de Zhang Yu, China

În iulie 2008, mătușa mea mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să înțeleg că viața omului vine de la Dumnezeu, că toate lucrurile de care mă bucur sunt date de El și că ar trebui să cred în Dumnezeu și să mă închin Lui. Pe atunci, familia mea avea o fermă de porci. În fiecare zi, după ce hrăneam porcii, citeam cuvintele lui Dumnezeu, ascultam imnuri și participam regulat la adunări. Uneori ieșeam și eu să predic Evanghelia. Într-o zi, unul dintre vecinii noștri a spus că porcii lui tușeau și păreau să aibă febră mare. Eram foarte îngrijorată că și porcii mei s-ar putea molipsi de această boală, așa că m-am rugat și I-am încredințat problema lui Dumnezeu. În mod miraculos, niciunul dintre porcii mei nu s-a infectat, iar câteva luni mai târziu, i-am vândut cu zeci de mii de yuani. Eram foarte fericită. Nu aveam experiență în creșterea porcilor când am început, totuși nici porcii, nici purceii nu se îmbolnăviseră de nicio boală, și totul acasă mergea ca pe roate. Să crezi în Dumnezeu era într-adevăr bine! De atunci înainte, trebuia să cred în Dumnezeu cum se cuvine și să-mi fac îndatoririle pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu.

Nu mult după aceea, conducătorul m-a desemnat să supraveghez două grupuri mici de adunare. Eram foarte fericită și m-am gândit: „Cu cât particip la mai multe adunări, cu atât voi înțelege mai multe adevăruri, și cu cât îmi fac mai mult îndatoririle, cu atât Dumnezeu îmi va proteja mai mult familia.” După aceea, indiferent cât de ocupată eram acasă, încercam mereu să-mi fac timp să-mi îndeplinesc îndatoririle. Dar la sfârșitul anului 2008, s-a întâmplat ceva neașteptat. Într-o noapte, pe la ora 12, fratele meu, cumnata mea și soțul meu se întorceau grăbiți cu mașina de la muncă. Era întuneric, ploua, iar drumul de munte era denivelat, și, la o curbă, au căzut brusc într-un șanț adânc. Soțul meu s-a lovit cu capul de portiera mașinii, cioburi de sticlă i-au căzut pe față, fața îi era plină de tăieturi și era plin de sânge. A leșinat pe loc. A pierdut atât de mult sânge încât a stat în comă la spital aproximativ două ore înainte să se trezească. După externare, soțul meu a rămas cu o comoție cerebrală ușoară și, uneori, vorbea fără noimă; își pierduse un dinte; tăieturile de la gură nu i se vindecaseră, iar vorbirea îi era neclară. Văzându-l într-o asemenea stare buimacă, mă durea inima și pur și simplu nu puteam sta locului; m-am gândit: „Era bine când a plecat la muncă; dar cum de s-a întors așa? Totul e din vina fratelui meu, că a condus atât de imprudent.” Dar apoi m-am gândit: „Cred în Dumnezeu, particip la adunări și îmi fac îndatoririle, deci cum de s-a putut întâmpla așa ceva? De ce nu i-a protejat Dumnezeu? Dacă soțul meu rămâne cu sechele, cum va fi viața noastră de acum încolo? Cei doi fii ai noștri sunt încă mici și mai avem și ferma de porci. Cine se va preocupa de toate astea în locul meu?” În următoarele zile, eram atât de îngrijorată încât nu puteam mânca sau dormi cum trebuie, iar picioarele mi se păreau grele când mergeam. Nu aveam tragere de inimă să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să ascult imnuri, și când mă forțam să merg la adunare, stăteam doar cu capul plecat și nu voiam să vorbesc. Mai târziu, după ce a aflat despre starea mea, sora Wang Fang mi-a pus acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Trebuie să fii mărturie lui Dumnezeu în toate lucrurile”: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Wang Fang a avut părtășie cu mine, zicând: „Soră, știm cu toatele despre experiența lui Iov. Deși părea că turma imensă de vite și de oi a lui Iov fusese luată de hoți, în realitate, aceasta a fost o ispită de la Satana. Satana credea că Iov se temea de Dumnezeu doar pentru că Dumnezeu îl binecuvântase. Dumnezeu i-a permis Satanei să-l ispitească pe Iov, așa că Satana a început să-l atace, folosind hoți pentru a-i fura cămilele și vitele, făcându-le rău copiilor săi, iar mai târziu, Satana a făcut să-i apară lui Iov bube pe