au, ce datorie pot face, câtă suferință îndură sau ce preț plătesc, ei nu renunță niciodată la intenția de a obține binecuvântări care este ascunsă adânc în inimile lor și întotdeauna trudesc și aleargă de colo-colo în tăcere în slujba ei. Nu este acesta lucrul îngropat cel mai adânc în inimile oamenilor? Fără această intenție de a obține binecuvântări, cum v-ați simți? Cu ce atitudine v-ați face datoria și L-ați urma pe Dumnezeu? Ce s-ar întâmpla cu oamenii dacă această intenție de a obține binecuvântări care este ascunsă în inimile lor ar fi complet eliminată? Mulți oameni ar putea să devină negativi și unii ar putea să devină demotivați în îndatoririle lor și să-și piardă interesul pentru credința lor în Dumnezeu. Ar părea că și-au pierdut sufletele și ar părea ca și cum le-ar fi fost luate inimile. De aceea spun că intenția de a obține binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Ceea ce Dumnezeu dezvăluie și judecă în aceste cuvinte era exact starea mea. El chiar ne cercetează atent inima și mintea omului. Asta mi-a expus motivele și speranțele adânc înrădăcinate de a fi binecuvântată și faptul că a mea credință era doar pentru binecuvântări. Când tocmai acceptasem această etapă a lucrării, eram motivată de șansa de a intra în Împărăție. Eram dispusă să fac tot ce voia biserica. Îmi făceam datoria, pe ploaie sau pe soare. Credeam că Dumnezeu aproba atât timp cât plăteam un preț și că, apoi, voi fi mântuită și voi dobândi binecuvântările Împărăției Cerurilor. Dar când am văzut că îmbătrâneam, cu toate funcțiile corpului afectate de asta, și că nu mai puteam să fac îndatoriri pe care le făcusem înainte, mă îngrijoram că mă voi îmbolnăvi într-o zi și nu voi mai putea face o datorie. Asta m-a făcut să mă simt tristă și tulburată. Iar când m-am gândit la cele două zile în care am fost bolnavă și imobilă, am fost și mai îngrijorată că, dacă mă îmbolnăveam din nou și nu-mi reveneam repede, nu aveam să fiu capabilă să fac nicio datorie și nu puteam să fiu mântuită. Aveam inima pustiită și m-am simțit posomorâtă și deprimată. N-aveam chef să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să mă rog, gândindu-mă să fac lucrurile de mântuială în fiecare zi. Chiar am văzut că ascundeam adânc în inimă motivul de-a fi binecuvântat, bine înrădăcinat, și că munceam tot timpul și mă străduiam să ating acest țel. La suprafață, făceam o datorie și voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, voiam să-mi dau datoria în schimbul binecuvântărilor Împărăției Cerurilor. Lucram pentru destinația mea. Chiar sunt prea rea și vicleană prin natura mea. M-am născut într-o casă creștină și mi-am urmat părinții, crezând în Domnul Isus de mică. La 60 de ani, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Câștigasem deja atât de mult. Dumnezeu a avut părtășie clară despre fiecare aspect al adevărului în zilele de pe urmă, iar prin judecata și mustrarea cuvântului Său, mi-am înțeles oarecum propria natură coruptă și otrăvurile satanice, sunt capabilă să mă disprețuiesc și firea mea coruptă s-a schimbat puțin. Acestea sunt roadele experiențelor mele cu judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Este un har incredibil de la Dumnezeu! Am primit o mântuire atât de mare. Dacă Dumnezeu ar fi să-mi ia răsuflarea chiar acum, n-aș avea regrete și I-aș fi recunoscătoare. Dar încă sunt vie acum și mai am această răsuflare. Ar trebui să urmăresc din toată inima adevărul și schimbarea firii. Indiferent dacă sunt binecuvântată sau am parte de dezastre pe viitor, ar trebui să mă supun conducerii și rânduielilor Sale. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o am ca ființă creată. Însă după ce am dobândit atâta susținere din cuvintele Sale, tot n-am știut să-I răsplătesc iubirea. Am vrut să-mi folosesc datoria pentru a tranzacționa cu Dumnezeu binecuvântările Împărăției. Am devenit negativă și L-am înțeles greșit când am crezut că nu pot obține asta. Nu am avut conștiință, nici rațiune. Unde era umanitatea mea? Am fost atât de egoistă, josnică și nenorocită! Motivațiile și perspectivele mele în credință nu erau corecte. Doar voiam să intru în Împărăția Cerurilor și am urmărit numai câștigurile și binecuvântările trupești. Am fost pe aceeași cale ca Pavel. M-am gândit la cât de multe a realizat el, dar a avut credință doar pentru a fi răsplătit și încununat. Își folosea lucrarea pentru a face un târg cu Dumnezeu, pentru a o da în schimbul binecuvântărilor Cerurilor. El nu a căutat să-L cunoască pe Dumnezeu. Era pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. La final, a fost pedepsit de Dumnezeu. Am urmărit exact ceea ce a urmărit și Pavel. N-am urmărit schimbarea firii pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și îmi făceam datoria doar pentru binecuvântări. La suprafață, îndeplineam o datorie, dar, în esență, Îl înșelam pe Dumnezeu. N-am fost o credincioasă adevărată. O credincioasă adevărată urmărește adevărul, caută să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu. Nu există condiții, nici târguieli în privința modului în care își face datoria. Nu există motive sau țeluri personale, ori dorințe extravagante. Ea dă tot ce are pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Exact cum Petru, deși nu a făcut atât de multă lucrare ca Pavel, a fost capabil să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, să se cunoască și să caute să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu. În cele din urmă, s-a supus până la moarte, fiind răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, fiind martor pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Cu o credință ca a mea, având mereu motive și dorințe mârșave, nu aș câștiga niciodată aprobarea lui Dumnezeu, oricât de mulți ani aș crede. Aș sfârși doar respinsă și detestată de Dumnezeu. Fără să mă căiesc și continuând să mă tocmesc în credința și în datoria mea, n-aș dobândi adevărul sau schimbarea firii în final. Aș ajunge exact ca Pavel, expusă și alungată de Dumnezeu.

