de Li Han, China

În noiembrie 2005, când fiica mea avea nouă luni, soțul meu a fost diagnosticat brusc cu leucemie mieloidă acută, tip M5. În mai puțin de o lună, a murit. Aveam doar 23 de ani la vremea aceea și am rămas într-o stare de extremă suferință. Îmi pierdusem soțul la o vârstă atât de tânără. Cum aveam să-mi pot trăi restul vieții? Pentru ca fiica mea să aibă un mediu familial bun pentru o copilărie sănătoasă, socrii mei m-au îndemnat să locuiesc împreună cu unchiul copilului meu. La un an după moartea soțului meu, am acceptat să mă căsătoresc cu cumnatul meu. La acea vreme, eram îngrijorată că fiica mea ar putea fi predispusă genetic la boala tatălui ei, așa că am consultat un specialist. Specialistul a spus: „Există posibilitatea ca predispoziția să fie transmisă. Dar fiica dvs. este încă mică, așa că nu este nevoie să facem analize prea devreme.” Eram atât de îngrijorată că se va îmbolnăvi și fiica mea de leucemie și că mă va părăsi, la fel ca tatăl ei, încât trăiam în permanență cu teamă și anxietate. Soacra mea era și ea răutăcioasă cu mine și se enerva des. Simțeam că viața este lipsită de sens și mă gândeam deseori la moarte. Dar, de dragul copilului meu, m-am chinuit să trăiesc în continuare.

În noiembrie 2008, mama mea și o soră mi-au predicat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am început să vorbesc despre cele întâmplate în familia mea. Sora a avut apoi părtășie cu mine: „Toată această suferință pe care o trăiesc oamenii este adusă de Satana. Omul a fost creat de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate suporta să vadă oamenii suferind, așa că a coborât din cer pe pământ pentru a mântui oamenii și a-i ajuta să se elibereze de răul provocat de Satana. De acum înainte, dacă credem în Dumnezeu, Îl urmăm pe Dumnezeu, citim des cuvintele lui Dumnezeu și înțelegem adevărul, atunci nu vom mai suferi. Dumnezeu este sprijinul omenirii.” Sora mi-a citit și capitolul din cuvintele lui Dumnezeu intitulat „Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”. Când am auzit cuvintele lui Dumnezeu, a fost ca și cum aș fi luat o pastilă care mi-a liniștit mintea în mod miraculos. Acum aveam sprijin! Dumnezeu are autoritate și putere. El a putut să creeze cerul, pământul și toate lucrurile. Dumnezeu conduce destinul fiecărei persoane. Atât timp cât cred în Dumnezeu cu adevărat și I-o încredințez Lui pe fiica mea, Dumnezeu o va proteja. După aceea, am renunțat la serviciul meu și am participat activ la adunări și mi-am îndeplinit datoria. Nu eram deloc constrânsă, nici de greutăți, nici de persecuția soțului meu. Din toată inima, voiam doar să-mi fac bine datoria. Simțeam că Dumnezeu mă va binecuvânta cu siguranță când va vedea eforturile și consumările mele. În următorii ani, starea de sănătate a fiicei mele a fost foarte bună. Aproape că nici nu răcea. Mă gândeam că este atât de bine să crezi în Dumnezeu, iar dorința mea de a-L urma a devenit și mai puternică.