tot corpul. Scopul Satanei era să-l facă pe Iov să se plângă de Dumnezeu și să-L tăgăduiască. Dar Iov avea o credință autentică în Dumnezeu; el credea că Iahve dăduse și că Iahve luase și a lăudat numele lui Dumnezeu. El a adus o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Pe măsură ce Îl urmăm pe Dumnezeu, Satana ne va învinui și ne va ataca, și tocmai asta ne ispitește. La fel ca lucrurile care se întâmplă în familia ta, scopul Satanei este să te facă să-L părăsești pe Dumnezeu și să pierzi mântuirea Lui. Trebuie să avem credință în Dumnezeu și să nu cădem pradă uneltirilor Satanei.” După ce am ascultat părtășia lui Wang Fang, mi-am dat seama că acest eveniment era, de fapt, o bătălie spirituală, iar Satana încerca să mă tulbure. Satana nu voia ca eu să fiu mântuită prin credința în Dumnezeu, așa că încerca din răsputeri să-mi distrugă și să-mi perturbe credința și mântuirea. Folosind accidentul de mașină al soțului meu pentru a-mi zdruncina hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu, voia să mă facă să mă îndoiesc și să nu mai cred în Dumnezeu, și, în cele din urmă, să pier împreună cu el. Satana este atât de răuvoitor! Nu puteam să cad în capcana lui! Apoi m-am gândit din nou la noaptea accidentului soțului meu. Era întuneric și ploua; drumul de munte era deja denivelat, iar ploaia îl făcuse alunecos; fratele meu a condus imprudent și a intrat accidental cu mașina într-un șanț. Asta s-ar fi întâmplat indiferent dacă aș fi crezut sau nu în Dumnezeu. Dar eu m-am plâns de Dumnezeu când toate aceste lucruri au mers prost. Ce lipsită de rațiune am fost! Nu ar fi trebuit să mă plâng de Dumnezeu! După ce am înțeles asta, m-am hotărât să continui să cred în Dumnezeu și să-L urmez. De asemenea, m-am rugat lui Dumnezeu și I l-am încredințat pe soțul meu, căci știam că momentul însănătoșirii lui era hotărât de Dumnezeu; eram dispusă să mă supun. După aceea, am continuat să cred în Dumnezeu și să particip la adunări. Jumătate de an mai târziu, după ce a luat medicamente și s-a recuperat, mintea soțului meu a revenit încet la normal. A devenit mai energic și nu a rămas cu nicio sechelă de durată. Din acest incident, am văzut protecția lui Dumnezeu, iar credința mea în El s-a întărit.

Într-o zi din februarie 2011, un vecin mi-a spus că unii dintre porcii lui contractaseră febră aftoasă și m-a întrebat cum se simțeau porcii mei. Soțul meu i-a spus că porcii noștri erau bine. Dar câteva zile mai târziu, câteva dintre scroafele noastre care tocmai fătaseră purcei s-au îmbolnăvit și ele de febră aftoasă. Purceii care au băut laptele scroafelor s-au infectat și ei, și în puțin peste o lună, peste 60 dintre purceii noștri au murit. Toate acestea m-au făcut să simt ca și cum aș fi fost înjunghiată în inimă. Eram foarte îngrijorată că, dacă și ceilalți porci din gospodăria noastră s-ar fi infectat, am fi pierdut totul, atât investiția inițială, cât și eventualele profituri. Socrul meu s-a plâns de mine, zicând: „Credința ta în Dumnezeu nu ne-a menținut familia în siguranță. Soțul tău a avut un accident de mașină, iar acum porcii sunt bolnavi.” Soțul meu nici măcar nu m-a mai lăsat să merg la adunări. Toată familia mă înconjura și mă critica aspru, unul după altul, și m-am simțit atât de rănită. Inconștient, am început să mă îndoiesc de Dumnezeu: „Atât de mulți purcei au murit – chiar să fie din cauza credinței mele în Dumnezeu?” Am căzut în negativitate și slăbiciune și nu am mai participat la nicio adunare timp de două sau trei luni. Mai târziu, gândindu-mă la accidentul de mașină de dinainte al soțului meu, mi-am dat seama că Satana încerca din nou să mă tulbure. Dar eu mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu și îmi făceam datoria, deci, cu siguranță, ar fi trebuit să am protecția lui Dumnezeu. De ce nu mă binecuvânta Dumnezeu? Chiar nu era nicio diferență între a crede și a nu crede în Dumnezeu! Cu cât mă gândeam mai mult așa, cu atât deveneam mai nesigură cu privire la modul în care să trec prin această situație. Așa că am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Zeci de purcei ai familiei mele au murit. Familia mea mă tot atacă din cauza asta și nu cred că mai pot suporta mult. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă, ca să-Ți înțeleg intenția.” După ce m-am rugat, mi-am amintit de părtășia pe care sora Wang Fang o avusese anterior cu mine despre experiența lui Iov. Când Satana a încercat să-l ispitească pe Iov, averea imensă a lui Iov a fost luată de hoți, iar copiii săi au fost zdrobiți de moarte, și el a fost acoperit de bube. Dar Iov cunoștea suveranitatea lui Dumnezeu. El știa că Dumnezeu dăduse și că Dumnezeu luase. Iov nu avea nicio îndoială cu privire la Dumnezeu și a continuat să laude numele Lui, rămânând ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu și umilindu-l pe Satana. M-am gândit cum purceii mei s-au îmbolnăvit și au murit, și că și prin asta Satana încerca să mă ispitească și să mă tulbure, și că și eu trebuia să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu. Iov a pierdut atât de multe vite și averea sa imensă, totuși nu a cârtit împotriva lui Dumnezeu. Dar eu, am cârtit împotriva lui Dumnezeu doar pentru că au murit câteva zeci de purcei. Eram cu adevărat departe de Iov, când mă comparam cu el! Dându-mi seama de asta, m-am rugat lui Dumnezeu, jurând că, indiferent cum ar încerca Satana să mă tulbure din nou, voi continua să cred în Dumnezeu și să mă închin Lui.

Mai târziu, am căutat să citesc cuvintele lui Dumnezeu care erau relevante pentru starea mea. Am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel ca un porc sau un câine?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu îi detestă pe cei care cred în El cu intenția de a obține binecuvântări. Dar în credința mea, eu voiam ca El să protejeze pacea și sănătatea familiei mele, ca animalele mele să se înmulțească, iar noi să ne putem îmbogăți de pe urma lor. Când totul în familie mergea bine, fără dezastre sau nenorociri, îmi făceam îndatoririle în mod activ; iar după ce soțul meu s-a recuperat în urma accidentului de mașină, I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. Dar când purceii au continuat să moară unul după altul, m-am plâns de Dumnezeu că nu-mi protejează familia. Am devenit atât de negativă, încât nu mă puteam concentra să citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu am mai participat la adunări timp de două sau trei luni. În fiecare zi mă îngrijoram pentru sănătatea porcilor și pentru pierderile noastre financiare. Mi-am dat seama că eu credeam în Dumnezeu doar pentru a primi harul și binecuvântările Lui și că încercam să negociez cu Dumnezeu. Fusesem cu adevărat egoistă și detestabilă! Să ne gândim la un câine: când stăpânul îl hrănește, el păzește casa pentru stăpânul său, dar și când stăpânul nu-l hrănește, câinele tot păzește casa pentru stăpânul său. Eu eram chiar mai rea decât un câine. Când Dumnezeu mă binecuvânta, Îi mulțumeam, dar când Dumnezeu nu mă mulțumea câtuși de puțin, îmi pierdeam credința în El. Chiar și atunci când familia mă ataca, începeam să le accept subtil părerile, ajungând să am îndoieli și plângeri la adresa lui Dumnezeu. Ce zăpăcită fusesem! Nu aveam experiență în creșterea porcilor, deci era inevitabil ca porcii să se îmbolnăvească de febră aftoasă și să moară. Mai mult, și unii dintre porcii crescuți de vecinii mei muriseră, iar acesta este un lucru foarte obișnuit în zootehnie. Dar nu am putut privi corect această problemă și, în schimb, m-am plâns de Dumnezeu că nu-mi protejează familia; nu era asta irațional din partea mea? După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am simțit o mare eliberare în inima mea. Am devenit dispusă să renunț la dorința mea de binecuvântări și să nu-I mai cer lui Dumnezeu binecuvântări sau pace, ci să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui și să învăț lecții din situațiile pe care El le-a rânduit pentru mine. După aceea, am continuat să particip la adunări, iar încet-încet, relația mea cu Dumnezeu a devenit mai apropiată.