M-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul că primește binecuvântări sau va fi vai de el. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau scuze. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). În acest punct, am realizat că o datorie e ceea ce se cuvine să facă o ființă creată și că nu are legătură cu primirea binecuvântărilor sau a necazurilor. Ca membru al casei lui Dumnezeu, n-ar trebui să am condiții pentru El. Ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitățile. E exact ca o familie. Când copiii fac ce pot pentru familie, chiar pot să ceară recompense bănești de la părinții lor? Nu ar mai fi membri ai familiei, ci angajați. Ca membru al familiei lui Dumnezeu și ca ființă creată, să fac puțină datorie pentru Creator e doar ce ar trebui să fac, e corect și firesc. Ar trebui să-mi arăt devotamentul, fără să mă gândesc la condiționări sau recompense. Asta e ceea ce ar trebui să fac. Acum sunt mai bătrână, iar sănătatea mea nu e grozavă, dar Dumnezeu nu a renunțat la mine. Încă mă susține și mă îndrumă prin cuvintele Sale. Nu pot fii lipsit de conștiință și nu pot continua să trăiesc într-o stare negativă, abandonându-mă disperării. Ar trebui să am o atitudine corectă și, cât timp sunt lucidă și încă am rațiune, să citesc mai mult cuvintele Lui, ca să mă cunosc și să urmăresc schimbarea firii, să fac orice datorie sunt capabilă acum și să mă supun conducerii și rânduielilor Lui. Am citit altceva în cuvintele lui Dumnezeu: „În ceea ce privește fiecare persoană, indiferent de calibrul ei, de vârstă sau de numărul de ani în care a crezut în Dumnezeu, ar trebui să-ți concentrezi eforturile pe calea urmăririi adevărului. Nu ar trebui să pui accentul pe niciun pretext obiectiv; ar trebui să urmărești necondiționat adevărul. Nu trăi în nepăsare. Dacă tu consideri urmărirea adevărului ca fiind un lucru de mare importanță în viața ta și te străduiești și depui eforturi pentru asta și poate că, în cele din urmă, nu reușești să dobândești și să ajungi prin ceea ce urmărești la cât de mult adevăr ți-ai dorit, dar Dumnezeu spune că îți va oferi o destinație potrivită în funcție de atitudinea ta față de urmărirea adevărului și de sinceritatea ta, cât de minunat va fi! Deocamdată, nu te concentra asupra destinației sau finalului tău, la ce se va întâmpla și ce rezervă viitorul, sau dacă vei putea să eviți dezastrul și să nu mori – nu te gândi la aceste lucruri și nu face cereri cu privire la ele. Concentrează-te doar asupra cuvintelor lui Dumnezeu și cerințelor Lui și ajunge să urmărești adevărul, fă-ți bine datoria, satisface-I intențiile lui Dumnezeu și evită să dezamăgești cei șase mii de ani de așteptare din partea lui Dumnezeu, șase mii de ani de expectativă a Lui. Oferă-I lui Dumnezeu ceva mângâiere; lasă-L să vadă speranță în tine și lasă ca dorințele Sale să se împlinească în tine. Spune-Mi, oare Dumnezeu te-ar trata nedrept dacă ai face asta? Sigur că nu! Și, chiar dacă rezultatele finale nu sunt așa cum ți-ai fi dorit, cum ar trebui să tratezi acest fapt, ca o ființă creată? Ar trebui să te supui în toate lucrurile orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, fără să ai vreun plan personal. Nu e aceasta perspectiva pe care ar trebui să o adopte ființele create? (Ba da.) Este corect să aibă această mentalitate” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). „Urmărirea adevărului este o chestiune de mare importanță a vieții umane. Nicio altă chestiune nu este la fel de importantă ca urmărirea adevărului și nicio altă chestiune nu depășește, ca valoare, obținerea adevărului. A fost ușor să-L urmezi pe Dumnezeu până astăzi? Grăbește-te și fă din urmărirea adevărului o chestiune importantă! Această etapă a lucrării din zilele de pe urmă este cea mai importantă etapă a lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor în planul Său de gestionare de șase mii de