Cât ai clipi, a venit sfârșitul anului 2014, iar fiica mea avea zece ani. După ce am sărbătorit Anul Nou, am plecat din oraș pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Eram plecată doar de câteva zile când soacra mea m-a sunat să-mi spună că fiica mea are febră și o răceală care nu se ameliora deloc. M-am gândit în sinea mea: „E doar o boală obișnuită. Du-o pur și simplu la spital să o consulte un medic și va fi bine.” Nu am luat deloc în serios acest lucru. O jumătate de lună mai târziu, soacra mea m-a sunat brusc să-mi ceară să mă întorc imediat. Mi-a spus că o duseseră pe fiica mea la spitalul județean pentru un control, iar din analizele de sânge rezultase că nivelul globulelor albe era prea ridicat. Era posibil să fie leucemie și trebuia să meargă la spitalul municipal pentru investigații suplimentare. Când am auzit vestea, am rămas fără cuvinte, gândindu-mă: „Leucemie? Nu e aceeași boală ca a tatălui ei? Nu se sfârșește totul dacă suferă de așa ceva? Tatăl ei a murit la mai puțin de o lună după ce a dezvoltat boala. Cât ar trăi fiica mea cu această boală?” Am simțit groază și teamă în inima mea. Eram îngrijorată că fiica mea mă va părăsi în orice moment. Mi-am lăsat repede lucrarea în seama surorii partenere și m-am grăbit să iau autobuzul spre casă. Am plâns încontinuu în autobuz. M-am tot rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să-mi ocrotească inima, ca să se poată liniști și supune acestei situații. Apoi m-am gândit din nou: „Tocmai am fost aleasă conducătoare și îmi fac datoria. Poate că e un test din partea lui Dumnezeu. Trebuie să am credință în Dumnezeu. Când Dumnezeu îmi va vedea credința, poate că o va scăpa de boală pe fiica mea. Sau poate se va dovedi că este doar anemie.” În inima mea, I-am vorbit lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, Tu știi că statura mea e mică. Fie ca Tu să îmi protejezi fiica de leucemie. Mă voi întoarce să-mi duc fiica la control și, peste câteva zile, voi reveni să-mi fac datoria.” După ce m-am rugat, nu am mai simțit atâta tristețe în inimă. Când am ajuns acasă, am văzut chipul slăbit și palid al fiicei mele. Buzele îi erau lipsite de culoare și avea o rană purulentă în colțul gurii. Eram extrem de tristă și mi-am întors fața într-o parte, înăbușindu-mi lacrimile. Eu și soțul meu am dus-o pe fiica noastră la spitalul municipal pentru un control. Pe drum, am încercat din răsputeri să-mi stăpânesc emoțiile cele mai profunde, temându-mă că, dacă nu-mi voi putea reține lacrimile, mă voi pierde cu firea. După ce am mers la spital pentru examinare, medicul a spus că fiica mea avea numărul de globule albe din sânge foarte ridicat, în timp ce numărul de globule roșii și de trombocite era prea scăzut. Deocamdată, el suspecta leucemie. Leucemia poate fi limfocitară acută sau mieloidă acută, și a recomandat efectuarea unei aspirații de măduvă osoasă pentru investigare. Deoarece fiica mea era foarte slăbită, medicul ne-a rugat să o ținem sub observație în timpul examinării și să fim pregătiți sufletește. Când l-am auzit pe doctor spunând asta, am simțit că mă părăsesc puterile. M-am gândit în sinea mea: „Oare nu e leucemie? Lipsește doar analiza măduvei osoase pentru a ajunge la o concluzie. Cum s-a putut îmbolnăvi fiica mea de această boală?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai chinuită și nu mă puteam opri din plâns. În inima mea, mă certam întruna cu Dumnezeu: „Dumnezeule, cred în Tine sincer și cu toată inima și Ți-am încredințat-o pe fiica mea. Cum se poate ca fiica mea să se fi îmbolnăvit totuși atât de grav? Dumnezeule, cred în Tine doar de câțiva ani, iar statura mea e mică. Nu aș putea suporta să-mi pierd copilul!” În timp ce așteptam neliniștită și chinuită, m-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, sperând că El îmi va păstra inima liniștită înaintea Lui.