Într-o dimineață din august, când m-am dus să hrănesc porcii, am observat că doi dintre porcii adulți tușeau și aveau pete roșii pe corp. L-am sunat repede pe vecinul meu să-l întreb ce boală ar putea fi. Vecinul meu a spus: „Porcii sunt predispuși la febră mare în această perioadă a anului. Câțiva dintre porcii familiei de alături au contractat această boală. Boala aceasta este contagioasă, așa că ar trebui să te grăbești să cumperi niște medicamente preventive.” Auzind că boala era contagioasă, am devenit foarte îngrijorată. Familia mea avea peste patruzeci de porci adulți aproape gata de vânzare. Dacă toți s-ar fi îmbolnăvit de febră și ar fi murit, nu s-ar fi dus pe apa sâmbetei investiția mea din ultimele șase luni, împreună cu profiturile potențiale? Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am încredințat Lui această problemă. Mai târziu, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Inima și duhul omului sunt la îndemâna lui Dumnezeu și tot ce ține de viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu toate acestea, oricare și toate lucrurile, fie vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în concordanță cu gândurile lui Dumnezeu. Acesta este modul în care Dumnezeu deține suveranitate asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că atât cele vii, cât și cele neînsuflețite sunt în mâinile Sale și că dacă acești porci aveau să se infecteze sau nu, era tot în mâinile lui Dumnezeu. Tot ce puteam face era să le dau niște medicamente, ca măsură de precauție, iar viața sau moartea lor urma să fie hotărâtă de Dumnezeu. Am devenit dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor Sale și nu m-am mai plâns de El. Mai târziu, când hrăneam porcii, am amestecat medicamentul preventiv în hrana lor, iar după câteva zile, cei doi porci bolnavi s-au însănătoșit, și ceilalți erau și ei bine. Două luni mai târziu, deși mulți dintre porcii din alte gospodării au murit, toți cei aproximativ patruzeci de porci ai mei erau sănătoși și s-au vândut la un preț mare. De data aceasta, nu m-am plâns de Dumnezeu pentru că porcii s-au îmbolnăvit și am fost foarte bucuroasă și I-am fost recunoscătoare lui Dumnezeu pentru protecția Sa.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau motive. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când nu-și schimbă firea după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți îndeplinești datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți îndeplinești datoria din teama de a îndura nenorociri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că îndeplinirea îndatoririlor în credință este chemarea cerească a omului; este ceea ce ar trebui să facem și nu ar trebui să depindă de vreo recompensă. Acesta este simțul rațiunii pe care ar trebui să-l aibă orice om. Nu ar trebui să încerc să negociez cu Dumnezeu în credința mea. Când Dumnezeu îmi binecuvânta și îmi proteja familia, Îi mulțumeam, dar când lucrurile mergeau prost acasă și lovea nenorocirea, începeam să mă plâng de El. O astfel de credință nu este aprobată de Dumnezeu. Sunt o ființă creată, iar destinul și bogăția mea sunt în mâinile Sale. Indiferent dacă Dumnezeu dă sau ia, ar trebui să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale și să-mi fac îndatoririle. Prin aceste experiențe, am dobândit un oarecare discernământ asupra uneltirilor Satanei și am dobândit o oarecare înțelegere asupra intenției mele de a căuta binecuvântări prin credință. Părerea mea greșită despre credința în Dumnezeu a fost, de asemenea, oarecum corectată, și am ajuns să știu că, atunci când credem în Dumnezeu, trebuie să ne supunem Lui, să urmărim adevărul și să căutăm schimbarea firii. Îi sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru înțelegerea și câștigurile pe care le-am primit!