Șapte ani de încercări mi-au dezvăluit adevărata față

octombrie 10, 2019

de Chen Hui, provincia Heilongjiang

În 1994, împreună cu mama mea, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Când am aflat cum Dumnezeu Se arătase din nou în trup pentru a înfăptui lucrarea de mântuire, am fost nespus de bucuros și deosebit de onorat să beneficiez de mântuirea Lui. În timpul care a urmat, luam adeseori parte la întâlniri și cântam imnuri întru slava lui Dumnezeu cu frații și surorile mele. Când aveam timp, citeam cuvântul lui Dumnezeu și, după ce dobândisem o oarecare înțelegere a intențiilor Lui, mi-am împărțit timpul între muncă și îndeplinirea datoriilor în cadrul bisericii cât de mult posibil. La ceva timp după aceea, am auzit că lucrarea lui Dumnezeu se va apropia foarte curând de sfârșit. Extrem de entuziasmat, m-am gândit în sinea mea: „Aș face bine să muncesc din greu în căutarea adevărului și să fac mai multe fapte bune înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să se termine. Nu trebuie să ratez această ocazie unică în viață.” Imediat, am luat hotărârea fermă să renunț la serviciul meu și să mă implic în întregime în lucrarea de răspândire a Evangheliei Împărăției. Am hotărât să-I dedic în totalitate restul vieții mele lui Dumnezeu, încredințat că numai făcând astfel aș putea să primesc lauda și binecuvântarea Lui. În acea perioadă, în fiecare zi, mă țineam constant ocupat, de dimineața devreme până noaptea târziu, fie ploaie, fie vânt. Chiar dacă trebuia să merg cu bicicleta zeci de kilometri, nu mă simțeam niciodată obosit sau suprasolicitat. Erau momente când mă simțeam îndurerat și slăbit în fața ponegririi oamenilor laici sau a abandonului de către cei dragi, dar, atâta vreme cât îmi venea în minte gândul că nu numai că voi fi cruțat când marile nenorociri se vor abate asupra pământului și voi câștiga viața veșnică, ci mă voi și bucura de îmbelșugatele binecuvântări materiale ale lui Dumnezeu, un sentiment de exaltare mă însuflețea și aveam senzația că toate eforturile mele meritau osteneala. În acest fel, mă simțeam încrezător că, dacă puteam să sacrific totul pentru Dumnezeu, atunci însemna că sunt cineva care Îl iubea pe Dumnezeu și merita binecuvântările Sale și că sigur avea să fie un loc pentru mine în Împărăție. De atunci, deși continuam să mă sacrific și să-mi aduc contribuția, așteptam neobosit ziua în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, astfel încât să-mi pot revendica soarta fericită în Împărăție cât mai curând posibil.

Într-o zi, spre sfârșitul anului 1999, tocmai când mă pregăteam încrezător să intru în Împărăție și să mă bucur de marile ei binecuvântări, o soră mi-a spus: „Fratele cel de mai sus a comunicat că, dacă dorim să primim mântuirea și să fim desăvârșiți, trebuie să trecem mai întâi prin șapte ani de încercări.” Auzind asta, nu mi-a venit să cred. Dorind să mă asigur că nu auzisem greșit, i-am cerut surorii să repete. Odată ce am avut confirmarea că într-adevăr spusese asta, totul s-a învârtit cu mine și m-am simțit dintr-o dată complet derutat. Pentru nimic în lume nu mă puteam hotărî să accept ceea ce spusese ca fiind realitatea. Dintr-o dată, gândurile au început să-mi gonească prin minte: „De ce mai trebuie să trec prin șapte ani de încercări? Când au spus că lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși în următorii doi ani, am renunțat la tot; cum ar trebui să merg mai departe, acum că mai sunt încă șapte ani? Să-mi iau oare o slujbă ca să fac niște bani? Peste șapte ani, voi împlini treizeci de ani; și cum rămâne oare cu însurătoarea?…” Crezusem inițial că mă aflam în pragul de a intra în Împărăția lui Dumnezeu și că toate suferințele mele trupești se vor sfârși în curând. Totuși, acum părea că nu numai că nu voi intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci că tot mai trebuia să trec prin șapte ani de încercări și rafinări. Când mă gândeam la asta, inima mi se frângea și o tristețe de nedescris izvora în mine. În subconștientul meu, am început să-L învinovățesc pe Dumnezeu, gândindu-mă: „Dumnezeule! De ce nu mi-ai spus mai devreme că trebuie încă să trec prin șapte ani de rafinare? Inițial, am crezut că, oricât de grele ar deveni lucrurile, totul se va sfârși în doi sau trei ani și că voi putea intra în Împărăție și mă voi putea bucura de binecuvântări minunate pentru totdeauna. Acum însă, mai am încă șapte ani de încercări și rafinări înaintea mea. Cum voi putea oare să trec prin ei?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai negativ deveneam. Am început să regret deciziile pe care le luasem și chiar am luat în considerare să mă întorc în lumea laică pentru a-mi găsi un loc de muncă și a face bani și doar să particip la viața bisericii ori de câte ori timpul îmi permitea. Ca atare, trăiam într-o nefericire pură și eram constant cu moralul la pământ, moțăind la întruniri și îndeplinindu-mi datoria fără tragere de inimă. Nu simțeam că mai am aceeași energie de a merge înainte ca în trecut, dar nici nu îndrăzneam să fac vreun pas înapoi; eram, într-adevăr, între ciocan și nicovală. Cam la vremea aceea, erau unii oameni care, incapabili să îndure greutățile din șapte ani de încercări, Îi întorseseră spatele lui Dumnezeu și își pierduseră credința. La auzul acestor vești, am fost șocat și a fost ca și cum în capul meu s-ar fi declanșat o alarmă. Uitându-mă la situația mea actuală, mi-am dat seama că, dacă nu făceam ceva pentru a mă schimba, atunci și eu riscam mult – și, totuși, cum trebuia să schimb împrejurările actuale pentru a ieși din negativitatea în care mă scufundasem?