Mi-am amintit cum a fost încercat Iov când și-a pierdut copiii, dar nu s-a plâns de Dumnezeu. Mi-am pornit în liniște MP5 playerul și am citit în taină cuvintele lui Dumnezeu: „După ce Dumnezeu i-a spus Satanei: «Îți dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ți întinzi mâna!» Satana a plecat și, curând, Iov a fost supus atacurilor feroce: mai întâi, boii și măgarii i-au fost furați și unii dintre servitorii săi, omorâți; apoi, oile și alți servitori au fost mistuiți de foc; după aceea, cămilele sale au fost luate, iar și mai mulți servitori ai săi au fost omorâți; în final, viețile fiilor și fiicelor sale au fost luate. Această serie de atacuri a reprezentat chinul suferit de Iov în timpul primei sale ispite. Precum a poruncit Dumnezeu, în timpul acestor atacuri, Satana a vizat doar bunurile lui Iov și pe copiii săi și nu i-a făcut rău lui Iov însuși. Cu toate acestea, Iov a fost transformat instantaneu dintr-un om bogat, care avea o mare avere, într-o persoană care nu avea nimic. Nimeni nu ar fi putut să reziste la această surpriză uluitoare sau să reacționeze adecvat, totuși, Iov și-a demonstrat latura extraordinară. Scripturile oferă următoarea relatare: «Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina jos, și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat». Aceasta a fost prima reacție a lui Iov după ce a auzit că își pierduse copiii și toate bunurile. Mai presus de toate, el nu a părut surprins sau cuprins de panică, cu atât mai puțin a exprimat el mânie sau ură. Vedeți, atunci, că în inima sa el recunoscuse deja că aceste dezastre nu erau un accident sau nu erau făcute de mâna omului, cu atât mai puțin erau ele sosirea osândei sau pedepsei. În schimb, încercările lui Iahve veniseră asupra sa; a fost Iahve cel care a dorit să-i ia bunurile și copiii. Iov a fost foarte calm și lucid atunci. Umanitatea lui desăvârșită și neprihănită i-a permis să emită judecăți și să ia decizii corecte în mod rațional și natural în legătură cu dezastrele care se abătuseră asupra lui și, în consecință, el s-a comportat cu un calm neobișnuit: «Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina jos, și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat». «Și-a dat haina» înseamnă că nu avea haine și nu deținea nimic; «și-a ras capul» înseamnă că se întorsese înaintea lui Dumnezeu ca un copil nou-născut; «a căzut pe pământ și a venerat» înseamnă că venise pe lume dezbrăcat și, tot fără nimic astăzi, era înapoiat lui Dumnezeu precum un bebeluș nou-născut. Atitudinea lui Iov față de tot ce se abătea asupra lui nu ar fi putut fi obținută de nicio ființă creată. Loialitatea sa față de Iahve depășea tărâmul credinței; aceasta era frica lui de Dumnezeu, supunerea lui față de Dumnezeu; el nu numai că era capabil să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a dat, ci și pentru că a luat de la el. Mai mult decât atât, el a fost capabil să-și asume faptul de a-I reda lui Dumnezeu tot ceea ce deținea, inclusiv viața sa” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). „Frica și supunerea lui Iov față de Dumnezeu reprezintă un exemplu pentru omenire, iar desăvârșirea și neprihănirea sa au fost culmea umanității pe care se cuvine să o aibă omul. Deși el nu L-a văzut pe Dumnezeu, a realizat că Dumnezeu exista cu adevărat și, datorită acestei realizări, temea de Dumnezeu, iar datorită fricii lui de Dumnezeu, a fost capabil să I se supună. I-a dat lui Dumnezeu frâu liber să îi ia orice avea, totuși, nu s-a