ani. Urmărirea adevărului este cea mai mare așteptare pe care Dumnezeu o are de la aleșii Săi. El speră ca oamenii să meargă pe calea corectă, care este urmărirea adevărului” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). Am fost foarte inspirată și emoționată când am citit asta. Dumnezeu ne-a spus totul despre voia Lui, precum și ceea ce le cere oamenilor și speră de la ei. Nu Îi pasă cât de înalt sau de slab este calibrul nostru, cât de bătrâni suntem sau cât de multe îndatoriri am îndeplinit, ci dacă urmărim adevărul, dacă suntem devotați în credința noastră și ascultători. Exact ca în Epoca Harului, când o văduvă a oferit doar două monede mici, dar totuși a câștigat aprobarea lui Dumnezeu, fiindcă I-a oferit tot ce avea. Dumnezeu a văzut sinceritatea ei. Chiar dacă acum sunt bătrână și nu mă pot compara cu tinerii în nicio privință, nu sunt negativă. Vreau să merg înainte și să trăiesc fiecare zi. Cât încă am simțuri și rațiune, chiar ar trebui să urmăresc mai mult adevărul și să citesc mai mult cuvintele lui Dumnezeu, practicând fiecare lucru mărunt pe care-l înțeleg și făcând tot posibilul în datoria mea. Apoi, când voi muri, inima mea va fi împăcată și nu-L voi dezamăgi pe Dumnezeu pentru că m-a susținut toată viața. Dumnezeu mi-a permis să mă nasc în zilele de pe urmă. Am fost capabilă să accept lucrarea Lui din zilele de pe urmă la vârsta de 60 de ani, să văd apariția lui Dumnezeu, să-I aud personal glasul și să experimentez judecata și mustrarea cuvintelor Lui. Acestea au fost harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mine. Dacă aș fi continuat să trăiesc blocată în tristețea bătrâneții, fără să mă grăbesc să profit de șansa de-a urmări adevărul, aș fi pierdut ocazia de-a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și de-a fi mântuită. Dacă aș fi vrut să urmăresc adevărul ulterior, șansa mea ar fi fost pierdută, iar regretele, târzii. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt gata să mă căiesc. Nu mai vreau să trăiesc într-o stare de negativitate, neliniște și neînțelegere. Vreau să-Ți pun cuvintele în practică, să fac totul pentru a urmări adevărul cât trăiesc și să o iau pe calea cea dreaptă în viață. Vreau să practic tot ce înțeleg din cuvintele Tale, să-mi fac datoria și să mă îngrijesc de voia Ta. Indiferent dacă sunt binecuvântată sau nenorocită, sunt gata să mă supun conducerii și rânduielilor Tale.”

De atunci încolo, m-am axat pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu, reflectând mai mult asupra lor. Am dat totul în orice datorie pentru care biserica avea nevoie de mine. Am câștigat o oarecare experiență și cunoștințe din anii mei de credincios și am practicat scrierea de articole, ca să fiu martoră pentru Dumnezeu. Mai ales acum, cei care predică Evanghelia au nevoie de articole bune pentru a înlătura noțiunile religioase ale oamenilor și, ca persoană cu credință îndelungată, aș vrea să scriu câteva, să fac ce pot pentru a răspândi Evanghelia Împărăției. În plus, având o fire destul de arogantă și tinzând să-mi constrâng familia din cauza aroganței mele, am căutat adevărul pentru a îndepărta această latură a corupției mele și a trăi o umanitate normală în fața familiei mele. În interacțiunile mele obișnuite cu frații și surorile, când văd pe cineva făcând un lucru care contrazice principiile, dacă mi-e teamă să spun ceva care ar putea să-l jignească sau să-i dea o impresie proastă despre mine, mă rog lui Dumnezeu să nu trăiesc după filosofii satanice și să mă axez pe practicarea adevărului, pe susținerea intereselor bisericii și să nu fiu doar pe placul tuturor. Acum mă instruiesc să practic adevărul în fiecare lucru mărunt și mă simt foarte împăcată și plină de bucurie. A fi capabil să scapi de tulburare, neliniște și grijă se datorează în totalitate îndrumării și harului lui Dumnezeu. Îi sunt cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu!