de Liu Lu, China

La sfârșitul lui 2016, copilul meu făcea mereu diaree și niciun fel de medicație nu îl ajuta. Pe neașteptate, la doar câteva zile după ce am început să cred în Dumnezeu, copilul meu s-a vindecat. După ceva vreme, fără ca măcar să-mi dau seama, migrena mea cronică s-a ameliorat și ea. I-am fost profund recunoscătoare lui Dumnezeu. După aceea, am făcut toate eforturile să iau parte la orice îndatorire rânduită de biserică. La vremea aceea, soțul meu se opunea credinței mele în Dumnezeu, dar eu nu m-am simțit constrânsă, având convingerea că, atât timp cât credeam cu sinceritate în Dumnezeu și îmi îndeplineam îndatoririle, voi avea parte de binecuvântările lui Dumnezeu și voi avea șansa să fiu mântuită.

În aprilie 2020, am fost aleasă conducătoare de biserică și am colaborat și mai activ. Într-o zi, câteva luni mai târziu, după ce am luat masa, m-am simțit foarte obosită și amețită, așa că mi-am verificat tensiunea arterială și am descoperit că aveam 160/90 mmHg. Nu mi-a venit să cred și m-am gândit: „N-am avut niciodată hipertensiune până acum, de ce e atât de mare dintr-o dată?” Din moment ce eram încă tânără, m-am gândit că, atât timp cât îmi îndeplineam îndatoririle cu sinceritate, Dumnezeu mă va proteja și că tensiunea mea arterială va scădea cu siguranță, așa că nu m-am simțit prea constrânsă și am folosit doar ceva remedii naturiste pentru a mă trata. În martie 2021, mi-am măsurat tensiunea arterială la o farmacie și am constatat că era 185/128 mmHg. Medicul a fost foarte surprins și a spus: „Aveți tensiune foarte mare; aveți grijă să nu cădeți când mergeți pe bicicletă.” Auzindu-l pe medic zicând asta, m-am îngrijorat destul de tare și m-am gândit: „Hipertensiunea arterială poate duce la o mulțime de complicații, unii oameni fac congestie cerebrală din cauza tensiunii crescute și mor subit, alții fac infarct cerebral și ajung șchiopi, iar alții sfârșesc paralizați, incapabili să aibă grijă de ei; dacă voi cădea și voi paraliza?” În acel moment, am început să mă plâng, gândindu-mă: „Eu mi-am făcut întotdeauna îndatoririle, de ce am în continuare așa tensiune mare? De ce nu m-a protejat Dumnezeu?” Într-o dimineață, când m-am trezit, m-am simțit dintr-o dată foarte amețită; umerii mă dureau teribil și mă simțeam de parcă aș fi avut niște tendoane întinse în cap. Capul mă durea cumplit de tare la fiecare mișcare, de parcă mi-ar fi fost smuls de pe umeri. Am simțit că aș putea muri în orice clipă din cauza unui vas de sânge spart. Am fost la spital pentru un consult, iar medicul a zis că durerea de cap era cauzată de o spondiloză cervicală severă. După tratament, simptomele au cedat cât de cât, dar în continuare mă simțeam foarte amețită și aveam uneori dureri de cap. Am devenit un pic negativă, gândindu-mă: „De ce, în ciuda tuturor eforturilor și a consumului meu, starea mea nu doar că nu se ameliorează, ci chiar se înrăutățește? Dacă lucrurile continuă așa, aș putea muri în orice moment. Poate ar fi mai bine să fac un singur tip de lucrare. Ar fi mai puțin obositor decât să fiu conducătoare și poate că starea mea s-ar îmbunătăți.” Deși am continuat să-mi fac îndatoririle, trăiam într-o stare de anxietate și de tulburare și nu aveam nicio tragere de inimă să-mi asum povara îndatoririlor mele. Când am văzut că lucrarea de evanghelizare era ineficientă, n-am avut nicio pornire să analizez motivele sau să rezolv problemele.

Mai târziu, am folosit niște remedii casnice și am luat medicație antihipertensivă, iar tensiunea arterială mi-a mai scăzut un pic. Totuși, eram în continuare îngrijorată că starea mea se va agrava din nou, gândindu-mă că, în ciuda efortului și a întregului meu consum, nu doar că nu primisem binecuvântări, dar starea mea de sănătate se înrăutățea, astfel că nu mai voiam să-mi fac datoria de conducătoare, gândindu-mă că ar fi mai puțin împovărător să fac un singur tip de lucrare și că așa aș putea să am mai multă grijă de sănătatea mea. În perioada aceea, din cauza stării mele proaste, cea mai mare parte a părtășiei mele la întruniri era negativă și pasivă și nu eram concentrată asupra îndatoririlor mele, ceea ce a dus la o scădere continuă a eficienței lucrării de evanghelizare. Abia când conducătorii de nivel superior m-au emondat pentru superficialitatea cu care îmi îndeplineam îndatoririle și m-au avertizat că, dacă nu mă pocăiesc, voi fi demisă, mi-am dat seama că perturbam și tulburam lucrarea, mi s-a făcut puțin frică și am venit în sfârșit în fața lui Dumnezeu, ca să mă rog și să reflectez asupra mea. Într-o zi, am auzit un imn conținând cuvintele lui Dumnezeu, intitulat „Trebuie să cauți voia lui Dumnezeu atunci când te lovește boala”. Spunea așa: „Cum ar trebui să experimentezi boala atunci când vine? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi, să cauți și să bâjbâi după intenția lui Dumnezeu; ar trebui să te analizezi ca să afli ce ai făcut împotriva adevărului și ce corupție din tine nu a fost înlăturată. Firea ta coruptă nu poate fi îndepărtată fără să treci prin suferință. Doar dacă sunt temperați prin suferință, pot oamenii să nu fie desfrânați și sunt capabili să trăiască tot timpul înaintea lui Dumnezeu. Când cineva suferă, se roagă mereu. Se examinează ca să vadă dacă a greșit cu ceva sau unde a acționat împotriva adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cea mai importantă”). După ce-am auzit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu folosea această boală ca să mă facă să reflectez asupra mea și să-mi recunosc firea coruptă, că avea ca scop mântuirea mea și că în ea se regăsea intenția sinceră a lui Dumnezeu. Credeam în Dumnezeu de mai mulți ani, dar, confruntându-mă cu boala, nu am știut să caut prin rugăciune intenția lui Dumnezeu, nici nu am stat să reflectez care sunt acele aspecte ale firii mele corupte pe care Dumnezeu voia să le purifice și să le schimbe sau ce impurități se aflau în credința mea. În schimb, am rămas într-o stare de negativitate și de împotrivire din cauza bolii mele și, când am întâmpinat multe probleme în lucrarea de evanghelizare, nu m-am gândit cum să le rezolv, ci, în schimb, am vrut să mă eschivez de la îndatoririle mele. Firea mea fusese atât de intransigentă, iar eu fusesem cu adevărat lipsită de conștiință și de rațiune! Atunci, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, spunând: „Dumnezeule, nu mai vreau să fiu atât de intransigentă, Te rog, condu-mă în așa fel încât să învăț o lecție din boala asta!”

Ulterior, am căutat soluții la problemele mele și am urmărit un videoclip cu mărturii bazate pe experiențe, care includea un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, foarte relevant pentru starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să prevină dezastrul. De îndată ce se menționează lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că înțelegerea unor chestiuni atât de plictisitoare nu le va ajuta viața să crească și nici nu le va oferi vreun beneficiu. De aceea, deși au auzit informații despre gestionarea lui Dumnezeu, o abordează într-un mod neserios. Ei nu văd acest lucru ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin îl înțeleg, integrându-l ca parte a vieții lor. Acești oameni au doar un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie insistenți și netemători de moarte. Ce putere îi constrânge să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința lor de a fi mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament, de a renunța întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea încă atât de mult este, pur și simplu, un miracol! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de disecția noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Dumnezeu expune că, deși mulți oameni își îndeplinesc îndatoririle, fac sacrificii, se consumă și sunt ocupați cu lucrarea, în aparență supunându-se lui Dumnezeu și mulțumindu-L, în esență, ei au propriile lor intenții și încearcă să se folosească de Dumnezeu și să negocieze cu El ca să-și atingă scopul de a obține binecuvântări. M-am gândit cum, de când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, copilul meu s-a vindecat de boală, iar migrenele mele cronice au trecut și ele, așa că am devenit activă în îndeplinirea îndatoririlor mele; inclusiv când familia mea a încercat să se opună, nu am dat înapoi, având convingerea că, atât timp cât mă străduiam din răsputeri cu îndatoririle mele, voi primi îndurarea și binecuvântările lui Dumnezeu în viitor și că, în cele din urmă, voi fi mântuită. Chiar și după ce am descoperit că am hipertensiune arterială, nu mi-am abandonat îndatoririle și am fost dispusă să muncesc până târziu, indiferent cât de greu sau de obositor ar fi fost, crezând că, dacă îmi îndeplineam cu loialitate îndatoririle, poate că Dumnezeu m-ar fi scăpat de boală. Când starea mea nu s-a ameliorat, ci a continuat să se înrăutățească, am înțeles greșit și m-am plâns, am ignorat problemele din lucrarea de evanghelizare, ba chiar m-am gândit să-mi abandonez îndatoririle de conducătoare. Am văzut că anii mei de sacrificiu și de consum nu au fost ca să-mi fac datoria de ființă creată, ci, mai degrabă, ca să încerc să mă folosesc de Dumnezeu și să negociez cu El viitoare binecuvântări, o destinație și un final bune. Relația mea cu Dumnezeu a fost doar aceea dintre un angajat și angajatorul său, una pur tranzacțională.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că un om care Îl are pe Dumnezeu în inimă știe că totul vine de la El și că, indiferent dacă are parte de binecuvântări sau de nenorociri, este în stare să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Exact ca Iov în timpul încercărilor sale, când turmele și cirezile i-au fost luate, copiii i-au murit și el a fost acoperit de răni, el nu s-a plâns de Dumnezeu și nu s-a lepădat de El, ci, în schimb, I-a adus laudă: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Iov a avut credință adevărată în Dumnezeu și o inimă cu frică de Dumnezeu. Am comparat atitudinea lui cu propriul meu comportament. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu, boala copilului meu a trecut, la fel și migrena mea cronică. Am primit îndurare din partea Lui și m-am consumat cu entuziasm, dar, când boala mea a devenit tot mai gravă și n-am mai primit binecuvântările pe care le voiam, m-am întors imediat împotriva lui Dumnezeu și am început să mă plâng de El, nu am mai avut simțul poverii pentru îndatoririle mele și nu am mai susținut deloc interesele bisericii. Nu mi-a mai păsat decât de propriile mele interese, vrând doar să am parte de binecuvântări și de câștiguri din partea lui Dumnezeu și, când nu le-am primit, am devenit negativă și neglijentă și m-am opus Lui. Mi-am dat seama cât de egoistă și de detestabilă fusesem, cât de lipsită de umanitate și de rațiune. Dacă aș fi continuat să fiu atât de intransigentă, până la urmă aș fi fost disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit și alte cuvinte ale lui Dumnezeu: „Deoarece a fi binecuvântat nu este un obiectiv potrivit pe care să-l urmărească oamenii, care ar fi un obiectiv potrivit? Urmărirea adevărului, urmărirea schimbărilor firii și capacitatea de a se supune tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu: acestea sunt obiectivele pe care ar trebui să le urmărească oamenii. Să spunem, de exemplu, că a fi emondat te face să ai noțiuni și înțelegeri greșite și devii incapabil să te supui. De ce nu te poți supune? Pentru că simți că destinația sau visul tău de a fi binecuvântat a fost pus la încercare. Devii negativ, supărat și vrei să renunți la datoria ta. Care este motivul pentru acest lucru? Există o problemă cu urmărirea ta. Așadar, cum ar trebui rezolvat acest lucru? Este absolut necesar să abandonezi imediat aceste idei greșite și să cauți imediat adevărul pentru a rezolva problema firii tale corupte. Ar trebui să-ți spui în sinea ta: «Nu trebuie să renunț, încă trebuie să fac bine datoria pe care o ființă creată se cuvine s-o facă și să-mi las la o parte dorința de a fi binecuvântat.» Când renunți la dorința de a fi binecuvântat și mergi pe calea urmăririi adevărului, ți se ridică o greutate de pe umeri. Și vei mai fi capabil de negativitate? Deși încă există momente în care ești negativ, nu le lași să te constrângă și, în inima ta, continui să te rogi și să te lupți, schimbând obiectivul pe care-l urmezi din acela de a fi binecuvântat și de a avea o destinație în acela de a urmări adevărul, și-ți spui în sinea ta: «Urmărirea adevărului este datoria unei ființe create. Pentru a înțelege anumite adevăruri astăzi – nu este o recoltă mai mare, aceasta este cea mai mare binecuvântare dintre toate. Chiar dacă Dumnezeu nu mă dorește, iar eu nu am o destinație bună și speranțele mele de a fi binecuvântat sunt distruse, tot îmi voi face datoria în mod adecvat, sunt obligat să procedez astfel. Oricare ar fi motivul, nu-i voi permite să-mi afecteze realizarea adecvată a datoriei, nu-i voi permite să-mi afecteze îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu; acesta este principiul conform căruia mă comport.» Și, astfel, nu ai trecut peste constrângerile trupului? Unii ar putea spune: «Ei bine, ce se întâmplă dacă încă sunt negativ?» Apoi caută din nou adevărul pentru a rezolva acest lucru. Indiferent de câte ori ai cădea în negativitate, în cazul în care pur și simplu continui să cauți adevărul pentru a rezolva acest lucru și continui să te străduiești pentru adevăr, vei ieși încet din negativitatea ta. Și, într-o zi, vei simți că nu ai dorința de a câștiga binecuvântări și nu ești constrâns de destinația și finalul tău și că trăiești mai ușor și mai liber fără aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a câștiga binecuvântări nu este scopul pe care ar trebui să-l urmărim prin credința noastră în Dumnezeu și nici calea pe care ar trebui s-o urmăm în credința noastră în El. Calea pe care ar trebui s-o urmăm în credința noastră în El este una a urmăririi adevărului și a obținerii unei transformări a firii noastre, fiind capabili să ne supunem orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și devenind o adevărată ființă creată. Eu îmi îndeplinisem îndatoririle pentru a obține îndurarea și binecuvântările lui Dumnezeu, dar, când boala mea s-a agravat și am simțit că speranțele mele de binecuvântări s-au năruit, am devenit negativă și am început să mă împotrivesc. Deși, în aparență, nu mi-am abandonat îndatoririle, inima mea deja Îl trădase pe Dumnezeu. Îmi realizam îndatoririle cu superficialitate și nu mă ocupam de probleme, făcând ca lucrarea de evanghelizare să fie ineficientă și ca frații și surorile să trăiască în stări negative, ceea ce afecta lucrarea bisericii. Mergeam pe un drum contrar intenției lui Dumnezeu. Acum am ajuns să înțeleg că nu trebuie să căutăm binecuvântări în credința noastră, ci ar trebui să urmărim adevărul și să ne eliberăm de firile noastre corupte, să fim capabili să ne supunem orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și sa devenim oameni raționali. La fel ca Iov, care a adus laudă dreptății lui Dumnezeu indiferent că a avut parte de binecuvântări sau de nenorociri și care a avut supunere adevărată față de Dumnezeu și a fost un om extrem de rațional. Începând din acel moment, am fost dispusă să-mi îndrept punctele de vedere greșite în privința căii de urmat, să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc îndatoririle de ființă creată. Cât despre boala mea, am continuat cu medicația și cu tratamentul normale, am avut grijă la regimul alimentar și am făcut mișcare în mod corespunzător. Când am renunțat la dorința de a primi binecuvântări, m-am simțit mult mai relaxată și am fost mai motivată să-mi îndeplinesc îndatoririle. Ulterior, am colaborat cu lucrătorii evanghelici, trecând în revistă abaterile și problemele, le-am urmărit activitatea, le-am supravegheat lucrarea și am făcut ajustări acolo unde personalul era nepotrivit. După ceva vreme, eficiența lucrării de evanghelizare a crescut comparativ cu ce fusese înainte.

Ulterior, mi-am măsurat de câteva ori tensiunea și, spre surprinderea mea, tensiunea mea era normală. Am fost atât de fericită, dar în același timp m-am simțit foarte vinovată. M-am gândit la faptul că, pe când trăiam cu boala, nu aveam un simț al poverii pentru îndatoririle mele, ceea ce a afectat lucrarea, dar Dumnezeu nu a stăruit asupra fărădelegilor mele, ci mi-a dat oportunitatea să mă pocăiesc, și m-am simțit atât de îndatorată față de El. Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați și dezvăluiți corupție – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori ca să renunți la intențiile și dorințele tale și ca să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând suferință și încercări. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am văzut că El este atât de înțelept în lucrarea Sa. O boală gravă pare dureroasă dintr-o perspectivă omenească, dar Dumnezeu se folosește de aceste dureri ca să-i rafineze și să-i curățească pe oameni. La fel ca în cazul bolii mele, deși la suprafață părea că îndur ceva durere, Dumnezeu a folosit această boală pentru a curăța impuritățile din credința mea în El și, fără revelația acestei boli, n-aș fi conștientizat prezența intenției denaturate de a obține binecuvântări în credința mea, aș fi continuat să încerc să-L înșel pe Dumnezeu și să mă târguiesc cu El în îndatoririle mele și, la un moment dat, aș fi fost dezvăluită și eliminată de El. Această experiență mi-a arătat intenția sinceră a lui Dumnezeu de a mântui oamenii. La începutul credinței mele în Dumnezeu, m-am bucurat de multă îndurare din partea Lui, dar atunci n-am înțeles mare lucru și am crezut că Dumnezeu este doar un Dumnezeu care oferă îndurare. Dar adevărul este că îndurarea pe care Dumnezeu le-o arată oamenilor este dată pentru a-i aduce pe oameni în fața Lui, pentru ca ei să-I accepte mântuirea. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este pentru a exprima adevărul și pentru a judeca și, în același timp, El rânduiește diverse contexte pentru a rafina și a purifica oamenii, astfel încât ei să I se poată supune, să-L venereze și să obțină mântuirea Sa. În credința mea în Dumnezeu, nu pot doar să mă bucur de îndurarea Sa, ci trebuie să trăiesc și judecată, mustrare, încercări și rafinări, trebuie să urmăresc schimbarea firii mele corupte și să-mi asum îndeplinirea datoriei mele. Deși boala aceasta mi-a adus o oarecare suferință, am conștientizat că ceea ce m-a făcut Dumnezeu să simt a fost dragostea și mântuirea Lui și am ajuns, de asemenea, să recunosc înțelepciunea din lucrarea lui Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii mele!