plâns și a căzut înaintea lui Dumnezeu și I-a spus că, tocmai în acest moment, chiar dacă i-ar lua trupul, el I-ar permite cu bucurie să facă astfel, fără să se plângă. Întreaga sa conduită se datora umanității sale desăvârșite și neprihănite” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Am văzut cum, atunci când s-a confruntat cu moartea copiilor săi și cu pierderea averii, Iov nu a ripostat și nu s-a plâns niciodată. El nu L-a întrebat niciodată pe Dumnezeu: „De ce mi-ai luat copiii și averea, când eu cred în Tine?” El a înțeles că aceste întâmplări se abăteau asupra lui cu voia lui Dumnezeu și a fost capabil să le trateze cu calm. El nu a păcătuit prin vorbe, ci a fost chiar în stare să se arunce la pământ și să se închine lui Dumnezeu, zicând: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Iov a demonstrat credință adevărată și supunere sinceră față de Dumnezeu. Când am aflat că este foarte probabil ca fiica mea să aibă leucemie, mi-a fost teamă că m-ar putea părăsi în orice moment și m-am plâns că Dumnezeu nu o ocrotise și nu o binecuvântase. M-am certat cu Dumnezeu în inima mea, pentru că nu voiam să-mi pierd fiica. Am văzut că nu aveam niciun fel de supunere față de Dumnezeu. Nu numai că mă plângeam de Dumnezeu, dar mă și certam cu El și aveam pretenții de la El. În comparație cu Iov, eu eram cu adevărat lipsită de rațiune! În trecut, simțeam că Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Abia când s-a abătut peste mine acest eveniment am văzut că existau impurități în credința mea. Voiam să obțin binecuvântările și harul lui Dumnezeu și voiam ca Dumnezeu să o ferească pe fiica mea de leucemia de care suferise tatăl ei. Am văzut că credința mea în Dumnezeu era de fapt o încercare de a-L folosi pe Dumnezeu, de a negocia cu El și de a-L păcăli. Nu eram o credincioasă adevărată în Dumnezeu. Înțelegând acest lucru, am simțit o tulburare în inimă. M-am simțit îndatorată față de Dumnezeu. M-am ascuns repede undeva, unde nu mă vedea nimeni, și m-am rugat lui Dumnezeu în lacrimi: „Dumnezeule drag, Îți mulțumesc că mi-ai permis să citesc aceste cuvinte. Sunt dispusă să fac ca Iov și să mă supun suveranității și rânduielilor Tale. Dacă fiica mea are leucemie, sunt dispusă să accept și să mă supun.” Datorită conducerii cuvintelor lui Dumnezeu, inima mea s-a simțit mult mai bine și am fost dispusă să înfrunt realitatea.

După ce au venit rezultatele analizelor, medicul a spus că fiica mea are leucemie, și nu o leucemie obișnuită, ci leucemie mieloidă de tip M5, care este foarte greu de vindecat. Doctorul a spus: „Copilul a avut febră prea mult timp și a ajuns la spital prea târziu. Boala s-a agravat deja și este chiar periculos să facă chimioterapie. Dacă aveți bani, am putea să-i facem fiicei dvs. un transplant de măduvă osoasă, dar s-ar putea ca nici măcar transplantul să nu-i salveze viața. Această boală are o rată de supraviețuire de 1 la 1.000.000, iar ea va supraviețui cel mult trei luni. În plus, în timpul chimioterapiei, fiica dvs. nu va putea să mănânce, va vomita și își va pierde părul. Fiica dvs. este foarte slăbită, iar dacă nu rezistă la chimioterapie, ar putea muri în orice moment. Trebuie să vă pregătiți sufletește.” Când l-am auzit pe doctor spunând asta, m-a copleșit disperarea. Fiica mea era atât de mică, iar dacă chimioterapia era prea grea pentru ea, putea muri în orice moment. M-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L: „Dragă Dumnezeule, doctorul a spus că fiica mea mai are cel