de Zhou Hui, China

Când aveam șaptesprezece ani, tatăl meu a murit din cauza unei boli și, nu după mult timp, mama mea și-a pierdut vederea. Ca să am grijă de mama, a trebuit să mă căsătoresc și să-mi întemeiez o familie. După ce m-am căsătorit, am văzut că familia soțului meu nu era înstărită. Soțul meu îmi ascunsese faptul că acumulase multe datorii, iar oamenii veneau adesea la noi acasă să își ceară banii. Din această cauză, deseori oftam și plângeam. Mă simțeam copleșită de atât de multă durere și neputință. La scurt timp după aceea, o rudă mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Am văzut că Dumnezeu exprimă adevărul și duce la îndeplinire lucrarea de mântuire a oamenilor. Era ca și cum aș fi reușit să mă agăț de un colac de salvare! Am privit spre Dumnezeu și I-am încredințat toate dificultățile cu care se confrunta familia mea. Încetul cu încetul, situația de acasă s-a îmbunătățit puțin și I-am mulțumit în taină lui Dumnezeu în inima mea. Mai târziu, soțul meu s-a îmbolnăvit și a murit. Am cheltuit toate economiile pe care le aveam și niciun prieten sau nicio rudă nu ne-a ajutat. Am ajuns să înțeleg că nu te poți baza pe oameni. Când am întâmpinat dificultăți în viață, m-am rugat și m-am bizuit pe Dumnezeu și am văzut unele dintre binecuvântările Lui. Fiica mea era firavă și bolnăvicioasă când era mică, dar după moartea soțului meu, ea nu s-a mai îmbolnăvit atât de des. Și neurastenia mea se ameliora treptat. Mi-a fost acordată și alocația minimă de subzistență, pe care nu putusem să o obțin înainte, deoarece nu aveam bani să cumpăr cadouri pentru funcționari. Am simțit mila și protecția lui Dumnezeu, I-am fost foarte recunoscătoare și am devenit chiar mai convinsă că Dumnezeu este singurul pe care ne putem bizui. Așa că am devenit mai motivată în ceea ce urmăream. Am crezut că atât timp cât îmi făceam bine datoria, Dumnezeu ne va proteja întotdeauna și totul va decurge fără probleme, fără dezastre sau nenorociri pentru familia noastră. Pe atunci, îmi dădeam toată silința în fiecare datorie pe care biserica o rânduia pentru mine și, chiar dacă acest lucru însemna să-mi asum riscurile de a transporta cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, nu am refuzat. Adesea, îi povesteam fiicei mele despre faptele minunate ale lui Dumnezeu și despre harul Său și, ori de câte ori aveam timp, îi citeam cuvintele lui Dumnezeu. Mai târziu, fiica mea a decis să renunțe la studii și să se dedice datoriei sale.

Dar într-o zi din luna aprilie 2020, fiica mea s-a întors pe neașteptate dintr-un alt loc unde își făcea datoria, și a spus că simțea un ușor disconfort în zona inimii și că trebuia să stea acasă câteva zile, să se odihnească. La început, nu am dat nicio importanță acestui lucru. Mă gândeam: „A fost întotdeauna firavă și, uneori, are palpitații când este puțin obosită. Nu trebuie decât să se odihnească și apoi va fi bine.” Câteva zile mai târziu, sănătatea fiicei mele s-a ameliorat puțin și a plecat să-și facă datoria. Dar nu după mult timp, s-a întors din nou. A spus că uneori, când se ducea să-și îndeplinească