Nu după mult timp, am văzut următorul pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De fiecare dată când sunt menționate încercările de șapte ani, sunt destui oameni care se simt deosebit de stânjeniți și descurajați, există unii care se plâng și sunt tot felul de reacții. Din aceste reacții este evident că oamenii au acum nevoie de astfel de încercări; ei au nevoie de acest tip de adversitate și de rafinare. În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori și să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu(„Cum să-L mulțumești pe Dumnezeu în mijlocul încercărilor” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu au fost o expunere perfectă a situației mele delicate din prezent. De îndată ce am auzit că va mai trebui să trec prin șapte ani de încercări, mă scufundasem într-o groapă de negativitate și, plin de nemulțumiri, mă răzvrătisem împotriva lui Dumnezeu. În prealabil, mă gândisem că, din moment ce renunțasem la slujba mea, îmi părăsisem viața de familie și investisem mult mai mult decât adepții obișnuiți, eram eu, așadar, cel care-L iubea pe Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva și eram eu cel mai vrednic de binecuvântările Sale. Numai atunci mi-am dat seama că era impură căutarea mea. Dumnezeu cercetează inimile și mințile oamenilor și a folosit încercări și rafinări pentru a dezvălui că a mea credință în El se baza, de fapt, pe o dorință de binecuvântări. El mi-a îngăduit să dobândesc o înțelegere adevărată a perspectivei greșite a căutării mele și să-mi lepăd dorința de binecuvântări. Mai târziu, am văzut un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu căutați oare să cultivați o imagine falsă cu scopul de a Mă înșela, de dragul destinației voastre și pentru a avea o destinație frumoasă și fericită? Sunt conștient că devotamentul și sinceritatea voastră sunt doar temporare; nu sunt aspirațiile voastre și prețul pe care îl plătiți doar pentru prezent și nu pentru viitor? Vreți doar să depuneți un ultim efort pentru a vă asigura o destinație frumoasă. Scopul vostru este doar să faceți un schimb; nu faceți aceasta pentru a nu fi îndatorați adevărului și cu siguranță nu o faceți pentru a Mă răsplăti pentru prețul ce l-am plătit. Pe scurt, sunteți dispuși doar să vă utilizați istețimea, însă nu sunteți dispuși să luptați pentru ea. Nu este aceasta dorința voastră arzătoare? Trebuie să nu vă prefaceți, și chiar mai mult, să nu vă stoarceți creierii cu privire la destinația voastră, până într-acolo încât nu mai puteți mânca sau dormi. Nu este adevărat că destinația voastră va fi fost determinată în final?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”). Judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt rușinat și să chibzuiesc asupra gândurilor și acțiunilor mele, dându-mi seama că erau identice cu acelea pe care Dumnezeu le demascase. Mi-am adus aminte de vremea când abia intrasem în biserică și încă mai mergeam la muncă în timp ce îmi îndeplineam datoriile. Când auzisem că lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în curând, mă gândisem în sinea mea că, pentru a câștiga binecuvântările Lui și a dobândi recompense, aveam nevoie doar să mă dedic total sacrificiului pentru El o perioadă limitată de timp. Pentru a mă asigura că puteam intra în Împărăție odată ce lucrarea lui Dumnezeu avea să se încheie, abandonasem toate plăcerile fizice și mă avântasem în îndeplinirea datoriilor mele. Cu toate acestea, auzind că trebuia să mai trec prin șapte ani de încercări, am simțit că dădusem peste o piedică de nedepășit și am devenit atât de negativ încât nu aveam nici măcar elanul de a-mi îndeplini îndatoririle. Inima mea era plină de învinuire și împotrivire față de Dumnezeu. Simțeam că regret toate lucrurile la care renunțasem și toată munca grea pe care o făcusem; chiar luasem în calcul să Îl trădez pe Dumnezeu și să-I întorc spatele. M-am transformat într-o persoană cu totul diferită de cea care fusesem înainte! Doar prin revelația adusă de încercări mi-am dat seama că niciodată nu Îl venerasem cu adevărat pe Dumnezeu drept Creatorul tuturor ființelor create. De asemenea, am realizat că nu mă sacrificasem și nu renunțasem la lucrurile lumești pentru a-mi îndeplini datoria de ființă creată astfel încât să-mi urmez dragostea de Dumnezeu și să-L mulțumesc. Mai degrabă, făcusem toate aceste eforturi numai pentru propria-mi destinație viitoare. Tot ce făcusem era să închei un târg cu Dumnezeu; ca atare, Îl înșelasem și Îl folosisem ca să-mi ating scopul final de a intra în Împărăție pentru a primi binecuvântări îmbelșugate. Cât de egoist, de josnic și de urât fusesem! Era întocmai precum dezvăluiseră cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și ei nu vor fi demni de nicio înțelegere. Cei fără umanitate sunt nevrednici să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau ei pot obține profituri, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, era evident că oamenii egoiști și trădători sunt lipsiți de umanitate și trăiesc pur și simplu pentru profit, trădând fidelitatea și încrederea pentru câștigul personal. Cei care trăiesc în conformitate cu natura Satanei nu pot fi compatibili cu Dumnezeu; astfel de oameni se împotrivesc în mod constant lui Dumnezeu și Îl trădează și chiar Îl iau drept dușman. Dumnezeu îi urăște și îi detestă pe acești oameni și, dacă ei refuză în continuare să urmărească adevărul, în cele din urmă vor fi eliminați. M-am gândit la cum, de cele două ori când Dumnezeu întrupat a venit pe pământ pentru a îndeplini lucrarea de mântuire a omenirii, El a îndurat umilințe incredibile și a plătit prețul suprem pentru a ne smulge de sub influența satanică a întunericului – și, totuși, nici măcar o dată nu ne-a cerut ceva. Eu, dimpotrivă, nu numai că nu recunoscusem dragostea lui Dumnezeu și nu Îi fusesem câtuși de puțin recunoscător sau sincer devotat, ci mă îngrijisem doar de modul în care puteam dobândi binecuvântări. Când lucrarea lui Dumnezeu nu s-a potrivit cu închipuirile și concepțiile mele sau nu a implicat avantaje fizice, Îi întorsesem imediat spatele, chiar regretând toate eforturile mele și toate lucrurile la care renunțasem și dorind să-L abandonez pe Dumnezeu în totalitate. Am putut să văd că nu dețineam nici măcar cea mai mică fărâmă de umanitate; natura mea era de așa fel încât mă împotrivisem lui Dumnezeu și Îl trădasem, și o astfel de răzvrătire merita doar blestemele lui Dumnezeu. Dându-mi seama de toate aceste lucruri, m-am umplut de remușcări și sentimente de vinovăție și am făgăduit că nu voi mai fi niciodată atât de lipsit de scrupule. Știam că trebuie, cât mai curând posibil, să mă căiesc și să mă străduiesc să urmez adevărul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Mai târziu, am citit următoarele cuvinte dintr-o predică: „Astăzi, există mulți în ale căror inimi se ivesc nemulțumiri și care acționează cu o lipsă de credință plină de răutate când sunt puși față-n față cu cei șapte ani de încercări. Acest lucru este foarte surprinzător și m-a făcut să-mi dau seama că cei din familia lui Dumnezeu nu sunt acum cu nimic mai presus decât israeliții de pe vremuri. Se poate spune că lucrarea lui Dumnezeu din zilele noastre este, de departe, cea mai potrivită pentru omenirea coruptă și că îi este de cea mai mare trebuință. Dacă Dumnezeu nu ar acționa astfel, omenirea nu ar ajunge niciodată să-L cunoască, să dobândească o credință reală sau să-L slăvească într-adevăr. Oamenii din zilele noastre sunt sărmani, jalnici și orbi. Ei nu au o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu. Înainte ca încercările să înceapă, natura de răzvrătire, trădare și împotrivire față de Dumnezeu a multor oameni fusese demascată la lumina zilei, pentru ca toți să vadă. Cum ar putea astfel de oameni să se aștepte să intre în Împărăție? Cum ar putea fi considerați vrednici de a primi făgăduințele lui Dumnezeu? Dacă omul și-ar înțelege cu adevărat neajunsurile, josnicia și nemernicia – dacă ar putea vedea cât de răzvrătită și potrivnică față de Dumnezeu a fost natura lui – atunci el s-ar supune diferitelor suferințe și rafinări pe care Dumnezeu le-a rânduit și ar fi pregătit și dornic să se supună orchestrărilor lui Dumnezeu și întregii Lui lucrări. Numai cei nemaipomenit de aroganți, după ce au citit doar câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu, ar îndrăzni să creadă că au priceput adevărul, că au dobândit umanitatea, că nu trebuie să se supună încercărilor și rafinărilor și că ar trebui să fie direct ridicați la al treilea Cer. Oricine cu experiență de viață va fi realizat că, dacă cineva doar citește cuvântul lui Dumnezeu, dar nu îndură rafinările din tot felul de încercări și suferințe, o astfel de persoană nu poate dobândi o schimbare a firii. Doar pentru că cineva a înțeles multe doctrine nu înseamnă neapărat că deține adevărata statură. Așadar, în viitor, omul trebuie să treacă prin multe încercări: acesta este harul și preamărirea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, mântuirea Lui, și toți trebuie să-I mulțumească și să-L slăvească pentru asta” (Părtășia celui de mai sus). După ce am citit această predică, am câștigat o și mai mare înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu. Să întâmpin astfel de încercări și rafinări era tocmai lucrul de care viața mea avea nevoie; dacă n-aș fi fost demascat astfel, n-aș fi cercetat niciodată intențiile rele care îmi motivaseră credința și nu mi-aș fi recunoscut natura satanică egoistă și josnică. Chiar considerasem că am o credință adevărată în Dumnezeu și mă încununasem singur drept cineva care Îl iubea cu adevărat pe Dumnezeu. Mă amăgisem și mă înșelasem pe mine însumi. Lucrarea minunată a lui Dumnezeu mă demascase pe deplin, îngăduindu-mi să văd clar adevărata față a împotrivirii mele față de El și să-mi văd nemernicia și urâțenia. Îmi arătase că eram un profitor și un urmaș în carne și oase al Satanei. Credința mea în Dumnezeu fusese complet impură și sub semnul târgurilor. Dacă aș fi continuat să-mi practic astfel credința, nu aveam să primesc niciodată lauda lui Dumnezeu și aveam să ajung un ratat. Experiența judecății și mustrării m-a ajutat să înțeleg că a crede în Dumnezeu nu este așa de simplu precum îmi închipuisem; o persoană nu primește binecuvântările lui Dumnezeu imediat ce-și pune credința în Dumnezeu și nici nu ajunge automat la vreo destinație fericită doar pentru că a muncit și a investit timp și energie. Dacă natura mea satanică nu este curățită și schimbată, aș putea să practic credința în Dumnezeu vreme de o sută de ani și tot să nu dobândesc mântuirea. Acest lucru este determinat de firea dreaptă a lui Dumnezeu și nimeni nu îl poate schimba. De asemenea, mi-am dat seama că a îndura încercări și rafinări este un pas esențial pe calea dobândirii mântuirii lui Dumnezeu. Acum nu Îl mai învinuiesc pe Dumnezeu și nu Îl mai înțeleg greșit, ci mă supun fericit lucrării Sale. Am hotărât să iau totul de la capăt și să lucrez din greu în căutarea adevărului, ca într-o bună zi să pot dobândi o schimbare a firii mele și compatibilitatea cu Dumnezeu.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

După ce am fost denunțată

de Judy, Coreea de SudÎntr-o zi din anul 2016, am primit din senin o scrisoare prin care eram reclamată. A fost scrisă de două surori pe...