mult trei luni de trăit. Dacă nu rezistă la chimioterapie, atunci există riscul să ne părăsească în orice moment. Dragă Dumnezeule, în ultimii ani am fost mereu plecată de acasă, îndeplinindu-mi îndatoririle, și nu am fost lângă copilul meu. Nu m-am plâns niciodată când familia mea a încercat să mă oprească, nici când rudele și vecinii mei mă ironizau. Îmi poți lăsa copila să mai trăiască o vreme, în schimbul eforturilor mele și al consumului meu, ca să pot avea puțin mai multă grijă de ea și să-mi pot îndeplini datoria față de ea?” După ce m-am rugat, mi-am dat seama că poate era irezonabil din partea mea să formulez astfel de pretenții de la Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz”, „pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf.” De îndată ce oamenii nu erau atenți la mine, îmi porneam repede MP5 playerul și citeam cuvintele lui Dumnezeu: „Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu e deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel ca un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus cu exactitate starea mea. M-am simțit profund rușinată. Am crezut mulți ani în Dumnezeu și mi-am făcut cu zel datoria, nu pentru a urmări adevărul și a mă supune lui Dumnezeu, ci pentru siguranța familiei mele și pentru a-mi feri fiica de boli. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Dumnezeu stăpânește peste destinele oamenilor și că Dumnezeu poate mântui oamenii, așa că L-am considerat pe Dumnezeu sprijinul meu și am simțit că, prin credința în Dumnezeu, mă pusesem la adăpost. Pentru a obține binecuvântările lui Dumnezeu, îmi făceam activ datoria și, indiferent cât de mult încerca familia mea să mă împiedice sau cât de mult mă luau în râs rudele și vecinii, nu mă lăsam constrânsă. Când doctorul a spus că fiica mea mai are cel mult trei luni de trăit și că ar putea muri în orice moment dacă nu face față chimioterapiei, am încercat să mă târguiesc cu Dumnezeu pentru că mi-era teamă că mi-aș putea pierde fiica. Am vrut ca Dumnezeu să-i dea fiicei mele mai mult timp de trăit, în schimbul eforturilor mele și al consumului meu. Boala fiicei mele a dezvăluit pe deplin intenția mea de a obține binecuvântări. Când credeam în Dumnezeu și îmi făceam datoria, încercam doar să-L folosesc pe Dumnezeu și să-L păcălesc. Oamenii din religie cred în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări de la El. Ei nu înțeleg nici lucrarea lui Dumnezeu, nici firea lui Dumnezeu și nici nu I se pot supune lui Dumnezeu. Chiar dacă cred până la sfârșit, nu vor câștiga niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu Își face lucrarea de judecată și de purificare. Dacă nu urmăream adevărul și nu urmăream să-mi schimb firea, ci voiam doar să obțin binecuvântări, nu eram eu la fel ca oamenii din religie? Abia atunci am înțeles că Dumnezeu folosea această împrejurare pentru a mă purifica și a mă mântui. Altfel, nu aș fi înțeles niciodată corupția, impuritățile și firea satanică din interiorul meu. M-au cuprins remușcările și m-am căit în fața lui Dumnezeu. Nu aveam să Îi mai cer lucruri lui Dumnezeu. Datoria mea este ceva ce am de îndeplinit de drept. Nu ar trebui să am pretenții de la Dumnezeu în schimbul eforturilor pe care le-am depus. Eram dispusă să-mi încredințez fiica lui Dumnezeu și să-L las pe Dumnezeu să fie suveran și să rânduiască totul. Aveam să îmi îngrijesc fiica zi de zi, atât timp cât avea să trăiască. Dar cât anume avea să mai trăiască, asta era la mila orchestrării lui Dumnezeu.

Nu a vomitat în timpul chimioterapiei și nici nu a avut reacții dureroase. A putut să mănânce bine. Între timp, unii pacienți din jurul ei vomitau cumplit, nu puteau mânca și aveau febră. Aveau complicații foarte grave. Când am văzut toate acestea, mi-am dat seama că e ocrotirea lui Dumnezeu asupra ei. Cu toate acestea, după jumătate de lună, fiica mea s-a zgâriat la nas și rana s-a infectat. La început, a spus că o doare nasul, apoi, după câteva zile, a spus că o doare capul. Medicul a spus că are un răspuns imunitar scăzut din cauza numărului redus de globule albe. Infecția din nas i-a provocat o reacție inflamatorie sistemică, iar aceasta putea declanșa alte complicații. Durerea de cap putea fi cauzată de o infecție virală ajunsă la creier. Dacă virusul se răspândea în creier, era foarte greu de combătut. În cazuri grave, se impunea o craniotomie. Această intervenție costă foarte mult și comportă risc de deces. După ce medicul a plecat, soțul meu mi-a spus: „Dacă am avea bani, am putea să-i facem fiicei noastre mai multe cicluri de chimioterapie și ar mai putea trăi câteva luni, dar nu avem bani destui nici măcar pentru un singur ciclu de chimioterapie.” Apoi mi-a reproșat că nu câștig bani, altfel am fi putut plăti mai multe cicluri de chimioterapie pentru fiica noastră. Când l-am auzit pe soțul meu spunând asta, inima mi-a fost cuprinsă de supărare. Dacă virusul îi infectase cu adevărat creierul, atunci banii pe care îi aveam nu erau suficienți nici măcar pentru o singură rundă de chimioterapie. De unde am mai face rost de bani după aceea? Dacă renunțam la chimioterapie, fiica noastră putea muri în orice moment și nu aveam să o mai vedem niciodată. Cu cât mă gândeam mai mult la situație, cu atât mă simțeam mai chinuită. De când renunțasem la serviciu, cu câțiva ani în urmă, udasem nou-veniții și predicasem Evanghelia în loc să merg la muncă și să câștig bani. Dacă nu aș fi renunțat la serviciu atunci, nu aș fi câștigat eu suficient în acești ani pentru a-i asigura fiicei mele un tratament mai îndelungat? În acel moment, mi-am dat seama că gândurile mele erau greșite. Nu mă plângeam eu de Dumnezeu? M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, implorându-L să-mi ocrotească inima. Mi-am dat seama că aveam nevoie să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Fără cuvintele lui Dumnezeu, nu puteam să rămân fermă. I-am spus fiicei mele: „Mă duc să-ți pregătesc ceva de mâncare. Ești o tânără creștină: dacă te doar capul, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu.” Ea a spus: „Mamă, sunt dispusă să mă rog.”

Când m-am întors, am pornit MP5 playerul și am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru că oamenii nu cunosc orchestrările lui Dumnezeu și suveranitatea lui Dumnezeu, ei înfruntă întotdeauna sfidător destinul și cu o atitudine răzvrătită, și vor mereu să scape de autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și lucrurile pe care le-a pregătit soarta, sperând în zadar să-și schimbe circumstanțele actuale și să-și modifice destinul. Dar ei nu pot reuși niciodată, sunt împiedicați la fiecare pas. Această luptă, care are loc adânc în sufletele lor, le provoacă o durere profundă, iar această durere se cioplește în oasele lor și, simultan, îi face să-și irosească viețile. Care este cauza acestei dureri? Este din cauza suveranității lui Dumnezeu sau pentru că o persoană s-a născut fără noroc? Evident, niciuna din acestea nu este adevărată. La bază, este cauzată de cărările pe care apucă oamenii, de felurile în care ei aleg să-și trăiască viața” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că destinul fiecărei persoane este prestabilit de Dumnezeu. Deși, la suprafață, predispoziția fiicei mele la această boală părea moștenită de la tatăl ei, în realitate era vorba despre suveranitatea lui Dumnezeu. Era destinul ei să sufere în acest fel. Cu toate acestea, eu am vrut să-mi folosesc propriile abilități pentru a schimba destinul copilului meu. M-am gândit că, dacă aș fi avut bani, aș fi putut să-i plătesc un tratament mai îndelungat și să o țin în viață. Asta pentru că nu înțelegeam suveranitatea lui Dumnezeu. M-am gândit la un copil dintr-un sat vecin care a dezvoltat leucemie. Familia lui avea bani pentru a plăti tratamentul, dar el a murit după doar câteva luni de tratament. Banii nu pot prelungi viața unei persoane. Dumnezeu este suveran peste viața și moartea unei persoane și le rânduiește. Când timpul alocat unei persoane s-a scurs, nicio sumă de bani nu o mai poate salva. M-am gândit la momentul în care Iov și-a pierdut copiii. Deși simțea o mare durere și tristețe, el nu a păcătuit niciodată prin vorbe și nu s-a plâns niciodată de Dumnezeu. A fost capabil să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Avraam a avut un fiu la vârsta de o sută de ani. Când Dumnezeu i-a cerut să-și sacrifice fiul pentru Dumnezeu, el a simțit durerea și suferința renunțării, dar a fost capabil să se supună suveranității lui Dumnezeu. El nu s-a certat cu Dumnezeu și nu a negociat condițiile, iar în final, l-a sacrificat pe Isaac. În ceasurile lor de suferință, Iov și Avraam au fost capabili să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Au avut frică și supunere față de Dumnezeu și nu s-au lăsat conduși de afecțiunea unui părinte față de copilul său. De când am început să cred în Dumnezeu și până acum, eu am trăit constant sub imperiul emoțiilor. Nu m-am supus niciodată orchestrărilor lui Dumnezeu și am vrut mereu ca Dumnezeu să-mi protejeze fiica, încercând să mă târguiesc cu El. Am fost cu totul lipsită de rațiune! Când mi-am dat seama de acest lucru, nu mi-am mai făcut atâtea griji pentru boala copilului meu.

Când m-am întors la spital, fiica mea mi-a spus: „Mamă, am văzut atotputernicia lui Dumnezeu. După ce ai plecat, a început să mă doară din nou capul și m-am rugat lui Dumnezeu. După ce m-am rugat, nu m-a mai durut capul.” De atunci, fiica mea nu a mai avut dureri de cap, iar virusul nu s-a răspândit în creierul ei. I-am mulțumit constant lui Dumnezeu în inima mea. Cât timp fiica mea a fost în spital, s-a rugat lui Dumnezeu în fiecare zi și s-a adaptat încet la chimioterapie. Starea ei s-a stabilizat în general. Pe nesimțite, a trecut un an, iar starea fiicei mele nu s-a înrăutățit. Cât ai clipi, am ajuns în aprilie 2016, când era deja timpul pentru a șaptea rundă de chimioterapie a fiicei mele. La acea vreme, ea avea o tuse ușoară, iar când au venit rezultatele analizelor, s-a constatat că virusul reapăruse și îi infectase plămânii. Situația era mai gravă decât prima dată. Era deja o perioadă cu risc ridicat, iar viața ei era în pericol în orice moment. Când am auzit asta, m-am întristat nespus de tare. Mi-am dat seama că acesta ar putea fi sfârșitul vieții prestabilite a fiicei mele. M-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea puterea să nu mă plâng de El și să mă supun. De data aceasta, facturile medicale au fost destul de mari și nu ne mai puteam permite să le plătim. Asistentele medicale ne cereau insistent să plătim facturile. Fiica mea a auzit fără să vrea și a spus cu tristețe: „Mamă, dacă nu mai iau medicamentele, o să mor?” Mai târziu, mi-a scris un bilet în care spunea: „De ce am făcut boala asta? Sunt atât de mică, vreau să merg la școală. Nu vreau să mor. Nu am apucat să mă bucur de această lume…” Când am citit asta, am fost atât de îndurerată, încât am simțit că mi se rupe inima. Deși știam că viața copilei mele era în mâinile lui Dumnezeu, tot nu voiam să o pierd.

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Moartea unei ființe vii – încheierea unei vieți fizice – semnifică faptul că ființa vie a trecut din lumea materială pe tărâmul spiritual, în timp ce nașterea unei noi vieți fizice înseamnă că o ființă vie a venit de pe tărâmul spiritual în lumea materială și a început să-și preia și să-și joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei ființe, ambele sunt inseparabile de lucrarea tărâmului spiritual. Înainte ca cineva să vină în lumea materială, rânduieli și precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu pe tărâmul spiritual în ceea ce privește familia în care va merge acea persoană, era în care va ajunge, ora la care va ajunge și rolul pe care îl va juca. Ca atare, întreaga viață a acestei persoane – lucrurile pe care le face și căile pe care merge – va continua conform rânduielilor făcute pe tărâmul spiritual, fără nici cea mai mică abatere. Mai mult, momentul în care se încheie o viață fizică și modul și locul în care se încheie sunt clare și perceptibile tărâmului spiritual. Dumnezeu stăpânește lumea materială, cât și tărâmul spiritual, și nu va amâna ciclul normal de viață și de moarte al unui suflet, nici nu ar putea vreodată comite vreo greșeală în rânduielile acelui ciclu. Fiecare dintre însoțitorii din posturile oficiale ale tărâmului spiritual își îndeplinește sarcinile individuale și face ceea ce se cuvine să facă, în concordanță cu indicațiile și regulile lui Dumnezeu. Așadar, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat și nu conține haos. Toate acestea se datorează stăpânirii ordonate asupra lucrurilor de către Dumnezeu, dar și faptului că autoritatea Lui stăpânește peste tot. Stăpânirea lui include lumea materială în care trăiește omul și, mai mult, tărâmul spiritual invizibil din spatele omenirii. Prin urmare, dacă oamenii își doresc să aibă o viață bună și speră să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, ei trebuie să primească și tărâmul spiritual, pe care nimeni nu îl poate vedea, care guvernează fiecare ființă vie în numele omenirii și care e ordonat. Astfel, spunând că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor, nu ne-am sporit noi conștientizarea și înțelegerea «tuturor lucrurilor»? (Ba da.)” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu este suveran și că El rânduiește viețile oamenilor. Fiecare suflet are o misiune atunci când vine și când pleacă sau când pleacă pentru a reveni. Viața și moartea unei persoane sunt rânduite fără cea mai mică eroare de Dumnezeu în tărâmul spiritual. Momentul în care sufletul unei persoane se întoarce în tărâmul spiritual este și el tot în mâinile lui Dumnezeu, fiind rânduit corect de El. Durata vieții alocate fiecărei persoane este prestabilită de Dumnezeu. Trebuia să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să accept cu seninătate moartea fiicei mele. Când am înțeles acest lucru, am avut părtășie cu fiica mea: „În tărâmul spiritual, fiecare dintre noi este un rătăcitor singuratic. Dumnezeu a fost Cel care ne-a adus în această lume materială și ne-a permis să ne bucurăm de tot ceea ce a creat El. Suflarea din plămânii noștri ne-a fost dată de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi dat suflarea aceasta, atunci, chiar dacă eu te-aș fi născut, nu ai fi putut trăi. Vezi tu, unii copii mor imediat după naștere. Tu ai trăit măcar atât și te-ai bucurat de toate lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Nu e mult mai bine decât viețile acelor copii? Așadar, indiferent cât de mult trăim, trebuie să ne supunem rânduielilor lui Dumnezeu.” După ce a auzit asta, fiica mea nu a mai fost atât de speriată. După ce a fost externată din spital, fiica mea s-a jucat cu prietenii ei. Părea foarte veselă. Mi-a spus: „Mamă, în fiecare zi în care Dumnezeu îmi permite să trăiesc, Îi mulțumesc pentru că îmi dăruiește această suflare. Dacă într-o zi se va sfârși durata alocată vieții mele, mă voi supune.” Două luni mai târziu, în 26 iunie 2016, fiica mea m-a părăsit pentru totdeauna. Datorită conducerii cuvintelor lui Dumnezeu, am reușit să fac față în mod corect decesului fiicei mele, iar inima mea a fost foarte senină.

În acele zile triste, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au condus, pas cu pas, și m-au ajutat să văd lucrurile în concordanță cu vorbele lui Dumnezeu, să înțeleg punctele mele de vedere false în ceea ce privește urmărirea binecuvântărilor în credința mea, să realizez că atât viața, cât și moartea sunt predestinate de Dumnezeu, să fac față morții fiicei mele cu seninătate și să ies din suferința mea. În această experiență, am simțit cu adevărat cum cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, calea și viața.