îndatoririle, odată ajunsă la casa de găzduire, își trăgea cu greu răsuflarea și tot corpul îi era cuprins de spasme. Am dus-o la spital pentru un control, iar doctorul a spus că are o boală cardiacă congenitală și nu exista niciun medicament special pentru această afecțiune, putând fi ținută sub control doar prin îngrijire. Doctorul a mai spus că, dacă nu avea atacuri frecvente, starea ei urma să rămână relativ stabilă, dar că, dacă acele crize persistau, corpul ei putea ceda cu ușurință și că, dacă starea ei se înrăutățea foarte tare, va avea nevoie de operație. Auzind cât de gravă era starea fiicei mele, mi-a stat inima în loc și am fost cuprinsă de un sentiment foarte neplăcut: „Cum putea fi starea copilului meu atât de gravă? De ce nu a protejat-o Dumnezeu? Are doar douăzeci de ani! Ce se întâmplă dacă se tot îmbolnăvește? Boala nu îi va distruge corpul?” Eram mereu cu nervii întinși la maximum, de teamă că starea fiicei mele se va agrava în continuare. Adesea, m-am rugat lui Dumnezeu, încredințându-I boala fiicei mele. Credeam că Dumnezeu este atotputernic și că, atât timp cât aveam credință în El și trăgeam învățăminte din această situație, boala ei se va ameliora. Odată, când eu și fiica mea am mers la o adunare, ea a avut o criză imediat ce am ajuns la casa de găzduire. Tremura din tot corpul, respira greu, iar fața i s-a înroșit. Părea că nu putea să-și tragă răsuflarea și că ar putea muri. Văzându-mi fiica în această stare, mi s-a frânt inima și nemulțumirile s-au revărsat din ea: „Fiica mea a renunțat la studii pentru a-și îndeplini îndatoririle cu normă întreagă, cum se putea să sufere de o boală atât de gravă? Oare fiica mea va fi chinuită de această boală tot restul vieții? Ce se întâmplă dacă va continua să aibă aceste crize și nu va supraviețui? Dacă fiica mea mă părăsește, cum pot să trăiesc singură? Dumnezeu ar trebui să iubească oamenii și să fie milostiv cu ei, cum de nu ne-a protejat?” Aceste gânduri mi-au îngreunat și îndurerat inima și uneori plângeam pe ascuns noaptea. M-am cufundat în negativitate și nemulțumiri, am încetat să mai pun suflet în îndatoririle mele și am încredințat cea mai mare parte a lucrării partenerei mele. Frunzăream absentă ceea ce citeam când mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, doar pretindeam că mă rog și relația mea cu Dumnezeu a devenit distantă. Fiica mea m-a văzut așa și mi-a spus: „Mamă, trebuie să trec prin această boală. Văd că te-ai cufundat în negativitate și nemulțumiri și că ai ridicat o barieră între inima ta și Dumnezeu. Trebuie să găsești cuvintele lui Dumnezeu pentru a corecta asta.” Și eu mi-am dat seama că aveam o atitudine greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și mi-am exprimat sentimentele: „Dumnezeule, sufăr atât de mult acum. Sunt îngrijorată că starea copilului meu nu se va ameliora și că va continua să se agraveze. Ce ar trebui să fac dacă fiica mea nu supraviețuiește? Știu că Tu ai permis boala copilului meu, dar nu-Ți înțeleg intenția. Te rog, îndrumă-mă să trag învățăminte și ajută-mă să depășesc această suferință.”

Într-o dimineață, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Mulți oameni se îmbolnăvesc des și oricât de mult s-ar ruga lui Dumnezeu, tot nu se fac bine. Oricât vor să scape de boală, nu reușesc. Uneori, s-ar putea să înfrunte stări care le pun viața în pericol și sunt forțați să le confrunte direct. De fapt, dacă cineva chiar are credință în Dumnezeu în inima sa, înainte de toate trebuie să știe că durata de viață a unei persoane e în mâinile lui Dumnezeu. Momentul nașterii și al morții cuiva sunt predestinate de Dumnezeu. Când Dumnezeu le dă oamenilor o boală, există un motiv – există o semnificație. Ceea ce pot ei să simtă este o boală, dar în realitate, ce li s-a dat este har, nu boală. În primul rând, oamenii trebuie să recunoască și să fie siguri de acest fapt și să îl ia în serios. Când oamenii suferă de boli, pot să vină adesea înaintea lui Dumnezeu și să se asigure că fac ceea ce ar trebui, cu prudență și băgare de seamă, și să-și trateze datoria cu mai multă grijă și sârguință decât ceilalți. În ceea ce-i privește pe oameni, aceasta e o protecție, nu o încătușare. Aceasta este o abordare pasivă. În plus, durata de viață a fiecăruia a fost predeterminată de Dumnezeu. O boală poate fi terminală din punct de vedere medical, dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă viața ta trebuie să continue și nu ți-a sunat ceasul încă, atunci nu ai putea muri chiar dacă ai vrea. Dacă ai o însărcinare de la Dumnezeu și misiunea ta nu a fost îndeplinită, atunci nu vei muri, nici măcar dacă iei o boală care se presupune că este mortală – Dumnezeu nu te va lua încă. Chiar dacă nu te rogi și nu cauți adevărul și nu te ocupi de tratarea bolii tale sau chiar dacă tratamentul tău este amânat, nu vei muri. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care au o însărcinare importantă de la Dumnezeu: când misiunea lor nu a fost încă îndeplinită, indiferent de boala care s-ar abate asupra lor, nu vor muri imediat; vor trăi până în momentul final al îndeplinirii misiunii. Ai această credință?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit mult mai liniștită, iar inima mea și-a găsit pacea. Atât viața, cât și moartea unei persoane sunt predestinate de Dumnezeu. Îngrijorările mele erau inutile. Dacă misiunea fiicei mele nu s-a încheiat încă, atunci, chiar dacă s-ar îmbolnăvi de o boală incurabilă, nu ar muri. Și dacă misiunea ei s-a încheiat, nu puteam să o țin lângă mine dacă timpul ei s-ar fi scurs. M-am gândit cum soțul și tatăl meu fuseseră sănătoși, dar s-au îmbolnăvit brusc și au murit la scurt timp după aceea, în schimb, soacra mea a fost mereu bolnavă și tot a trăit până la optzeci de ani. Momentul morții unei persoane nu are legătură cu faptul că este bolnavă. Depinde de suveranitatea și de porunca lui Dumnezeu. Trebuia să privesc lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, să caut adevărul și să trag învățăminte din această situație.

Mai târziu, am căutat să înțeleg de ce mă confruntam cu o astfel de situație. Am găsit „Principiile trecerii prin încercări și rafinare” și am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați și dezvăluiți corupție – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori ca să renunți la intențiile și dorințele tale și ca să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând suferință și încercări. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția Lui puțin mai mult. Pentru că există prea multă impuritate în credința oamenilor, aceasta trebuie să fie dezvăluită prin încercări și rafinare. Numai prin rafinare poate o persoană să-și arate adevărata statură și abia atunci poate ajunge să-și înțeleagă corupția. Înainte, eram capabilă să mă lepăd de lucruri, să mă consum și să-mi fac datoria. Nu m-am eschivat nici măcar de la datoria periculoasă de a transporta cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu și mi-am adus și copilul înaintea lui Dumnezeu, așa că am crezut că mă descurcam foarte bine în ceea ce urmăream. Am crezut că Dumnezeu va vedea sacrificiile și consumările mele și că va continua să ne arate milă, să vegheze asupra noastră și să ne protejeze. Dar când fiica mea s-a îmbolnăvit de o boală de inimă, a tot avut crize, iar starea ei de sănătate s-a șubrezit, nu am putut vedea grija și protecția lui Dumnezeu și adevărata mea statură a fost dezvăluită. Am devenit negativă și plină de resentimente. Am încercat chiar să mă cert cu Dumnezeu, aducând în discuție sacrificiile și consumările mele anterioare, și am încetat să mai pun suflet în datoria mea. Am înțeles că credința mea în Dumnezeu era motivată, de fapt, doar de dorința mea de a primi har și beneficii din partea Lui și că nu eram, cu adevărat, cineva care credea sincer în Dumnezeu și urmărea adevărul. Abia atunci mi-am dat seama că eforturile meticuloase ale lui Dumnezeu erau prezente în boala fiicei mele și că El rânduise aceste împrejurări pentru a purifica și a schimba corupția și impuritatea din mine. Nu mai puteam fi negativă și antagonică. Trebuia să mă întorc spre cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva intențiile și punctele de vedere greșite ale credinței mele. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am reușit să mă supun întrucâtva și suferința din inima mea s-a mai potolit.

Am citit apoi încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel ca un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul să-L înfrunți pe Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar, dacă poți sau nu să o câștigi, depinde de propria ta căutare personală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). „Unii oameni devin plini de vigoare de îndată ce văd cum credința în Dumnezeu le va aduce binecuvântări, dar, apoi, își pierd toată energia imediat ce văd că trebuie să fie supuși rafinărilor. Înseamnă asta a crede în Dumnezeu? În cele din urmă, în credința ta, trebuie să dobândești supunerea deplină și absolută înaintea lui Dumnezeu. Crezi în Dumnezeu, dar totuși Îi ceri diverse lucruri, ai multe noțiuni religioase de care nu poți să te lepezi, interese personale la care nu poți să renunți și tot cauți binecuvântările trupului și-ți dorești ca Dumnezeu să-ți salveze trupul, să-ți mântuiască sufletul – toate acestea sunt comportamente ale oamenilor a căror perspectivă este greșită. Deși oamenii cu convingeri religioase au credință în Dumnezeu, ei nu caută să-și schimbe firile și nu urmăresc să-L cunoască pe Dumnezeu, ci caută doar interesele trupului lor. Mulți dintre voi au credințe care fac parte din categoria convingerilor religioase; aceasta nu este adevărata credință în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Ceea ce descria Dumnezeu era exact starea mea. Am ajuns să cred în Dumnezeu când eram neajutorată și când sufeream și am văzut harul și binecuvântările Lui, așa că L-am tratat pe Dumnezeu ca pe Cel pe care mă pot bizui ca să mă ajute și să-mi ușureze dificultățile. Mai ales după ce soțul meu a murit și am rămas singură cu fiica mea, L-am tratat și mai mult pe Dumnezeu ca pe ultima mea speranță. Am crezut că atât timp cât credeam sincer în Dumnezeu și ne îndeplineam îndatoririle cum se cuvine, El ne va proteja și ne va ține în siguranță. Am crezut în Dumnezeu cu aceste noțiuni, așa că atunci când Dumnezeu a vegheat asupra noastră și ne-a protejat și nu am avut parte de nenorociri, am fost dispusă să mă lepăd și să mă consum și am fost motivată să-mi îndeplinesc îndatoririle. Când am văzut că boala cardiacă a copilului meu se agrava și că Dumnezeu nu o vindeca, am devenit descurajată și dezamăgită, iar atitudinea mea s-a schimbat imediat. Negativitatea și nemulțumirile mele au ieșit la suprafață și chiar am adus în discuție sacrificiile și consumarea mea în încercarea de a mă certa cu Dumnezeu, crezând că El nu ar trebui să ne trateze astfel. Nu mai voiam să pun suflet în îndatoririle mele. Am devenit negativă și antagonică față de Dumnezeu. Abia atunci am văzut că crezusem în Dumnezeu doar ca să-L folosesc pentru a-mi rezolva dificultățile și pentru ca El să vegheze asupra noastră, să ne protejeze și să ne acorde vieți liniștite. Anii mei de sacrificii și de consumare nu fuseseră deloc sinceri. Avusesem multe cereri nejustificate și dorințe extravagante față de Dumnezeu. Încercasem să mă târguiesc cu Dumnezeu, să-L înşel. Eram cu adevărat lipsită de rațiune! Când tocmai începusem să cred în Dumnezeu, statura mea era mică, iar Dumnezeu, în îndurarea Sa, ne-a oferit puțin har. Acesta a fost deja harul special al lui Dumnezeu, dar lăcomia mea nu a fost niciodată satisfăcută. Întotdeauna am vrut ca Dumnezeu să-mi dea har și când nu am putut vedea harul Lui, I-am devenit ostilă. Chiar nu aveam nicio umanitate! Deși acceptasem lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, citisem cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și, din punctul de vedere al doctrinei, înțelesesem că Dumnezeu face lucrarea de judecată și de purificare a oamenilor, părerile mele despre credință au rămas blocate în Epoca Harului. Nu voiam decât să cer, în continuare, har și binecuvântări de la Dumnezeu. Nu eram diferită de acele persoane din comunitatea religioasă care doar mănâncă pe săturate, eram o neîncrezătoare care credea doar în religie. Persistând în această convingere, nu aveam să dobândesc niciodată adevărul, iar firea mea nu avea să se schimbe și dacă nu mă pocăiam, nu aveam să fiu mântuită niciodată.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o înțelegere pură a iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii trebuie să analizeze frecvent orice lucru din inima lor care este incompatibil cu Dumnezeu sau care reprezintă o înțelegere greșită a Lui. Cum apar neînțelegerile? De ce Îl înțeleg oamenii greșit pe Dumnezeu? (Pentru că le afectează interesele.) După ce oamenii văd faptele despre exilul evreilor din Iudeea, se simt răniți și spun: «La început, Dumnezeu i-a iubit foarte mult pe israeliți. El i-a scos din Egipt și i-a condus prin Marea Roșie, le-a dat mană din ceruri și apă de izvor de băut, apoi le-a dat personal legi pentru a-i conduce și i-a învățat cum să trăiască. Iubirea lui Dumnezeu pentru om era debordantă – oamenii care au trăit atunci erau atât de binecuvântați! Cum a putut atitudinea lui Dumnezeu față de ei să se întoarcă la o sută optzeci de grade într-o clipită? Unde a dispărut toată iubirea Lui?» Sentimentele oamenilor nu pot trece peste acest lucru și ei încep să se îndoiască, spunând: «Dumnezeu este sau nu este iubire? De ce nu mai este vizibilă atitudinea Sa inițială față de israeliți? Iubirea Lui a dispărut fără urmă. Mai are El vreun strop de iubire?» De aici începe neînțelegerea oamenilor. Care este contextul în care oamenii își formează neînțelegeri? Să fie oare din cauză că acțiunile lui Dumnezeu nu sunt compatibile cu noțiunile și închipuirile oamenilor? Este acest fapt ceea ce îi determină pe oameni să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu? Nu cumva motivul pentru care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu este faptul că ei limitează definiția iubirii Sale? Ei se gândesc: «Dumnezeu este iubire. Prin urmare, El ar trebui să aibă grijă de oameni, să-i protejeze și să-i copleșească cu har și binecuvântări. Asta este iubirea lui Dumnezeu! Îmi place când Dumnezeu îi iubește pe oameni în acest fel. Am putut vedea cât de mult i-a iubit Dumnezeu pe oameni mai ales atunci când i-a condus prin Marea Roșie. Oamenii de atunci au fost atât de binecuvântați! Aș vrea să pot fi unul dintre ei!» Atunci când ești îndrăgostit de această poveste, tratezi iubirea pe care Dumnezeu a dezvăluit-o în acea clipă ca pe cel mai înalt adevăr și ca pe unicul reper al esenței Sale. Limitezi definiția Lui în inima ta și tratezi tot ceea ce a făcut Dumnezeu în acel moment ca fiind cel mai înalt adevăr. Crezi că aceasta este cea mai încântătoare latură a lui Dumnezeu și cea care îi obligă cel mai mult pe oameni să-L respecte și să se teamă de El și că aceasta este iubirea lui Dumnezeu. În realitate, acțiunile lui Dumnezeu în sine au fost pozitive, dar din cauza definițiilor tale limitate, ele au devenit noțiuni în mintea ta și baza în care Îl definești pe Dumnezeu. Ele te fac să înțelegi greșit iubirea lui Dumnezeu, ca și cum nu ar exista nimic altceva decât milă, grijă, protecție, îndrumare, har și binecuvântări – ca și cum atât ar fi iubirea lui Dumnezeu. De ce prețuiești atât de mult aceste aspecte ale iubirii? Oare pentru că sunt legate de interesele tale? (Da, de asta.) De care interese sunt legate? (De plăcerile trupului și de o viață confortabilă.) Când oamenii cred în Dumnezeu, ei vor să obțină aceste lucruri de la El, dar nu și altele. Oamenii nu vor să se gândească la judecată, mustrare, încercări, rafinare, suferință pentru Dumnezeu, renunțare la lucruri și jertfire sau chiar la sacrificarea propriei vieți. Oamenii vor doar să se bucure de iubirea, grija, protecția și călăuzirea lui Dumnezeu, așa că ei definesc iubirea lui Dumnezeu ca fiind singura caracteristică a esenței Sale și singura Sa esență. Oare lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu atunci când i-a condus pe israeliți prin Marea Roșie nu au devenit sursa noțiunilor oamenilor? (Ba da, au devenit.) Au alcătuit un context în care oamenii și-au format noțiuni despre Dumnezeu. Dacă și-au format noțiuni despre Dumnezeu, atunci pot ei să ajungă la o înțelegere adevărată a lucrării și firii lui Dumnezeu? Este evident că nu numai că nu le vor înțelege, dar le vor interpreta greșit și își vor forma noțiuni despre ele. Acest lucru dovedește că înțelegerea omului este prea îngustă și nu este una adevărată. Pentru că nu este adevărul, ci mai degrabă un tip de iubire și înțelegere pe care oamenii o analizează și o interpretează de la Dumnezeu pe baza propriilor noțiuni, închipuiri și dorințe egoiste; nu este compatibilă cu adevărata esență a lui Dumnezeu. În ce alte moduri îi iubește Dumnezeu pe oameni în afară de milă, mântuire, grijă, protecție și ascultarea rugăciunilor lor? (Prin certare, disciplinare, emondare, judecată, mustrare, încercări și rafinare.) Corect. Dumnezeu Își arată iubirea în foarte multe moduri: prin lovire, disciplinare, reproș și cu judecată, mustrare, încercări, rafinare și așa mai departe. Toate acestea sunt aspecte ale iubirii lui Dumnezeu. Doar această perspectivă este cuprinzătoare și în concordanță cu adevărul. Dacă înțelegi acest lucru, atunci când te analizezi și îți dai seama că ai neînțelegeri cu privire la Dumnezeu, oare nu ești atunci capabil să-ți recunoști denaturările și să faci o treabă bună reflectând asupra a ceea ce ai greșit? Nu te poate ajuta acest lucru să-ți înlături neînțelegerile despre Dumnezeu? (Ba da, poate.) Pentru a realiza acest lucru, trebuie să cauți adevărul. Atât timp cât oamenii caută adevărul, ei pot elimina neînțelegerile pe care le au despre Dumnezeu și, odată ce și-au eliminat neînțelegerile despre El, se pot supune tuturor rânduielilor Sale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că motivul pentru care am avut o reacție atât de puternică la boala copilului meu, atâta negativitate și atâta suferință era limitarea dragostei lui Dumnezeu. Când eram neajutorată, m-am rugat lui Dumnezeu și am văzut grija și protecția Lui, așa că am început să mă bizui pe noțiunile și pe închipuirile mele și L-am limitat pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu milostiv care oferă pace și bucurie oamenilor. Am crezut că atât timp cât oamenii se roagă lui Dumnezeu în momente dificile, El le va deschide o cale și îi va ajuta în orice moment sau în orice loc. Am crezut că doar aceasta era iubirea lui Dumnezeu. Când copilul meu era bolnav, am crezut că, deoarece Dumnezeu iubește oamenii, cu siguranță va vindeca boala fiicei mele, dar când boala copilului meu nu s-a ameliorat, am început să mă îndoiesc de iubirea lui Dumnezeu și am fost plină de nemulțumiri față de El. Am măsurat iubirea lui Dumnezeu în funcție de cât de multe beneficii îmi aducea. Când am văzut grija și protecția lui Dumnezeu asupra noastră, am recunoscut-o ca dragostea Lui, dar când situația pe care Dumnezeu a rânduit-o nu s-a aliniat la dorințele mele și nu mi-a fost de folos, am refuzat să o accept și nu am recunoscut-o ca dragostea Lui. Am văzut că înțelegerea mea în ceea ce privește dragostea lui Dumnezeu era complet unilaterală și distorsionată și că nu se alinia deloc la adevăr! În acest moment, Dumnezeu exprimă cuvinte și realizează lucrarea de judecată și de purificare, nu lucrarea de a acorda har oamenilor. Când oamenii încep să creadă în Dumnezeu și statura lor este mică, Dumnezeu le arată milă și le oferă oarecare har și binecuvântări. Aceasta este o modalitate prin care Dumnezeu își exprimă dragostea. Când oamenii înțeleg adevărul într-o oarecare măsură, iar statura lor crește, Dumnezeu rânduiește diferite situații conform staturii lor pentru a-i încerca și a-i rafina. Acest lucru le permite oamenilor să se cunoască și să-L cunoască pe Dumnezeu în diverse situații, conduce la o schimbare a firii lor și îi ajută pe oameni să înțeleagă adevărul și să obțină mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta este încă o manifestare a dragostei lui Dumnezeu. Deși amândouă am suferit puțin din cauza bolii fiicei mele, acest lucru a dezvăluit impuritatea din credința mea și am văzut că modul în care înțelegeam lucrarea lui Dumnezeu era plin de noțiuni și închipuiri și am reușit să le corectez în timp. Și fiica mea a înțeles că a depus eforturi și s-a consumat pentru a obține binecuvântări și că ea credea într-un Dumnezeu al propriilor sale concepții și și-a schimbat punctele de vedere greșite asupra credinței și s-a apropiat mai mult de Dumnezeu. Aceasta era dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru noi. Înțelegând aceste lucruri, nemulțumirile și neînțelegerile mele față de Dumnezeu au dispărut și am fost capabilă să îmi îndeplinesc îndatoririle în mod normal.

Mai târziu, am găsit o cale de practică în aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Crezi în Dumnezeu și Îl urmezi și, prin urmare, trebuie să ai o inimă iubitoare de Dumnezeu. Trebuie să te descotorosești de firea coruptă, trebuie să urmărești să-I satisfaci intențiile lui Dumnezeu și trebuie să-ți îndeplinești datoria de ființă creată. Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să obții satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natură fără stăpânire de sine și nu ai nicio capacitate să-ți controlezi destinul. Din moment ce ești o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să urmărești sanctificarea și schimbarea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în credința noastră, nu ar trebui să căutăm să ne bucurăm de harul lui Dumnezeu sau să Îi cerem mereu ca El să ne iubească. În schimb, ar trebui să ne asumăm poziția de ființe create pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și să experimentăm toate persoanele, evenimentele și lucrurile rânduite de Dumnezeu. Chiar dacă suferința și încercările apar, când nu înțelegem intențiile lui Dumnezeu, ar trebui să ne supunem, să ne rugăm și să căutăm des, să reflectăm asupra firilor corupte pe care le-am dezvăluit, să ne căim, să ne schimbăm și să stăruim în îndatoririle noastre pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Asta ar trebui să facă o ființă creată. Trăisem doar în medii confortabile înainte. Eram ca o floare într-o seră, incapabilă să reziste vântului și ploii. Eram prea fragilă și aveam o statură mică și doar o mică greutate m-a făcut negativă și slabă, iar când m-am confruntat cu încercări și rafinări, n-am putut rămâne deloc fermă. După ce am trecut prin această situație, statura mea a crescut puțin, am dobândit o oarecare înțelegere a corupției mele și am ajuns să înțeleg mai bine lucrarea lui Dumnezeu. A fost, într-adevăr, benefic pentru mine!

Acum, deși boala fiicei mele nu s-a vindecat complet și mai are puseuri ocazionale, iar eu mă simt tulburată și mi se frânge inima când o văd bolnavă, nu mai sunt la fel de constrânsă de acest lucru și sunt capabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle în mod normal. Această schimbare și această înțelegere au fost rezultatul cuvintelor lui Dumnezeu.